Cred că nu există zi în care să nu văd sau să nu citesc măcar o știre despre femei care au fost bătute de partenerii lor de viață.
Mintea mea asta puțină nu înțelege cum ai putea să lovești o femeie. Iar când femeia aia mai este și cea căreia i-ai spus cândva „te iubesc”, este cea fără de care nu-ți puteai concepe viața, cu atât mai mult nu am cum să înțeleg vreodată ce te-ar putea face să ridici mâna s-o lovești. Nu există vreo motivație pentru așa ceva, nu există vreo scuză, nu există nimic. Există doar că nu ești bărbat, ești doar un laș mizerabil.
Dacă ar fi după mine, bărbații care au lovit chiar și o singură dată femeia de lângă ei, ar trebui să meargă pe stradă purtând un semn distinctiv ca să poată fi identificați de la distanță. Nfine, hai că m-am enervat, și nu ăsta era subiectul articolului de azi.
M-am activat să scriu de la faptul că în majoritatea cazurilor pe care le văd sau despre care citesc, știrea este completată și cu informații din care reiese că nu era prima oară când partenerul agresor își lovea partenera. Dimpotrivă, era a nu știu câta oară când recurgea la violență fizică. De fiecare dată, ea, femeia, motiva răspunsul la întrebarea „v-a mai lovit în trecut?” aproape în același fel: „da, dar mi-a promis că nu mai face și l-am iertat”.
De la asta m-am activat să scriu, pentru că NU EXISTĂ AȘA CEVA. Dacă bărbatul de lângă tine te-a lovit în mod voluntar, știind foarte bine ce face, asta se va întâmpla încă o dată, și încă o dată, și încă o dată, se va întâmpla atât vreme cât vei rămâne acolo, în acea relație. Din nefericire, există șanse extrem de mari ca recidivele să fie din ce în ce mai agresive și dureroase.
Dacă prima oară a fost doar o palmă, din agresiune în agresiune se va ajunge la două palme, apoi la mult mai multe palme, după care cresc enorm șansele să ajungă la pumni și picioare. Iar în cele din urmă, invariabil, se va ajunge la asta: femeia declară că a mai fost bătută de partener, dar niciodată atât de rău.
Să vă mai spun că declarațiile astea se dau de multe ori de pe un pat de spital? Să vă mai spun că de obicei declarațiile astea se dau din spatele unor ochelari de soare cât mai mari sau cu televiziunile blurând fața femeii ca să nu se vadă vânătăile?
Trist, extrem de trist.
Doamnelor, domnișoarelor, fetelor, femeilor, iubitelor, soțiilor, amantelor, dacă simțiți că celălalt are măcar o umbră de gând care ar implica violența împotriva voastră, ridicați-vă și plecați! Atunci, pe loc, fără să ezitați! Altfel nu veți face decât să așteptați momentul în care o să dați declarații de pe un pat de spital. Iar momentul va veni, este doar o chestiune de timp.
Nu vă mai învinovățiți! Și în niciun caz să nu vă spuneți vreodată „am greșit și eu, că altfel nu avea motive să mă lovească”! Nimic pe lumea asta nu justifică violența împotriva femeii de lângă tine! Nimic! Ridică-te și pleacă fără să te mai uiți în urmă! Pentru că după prima palmă urmează întotdeauna și a doua!
sursa foto: freepik.com
Și mai grav este că există copii (bărbați) care își bat mamele. Și asta doar în România.
Comentariu beton!45
Despre asta nici nu mai am ce să comentez. 🙁
Fals! Abuzatori, indiferent de sex și vârstă există peste tot în lume!
Violența domestică nu este o particularitate a României.
Comentariu beton!83
Aceasta forma de abuz e una vizibila, lasa urme, se poate demonstra cu un certificat IML sau martori, se poate declara la politie, exista cateva centre pt victimele violentei domestice samd.
Dar pt abuzul „tacut”, unde nu sunr urme vizibile, unde nu te crede nimeni si nu te ia in serios daca declari, unde te omoara incet fara sa te atinga, abuzul emotional, mi-as dori sa vad o campanie de constientizare si pt el, fiind la fel de dureros. O educare sociala si emotional, in masa, iar mi-ar placea sa vad.
Comentariu beton!142
Într-adevăr, nu este o particularitate a românilor dar aș îndrăzni să spun că fenomenul este mult mai des întâlnit în Balcani decât în vest…
Comentariu beton!29
Nu doar in România….
nu doar in Romania , darr predominat in europa estica.
eu locuiesc in Anglia si aici sunt destule cazurii urate care mai de care
diferenta este ca aici abuzu are n organizatii , non stop call center , prmovat la clinica de cartier ..si aici astea pleaca in final nu sufera toata viata.
Nu doar in Romania, din pacate in intreaga lume. In SUA este un fenomen des intalnit. Exista tot felul de campanii impotriva violentei domestice si cred ca victimele sunt ajutate mai mult aici si mai putin judecate. Din nefericire sunt si foarte multi care isi abuzeaza copiii destul de tare. Nu sunt doar oameni fara studii care fac asta, ci multi au studii superioare, joburi bune, bine platite, o imagine foarte buna in exterior (pozeaza in partenerul perfect si parintele perfect), dar acasa isi terorizeaza partenerul/partenera si copiii.
ori de cîte ori văd subiectul, mă gîndesc la box; care este un sport de contact, violent oarecum, dar niciodată n-am văzut un „muscă” luptînd cu un „semigreu”… ei, cam asta le doresc vitejilor ăstora de apartament!
Comentariu beton!53
Io am văzut, dar ambii erau bărbați. Și ce să vezi, musca a terminat în picioare.
@costica: la box și orice alte sporturi de contact există niște reguli, iar ambii „combatanți” au, măcar in teorie, aceeași pregătire tehnică. S-ar putea ca cel mai mic să câștige. Însă in sufragerie nu sunt doi luptători antrenați, ci o femeie și un bărbat care, la un moment dat, se iubeau (sau ceva pe acolo). Trist subiect…:(
Comentariu beton!38
așa-i cînd te dai prea cult în cap…
ce voiam să spun este că între un bărbat și o femeie/copil există o mare diferență fizică, în favoarea imbecilului
@costica: cu asta suntem de acord 🙂
@Costică, point taken. Dar mai e un aspect: când intri in ring, știi de la bun început 3 chestii:
1. Că adversarul va încerca să te facă chisăliță (și o va face, dacă nu ești atent)
2. Cu toate că își dorește asta, de cele mai multe ori, va respecta niste reguli pe care le cunoști și tu și te poți baza pe asta
3. In cazul in care lupta devine disproporționată, există un arbitru care poate opri măcelul sau niste oameni buni in colțul tău care pot „arunca prosopul” și totul se termină
Comentariu beton!23
Așa e,și e grav…și din ce avansăm în știință și tehnologie, se constată că omul tot primitiv rămâne în gândire, și în fapte,după cum se vede treaba.Pentru noi,românii, e și greu de demonstrat bătaia, că găsești unul care anchetează de-ți spune „lasă că nici tu nu erai ușa bisericii” ,și acolo s-a dus naibii tot. Și mai e ceva:oricât ar da-o cu protecția femeii și a copiilor la situații de genul acesta,rezultatul nu e cel scontat,nu asigură statul părții vătămate protecția la infinit,că nici nu are posibilitatea materială, dar nici oameni care să o poată face.
Comentariu beton!41
La fel si cu violența verbala. Care e la fel de condamnabilă. Pleci. E singura variantă.
Comentariu beton!64
Corect.
Unde?
Cu ce bani?
„Stop being poor” nu funcționează aici.
Se dezbate încă. Ce zici?35
@Rilache, exact cum se aplică și la tine „stop being imbecil”. În teorie se aplică, pentru că în realitate tu nu te oprești niciodată, continui pe principiul „a new day a new bottom”.
E pe măsură.
@Rilache, asta unde si cu ce bani e maxima! Iti spun eu cu ce: cu banii cu care iti tratezi si ascunzi vanataile/fracturile; cu banii pe care ii pierzi zacand in pat dupa „dovezile de dragoste”; cu banii de tratamente psihologice pentru tine si pentru copiii expusi la acel tratament. Chiar daca nu ai un job (ca mdeh, „printesa mea trebuie sa stea acasa sa ma astepte frumoasa, nu sa munceasca cum fac toate proastele”), daca intr-adevar vrei sa rupi cercul vicios in care te afli gasesti ceva de la care sa incepi, ca nu toti s-au trezit peste noapte directori de multinationale si in pat de puf
Comentariu beton!32
Va luati toți de Rilache, dar realitatea fix aia e. Cu ce bani pot sa plec suficient de departe cât sa nu ma găsească? Cu ce bani le pun copiilor un acoperiș deasupra capului și le dau de mâncare ca nu cumva sa mi-i ia judecătorul și sa-i dea înapoi la tac-su?
