Iulia este o cititoare a acestui blog. Tot Iulia mi-a trimis articolul de mai jos pentru că m-a auzit zicând că mă pot lămuri după două articole dacă cineva are talent sau nu. Ei, ăsta de mai jos este unul dintre cele două. Ia vedeți și voi dacă are talent sau nu, că io am râs de vreo trei ori cu sunet.
…
Bună. Numele meu este Iulia și sunt o grasă. Bine, acum sunt mai puțin grasă la exterior, dar am în continuare o grasă interioară pe care lupt să o țin în frâu.
Dar să luăm lucrurile pas cu pas. În copilărie și adolescență, privindu-mă cu mintea de acum, am avut o greutate relativ normală. Evident, mie mi se părea că sunt o grasă odioasă și evident că am ținut cel puțin 7.568 de cure de slăbire, care mai de care mai idioate și fără alte rezultate decât faimosul efect nu e grasa – uite grasa.
Apoi a venit facultatea, unde, după cum bine se știe, dieta este predominant lichidă și mai puțin solidă, iar vodca nu prea îngrașă (sau nu pe mine), așa că toate bune în continuare. Însă, prin anul 3 de facultate, ca orice provincial care se respecta, venit la facultate în București, m-am angajat. La corporație. And it all went downhill from there. Adică: la corporație aveam masa de prânz asigurată. Și dacă oamenii ăia o dădeau, era și păcat să nu o mănânci, nu? Că altfel, până la 7-8 seara când plecai de acolo, ți se lungeau urechile de foame. Și apoi plecam de la corporație și ieșeam în oraș. Unde, ce să vezi, mă mai împiedicam de câte o pizza, de câte o șaormică… din astea. Ceea ce n-ar fi fost neapărat tragic, dacă prin pizza aia s-ar fi înțeles o felie – două, nu o pizza mare cu de toate. Sau dacă aș fi optat pentru o șaormă cu de toate, fără cartofi. Dar no, glanda cere. Așa că iei o șaorma mare, cu de toate și o țâră de maioneză extra.
Eh, pe aici lucrurile (adică je) au început să cam capete proporții. Dar încă nu mă îngrijoram. Eh, ce dacă a trebuit să îmi iau blugi cu un număr mai mare a treia oară pe anul ăsta? Că doar se știe că nenorociții de producători fac mărimile tot mai mici de la an la an. Și ce dacă urcam un etaj pe jos și pufăiam mai ceva ca un dragon din Ghemotrones după ce a suflat flăcări în luptă? E de la aerul poluat din nenorocirea asta de oraș!
În tot timpul ăsta, a „ajutat” mult și faptul că aveam o „prietenă” foarte bună, care nu rata nici o ocazie să îmi spună ce bine arăt când mergea cu mine la cumpărat de blugi mărimea prelată de camion și tricouri mărimea cort de evenimente. Logic, ei îi convenea asocierea cu mine, că prin comparație cu șifonierul cu trei uși care eram eu, ea părea un sticks cu țâțe… Iar mie nu mi se părea nimic suspect în comportamentul ei – aparent, ți se acoperă și neuronii cu osânză când te îngrași și nu prea mai ai alte gânduri în afară de băgat la maț.
Dacă până la un punct am mai tot încercat eu să îmi mai stăvilesc… glanda, de la un moment dat, pur și simplu nu mi-a mai păsat. Intrasem pe filmul cu „cine mă place, mă place așa cum sunt” și cu asta, basta. Așa că am ajuns la notabila performanță de a rade cam în fiecare seară câte o pizza mare, înmuiată în maioneză – da, știu, crimă contra umanității, cum să mănânci pizza cu maioneză? Ei bine, cam așa: luam felia de pizza și o înmuiam în borcanul cu maioneză cam cum bagi nachos-urile în sos la cinema. Asta cam până pe la jumatea borcanului de maioneză. Când scădea sub nivelul ăsta, luam frumos o lingură (nu, nu linguriță, lingură, ce suntem la liga pitici?), scoteam maioneza pe o farfurie și întingeam nestingherită pizza într-însa. Dacă nu aveam poftă de pizza, mă delectam cu câte 2-3 pungi de chipsuri, de asemenea scăldate bine în maioneză (v-ați prins până acum că îmi cam place maioneza?). Sau uneori trânteam un ceaun de cartofi la prăjit, că nah, tre să mai mănânce omul și câte o legumă, nu?
Toate aceste delicii culinare le însoțeam de obicei cam cu un sixpack de beri și apoi le ajutam să se digere mai bine cu aproximativ un pachet de țigări. Și asta seară de seară, luni (sau poate ani, dracu mai știe, cumva perioada aia a devenit oarecum în ceață…) la rând.
Da, mă vedeam în continuare în oglindă (mă rog, măcar parțial), dar pur și simplu nu îmi păsa. Îmi (și mi se) sugeram că așa sunt eu, mai… rubensiană (pe dracu, eram cât un buldoexcavator) și așa îmi stă bine și aia e.
Aveam undeva în baie, ascuns bine, un cântar, însă ne evitam reciproc cu mare grație. Eu, pentru că nu voiam să știu, el săracul, probabil de frică să nu mă urc pe el și să îl trimit pe veșnicele plaiuri ale electrocasnicelor răpuse.
Dar, cumva, într-o zi, nu știu nici până acum de ce, am zis hai să mă cântăresc totuși, așa, de curiozitate.
Și m-am urcat pe cântar și am văzut asta: 99,8. Ca idee, eu am undeva pe la 1,65 înălțime. Și atunci, primul gând care m-a străfulgerat, probabil datorită vreunui neuron mai aparte așa, care a reușit să scape din stratul pufos de șunculiță depus pe creierașul meu, a fost ăsta: „Dacă mă duc acum și beau un pahar cu apă, o să am 100 de kile” (ei vedeți, cine dracu zice că nu te poți îngrășa și cu apă?!?). și ca să vă mai faceți o idee, prietenul meu de atunci – dap, aveam prieten, ce vă uluiți așa? Aparent sunt câte unii la care le plac cașaloții eșuați în București – avea vreo 60 de kile ud și cu bocancii în picioare. Vă dați seama că arătam cam ca Stan și Bran în mizerie, nu?
