Avem cifrele, acum știm autonomia reală a fiecăreia dintre cele opt mașini electrice testate în ROCHARGE 2022.
Dar înainte de toate, trebuie să vă dau puțin context. Mircea Meșter este genul de individ care nu lasă nimic la voia întâmplării. Lucru demonstrat, de altfel, și de modul impecabil în care i-au ieșit toate trei tururile auto, organizate de el, la care am participat și eu până în momentul de față.
Nu ai cum să duci la capăt o acțiune care presupune prezența a 15-20 de oameni, a mai multor mașini și a unor trasee de peste 1500 sau 2000 de kilometri, dacă lași măcar un amănunt la voia întâmplării. Iar domnul Meșter știe foarte bine toate astea, prin urmare nu lasă nimic pe mâna hazardului.
Așa se explică de ce ne-a avertizat, încă dinainte de ROCHARGE, c-o să ne frece la cap să notăm toate cifrele necesare de fiecare dată când este nevoie. Și s-a ținut de cuvânt, ne-a frecat la cap de foarte multe ori, de extrem de multe ori, de insuportabil de multe ori, să notăm cifrele alea.
Unde cifrele însemnau absolut tot ce ține de o mașină electrică: distanța parcursă, ritmul de rulare, energia consumată, consumul mediu, timpii de încărcare, puterea de încărcare a stației, tot, tot, tot. Aveam un ditamai tabelul în excel cu einșpe câmpuri care trebuiau completate de fiecare dată când era nevoie. Zi de zi, la fiecare mașină în parte, de ajungeai să urăști din ficați excelul ăla (mă rog, cine naiba nu urăște tabelurile în excel?).
Rezultatul? După 9 zile de test, punând toate cifrele astea cap la cap, s-a putut stabili autonomia reală pentru fiecare dintre cele opt mașini electrice testate. Iar când zic că este reală, gândiți-vă că cele opt mașini au trecut prin mâinile a 20 de oameni, fiecare cu stilul lui de condus, și au rulat în condiții diferite, de la autostradă, la pante și rampe. Dar asta înseamă să obții niște date reale, pe bune, despre mașina respectivă.
Prin urmare, pentru toți cei interesați, o să las și eu aici atonomia reală pentru fiecare mașină în parte (în ordine descrescătoare, de la cea mai mare până la Lexus):
➡️ Vokswagen ID.5: 462,50 km
➡️ Kia EV6: 439,50 km
➡️ Audi Q4 Sportback e-tron: 414,30 km
➡️ Hyundai Ioniq 5: 395,60 km
➡️ Mercedes AMG EQE: 393,70
➡️ Renault Megane E-TECH: 382,50 km
➡️ BMW i4 M50 Gran Coupé: 383,70 km
➡️ Lexus UX 330E: 237,90 km
➡️ Pentru cetățenii care întreabă agresiv de ce nu comunicăm și cifrele obtinute de Tesla (no fucking joke, au fost măcar trei isteți care au întrebat revoltați de ce nu spunem și cifrele Tesla), explicația este una șocantă, dar extrem de adevărată: pentru că n-am avut Tesla la test în acest tur. Gizăs fucking Craist!
Pentru conformitate, vă las și pdf-ul în care s-au strâns datele, pe zile, pentru fiecare mașină în parte. Nu de alta, dar reiese atât de clar din el ceea ce vă ziceam mai sus: 20 de șoferi și condiții de rulare diferite pot duce la autonomie care diferă mult pentru una și aceeași mașină. Aruncați un ochi pe el, ca să vă convingeți: Date ROCHARGE 2022.
Merci, Mihai
Avec plaisir.
Mulțumim, dar la Tesla de ce nu spuneți rezultatele? Hă! 🤔
Comentariu beton!40
Că nu vreau. 💪
Wow! Mamă, ce rapid ai fost! 👍
🤭
Parcă ar fi condus o Tesla! 😀
dacă mai considerăm AWD-ul și prețul… Ionică să trăiască, Ionică să trăiască, laaa muuuulți aaaani!
tesla se folosește doar să-ți dai cu ea… da’ n-a fost nevoie, că na, Meșter!
Comentariu beton!17
Adevărul e c-a ieșit bine Ionică.
Și unde mai pui că, dintre toate, Volkswagen ID.5 are și cea mai frumoasă culoare. Roșie ca focu’, să-i surâdă autonomia, ptiu, ptiu să nu-i fie de deochi. Mbine, parcă mai frumos e Goji Red-ul de la Dacia Spring, da’ na, detalii, detalii. :))
Bine, știi că și Megane-ul roșu arată de mori lângă el. Nu înțeleg de ce ni l-au dat p-ăsta albastru. 😁
Pfoai, Flame Red. 😍 Eu nu înțeleg cum de-ați acceptat! 😀
Nici eu. 😁
Renault Megane E-tech Rouge Flamme (și nu Red Flame, că inculții 🤭 ) e un roșu mult mai frumos decât ăla no name de la VW. Și dacă nu știți, se aplică prin laminare și turnare, e și mult mai rezistent.
Cât despre autonomia lui Megane E-tech, ia vidieți aici: https://youtu.be/q6FiI-oNDdc
Omul a mer 655 km, nu 3-400 că testerii noștri.
Nu vă mai lăsați, bre, păcăliți de sloganul „calitatea germană”, că tot ei au vândut „clean diesel”, domnii aiștea de la VW. Acum toate mașinile-s bune, mie mi-au plăcut toate care s-au testat în listă (inclusiv Tesla, hehe).
Corneliu Flonte testele de autonomie facute pt Renault Megane E-tech au fost efectuate pe un circuit de curse fara trafic, dealuri, semafoare etc. si pe mod eco fara alti consumatori suplimentari. Asa ca nu ai ce compara!
Pff, au o tonă de tehnologie maşinile alea dar nu ştiu să introducă nişte date într-un excel. Până nu or să remedieze problema asta io nu-mi iau electrică.
PS Lipseşte tabelu cu haleala. Consumul mediu, energia consumată, timpii de aşteptare…
Comentariu beton!26
Ah, chiar, la mâncare n-am făcut timpii de așteptare. Hmmm…
Pana la urma Volkswagen nu s-a făcut de rușine, bine nici Ionică nici Renault. Da Tesla ?😁🙃😁
😁
O fi electro-biamvieu’ pe locu’ doi de la coadă, da’ io cred că-i număru’ unu’ la senzații tari. 😎
Oricum, foarte faine testele astea. Nici io n-aș zice nu. 😜
Sper din tot sufletul să mă mai cheme. 😁
Să-ți dea un excel în plus de completat: caloriile. 🤣🤣🤣
Să se stabilească autonomia între două restaurante. 🤣🤣🤣
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Am citit culori în loc de calorii. Acuma am auzit prima dată că roşu poate fi şi Red Flame 🙂
@Shoric: să vezi ce fain îi Orange Flame pe Bentley Continental GT. 😍
Multumim frumos. Foarte utile datele din teren.
https://www.facebook.com/reel/599721298304382?s=yWDuG2&fs=e
Cică legătura-i ruptă. Și mi-o arătat un deget pansat. 🤔
Pe langa autonomie, mai conteaza cat de repede se incarca. Cu o autonomie pe la 400km, dar incarcare 10%-80% in aproximativ 20 de.minute, cred ca te poti descurca cam in orice situatie.
Mai precis, în 14 min. Atât am stat la stația de 300 kW.
Infrastuctură, Infrastuctură şi iar Infrastructură. Am înţeles că se renunţă la construcţia de autostrăzi pentru că e nevoie de staţii de încărcare rapidă pentru electrice pe DN-uri şi DJ-uri în România. Glumesc.
Poate că avem o oportunitate să prindem în proiectele mari de autostrăzi şi acele staţii pentru viitor.
Si bateria cum se simte cand o incarci la 300 kW?
Oare ca blonda aia cu 5 negri?
Mamă, ce-ai făcut @Boss? Ai trecut Megan-ul un fața BMW-zeului deși are cu 1.2 km mai puțină autonomie? Te rog frumos, treci pe penultimul loc și dă locul meritat bavarezei! 😂😂😂
🤣🤣🤣
Cu alte cuvinte, Ionică sau Renault mai pt muritorii de rând. Deci, stai, voi nu ați pus date de la Tesla pt că nu ați avut-o la testare?! Nu, nu ați pus datele pt că sunteți oameni răi și dacă mă uit mai bine cred că era și tesla pe acolo, mă rog cea de dat în ouă, dar era. Aia e, răutate gratuită.
🤣🤣🤣 dașinormal
Iese asa cum credeam: cu cat e mai lexus si bmw, cu atat e mai praf bateria. Ma mir de audi ca etronurile hibride cu care am mers cateva mii de km nu aveau baterie nici pentru 30km iar a3-ul nou (benzina doar..) pe care l-am luat luna trecuta e de o calitate indoielnica in ceea ce priveste electronica si electrica. Or fi schimbat proiectantul si fabrica pentru electrice 100%
După scandalul Dieselgate… priviți reacția VW… tuturor frumoaselor vă rog din suflet nu stați la a doua palmă!!! VW și-a luat un șut în dos și a învățat din asta…
„Scandalu’ dieselgate” o fost o furtună-ntr-un pahar cu apă la care or pus botu’ toți cretinii.
Felicitări pentru acest tur, pentru informații și pentru detaliile interesante.
Mulțumesc. Mă rog, eu n-am niciune merit sau e mult prea mic.
Ai meritul ca ne dai informațiile la prima mana. Eu nu ii citesc sau urmăresc pe niciunul dintre ceilalți din tur deși urmăresc constant 2-3 vlogeri auto.
Și chiar dacă electrica e doar la nivel de idee interesanta în acest moment pentru mine, curiozitatea ma face sa ma interesez de domeniu jnainte sa am nevoie.
Ce ne mai place sa fim hateri. Toată lumea observa ca BMW ar avea autonomie mica, fără sa observe ca are aproape dublul numărul de cai ai lui Hyndai și cât Renault deși are tracțiune integrala. Și mai e și competitiva la preț. La dotări similare, Renault e 53 000, Hyundai 60 și ceva și BMW 70 000 (preturi fara rabla). Și nu sunt fan BMW. Chiar deloc.
Mie îmi plac excel-urile! Am 6 deschise în acest moment! Dar nu sunt mulți ca mine!
Salutare, ca si conducator de EV (ID.3), am citit articolul cu interes, si am cateva intrebari:
1. VW ID.5 cu ce baterie a venit echipat? Nu prea imi da calculul matematic cu acea autonomie reala. Luand ca exemplu etapa 1 din tabel -> 216km cu un consum de 38.2 kWh. Rezulta ca pentru o autonomie de 435km ar trebui sa am o baterie ~77kWh NET. Considerand ca VW nu livreaza toti acei kWh si ca cel putin 2-3kWh sunt folositi ca buffer, nu stiu daca calculul pentru autonomia reala este corect facut.
2. Cum ati obtinut consumul de kWh pe etape? Presupun ca a fost un OBD 11 conectat la fiecare masina care sa colecteze date.
Multumesc!
specialisti si iubitori de tesla sa dea autonomia masinei tesla.
Deci stau bine cu Tesla mea (M3 LR). Scot ~480km reali, 120 Wh/km, cu AC, sotie si bagaje in masina, mers normal, nici incet, nici tare, cat de cat constant, fara accelerari prea bruste, setata pe mod „Relax” (ca sa nu accelereze atat de brusc).
Mi sa pare doar mie sau reiese din tabel ca cea mai „forjata” a fost Bmw pare singura care a avut un ritm de rulare 5/5, sau ma gresesc undeva?
Arata bine Ionica la teste!! Pacat ca nu mai e de vanzare 🤣🤣🤷🏻♂️