Stați așa c-a recidivat Iulia. Aveți mai jos toată aventura.
…
Salutare, iară eu.
Așa cum v-am relatat în episodul anterior, am reușit în mare parte să o înving pe grasa mea interioară, dar a dracu scârbă nu se lasă, ba îmi mai îndeasă sub nas câte o prăjiturică, ba mă face să „ronțăi” o cutie de alune pe seară (le știți p-alea de la Nutline, cu miere? Moartea siluetei!), în fine, d-astea, mișcări mișelești menite să readucă la locul lor colacii de la burdihan și dosul cât o băncuță de parc.
Așa că m-am decis să îi mai dau una peste nas și să mă apuc de sport. Fac aici o scurtă paranteză. Eu sunt o putoare. Ordinară. Simplul gând la orice fel de sport, altul decât datul cu degetele în taste, mă face să intru în panică și să mă hiperventilez la simpla idee că voi face efort. Cu foarte puține excepții (schiat, mers cu bicicleta, mers cu motocicleta și înot), ideea de sport îmi dă amețeli.
Dar. Dacă trebe, trebe. Și pentru că am o prietenă care merge la o chestie numită crossfit și care mi-a tot împuiat capul cu ce grozav e crossfitul ăsta și ce bine o să mă simt, am zis să îi dau o șansă.
Iată-mă așadar luni de dimineață, echipată corespunzător, semnând condica la sală. Băi fraților. Ce ne-a pus omul ăla să facem acolo nu se poate numi mișcare, ci mai degrabă metode de tortură demne de Inchiziție.
Să vă explic.
Actul I – Încălzirea
Instructorul: – Bun, să începem cu niște serii de genuflexiuni, flotări, fandări în față, lateral și spate și tracțiuni la inele. Aveți 5 minute, serii de câte 5, faceți cât de multe repetări puteți în cele cinci minute!
Eu (în gând): – Hai că nu sună așa tragic.
Execut, gâfâi oleacă, dar supraviețuiesc fără efort prea mare. Ba chiar mă bat singură pe spate, așa, de încurajare.
Actul II – Prima parte a torturii
Instructorul: – Foarte bine v-ați descurcat, trecem la următorul set. Genuflexiuni cu greutăți, un pic de stretching, un pic de *%^(%$%%##@** (a zis el niște cuvinte în engleză, dar nu le-am mai putut urmări neapărat, că mă concentram să nu uit ce zice că avem de făcut).
La indicațiile omului, mă înarmez cu o bară d-aia de haltere (pe această cale îmi cer scuze față de cei mai avansați decât mine în ale sporturilor, posibil să greșesc vreo denumire de aparat/obiect sau exercițiu, da atâta a putut procesa mintea mea, așa că le scriu cum le-am trăit și fie-mi iertate greșelile), pun pe ea niscai discuri pe care scria ceva cu 5 kg și mă apuc de genuflexiuni, sprijinind bota ceea pe umeri. Hopa, deja se cam îngroașă gluma. Cam arde pe la copane și încep să mă taie niște transpirații destul de intense. Nu-i nimica, îmi zic în gând, dă-i înainte, că ți-a plăcut să rozi popcornul ăla aseară… Rabdă și taci!
Actul III – Tortura continuă
Instructorul: – Ok, aveți 2 minute pauză, apoi mergem mai departe. Burpees, thrusters și fandări. Serii de câte 10. Aveți 7 minute.
Eu (în gând): – Ce kkt zice ăsta acilea? Păi eu fac burp de la bere și aici nu pare să fie vreun dozator sau vreun frigider prin apropiere…
Dar nu apuc să îmi continui gândurile pe teme de cuvinte necunoscute în limba engleză, că mă uit la colegii de suferință și văd că s-au aruncat toți pe jos, pe burtă, de zici că auziseră vreo sirenă de atac aerian și eu eram singura surdă din încăpere. Mă trântesc și eu, ce dracu să fac? Dar n-ajung bine pe podea, că-i văd pe restul cum sar în picioare de parcă-i frige podeaua, apucă barele celea cu greutăți, o ard rapid în poziție de genuflexiune, după care sar în sus, cu mâinile (cu bară cu tot, evident) în aer, sprinteni ca niște iepurași pe coca. Deja mă luase amețeala numai uitându-mă la ei. Da nu mă las, continui și eu și o dau pe mute pe grasa interioară, care cu o mână își șterge fruntea nădușită și cu cealaltă îmi arată o poză cu un ecler, în timp ce gâfâie și pufăie mai ceva ca o Mocăniță și țipă că ea nu mai poate și vrea acasă, pe canapea.
Taci, fir-ai a dracu, taci că nu mai pot să mă concentrez și la tine, umflato! Îmi ard picioarele de zici că am cărbuni încinși pe sub izmenele alea de sală, am pulsul 2000, îmi curge transpirație pe sub tzâtze (I know, not a pretty picture, da’ asta era realitatea) și mă aștept ca acuș-acuș să mă ia cu negru în fața ochilor și să cad lată acolo, cu limba ieșindu-mi dizgrațios din gură și un lac de sudoare formându-se în jurul meu.
Dar am scăpat. Cumva, nu știu cum exact, am reușit să fac nenorocirile alea de exerciții, am reușit să nu leșin, iar când a zis sadicul…ăăă, pardon, instructorul, că avem 2 minute pauză mi s-au părut cele mai frumoase cuvinte pe care ar fi putut să mi le spună cineva vreodată. În momentul ăla, cred că nici dacă aflam că am câștigat la loto nu mă bucuram așa tare. Bine, m-am bucurat mai mult la interior, că în exterior mă chinuiam să mă țin pe picioare și să îmi readuc pulsul la o valoare care să nu fie formată din patru cifre.
Actul IV – Tortura finală
Îmi trag sufletul cele 2 minute alocate, după care vine ca un tunet peste mine vocea lui Torquemada. Pardon, Zsolt. Instructorul, fi-iar nația de râs (nația lui de instructori fixiști, că altfel nația lui mi-e foarte simpatică, eu fiind exact de aceeași nație cu nebunu’): „Haideți, ultimul set. Thrusters, burpee cu salt peste bară, tracțiuni la inele. Serii de câte 5, aveți 9 minute la dispoziție.”
Pentru cei la fel de plutiști ca mine, care habar nu au ce e ăla un thruster sau un burpee, dați un search după „thruster crossfit” sau „burpee crossfit” ca să vă faceți o idee de mișcare. O să vi se pară simplu, stând cu fundul pe scaun, da după ce te-a chinuit unul ca pe hoții de cai aproape 45 de minute și apoi te ia de proaspăt, nu mai e chiar așa ușor.