Și atunci am spus stop. Nu mai merge așa. Ia să ne adunăm noi oleacă mințile și să punem de-o dietă. N-o să vă plictisesc cu detaliile tehnice ale regimului, o să zic numai că nu am ținut un regim cu trei găuri de covrig și 100 de grame de rucola la abur pe zi, nu de alta, dar eu sufăr cu glanda, și dacă mi-e foame, fac urât. Așa că m-am apucat frumușel de regim, iar când am simțit că legatul papucilor și urcatul a mai mult de 5 trepte nu mai sunt o provocare așa mare, m-am apucat și de un pic de sport. Adică de mers cu bicicleta. Iar după aproximativ un an de zile am ajuns la 60 de kile.
N-o să mint, să zic că a fost ușor. Că n-a fost. Deloc. A fost greu al dracului. Mai ales că mie îmi place mâncarea. Pardon, am probleme cu glanda, în sensul că la glanda mea îi place să mănânce. Și îmi plac de mor cartofii și pastele. Și cam orice conține făină. Și maioneza, am zis de maioneză? Culmea, după dulciuri nu prea mă înnebunesc, dar să fie ea a dracului de treabă, că în timpul dietei aș fi mâncat Nutella din borcan cu lingura. Sau aș fi înmuiat niște napolitane cu ciocolată în Nutella. Aș fi halit zahăr cu lingurița și l-aș fi clătit la vale cu cola. Deși nu pot să beau cola de fel, că mă doare stomacu de la ea.
Dar cel mai trist a fost că am renunțat la sfânta bere. Băbăieți și fete, când ieșeam în oraș și toată lumea o dădea pe berici, știți cum plângea grasa mea interioară? Băi, plângea cu sughițuri și suspine, plângea de sărea cămeșa de pe ea, sărăcuța. Iar eu o amuțeam cu câte o apă plată cu lămâie sau, ocazional, cu câte o limonadă (fără zahăr). Greu. Crunt. Nasol. Și ea plângea și ofta în continuare, ba uneori mai și înjura, mai rău ca atunci când te lovești cu degetul mic de la picior de un colț de mobilă și începi un pomelnic de sudălmi care durează 10 minute, fără să te repeți.
Acu, de slăbit, slăbești, problema e să și rămâi acolo… Grasa mea interioară mă ține în șah în fiecare zi. De fiecare dată când trecem pe lângă raftul cu chipsuri, țipă ca din gură de șarpe că-i e poftă, că i-a scăzut glicemia, că așa nu se mai poate, hai, fată, că nu a murit nimeni de la o pungă de chipsuri.
Cel mai urât face însă la cartofi și paste. Acolo să te ții, nene! Începe frumos, cu rugăminți și jelit și apoi trece la amenințări și înjurături, că sunt o japiță, că o viață am și nici p-aia n-o trăiesc, că am devenit o scârbă obsedată de sănătate și d-astea. De cele mai multe ori, îi dau peste bot cu o sălățică sau o fripturică cu legume, însă uneori, răruț așa, îi dau voie să se dea în bărci și ne îndopăm cu ceva, orice, numa să fie cu muuuultă maioneză lângă. Oare am zis că îmi place maioneza?
Aici era discuția filozofică, o adevărată dispută în alegații, dintre @Sammy și @JT. Dar am mutat-o mai jos. Mult mai jos. 😀
Super articol…am ras cu lacrimi. Felicitari Iulia…mai vrem articole.
Comentariu beton!65
Câtă sinceritate! Îmi plac oamenii care spun lucrurilor pe nume. Clar! Ce ne tot dăm atâta după cireș..?!! Mișto articol👏
Deja imi este foame.
Comentariu beton!84
Bre Iulică!
Nu e domle de la maioneză! Mi-a zi mie mamaie (de fusese croitoreasă) că-i de la calorii. Cică scârbilii alea mici să pitesc pe sub paturi și noaptea intră-n șifoniere și strâmtează hainele!
Felicitări pentru ambiție!
Comentariu beton!225
Du-te, nene, ce alea, calorii? E dă la glandă, n-auzi? 🙄
Comentariu beton!73
Pe cine faci tu bre tu brew ‽ poate îi de la berică 😜 Gr.as-ule! 🤪
Comentariu beton!27
Stramteaza hainele si dupa vine ruda aia mai naspa, gigacaloriile si evapora banii din portofel, dar caloriferul tot rece e. :))
Superb scris !! Sincer si …la OBIECT !
Comentariu beton!83
Mulțumesc pentru apreciere 😊
Comentariu beton!60
Jur ca pana pe la jumate, am crezut ca eu am scris textu asta 🤣 pana am ajuns la nutella si bere, acolo mi-am dat seama ca nu eu am scris. Am murit la faza cu blugi marimea prelata 🤣 eu in 2018 am trecut prin exact ce povesteste Iulia, in 6 luni am dat jos 20 de kile si le-am tinut jos. Apoi din toamna 2020 am inceput sa cresc usor, ca painea la dospit si am pus la loc 10 kile 🙁 de lene. Cum le-oi da astea jos nu stiu, ca tot lenea ma retine de la a face ceva 🤣
Comentariu beton!33
Și glanda mea ar putea concura oricând într-o competiție de mâncat burgeri, cu multă maioneză, evident. După competiție, cu sacii în căruță, bag un post cu frunze multe și apă, să emulsionez maioneza, în care am fantezii cu burgeri și aș omorî lejer pe cineva, mai ales dacă are metabolismul alert și mănâncă non-stop.
