Ia fiți atenți aici, că p-asta n-ați mai auzit-o:

„Pietonii sunt cei care aglomerează și produc ambuteiaje în trafic, pentru că traversează singuri”.

Să ne înțelegem, cetățeanul cu revelația nu e vreun nimeni de pe stradă care-și dă cu părerea pe la televizor, este însuși Andrei Carabelea, primarul din Piatra-Neamț.

Care primar a ajuns la concluzia că oamenii care traversează așa de capul lor, de unii singuri, ca niște nesimțiți, sunt vinovații pentru ambuteiajele rutiere din urbea pe care o păstorește.

Domnule primar, cetățene Carabelea, știu c-o să vină ca o lovitură pentru dumneavoastră, dar în loc să vă plângeți pe la televizor că nesimțiții de nemțeni traversează singuri, n-ar fi mult mai eficient să faceți un micuț studiu referitor la trecerile alea de pietoni unde sunt probleme? Și EXACT în acele locuri să instalați semafoare cu sistem automatizat pentru traversarea pietonilor?

Știți dumneavoastră semafoarele alea prevăzute cu buton special pentru pietoni? Hai că trebuie să le știți, precis le-ați văzut când ați mai fost prin orașe unde primarii nu sunt în funcție doar ca să vorbească prostii pe la televizor. Ei bine, semafoarele alea au fost gândite exact pentru situațiile expuse de dumneavoastră: să se strângă mai mulți pietoni care să traverseze prin același loc, în același timp.

Iar dacă sunt prea multe treceri de pietoni și nu va ajung banii pentru semafoare, mai desființați din ele, domn’ primar. Uite-așa o să redirecționați pietonii către cele unde instalați dumneavoastră semafoarele și-o să constatați că nu mai traversează un grupuri de câte unul. Hai că e simplu, trebuie doar să vreți să faceți ceva, orice altceva în afară de a da din gură pe la televizor.

Despre pasarele sau pasaje subterane pentru pietoni nici nu vă mai spun, deși folosesc și astea aceluiași scop: fluidizatul traficului auto prin redirecționarea de pe carosabil a pietonilor care traversează.

Băi, voi înțelegeți cam cât de rupți de realitate și cât tupeu au oamenii ăștia care ne conduc? Plus nivel de implicare zero în viața de zi cu zi a oamenilor. Domn’ primar Carabelea n-are nici cea mai vagă bănuială că cetățenii din Piatra-Neamț l-au ales primar fix ca să-i scape de ambuteiaje, nu ca să dea vina tot pe ei și pe pietonii care traversează.

Te-n dinți, viață!

P.S. Pentru conformitate, iată și videoul în care îl vedeți spunând enormitățile de mai sus.