Începând de azi o să încerc să am măcar un articol pe zi care să nu fie despre ce se întâmplă în Ucraina. S-ar putea să ne facă bine și mie și vouă. Nu de alta, dar am observat că mulți dintre cei care erați prezenți prin comentarii, nu mai reacționați în niciun fel la articolele despre război. Iar ăsta pentru mine este un semn că nici voi nu mai puteți să duceți. Cum, de altfel, mi-ați și spus-o zilele trecute.

De ieri, am luat aceeași măsură și în viața reală. Mi-am impus să am câteva ore pe zi în care să nu mai fiu conectat permanent la laptop sau telefon, iar televizorul să meargă pe orice altceva în afară de canale de știri. În urma acestei decizii, am reușit trei performanțe majore.

Prima. Sâmbătă dimineața m-am urcat în mașină și m-am dus la Vâlcea s-o văd pe mama. Practic am avut aproape șapte ore în care nu m-am atins de telefon sau de laptop, n-am știut ce înseamnă știri despre război. În mașină, unde ascult radio (da, știu, sunt un neanderthalian) schimbam postul imediat cum începea câte un calup de știri. Pe scurt, o jumătate de zi am reușit să mă enervez doar din cauza nesimțiților din trafic, ceea ce a fost aproape terapie curată.

A doua. La plimbarea zilnică, care durează peste două ore, nu m-am mai uitat în telefon în timp ce mergeam pe stradă. Pentru că da, făceam 16 kilometri cu telefonul în mână, conectat la război. Acum nu-i mai fac, deși mă mănâncă rău de tot degetele.

Și a treia. Am reușit sa văd un episod întreg din „The Fall” fără să mă întrerup, fără să mai arunc un ochi pe știri. E drept că mă mai surprindeam cu gândurile plecate pe câmpii, dar mă regrupam imediat și-mi impuneam să fiu atent la ce se întâmplă pe ecran. Până la urmă, am reușit.

Ei bine, toate astea mi-au mai redus vizibil din nivelul de stres și anxietate. Și nu glumesc.

Prin urmare, o să translatez și la blog aceste măsuri, că altfel o luăm razna cu toții. Eram tentat să o iau pe o pantă panicardă, să încep să scriu articole despre cum să ne facem provizii, despre unde putem să fugim în caz de ceva, despre ce să faci în caz de atac nuclear. Și era greșit profund să fac așa ceva. Blogul ăsta trebuie să fie un cu totul altfel de loc, unul care să îndemne la calm și rațiune, nu la „hai să ne scoatem toți banii din bănci și să fugim unde vedem cu ochii”. Știți și singuri ce aveți de făcut la o adică, nu trebuie să mai induc și eu panică suplimentară.

Concluzia? De astăzi, în măsura în care evenimentele de acolo mi-o permit, o să încerc să am măcar un articol zilnic în care să mai discutăm și despre altele, despre orice altceva. Exact cum făceam și până acum două săptămâni.

Nu mă interesează părerile celor care îmi vor explica cum că asta e noua realitate și că nu e corect să ne deconectăm de la evenimentele din Ucraina nici măcar pentru câteva ore. Ba da, e foarte corect, că ai mei au nevoie de mine cu mințile întregi, nu de un semi-zombie conectat în permanență doar la distrugeri, moarte și război. Lasă că pe budă oricum stau cu telefonul în mână, dar începusem să mă gândesc și cum ar fi să pun telefonul pe polița din fața oglinzii, din baie, ca să mă pot uita în el în timp ce mă spăl pe dinți. Și nu glumesc. Veneau mini-fashionistele la mine să mă pupe și să le alint, iar eu nu știam cum să le dau la o parte mai repede din fața ecranului la care mă holbam în momentul ăla. Ceea ce nu are cum să fie nici corect, nici sănătos, nici benefic. Nici pentru copii, nici pentru mine.

P.S. Dacă sunteți ca doamna care îmi explica doct pe Facebook că zilele acestea este obligatoriu să vorbești doar despre ce se întâmplă în Ucraina, o să vă rog să vă abțineți. Nu sunteți de acord cu ce se întâmplă pe acest blog, aveți un internet întreg la dispoziție.

P.P.S. Nici astăzi nu avem rubrica „ce mi-a plăcut” pentru că săptămâna asta n-am reușit să citesc nici măcar un singur articol care să nu fie despre război, Ucraina sau dementul ăla de Putin.

P.P.P.S. Dacă ți-a plăcut acest articol, am să te rog să intri pe pagina mea de Facebook (adică AICI) și să-i dai un like sau, de ce nu, un share. Pentru că cei de la Facebook încurajează fake news și propaganda rusă, odată cu suspendarea contului, mi-a fost redus reach-ul postărilor. Pot contracara asta într-un singur mod: dacă oamenii interacționează cu postările mele. O să vedeți acest Post Scriptum timp de încă 54 de zile, când îmi expiră toate restricțiile pe cont. Până atunci, doar de voi ține să le faceți mai vizibile.