Comentariu beton!62
Super misto scris, bravo Iulia! 👍
Zilele astea am inceput si eu „ceva”, adica am redus foarte mult carbohidratii, dulciurile, de fapt o dieta „keto”. La jumatatea mea a functionat, si nu vad de ce nu ar functiona si la mine. Bine, este mai greu cand merg la munca caci acolo nu prea am toate cele necesare dietei. Voi vedea.
Am plecat de la 90.3 kg pe data de 06 Ianuarie, si vreau sa ajung la 82 kg, undeva prin Mai. Deci nu ar fi atat de greu. Bere, se poate bea, caci exista bere fara carbohidrati si fara zahar (am in frigider). Dulciuri, se poate: ciocolata „sugar free”, prajituri facute cu faina de migdale, indulcitori in loc de zahar, deci exista variante.
Comentariu beton!50
Mulțumesc pentru feedback 😊 și mult succes în continuare!
Și eu am mers tot pe un soi de keto, inițial am început cu faimosul Montignac, dar pe parcurs am adaptat la ce mi s-a părut că se potrivește cu organismul meu.
Acu 10 ani când am trecut eu prin aventura asta, nu erau nici pe departe atâtea opțiuni „low carb” ca acum, iar alea care erau, de cele mai multe ori îmi depășeau grav bugetul. Dar de putut, se poate! 💪
Comentariu beton!78
@Iulia, nu-mi spune de prețuri ca este durere. Un kg de faina normala este $1.5, iar un kg de faina de migdale este de 10-12 ori mai mare. La zahăr este mai nașpa, $1.5 ăla normal, și $32-36 ăla “bun”. Dar îți admir voința căci acum înțeleg prin ce ai trecut (si treci). 👍
Ma uit pe rafturi in magazine, și îmi plânge sufletul. Dar mai bine sa îmi plângă sufletul, decât cântarul. 🙄😓
Comentariu beton!34
Ce bere e aia din frigider fara carbohidrati si zahar? ca acu ma duc sa o cumpar
Comentariu beton!19
@Kat, @Emil trăiește la canguri, cu capul în jos, dacă aduni prețul pe avion plus preț berii fără carbohidrați, cred că ieși mai ieftin cu chirurgie gastro. 🙂
Comentariu beton!48
@Kat, îmi pare rău ca nu pot pune o poza. ☹️🍺
@Ady, am ras cu pofta! Culmea este ca berea asta fără carbs și fără zahăr este mult mai ieftină ca berile Pale Ale care erau preferatele mele. 🙄
Atenție la tot ce este etichetat că „sugar-free” sau „low/free fat” sau alte chestii care sună suspicios de bine. Am trăit cu un diabetic 9 ani și mă lupt și eu cu grasa interioară de vreo câțiva ani. Caloriile biscuiților/ciocolatei fără zahăr sunt cam tot pe acolo cu cele ale produselor normale (vezi eticheta). Consumul excesiv de îndulcitorii de orice fel (adică normal pentru pofticioșii care se chinuie să reducă straturile, un pachet de biscuiți sau o ciocolată o dată) duce la diaree și are zero efecte la cântar. Produsele low/free fat au de regulă valoare nutrițională care tinde spre zero. Iar gustul la toate acestea este oribil. Tot reducerea porțiilor (în mărime și frecvență) este cheia. Și găsit acele salate care au gust bun fără bombele calorice numite ulei, cartofi, paste, etc. Plus că trebuie echilibru în dietă. Nu pot fi scoși carbohidrații și grăsimile cu totul, dar pot fi consumate doar cele care fac ceva și pentru restul corpului, nu doar pentru creierul obosit și crizat 🙂
Comentariu beton!69
@Monax, tocmai ca in dieta Keto nu scoți grăsimile, ci trebuie sa mănânci gras. De scos, trebuie scoși carbohidrații și zaharul. Iar cu dulciurile “sugar free” nu te gândi ca mâncam zilnic. Când și când. Nu suntem nici din aia bolnavi după dulciuri, cartofi prăjiți, paste sau maioneza, ca in cazul Iuliei. Sunt rețete super ok, ușor de făcut și care pt jumătatea mea au dat rezultate.
@Emil: bueeeeey, pe cine faci tu bolnav după maioneză?!? Are omul o simplă pasiune gastronomică și gata, ai și sărit cu etichetatu’. Huo! :)))))
Comentariu beton!51
Emil, la ce bere te referi că ai in frigider? Că tare m-ar interesa…😄
Ma bag si eu in seama in legatura cu dieta keto. Din cate am inteles, grasimea trebuie sa fie animala, uleiul vegetal e un mare no-no. Cat despre indulcitori, doresc sa supun atentiei publicului urmatorul clip, care „face sens”, sper ca informatiile sa va fie de folos:https://www.youtube.com/watch?v=kcnGmKi3xms
🤣🤣🤣🤣🤣Doamne ce am ras si da are si dreptate si talent!
Comentariu beton!47
Mă bucur că am reușit să te fac să râzi 😁
Comentariu beton!29
Hai ca mi-am facut curaj sa cumpar baterie la cantar dar sigur sunt spre 75kg la 170.Daca tu ai reusit in 12 luni aproape 40kg pot si eu 10 in 6-7 luni.E clar ca la 43 ani nu este asa usor ca la 30 daar tot se poate.Dulce nu e problema ca la tine insa pâinica, paste, cartofi si berea e problema.Dupa fe iau baterie la cântar s-ar putea sa am un şoc si sa nu ma mai auziti pe aici decat ca support group in lupta cu grasa mea interioara.Ciudat este ca dupa 40 de ani a crescut grasa asta in mine ca in rest am tot fost slaba si cu obiceiuri sanatoase.Middle age crisis cu mancare nesanatoasa hmmm
Comentariu beton!39
Hai ca are talent, m_am distrat putin.