Revenind. Nici nu începuse să curgă încă cronometrul, că pe mine deja mă luaseră transpirațiile și începusem să gâfâi. Grasa interioară îmi șoptea scuze în urechi: „Zi-le că ți-ai amintit că ai programare la dentist. Ba nu, zi că ai primit mesaj de la grădi, e o urgență și trebuie să mergi după copil. Ba nu, zi mai bine că…” Am mârâit printre dinți la ea, mi-am adunat și ultimele fărâme de voință și am zis că nu mă dau bătută. Pfff… naiva de mine!
Băi fraților, cum să vă explic eu așa, cam cum m-am simțit eu în minutele alea? După primul set de săltat ca o capră reumatică cu bara aia, din genuflexiune în sus și iar în jos și iar în sus, deja simțeam că o să îmi explodeze plămânii și o să îmi ia foc picioarele. De vreo două ori chiar m-am uitat în jos, să văd dacă nu cumva mi se topesc colanții ceia pe mine, căci toate focurile iadului se pogorâseră asupra coapselor mele.
Apoi m-am apucat de burpee-urile vieții. Mă jur că nenorocirile astea au fost inventate de un sadic suprem, că altă explicație nu am. Nu poți să faci așa ceva de bună voie și să mai zici că îți și place. Decât dacă ai vreo defecțiune la căpuț, care te face să te umpli de fericire când simți că îți crapă plămânii și îți iau foc brațele, picioarele și alte părți ale organismului. Grasa mea interioară era deja pe niște culmi nemaivăzute ale disperării: „ Oprește-teeeee, ești nebună?!? O să murim, tâmpita dracu! Lasă, mai bine grasă și vie decât slabă și moartă! Sfinte Sisoe, Măicuță Precistă și toți sfinții din calendar, cu ce am greșit? Nu mai pun gura pe cartofi prăjiți, juuuuur! Nu mai pun gura pe altceva decât baby spanac și apio la abuuuuuuur!” Și o tot ținea așa, cu văicăreli și jelanie, în timp ce mie mi se derula filmul vieții prin fața ochilor, îmi tremurau gladiolele precum niște sălcii în bătaia vântului și simțeam fiecare por al distinsei mele făpturi cum produce cantități industriale de transpirație.
Jur că au fost cele mai lungi 9 minute din viața mea. Când a bâzâit cronometrul ăla, am picat lată pe podea ca o felie de pâine proaspăt unsă cu unt, cu capul vâjâind și urechile țiuind, urându-mă din tot sufletul pentru fiecare țigară din ultimii 20 de ani, fiecare felie de pizza, fiecare cartofel prăjit, fiecare pătrățel de Milka cu Oreo și fiecare felie de pâine cu unt de arahide și gem. Să fie al dracu cine s-o mai chinui vreodată în halul ăsta!
A fost fain. Mă mai duc.
P.S. The morning after. Oh, the horror. Mă mișc precum o combinație defectă dintre Robocop și Omul de tinichea din Vrăjitorul din Oz. Mă dor picioarele așa cum n-am crezut că te pot durea vreodată. Plânge și grasa, da’ mă jelesc și eu. Joi mergem din nou. :))))
Ești FE-NO-ME-NA-LĂ! 🤣🤣🤣🤣🤣 You made my day 😁 Parcă m-as combina și eu la un crossfit d-asta, dacă tot ai încercat tu și ai supraviețuit. Și te mai duci.
P.S. am cautat pe google burpees și thrusters 😁 hmm…🤔 interesant
Comentariu beton!68
Mulțumesc.
Să știi că după ce mori și învii prima dată, e chiar fain :)))
Comentariu beton!42
Fain articol! Felicitări pentru ambiție și să fie cu rezultate vizibile!👏👏
Comentariu beton!32
Mulțumesc, să fie 😊
Citind textul, asteptam cu nerabdare randurile in care sa citesc ca ai cedat, dar in loc sa ma bucuri cu acest gest te-a pus mama naibii sa continui. Si eu vreau sa ma apuc de sport dar nu am nici cea mai mica tragere si asteptam sa vad renuntarea care sa imi confirme prostia pe care vreau sa o fac. Deci acum trebuie sa ma apuc si eu de sport???? Si numai tu esti de vina, ai omorat grasa interioara si pe mine nu mai are cine sa ma apere de tortura :((((
Bafta in the after life !!!
Comentariu beton!63
Păi și ce, crezi că io am vreo tragere? Pfff… M-aș fesa cu cea mai mare viteză, da acu, dacă am dat-o public, mi-i rușîni 😁
Cât despre renunțat, crede-mă, în fiecare minut din cele 60 mi-a venit să fug mâncând pământul. Numa că după primele 10 minute, oricum nu mai eram în stare 😂
Comentariu beton!74
Ai tupeu, nu curaj, sa te mai duci si joi :)).
Ca si incurajare, primele 3 saptamani sunt grele, in primul rand pana inveti miscarile sa faci corect. Pe urma, o sa fie un pic mai usor. In sensul ca inveti ce ai de facut. Ca acasa tot transpirat ajungi.
Comentariu beton!34
Curaj, tupeu, inconștiență… Nici eu nu știu exact 😂
Între timp am mai fost o dată și pare că nu e dracu chiar așa de negru (bine, e negru, da parcă se zăresc și niște urme de gri, așa…)
Comentariu beton!29
Minunată Iulia, descrierea, tot! Eu vă susțin din tastatură și aștept episodul următor 😁 Între timp, mai caut pe net denumirile acelea, Doamne-ferește poate mi se va întâmpla și mie așa ceva… Măcar să știu despre ce este vorba…
Comentariu beton!30
Mulțumesc 😊
Excelent scris,am dat cu lacrimi in cafea,de ras …! Sa ai spor,ca ambitie exista. Astept runda trei la articole. Multumim gazdei.
Comentariu beton!27
Îmi pare rău. Pentru cafea, zic. Altfel, mulțumesc! 😊
Genial! Am râs cu lacrimi!🤣
Comentariu beton!18
Nu pot decât să mă bucur 😊
super fain…am ras cu lacrimi…asteptam cu nerabdare continuarea!!!
Mulțumesc. Continuarea.. dacă oi mai fi în stare să salt mâinile până la tastatură 😂
Comentariu beton!14
Na belea, dupa articolul ăsta toate grasele o sa se viseze silfide. Hai mămăițele , la sală cu voi să faceți gamba fină. Noi tragem de-o ceafă la grătar si o halbă de bere.
Comentariu beton!27
Păi stai bre, tu ce crezi, că eu sunt vreo silfidă? Păi dacă eream, mai mă chinuiam io așa, precum Bator?
