Mă gândeam la o chestie zilele trecute, pe când vuia toată presa pe motiv că Ion Cristoiu va fi propunerea pentru președinție a pesedeului.
Deși propunerea asta pare la nivel de banc prost, fie vorba între noi, suntem poporul capabil să-l aleagă pe mogulul din Găgești. Măcar ca un umil omagiu pentru cel care a adus în viețile noastre găina care a născut pui vii, și tot am fi în stare s-o facem.
Nfine, revenind, dincolo de ipoteza asta amuzantă cu „maestrul” Cristoiu președinte, faza e că eu nu văd vreun potențial candidat care s-ar putea bate, cu șanse reale, cu candidatul al cărui nume nici măcar nu vreau să-l scriu aici (dar știm cu toții despre cine e vorba). Și nu fac mișto, am stat să mă gândesc dacă există vreun nume cât de cât de luat în seamă, dar n-am reușit să găsesc unul.
Lumea vorbește despre Ciucu sau Drulă ca fiind niște posibili candidați cu șanse reale, dar părerea mea sinceră este că au șanse doar aici, în bula noastră. În trista realitate înconjurătoare, vor avea tot atâtea șanse câte are porcul de Ignat.
Uite, vă propun un experiment. Te urci în mașină, ieși din orașul în care stai, mai mergi o vreme, după care te oprești în primul sat care-ți iese în drum. Cauți cârciuma satului, intri, dai frumos „bună ziua”, după care-i întrebi p-ăia de acolo dacă au auzit de Drulă sau Ciucu. Ce ziceți, riști să pleci bătut de-acolo sau nu? Zic ăia c-ai venit să faci mișto de ei? Zic. Dar să știți că eu voi face acest experiment, nu acum, ci când se apropie alegerile. Promit.
Acestea fiind zise, două întrebări am azi pentru voi. Prima: cu cine ați vota dacă ar fi alegerile pentru președinție duminica viitoare (propuneți voi persoanele, că eu n-am de unde)? Și a doua: dincolo de opțiunea voastră, cine credeți cu adevărat că le va câștiga?
De fapt, știți ceva, dacă tot ne jucăm de-a alegerile, ia spuneți-mi și ce-ați vota pentru cele parlamentare. Nu de alta, dar și aici cred că s-ar putea să avem o surpriză gravă de tot, pe bază de partid al cărui nume nu vreau să-l scriu.
Dacă e în 2 tururi finaliști vor fi USL-ii
că o să între păcăliciul de Șimion sa rupa voturi de la alte partide sau alianțe ce mai se vor mai coace pân’ la anu’.
La euro/parlamentare nu mai votez.
Le dau la toți câte 2 ștampile, să nu se supere.
Drulă ar fi cel mai bun, după părerea mea. Dar nu cred că are șanse pentru că suntem prea orbi…
N-aș vota GOLD în niciun caz.
Comentariu beton!24
Usele sau haur, tot un drac.
1. Ficusu’?
2. Pesede?
La 1. am vrut să zic Alexander Van der Bellen și la 2. FPÖ. 🤣🤪🤣
1. Ficusu’ nu mai poate! 😀
2. Posibil, ba chiar probabil! 🤨
„Domnul meu” John, da’ nu vrei tu să candidezi că tot stai în Austria, iar cheltuielile de deplasare la schi ar fi mai reduse.
Comentariu beton!25
@Vic: da, ai dreptate. Uitasem. Atunci să vină Năstase, Ponta sau de ce nu, Orban. Orban la Budapesta, Orban la București. S-ar pișa ungurii pe ei de emoție. Prima lege dată de Orban ar fi ca București să fie redenumit Budapest két adică Budapesta doi. 🤣🤣🤣🤣
@Anel: stai că-mi trebuie o mână de demenți ca mine. Nu pot fi și cu biciu-n mână și cu furca la camerele de gazare. 🤣🤣🤣
Comentariu beton!22
Candidezi? Ca as vota cu tine! 😀
Comentariu beton!16
Și uite-așa am fi doi. :)))))))
@MV: nu doar doi, ci chiar mai mulți. Dar nu destui. 😓
Comentariu beton!11
@JT, n-aș face asta nici dacă aș avea șanse de sută la sută să câștig.
Altfel, voi vă dați seama cât de tare ar fi să fiu președinte și să scriu în continuare pe blog? Să fac mișto de toată lumea din politică, să-mi bat pula de Parlament, de autorităti, de tot?
@MV: io numa’ de-aia aș vrea să fii președinte. Să-ți bați pula de ei non stop pe blog. Poate așa s-ar prinde ceva bun și de ei. 😎
Comentariu beton!18
Nu m-am gandit, dar da, ar fi tare de tot! 😀
@MV: dacă ajungi președinte, nu mă pui ministru’ energiei? 🤪
Numa’ așa o să vezi cum scade MWh de la 7,73 lei la 0,73 lei. 🤭
Bine, o să scadă și populația României c-o două-trei milioane, da’ astea-s detalii de care nu ne cramponăm. 🤣🤪🤣
La armată-l punem pe @Edelweiss, iar la Sănătate pe @ametist și @Irinoush. 😎
La servicii-l punem pe @Sfântu’ Dracu. 😎
Comentariu beton!32
@John Temple, vreau și eu o poziție, să știi că am un sac fără fund și o să vin cu el pe noua poziție din cabinet.