Comentariu beton!23
Mulțumesc! 😊
Comentariu beton!18
39,8 kile jos și te menții la 60? Bravo, Iulia, ești forță! 💪
Comentariu beton!59
Mă aproximativ mențin, în sensul că acum sunt undeva pe la 60 și un pic. Am avut un nou „vârf de formă” când am fost „graviduță”, în ziua când am mers să-l evacuez pe fi-miu aveam 84 și nu, nu s-au „topit” după sarcină, dar m-am străduit să nu ajung înapoi de unde am plecat.
Tot am rămas cu ceva bagaj în plus, dar acu’ m-am apucat de o invenție a diavolului numită crossfit și sper să se ducă și astea câteva rămășițe 😁
Comentariu beton!53
A, bunuț crossfit-ul, îmi place. Dovadă a faptului că, uneori, diavolul nu este chiar atât de negru pe cât pare. 😀
Comentariu beton!23
Bunuț? Bunuț, soro?!?! Ăla nu e sport, e metodă de tortură! :))) N-am avut de când mama m-a făcut așa febră musculară. Mă dor locuri despre care nici nu bănuiam că există în corpul meu!
Comentariu beton!24
Corssfit – definiție: invenție diavolească, sport, metodă de tortură sau metodă de descoperire a locurilor neștiute din propriul corp? 😀 Aia nu e durere, e felul mușchilor de a zice „nice to meet you, Iulia!” 😛
Comentariu beton!27
Dadada, așa zice și prietena mea: „Nu te doare, simți că trăiești!” 🤣🤣🤣🤣🤣
Moamăăăă, păi in cazul ăsta, așa vie nu m-am mai simțit niciodată 😂
Comentariu beton!22
Super bun! Ştiu prin ce trece. E greu.
Comentariu beton!21
Respect !!! Are foarte multa dreptate dar si multa forta aceasta fiinta! Felicitari !
Comentariu beton!30
Mulțumesc! 😊
Comentariu beton!14
Pana acum vreo 6 ani, aveam cam 58 kg la 1,78m. Adica, la ce crivat bate pe la Braila, aveam mari probleme in a ma tine pe picioare.
Acum, am 87 kg. Bine, asta acum vreo 2 luni cand m-am urcat ultima data pe cantar.
In general, toata ziua rezist ciugulind cate ceva, pe la 11, fumand un pachet pe zi si band doua- trei cafele. Dulciuri, rar spre deloc; nu-mi plac. DAR!!! A fost Craciun. Pai, cum puteam eu sa rezist la sarmale? Basculam cate 7-8 deodata. Si eu n-am rabdarea necesara sa fac sarmale din alea gen 5 la lingura.
Ok. Mai gafai cand urc scarile dar, in pana mea; am 60 de ani si fumez aproape fara pauza de vreo 40. Normal ca gafai.
Pana la urma, daca nu ma sui prea des pe cantar si daca nu ma uit prea des in oglinda, ma simt relativ bine in pielea mea. De vreo 5 ani, imi cumpar blugii in aceeasi marime.
@ Iulia, super articol! Ai talent cu caru’. Chapeau!
Comentariu beton!76
Mulțumesc frumos 😊
In continuare imi este foame. Chiar ca are doamna talent.
Acuma, ca vanzator de mancare, trebuie sa spun ca mie nu imi plac oamenii astia pusi pe slabit. Mie imi plac casalotii si casaloatele , ca acolo sunt vanzarile mari. 🙂 chiar incurajez lumea sa cumpere cat mai mult , sa hraneasca grasa/grasu din ei, sau cel putin sa si-l descopere. 🙂
Comentariu beton!73
Super talentata, Iulia. Bravo! Am ras cu lacrimi. Si am plans. Da. Stiu ce inseamna sa te lupti cu grasa interioara. Si cu cat inaintezi in varsta, cu atat e mai nasol.
Comentariu beton!34
Dada, nu e deloc mai ușor pe măsură ce trece timpul…
Legat de curele de slăbire idioate din adolescență, vine la un moment dat o tipă și ne spune că ea ține „cura zero”. Ce-i aia? „Nu mănânci nimic, doar bei apă. Bine, mai leșini din când în când, dar funcționează.” Am râs cu lacrimi. Și ne-am dus noi la bunici, eu cu 2 verișoare și cu frate-miu, pentru o săptămână. Cu una dintre verișoare am zis să ținem și noi cura asta. Cre’ că voiam să vedem dacă o să leșinăm sau ceva. A mâncat frate-miu 3 porții de mâncare câteva zile. Noi fără stres, fără panică, fără pofte. Până când, pe niște coclauri fiind, dăm de-un cireș copt. Măi, și o văd pe vară-mea cum se opintește un pic, se uită la mine, se uită la cireș, mai stă o secundă, după care se năpustește sălbatic pe bietul copac, devorând cireșe când din copac, când de pe jos. Să leșin nu alta, de oroare și de atâta slăbiciune. Acum îmi plouă în gură numa’ când îmi aduc aminte. Unde găsesc un copac cu cireșe coapte?
Comentariu beton!79
Hahahahahhahaha
Si pe zi ce trecea, voi slabeati, iar fratele tau se „implinea” hahahahaha. Asa frate, mai rar! Sa se jertfeasca el pentru sora-sa si vara-sa!
Comentariu beton!19
Neah, nici vorbă de jertfă, că el era din ăla de mânca în general mult și tot rămânea slab toacă. Nedrept, știu. 😀 A întâmpinat propunerea noastră chiar cu entuziasm și recunoștință. :-)))
Comentariu beton!23
@Anduța știu eu aproximativ undeva lângă Forchheim o zonă unde e o adevărată prostire de cireși, copaci în toată regula, nu pomicei. De care am dat întâmplător în rarele ieșiri cu bicla. Abia m-am urnit de acolo.
Comentariu beton!17
Nu am inteles daca autoarei ii place maioneza.
Comentariu beton!128
Nici eu. Aștept partea a doua a articolului ca să mă lămuresc.