Era o gagică acolo, juma de buletin, mă jur. 1 metru și-un șnițăl pe înălțime, 40 de kile cu pietre în buzunare. Să o vezi cum făcea genuflexiuni cu bara cu 45 de kile! 😳😳😳
Comentariu beton!44
Mergea o maioneza, dupa.
Comentariu beton!26
Pfoai, și încă cum! Da cine dracu mai e în stare să manevreze blenderul? Plus că îți trebe ceva forță și să spargi un ou, iar io abia duc țigara la gură 😂
Comentariu beton!44
Te mai duci si joi? Asta-i masochism curat.
Comentariu beton!14
Inconștiență, zic eu, mai degrabă 😂
BRAVO!!!! Dacă e să am o observație, te-ai apucat cam din scurt de sport high level, dar dacă funcționează pentru tine e foarte bine. Poate era mai ok pentru organism să faci ceva fitness întâi combinat cu cardio să îți dezvolți musculatura și rezistența la efort.
Scrii foarte haios, presupun că ești ardeleancă după expresii deci taci și faci😉.
Sunt foarte mândră de tine, febra musculară trece cu și mai mult sport sau o aspirină.
Încearcă să mergi și la înot dacă ai timp, relaxează mușchii greu încercați.
Te pup și vreau să mai aud de tine curând!
Comentariu beton!29
Nu doar că-i ardeleancă, e mai rău! 😀 😀 😀 E de-un neam cu … Zsolt!
Comentariu beton!25
Febra musculară mai trece și cu ciocolată. Pont serios, aflat de la o fostă colegă de liceu, devenită doctoriță.
Comentariu beton!22
Nu e chiar așa odios, realist vorbind. Sadicul e fost sportiv de performanță și ce îmi place e că te urmărește și îți spune de la început cum să faci și te corectează când greșești, să nu îți rupi capu’ p-acolo din prima. Te forțează, dar nu dincolo de limite (bine, poate un pic. Mai mult… 😂).
Aș merge io și la înot și la multe alte alea, da greu cu timpu… 🤷♀️
Comentariu beton!14
@VictorR jumate, da? Jumate neam din acela 😂
@Lucian Dap, ciocolata ajută. În lipsă, merge și o linguriță țeapănă de zahăr. Asta mă ajută de obicei după prima zi de schi din sezon. Da ce mi-a făcut omul ăla bate la curu gol orice zi de schi 🙄
Cred că nu mă ajuta nici un camion de ciocolată sau zahăr…
Comentariu beton!18
Bravo Iulia!!!!
😂😂😂😂😂 fain, articol. Mulțumim. Succes, Joi😁!
Mulțumesc 😊
Fereasca-ne Sfantul Jamie si cu Depardieu! 🙂
Felicitări, Iulia! Frumos procedat d.t.p.d.v. Keep it up!
Mulțumesc 😊
Da, clar nu e pseudonim.
Felicitări pentru articol și pentru perseverență!
Senc iu! 😊
Nimeni nu ar fi putut sa pună in cuvinte mai bine un antrenament de crossfit. 😂😂😂
Been there, done that.
Comentariu beton!17
Oh, my sister from another mother! 🤗
Deci e c-o fost bunuț? 😀 Eu am avut norocul să mă duc la crossfit după ce mai făcusem antrenamente din astea pumpy și aveam deja o ceva rezistență. Și pentru că ne-a promis antrenorul că o să cădem lați după, eram pe sistemul „a, doar atât?”/”uuu, da’ ce faine-s burpee-urile astea!” (chiar dacă parcă-mi venea oleacă să vomit de la ele) și tot așa. Era unul pe-acolo cu un gras interior care tot comenta, că ce-i asta, că e genocid, că ce, nu merge și doar o serie, că ce, nu merge și-o pauză de cafea între exerciții, din astea. Și că ia dă-o afară pe fata asta, că-mi strică feng shui-ul. I-am zis că las’ că vorbim noi acasă. Am vorbit și uite-așa a hotărât bărbată-miu că el nu mai vine la niciun crossfit, nici luni, nici marți, nici joi, nici în ziua de apoi. 🤷♀️
Comentariu beton!51
Da cum dracu? Bunuț cam ca o bătaie cu sfoara udă 😂
Însă aparent nu suficient de horror încât să mă descurajeze, că între timp am mai fost o dată. Și n-am murit. Cred 😂
Bărbatu-meu refuză cu obstinație orice fel de sport organizat într-o incintă închisă, dar pe de altă parte, face zilnic cam 10-15 km prin pădure cu câinii (psihopat… 🙄)
Comentariu beton!42
@Iulia, uite, nu vreau să te descurajez, da’ ce face soțul este muuult mai ok; am mai scris p’aci că gică-contra îi numele meu de scenă și cum nu vreau să mă dezmint, să purcedem, zic;
am un amic la tg mureș care are sala proprie de crossfit și-mi aduc aminte (neclar) că m-a sfătuit, dacă vreau să mă apuc de dieta keto și/sau crossfit, îmi dă un set de analize preliminare;
acuma, io nu știu ce vîrstă ai, așa că vorbesc din perspectiva unui tip de 48 de ani, bătrîn adică… (salut e această cale pe sclavul mîțelor și stăpînul blogului, cotijent, cum zîcea bunicu’); cum ultimii 20 de ani au însemnat peste 2 milioane de km volăniți (c-așa zice fie-mea la driving), și cum coloana mea, cervicala mai ales, insista, mi-am făcut 2 prieteni, osteopați; iarăși, căutînd soluții pentru airbag-ul frontal la purtător, aplicabile seara, la hotel, am ajuns și eu la antrenamentele de tip HIIT (cum este și crossfit-ul); Doamne, cum se mișcă chinezo-americanul ăla de pe YT, 7’workout se numește filmulețul după care am exersat niște săptămîni;
după care am început să mă laud celor 2 osteopați (dintre care unul a fost preparator fizic al lotului național de gimnastică prin ’86) și ATI-stei din familie; și toți 3 au spus cam același lucru: not good for your heart;
HIIT își are originile, din ceea ce știu eu, în pregătirea fizică a trupelor SEAL, adică se aplica unor organisme călite, preparate fizic anterior și, vorba unuia dintre osteo, „care contează doar la număr”…
no, fiecare face cum vrea, dar alegerile nepotrivite din tinerețe pot avea urmări neplăcute la maturitate (ai văzut @MV, că nu insist cu bătrînețile…🤣);
în altă ordine de idei, da, scrii mișto, felicitări, me gusta mucho și aștept următoarele guest-uri;
@all, haideți, aștept hate-urile!
