Mă uitam la știri și m-am enervat de mi-a crescut tensiunea: inspectorii ANPC au găsit peste o tonă de pește și produse de pește expirate, la cherhanaua Moessia din Vadu.
Cum, frate, să găsești o tonă de pește expirat? Nu două kile, nu trei, nu cinci, nu 20, nu 100. O mie de kilograme de pește și produse din pește expirate aveau ăia în restaurant. Voi vă dați seama cam de câtă vreme vindeau pește expirat de-a ajuns sa se strângă o tonă?
Și nesimțitul ăla de administrator zice c-a fost o „eroare umană”, că erau pregătite pentru distrugere, deși inspectorii au găsit produse care expiraseră acum trei ani. TREI ANI! Dinainte de pandemie, înțelegeți? Dacă tot le-au rămas pe stoc, de ce să nu le vândă? Că oricum erau cu pește d-ăla bunu’, dinainte de pandemie, nu se mai face acum pește ca ăla.
La asta duc lăcomia și durerea în fund față de clienți, să știți.
Dacă avem pe-aici oameni care lucrează în HoReCa sau alimentație publică, aș vrea să-mi confirme sau să-mi infime dacă lucrurile n-au stat exact așa: li s-a transmis angajaților că trebuie vândut tot ce se poate din tona aia de pește expirat, că altfel e groasă.
Și mai sunt convins de încă ceva: dacă cel care a reclamat la ANPC, după ce-a ajuns la spital în șoc anafilactic, nu era procuror, șansele să nu se întâmple nimic erau extrem de mari. Își vindeau liniștiți ăia de la Moessia tona de pește expirat în continuare.
Știți că de la pește expirat se poate muri, da? Cum mai zicea inconștientul ăla de administrator că a fost o „eroare umană”, dacă omul ăla murea de la peștele lui expirat? Asta deja nu mai e doar lăcomie, e prostie combinată cu inconștiență. Bănene…
P.S. M-a enervat groaznic și lipsa de coaie a celor de la protv. Ziceți, bă, numele cârciumii, să știe lumea care sunt nesimțiți care bagă oamenii în spital și să se ferească. Nu mă luați cu „o cunoscută cherhana din Vadu”, de-a trebuit să caut pe net cum se numește.
Asa e, pestele stricat e mega periculos. Aia nu doar ar trebui inchisi ca entitate comerciala, ci ar trebui luate si masuri penale. E un pericol public. Nici nu mai zic de oameni mai vulnerabili, copii, etc doamne fereste!!!
Comentariu beton!74
Teodor Niță, procuror: Le mulţumesc medicilor care m-au salvat, că mă gândesc că am avut o şansă. Poate erau copii, femei gravide, care nu ar fi rezistat la aşa ceva. Sper că legea va fi aplicată şi în cazul acesta. A fost un medic generalist care avea un sac de medicamente şi care m-a ţinut în viaţă până m-a preluat salvarea. Am avut şoc anafilactic. Asta înseamnă otrăvire.
Ce naiba aș putea să mai zic?
Intr-o tara cu apa calda si cetatenii cu ‘oaie le tranteau si un proces pe civil de daune etc de ii rupea. Plateau toata viata lor. Dar la noi nici nu cred ca exista cadru legal adecvat pt asta. Da, omul asta a avut zile, noroc pur
Comentariu beton!40
Niță, procurorul al cărui fiu s-a sinucis în urmă cu vreo 10 zile… Ciudată viața!
Comentariu beton!19
@Eddie
Coincidența de nume :))
Zoso avea o teorie cu care am ezitat dar, puțin câte puțin, aveam să-i dau dreptate: până când nu sunt afectați copiii politicienilor, magistraților, șefilor de poliție, ofițeri, generali și alții din categoria oamenilor de stat care dețin controlul (inclusiv unii de prin privat), afectați foarte grav tot așa, prematur (oricât de nemilos ar părea), lucrurile nu se schimbă. Nu se schimbă până când nu sunt pupate foarte, foarte multe mâini reci pupate de către „grei”.
Asta e țara pe care ei au vrut-o la 30 de ani de la Revoluție… să și-o asume, că eu, tu, noi de aici, n-am avut nicio alegere decât să stăm sau să plecăm. Aia nu e alegere, da’, na, în mințile lor rele…
Comentariu beton!67
„Noi nu suntem o locație, suntem o destinație.
Bucătărie cu suflet!” – pe pajina lor de pe tarlaua lu’ Țuc.
Mda, fainăl destineișiăn…
Incredibil.