@Miai – nu mă stârni, că încep imediat să te spamez cu articole 🤣
Vorba aia, îi dai grasului un deget, îți ia toată mâna, o înmoaie în maioneză și o halește 😁
Comentariu beton!157
Macar sa nu mai manance din cea din comert ! Dupa ce ca e „maioneza”,mai are si gramada de chestii in ea. Propun sa-si faca in casa, …cat ii trebuie (puuutina spre deloc). Succes Iulia !
Comentariu beton!16
Pfoaaa, ce ar merge o șaorma cu maioneză acum, după cafea. 🤩
Dragă Iulia, să înțeleg că acum nu ești doar smart & funny, dar și slabă? 🤘🏻 Ca să nu mai zic și celebră la domnu’ Vasilescu pe blog.
Comentariu beton!45
🤣🤣🤣🤣 Am râs cu zgomot. Sunt departe de a fi slabă. Dar sunt pe drumul spre a fi „normo-ponderală” (ca să o ard oleacă științific).
Deja mi s-a urcat celebritatea la cap. Sper să nu îngrașe… 🤔
Comentariu beton!83
Super-talent! Felicitari pentru ambitie!
Comentariu beton!19
Mulțumesc! 😊
Cand am citit pe fb am crezut ca a scris domnu’ si am venit iute aici sa i scriu ca inca se bate parte’n parte cu grasa lui interioara, nu pare ca a invins o. Bai, am o intrebare: daca esti pufos si slabesti te loveste talentul la scris? Ca asa pare.
Comentariu beton!49
Haha, bună asta cu „pufos”. E unul din apelativele pe care le uram cel mai tare. Ăsta și „plinuț”. Cum kkt să zici că ești „plinuț/ă” când tu ai curu cât o betonieră?
Comentariu beton!44
@Marius M, eu înțeleg altfel: că de fapt talentul ăla nu lovește, ci roade pe interior. Și el e adevăratul motiv al slăbirii. Deci e o cauză, nu un efect. Iar noi, ăștia fără talent, dacă ne pufoșim cumva/cândva, rezultă că nu avem șanse sa slăbim. Trebuie să căutăm altceva să ne ronțăie pe interior.
Comentariu beton!27
Clar, io s pufos ca nu ma roade talentul pe interior!
E mai buna asta decat aia cu mi a zis medicul ca n am.probleme cu greutatea ci ca n am crescut suficient ptr greutatea aia. Sau ca m am nascut pe planeta gresita, e gravitatia prea mare.
Comentariu beton!27
@(altă) Iulia: sper c-ai înțeles că nu te tine râdeam, ci de aventura ta într-ale slăbitului.
Felicitări pentru reușită. 👍
P.S. FN1 tot o cașaloată e și-n ziua de azi și dă vina tot pe glandă. 🤣
Comentariu beton!21
Nunu, stai chill, de când am dat osânza jos de pe cerebel, mă prind mai iute la glume 😂
Mulțumesc pentru apreciere.
Comentariu beton!31
Mi-a plăcut mult cum ai descris lupta ta cu kilogramele. Și cum ai reușit singură, doar cu ambiție și determinare să ajungi la greutatea dorită.
Felicitări!
Poate prinzi curaj și mai citim câte ceva scris de tine.
Comentariu beton!22
Dap, fără să mă bat singură pe umăr (prea tare 😂), singurul lucru care a funcționat efectiv a fost ambiția. A. Și răbdarea. Odată ce reușești să accepți că n-ai ajuns elefant de azi pe mâine, așa că nici gazelă nu te faci de azi pe mâine, ai o șansă.
Curaj am io, să vedem dacă va mai dori patronu’ la blog să mă bag în seamă pe aici 😁
Comentariu beton!34
Mie îmi plac oamenii fericiți. Io cu cât eram mai gras cu atât ma simțeam mai fericit. Din fericire nu am trecut ever de 101 la 1m89 ;).
Înainte de Crăciun scăzusem 4kg în 2 sapt, de Crăciun am pus 2, acu am fix greutatea dinainte de pandemie.
Am oricând pofta de carne prăjită, de dulciuri niciodată.
Nu beau cola și nu mai fumez de 15 ani.
Comentariu beton!22
I feel you, sis 😂
Bravo, Iulia!! 💪💪💪
P. S. Mi-am adus aminte de bunica mea, cand plecam spre ea o intrebam „mamaie, ce sa-ti iau, un pui, banane, mai ai pofta de ceva?” „Ia-mi o bere, mamaie” ” Iti cam place berea, nu? 😁” „A, nooooo!! Nu-mi place, mamaie! Da’ imi cere corpu’!!”
Asa si tu…nu-ti placea, dar cerea glanda!
Comentariu beton!75
Daaaaa, fix așa! Glanda cerea, și dacă cere organismul, ce să mai și faci? 🤷♀️
Ps: cred că bunicile noastre ar putea fi rude, că și la a mea îi mai place câte o bericică din când în când 🍺
Comentariu beton!24
Încă o rudă şi aici 😊 bunică-mea (Dumnezeu s-o odihnească) la întrebarea ce să-i cumpăr când merg la ea răspundea „Grasă de Cotnari”. Nu refuza nici berică, mai ales acompaniată de mici luați de la taraba din piață 😀
Comentariu beton!22
Felicitari, imi place cum scrii. A fost mult mai amuzant decat la stand up 🙂
Bravo pt ambitia de a da jos atatea kilograme si pt toata lupta asta. Personal nu am avut niciodata probleme cu greutatea, cel putin nu cu greutatea in exces, am fost mereu complexat ca sunt sub. In ultima vreme insa, au inceput sa se adune pe burta chipsurile, fast food ul, etc. Daca imi permiti sa iti dau un sfat ala ar fi sa te bucuri totusi de ce iti place, doar ca in cantitati mult mai mici, nu pe saturate. Cel putin asa fac eu, daca imi e dor de gustul de nachos iuti mananc, dar mananc 10 bucati, nu 10 pungi. Daca vreau nutella imi fac pofta cu o lingurita, nu termin borcanul. In felul asta, nu cred ca pui in pericol cura si cat ai muncit pana acum, dar nici nu esti frustrata ca renunti chiar la toate placerile.