Comentariu beton!53
@costicămusulmanu Hm, Gică Contra, zici? Om fi rude, că așa mă cheamă și pe mine cu al doilea nume 🤣
Nu mă descurajez, fii pe pace. Nu mai am nici io 35 de ani, dar stau bine cu analizele.
Nu sunt chiar complet cartof de canapea, schiez, înot și merg cu bicicleta și motocicleta. Chiar și când aveam muuuuulte kile mergeam cu bicla.
Am trecut de vârsta teribilismelor, la care aveam ceva de demonstrat. Acum tot ce fac, fac fix pentru mine.
Îmi place să cred că îmi cunosc corpul și limitele suficient încât să nu îmi fac singură rău (mai rău decât mi-au făcut kilele alea în plus…).
Oricum, merg la ore de începători și am încredere în omul ăla (oricât de sadic e 🤣) că știe ce face, pentru că ne urmărește pe fiecare în parte și adaptează lucrurile cam pe fiecare. Adică dacă te vede că te faci verde-albastru la față după 5 sărituri cu coarda, îți zice să iei pauză sau să treci la alt exercițiu.
Una peste alta, deși n-am fost deocamdată decât de 2 ori, oricât de tare mă vaiet, mă simt mai bine, mi-au dispărut niște contracturi musculare de la spate și sper să-mi fie bine în continuare 😊
Comentariu beton!17
Haidi uăi Costică, să te plimbi prin pădure la Brașov ți se pare muuult mai ok, în condițiile în care te poți întâlni oricând cu un moș martin în căutare de papa bun? Și tu ai antrenament doar de plimbare? Pfff, nici nu vreau să mă gândesc. Pe când cu crossfit, num-așa, la mișto, faci un burpee (adică aruncatul ăla la sol, asta ca să pupi pământul pentru o ultimă dată, just in case) după care țop în picioare și te zvârli în extensie, te prinzi de-o creacă și uite-așa, din creangă în creangă, ca la inele, ai ajuns la marginea pădurii. Și dacă ursul tot e după tine, aia e, bagi și-un sprint până acasă. Toate astea cu bărbat/nevastă, căței, purcei, iepurași din pădure pe spate, să fie cu happy end.
A, și HIIT n-a fost inventat nici de un “sadic suprem”, nici pentru SEAL, ci pentru BEAR. 😛
Iac-așa, să le dau de lucru la “hateri”, că doar mânuțele alea roșii nu se antrenează singure și nici nu vrem să se anchilozeze, nu?
Comentariu beton!26
@Anduța exaaaaact! Și până la urmă, nici nu trebe să sar din burpee în thruster și apoi în toes to bar, e suficient să-mi iasă una din toate, nu ca să fiu cea mai rapidă, numa mai rapidă decât bărbatu-meu 🐻
Abonament la sală nu mi-am făcut, că e vreo 50 de euro pe lună, contract obligatoriu pe un an. Și mie mi-e cam lene să mă deplasez până acolo.
Da’ acum câțiva ani, în pofta mea de sport, mi-am cumpărat o pereche de gantere din alea modulare, până la 10,3 kg bucata.
Cum le-au adus curierul, le-am desfăcut entuziasmat, le-am asamblat și am făcut exact 3 ridicări. Mi-au plăcut, că au mânerele cu grip destul de bun. Le-am dezasamblat, le-am băgat în cutie (când m-am mutat) și de-atunci le mut prin casă de colo până colo când dau cu aspiratorul și mă încurcă.
Dar, în contrapartidă, am 3 biciclete.
Comentariu beton!40
Acum câteva luni, cu perspectiva re-închiderii sălilor, mi-am cumpărat și eu un set din ăsta de gantere. Cât s-au făcut antrenamente on line în lockdown am improvizat cu sticle/bidoane de apă umplute, cu coada de la de mop sau am apelat la împrumuturi de la sală, că na, erau out of stock-uri și la gadgeturi sportive mai ceva ca la hârtia igienică sau la mașinile de făcut pâine. Ganterele mele stau și ele cuminți într-o valijoară neagră, elegantă, mică și grea și foarte ușor de desprăfuit. Spre rușinea mea, eu nici până acum n-am deschis-o. Cre’ că ar trebui să o vând. Împreună cu o lavetă de praf, gratis, desigur. :))
Comentariu beton!21
@Anduța, facem împreună o platformă de vândut echipament sportiv nefolosit?
Comentariu beton!11
@Iulia, ești tare mă fată! Am râs și eu și jumătatea, cu hohote. Well done! 😊👍
Trebuia sa începi și tu cu biliard, darts…ce ălea nu sunt sporturi? 🙄😂
Comentariu beton!26
Io tot am zis că vreau să fac dame de performanță, da au râs unii și alții de mine… 🤷♀️
Comentariu beton!14
PS Mă întreba cineva data trecută (la celălalt text al Iuliei) despre berea low-carb din frigider: Hahn Super Dry low carb. Este o bere australiana și nu cred ca o găsiți in alta parte.
@Iulia, 😂😂😂 n-ai toate țiglele pă casă!
La asta nu m-am gândit: rummy , table, șeptică, sau…lapte gros!
Mai exista și altele: halbere, sticlism, coniac-canoe, aruncatul cu privirea…eheee…🤣🤣🤣
Comentariu beton!16
Mamaaaa!!! Decand nu am mai ras atat!!!!! Si mai sunt si la birou…si toata lumea deschide usa si intreaba; dar ce te-a apucat?? De razi singura??? Nfine…Sunt fan sala, fac zilnic …dar cand inceput crossfit am crezut ca nu e real ce traiesc…asa ca…inteleg pe deplin chinul tau draga fata!!!! Felicitari pt articol si maiestria cu care descrii fiecare detaliu…maxim de amuzant!!! Multumesc!! E misto sa incepi ziua de lucru razand in hohote!!!!
Comentariu beton!16
Mulțumesc pentru apreciere 😊 Mă simt mai bine știind că nu sunt singură în chinul meu 😁
Bravo, Iulia! Ține-o tot așa! Apropo de burpees…grasa de mine, anul trecut pe vremea asta când aveam doar vreo 90 de kilograme, zic să mă apuc și eu de un program de fitness, combinat cu intermitent fasting.