Comentariu beton!11
@BaGheRa: ministru’ infrastructurii și internelor. 😎
Dap, tu-i fi capo di tutti capi la autostrăzi, poliție și jandarmerie. Am încredere c-o să faci o treabă excelentă. 😎
@MV: iaca B0$$, și guvern avem. 😎
No vezi, dacă am avut de lucru, s-au împărțit posturile alea călduțe! 😃 De aia se zice că cine muncește, n-are timp sa câstige bani! Da’ ceva post de șăf de cabinet n-o mai rămas? 😃 Că m-aș băga și eu!
@Vic: găsim, cum să nu găsim. Te pricepi la justiție? Că ministru al justiției înca n-avem, Edelweiss îi interimar. 🤭
Mda, vorba cuiva de aici daca lucrezi , nu mai apuci posturi bune.
@JT Mai prind si eu un post bun , ceva ?
@John: nu ma pricep la justitie, io-s asa mai pe tehnica, da’ ce, ăștia se pricep? 😁😁😁
@Vic: atunci ești numa’ bun. Îl iei și pe @Daniel cu tine-n echipă. Am convingerea c-o să faceți o echipă atât de bună d-o să se ude Koveși de plăcere numa’ gândindu-se la voi doi. 😎
@Vic,@Daniel,
Cineva trebuie să mai muncească și în țara asta… trebuie să plătim pensiilor părinților noștri nu?
Domnilor viitori președinte și miniștri, cum stați cu doctoratele, vă întreb. Că dacă nu aveți sau mai rău aveți pe bune, nu pupați voi posturi în guvern. Doar alea plagiate sunt valabile! 😀
@MV,@JT,vine interimarul de la interne cu lista aia de feroase, că io m-am trezit de la 5.30?
1. Bolojan
2. usere
Comentariu beton!13
1. Bolojan a spus că nu-l pasionează altceva în afara Bihorului
2. 😆🤣😂🥴
@costicămusulnanu: fii serios.
Nu dă Bolojan președinția CJ Bihor unde face foarte multe și foarte bune pe o budă onorifică la Cotroceni.
Usere? 🤣🤣🤣🤣🤣
Ăia încă nu-s deciși dacă-s băieței sau fetițe.
Adevăru’-i că primaru’ general al capitalei, userist fiind o făcut atât de multe că de la-ntâi ianuarie 2023, Bucureștiul e cunoscut drept Romanian Tokio. 🤣🤣🤣
Comentariu beton!25
@JT, și primarul Brașovului, tot userist.
@Vasile: proprietaru’ blogului cu topoare, brașovean fiind, nu pare foarte încântat de primar. 🤭
Să-i întrebăm pe (altă)Iulia și Fritz, doi brașoveni sadea, ce părere au de primaru’ lor. 🤭
@Vasile: o făcut așa multe-n Brașov precum cel din București? 🤣🤣🤣
@JT, păi, mulți nu sunt încântați, că de-asta l-am asemănat cu Nicușor!
(altă)Iulia și Fritz nu mai sunt brașoveni, că s-au mutat la țară 😉
@JT, fix cum zice colegu’, noi, tehnic vorbind, nu mai suntem brașoveni decât în sensul în care locuim în județul Brașov.
Dar așa, ca bârfă, copila distinsului primare de BeVeu vine la grădi la noi, la țară…
Iar despre distinsul în sine am o singură părere: kind reminder 🙄
Despre primarul nostru local nu mai zic nimic, că mă ia greața instant.
În rest, Vasilescu președinte & JT ministru! Promit că Fritz se bagă la partea cu furca la camerele de gazare, nu te lasă singur! 😂
Comentariu beton!16
@Vasile: deci e clar că usere n-ar face nimic, chiar dacă ar fi majoritar.
@JT, n-aș generaliza, totuși cred că sunt și unii mai capabili printre ei (ca pe la toate partidele), dar, cel puțin la București și Brașov, au cam dat-o-n bară!
Chestia e că una e să fii ONG-ist, alta e administrația locală.
Cât au fost în guvern, au avut câteva figuri notabile.
Aaa, apropo de usere și ce zice @Vasile: la noi în comună e o tanti, consilier local din partea ăstora.
Băi, atâta se luptă femeia aia cu morile de vânt, atâta se strofoacă să facă câte ceva, este absolut jos pălăria. Din păcate, e una singură împotriva unei ditamai hoarde de hoți și imbecili 😒
Deci… Oameni și oameni… Cine vrea să facă ceva, măcar încearcă, indiferent de partidul din care face parte. Femeia asta este clar că se pișă contra vântului. Și cu toate astea, se luptă, încearcă.