E ușor de spus „dacă vrei, poti”, dar pana ajungi in situatia in care chiar sa POTI e mult de munca. Și depresia/anxietatea nu prea lasa prea multa luciditate si putere de munca.
Femeile in astfel de situații trebuie ajutate!
@Mihai
Aici trebuie sa ii dau dreptate lui @Rilache.
Pentru un om normal da, e evident ca trebuie sa pleci insa pentru o persoana abuzata e mult mai greu de luat decizia.
In 90% din cazuri vorbim despre femei sau copii fara studii, fara un venit permanent, fara locuinta proprietate personala nici macar in parte, fara sustinerea familiei extinse sau a prietenilor pentru ca au fost izolate social si financiar intentionat tocmai de catre agresor.
Cand mai adaugi 1,2,x copii in ecuatie si anii de abuz care ti-au erodat increderea in sine si posibilitatea de a te intretine e mult mai greu mental sa iesi din postura de victima.
Nu e vorba ca nu ar putea FIZIC sa se intretina pe sine si copiii, e vorba ca MENTAL e un pas foarte greu de facut pentru multe victime carora li s-a insuflat ideea ca sunt fara valoare, incapabile de a lua decizii si a-si purta de grija astfel incat au ajuns sa creada acest lucru si e o bariera psihica enorma care trebuie daramata si trecuta.
Mi se urcă tensiunea doar când mă gândesc.
Comentariu beton!17
Tuturor ni se urcă.
La prima palmă ești deja lucrată psihic în așa măsură încât tu singură spui că ești vinovată, că l-ai provocat sau mai rău, că meritai. Durează până reușești să pleci, unele nu reușesc niciodată 🥺 auzi de la familie: tu l-ai ales, să stai cu el că ne faci de râs/ da’ ce, te-a omorât o palmă/ cum să crească copiii fără tată/ și multe altele pe care nu le suportă tastele. Poliția, hm, dai de unul educat că femeia trebuie să-și asculte bărbatul, trebuie să fie supusă, și ce-i ăla viol conjugal, stai 10 minute că nu mori și poate îți și place. Este atât de vast subiectul din păcate. Și ce-i mai grav, toți ferocii ăștia sunt crescuți și educați de mame/femei care i-au învățat și încurajat să se poarte așa ca să își demonstreze bărbăția. Să auzi soacra cum îl încurajează și îi spune „dă-i mă, dă-i” te șochează mai tare decât bătaia în sine. Nu pot să continui că mă sufocă subiectul.
Comentariu beton!162
Cum o sa creasca copiii fara asa un tata? Poate mai bine. Nu, trebuie rupt brusc. Dar da, pentru asta trebuie sustinere, de cele mai multe ori doar morala, pentru ca victima sa constientizeze ca viata nu se termina si ca exista solutii de a merge altfel mai departe.
Comentariu beton!35
Și mai trist este că există mame care își educă fetele in spiritul ăsta: trebuie să-l satisfaci când vrea el că altfel își găsește pe alta sau dacă e gelos și te bate înseamnă că te iubește.
Asta mi-am zis toată viața, ca oricine ar fi, la primul semn am dispărut.
Nu a fost nevoie. Dar ma gândesc cu groază la cele care trăiesc așa ceva.
Mi se pare absurd de stupid, nu știu cum să mă exprim, ca în timpurile astea să mai existe asa ceva.
Adevărul e că statul te ajuta Nu, dar nu exista să nu ai o prietena, o familie, cineva care sa2 te ajute să ieși din mediul ăla. Și un străin ar ajuta în astfel de cazuri. Numai să vrei să pleci…
Comentariu beton!28
@alinoidul, nu vrei să afli cât de repede se delimitează prietenii de tine, cum te trec prietenele pe lista neagră pentru că brusc te transformi în ispită pentru soții lor și trebuie să îi protejeze, cum familia se jenează cu tine dar pentru că te mai ajută din când în când ești obligată să fii la dispoziția ei non stop, să rămâi mamă singură, wow, toată lumea te admiră, dar mai bine rămâi în pătrățica ta ca să nu deranjezi, și să te și descurci, să ai un salariu peste medie sigur te-ai combinat cu șefu’ sau cine știe ce chestii necurate faci. Being there. Confirmarea faptului că nu ai greșit plecând din relația aia ți-o dau copiii care îți spun că le este bine, că sunt liniștiți și învață la rândul lor să facă alegeri.
Comentariu beton!161
@Adriana, îmi pare rău, pe cuvânt, pt ceea ce trăiești. Dar cum spui, liniștea copiilor tăi este esențială.
Îți doresc putere să treci peste, dar cum ziceam, străină fiind, te-aș ajuta cu orice. Urăsc depresia, toate stările date de ea, greutățile și orice face omul nefericit. Și pt ca am trăit și eu mizerii, as face tot ce îmi sta în putință pt oameni ca să nu simtă greutățile chiar asa apăsător.
Să nu uit.. … Alea nu îți erau prietene!!!!
Comentariu beton!49
Ai fost acolo? Intr-o astfel de situație? Scria cineva mai sus. Ești atât de lucrată la cap cand se ajunge la prima palmă încât știi sigur că a fost vina ta. Eu am fost, din păcate in ambele situații. Am și judecat, am fost și judecată cu celebrul de ce stau? E atât de complex, te simți atât de neajutorata, este sindromul stockholm (ala in care te atasezi de abuzator, grav e ca atașamentul era deja acolo) încât nu ai idee ce să faci. Ceri ajutor? Cui? Politia zice da ce ai fa ut de te-a batut asa rau? Prietenii spun pe mine sa nu ma bagi in situația asta ca eu nu vreau sa-mi vina sa-mi tulbure linistea familiei. Din fericire eu am avut sprijinul necesar când am plecat, aveam siguranța financiară si nu am mai ascultat pe cei care ma intrebau de ce diverse. E atât de greu sa fii tot tu ala judecat încât asta e si un motiv pentru care atatea femei se întorc: situația din sufragerie o cunosc, știu la ce sa se astepte, acolo nu dau peste nimeni care sa intrebe de ce orice.
Comentariu beton!47
@Adriana: Stii ce? „Prietenele” alea nu au fost niciodata prietene. Pentru ca un prieten este langa tine cand ai nevoie, nu cand beti cate un coctail servit pe marginea piscinei la party-urile la care sotii si-o masoara care o are mai mare. averea, aparent. O prietena ti-ar fi aratat o portita de scapare, chiar cu riscul congelarii relatiei cu sotul abuziv, nu s-ar fi facut ca nu observa stratul dublu de fond de ten.
Nu esti obligata nici sa schimbi un abuz cu altul (sot vs familie).
Cat despre cariera….mdeh, cat timp la job performezi peste medie nu vad unde e problema ca sunt unii care nu au loc de tine. Strugurii sunt mereu acri in anumite cercuri. Important e ca zvonurile sa nu aibe si un sambure de adevar.
In concluzie singura validare trebuie sa o ai in tine, nu in aia de pe margine. Atunci o sa incepi sa vezi ca prietenii sunt prieteni si la bine dar mai ales la rau, ca relatia cu familia e bidirectionala, ca jobul e un loc unde castigi banii pentru timpul liber, ca a fi singur nu e o condamnare ci uneori o binecuvantare. Si ca da, single working parent e un merit, nu o povara.
Comentariu beton!35
Mama a plecat și a divorțat după prima palmă, în condițiile in care tata nu a fost decât foarte gelos și foarte prost la faza respectivă (nu a fost un bețiv, nu era un tip violent și aia a fost singura palmă pe care vreodată a dat-o cuiva). Așa cum spune și Adriana mai sus, a contat enorm suportul familiei – bunicii mei i-au spus clar că, orice vrea ea să facă cu căsnicia, ei o vor ajuta. Și asta au făcut. A fost înfiorător de greu toată viața ei după asta, însă o să am mereu modelul ei: pleci dupa prima formă de violență, pentru că ăla e începutul calvarului. Îi voi fi mereu recunoscătoare pentru modelul de gândire și pentru că m-a învățat ca violența de orice fel nu e parte din viața de cuplu.
Comentariu beton!137
like it or not, realitatea este că sapiens este o specie grozav de agresivă. de fapt, putem spune că trăsătura asta, împreună cu lăcomia și curiozitatea, ne-a dus din peșterile mezoliticului către Zurich-ul zilelor noastre. en fanfare.
acuma, cum din motive practice nu prea am cum să fiu în situația de femeie victimă a violenței domestice, mă feresc de prea multe extrapolări. aș observa totuși că așa ceva nu se întâmplă chiar aiurea, chiar out of the blue, chiar de pe o zi pe alta – sunt tot felul de indicii că o relație se degradează; asta pentru cine are ochii să vadă și stomac să admită realitatea.
un om care evident nu mai înaintează în viață, care nu mai luptă pentru nimic, care devine băiat bun și prieten cu toată lumea, acumulează cantități uriașe de agresivitate care se vor descărca la un moment dat – dacă nu în formă ordonată în lumea mare – atunci asupra propriei persoane și asupra celor mai apropiați.
până la urmă, iubire, ne-iubire, emoții, calcule, sentimente, tralala, nimic nu scutește pe nimeni de obligația de a fi atent la ce se întâmplă cu omul de lângă tine. și de a admite, dacă este cazul, că perspectivele sunt îngrijorătoare.