Comentariu beton!30
Stai liniștit, că nu trăiesc cu apă, paie și bătaie. Dar am învățat că extremele nu folosesc la nimic, în nici o direcție. Așa că încerc să fiu cât pot de echilibrată.
Asta nu înseamnă că nu mă mai rătăcesc prin borcanul cu maioneză 😂 dar mai cu simț de răspundere, așea 😜
Comentariu beton!40
Felicitari! E greu sa slabesti dar si mai greu sa te mentii!
Comentariu beton!17
Îhî. Fix adineauri mă uitam cu jale la cutia cu covrigei pe care i-am făcut ieri pentru fi-miu. Am tras aer în piept, am luat un gât mare de apă și am mers mai departe. Grasa plânge 😭
Comentariu beton!51
Talentată Iulia și ambițioasă. Felicitări.
Comentariu beton!15
Mulțumesc!
Bravo, Iulia! Superb scris, mare ambiție sa dai jos atât!
Ce pot sa zic, la cum povestești că mâncai, e mare minune că te-ai oprit înainte de 💯
👏
Paharul ăla de apă a fost paiul care a rupt spinarea cămilei. Pardon, a cașalotului :))))
Iulia, ai o ambiție extraordinara. Eu am reusit sa o gasesc odata, acu nu mai reusesc neam. M-am ingrasat in pandemie ca o scroafa, si nu am obiceiurile alimentare pe care le aveai tu, si’s si de 1.75. Felicitari pentru reusita, si pentru scris, sunt extraordinare
Comentariu beton!19
Vai ce vă urăsc eu pe voi astea înaltele, care puteți avea un număr abominabil de kile până să începeți să deveniți „pufoase”! Hai că poți, dacă am putut eu, care eram ca o bilă (râdea bărbatu-meu de mine când cădeam cu placa, zicea că eu nu cad, mă rostogolesc), sigur poți. Începutul e greu!
Comentariu beton!15
@Iulia, e adevarat ca la inaltimea si mostenirea mea genetica, arat decent. Si eu ma urasc pe mine cand imi citesc comentariul 🤣 Se poate, da, începutul e mai greu. Ma consolez, totusi, cu faptul ca nu am mai pus kile pe mine de cand am hotarat ca trebuie sa iau masuri :))
Mi-a plăcut 😊 felicitări pentru perseverență!
Aştept şi al doilea articol 😉
Mulțumesc! 🙂
La mine faza naspa e ca nu am avut niciodata probleme cu ingrasatul. Am mancat paste cu paine pana la 25 de ani. DAR in ultimul timp am inveput sa bag o bere cu chipsuri sau popcorn seara la un Netflix. Am luat 3-4 kile intr-o luna si totul s-a pus pe burta.
Gata, pun alcoolistul la dieta. Mai vede bere si chipsuri doar sambata, facem movie night.
Comentariu beton!20
@Iulia Amuzant de pe Pinterest:
„Dupa ce am esuat cu slabitul, am dat foc la padure si cu banii de la asigurari mi-am luat cupcakes”
„Ieri am purtat ceva cumparat acum 10 ani. Mi se potriveste inca. Nu conteaza ca e o esarfa, trebuie sa fim pozitivi”
Cu stomacul mereu aproape lipit de spate, am intalnit o pereche de prieteni. De cateva ori pe luna ne chemau la mese-ntinse cu bunatati, mancam si.. pofta vine mancand. Cateva luni mai tarziu pocnea tot pe mine. Intra pe mine dar pocnea. Manuta grasunicii interioare se intindea cam des prin magazin spre rafturi interzise.
Satula de asa apucaturi, am provocat-o la o discutie, ea zicea una, eu alta. M-am infuriat si am pocnit-o rau. Posibil sa o fi omorat, posibil sa zaca pe undeva, in agonie. Daca se trezeste iar, o ucid definitiv! 😅
Comentariu beton!46
Așa, așa, dă-i peste bot la obrăznicătură, că altfel una-două face mâna greblă pe la raftul cu chipsuri și alune! :))
Comentariu beton!12
@Iulia 😘😅
Frumos scris!
Totuși, Iulia nu e vreun pseudonim, că parcă mai era cineva cu “probleme” de greutate pe aici? Nu zic de MV, doar așa, în general. 😁
Comentariu beton!18
Nu e pseudonim, șerif. Eu urăsc maioneza. Și cartofii în shaorma. Consider că doar amatorii își pot da un boost de câteva mii de calorii în felul ăsta, când poți să mânânci shoarma fără cartofi, doar cu sos picant, după care să vii cu o cutie mare de Nirvana cu caramel și praline. Dar, na, Iulia e tânără, mai are timp să învețe. :)))))))))))))))
Mulțam de pont, maestre! Deși nici așa nu cred că o să sar de 65. De kile, evident.
@Mihai Vasilescu, bâzâie ceva prin capul meu cu cartofi și carne și altele, Francensinha cred. E de amatori?
@Mihai, mulțumesc (pentru aprecierea cu „tânără” :)))) ).
Un singur lucru nu pricep – ce, șaorma cu maioneză și Nirvana se exclud una pe alta, sau cum? Teach me, master! :))))
@Mv, se poate shaorma fără cartofi? Numa întreb, ca nu-s fan.. cu ce altceva?
Normal că se poate. Comanzi și strigi: „fără cartofi”.