Comentariu beton!20
@(altă)Iulia: no, așe da! Pe Fritz îl punem ministru economiei și finanțelor, pe tine la învățământ, da’ promiți că scoți mizeria aia de franceză și lași doar germana. 😎
Ai dreptate, dar c-o floare nu se face primăvară.
Cred ca sanse mari ar avea Mircea Geoana. „Maestrul” Cristoiu mai are putin si intra cu totul (cu limba e de mult) in fundul lui putin (cu p mic).
Comentariu beton!24
Valdemort de la Haur?
Cum cine?! Mihai Vasilescu forever! N-am stabilit odată, aici:))))))
Încă n-am citit articolul, m-am inspirat doar după titlu 😜
Nu contează cine va „cantida”, noi vom alege „răul cel mai mic” 🤦.
Știe dracu’ pe cine aș vota, dar am certitudinea că dacă un anumit partid va susține un boschetar la prezidențiale, acesta va ajunge președinte…vai de plua noastră.
Comentariu beton!11
Greu de tot. După tot râsul de aseară ne inmoi acum cu treburi 💙?
Pt #1 va fi dificil pentru oricare partid să propună ceva vandabil. De aceea va fi nominalizat cineva care are ceva capital de imagine, respectiv unul care a dat din trompetă până acum.
#2 Partidele de la guvernare sunt teribil de erodate, dar pesede cred că ar strange mai multe voturi pe baza absenteismului electoratului de dreapta.
Ca de obicei, va fi un vot impotrivă, din nefericire!
Comentariu beton!15
Tare îmi este că iar se alege între un râu mare și unul mic . De exemplu între Geoană și Simion auristul.
Comentariu beton!11
Ce serios ești în dimineața asta, Mihai! Asta e articol?!
OK, serios acum, eu cred ca Mircea Geoana ar avea șanse reale. Nu știu, însă, dacă starea de sănătate ii permite sa se lege la cap cu asa ceva.
Tu spui ca riști să pleci în șuturi din mediul rural, eu îți spun că nici urbanul nu este mai breaz. Atelierul unde meșteșugăresc eu este într-o clădire semi dezafectată din buricul Constanței. Nu știu cum au reușit, dar în aceeași clădire au sediul local cei de la aur. Sunt îngrozit și oripilat de cât de multă lume îi caută, se înscriu la ei, vin în sediu, fac întâlniri zilnice, uneori chermeze, etc. Zilnic! Și văd fețe noi tot zilnic! Uneori ii mai și aud ce discută, nu vreți să știți. Dacopații și „doamna mea” cu ochelarii sunt mici copii. Cu tot optimismul meu, pentru următoarele alegeri, pentru prima dată sunt resemnat. Mă uit ca o curcă beată în jur și nu mai văd soluții politice nici în mediul local, nici la nivel național. Am senzația că s-a trecut pragul care ne duce inexorabil către Idiocrasy.
Comentariu beton!50
1. As vota Maia Sandu
2. O sa iasa Geoana
3.Votez USR, dar psd, pnl si aur vor fi pe la 75% impreuna
Comentariu beton!25
2. Numai sa nu vina iar careva cu flacara violet 😁
Si eu as vota pe Maia Sandu. Daca s-ar ajunge in turul doi la alegere intre candidat PSD si HAUR, as merge sa anulez votul. Cred ca mi s-ar parea o idee buna sa ma si pis pe el de buletin de vot :-))
Aș vota cu Maia Sandu, Bolojan sau Drulă. De ieșit, cred că va ieși Mihaela, dragostea mă-sii.
La parlamentare nu am, efectiv, pe cine să votez. De PNL, PSD sau AUR nu are sens să discutăm, iar USR – dacă ar izbuti, miraculos, un procent onorabil – ar ieși de la guvernare în cel mult un an, bosumflați că “nu au fost lăsați să facă” 🙄.
Comentariu beton!17
Eu o sa merg sa-mi anulez votul la toate alegerile ce vor urma.
Comentariu beton!12
Nu știu încă, da’ niciodată cu USL. Aș încerca tot cu USR ca și în precedentele alegeri, numai că trebuie să facă alianțe și-i cam complicat…
Comentariu beton!16
Usere+haur+udemere. 🤣🤣🤣🤣🤣
Aia alianță. 🤪
Președinte tot USR, bineînțeles.
Aideplm, cu haur…😄😄
Usere+haur+udemere + candidat Sosoaca 🤪
@Vic: nu Șoșonela, ci o starletă porno care-i mare suflatoare prin Dubai. 🤣🤪🤣🤪🤣
Drulă președinte +Șosoacă premier, vai de plua noastră🤣🤣
1. Niciunul dintre potențialii candidați nu are calități de președinte de țară UE, poate Schengen. Niciunul nu e tip tătuc sau tip speranță pentru viitor, ce s-a mai votat pe plaiuri mioritice. Între președintele inert de acum și președintele prea activ anterior nu cred că vom găsi o cale de mijloc.