Comentariu beton!39
Anormalitatea e greu de inteles pentru o persoana normala.
Comentariu beton!21
Copil fiind, îi aveam vecini pe mătușa, soțul ei și 3 copii. Soțul ei a bătut-o mult; și pe ea și pe copii. Nu voi uita niciodată cum ieșeau verișoarele în curte cu vânătăi, cum se ferea mătușa de noi când ieșea lovită din casă, cum spunea că ”s-a lovit de ușă”, că ”fetele nu au fost atente când se jucau și de aceea au vânătăi”. Nu pot uita cum, într-o seară, auzind ceva zgomote afară, ne-am uitat pe geam spre casa mătușii și am văzut cum soțul ei, beat mort, răgea și lovea cu toporul în ușa de la intrarea în casă, fetele și soția fiind în casă, închise de frica lui. Probabil unii vor intreba dacă s-au luat măsuri. Da, s-au făcut apeluri la poliție, dar pusă să raspundă, mătușa nu a făcut nici o acuzație la adresa lui…
Sunt convinsă că la început a fost fix așa cum se spune în articol: o palmă, apoi două…
Comentariu beton!60
Ce nu pot eu intelege – mie ORICE act de violenta mi se pare ca e oricum sub limita de jos a jegului uman – cum „functioneaza” creierul animalelor astora care isi folosesc atuurile fizice impotriva celor mai slabi (fizic) decat ei.
Parinti care isi bat copiii, copii mai mari care lovesc copii mai mici/slabi … lista mizeriilor e lunga.
Cand eram eu copil pana si cei-mai-cei golani de pe maidan aveau un „cod” nescris care zicea ca e josnic si de kkt sa dai in cineva care nu se poate apara. Dar eu sunt „nascut mai devreme” si probabil de-aia nu mai inteleg multe.
Comentariu beton!46
Tare mult mi-aș dori să vizualizați cât mai mulți Roata controlului și puterii în cuplu explicată în linkul de mai jos.
Și mai apoi să ne vedem la marșul împotriva violenței domestice din 23 Octombrie, din București.
Sunt multe de scris pe subiect, dar mai ales de făcut: să nu mai blamăm niciodată victima, să nu mai acceptăm tacit violența agresorilor și a autorităților, să luăm atitudine atunci când organele puterii&legii apără agresorul.
Iar atunci când nu știm ori nu putem să fim de ajutor, să ne dăm din drum, să nu fim niciodată cel/cea care spune: „a greșit, dar te iubește”, „dar aveți un copil de crescut”, „e, hai, că noci tu nu ești ușă de biserică”, „nu-l mai întărâta și tu”, „important e că-ți aduce salariul”, „și cum o să te descurci tu fără el”.
http://violentadegen.ro/roata-controlului-si-puterii-in-cuplu/
Comentariu beton!35
Ăsta e unicul articol de-ale tale pe care n-o să-l citesc, dar o să spun ceva despre subiect. E aproape imposibil, din afară, ca o persoană care n-a trecut printr-un abuz să-şi poată explica în mod realist motivele pentru care o femeie nu pleacă dintr-o relaţie abuzivă sau îi găseşte scuze abuzatorului. O să mă rezum la atâta, pentru că, după 13 ani de libertate, încă mai fac atacuri de panică dacă vorbesc mai mult despre asta, dar, dacă vreodată o să vrei să documentezi un articol despre subiectul ăsta, îţi stau la dispoziţie.
Comentariu beton!81
Nu vreau să-l documentez, îmi doresc să-l scrii tu. Iar eu sunt aici să ți-l public.
Mulţumesc! O să încerc.
Comentariu beton!42
@Ligia, dacă ai dori sa scrii despre experiența ta, aș fi interesată să aflu mai multe, sa înțeleg
Comentariu beton!25
Frica aia a rămas chiar după aproape 20 de ani, e tare urâtă și nu îmi place să recunosc, încă există, estompată, dar este acolo. Mi-am demonstrat că pot, că am reușit, dar încrederea în oameni este aproape zero, nu mai accept compromisuri în nicio situație, nu cred că este bine întotdeauna dar mi s-a osificat coloana vertebrală și nu mai pot lăsa capul în pământ.
Comentariu beton!40
@Ligia: scrie-l. Stiu că pentru tine nu va fi ușor, însă dacă asta va ajuta măcar încă o femeie, nu va fi degeaba.
Comentariu beton!40
Scrie tu si pentru mine ! Nu vreau nici sa-mi amintesc,dar sa si scriu,
mi-e imposibil.
Acum,dupa muuulti ani,sant linistita,dar ce a fost a lasat urme adanci. Regret doar ca fiica-mea a vazut ce nu ar fi trebuit sa vada niciodata.
Scrie deci,oricum poti/vrei,este o forma de descarcare nervoasa ,care cred eu ca te ajuta .
Comentariu beton!41
Bătaia nu e ruptă din rai, iubirea și bătaia nu sunt compatibile. Am citit zilele trecute că tocmai a fost montată prima brățară electronică unui agresor. Mai urmează vreo 1000, în primă fază, astfel încât 1/4 din agresorii împotriva cărora s-au emis ordine de restricție să fie monitorizați. Un pas înainte, la mai mulți!
Comentariu beton!52
@Anduta, bratarile electronice sunt primul pas catre alinierea legislatiei noastre la ce se intampla pe afara. Din pacate, speranta mea ca lucrurile se vor schimba in bine e la nivelul genunchiului broastei. Cine sa intervina in momentul in care un agresor este semnalat in preajma victimei? Politia romana? Copiii astia tineri care au in dotare un pistol de pe vremea bunicii si care habar nu au cum sa imobilizeze un agresor? Sunt pline emisiunile de stiri de imagini absolut jenante cu politisti chemati sa intervina si care trebuie sa actioneze cate patru ca sa puna jos un tip de maxim 85 de kg. Politia careia ii semnalezi o agresiune in trafic si iti spune ca nu au efective sa intervina? Deprofesionalizarea si lipsa de dotare politiei romane sunt probleme extrem de grave care ne afecteaza pe toti si, din pacate, impresia mea este ca nici macar nu se incearca gasirea unor solutii. Iar daca il gasim pe cel capabil sa faca ce trebuie, reticenta e maxima, pentru ca, nu-i asa, suntem o tara in care borfasii, violatorii, abuzatorii si hotii au muuuulte drepturi.
Comentariu beton!31
@Anduta – bratarile electronice nu-s chiar degeaba dar nici nu vor rezolva problema, cel putin NU la noi in RO. Cunosc subiectul inca din 2014/15 (lucrez intr-un domeniu care are tangenta). Noi RO am avut atunci o tentativa de a adopta modelul din UK cu bratarile, adica pus bratara pe agresor, victima primeste un echipament care sa o avertizeze despre apropierea agresorului DAAAAAR si Politia/Firma specializata de monitorizare au un sistem care da alarma daca/cand agresorul se apropie din nou de victima si …. CINEVA INTERVINE. Nu stiu exact ce model am adoptat noi acum dar am asa un „sentiment” ca nu suna nicio alarma la Politie/whatever si nici nu intervine nimeni. Sper sa ma insel!
@Carmen M – Politia e DEGEABA, asta fiind si motivul pentru care suntem unde suntem. Agresorul, de orice fel, nu are nicio strafulgerare ca ar putea pati ceva pentru ca in 99% din cazuri NU VA PATI nimic. Familia mea este victima unei agresiuni/hartuiri (de alta natura) permanente de vreo 3 ani incoace. Am deschis actiune in instanta (civila, pentru ca subiectul e unul civil) plus 5-6 pangeri / 3 ani la Politie pe tema asta. Am primit o hartie de la Seful Politiei din localitatea in care locuiesc ca agresorul a fost chemat la sectie (prima data, ca la urmatoarele plangeri individul a iesit la poarta si le-a spus TEXTUAL politistilor veniti sa-l cheme la sectie ca „… poa’ sa i-o s…ga, el nu vine la sectie de cate ori are chef politia si daca nu le convine sa-i faca plangere la Judecatorul de drepturi si libertati si ca sa dea ala mandat de aducere” … a ramas ca el, nu l-a mai deranjat nimeni) si i s-a pus in vedere sa nu se mai apropie de mine si de familia mea. Ca urmare a „muncii politistilor”, in primavara, nevasta jegosului intr-o zi si jegosul la doua zile distanta, au incercat sa ma loveasca in cap (de peste gardul lor, eu fiind pe trotuar, respectiv la mine in curte) cu o matura si apoi cu un par, dupa care m-au amenintat ca o sa vad eu ce patesc. Exista imagini si tot ce trebuie. I-am facut plangere (cu imagini + documentul in care se specifica ca nu mai are voie sa se apropie de mine) si cand a fost chemat la sectie, avocatul lui (ca orice jegos care se respecta, are un jegos de avocat care il invata exact ce/cum trebuie sa faca) l-a invatat sa imi faca si el mie plangere ca l-am injurat. Solutia politistilor a fost sa ne amendeze pe TOTI trei cu explicatia „cadrul legal prevede aceeasi sanctiune si pentru lovire/tentativa de lovire/amenintare/injurii”. Ba mai era prin sectie si un pulifrici de politist (fara legatura cu subiectul) care a simtit nevoia sa se bage in seama de „organ” ce era el si, cand m-am enervat si i-am intrebat ce kkt de solutie e asta, mi-a „sugerat” sa zic merci ca mi-a dat DOAR amenda minima si ca daca nu-mi vad de treaba poate mi-o iau (tot eu!!!) mai rau data viitoare. Cam asta cu politia … case closed!