Ok, fără cartofi, da ce se pune în locul lor? Ca doar nu carne, aia e scumpă 😁
@Alina I, sălățuri: varză simplă, varză roșie, varza cu morcovi, castraveți, roșii, pătrunjel, ceapă, ardei iute dacă te ține, se găsește cu ce să umpli lipia aia, chiar dacă scoți cartofii, fără să suplimentezi mult cu carne.
n-am încercat, că mănânc șaorma suficient de rar ca să pot rămâne la ”cu de toate, dar fără ceapă și ardei iute”. 🙂
Multumesc pentru articol, mi-a placut foarte mult. Ai o vointa de fier, bravo! Acum astept si eu raspunsul la intrebarea daca iti place maioneza, nu de alta dar eu nu am inteles niciodata de ce cuiva i-ar place 🙂
Acum 7-8 ani am avut si eu probleme cu greutatea, in sensul ca ma ingrasasem 14kg din cauza tiroidei, care kilograme s-au „topit” incet, incet, dupa ce am primit tratamentul corespunzator. Insa acesta a fost simptomul care m-a deranjat cel mai putin si bineinteles ca la inceput nu m-a crezut nimeni ca era din cauza tiroidei 🙁
Comentariu beton!19
Băi, sincer, nu știu nici eu de ce îmi place așa tare, că în esență, dacă stai să te gândești, e ulei lichid… da’ dacă glanda cere…
Bine, eu sunt oricum o ființă bizară, în sensul în care, pe lângă șaorme și cartofi prăjiți, îmi mai plac la nebunie și chestii gen conopidă, broccoli, spanac… d-astea. La modul că mănânc de bună voie, nu din motive de dietă.
Bine, mărturisesc sincer, cel mai mult îmi place conopida cu….badum-tsss…maioneză și usturoi :)))))))))
Comentariu beton!21
@(alta) Iulia
Și eu ador maioneza! În special cea din comerț, Hellmann’s. Uneori cumpăr sortimentul „normal”, alteori light. Aș mânca zi de zi, dar știu că nu e bine, așa că mănânc doar uneori. Iar crema de conopida cu maioneză și puțin usturoi e delicioasă, cum spui si tu.😊 Și pizza cu ketchup și maioneză, mmm! La mine nr. de kg încă începe cu 6 (și are două cifre😄), da’ tre’ să am grijă.
Io nu știu cum e la voi, dar la mine relația de amor cu grasa interioară este foarte intensă. Așa am grijă de ea ca să nu sufere. Chiar o întreb ce îi poftește inimioara, un ecler de la Paulică, o plăcintă cu mere și înghețată de la Sardin, d’astea. Azi am dat cu aspiratorul în toată casa și m-am împiedicat de cântar. L-am scos de sub dulapul din baie, l-am șters de praf și m-am cântărit. Dracu m-a pus! 77 de kile la 1,65 înălțime. Cum să fac acuși ca să n-o supăr pe sora mea? Trebuie să-mi iau inima-n dinți și să încep negocierea😁 că faza cu m-am lăsat de fumat și d’aia m-am îngrășat nu mai ține.
Comentariu beton!32
Gizăs, altă amatoare. Oricine știe că um cântar se pune la păstrare în cutia în care a venit, cu bateriile scoase (nu vrei să expire și să curgă prin el), și CÂT MAI SUS PE DULAP. Ce naiba.
😆
Data viitoare pun roboțelul să aspire și îl închid în baie că poate se tot izbește de cântar până îl ia dracu și am motiv să îl arunc😁
Comentariu beton!19
Exact asta-i zic si eu barbatului, @Mihai.
Ca se cantareste de 2 ori pe zi de ma scoate din minti. Si se mai si minuneaza ca, in ambele dati, boala de cantar se blocheaza la 97.
Pe 4 februarie e ziua lui. O sa-i fac un cadou: arunc blestematul de cantar pe geam! Si-i cumpar unu’ din ala cu carlig, de merge numa’ pan’ la 10 kile.
Comentariu beton!17
@Ruxandra, cumpără-i unul de bucătărie. merge până la 3, sau unele modele până la 5. 🙂
Nu știu dacă am mai scris pe blogul ăsta, oricum, nu în ultimul timp, dar articolul ăsta m-a scos din carapace. Bravo, Iulia! Și pentru ambiție și pentru scris.
N-aș vrea să te traumatizez, dar îți recomand pe TLC „Viața la 300 de kg”. E un serial care te bagă bine in sperieți și te determină să te ferești de mâncare în exces subliminal. 😀 Parte din dietă, ca să zic așa…
Miercuri seara sau joi, după noua grilă de programe. Nu e doar un reality-show, e mai mult, e o analiză psihologică fină asupra a ceea ce înseamnă mâncatul compulsiv. Îl recomand oricui, gras sau slab, să fie clar, nu e pentru cei de 300 de kg, e pentru toată lumea.
Comentariu beton!27
Să fii tu sănătoasă în naivitatea ta! :)))) emisiunea aia exista (nu știu dacă fix în formatul ăsta, dar sigur-sigur tot ceva de genul) și pe vremea când eu mă apropiam vertiginos de chintal. Mă uitam la ăia cam ca la maimuțele de la zoo, dar să mor că nu m-au impresionat în vreun fel.
De unde concluzionăm că mintea omului e sucită rău… până nu te dai tu singur-singurel cu capu’ de pragul de sus, poa să-ți zică oricine orice, dacă n-a făcut clic acolo, la tine în căpuț, degeaba.
Comentariu beton!29
Foarte foarte foarte frumos scris. Ma simt vinovata, conștientizez cât i-a fost și ii este de greu dar este atât de frumos scris articolul ca am ras continuu.
Ma gândeam in timp ce citeam ce frumos trebuie sa fie s-o ai ca prietena.
Comentariu beton!18
Roxana, vrei să fii prietena mea? 🙂
Exact ăsta a fost și scopul, să aduc un zâmbet, nu să îmi ridic statuie cu ce am reușit eu, și nici să declanșez mila oamenilor.