Și pt „deliciu” vizual se poate vedea cam ce frumos e „în spate”.
https://www.ct100.ro/restaurantul-moessia-din-vadu-avea-in-depozit-peste-o-tona-de-alimente-expirate-chiar-din-2019-excremente-de-animale-in-zona-de-spalat-vase-foto-video/
Comentariu beton!29
Caut si eu numele cherhanalei imediat. Nu ca m-as preumbla prin restaurante de gen,dar sa spun si la altii.
Caz penal. Si cate or mai fi,ca te ia groaza ! Mai ales la peste !
Se dezbate încă. Ce zici?14
Cum adică îl cauți tu? Păi l-am lăsat eu în articol.
Si trambitam sa ne facem bine! Cu cine?!
Exact, s-o zică. Și eu îmi pun aceeași întrebare, și nu doar acum, de fiecare dată când nu dau imagini. Cică îi fac reclamă! Nu, nu este reclamă, dimpotrivă. Dar la noi omu’ bun este considerat cel care iartă, iar cel rău e cel care toarnă. Ca draq…
Comentariu beton!27
Le e frică de vreun proces, de-aia nu-l zic.
Atâta timp cât situatii de acest gen sunt „tratate” cu amenda si inchidere temporara, nu se rezolva nimic. Nu frate, parnaie ca este nu doar atentat la sanatatea publica ci si la viata (vezi acest caz).
Comentariu beton!54
Sută la sută de acord.
Păi, în articolul de pe ct100.ro scrie că „Protecția Consumatorilor va sesiza organele de cercetare penală”. Deci, urmează dosar penal, cercetare penală și mai apoi să vedem dacă ajunge în instanță. Dacă procesul decurge „normal”, peste câțiva ani e posibil să ajungă și la pârnaie. Că doar nu se face toată treaba asta așa, cât ai bate din palme!
Nu e de ajuns doar închisoare, ci și interzicerea pe viață să mai aibă voie să practice meseria asta. Și el, și soție, copii, frați, părinți
Corect! Ce să zic, i-au falimentat cu o amendă de 10.000 lei😡
Comentariu beton!16
Acum, că să vă înfuriez mai tare de cât sunteți, vă întreb: vă imaginați că ăsta e doar un caz izolat?
Dincolo de asta, Protv nu dă numele din motive cât se poate de juridice. La cât de lacom s-a arătat patronul, nu ar fi imposibil să facă un proces de defăimare (și mai știu eu ce termeni se folosesc prin instanțe), dacă i-ar apărea numele bombei la teveu.
Comentariu beton!33
Da, păi eu ce zic? Lipsă de coaie.
Bună ziua, suntem de la ProTV. Facem un reportaj despre problema dvs. Scriem și numele locației sau nu? Că poate ne înțelegem și omitem numele.
Ca om care bătea coclaurii din vremuri imemoriale nu pot să spun decât că au transformat în talcioc orice colțișor de care au aflat nesătuii care vor să se îmbogățească peste noapte, așa și cu Moessia și casele de bușteni, tradițional, dăăăh, lipovenești construite tot de șefu’ la Moessia. Da, omoară oameni fără să clipească doar ca să nu piardă un bănuț. Pentru asta ar trebui să li se interzică pe viață să mai funcționeze în zona de alimentație publică. Și da, dacă tipul nu era un personaj important, era deja mort și cârciuma ar fi funcționat bine mersi mai departe. Pentru distrugerea locurilor de la Vadu responsabili sunt tot cei de la ProTV: raiul, ultima plajă virgină 🤬
Comentariu beton!51
Mda, e clar ca daca au avut produse expirate de atatia ANI!! controalele se fac pe spaga..am lucrat intr un hypermarket acum vreo 10 ani ca lucrator comercial pe departamentul carmangerie..din cauza incompetentei managerului care facea comanda de mult prea multa carne, tin minte ca dupa Craciun ramasese cu vreo 300kg carne de pui,expirata, carnea aia a ajuns in carnatii si micii preparati acolo. Dar nu numai de sarbatori, era la ordinea zilei sa nu se arunce carnea expirata; Controalele erau facute pe anuntate asa ca aveau timp sa nu se gaseasca nimic.
Comentariu beton!57
Deci e exact cum am zis eu. 🙁
Superb. De-acu am sa cer sa taie gaina in fata mea 😬
Comentariu beton!26
Mini: care găină e îmbălsămată cu antibiotice și chimicale … Vai de noi!
Era să spun că o tona de peste la o cherhana nu e prea mult, aceasta fiind o construcție destinată colectării/comercializării peștelui capturat de pescari.
Apoi am văzut că era vorba de un restaurant.
Presupunând că nu se dorea a fi un control cu dedicație (chiar și așa ar fi meritat să intre la zdup) pun următoarea intrebare:
Câți dintre noi a făcut măcar odată sesizare la OPC pentru ceva neconform in alimentația publică? Este că nu prea ne-am băgat?
Comentariu beton!26
Doamne ajută, la mine încă n-a fost cazul vreodată. Dat dacă va fi, voi face reclamație în secunda doi.
Eu am reclamat o dată un fast food unde persoana care manevra banii era aceeași care punea cu mâna feliile de pâine lângă mici. Am oroare absolută de pus mâna pe mâncare după bani.
Săptămâna urmatoare aveau persoană separată la case, clești pentru pâine și plase de păr (deși asta nu menționasem).
O singură dată mi-a fost rău de la mâncarea de la restaurant, dar cum nu am mers la spital nu am avut o dovadă scrisă așa că n-am putut face plângere.
Comentariu beton!22
Am fost la noi in tara la mare anul ăsta, am zis să văd cum e și la noi, nu am mai fost din copilărie. Odată am comandat niste paste cu ceva peste, mi s-au făcut rău de la ele și am vomitat în mașină. Am zis că nu mai calc pe meleagurile noastre la mare, cel mai urât concediu din viața mea. Preturi mari, mâncare proastă, condiții execrabile. Nici eu nu înțeleg de ce nu dau numele localurilor închise și motivul. Să știm și noi, ce e așa secret? Și la magazine e la fel.
Comentariu beton!34
Le e frică de procese, de-aia nu-l dau.
Dar ce motiv de proces ar fi? Publicat fix procesul verbal, unde au facut control, ce au gasit, ce amenda au dat. Sec, fara lamentari si comentarii pe langa.
Comentariu beton!22
@Muni, exact. Deci lipsă de coaie.
Salut. Asta e motivul pentru care ma duc la mare in Bulgaria. De 16 ani. Si mananc pe cinste in sute de locuri. In vara asta am gasit un restaurant unde am mancat vulpe de mare. Inainte de asta am ajuns de doua ori la perfuzii mancand pe litoralul romanesc. Si am mancat in locuri considerate bune. Sotia mea nu a patit nimic dar eu sunt mai sensibil. Pe asta se si bazeaza astia. Ca nu toti o patesc.
Comentariu beton!26
Uite că până la urmă a pățit-o exact cine nu trebuia.
La finalul anului 1992 m-am angajat la o firma din Iasi. Se vindeau produse alimentare en gros. Aveau in stoc cateva sute de calendare de advent, nu prea erau populare la noi pe atunci; si mai erau si un pic expirate, ciocolata se albise deja. Vine directorul unei case de copii si vrea sa le cumpere. Remarca ca data de expirare era una din vara si ciocolata era cam palida. La care patronul ii raspunde” Stai linistit, sunt foarte bune, de abia le-am primit, au fost facute vara, pe caldura, de aia s-a albit ciocolata.” L-a pacalit pe client ca data expirarii e cea de productie. Si i le-a vandut pe toate. Zero regrete, zero remuscari, chiar s-a laudat c-a scapat de marfa. Om care depusese juramantul lui Hipocrate la finalul studiilor…
Comentariu beton!12
Exista doua tipuri de termen de valabilitate: best before si termen de expirare. Ciocolata simpla are „best before” si nu data de expirare. „Best before” este termenul in care produsul isi pastreaza parametrii organoleptici (aspectul in cazul ciocolatei). Daca nu are vreo umplutura care poate fermenta, caz in care termenul inscris pe ea va fi denumit data de expirare, ciocolata poate fi consumata dupa „best before” fara probleme.
Evident ca fapta de mai sus e o magarie si o ilegalitate (chiar daca termenul de consum e unul recomandat, vanzarea dupa BB e interzisa), dar nu a fost ceva atat de periculos.
Comentariu beton!15
Eu as face o vizita si in noaptea de revelion si cu siguranta anul viitor. Am asa o presimtire ca fac curat pana la sfarsitul lunii si se deschide doar nu pierde cea mai banoasa noapte din an. Iar la toamna viitoare se repeta eroarea umana. Personajul respectiv nu vrea/poate sa invete ceva din asta. Nu are cum daca a fost in stare sa tina produse expirate 3 ani de zile. Acolo e endemic nu e o situatie izolata
Comentariu beton!30
Eu nu le mai dădeam aviz de funcționare niciodată. Dacă murea omul ăla acum vorbeam despre pușcărie.
Poate e hoarder d-ala de nu se poate desparti de gunoiul lui. Acush contesta amenda pe motiv de cum s-o chema o tulburare de genul asta 😬
Comentariu beton!15
Am pățit ceva asemănător în vara anului 2008 la o pizzerie din Neptun. În ultimă seară a sejurului am mâncat cu soția și fiica cea mare, atunci avea 2 ani, pizza la o terasă mare și foarte frecventată. Când am ajuns la hotel ni s-a făcut rău, mie și soției. Fetița, din fericire, nu mâncase nimic. Am sunat la urgență, amândoi fiind puși pe perfuzii toată noaptea, direct în hotel. Ne-am revenit puțin, iar a doua zi a trebuit să conduc 6 ore până acasă. A fost groaznic!
Comentariu beton!23
Am fost la Moessia o data, anul trecut. Nu aveam rezervare și, cu greu, ne-au făcut loc la o masă. Se mergea pe bufet all you can eat, 90 de lei de persoană. Retrospectiv, are sens bufetul….la tona aia de mâncare expirată. Am citit un comentariu in altă parte – niciun constănțean întreg la minte nu mănâncă la cherhana. Aia e pentru bucureștenii care vor pește de Selgross. Ce pot să mai zic? Iei de la market și faci acasă. Asta îmi aduce aminte de barcă. Cele mai luxoase vase au cele mai proaste condiții pentru echipaj.
Deci….Grecia much?
Comentariu beton!29
Si constantenii astia intregi la mine unde mananca atunci cand nu-si fac acasa. “Mvai, ce fraieri sunt aia” Pai? In bucatarie nu-i primeste nimeni in control deci de unde sa stie sa nu manance acolo?
Eu mă întreb cum dreaq reușise pestele ala, CONGELAT, să mucegaiasca în halul ăla.
Comentariu beton!13
Păi probabil l-au decongelat și l-au recongelat la greu.
Exact asta spuneau inspectorii: că fusese decongelat și recongelat, probabil de câteva ori.
Comentariu beton!14
Au facut economie la curent. Nu e prima data cand aud ca unele supermarketuri sau restaurante opresc instalatiile de congelare pe timpul noptii pentru ca se consuma multa energie… ar trebui sa le taie avizul de functionare. Nemernici😡
Comentariu beton!22
In zonă penele de curent sunt foarte dese și de obicei programate iar localnicii sunt anunțați, un generator costă și mai și consumă așa că scade profitul. Minunea aia este construită pe un teren al fostei fabrici de prelucrare a metalelor grele 😁 care fabrică este în „conservare” din „92/”94, nu a fost decontaminat terenul iar antreprenorul trebuie să scoată profit maxim în timp scurt, adică până se sesizează Garda de mediu sau cine ar mai trebui. Mafia imobiliară din zonă este amestecată acolo tare de tot, Elena Udrea voia să construiască și acolo un resort de 5* cu circuit închis dar niciun inginer cu mintea la purtător nu și-ar pune semnătura pe asemenea proiect, de asta se schimbă guvernatorii Deltei ca batistele de unică folosință, supraviețuiește cel mai șantajabil.
Comentariu beton!18
Spuneam la dorințe pentru peștișor de legi si aplicarea lor.
Pentru un asemenea caz- închisoare ceva ani buni și interdicție pe viață pentru cel vinovat să mai aibă firme în domeniu.
Comentariu beton!14
Am lucrat în domeniu ca agent comercial. Nu se prelucra peşte dar în rest, orice. Firma era a unui ne amţ, proprietar de abatoare în Germania. Paravan pentru a duce muncitori dincolo.
Marfa care nu se vindea în magazine se returna. Cea stricată era băgată la fiert şi se făcea mâncare pentru câini, cealaltă se reeticheta şi se băga la vânzare cu preţ mai mic fără a se specifica că e reetichetată! Doar apărea la ofertă.
Practica asta era comnună tuturor procesatorilor de carne. Cine o cumpăra, altă firmă, plătea un preţ mic pe ea şi se descurca apoi. Ai noştri la fel făceau, căutau carne ieftină expirată sau aproape de expirare. De congelat, o congelau o singură dată a doua oară nu megea, se învineţea.
Când venea DSV-ul în control, portbagajele erau pline cu mezeluri şi carne proaspătă! Aşa se face şi acum!
Aici a fost ghinion că cel care s-a îmbolnăvit e procuror. Vor avea mult de furcă cu el şi poate chiar se va ajunge la ani de puşcărie!
Comentariu beton!50
Si din cauza asta merita sa fii vegetarian!
Se dezbate încă. Ce zici?13
Ce interesant ca acolo lucrau oameni care n-aveau nici o problema sa fie complici la otravirea altor oameni…
Comentariu beton!28
umblu prin frumoasa noastră patrie de fo’ doijdeani și am în arealul Moldova-Muntenia-Oltenia 5-6 restaurante unde mănînc; de obicei același preparat (da, știu, simple man, simple needs);
pentru că restaurantele de tip „manje da nu, murir da vu” îs peste tot…
Comentariu beton!22
Ai fi zis că nu mai e așa, că ne civilizăm și noi…
Off topic: citeam nu demult o știre despre un babuin care a circulat cu 220 km/h pe-o autostradă din Danemarca, într-o zonă cu limita de 100 km/h. Era la volanul unui Porsche împrumutat.
L-a prins poliția și următoarele chestii s-au întâmplat:
– mașina a fost confiscată definitiv, fără să conteze absolut deloc că nu era a lui; ca proprietar, dacă dai mașina, îți asumi și eventualele consecințe. Da, confiscată forever, de tot, pa și pusi.
– șoferul a intrat la pușcărie pentru 20 de zile și permisul a fost suspendat pentru trei ani. Aha, fix așa. Ani.
– a primit și amendă, care la ei se calculează în funcție de venitul anual.
Bun, acum să ne imaginăm ce s-ar întâmpla cu patronii cherhanalei în Danemarca… Sau mai bine să nu ne mai imaginăm, că doar în România ”te descurci”. Bine c-a avut zile omul ăla și n-au mai fost victime….
Comentariu beton!48
Pe reportajul de pe tv a vorbit și administratorul la telefon. Părea că nu e foarte deranjat de ce s-a întâmplat.
Pai cum sa fie deranjat, sefu? 10 mii e vânzarea intr-o zi proastă, la ce preturi au😑 Și produsele alea e posibil sa le fi cumpărat deja expirate, ca erau ieftine. Sunt depozite de congelate în București care vând marfa care expira în doua-trei zile cu 3 lei/kg, sa nu plătească ei costul de distrugere. Ca și distrugerea e pe bani. Iar hapsânii astia le cumpără si le prepară, că fraierul care comandă la restaurant nu știe ce mănâncă
As baga lege cu recompense celor care dezvăluie chestii , inclusiv pt flagrant-uri inspectorilor DSV care pleacă cu portbagajele pline.Am o ciuda pe ăștia de mor. Am avut la firma o tipa care fix în perioada in care la noi în firma era ancheta pt un agent de vânzări care furase, si-a permis sa încerce și ea sa fure. Ghinion pt ea, eram cu toții activați de la cazul recent și am dezvăluit ce încerca să faca păpușica. A plecat din firma, a fost la rang înalt în alta firma ( trebuie sa spun ca era f frumoasa, era și desteapta), i.a delapidat și pe aia ( nu au putut sa dovedească pt ca mereu făcea cu mana altuia), iar acum e inspector cu rang inalt. Se uita de sus la mine când ma vede în supermarket, ea o mare doamna, toată imblanita. Evident ca am văzut când înmâna cheile autoturismului unui salariat din supermarket. Greata , greață . Nu pot niciodată sa cumpăr cărnurile alea mazgalite cu boia și altele, marinate cică. Marinada aia ascunde mirosuri. La fel cum plec racheta, în momentul în care simt miros de clor într-o carmangerie. Salvare am chemat și eu în Herculane, ooo, credeam ca nu urăsc oameni, ba da, pe ăștia ii urăsc.
Comentariu beton!50
Mda…
MAS
N-ai să vezi.
Dacă nu există la nivel birocratic (poliție, magistratură, primărie, consilii județene, prefecture, armată chiar și altele ) legislație care să ofere imunitate pro bono angajaților care raportează abuzuri, hărțuiri, cerere de mită pentru angajare în sectorul public, cerere de bani de la partid din salariu (e o schemă și aici, imorală dar legală) ș.a.m.d., nu va exista nici pentru sectorul privat.
Gizăs f*ckin Craist! Cum, nene, expirată de trei ani?!? M-am blocat, mă jur! Mi-am luat ecran albastru 😳😳😳
Ce poate fi în mintea ta să faci chestia asta cu bună știință? Să știi că practic poți omorî un om în orice zi în care bomba aia funcționează? Cum?!? Pe bune, simt că îmi curge o băluță din colțul gurii, că efectiv am rămas tâmpită după ce am citit 😳
Comentariu beton!25
Dl Nita are dreptate, in alte cazuri nu ar fi fost un happy ending. Eu iau medicamente imunosupresoare si, desi locuiesc intr-o tara cu apa calda, sint extrem de atenta la ce mananc si unde. Persoane lipsite de scrupule exista peste tot, si chiar daca justitia isi face datoria, nimic nu poate compensa o imbolnavire grava sau pierderea unei vieti.
Comentariu beton!22
Am lucrat eu in HoReCa timp de 11 ani. In Delta si pe litoral. in Delta era problema mare cu aprovizionarea. Cumparai mult ca sa justifici transportul si pentru ca nu prea aveai de unde sa te aprovizionezi. Se acorda atentie destul de mare datelor de expirare. Legumele erau tocate si congelate. Fructele se faceau gemuri si dulceata. Carnea aproape de expirare se dadea personalului. Preparata sau cruda.
Pe litoral insa era dezastru. A fost si inchisa bucataria. DEZASTRU.
Comentariu beton!21
DaTi AjUtOaRe La HoReCa Ca MoR dE fOaMe!!!!
Sunt curioasa cati bani au luat, ajutor de la stat in pandemie pentru pestele lor imputit 🙂
Comentariu beton!38
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.7
Da’ chiar așa, cum își permite? Ia, dacă tot te-ai apucat de treabă, du-o până la capăt, dă-i o listă ușoară, că vine weekendul și oricum trage chiulul pe spinarea altora, 4-5 subiecte maxim și până luni să vină cu tema scrisă pe curat.
Comentariu beton!24
Da’ nu mai bine nu mai citești tu aici? Zic că e mai simplu.
Vinovații ar trebui sa fie siliți să mănânce ei carnea veche, pe care au scos-o la vânzare. Asta ar fi cea mai corectă pedeapsă..Dar mă tem că vor scăpa cu condamnări
ușoare…Să vedem…
Comentariu beton!24
Asta înseamnă să fii antreprenor sau bisnisman sau ce-o fi, într-o țară cu economie semi-închisă, cu favoruri/rpotecție din partea partidului și/sau serviciilor secrete sau mai știi care ofițeri sau oameni „cu greutate”.
Asta înseamnă…
Din 2016 lucrez in distributie, produse alimentare si nealimentare. Sunt la al 5-lea angajator si toti la care am lucrat vand marfa fara acte. Practic fac aviz de insotire a marfii pe care, dupa ce predau marfa, sunt instruit sa le distrug. Banii respectivi nu mai sunt impozitati. Actualul angajator tocmai ce a cumparat o casa darapanata in zona buna cu 150 mii euro. Acum noua ani au pierdut un proces si au platit daune 3 milioane dolari. Pe mine unul ma ia cu ameteala cand aud sumele astea.
Am cochetat cu ideea de a face o sesizare la ANAF dar sunt sigur ca se cunoaste situatia fiindca e generalizata, nu sunt oameni prosti acolo. Pe de alta parte, as afecta sute de oameni care comercializeaza marfa mai departe, poate chiar as destrama cateva familii. Bineinteles ca primul afectat as fi eu.
Comentariu beton!21
My two cents. Si scuze daca repet ceva de mai sus. Moessia a sunat cunoscut intrucat eu cu omul din dotare am dat o raita la un mare targ pescaresc organizat de Ministerul Agriculturii acum vreo luna. Omul (usor obesdat de cum (nu) se respecta regulile de igiena in aceasta tara si mai ales la targuri in aer liber ca nu si nu, ne uitam da’ nu mancam. Io de colo… auzi cam exagerezi si ma enervezi. Ca doar e sub egida unei autoritati publice. E drept ca condusa de Daea but still, hai ca peste stricat nu or vinde. Well..iaca..omul meu care te citeste o venit azi si mi-o dat cu blogul in cap. Asta a fost one cent. Al doilea cent, prietena mea buna… acum 5 ani intr-o statiune vecina si prietena cu 2 Mai… cherhana, scoici, rau groaznic, urgenta spital Constanta. Am zis ca hai mah ca poate esti tu alergica. E drept ca nu erai pana acum, dar misterioase sunt caile alergiilor. Uite acum reevaluez. La vremea respectiva nici prin cap nu mi-a trecut ca cineva poate vinde asa ceva. Expirate de 3 ANI! Hai ca mai congelezi una alta dupa termenul de expirare si mai folosesti dupa o luna-doua. Dar TREI ANI???
Comentariu beton!21
Dupa ce trece termenul de expirare nu ar trebui sa se mai congeleze nimic, nici acasa, nici in magazin, nici in restaurant.
Comentariu beton!15
Cautat restaurant moessia si dat review o steluta pe google. Poate asa nu mai merge nimeni acolo dupa ce se deschide din nou.
Comentariu beton!23
Acolo n-am mâncat. Am fost doar la Bosoancă. Altă bombă extra scumpă. Ai spune că fiind cherhana, găsești tot felul de chestii din pește, apoi hamburgeri și cartofi prăjiți. Nope! Ciorba e slăbuță, iar ca pește prăjit ne-au sugerat hamsie. Tehnic vorbind, e pește prăjit, doar că era șprot. In fine, când ești singura variantă pe zona respectivă, cam faci ce vrei pentru că poți. Moesia ăștia, păreau ceva mai cu ștaif. Uite că mai bine îți fierbi tu ciorba, lângă rulotă, că altfel riști să îți dai mațele afară, otrăvit de jeguri umane.
Comentariu beton!18
Ca administrator de restaurant pot sa iti zic ca asemenea lucruri se intampla strict din ordinul conducerii si NU sunt uzuale. De regula absolut tot ce expira se arunca ( nu se ia acasa, o sa zic altadata de ce). Este un reflex care trebuie creat angajatilor. Cel putin asa procedeaza toti pe care ii stiu, sau poate stiu eu numai oameni seriosi. Dar ideea este ca sunt si oameni seriosi in acest domeniu, dar din pacate astfel de cazuri fac reclama negativa. Oricum o tona de peste este enorm, numai cheltuielile de refrigerare sunt foarte mari. Trebuie trei nunti de sute de persoane pentru a folosi toata carnea aia. NU este ca si cum ai uita de tona aia undeva prin frigider. o tona de peste inseamna 500 de portii de mancare si ma indoiesc ca oamenii aceia au atatia clienti intr-un interval rezonabil.
Cred ca pestele ala expirat avea o alta destinatie si este interesant unde.
ce pot sa sfatuiesc lumea :
daca localul este teapa trebuie scris review pe gopgle, trip advisor , etc. este o arma foarte puternica. dar comentariul trebuie argumentat, altfel va parea doar un alt review negativ scris de un hater.
daca exista suspiciuni serioase ca mancarea nu este ce ar trebui sa fie sau prezinta semne de stricat atunci sesizati OPC . stiu ca este un efort in plus dar trebuie facut. ei sunt obligati sa dea curs la toate sesizarile, cu atat mai mult daca ete una justificata.
Comentariu beton!34
O singură dată am pățit-o, acum ani de zile la Eforie Nord. La vremea aceea am pus starea mea pe seama unei insolații. Ajuns acasă aveam să citesc de vreo 20 de copii ajunși la spital după ce mâncaseră unde am mâncat eu, cu semne serioase de toxiinfecție alimentară. Abia atunci mi-am dat seama că nu fusese chiar insolație.
Mai pe scurt: HoReCa este plină de animale al căror loc este după gratii.
Comentariu beton!16
mai vreau sa zic ceva,
de cele mai multe ori aceste locuri functioneaza pe baza faptului ca, fie clientul accepta calitatea proasta la mancare si isi zice ca merge si asa, fie este prea lenes ca sa dea un review si situatia se perpetueaza. sunt constient ca sunt si la noi locuri unde mancarea este proasta, mai multe poate ca in alte tari, dar sunt si locuri multe unde oamenii cred in acest business si il fac corect. In italia , in oras neturistic , in cartier muncitoresc am cumparat o super pizza de 7 euro de la un local mic de cartier. ce mi-a atras atentia este scena in care o doamna, tipica de-a lor, a trantit pizza pe tejghea din cauza ca era nemultumita. numai agilitatea individului de la casa a facut ca pizza sa aterizeze pe tejghea si nu in capul lui. mi-e pizza respectiva imi arata intr-un mare fel, dar gresisera ingredientele, sau macar unul din ele. asa ca review-ul negativ s-a concretizat in trantit pizza pe tejghea sau in capul pizzarului, dupa caz . Doamna a refuzat sa o plateasca si au trebuit sa faca alta. ( nu era pizzerie propriu zis, aveau doar o tejghea si cateva scaune, iti faceau pizza si o luai acasa.) cred ca uneori asa ar trebui sa procedam si noi fara absolut nici o rusine. nu este buna mancarea ? nu corespunde ce cu scrie in meniu? nu aveti nici o obligatie legala sa platiti dar nu mancati si spuneti de ce. nu sugerez sa o dati de capul bucatarului desi uneori acest lucru pare necesar, dar trebuie sa va spuneti parerea. Numai asa aceste locuri vor disparea.
Comentariu beton!27
Vezi să nu încerci asta peste tot. Sunt restaurante în București din care ai să ieși bătut pentru așa ceva 🙂
Comentariu beton!13
Profesionista din mine nu se poate abtine sa faca o clarificare: procurorul respectiv a facut toxiinfectie alimentara (scombroid poisoning). Socul anafilactic e mult mai rar si este declansat de alimente proaspete, nu expirate (risc individual, al persoanei alergice). Cu atat mai odioasa este atitudinea personalului restaurantului, care a expus mult mai multe persoane la o posibila toxiinfectie. Ar trebui inchis de tot.
Comentariu beton!20
N-am vazut stirea pe ProTv, dar aflasem despre subiect si despre denumirea cherhanalei dintr-un ziar local. Inteleg ca cei de la ProTv n-au curaj nici cat…
Ma batea gandul de ceva timp sa mergem cu copilul spre Tulcea cu destinatie „hai la un peste si o excursie de o zi”, dar acum inteleg ca e mai bine sa scot copilul din schema asta (are 2ani si putin)
Ironia sorții știți care e? Ca cei doi imbolnavitul și proprietarul bombei, ” foarte cunoscute din Vadu” vorba pro tv, sunt vecini, stau pe aceeași stradă la câteva case unul de altul. Simplă coincidență, nu?
Comentariu beton!16
Din pacate nu doar in zona litoralului este problema asta…acum 2 luni, rude, 8 adulti si 2 copii au mancat ciorba de peste tot intr-un loc faimos dar din zona Vrancea. Toti s-au simtit rau, insa unul dintre adulti a fost aproape de sepsis dupa spusele medicilor de la infectioase…si nu, nu s-a facut reclamatie pentru ca indirect se cunosc cu patronii si “o sa se supere”
Acestea sunt consecintele spagilor si a afacerilor facute de neamurile si cunostintele celor care sunt la maneta institutiilor care „verifica” insa numai pe aia pe care nu ii cunosc sau care nu le platesc spaga. Lucrez in industria horeca de peste 11 ani si suntem prezenti in multe orase din tara. Ne luptam cu concurenta neloiala pe toate planurile – incepand de la veniturile care nu se inregistreaza de catre cei care sunt cu afaceri mici, locale, continuand cu nerespectarea regulilor HACCP care ar trebui respectate de toata lumea (spre ex: frigider separat pentru oua, frigider separat pentru peste, sau pentru carne; spuneti-mi unde ati vazut voi asa ceva pe la mare, pe la terasele alea pe care le vizitati, sau bucatarul sa aiba uniforma si plasa de par, da, plasa pentru par este obligatorie in bucatarie, plus uniforma – curata, nu plina de jeg), continuand cu neplata taxelor catre organismele de gestiune colectiva a drepturilor de autor, continuand cu neplata impozitelor pe salarii si a contributiilor la sumele reale platite angajatilor, continuand cu nerespectarea legislatiei privind detalierea alergenilor pe meniuri, continuand cu lipsa sapunului si a hartiei igienice sau a igienei la toalete si tot asa. Dar cei mai multi oameni se uita doar la faptul ca la o terasa e mai ieftin sau asa e cool, acolo e toata lumea. A zis unul sau altul ca acolo e cel mai misto?! Gata, nu mai conteaza restul de semnale de alarma care altfel, sunt la lumina zilei, le vede oricine, doar ca oamenii prefera sa se minta singuri. Asta e parerea mea! A fost cineva cumva, la vreun eveniment prin salile de evenimente de prin sau de pe langa Bucuresti???! Eu m-am nimerit anul trecut la un eveniment privat la o sala de evenimente de la Cernica. Nu mai fusesem de foarte multi ani, acolo. Nici ca ma mai duc acolo, indiferent cine ma va invita. Poa’ sa fie propriul meu fiu. Acolo bani negri, mancare la limita expirarii (dar dupa data de expirare), lipsa de orice fel de reguli HACCP (hilar sa si mentionez asta) si nici un fel de controale, ca de…nu lucreaza nimeni in weekend sau chiar dupa ora 18:00 sau cand incep aia sa lucreze.
Iar cei care vin in control??? Pai va spun eu cum e atunci cand se vine in control si nu se da spaga, noi nu dam spaga, asta e! Ultima data am luat amenda pentru ca nu aveam meniurile traduse decat intr-o limba straina de circulatie internationala, nu in 2. Iar noi avem controale cel putin 1 pe saptamana intr-una din sucursalele noastre. Ca e de la ANPC, de la politia economica, de la DSV, de la fisc, de la garda de mediu, de la sectia de politie care verifica planul de paza, de la pompieri, de la vreo institutie tot avem. Nu se doreste eradicarea celor similari cu cei mentionati in articol, csf ncsf. Si nu s-ar fi aflat nimic si nu s-ar fi intamplat nimic nici acum daca cel in cauza era un cetatean obisnuit ca oricare din noi si nu procuror. Asta e realitatea! Cum spunea cineva mai sus: doar daca li se intampla familiilor lor sau prietenilor lor, doar asa se sesiseaza cineva, neintelegand ca din cauza felului in care inteleg ei sa isi faca treaba (adica sa nu isi faca) am ajuns aici. Nu stiu daca insa mai avem sanse sa scapam de cei care s-au cocotat pe la conducere si au populat institutiile statului doar cu familie si prieteni si la fel procedeaza si cu atributiile pe care le au, le uziteaza numai atunci cand vor si mai degraba impotriva celor care incearca sa fie cat mai corecti si sa respecte legile si daca nu vor fi ei, vor fi copiii lor cu aceleasi mentalitati, cred ca s-a perpetuat prea mult timp sistemul, nu am sperante ca se va indrepta ceva.