Mă înscriu în program, primesc link-ul cu exercițiile. Până aici toate bune și frumoase. Luni ușor, încălzire unde după 5 minute mai am putin și leșin, încep cu genuflexiuni și tot felul de fandari, plus altele că, după 25 de minute simt ca nu mă mai pot ridica de jos. Chestia era că pe link nu apăreau decât exercițiile din ziua respectivă, deci nu aveai cum să trisezi, să vezi ce faci în ziua următoare. Plus, că trebuia zilnic să mergi 10000 de pași. Sincer, după ce eram o banană flescăita, ce tremura din toate balamalele, o luam pe jos cam 20000 de pași, că doar nu eram eu prea brează. A doua zi, robocop era minciună, aveam niște dureri de picioare, de spate și de abdomen, de ziceai că mă sparg la fiecare mișcare, și cum un rău nu vine niciodată singur, eu aveam de urcat și de coborât cate 7 scări de fiecare dată când voiam să ajung în exteriorul casei. Ajung la minunata zi de miercuri, când spre stupoarea mea, am văzut în link minunatele burpees combinate cu nush ce dracu de exerciții. Pun mâna pe telefon, intru pe grup și cu năduf scriu, nu vă supărați, da eu cu naiba înlocuiesc exercițiile de azi, că nici dacă mă pun în cap (precum hopa mitică) nu am cum să le fac (mai ales eu un porcusor gras, cu sânii mari de zici că am doi pepeni). La care, totuși, cu bun simț, antrenorul mi-a dat alternativă niște exerciții mai pentru mine așa mai ușoare. Spre norocul meu, antrenamentul nu a durat mai mult de 2 saptamani, dar să dea naiba dacă eu mă mai apuc de sport. Dar nici mai mult de 5 kg nu am dat jos cu regim cu tot. Acum grasa mea papa pizza, prăjituri,precum și alte porcării. Din păcate, până acum la mine grasă din mine câștigă.
Dă-i una peste bot la scârbă și arată-i cine e șefu la frigider. Hai, că poți. Dacă am putut eu, care sunt cea mai mare putoare și campioană cum laudae la procrastinare, poate oricine! 💪
Comentariu beton!13
Eeee….acu mulți ani…vreo 10 să tot fie, a fugit grasa cu lacrimi în ochi. Dar a revenit după vreo alți 5 și a preluat controlul.
Zic eu, de luni dietă, grasa din mine zice, și cum rămâne cu prajitura aia faină pe care ai facut-o ieri???? pe aia cine o termină????🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Comentariu beton!13
🤣🤣🤣🤣…mai rad un pic și ma duc sa manac o felie de tort, sa am timp pana diseară sa îl dau jos!
Tata de fiecare dată când vorbim la telefon, dezamăgit de mine zice : Da cu vegetalele cum stai? , el bătrân la 70 de ani, 1,78 m 64 de kg vegetarian convins. 🤣🤣🤣🤣🤣
Cu ciocolată? Întreb pentru o prietenă 😂
Numai cu ciocolată……🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Parca scrisesei in articolul anterior ca se poate slabi doar cu mersul pe jos ,asa pot si eu .De chinuiala asta nu ma apuc nici moarta si nici macar de alergat ,daca trebuia sa alerg ma facea DZEU iepure .Fain scris si fain sa incepi ziua razand.
Comentariu beton!25
Sigur că se poate. Se poate și fără mișcare deloc (aoleu, să vezi acu ce o să-mi sară în cap toți experții în nutriție). Eu în momentul ăsta urmăresc mai puțin slăbitul (nu că n-aș avea niscai kile de dat jos, măcar vreo 4-5, așa), cât să mă mișc pur și simplu pentru că simt că mă anchilozez de tot.
Atunci când am slăbit mult nu am făcut nici un fel de mișcare până când nu am dat jos vreo… 20 de kile, parcă.
Comentariu beton!13
Eu rad in troleu de una singura. Mi-e frica sa ma uit in spate sa vad ce zice lumea. Astept urmatorul episod.
Comentariu beton!14
Și? A zis careva ceva? 😁
Esti INCREDIBILA, femeie, jur! 🙂
Nu-mi aduc aminte de cat timp nu am mai ras asa cu pofta!
Grasa mea interioara si cu mine suntem fanele tale! Keep writing!
Mulțumesc 😊
Da’ de ce, măi, că ești tânără…
Eh, nu mai am nici io 35 de ani 😂
Felicitari Iulia, esti foarte tare! Si la scris, si in rest! Si multumim si gazdei!
Mulțumesc 😊
O, daaa! Prima febra musculara ADEVARATA!!!! Trece! Al doilea antrenament va fi la fel de greu (poate chiar un pic mai greu caci febra nu o sa treaca de tot) dar important este sa continui sa te misti chiar daca te dor muschii. Altfel nu trece. Curaj!
Grasei din tine o sa inceapa sa-i placa pana la urma. O sa vezi! O s-o auzi zicand „Hai! Ce stai? Mai baga niste burpees! Ca sa meriti Nutline-urile alea cu miere cand ajungi acasa!” (le stiu si eu prea bine 🙂 )
Tine-o tot asa! Cu sportul si cu scrisul! Mi-a placut!
Bafta! Si nu uita: NO PAIN, NO GAIN!!!
Fa-o cu zambetul pe fata! Daca trebuie, TREBUIE! 😀
Comentariu beton!13
Îhî. Între timp am fost și a doua oară. Și îmi tot ziceam în cap: „Hai că poți! Mind over matter!” Da’ grasa, de colo: „Pfff, păi tu ai mult matter și puțin mind, tâmpito! Ne omori cu zile!” 😂
Comentariu beton!15
undeva, un ortoped se bucura.
Stiu, suna amuzant. Been there done that. Mai era si la etajul 2 sala, am coborat de acolo in regim de „hopasha…picior jos pe scara. Stop. Picior jos. Stop”
Dar. HIIT + „prima data la sala”.
Imi aminteste de povestea unui coleg de munca. Ceva spre 190cm „Eram gras asa ca am inceput sa alerg. nu mai alergasem niciodata asa ca am bagat 2 ture de herastrau”.
Cand o povestea avea deja ligamentele futute si nu mai putea sa bage nimic
Asta e marea problema a crossfitului. Prea mult, prea intens, prea nebagat in seama ca nu toata lumea a facut niste ani de sport inainte
Comentariu beton!21
🙂 sau scapi de menisc :), te operezi, operatia „nu reuseste” …. si acum faci ceva sport acasa, ca sa nu zici ca nu faci.
Vezi, d-aia n-am făcut io sport la nooj’ dă kile.
Pe de altă parte, poate avea dreptate grasa – mai bine în formă (și rotund e o formă…), decât slabă și schilodită 😂
doamne fereste vizavi de sport. baga acolo. Atat ca poate nu direct cu HIITuri. Intai invata, pe bucati, cum se fac corect exercitiile. Macar asa, o luna doua.
Dupa care faci HIIT.
eu sunt mai mult pe forta, desi mi-ar fi mai utile intervalele. Cand m-am antrenat pentru bicla, in sala am bagat numa intervale. In 30 de minute acumulam mult mai mult decat daca bagam 1 ora de pedala aiurea.
daca esti putin matahala si vrei sa te apuci de sport poti cere linistit sfaturi la fosti sportivi de categ grea gen ruibisti, cam ce sa faci fara sa pui presiune pe articulatii, una dintre recomandari va fi inotul, doar ca la inot nu prea slabesti. In schimb cativa km de inot pe saptamana, practicat cativa ani te scapa de probleme de articulatii ba chiar se si intaresc articulatiile.
eee, acu de ce a presupus lumea ca sunt o matahala care a dat cu hiit ul n ea…. aia e, ghinionu meu. :p
1,60 si 55 kg nu ma fac matahala, punct. :))))
eu am gresit doar cand am vrut sa fac mult, de toate, sa fie greu …nu am avut nici cei mai buni profesori …. nici eu nu am fost cel mai bun/atent elev …..
ps: nu am zis sa nu se faca sport, doamne fere, eu fac si acu beteaga :)))) negrasa din mine lesina de inima daca nu face.
Iulia draga, ce mi-ai facut???? I-am adus la cunostinta grasei din mine ca intentez divort. In drum spre casa voi face niste cumparaturi, ca imi trebuie niste lanturi si niste lacate pentru frigider si pentru cateva sertare de la mobila de bucatarie. Deja am parte de urlete si lacrimi, asa incat, daca grasa mea se pune pe jelit, ii dau sa manace cheile de la lacate!
Nagyon szépen köszönjük!!! Írj nekünk újra!
P.S. Nu fi foarte impresionata! Am folosit google translate. 🙂
Multumesc, fata draga! Esti savuroasa!
🤣🤣🤣 Apreciez efortul, da să știi că, din păcate, nu vorbesc nici o boabă de maghiară, deoarece partea paternă, care a contribuit cu aceste gene, a refuzat să mă învețe, iar apoi oricum a dispărut precum măgarul în ceață și dus a fost.
Vezi că cică sunt ceva promoții la lacăte în Dedeman 😂 Hai că se poate!
Excelent! Am ras cu lacrimi. Am si eu un gras interior care mai da navala peste slanina dupa o betie cu baietii, iar a doua zi, da-i cu burpee, tractiuni, genuflexiuni…sa mai reduc din regrete. Aseara, tocmai a fost un episod cu piftie, slanina, vreo doua triunghiuri de pizza si…nu mai are sens sa scriu. Astazi o dam pe gafaiala. Multumesc pentru articol.
Oaaaa, slăninuțăăă… 🤤 Mă duc să beau un pahar de apă, să-mi înec amarul și pofta!
Buna,
Felicitari pentru ambitie!
Iti recomand sa incepi totusi cu ceva pilates sau exercitii la saltea, apoi poti trece la ceva mai iute…din experienta mea, asa treci mai usor peste febra, desi la pilates poti face si mai multa, daca le executi corect, dar totusi nu-ti scoate sufletul din tine…atentie la ligamente, articulatii si altele…si baga si niste yoga ca sa te relaxezi.. Succes maxim!
Mulțumesc, să fie! 😊
Hai, Iulia, că poți!
Eu te susțin mâncând niște pulpe dezosate de pui (cu tot cu pieliță, că e crocantă tare) direct din tava de la cuptor. M-am gândit că dacă le pun în farfurie, după aia tre’ să fac efort să o spăl, să strâng masa, să adun după mine și din pricina efortului să nu se pună pe mine.
Ah, de fapt trebuia să încep altfel: te salut, Iulia, sunt eu vrăjitoarea aia care poate manca orice, oricând. Muhahahaaaaa!
Comentariu beton!22
Elena, ai uitat ,,oricât”.
Orice, oricând, oricât .
@ElenaP , ai uitat sa pui un semn : 😈
Cu plăcere 🤣🤣🤣
@Alta Iulia: keep up the good work! 💪💪💪
Bună ElenaP! Te urăsc cu pasiune! 🤣🤣🤣
Ba nu. Mai corect ar fi că te invidiez cu pasiune!
Uite, asta n-am putut să mănânc niciodată – pielița de la pui. Nu pot și pace. Îl gătesc cu totul, dar apoi o dau deoparte cu silă maximă. Nu știu de ce, nu mă întreba, pur și simplu mă oripilează 🤷♀️ I’m weird, I know.
Da o pulpiță de pui la cuptor, așa, înconjurată drăgăstos de niște usturoi și împerecheată apoi cu o salată de varză proaspătă, jur că n-aș refuza 🤤🤤🤤
Și dup-aia, ca să fie treaba treabă, aș prăji o felie de pâine și aș întinge-o bine bine de tot prin unsoarea din tavă 🤤
Aoleu. Băi. Ia potoliți-vă! Tu cu pulpa ta cu tot, ălălat mai sus cu slăninuța… Ce facem aici? Ne batem joc de mine? Că acuș se trezește grasa și mă pune să dau iama-n frigider (am amuțit-o mai devreme cu o banană, da imediat își revine)
Cât despre mâncatul din tavă, aprob din tot sufletul! Ce atâtea vase, consumi apă și detergent aiurea, când poți practic contribui la salvarea planetei.
E că halești în picioare, cu ușa de la cuptor întredeschisă numa puțin, cât să poți băga mâna înăuntru? 😁
Comentariu beton!19
@Fetelor, pân’ să-nceapă pandemia asta, a plecat bărbată-miu cu fii-miu o săptămână la schi. Au zis ei că le trebuia cardio ceva. Iar eu am zis că am nevoie de ceva liniște. Așa că mi-am uat trei zile libere cu japca, că nu puteam rata momentul ăsta. Ei bine, în prima și a doua zi, am zis că nu ies deloc din casă. Așa că am mâncat ce aveam prin frigider. Adică, dimineață o cefuță la grill cu un ou cleios deasupra, la prânz două cele cu cartofi prăjiți, iar seara o ceafă cu salată. Am continuat și a doua zi, până am rămas fără cefuță și mi-am făcut 4 șnițele d-alea aurii date prin ou faina ou pesmet. Crocante numa’ bune de băgat între două felii de pâine.
Al dreak dacă se pune ceva pe mine, oricât aș mânca.😈
Comentariu beton!16
Uite bă că a înviat @ElenaP. Cum este vorba despre sport, sală, hop şi ea.
Comentariu beton!12
@(alta) Iulia sunt solidar cu ElenaP la genocidul pulpițelor aviare. Zic ca e totuși și o altă cale, în loc de pui ar merge prepeliță. Pe chestia ca în Germania se găsește tot mai mult la Lidl (invelite în felițe de bacon) bănui că și în România. Sunt așa de mititele și scumpițele.
@ElenaP io am executat ieri niscai chifteluțe conforme, fix tăvălite prin făină și prăjite temeinic în ulei (de obicei le fac la cuptor, că nah, sănătate și d-astea 🙄), dar ieri am zis gata, până când o viață amară? 😁
@Ale Meh. Nush ce să zic… Orătăniile alea mi se par cam de pomană, așa, nu prea înțelegi mare lucru din ele. Mai bine o galinacee cinstită 😁 🍗
Prima zi de dupa acel efort e ok, vei simti o mica febra musculara.
In a doua zi va fi mult mai rau.
Vei simti dureri de la febra musculara in locuri in care nu credeai ca e posibil sa te doara 😅
P.S. Nu renunta! O sa inceapa sa-ti placa.
A doua zi a trebuit să mă rostogolesc până la marginea patului, de unde m-am prăvălit practic (nu știu nici eu cum exact) într-o poziție semi-bipedă.
De plăcut îmi place, oricât de tare mă vaiet, de aia mă mai și duc.
Sau poate o fac din self-hate, cum concluzionase cineva pe fb zilele trecute 🤣
Bine scris!! Mai vrem
Mai încercăm 😁
Zsolt e luptator de BJJ, de performanta, dar intai e un mega tip ( am fost colegi). Crossfit asa…din prima??? Felicitari! Si succes, esti pe maini bune, asteptam continuarea! 👏👏
Cred că îl confunzi. Sadicul meu e fost hocheist, eu sunt în Brașov 😊
Se poate. Verific 🙂
Am ras cu lacrimi. Multumesc, aveam nevoie! Cam asa am patit si eu cand m-am dus prima data la o clasa de „elastice”.
Iti urez mult succes, sa reusesti sa te tii de sport! Eu merg de 2-3 ori/saptamana la sala si ma simt minunat dupa. 😉
Mă bucur că te-am amuzat. Sper și eu să mă țină, mă bazez pe voi să mă faceți troacă de porci dacă auziți că m-am lăsat 😁
Doamne…am ras cu muci , felicitari !!!
Mulțumesc 😊
atat am eu sa le zic la astia pe care ii chinuie ideile crete cum ar fi performanta sportiva dupa ani de stat pe scaun.
https://www.youtube.com/watch?v=4RyF4lKJsO8&ab_channel=FelixDaHousecat
Ca de la o obsed… ăăă… iubitoare de maioneză în cantități (ne)rezonabile la alta, te înțeleg aproape perfect. Zic aproape pentru că, din fericire, n-am avut asemenea oscilații pentru că am luat măsuri la primele zbateri ale focii interioare. Dar am fantezii în care mă îndop cu cele mai calorice și prăjite și grase chestii (ocazional, gen o dată la câteva luni, dau iama în KFC cu sos de usturoi).
Șocul vieții mele de adult (unul dintre ele , că am avut mai multe, de fapt) a fost când mi-am dat seama că nu poți fi deodată: slab, leneș și sătul. Asta merge până la o vârstă. Apoi trebuie să alegi 2 și să o sacrifici pe a treia. Eu am ales mișcarea pentru că singurul lucru care-mi place mai mult decât mâncarea e garderoba mea în care m-am încăpățânat să intru.
Dar tu te-ai și apucat din prima ce ceva extrem, nu tu un aerobic, o plimbare, o zumba, ceva lejer de începători. Crossfit direct. N-am încercat, dar recunosc senzația: „Am crezut că mor/ leșin de oboseală/durere/efort. Mai vin și data viitoare.”
Scrii foarte fain, sper să revii. Și felicitări pentru ambiție și perseverență 🙂
Îmi cer scuze, creierul meu n-a mai prea putut procesa mare lucru din text după „KFC cu usturoi” 🤤😂
Mi-am cumparat abonament pt invatare inot, da, stiu, poate e putin cam tarziu, dar pe principiul ,,invatam sa inotam si facem si putina miscare” ,am achizitionat abonamentele. Duminica trecuta a fost prima zi in care trebuia sa invatam. Am invatat, dar in cada, deoarece capcanirea unor soareci din pod, mi-a epuizat toata energia (muta cutia/sacul/pachetul, da cu aspiratorul , sterge pe jos, toate in pozitia piticului aplecat pe sub streasina). La safarsit, plina de satisfactie de faptul ca au fost acoperite/zidite zonele de intrare si de faptul ca am terminat curatenia, am stat la un pahar de vorba cu soarecul cu fundul mare si fuga molcoma, nu cumva sa se zdruncine.Duminica viitoare merg sigur la inot, daca prind soarecii, ii duc si pe ei la ora de inot. Mâtele,in puii mamei lor, cred ca sufera de stres posttraumatic dupa interactiunea cu Jery- ii nou aparuti.
Comentariu beton!14
Zau ça asa tare nu am ras nici la cea mai buna comedie . Esti MOR-TA-LA. Esri foarte tare :)))))
Mulțumesc 😊
Ce sunt „tzâtze”, adică ce sunt tzâtze transpirate? Corect ar fi : am sudori pe ţâţe. Mai trebuie să vorbim şi corect câteodată, ce naiba.
SUB! SUB tzâtze erau sudori 😂
sudorii, cu doi de i 🙂
Băi, (altă) Iulia, ai un simţ al umorului pe gustul meu şi pentru asta mă înclin. Mult succes în continuare la scris.
Ei, draci. Sudor, sudori, crezi că-mi mai păsa mie atunci dacă era unul sau o gașcă întreagă? Aveam io altele pe cap 😂
Mulțumesc pentru apreciere ☺️
De mult n-am mai râs în halul ăsta 🤣
Merg și eu la sală, dar – prevăzătoare – am fugit de clasele de orice fel și mi-am luat instructor personal. Pe care l-am pus în temă de la bun început că io-s mai mimoză, așa; că-mi scârțâie articulațiile, că am probleme posturale și că aș dori să slăbesc puțin, dar fără să leșin făcând sute de repetări. Aparent, am găsit un echilibru 😊
Brici și așa. Io mereu am fost de părere că tre să alegi ce-ți plutește ție barca, nu ce zice lumea că ar trebui să faci.
Tare haioasă povestea. Felicitări pentru curaj, dar și perseverență. Eu nu am puterea să fac antrenamente la sală(chiar dacă n-am nicio grasă interioară care să mă tragă înapoi). Am încercat de câteva ori, dar e prea greu pentru mine. În schimb, zilnic mă țin în formă douăzeci de prichindei vajnici, dornici de mișcare, muultă, și trebuie să le țin isonul,și o fac cu drag. Merg totuși mult pe jos, în weekend, cu o prietenă. O reală plăcere.
Educatoare? Sau învățătoare? Either way, respectele mele! Eu obosesc numai când mă uit pe camere la grădi la fi-miu și îi văd cum aleargă în toate direcțiile, ca un mușuroi de furnici cu furnici în fund! 🥵
Esti GENIALA!!!! Nu am mai ras asa de multa vreme! You made my day!!!🤣😂
Glad to be of assistance 😁
Jur ca rad cu lacrimi, fie-mi iertat…
Dar simt ca am fost cu tine acolo in sala. Nasol rau.
Grasa mea interioara cand a citit povestea ta a zis ca fuge-n munti.
Ha, ce grasă sportivă ai! Auzi, FUGE în munți… A mea nici cu telecabina nu prea vrea în munți 😂
În 2003, când a murit nevastă-mea, am intrat într-o stare numită de „unii”, bulimie nevrotică. Una peste alta, „limita şi-a atins apogeul”, şi am cucerit piscul: 120 kg; de la 76. Au trecut de atunci ceva peste 18 ani. N-am ţinut niciun regim recomandat. Doar mi-am controlat cantităţile poftelor. Azi am 88 kg, la 1,79 înălţime şi 65 de ani. Dorm excelent când n-am insomnii; visez bazaconii – ceea ce e normal pentru un tip anormal – şi mă trezesc pentru treabă la 5 a.m. Apoi mă întreb: Eşti la pensie, ce naiba ai? Merg pe jos cam 10 km pe zi şi-mi spun că pot mai mult. Dar sunt doar 5 km până unde vreau să ajung. Mi se va ierta vreodată? 🙂
Comentariu beton!28
Mortala relatarea!
Mulțumesc 😊
Am si eu o colega care se tine de capul meu sa merg cu ea la crossfit,dar imi este teama😀
Păi să-ți fie! Da știi de ce? Că e posibil să înceapă să-ți placă 😁
😄 ceva de vis! Am trecut si eu oarecum prin ce treci tu dar asa talent la scris si umor nu am ca sa pot descrie experienta mea. M am distrat „fuarte” tare! Keep it coming si spor la sala!
Mulțumesc 😊
Geniala Iulia 🤗👏 Am ras cu lacrimi…grasa din mine a plans..gandindu-se ca si ea va fi chinuita asa.
Lasă, că nu pățește nimic, dă-o încolo de japiță! 😁
Mamaaaa 😅ma regăsesc chiar în momentul de față în descrierea cu Robocop plus omul de tinichea 😂pe mine m-a mâncat undeva sa ma apuc de treaba cu o tipa care e personal trainer. Ieri am avut primul antrenament. Nu îți zic ce jale e când tre sa merg la baie… În momentul de față as vrea sa fiu bărbat sa pot face pipilica din picioare 😂mâine am iar antrenament … Sper sa nu găsească alți mușchi de trezit 😂
Ahahahahahaha 🤣🤣🤣🤣🤣 aoleu, daaaaaa, te gândești de vreo 10 ori dacă chiar te trece sau mai aștepți un pic… Și ridicatu mai e cum mai e, da așezatu e cu jale mare 😂😂😂
Felicitari Iulia!👏
Keep up the good work!👍
I’m a couch potato 🤓
Dupa o anumita varsta, cu probleme de sanatate, este mai greu cu miscarea…
Totusi tintesc spre 7-10.000 pasi/zi
Cateodata imi reuseste(chiar si peste 10 mii) datorita muncii 😉
Băi, cu ce poftă am mai râs! Asta cu „grasa interioară” sună a marcă înregistrată deja. Ești tare, Iulia! Săr’na pentru postare, hăhăială și motivație.
Mulțumiri și gazdei. Gata, că mă simt ca la Oscaruri.
Memo… mi s-a spus mie după o febră musculară de nu mai puteam să mă mișc!
M-am uitat pe YouTube vreo 10 minute la „thruster crossfit” cât și la „burpee crossfit.
Nu am obosit deloc. Nu înțeleg de ce se plânge lumea că sunt grele.
Eu am pacalit Umflata mai cu binisorul, ca altfel imi dadea ea fatala si nu voiam sa risc. Pentru ca al meu sot avea deja un Nintendo Switch, mi-am luat Ring Fit Adventure si am fraierit-o ca ne jucam si mergem intr-o frumoasa aventura.
Pe scurt, e un joc in care explorezi lumea, aduni resurse, te bati cu monstri, totul cu…exercitii fizice monitorizate de senzori pe care nu ai cum saii pacalesti! Si trebuie sa va spun ca nu degeaba il numesc unii „Zelda, out of breath edition”. Ca aveam eu conditie fizica pe minus cand am inceput, da, e adevarat, dar chiar si dupa cateva luni tot reuseste sa scoata untul din mine.
Nu intentionez sa ii fac reclama (desi merita din plin), dar vreau sa punctez doua aspecte care pe mine m-au ajutat mult sa calmez Grasa:
Consola iti analizeaza nivelul initial si iti recomanda o anumita dificultate, precum si modificari ale exercitiilor pentru diverse afectiuni – probleme cu genunchii, spatele etc. Dupa care, pe masura ce avansezi in joc primesti noi exercitii si esti provocat usor-usor sa cresti nivelul (asta cand nu se complica oricum de la sine si esti obligat sa le faci daca vrei sa avansezi)
Cel mai important, este foarte interactiv si amuzant si nu simti cand trece timpul absolut deloc!! Asta i-a dat knock-out total Umflatei! Aproape ca nu s-a prins ce ii faceam si pana a realizat, a fost prea tarziu si deja ii placea 🙂
Am pus si un link, cu pagica oficiala a jocului daca vreti sa vedeti la ce ma refer.
https://www.nintendo.com/products/detail/ring-fit-adventure-switch/
Citind postarea,m-am amuzat cum nu am făcut-o de mult. Nu știu cât de bine te descurci cu exercițiile fizice, dar cu scrisul m-ai convins. Ai talent cu vârf și îndesat. Felicitări! Ești bună! Succes în tot ceea ce ți-ai propus! Să auzim numai de bine.
N-am mai ras cu atâta poftă de ceva vreme! Foarte inspirat și foarte fain! Bravo! Talent de povestitor cu har! Apucă-te de scris!
Babaiatule, esti senzatie! Cu fratili Dr.acula, creca la o bere ar cumpara lumea bilete la standup. Opriti delirul, rock on!