Da, a fost greu, mi-a fost multă vreme rușine cu ceea ce fusesem (culmea, după ce am slăbit! Îmi era jenă să mă și gândesc la cum am fost, d-apăi să mai și vorbesc despre asta), dar acum pot privi cu umor și detașare totul și mă bucur din suflet că îi fac și pe alții să râdă de asta.
Parafrazând pe cineva de p-aici, viața e mult prea serioasă ca să nu râdem 😀
(serios, dacă vrei să mai schimbi o vorbă, cere-i șefului la blog adresa mea de mail)
Comentariu beton!18
Felicitări pentru victorie! Am o mare admirație pentru cei care reușesc așa ceva.
Din păcate eu aproape am reușit să-l omor de-a dreptul pe slabul meu interior. A avut el o zvâcnire, o tresărire de orgoliu, când a început cântarul să arate trei cifre în loc de două, dar l-am potolit instant. 😁😁
Comentariu beton!35
Dă-l naibii, @Ioane, că mai e și anemic. Mi-a luat zece secunde să-i dau upercut mmortal lu’ slabul interior. Acum mi-a luat frica. Când mă vede că apar, aleargă chițăind într-un colț. Foarte, foarte slab, n-ai cu cine.
@Ionuț :)))))))
io-te că nu-s singur…
grasa mea interioară pare să cîștige teren; deocamdată i se văd țîțele; cu burta am contribuit io, în persoană…
Intamplator sau nu, ca nimic nu e intamplator pe lumea asta daca nu esti pasionat de quantum mechanics, doamna mea se ocupa cu probleme de astea cu glande cu grasi cu etc, si de cate ori ii vin pacienti de la 150 la 170 kg, pacientii au impresia ca e de la glanda. Deci o legenda circula cumbva pe undeva. De cele mai multe ori nu e de la glanda. Ci de la mancat, asa zice doamna, si ii invita frumusel sa isi faca un jurnal alimentar. Io is bucuros ca inca nu m-a pus sa imi fac jurnal 😀
Dar recunosc ca de mic am fost slabanog, si de prin facultate a inceput sa se lupte un gras pe interior cu slabul de pe exterior, si pare ca pe moment grasu e in avantaj.
Asta e, creierul e facut din grasimi si are nevoie de zahar. Si cum el e seful, e destul de greu sa il refuzam. Apoi stomacul are marele avantaj ca se mareste si pe masura ce bagi devine tot mai incapator, in contradictie cu garderoba, care devine tot mai stramta.
Deci daca bagi pana te saturi, ajungis a bagi tot mai mult, si poate nici nu realizezi.
Apreciez lupta doamnei cu kg extra si stilul literar care mie imi sugereaza un mix intre sefu de blog si angi serban, cu ceva tuse personale.
Comentariu beton!29
gata! Diseara ma duc la sala!
iar pana la pranz doar apa! S-a auzit Graso!
azi suntem spre 90…
Comentariu beton!14
Genial articolul! GENIAL!
Mulțumesc! 🙂
Scrie extrem de bine Iulia.. mai ca acum incep sa inteleg mai bine ca nu e vina mea ca mi place mancarea ci a grasei mele interioare..si eu ma simteam prost. Not anymore🙂. Mai vrem articole(opere) scrise de ea!
Comentariu beton!22
Pfff… cum să te simți prost?!? Glanda și grasa interioară, nenorocirile astea două sunt de vină pentru tot! 😀
Oaauu… 40 kg intr-un an.
E nevoie de de vointa de fier.
Cine zice ca e usor sa slabesti, n-a fost niciodata gras sau n-a incercat niciodata sa slabeasca.
Pana pe la 25 ani am fost un tip care manca orice, oricat, la orice ora si nu se ingrasa.
Ma duceam la sala de la 19 ani.
Pana la 25 de ani nici o problema cu greutatea (eram „uscat” cum s-ar zice).
Dupa 25 am inceput usor, usor sa iau in greutate (in continuare ma duceam la sala).
Dupa 27 de ani, am inceput sa cresc din ce in ce mai mult in greutate chair daca mergem la sala aproape zilnic.
Vreo 5 ani am tinut-o in ritmul asta.
Apoi, pe 4 ianuarie 2021 m-am urcat pe cantar si am intrat in depresie 😅 (tot mergeam la sala si trageam pana ieseam cu tricoul ud de acolo).
Era cea mai mare greutate pe care am avut-o vreodata.
Nu eram exagerat de gras, dar eram asa… durduliu (aveam maxim 15 kg in plus).
La fata si la burta se vedea cel mai mult.
Incepand de atunci am decis sa tai la macare (lucru pe care nu-l mai facusem niciodata).
Am mancat aproape orice, dar in cantitati mici si mese regulate:
– dimineata sala (pe stomacul gol)
– dupa care mic dejun (branza, castravete, rosii, masline, cateodata o sunculita slaba, icre, pateu… nu toate la un loc ci mixuri de genul asta)
– la pranz o ciorba (si atat) sau o mancare gatuta (si atat)
– seara o mancare gatita (si atat).
La pranz sau seara mai luam din cand in cand pizza (mancam jumate) sau shaorma/mc/kfc … Dar daca faceam asta nu mai mancam alta portie la acea masa.
Rezultatele s-au vazut dupa prima saptamana.
Scadeam vizibil in greutate (la inceput 1 kg pe saptamana).
In final am reusit sa slabesc 13 kg si incerc sa ma mentin la aceasta greutate.
Referitor la cum a fost: ORIBIL
Primele saptamani imi venea sa ma urc pe pereti.
Desi nu imi era foame, simteam mereu nevoie sa mananc.
Anul asta mi-am propus sa ma mentin si sa renunt la sucuri si alcool (vedem ce iese)
Comentariu beton!41
Da, primele săptămâni sunt cele mai crunte, cam 2, așa, din experiența mea. Îți vine să mănânci orice (chiar și chestii pe care înainte n-ai fi pus gura nici mort) și să bați pe toată lumea. