Eram in clasa a unspea in ’90. La Valcea. In primavara aia s-au strans „golanii” in Piata Universitatii. Si nu mai plecau. S-au instalat cu corturi, cantece, atitudine anti-comunism cu fata umana si ai naibii nu se mai dadeau dusi. In tara informatiile ajungeau trunchiate. Televiziunea Romana o fi fost ea libera, dar nu chiar atat de sloboda incat sa ne arate exact ce se intampla in Piata. Populatia era scindata in doua. Cei tineri erau in majoritate de partea „golanilor”, cei in varsta le recomandau sa mai plece si pe la casele lor. Nici macar nu aveai cum sa-i condamni pentru atitudinea pro-Iliescu. Uitati-va cam cum se voteaza pana si in zilele noastre prin satele din tara, atunci ce pretentii puteai sa ai, imediat dupa ’89, de la generatia care traise sub unul si acelasi regim atata amar de ani?

Cum va ziceam, primeam informatii partiale despre ce se intampla in piata. Respectiv, ce mai apucai sa vezi pe la televizor. Plus zvonistica de genul „aia se caca si se pisa acolo in vazul lumii”. Sau „se face sex in toate corturile alea. Noaptea sunt niste gemete de nici nu poti sa treci pe acolo”. D-astea, cum le place romanilor, ca noi am avut tot timpul gena can-can-ului in organism.

Si, intr-una din zile, vine marea veste: unul dintre colegii mei pleca in week-end la Bucuresti. In Piata. Sa stea doua zile si sa vada cu ochii lui ce se petrece. De prisos sa va mai spun ca vestea s-a „viralizat” rapid. Absolut toata scoala stia ca Radu urma sa stea cu „golanii” doua zile. De la elevul de serviciu, pana la profesori, toata lumea era la curent. Mai ca nu l-au condus cu alai la plecare.

Week-end-ul a trecut rapid. Luni, chiar prima ora, aveam chimie. Cu diriga (Dumnezeu s-o ierte). Radu s-a lasat un pic asteptat, dar pana la urma a aparut in clasa si s-a asezat in banca, de parca nimic nu se intamplase. In sala de curs, curiozitatea era atat de mare, incat parca o simteai fizic, asezata pe banci. Pana la urma, diriga (ca doar om era si ea) a pus intrebarea la care ne doream toti sa auzim raspunsul:
-Ia zi Radule, cum a fost la Bucuresti?
Gagiul, de parca venea de la mancat gogosi, raspunde zeflemitor:
-Bine.
Raspuns total nesatisfacator, asa ca al nostru dascal insista:
-Si, cum era in Piata Universitatii?
-Cum sa fie doamna, statea Ratiu la un ghiseu si impartea dolari la oamenii care treceau pe acolo.

In viata mea nu am sa uit gura cascata a celei care ne pastorea in calitate de diriginte. S-a citit clar, pe fata ei, ca „halise” raspunsul exact in forma aia si mai ca nu a formulat cu voce tare concluzia: „eram sigura, stiam eu ca asta trebuie sa fie”. Pana la urma, rasul nostru isteric a lamurit-o ca nu era chiar asa. Dar, era clar, ca in mintea ei ceea ce se intampla in Piata era rezultatul actiunilor celor care isi „vandusera tara” si al „agenturilor straine”.
Si atunci, ne mai miram ca peste cateva zile minerii isi faceau aparitia in Bucuresti, la „plantat de panselute”? Actiune pentru care, presedintele in exercitiu, Ion Iliescu, le multumea public? Le puteti „savura” de la secunda 14.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=Ufnfwc7BP1o&w=480&h=360]

Amintirile mi le-a starnit Arhi.