2. Va câștiga cine urlă mai tare, cine promite mai mult și cine e mai sprijinit de servicii. Nu neapărat în ordinea asta.
Românii sunt săraci, needucați politic și prost informați. Deci Dzeu cu mila
Comentariu beton!22
Mircea G, desi data trecuta nu l-am votat. Iar daca PSD trece legea TVA-ului pt ONG-urile care fac investitii in institutiile statului, ma tin de promisiune si pt prima data de cand votez, pun stampila pe ei. In niciun caz nu votez haur si pnl
sincer, nu știu!
ceea ce știu însă e că politica românească este foarte imprevizibilă, de regulă, președinția nu e pentru cine se pregătește, iar guvernarea ca atare e o chestie complexă pe care o câștigă, într-un fel sau altul, psd – pentru că deja au o organizare imbatabilă în teritoriu, iar aiureii sunt doar niște marionete ale psd și ale serviciilor secrete. oricum, dacă în primul tur voi vota acel candidat de care îmi va plăcea mai mult, chiar dacă are zero șanse, în al doilea tur NU îl voi mai vota pe x pentru singurul motiv că nu trebuie să iasă y. a, și nu voi vota în niciun caz mesianicii, de la bolojan la simion!
No idea, răul cel mai mic sau usere ceva oricare, macar nu e clica conducătoare. Geoană poate e ok, măcar ca prestanță pe afară. O întrebare, vouă vi se pare că mai avem democrație acum cu ăștia aliați și opoziție ca și inexistentă? 😔 USR ar putea să facă ceva, dar nu se pricep la … politică și se ceartă între ei fără rost. Intr-o lume ideală, aș vota Valeriu Nicolae. Sau Vlad Voiculescu.
As vota cu Maia Sandu
Ciucu…asta nu e primar la sectorul 6 si presedinte PNL la Bucuresti?! Ce treaba are asta cu prezidentialele….maxim primar pe Bucuresti isi doreste asta!
Cred că Geoană are șanse mari să fie urmașu’ lu’ Ficusu. Sincer, îl prefer pe Geoană în locul oricărui candidat de la AUR.
Dacă AUR ajunge la guvernare, plec din țară.
“N-ai cu cine! Nişte ţărani!”
1. Valeriu Nicolae
2. USR
Maia Sandu presedinte!!
Am auzit vehiculat zilele trecute Kovesi președinte.
Nu știu cu cine aș vota, sigur nu cu PSD, nu cu AUR.
Din păcate, întotdeauna am votat ca să nu iasă sau să nu aibă un procent prea mare unii.
Voi merge la vot, întotdeauna am fost, oricât de dezamăgită eram de ofertă.
La presedinte l-aș vota pe Daniel Morar
Parlamentare si restul cu Usr.
Candidati seriosi ar fi Geoană sau Adrian Năstase. Sau Firea. Cu orice altceva vine Psd e blat.
Eu as alege-o pe Mara. Sunt convinsa ca ar fi un fel de Jacinda Ardern.
Jacinda Arden e cea mai tembelă alegere din istoria NZ. Și tocmai ce-a demisionat. 😎
În ordinea cu care i-aș credita cu încredere și șanse, propunerile mele sunt: Ciprian Ciucu și Dominic Fritz. Dar șanse ar avea doar dacă i-ar ajuta televiziunile.
băi, orice am face suntem nebunul din povestea lui Alex Dima (da, ăla de la pro); povestește într-un podcast cum, într-un sat din tulcea, nebunul satului sparge un chioșc de ziare, ceva, și urmează să i se întocmească dosar penal; așa că polițistul îl duce la o evaluare psihologică iar el se așează pe bancă, în fața cabinetului; iese nebunul, se așează cuminte lîngă, și zice:
– cred că am făcut de-un 7…
Comentariu beton!15
Sanse cred ca are Geoana.
Iar la partide nu stiu, imi e greata de toti.
Profu’ meu de istorie din liceu… deşi nu seamănă cu Vasily Petrovich Goloborodko
1) Gabriela Firea
2) Aceiași de azi
Oooooo, eu am înțeles cu cine n-aș vota 🙂 🙂 🙂
Măi, chiar mă speriasem 🤨🤨🤨
Am votat de fiecare dată cu speranța că se va schimba ceva… Mi-am luat-o la mumu grav… Așa că, am decis să nu mai merg la nici un vot! Tot o plua va fi…
In afara de Geoana nu vad pe nimeni sa aiba sanse mari. Drula e prea cu ranga pentru a fi presedinte, ca prim ministru cred ca ar fi mult mai potrivit. Daca o sa candideze Ciolacu -Ciuca si Drula aleg clar Drula si in turul 2 nu mai merg la vot pentru ca nu cred ca va intra Drula in turul 2. Daca din partea PSD intra Geoana in turul 2 il votez.
La parlamentare clar USR, dar imi este frica de Haur ca o sa ia prea mult. PSD va defila en fanfare. Au fost mult peste PNL in aceasta guvernare, nu cu rezultatele ci cu imaginea politica si scandalurile.
Valeriu Nicolae e omul. Îl urmăresc și admir. A demonstrat și implicare, și bunătate, și tupeu și de toate.
1. Pe tine sau pe mine președinte.
2. „Mihaela, dragostea mea am înfrânt” va câștiga alegerile. Lejer aș spune ținând cont de jocurile ce se fac in exterior. Omul ultimilor ani, în general și carasul auriu sau peștele de acvariu au ceva in comun, memoria.
Posibili și mai mult ca sigur candidați la președinție : Simion și Ciolacu. Rezultă VOT ANULAT. Parlamentare: partidele celor doi, cu potențiale șanse de câștig PSD. Același vot.
Geona cred ca o sa castige. ca are notorietate nationala si inteleg ca ar fi sustinut destul de puternic. asta daca nu apare Kovesi pe turnanta ca-n stilul consacrat (Stolo-Base si Crin-Klaus).
1. Sincer nu îmi vine nimeni notabil în minte la momentul ăsta.
2. Se va decide între metalu’ prețios şi plăcuțele suedeze.
3. La (euro)parlamentare habar n-am deocamdată.
Altfel MV preşedinte, JT prim-ministru 😀 Eu mă înscriu la ministerul (ne)sănătății 😉
@ametist: ai văzut că te-am propus ca ministră a sănătății într-un post anterior, da? Și pe Irinoush mâna ta dreaptă. 😎
Am văzut târziu, dar tot țin să-ți mulțumesc ❤ iar Irinusha ar face desigur treabă bună!
Viitorul preşedinte va fi cel care v-a avea banneru cel mai mare.
1. Geoană.
2. Geoană.
Nu are cum să fie altfel în contextul în care avem un război icişa lîngă noi şi care nu pare să se termine prea curând.
La Parlamentare aş vota usr dar încă nu m-au convins 100%.
@Shoric „va avea” nu v-a avea. 😎
Pfff, iar m-a bătut liniuţa aia păcătoasă 🙂
Am votat, cred, de fiecare dată. Și de fiecare dată am fost foarte dezamăgită. Pe cine aș vedea președinte? Habar nu am. Nu mai am încredere în niciun politician. Nu uit când la alegeri s-au înfruntat PSD și PD, lumea era împărțită clar în două tabere, iar după alegeri cele două partide s-au pupat bot în bot și au guvernat împreună. Cred că și de data asta mulți dintre noi vom alege din nou răul cel mai mic.
Dintre candidatii pe care i-as vota eu as alege Ciolos iar daca nu candideaza el as alege Drula. Nu ca s cele mai ideale optiuni dar sunt ce as putea alege din peisaj. In realitate va castiga Geoana candidat indep sustinut d psd cum a facut oprescu la primaria bucuresti dupa ce candidase indep singur in trecut fara succes.
dupa capul meu presedintele il aleg serviciile, deci mie imi va fi greu sa ma impotrivesc.
la parlamentare pot sa-ti spun ce NU votez: psd, pnl, aur, udmr.
in rest, om trai si om vedea!
1. Violeta Alexandru
2. Un partid care o va susține.
Evident, e nefezabil.
1. Violeta Alexandru
2. Un partid care o va susține.
Evident, nu e în cărți..
A trebuit să caut pe google cine este Violeta Alexandru.
cristoiu, ah, ce nume ce injura cele sfinte! Aceasta trompeta kaghebistopecerista ce face sa mi zbata o vena la tampla si sa vad rosu de.. sange comunist!
Asta cu alesii poporului este o gluma sinistra. Noi nu am ales vreodata pe nimeni si nimic, noi doar am mers in turma sa sustinem, prostiti, manipulati, alesii structurilor peceristosecuriste. Prin urmare, presedinte o sa fie, ca de obicei, vreo marioneta peceristosecurista. Restul alesilor o sa fie la fel. Directia in care o sa mearga tara va fi aceeasi pe care a pornit acum 75 de ani, adica incet si sigur, spre iadul saraciei si al destramarii. AUR sunt niste anacronici, niste tampiti extremisti si funamentalisti. Cuiburi de naparci infractoare toate gruparile noastre politice, total neinteresate de existenta si destinul oamenilor.
Dumnezeu cu mila!
@Tia, no ca „ardei gras” ti-a stricat feng shui-ul. Las’ ca trece cu un ceai si muzica…
https://www.youtube.com/watch?v=UXmXbwsVm5M
@Tavi Ai ghicit. Mi-a fost de ajuns sa aud de cristoiu ca sa devin violenta. Am explodat in ceva nu chiar frumos dar, totusi, sanatos pentru mine. 😅 Asta e efectul personajelor din politica romaneasca asupra mea!
