Stați așa c-a recidivat Iulia. Aveți mai jos toată aventura.

…

Salutare, iară eu.

Așa cum v-am relatat în episodul anterior, am reușit în mare parte să o înving pe grasa mea interioară, dar a dracu scârbă nu se lasă, ba îmi mai îndeasă sub nas câte o prăjiturică, ba mă face să „ronțăi” o cutie de alune pe seară (le știți p-alea de la Nutline, cu miere? Moartea siluetei!), în fine, d-astea, mișcări mișelești menite să readucă la locul lor colacii de la burdihan și dosul cât o băncuță de parc.

Așa că m-am decis să îi mai dau una peste nas și să mă apuc de sport. Fac aici o scurtă paranteză. Eu sunt o putoare. Ordinară. Simplul gând la orice fel de sport, altul decât datul cu degetele în taste, mă face să intru în panică și să mă hiperventilez la simpla idee că voi face efort. Cu foarte puține excepții (schiat, mers cu bicicleta, mers cu motocicleta și înot), ideea de sport îmi dă amețeli.

Dar. Dacă trebe, trebe. Și pentru că am o prietenă care merge la o chestie numită crossfit și care mi-a tot împuiat capul cu ce grozav e crossfitul ăsta și ce bine o să mă simt, am zis să îi dau o șansă.

Iată-mă așadar luni de dimineață, echipată corespunzător, semnând condica la sală. Băi fraților. Ce ne-a pus omul ăla să facem acolo nu se poate numi mișcare, ci mai degrabă metode de tortură demne de Inchiziție.

Să vă explic.

Actul I – Încălzirea

Instructorul: – Bun, să începem cu niște serii de genuflexiuni, flotări, fandări în față, lateral și spate și tracțiuni la inele. Aveți 5 minute, serii de câte 5, faceți cât de multe repetări puteți în cele cinci minute!

Eu (în gând): – Hai că nu sună așa tragic.

Execut, gâfâi oleacă, dar supraviețuiesc fără efort prea mare. Ba chiar mă bat singură pe spate, așa, de încurajare.

Actul II – Prima parte a torturii

Instructorul: – Foarte bine v-ați descurcat, trecem la următorul set. Genuflexiuni cu greutăți, un pic de stretching, un pic de *%^(%$%%##@** (a zis el niște cuvinte în engleză, dar nu le-am mai putut urmări neapărat, că mă concentram să nu uit ce zice că avem de făcut).

La indicațiile omului, mă înarmez cu o bară d-aia de haltere (pe această cale îmi cer scuze față de cei mai avansați decât mine în ale sporturilor, posibil să greșesc vreo denumire de aparat/obiect sau exercițiu, da atâta a putut procesa mintea mea, așa că le scriu cum le-am trăit și fie-mi iertate greșelile), pun pe ea niscai discuri pe care scria ceva cu 5 kg și mă apuc de genuflexiuni, sprijinind bota ceea pe umeri. Hopa, deja se cam îngroașă gluma. Cam arde pe la copane și încep să mă taie niște transpirații destul de intense. Nu-i nimica, îmi zic în gând, dă-i înainte, că ți-a plăcut să rozi popcornul ăla aseară… Rabdă și taci!

Actul III – Tortura continuă

Instructorul: – Ok, aveți 2 minute pauză, apoi mergem mai departe. Burpees, thrusters și fandări. Serii de câte 10. Aveți 7 minute.

Eu (în gând): – Ce kkt zice ăsta acilea? Păi eu fac burp de la bere și aici nu pare să fie vreun dozator sau vreun frigider prin apropiere…

Dar nu apuc să îmi continui gândurile pe teme de cuvinte necunoscute în limba engleză, că mă uit la colegii de suferință și văd că s-au aruncat toți pe jos, pe burtă, de zici că auziseră vreo sirenă de atac aerian și eu eram singura surdă din încăpere. Mă trântesc și eu, ce dracu să fac? Dar n-ajung bine pe podea, că-i văd pe restul cum sar în picioare de parcă-i frige podeaua, apucă barele celea cu greutăți, o ard rapid în poziție de genuflexiune, după care sar în sus, cu mâinile (cu bară cu tot, evident) în aer, sprinteni ca niște iepurași pe coca. Deja mă luase amețeala numai uitându-mă la ei. Da nu mă las, continui și eu și o dau pe mute pe grasa interioară, care cu o mână își șterge fruntea nădușită și cu cealaltă îmi arată o poză cu un ecler, în timp ce gâfâie și pufăie mai ceva ca o Mocăniță și țipă că ea nu mai poate și vrea acasă, pe canapea.

Taci, fir-ai a dracu, taci că nu mai pot să mă concentrez și la tine, umflato! Îmi ard picioarele de zici că am cărbuni încinși pe sub izmenele alea de sală, am pulsul 2000, îmi curge transpirație pe sub tzâtze (I know, not a pretty picture, da’ asta era realitatea) și mă aștept ca acuș-acuș să mă ia cu negru în fața ochilor și să cad lată acolo, cu limba ieșindu-mi dizgrațios din gură și un lac de sudoare formându-se în jurul meu.

Dar am scăpat. Cumva, nu știu cum exact, am reușit să fac nenorocirile alea de exerciții, am reușit să nu leșin, iar când a zis sadicul…ăăă, pardon, instructorul, că avem 2 minute pauză mi s-au părut cele mai frumoase cuvinte pe care ar fi putut să mi le spună cineva vreodată. În momentul ăla, cred că nici dacă aflam că am câștigat la loto nu mă bucuram așa tare. Bine, m-am bucurat mai mult la interior, că în exterior mă chinuiam să mă țin pe picioare și să îmi readuc pulsul la o valoare care să nu fie formată din patru cifre.

Actul IV – Tortura finală

Îmi trag sufletul cele 2 minute alocate, după care vine ca un tunet peste mine vocea lui Torquemada. Pardon, Zsolt. Instructorul, fi-iar nația de râs (nația lui de instructori fixiști, că altfel nația lui mi-e foarte simpatică, eu fiind exact de aceeași nație cu nebunu’): „Haideți, ultimul set. Thrusters, burpee cu salt peste bară, tracțiuni la inele. Serii de câte 5, aveți 9 minute la dispoziție.”

Pentru cei la fel de plutiști ca mine, care habar nu au ce e ăla un thruster sau un burpee, dați un search după „thruster crossfit” sau „burpee crossfit” ca să vă faceți o idee de mișcare. O să vi se pară simplu, stând cu fundul pe scaun, da după ce te-a chinuit unul ca pe hoții de cai aproape 45 de minute și apoi te ia de proaspăt, nu mai e chiar așa ușor.

Revenind. Nici nu începuse să curgă încă cronometrul, că pe mine deja mă luaseră transpirațiile și începusem să gâfâi. Grasa interioară îmi șoptea scuze în urechi: „Zi-le că ți-ai amintit că ai programare la dentist. Ba nu, zi că ai primit mesaj de la grădi, e o urgență și trebuie să mergi după copil. Ba nu, zi mai bine că…” Am mârâit printre dinți la ea, mi-am adunat și ultimele fărâme de voință și am zis că nu mă dau bătută. Pfff… naiva de mine!

Băi fraților, cum să vă explic eu așa, cam cum m-am simțit eu în minutele alea? După primul set de săltat ca o capră reumatică cu bara aia, din genuflexiune în sus și iar în jos și iar în sus, deja simțeam că o să îmi explodeze plămânii și o să îmi ia foc picioarele. De vreo două ori chiar m-am uitat în jos, să văd dacă nu cumva mi se topesc colanții ceia pe mine, căci toate focurile iadului se pogorâseră asupra coapselor mele.

Apoi m-am apucat de burpee-urile vieții. Mă jur că nenorocirile astea au fost inventate de un sadic suprem, că altă explicație nu am. Nu poți să faci așa ceva de bună voie și să mai zici că îți și place. Decât dacă ai vreo defecțiune la căpuț, care te face să te umpli de fericire când simți că îți crapă plămânii și îți iau foc brațele, picioarele și alte părți ale organismului. Grasa mea interioară era deja pe niște culmi nemaivăzute ale disperării: „ Oprește-teeeee, ești nebună?!? O să murim, tâmpita dracu! Lasă, mai bine grasă și vie decât slabă și moartă! Sfinte Sisoe, Măicuță Precistă și toți sfinții din calendar, cu ce am greșit? Nu mai pun gura pe cartofi prăjiți, juuuuur! Nu mai pun gura pe altceva decât baby spanac și apio la abuuuuuuur!” Și o tot ținea așa, cu văicăreli și jelanie, în timp ce mie mi se derula filmul vieții prin fața ochilor, îmi tremurau gladiolele precum niște sălcii în bătaia vântului și simțeam fiecare por al distinsei mele făpturi cum produce cantități industriale de transpirație.

Jur că au fost cele mai lungi 9 minute din viața mea. Când a bâzâit cronometrul ăla, am picat lată pe podea ca o felie de pâine proaspăt unsă cu unt, cu capul vâjâind și urechile țiuind, urându-mă din tot sufletul pentru fiecare țigară din ultimii 20 de ani, fiecare felie de pizza, fiecare cartofel prăjit, fiecare pătrățel de Milka cu Oreo și fiecare felie de pâine cu unt de arahide și gem. Să fie al dracu cine s-o mai chinui vreodată în halul ăsta!

A fost fain. Mă mai duc.

P.S. The morning after. Oh, the horror. Mă mișc precum o combinație defectă dintre Robocop și Omul de tinichea din Vrăjitorul din Oz. Mă dor picioarele așa cum n-am crezut că te pot durea vreodată. Plânge și grasa, da’ mă jelesc și eu. Joi mergem din nou. :))))