Nici nu pot si nici nu vreau sa incerc sa imi imaginez prin ce pot trece un copil/o femeie batuti cand se duc la politie, daca eu, victima, cu imagini si hartii am plecat amendat de la sectie.
Comentariu beton!37
Carmen, înțeleg ce zici. Și încrederea mea în instituțiile statului, inclusiv în poliție, este destul de mică. Totuși, eu sunt ceva mai optimistă privind utilitatea și necesitatea acestor brățări. Adică ok, ideal e să pleci atunci când apare violența conjugală și să speri că vei fi lasat/ă în pace. Doar că multe femei sunt hărțuite/abuzate și ulterior plecării și atunci singura soluție legală e să apelezi la poliție și justiție. Încerc să mă pun în locul unei femei agresate, care are, la acest moment, un ordin de protecție împotriva agresorului. Sincer, cred că abia aș aștepta să primesc dispozitivul cela aferent brățării agresorului și care, la o apropiere sub limita legală, ar începe să bâzâie la secția de poliție. De fapt, nu, nu aș aștepta. Aș face pe d*acu’n patru ca toate ordinele de restricție să fie însoțite de brățări cât mai curând. A, că tot s-ar putea să fiu bătută sau ucisă, cum se întâmplă acum atâtor femei, da, știu că tot există un risc. Dar cred cu tărie că e un risc semnificativ diminuat.
Cryptoprocta ferox, aici despre modelul adopat la noi https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25822197-sistemul-monitorizare-bratari-electronice-devenit-operational-bucuresti-trei-judete-cum-arata-dispozitivele-cum-functioneaza.htm
Ce nu înțeleg eu, pe lângă faptul că femeia rămâne langa bărbat, e cum poate să îl ia în brațe, sau să îi zică că îl iubește sau să facă sex cu el. Înțeleg că poate e vorba de dependență, neîncredere în sine, traume ale copilăriei etc, dar cum poți să mai fii afectuoasă cu cineva care te bate? Nu știu cum m-aș comporta eu într-o situație de asta, nu am fost, dar, având un tată frustrat și care își elibera frustrările pe mine, nu cred că aș putea suporta așa un tratament ca adult. Nici cu o persoană autoritară nu aș putea fi și să tac și inghit, sau să ajung să îl idolatrizez pe omul de lângă mine (văd asta la mama mea, și ea nu a primit tratamentul ce l-am avut eu). Ca adult, ai de ales, poți să îți faci bagajul și să pleci. Dar cred că multe din femeile astea sunt și dependente financiar de bărbat și au încrederea zdruncinată încet, de-a lungul timpului. Plus că dacă, după ce te bate, îți dă atenție, flori, cadouri (am auzit de cazuri), rămâi. Abuz emoțional.
Se dezbate încă. Ce zici?12
E un subiect foarte greu. Dar foarte util de dezbatut.
Ai dreptate 100% in ce spui si anume ,, pleaca la primul semn de violenta fizica,,
Importanta este si educatia femeilor in sensul : ,,fii prudenta si fii independenta financiar,,
Este dificil de analizat situatia fiecaruia in parte dar, ca adult, trebuie sa ai mereu un buget personal de urgenta si macar un om de incredere.
Noi avem o ,, educatie,, in sensul pastrarii secrete a relatiilor intrafamiliale si atunci cand spui prima data problemele cu care te confrunti, dupa ani sau zeci de ani, aproape ca nu esti crezuta. Iar dupa o tacere de ani sau zeci de ani e greu chiar si sa vorbesti.
Viata este o telenovela si fiecare decide pentru el insusi ,,de la cati purici in sus arunca cojocul,,. Sunt uneori ani indelungati de convietuire, copii care se intorc ,, de Craciun acasa,, si tot felul de alte situatii care in pot fi vazute ca incurajand mentinerea mediului familial, chiar si deodata devenit imperfect.
Sunt avocat si am vazut nenumarate astfel de situatii.
Asta nu m-a ferit de a-mi primi in mod neasteptat si cu atat mai dureros propriile lectii de viata, din fericire fara a implica violenta fizica. Dar cuvintele dor foarte mult si uneori sunt spuse exact cu intentia de a te lovi, nu in corp, ci in suflet. Ranile sufletesti ramase sunt foarte durerose si nu stiu in ce masura pot fi vindecate, oricum cred ca niciodata nu poti sa uiti sa ceva.
Este bine ca tinerele sa primeasca aceste sfaturi, un alt fel de educatie decat cea a supunerii in genul Mioritei.
De cele mai multe ori, tot ceea ce cauta sau le lipseste victimelor violentei familiale ( fizice sau verbale) pentru a actiona este o confirmare a corectitudinii rationamentului si deciziei lor.
Comentariu beton!41
Eu de cand cu copilul bat nevasta mai usor, nu de alta dar nu vrea sa ma trezesc cu el in usa si noi in curu gol 🙂
Se dezbate încă. Ce zici?8
ori sunt eu prea subtil, ori sunt prea multi prosti care nu inteleg glumele.
Se dezbate încă. Ce zici?8
Asta a fost o glumă proastă. Ai dat cu bâta-n baltă.
Când e vorba de violență în familie, nu e loc de nici un fel de glumă.
Așa că poate ar fi cazul să mai lucrezi la subtilitatea aia.
Comentariu beton!24
Este simplu pentru noi să gândim că o femeie abuzată trebuie să plece mâncând pământul. În realitate, situație este foarte complexă, delicată. Vă spun povestea unui cuplu, prieteni cu noi. Ea, o blondă cu ochi verzi, a fost miss boboc la universitate. El, blond cu ochi albaștri, bine făcut, dintr-o familie cu posibilități financiare, era anul trei. Și s-a îndrăgostit de ea. Apariția lor era ceva ce aducea cu cuplurile de la Hollywood. Au trecut ceva ani, și ea nu putea să rămână însărcinată. Cumva, în mintea ei, a înmugurit sentimentul de vinovăție. Atunci a fost momentul în care ea s-a transformat în sluga lui. Pentru că el se îngrășase, ea îi lega șireturile pantofilor. Pentru că din cauza greutății, el a avut a vut un picior fracturat, ea a început să-l cocoloșească și mai rău. Iar el s-a obișnuit așa. După tratamente de fertilitate, ea a rămas însărcinată și a născut un băiețel. El s-a îndrăgostit din nou de ea. Numai că ea avea nevoie de el să o ajute. Dar el se învățase așa, să nu facă nimic. Și ușor, ușor, a început să o terorizeze verbal. Iar apoi fizic atunci când se îmbăta. Noi, prietenele ei, am vrut să discutăm cu ea. Ea s-a enervat. Apoi a început să plângă și să justifice în fel și chip motivele pentru care nu pleacă. În primul rând copilul. Și pentru că au fost momente tensionate când eram împreună în vacanțe, noi ne-am cam îndepărtat de ei. Uneori ne trezeam cu ea la ușă bătută și în pijama. Uneori venea el după ea, plin de regrete. Dar ce cele mai multe ori, ea se întorcea singură acasă. El s-a lăsat de job că avea bani de la părinți. Ea avea chiar și 3 joburi. Tot ca să nu aibă el ce să-i reproșeze. Au trecut ani până ca ea să realizeze ce viață are, să aibă curajul să vorbească mai mult cu noi, să aibă curajul să meargă la psiholog. În timpul ăsta copilul a crescut și imita comportamentul lui. Își jignea mama. Atunci s-a produs declicul la ea. Și a avut curajul să plece și să intenteze divorțul. Nu are rost să vă spun ce a făcut el. Ideea este că abia la 50 de ani a reușit să fie o femeie cu adevărat liberă. Și ghiciți ce? Copilul a realizat. Și din momentul ăla atitudinea lui s-a schimbat. Venea în weekend la ea în garsonieră cu flori și platou de prăjituri. Acum este student în Olanda și o sună pe facetime în fiecare seară. El? El este singur și acum, și la fel trăiește din banii părinților.
Comentariu beton!45
O prietena povestea ca a decis sa plece atunci cand copilul ei de 4 ani incepuse sa o dea cu capul de calorifer, asa cum vazuse el la tatal lui ca se face.
Si-a promis ca acel copil nu va mai vedea asta, l-a luat in brate si a plecat.
Acum, 20 de ani mai tarziu, a conchis ca a fost o alegere buna.
Comentariu beton!24
Recunosc. Mereu îmi lovesc nevasta. Peste fund. Și mereu îmi spune că îi place. Așa-s eu, violent.
On a related note, mama a trecut prin asta aproape toată viața, că acum e bolnavă cu toate alea. Am mai spus asta lunile trecute, tata a murit la începutul anului. Ducă-se. Îți dai seama ce fel de om trebuie să fii să te vorbească copiii și nevasta de rău după ce mori? Dacă spunea că laptele e negru, laptele era negru. Dacă zicea mama că e alb, lua bătaie. Să spun de cazul când ne-a urmărit cu cuțitul prin lanul de porumb? Eram mic, dar îmi amintesc exact. A vrut să bage divorț de el prin 92-94, depusese actele, dar a vrăjit-o și a renunțat, de s-a enervat și avocata cu care vorbise mama. Niște mizerii oamenii care fac asta.
Comentariu beton!40
Mie mi se pare incredibil că mama a uitat toate pe care le-a făcut tatăl meu vitreg acum că el este mort! Nu pot aduce vorba de ceva rău făcut de el că imediat reacționează cu ”a făcut și lucruri bune”! Cum să uiți palmele, bătăile, plecatul de acasă??? Despre morți numai de bine, ce prostie!
Comentariu beton!32
Pe mine mă enervează că numai asta face: se gândește la cât rău i-a făcut în peste 30 de ani de căsătorie. A vândut casa de-am stat pe drumuri toată viața, a băut de nu mai putea, nu făcea nimic pentru familie, pleca peste granițe cu munca appi venea acasă și cheltuia toți banii pe chefuri cu frații și surorile lui, iar familia făcea foamea, o bătea pe ea, ne bătea pe noi și multe altele. Și mă enervează că se gândește numai la căcaturile astea, în loc să se bucure că acum e singură și nu-l mai aude. I-am propus să mergem la psiholog/psihiatru, poate reușește să scape de traumele astea.
Am crescut intr-o familie în care tata alcoolic a comandat și mama a executat. Și deși mama era cea mai vrednica, cuminte și supusă femeie, asta nu inseamnă că nu am asistat la ore întregi de vorbe fără rost repetate la nesfârșit, înjurături, loviri, tras de păr si îmbrânceli. Și eu asistam neputincioasă, cu inima cât un purice, rugându-mă sa adoarmă sau chiar sa moară. Mă adânceam în citit și încercam să nu aud, de parcă un zid era suficient să îmi astupe urechile… Nu, eu nu am fost un copil bătut de niciun parinte, dar frica de scandal si băutură mi s-a înșurubat adanc. Și m-a durut la fel ca bătaia. Rezultatul? Am ajuns un adult care a respins toți barbații din jur și care nu a fost în stare să întemeieze o familie. Îmi vin atâtea amintiri în minte, dar tot nu pot vorbi liber despre asta… Acum tata are 84 de ani, nu mai bea, e aproape surd, de abia se mișca și e aproape dependent de mămica pe care o lovea. Bine, chiar și acum încearcă să ne comande din pat și încă o injură pe mama când îi vin dracii. Cred că mai sunt singura căreia îi mai e milă de el. Ne dă bani, ne-a dat mereu, dar subconștientul lucrează și nu ne poate cumpara viețile ratate, a mea și a surorii mele care e tot singură…Mă opresc aici, deja nu îmi pot opri lacrimile…și nu mai vreau…
Comentariu beton!79
Aura, îmi pare rău că ai trecut prin asta! Violența domestică lasă în urmă multe răni emoționale. Îți este greu, în copilărie practic ai supraviețuit terorilor tatălui tău. Dar frica rămâne. Tresări de fiecare dată când cineva ridica vocea și nu îți plac mișcările bruște. Pentru a te vindeca nu trebuie să ierți! Unele lucruri nu pot fi iertate.
Te înțeleg. Traumele le ducem în spate și apasă greu. Te îmbrățișez și îți spun sa ai grija de tine!
Comentariu beton!26
Pe la sfârșitul anilor ’60, când eram mica, aud o conversatie între mama si o vecina. O întreabă vecina pe mama:
– Doamna C., pe dvs vă bate soțul?
– Nu.
– Dar măcar vă mai înjură din când în când?
– Nu. Niciodată.
– Vaaai, dar dvs trăiți ca-n filme!
Comentariu beton!56
Absolut corect. De multe ori nici nu începe cu violență fizică, ci „doar” verbală. Respectivii devin din ce în ce mai suspicioşi, controlează tot, unde mergi, cu cine şi ce faci, îți bagă în cap că eşti un nimic fără el, iar în acelaşi timp te îndepărtează şi izolează de familie şi prieteni, dar în fața acestora joacă rolul de „băiat bun”. Până la palme mai e doar un pas..
Din fericire am recunoscut patternul şi am încheiat relația la timp, dar altele nu au avut norocul meu.
Aveți grijă dragelor, mai bine singure decât cu asemenea specimene!
Comentariu beton!42
Caz real: cu mulți ani în urma, un el și o ea, tineri, concubinaj de vreo 2 ani cca. El muncește mult, are 2 locuri de munca (unul de zi, unul de noapte), trage tare cât este în putere pt a fi bine mai târziu. Povestesc asta ca să se înțeleagă contextul. Oamenii se iubesc, nici o problemă în afară de micile prostii care se întâmplă în orice familie. Vine o zi când se întâmplă că el e foarte obosit/epuizat, ea vrea sa se dea mai cocoș decât este, naște o ceartă între ei. El încearcă să evite, ea îl provoacă și Probabil pe fondul epuizării pleacă o palmă către ea. Ea se calmează, au trecut cam 20 de ani de atunci, oamenii se iubesc mai mult decât oricând, familie întemeiată, copil etc. Se pune cazul ăsta ca violență domestică? Ar fi trebuit să plece în momentul ăla? Repet, s-a întâmplat o singura data în viață..
Se dezbate încă. Ce zici?20
Abia acum inteleg mai bine articolul despre testele PISA (la colegul Arhi) in care se spune ca vreo 70% sunt analfabeti functionali. In cazul de fata: se da un text, se pune o intrebare (sau 2) la care lumea arunca cu pietre…pt ca Pitong
Ești al doilea pe aici care consideră azi că suntem o adunare de tâmpiți numai pentru că nu suntem de acord cu comentariul tău. Faptul ca te-am ignorat toți ar trebui să îți spună destule, însă tu insiști. Pentru că pare că vrei musai un răspuns, o să îți spun părerea mea. Nu există absolut niciun motiv, niciodată, pentru a lovi o femeie sau un copil. Că ești obosit, că ea țipă la tine. Nu lovești, pentru că ai creier să judeci cu el și să știi ca violența nu este soluție la nimic. „A lovit-o o singură dată, e ăla motiv să plece?” Da, pentru că nimeni nu are un glob de cristal să știe că aia va fi singura dată.
Se dezbate încă. Ce zici?15
@andreea: citește din nou ceea ce am scris. Răspunsul tău nu face decât să îmi valideze comentariul. Eu nu am zis nici ca ar fi fost ok nici contrariul, eram doar curios cum gândește și lumea. Despre faptul ca nu înțelegi un text, nu am vina în cazul ăsta. Din fericire, nu ma hrănesc cu like-uri și nici nu îmi plătesc facturile. Rămâne faptul ca un simplu text nu a fost înțeles și cel mai probabil rezultatele la testele alea sunt reale.
@One: Nu faci decat sa confirmi ca a fost o idee foarte buna sa fii ignorat.
@Andreea: reusesti sa si argumentezi? Sau pur si simplu arunci cu sete ura pt o chestie pe care nu ai inteles-o? Ca sa iti „desenez”, iti spun ca in text era vorba despre sora mea, care imi spunea ca daca ar fi plecat ar fi facut cea mai mare greseala din viata. Voiam sa vad daca mai era careva pe aici care gandea la fel. Rezultatul: in afara de dislikeuri, ai fost singura care s-a expus, care a vorbit in numele „comunitatii” si care a aruncat cu rahat. Cand arunci cu ura nu inseamna ca ignori pe cineva. Ceea ce ne duce din nou la rezultatele testelor alea…
Dupa palma proverbiala a urmat depunerea de acte la judecatorie pentru ordin de protectie. La momentul infatisarii, singurul ajutor pentru reclamanta a fost desfasurarea procesului in orasul ei de domiciliu. In rest, domnul a beneficiat de avocat din oficiu care a zis ca „a fost o singura data, oricine poate avea o scapare”… Judecatorul a fost de acord. Anul domnului 2018. Ia de-aici aripi pentru domnul in cauza. Adicalea a plecat de acolo convins ca a facut bine si ca, daca si instanta romaneasca i-a dat dreptate…e clar ca asa se fac lucrurile.
Comentariu beton!29
Incredibil. Atât pot să spun.
Sper sa nu fiu acuzat de whattaboutism, pentru ca tot de abuz conjugal e vorba:
Sunt multe situatiile in care violenta si abuzul nu devin, nu sunt, fizice. E vorba de drame surde, tacute, necunoscute de catre societate.
Nu sunt lovituri, nu sunt vanatai, dar tarele psihologice sunt multe si dureroase.
Exista specii de masculi „specializati” in abuzul psihologic. De multe ori si alcoolici si/sau afemeiati. Violenti verbal si psihologic. Parsivi si manipulativi. Partenera/sotia nu ajunge in spitale cu rani fizice, dar, in cazuri „fericite” in care gaseste puterea sau are indrumatori buni, poate ajunge la psihiatru. Sau in alte cazuri, la suicid.
Dar, de cele mai multe ori, va avea o viata nefericita fiind adusa la un statut de leguma umana/conjugala, „vinovata” si neauzita de nimeni. Nu are vanatai vizibile. Nu ii (va) cunoaste nimeni, sau aproape nimeni, drama. Si tot in multe cazuri aceasta forma de abuz va avea urmari asupra sanatatii, victima neglijandu-se si putand ajunge si la deces din cauze medicale tratabile. Iar in alte cazuri, cand si daca gaseste puterea de a se desprinde, este/va fi „judecata” si blamata de catre societate.
Ma iertati dar nu am putut sa nu va amintesc si de aceste drame pe langa contextul violentei conjugale. Care drame sunt mult mai ascunse, dar la fel de dureroase.
Si da, sunt barbat. Mama mea a murit de tanara intr-un astfel de context. Si am mai vazut/intalnit astfel de situatii in cei 50+ de ani de viata pe care ii am.
Aveti grija de voi doamnelor si domisoarelor. Gasiti puterea de a va desprinde din relatii abuzive! Nu merita sa va sacrificati. Copii vostri vor fi fericiti, daca voi sunteti fericite! Iar „societatea” sa se duca dracului si sa traiasca ea cu acel individ!
Comentariu beton!64
@Radu, inteleg atat de bine ce ati expus in comentariul dumneavoastra, am fost acolo, stiu cum e si da, violenta psihica (abuzul emotional) nu trebuie acceptata, poti ajunge foarte repede “o leguma umana”, o frustrata care se considera inutila si incapabila de a realiza ceva, o persoana anxioasa si posomorata… Dupa o perioada de cateva luni de abuz emotional/psihic, e nevoie de o perioada cu mult mai lunga de timp si terapie sa iti poti invinge temerile acumulate. Nici nu vreau sa imi imaginez cata lupta duc persoanele care sunt prinse multi ani in astfel de relatii, in cazul in care ar mai reusi sa scape intregi de acolo. 😞
e interesant. Invers e ok? Sa dea ea in el?
si cum adica „barbatu nu ar trebui sa dea intr-o femeie”. gen, daca ea te ataca fizic ar trebui sa fugi, sau cum?
Se dezbate încă. Ce zici?9
Ea fiind femeia de lângă tine?
pai nush. ca nu e specificat. „un barbat nu ar trebui sa dea intr-o femeie”. Nu mai mult
Se dezbate încă. Ce zici?8
Da, în principiu ar trebui să o imobilizezi fără lovituri, dacă ea sare calul și începe să (încerce să) te lovească. Naiba știe, probabil că tot tu o să ieși vinovat și dacă doar o strângi mai tare în brațe, ca să nu lovească. Deci da, mai bine pleci dacă ajungi într-așa o situație stupidă.
sincer daca nu cumva „ea” are 150kg si 2m si fuge mai repede decat tine iar tu 60kg si 160cm da, ar trebui sa fugi, sa eviti.
pentru ca in general barbatul are un ascendent fizic si psihic in fata femeii. e la fel ca si omoratul in bataie al unui copil sau al unui invalid din punctul meu de vedere.
nu exista nici o scuza pentru violenta, cu atat mai mult impotriva unei persoane mult mai slaba fizic decat tine. nu vorbim de cazuri extreme gen autoaparare, etc.
Ce se întâmplă când e invers, când femeile agresează bărbații? Știu cazuri de bărbați bătuți sistematic/ciclic/periodic de consoartei. Aveam un vecin care umbla frecvent-indiferent de anotimp, soare- cu ochelari de soare. Am rugat vecina să nu-l mai căpăcească, e urât atât pentru el, cât și deopotrivă pentru ea. Răspunsul ei a fost: „de ce țipa mai tare, de atâta îmi plăcea să-l bat mai tare”. Într-adevăr era o disproporție inversă între ei, dar asta nu înseamnă că trebuie să – l bați ca pe covoare. Nu am văzut nicio asociație ONG care să – l apere pe sărmanul acela.
Se dezbate încă. Ce zici?15
Păi ar trebui să se întâmple exact același lucru: să plece. Nu să ia bătaie după bătaie. Auzi? Dar sărmanul ăla s-a dus la vreo asociație sau ONG și ăia au refuzat să-l apere? Că asociatiile și ONG-urile trebuie sesizate și ele, nu au de unde să știe că ăla mânca bătaie acasă.
Eram absolut convins că o să apară cineva cu exemplul bărbatului agresat de femeie. Pentru că, nu-i așa, dacă există o excepție, hai s-o scoatem în față ca să arătăm că nimic. În timpul ăsta, în această țară, la fiecare trei minute o femeie este agresată de partener. LA FIECARE TREI MINUTE. Dar, hei, aveam eu vecin pe care-l bătea nevasta. Bănene, ce e în țara asta.
hai sa radem de exceptii pentru ca nu am auzit de ele, nu?
Iti amintesti cazul taximetristului batut? Populatia foarte empatica: „hahahaha”
gaboru care s-a dus sa faca plangere ca l-a batut nevasta. La fel „hahahaa”
culmea. Ambele cazuri is fix datorita patriarhatului. Ca se asteapta ca barbatii sa bata, nu femeile
Se dezbate încă. Ce zici?15
@animaloo, nu, boss, că nu m-ai văzut pe mine râzând de ele. Doar că excepțiile astea sunt mult mai puține. Cruntul adevăr este cel pe care l-am zis eu: o femeie este agresată de partenere o dată la trei minute, în această țară. Iar dacă ăla preferă să ia bătaie pentru că-i este teamă că râde lumea de el, well, nu văd cu ce l-ar putea ajuta un ONG sau o ascociație.
problema e ca Romania e o tara bolnava
eram in germania cu un roman, lucram acolo. Si mi-a zis, amuzat ca chiar nu era genu, ca bunica-sa, deci ea, nu el, i-a explicat ca femeia trebuie batuta.
Andrei, se întâmplă fix la fel ca în cazul femeilor agresate de bărbați. Adică unii vor apela la auto-protecție/protecție, alții nu.
@Andrei dacă te-a deranjat cazul vecinului, infinteaza tu un ONG care apară bărbații de agresiunile partenerelor.
In primul rand acești agresori nu iubesc femeile, pentru ei femeile sunt niste obiecte complementare în viața lor a căror scop este să ii servească. Practic sunt misogini.
In al doilea rând, chestia cu plecatul la prima palma pare a no brainer pentru noi. Dar gândește cat sexism exista în ziua de azi in societatea noastra. De cate ori aud femeile „tu când te măriți?” sau „e băiat bun maica, inginer”. Cate cazuri nu au fost de soții cu ordine de protecție omorâte de agresorul lor, pentru că poliția nu își face treabă. Politia chiar le ia în râs când sună că le bate bărbatul.
Și dacă îndrăznesc să divorțeze toate gurile rele o sa o pună la zid.
Deci de unde mirarea? Ar fi frumos sa nu mai existe presiunea măritișului și că părinții să își educe băieții să ajungă să dea cu pumnul.
Comentariu beton!26
Primul comentariu a rămas in moderare. A fost scris cu furie si acum realizez ca poate n-am fost suficient de explicită. Da, teoria o cunosc și o cunoșteam și cand am luat prima palma, și i următoarea și primul pumn și…mai bine ma opresc. Ceea ce nu poate poate fi înțeles de cineva care nu a trecut prin asta este că ajungi sa vezi realitatea atat de distorsionat încât ceea ce se întâmplă acolo devine realitatea ta. Sufrageria aia este normalul tău, un normal pe care il intelegi si in care nu vine nimeni sa te intrebe de ce. Oricum te judeci, oricum pui in balanță ce știai tu ca era normal, cu normalul distorsionat pe care ajungi sa il trăiești dar pe care, oricât de fuckedup pare, ți se pare ca ajungi să il stăpânești. Ști că dacă taci, ai făcut curat, zâmbești când intra in casă este ok. Dacă nu poți face astea ajungi la scandal. Deci vezi? E modul tau de a controla ce trăiești. Prima palma nu vine din senin. Nuuu. Vine dupa luni, după ani in care limitele tale sunt intinse, in care in fiecare zi mai cedezi un pas. Si când vine știi sigur si ce ai făcut de o meriți. Și cum poți sa ieși din asta? Greu, imposibil, uneori nu iesi si oricum nu-ți pasă pentru ca pur si simplu nu-ți mai pasă de tine. Ceri ajutor? Pai e greu si știți de ce? Pentru ca după ce te-ai judecat tu atât cel caruia ii ceri ajutorul vine și te judeca: de ce ai stat? Ce ai făcut de te-a lovit? Unui om cu stima de sine la pământ fix întrebările astea ii lipsesc. Norocul meu? Dupa multe tentative de a pleca familia a înțeles ca am nevoie de un pat, de liniște și de a fi lăsată să-mi revin fără sa ma intrebe de ce. Altfel m-aș fi intors la realitatea mea și poate azi nu aș mai fi scris nimic.
Comentariu beton!46
Nu ai niciun comentariu în moderare.
Elena, imi pare tare rau pentru toata suferinta ta si imi pare bine ca ai gasit puterea sa ii pui capat. Am crescut in teroarea unui tata alcoolic si abuziv. Stiu cum gaseste cuvintele potrivite sa te faca sa te simti mai mic si mai neinsemnat decat cel mai mic fir de praf. Iti anuleaza orice urma de ratiune. Esti de vina pentru ca existi: nu insemni nimic, nu esti buna de nimic, esti o norocoasa ca il ai si trebuie sa faci totul ca sa il meriti. Da, incerci sa scapi din cosmar, dar nu te gandesti sa fugi. Faci eforturi supraomenesti sa ii fie lui bine, pentru ca asa crezi ca scapi. De fapt asta e solutia pe care o intrevad cele mai multe victime: sa inlature motivul care i-a provocat precedenta iesire violenta. Dar mereu gaseste un alt motiv. Am implorat-o pe mama sa divorteze. Unde sa se duca cu patru copii si nici un sprijin, cu datorii perpetue, pentru ca lui nu ii ajungeau banii pentru alcool si pentru tigari, uitand ca are patru copii de hranit si de imbracat?
Sa fii bine, Elena! Te imbratisez din inima! Esti o femeie foarte puternica!
Comentariu beton!27
@Elena, ati expus atat de bine metodele prin care poti face mai mult rau unei femei abuzate; in loc sa o ajute cu o mangaiere, cu o vorba buna sau pur si simplu cu tacere (adica sa asculte si atat), omul pune intrebari stanjenitoare, incearca sa afle motivele pt care a fost batuta, judeca fara a incerca sa se puna in locul victimei si, de multe ori, o face sa creada ca-si merita soarta si ca vina ii apartine. 😞
Ma bucur ca ati reusit sa plecati din infern, sa fiti sanatoasa si sa fiti bine!
Felicitari familiei a stiut cand sa taca!
O prietena povestea ca a decis sa plece atunci cand copilul ei de 4 ani incepuse sa o dea cu capul de calorifer, asa cum vazuse el la tatal lui ca se face.
Si-a promis ca acel copil nu va mai vedea asta, l-a luat in brate si a plecat.
Acum, 20 de ani mai tarziu, a conchis ca a fost o alegere buna.
Comentariu beton!15
Trist articolul, foarte adevărat, dureros. Am trăit intr o familie cu violența domestică. Mamei i au trebuit 27 de ani să plece definitiv( mai facuse asta , numai ca nu a avut susținere).A plecat atunci când eu și fratele meu aveam familiile noastre. Soțul meu nu a fost violent ( nu cred că aș fi putut tolera) , fratele meu nu este violent cu soția lui. Mi au luat ceva ani să înțeleg de ce a suportat mama mea asta, nu am înțeles de ce a plâns la inmormantarea tatei( că plangeam noi copii) , deși trecuseră 20 de ani de când erau despărțiți. Eu nu l am iertat nici măcar acum, când numai este! Repet , trist, foarte trist🥲
Comentariu beton!23
Been there, done that!
Cel mai mult m-a trezit și m-a șocat nu faptul ca nu avea remuscari ci faptul ca eu eram de vina ca ii zisese intr-un fel. Și mai mult m-a șocat ca maica-sa i-a dat dreptate.
Tocmai ce am sărbătorit 5 ani jumate de la separare și divort si sunt mult mai liniștită.
Ma doare ca nu a știut sa își întrețină relația cu copiii dar știu sigur ca nu e vina mea.
Comentariu beton!31
E groaznic sa fi abuzat de cel/cei care ar trebui de fapt sa te protejeze. Și asta lasă urme adânci în tine,pe viață. După 27 de ani, încă tremur la orice forma de violență.
Ca sa pleci, trebuie sa fii foarte puternic, sa te silesti sa crezi ca poți, ca vei reuși. Și primul pas e sa conștientizezi ca nu ești tu de vina.
Am fost puternica, am învins. Am plecat și am decis sa nu mai permit nimănui asa ceva.
Ca mamă, mi-am învățat fata că nimeni, niciodată,nu are dreptul sa o lovească. Și la primul semn de violență fizica sau psihică trebuie sa plece.
Comentariu beton!21
@Oana, cu urmele/ranile e cel mai greu de trait, cred ca vederea/atingerea lor dau fiori si dupa 30-40 ani. Numai cine a trait pe pielea lui poate intelege, din pacate.
Felicitari pentru curajul de a pleca, sa fiti bine! 🙏
Scriam pe când aveam vreo douăj’ de ani că nu poți să-i spui cuiva că îl/o iubești pentru ca după o vreme să-i spui că-l/o urăști și să fii sincer în ambele declarații.
Oi fi fost naiv sau idealist, dar acum, că mă gândesc din nou la asta, parcă o cred și mai puternic.
Nu am să scriu despre experiențele mele cu violența în familie, dar am să spun că
– sunt complet de acord că după prima palmă mai urmează una, și încă una.
– mama mi-a spus că, dacă după ce o să mă însor, o să afle că nu îmi tratez soția cu respect și măcar încerc să ridic mâna la ea, o să aibă o discuție „aprofundată” cu mine.
Acum, frică nu îmi e de mama (nu mi-a fost niciodată), dar dincolo de iubire, îi port respect și pot să o asigur că atunci când va fi cazul (încă nu-s însurat, să ne-nțelegem), nu are de ce să își facă griji și probleme.
PS: un bărbat care lovește o femeie nu e om, e monstru.
Comentariu beton!27
Doamne, ce subiect! 💔
Am scris, am sters, am plans, am scris si am sters, iar am plans si iar am sters ce am scris. E dureros sa iti amintesti cum cea mai minunata/blanda femeie din viata ta (mama) a indurat chinuri greu de descris. 😞
Citesc comentariile si plang, imi dau seama ca suntem multi/multe cei/cele care am vazut/trait (mai ales in generatia de aur) cosmarul violentei domestice, in propria casa sau in randul prietenilor/colegilor.
E trist ca si acum, cu atata acces la informatie, exista femei care accepta sa ramana langa acei nemernici, dar nu este deloc usor sa scape, mai ales daca cei din jur pun presiune pe victima, credeti-ma. E mult de scris, poate intr-o zi, cand voi reusi sa nu mai sterg ce scriu, voi expune si povestea mea, vazuta cu ochii copilului/adolescentului crescut intr-o astfel de familie.
Pana atunci, mi-as dori ca oamenii sa nu mai judece din exterior, sa nu mai insiste cu presiuni, sa nu mai “certe” o femeie care se afla in aceasta situatie, ci, daca vor sa faca ceva si sa le ajute, sa citeasca, sa ceara sfaturi legate de violenta domestica si sa actioneze dupa sfatul specialistilor, pentru ca altfel nu pot ajuta femeile abuzate, ci din contra, le fac sa se simta mai singure si mai nesigure/neajutorate. 😞
Comentariu beton!16
Boss, am avut ocazia sa studiez oarecum mecanismele violenței domestice. Sunt foarte complexe. Nu, nu am avut violență în familie, dar am văzut, din belșug, în jur. Am stat până la 6 ani la bunici, într-un sat foarte asemănător cu las Fierbinți 😂. Până am terminat facultatea am revenit mereu cu plăcere acolo…plus, desigur, unii vecini din București. Ce pot spune despre fenomen:
1. Femeile, in majoritatea lor (sigur, sunt și excepții) rămân lângă agresor pentru că asta au văzut și acasă, copii fiind. Nu li se pare ceva ieșit din comun să ia bătaie. Sigur, le doare, fizic și psihic, dar trec peste pentru că na…asta e. Dacă mama a suportat, trebuie sa suport și eu. Asta e prima greșeală
2. Există percepția greșită că „ei, lasă, că nu o fi dat degeaba”
3. Vecinii, prietenii, nu se prea implică. Adică în sensul că o fac f rar. Autoritățile, nici atât (înțeleg că acum s-au mai schimbat lucrurile). Bunicul meu a fost,.mai ales în tinerețe, un „magnet” pentru violențe. Și nu, nu genul ăla de magnet, „a dat el, am încasat și eu”. Pur și simplu, nu se putea abține și intervenea când o femeie o „lua pe coajă” prin vecini. Și o făcea de o manieră destul de hotărâtă și dură. S-a mai liniștit după ce, odată, au intrat în curte (și ar fi intrat și în casă, peste bunica-mea și copii) 4 bărbați furioși pe el. Și nu cred că voiau să bea o cafea cu bunica. El nu era acasă atunci, avea un frate infirm care era…și o vecină care a trimis copilul după el. Nu o sa intru in detalii privitor la.cum s-a terminat povestea, destul să spun că, pe.langa fratele infirm, avea și 6 frați sănătoși și…nu a murit nimeni. Indivizii nu erau furioși că îi înșelase la table, ci fix pentru că nu îl lăsase pe unul să își bată nevasta.
4. Psihologic, până la „prima palmă „, femeia e atât de timorată și „lucrată”, încât accepta foarte ușor ideea că a meritat-o
5. Unele chiar sunt convinse că nu se pot descurca singure
Altfel, da, sunt foarte de acord cu tine și cred că e un articol f binevenit.
Comentariu beton!15
Daca ma pornesc, nu ma mai opresc din povestit. Bine, eu sunt si masochista, probabil. Scuze pentru nickname, il folosesc de obicei, cand mai comentez pe aici. Dar nu e adecvat topicului de azi. Va trimit imbratisari calde si va doresc curaj. Mie mi-a lipsit multa vreme.
P.S. Sa nu uitam ca, ele sunt foarte speriate de prezenta lor; cand le sunt adresate anumite intrebari, au raspunsuri de necrezut pentru ca le e teama ca vor fi batute daca spun ceva gresit, trebuie sa le gaseasca scuze, altfel isi vor primi portia de pumni si exemplele pot continua.
@ Flo, asta e deja mai spre final, așa. Până acolo, multe sunt destul de convinse că o merită, că ele sunt vinovate. Îți poți imagina că am întâlnit femeie care se consola după o bătaie de la soț că „n-am fost în stare să îi fac băiat”? Când sexul copilului e influențat fix de bărbat? Numai noi avem cromozomul y. Dacă – prin absurd – femeile s-ar putea reproduce singure, ar produce numai fete. La rândul lor, capabile să se reproducă singure. Ipotetic vorbind. Și totuși ele se simt vinovate că nu au născut băieți! Despre ce vorbim aici?
Comentariu beton!15
Ooooo, daaa! Sigur urmează a doua… a 99-a! Mi-e frică numai să pronunț, dar să mai și trăiesc așa ceva! M-am gândit de multe ori, văzând la TV sau auzind de la careva despre asemenea cazuri, în ce teroare trăiesc femeile astea. Să nu mai vorbim de copiii lor! Nici nu ne putem da seama, probabil, ce înseamnă!
Pfff, greu subiect. Si asta imi provoaca amintiri, si nu din alea cu happy end. Nu exista situatia in care „mi-a dat o palma, ca era nervos iar dupa aia nu s-a mai intamplat…ca tine la mine si ma iubeste!”. Asta e doar in visele unora, in realitate, dupa prima injuratura vine o palma, apoi doua, apoi un pumn, un picior, ca na, existi, misti, respiri deci esti numai buna de batut! Cum adica de ce? Mancarea e prea rece, sau prea calda, nu are sare, in casa nu e curatenie asa cum vrea el, a gasit un fir de praf pe gresie asa ca e obligatoriu sa il stergi atunci, cu limba daca se poate, in genunchi (dupa ce iti da doua la ficat ca sa ajungi in genunchi ca o mizerabila si lenesa ce esti), copilul a luat o nota mica pentru ca nu s-a putut concentra de la atatea certuri zilnice si reprosuri si amenintari facute de un tata care gasea orice de luat in calcul pentru a-si cafti sotia, iar ala micu trebuia sa priveasca si sa invete, sa nu isi ia o proasta si o lenesa ca el etc. Mai vreti? Daca are grija de casa nu e ok, ca nu ii aduce bani, ce, doar el sa aiba job?, daca nu ii gateste repede si mai bine decat la restaurant, nu merita sa stea cu el in casa, doarme pe balcon dupa ce e iar lovita… Nu vrei sa te culci cu el, bataie. Vrei sa pleci, iar bataie ! Pentru orice, bataie. Ca doar asa femeia e cuminte, nu se duce cu altii si isi lasa ea casa frumoasa si barbat bun. Nu vreti sa stiti de cate ori am fost martor la asa ceva…inca de copil. Si asta inainte de ’89. Taica’ miu a fost militian. Stia cum sa dea sa nu lase urme. Iar daca mai si bea ceva, era jale. Pana la urma au divortat, ceea ce pe vremea aia era greu. Si cu doi copii mici. L-a si evacuat din casa, dar aici a avut parte de intelegere de la fostii colegi, care l-au si caftit o data, chemati de o vecina care chiar a crezut ca o omoara pe mama. Eram la scoala, cand am venit prin casa erau numai cioburi si totul devastat, iarna… Nu aveam unde sa mergem si am dormit acolo, punand in geamuri paturi si celofan. Asta ca asta, ca usor usor ne-am revenit din stadiul de salbatici….dar rusinea….Ce , a facut ea ceva de animalu’ a batut-o, ca e baiat bun el, respectuos etc. Plus reprosurile asa zisilor prieteni: „Cum ai putut sa lasi copiii fara tata? Ce, ti-a dat o palma, aia era, taceai si suportai si cand era nervos il lasai in pace sau faceai ceva sa ii treaca!”. Plus reprosurile din propria familie: ” E barbatul tau, nu il lasi! Orice ar face!”. In toata cretinitatea asta sinistra, singurii care i-au tinut ei partea au fost bunicii mei, tatal ei si tatal lui. Cand a fost evacuat, a venit taica-su’ si, de fata cu toti care erau acolo, i-a dat o singura palma de l-a pus jos, desi era un ditamai omu’ de 1,85 m. Doar atata mai retin, ca se petrecea in vara lui ’89 faza, si faptul ca i-a spus ca daca se mai atinge de mama el il baga in sicriu. Am invatat de la mama ca nu ai voie sa accepti asa ceva, desi ea a facut-o pentru noi si pentru ca nu avea alternative atunci. La ultima bataie insa a cedat si asta a fost. Am ajuns sa fiu inchis peste noapte la sectie de mai multe ori pentru lovire sau tulburarea linistii publice dupa ce am rupt cu bataia cativa zmei din astia care isi loveau sotiile sau iubitele. Cunosc n cazuri in care femeile abuzate au obtinut ordine de restrictie degeaba. Cunosc femei terorizate ani de zile si amenintate de catre fosti, ca doar na, politia ii invita sa se impace in loc sa ia masuri. Cunosc cazuri de femei ajunse victime si bagate in pamant de alti cretini impotriva carora aveau ordine de restrictie si care au sunat la politie sa anunte ca le-au luat viata. Politie care teoretic veghea la protejarea lor. Subiectul asta e unul care imi provoaca de toate, de la durere la furie. Educatia e una proasta in sensul asta, familiile sunt in majoritate cele care incurajeaza astfel de comportamente, iar societatea le accepta tacit, politia nu intervine prompt sar justitia nu garanteaza executarea pedepselor si incadrarea corespunzatoare a faptelor. Puneti langa asta si legea care e prea blanda si coruptia magistratilor si aveti imaginea. Nu ma credeti? Cautati si veti gasi…
@StM, e cutremurator ce ai trait. O copilarie traumatizanta, o copilarie furata efectiv de o bruta. Stiu ca nu ajuta cu nimic, am fost si eu in situatia ta si inteleg foarte bine ce spui. E inuman sa traiesti ca si copil cu sufletul incarcat de ura pentru cel care ti-a dat viata. Pe unii, ura asta si teroarea in care au trait i-a transformat si pe ei in abuzatori: cu alti copii in copilarie, cu aldulti si cu copii ca adult. Tu, in schimb, ai devenit un adult empatic, atent la acest flagel si ai ales sa fii de partea celor femeilor abuzate. Sper ca o mai ai pe mama ta. Daca da, sunt sigura ca o suni, o iubesti, o ajuti si o respecti. Te imbratisez si iti doresc numai bine.
Bai, eu nu inteleg cum sunt masculii astia de lovesc o femeie. Cred ca indiferent cat de mult a gresit ea, cel mult o poate intoarce frumusel si sa ii dea un sut in fund sa iasa din casa lui pentru totdeauna sau daca locuiesc in casa ei sau una comuna el sa isi faca frumusel bagajelul si sa plece pe drumul lui. E clar ca el nu o mai iubeste si ca nu mai este fericit alaturi de ea.