Prea frumoasa Frunza albastra. Ascultand-o, mi-a trecut. Enervarea.😅 Chiar zilele trecute ma intrebam de ce a fost lasat sa moara slagarul romanesc. La nemti slagarul e viu, traieste, cantaretii umplu arene cu zeci de mii de oameni ce danseaza si canta ca si cand doar muzica exista pe pamant in momentele alea.
O melodie si pentru tine. Sigur are legatura tot cu Paunescu pentru ca versurile ii apartin Constantei Buzea.
https://youtu.be/yFS6HSLPl4w
@Tia, faina melodia si chiar n-o stiam. Despre politica nu dezvolt, incerc sa ma tin cat mai departe. Am traume pe tema asta.
Slagarul romanesc, ca si muzica folk, romantele, etc., raman in arhive sau in sufletele celor nostalgici. Csf, n-ai csf… Muzica romaneasca actuala suna de parca taie unu cu bofaieru pe sticla, iar versurile sunt de oligofreni…
@tavi Nu ma pricep la politica, mai rabufnesc cand aud de lucruri pe care ni le pregatesc „alesii nostri” si cand aud de tot felul de personaje ticaloase si de ispravile lor. In politica, sunt si eu ca Hagi, vreau „sa fie bine ( pentru toata lumea, nu doar pentru unii) ca sa nu fie rau”! 😅
Apropo de disparitiile muzicale, in afara de asta, se schimba si dispar tot mai multe lucruri si nici noi nu mai suntem cum am fost.
Pentru ca ai amintit de folk.. un cantec pe care nu-l stiam dar ce ma bucur ca am dat de el. E teribil de frumos, rascolitor, infricosator..
https://youtu.be/8QIsimFjUIc
@Tia, „E teribil de frumos, rascolitor, infricosator… ” M-ai „lovit rau” cu muzica Tatianei Stepa. In 2009, cand ea a murit, (Dumnezeu s-o odihneasca in pace!) cred ca a murit si o bucatica din mine. Ce bine ca n-am vazut aseara mesajul asta.
@tavi
„cocorii un’ se duc când se duc?
– În ţara cocorilor.
– În ţara cocorilor?
– Da.
– Dar rândunelele un’ se duc când se duc?
– În ţara rândunelelor.
– În ţara rândunelelor?”
…….
…si Tatiana Stepa un’ s-a dus cand s-a dus?
-Tatiana s-a dus sa traiasca vesnic in Tara ingerilor… ”
Vocea si muzica ei ne-au ramas pe pamant. Sa o ascultam cand ne e dor pentru ca astfel o sa traiasca vesnic si printre noi, pamantenii..
@Tia, „I believe in angels”
https://www.youtube.com/watch?v=RxPZh4AnWyk
@tavi Unul dintre cele mai uluitoare momente in muzica. Uluitor si datorita prejudecatilor noastre.
Nimeni nu canta melodia asta ca Suzan Boyle. Am ascultat si alte variante. Mi zbarleste coama de fiecare data cand o aud pe Suzan.
Chiar zilele trecute am avut o discuție animată în familie, pe subiectul alegerilor. Eu am susținut scenariul apocaliptic, dar perfect realizabil, al parlamentului compus din 35% haur, 25% psd, 10% pnl, 10% usr, 5% udmr. Cum? Haur 35%? O, da, am senzația că vom trăi într-adevăr vremuri și mai interesante, vorba filozofului. Mă sperie ce văd prin social media. Într-un final am ajuns la consens: dacă mă dovedesc vreo mama omida, mă vor asculta și vom face bagajele spre o țară cu apă caldă, și repede, până nu se închid granițele.
Cât despre prezidențiale, în urna de acolo intră cine vrea, și iese cine trebuie, că să cităm din clasici.
@ Dana, asta chiar e un scenariu apocaliptic si probabil… pregatesc si eu teleguta.
Vai, nuuu. Vă rog io, nu plecaţi. Ţara are nevoie de voi.
@shoric: Țara lui haur și psd nu are nevoie de mine, sunt un om simplu, mă întrețin cu mâinile mele, meseria mea mi-o port cu mine, oriunde în lumea asta, la fel și coloana vertebrală. Țara lor vrea moluște.
@Dana, tara nu este a vreunui partid, care ajunge vremelnic la guvernare. Iti inteleg frustrarea, furia, deznadejdea. Dar, prin plecarea ta, ii ajuti pe ei sa-si treaca tara pe persoana fizica… Eu am glumit cand am scris ca pregatesc teleguta. Nu plec definitiv nici daca incepe razboiul! Tara asta este a noastra, chiar daca jegurile astea din politica, incearca de 30 de ani s-o vanda!
1. După Herr Blender, va câștiga ăla cu gargara mai bună dintre toți catindații, funcție de capitalul de imagine, cu cei mai puțini scheleți în șifonier. Oricare știe să lege două fraze pare mai iute decât Preocupatul.
2. Mă bate gândul că va fi tot un vot negativ. Teamă îmi este că bufnițele roșii au cele mai mari șanse.
Am să merg la vot, poate precum sunt hotărât să fac la următoarele locale: scriu pe buletin, cu un mare marker, o mare poezie de urări din acelea neaoșe.
Peseu: am topor, frânghii și lopată, și știu să le folosesc. Poate mă calific la un post de secretar în guvernul lui JT
@Silviu: secretar la ministeru’ energiei e OK? Am nevoie de mai multe capete luminate ca să țină-n rând combustibilu’ pentru centralele pe gaz. Pentru curent, desigur. 😎
Asumându-mi degețelele care-mi vor bate obrazul, voi spune că eu nu mai votez de la penultimele alegeri. Refuz să mai votez „ca să nu iasă X-ulescu” sau ”hai să vedem, ăsta poate n-o ia razna în timpul mandatului”. Asta la prezidențiale. La generale, e și mai rău: PSD și PNL nici măcar nu se pune problema, USR e ca o pizdă cu sindrom premenstrual, generația cu cracii pantalonilor deasupra gleznuțelor și sacoul mulat pe corpul pirpiriu, în principal corporatiști care habar n-au cum e viața reală, aia în care nu ne ține mămica și tăticul la studii până la 35 de ani, iar celelalte partide nici măcar nu merită menționate. Eu nu mai vreau să legitimez nici hoți, nici mutalăi, să decidă pentru mine. Din cauza asta, sper să-mi iasă planul și s-o roiesc de-aici cât de curând.
Păi şi dacă pleci, noi ai cui rămânem? Hai te rooog, nu pleca.
Vezi că ți se blochează globii oculari de la datul ochilor peste cap și cine știe ce pățești, ajungi să-ți vezi cutia craniană pe dinăuntru.
P.S. Ești foarte prolific azi. Nu mai bine arunci un ochi pe o carte de gramatică? 😀
@Ligia, este bine că nu ne-am înjurat adică tu să mă faci agramat și eu pe tine o ipocrită care vrea să plece din România din cauză că partidele politice și poiticienii sunt sub nivelul tău de inteligență. 🙂
Am vrut să zic experiență dar, din nou, m-a trădat nivelul meu mediocru de exprimare.
1. Habar n-am, să vedem ce mai apare. Dar oricum ar fi, tot mă duc la vot, măcar să nu iasă circarul ăla de Simion! Măcar pentru asta și tot trebuie să votam, nu să stam acasă sau să ne anulam votul!
2. La parlamentare i-am rotit pe toți până acum! Bineînțeles că nici vorbă de Haur, iar USR-ul n-a fost în stare să demonstreze nimic!! Chiar n-am nici cea mai mică idee! Pân’ la urmă, probabil tot răul cel mai mic (?????), măcar așa, să nu capete Haur prea multe procente!!
Turul II: Geoană și Simion. Iese Geoană. Aceeași fază ca la Vadim vs. Iliescu, Viorica vs. Ioha. Să vedem, după alegeri, cu ce ne pricopsim: USL sau USUR…
Stau si ma intreb daca nu era mai bine cu Vadim decat cu Iliescu !
Supriza, pt geoana 50% din romani nu se duc la vot, si ceilalti 50% vor fi cam impartiti. Cred ca va fi strans. Evident, p bula educata Geoana poate fi vazut ca raul mult mai mic, dar astia deja sunt cu bagajul facut si li se cam rupe.Pt omul de rand cu pb obiosnuite, Simion e mult mai apropiat in limbaj si promisiuni deci nu te baza ca toti care au votat PSD o sa ii dea votul lui Geoana. Acestea fiind spuse, mi-am amintit ca imi expira pasaportul 😀 asa ca va las ca ma treaba
Eu as vota cu Theodor Paleologu dar cred ca o sa iasa altcineva :))).
La parlamentare voi vota cel mai probabil USR. Daca nu se cearta pe rotativa castiga USL.
NU anulez nimic, NU stau acasa, NU voi fi niciodata dezamagit de partide cum si-ar dori psd, mor cu ei de gât.
Am niste tomberoane jegoase la ghena. Si daca unul dintre ele se hotaraste sa candideze impotriva firii :)) la PMB va avea votul meu daca nu am alte variante.
nu are sanse de cand a virat cu Base si-a dat cu firma in cap, inainte chiar il urmaream.
1. Mircea Geoană
2. Chiar nu am habar
Mihai, de ce crezi ca pana acum a scris John Temple numai sub pseudonim? 😀
Acuma, daca e sa fac niste estimari serioase, Intre Cristoiu si altcineva, la altcineva ar intra multi pe lista mea de vot, incepand cu Cheloo de la parazitii si terminand cu…orice roman de pe strada care are capacitatea sa lege 3 fraze. Ar fi tot peste ce avem acum la premier si interne.
Supriza, pt Geoana 50% din romani nu se duc la vot, si ceilalti 50% vor fi cam impartiti. Cred ca va fi strans. Evident, pentru bula educata Geoana poate fi vazut ca raul mult mai mic, dar astia deja sunt cu bagajul facut si li se cam rupe. Pt omul de rand cu pb obisnuite, Simion e mult mai apropiat in limbaj si promisiuni deci nu te baza ca toti care au votat PSD o sa ii dea votul automat lui Geoana. Acestea fiind spuse, mi-am amintit ca imi expira pasaportul 😀 asa ca va las ca ma treaba
As vota cu Bolojan . Sau cu dna Violeta Alexandru.
E grea asta, boss. Ca nu mai sunt la curent de ceva vreme. Simt ca nu am pierdut nimic, totusi. M-as duce doar sa il anulez in momentul asta.
@Jt vreau si ioooo un poooost caldut la famelie, ceva. Am experienta de divortata. Ca am obosit de dat cu sapa la cooperativa. Hai multam!
Prima – nu am habar, nu știu cum îi cheamă pe generalii SRI, SIE, STS, SPP, IGPR, DGIA și ce alte obscurități mai există în pădure. Ăia sunt președinții țării, în colectiv sau parte pe fiefurile lor personale cu interpuși (primari, președinți de consilii, consilieri șamd). După ei, urmează șefii de filiale ale partidelor.
A doua – văd că Sistemul vrea să se lege cu Geoană, iarăși. L-au spălat să fie acceptat de NATO (nu i-au găsit alt loc pe lobby decât acela de adjunct) și să pară că e occidentalizat. Problema e că mai sunt unii care văd dincolo de putrefacție și nu sunt ultimii proști. Probabil se va forța un Iliescu-Vadim 2.0, între Geoană și Simion.
O altă chestiune, se pare că se vrea din ce în ce mai abrutizant, forțat, accederea copiilor de securiști și de nomenclatură, cei școliți, spălați, pieptănați, cu toate aluaturile posibile (diplome, CV stufos, „experience”, poze cu tot soiul de demnitari din Occident etc).
Nu e îndeajuns că au furat din banii și avuțiile părinților și strămoșilor noștri (nu mai zic de noi), mai vor o rundă fiindcă România e vaca lor de muls în perpetuitate pe persoană fizică. Asta le garantează luxul, vilele, vacanțele exotice, școlarizările…
PSD va lua majoritatea din nou (30%-35%, poate ușor mai mult). Membrii de partid, cu neamurile lor și prietenii lor tot ăia sunt.
PNL pe locul doi, nu mai țin minte câte procente a avut data trecută dar intuiesc eu că va fi cu niște procente pe minus.
UDMR va fi în parlament până la Apocalipsă, cumva e banal să ne gândim la ei că nu vor intra.
În rest, AUR e posibil să ia puțin peste USR.
Nu contează.
Mihai ai luat vreodată în serios opțiunea de a pleca din țară? Ți-o confirm eu, chiar și ochimetric, faptul că în viața noastră nu se va schimba nimic. Posibil doar când copiii vor fi de vârstele noastre, pe la 50, 60 de ani, dar nici atunci nu e sigur.
@Eddy, apropo de plecatul din tara. Daca toti cei care gandesc ca tine vor pleca din tara si aici vor ramane doar nevertebratele, ce vor gasi copiii tai aici, peste 50,60 de ani? Cine sa faca schimbarea? Uite, poate-ti da vreo idee copilul asta:
https://www.youtube.com/watch?v=xE8t-9IxYWI
Nu stiu cu cine voi vota, dar de votat merg si votez, chiar daca tot timpul am fost dezamagit. Oi vedea cine candidează si voi incerca, pe principiul ca mai rau decat a fost nu se poate sa mai fie 😁
Așa în ceață ca acum n-am fost niciodată.
Bănene, eu cu cine votez??????
#HATZPRESEDINTE :))
Mie imi e destul de clar ca Simion este aruncat in lupta pe post de Vadim (sau Viorica).. Iar luptele din culise pentru celalalt loc in turul II este si va fi apriga, caci victoria e aproape garantata. Ciolacu? Geoana? Firea? Un altul scos din joben in urmatoarele 12-16 luni? Vom vedea.
Ceilalti oricum nu au nicio sansa. Voturile de pe dreapta vor fi iarasi faramitate (va amintiti la ultimele alegeri cum au aparut peste noapte Mircea Diaconu si Paleologu?), in caz de nevoie mai scoate Recorder o investigatie din joben si se rezolva.
La partide e simplu, ca sunt 5 optiuni si sansele sunt minime sa mai apara ceva nou: PNL, PSD, AUR, USR, UDMR. Personal, la mine va fi intre USR si vreun independent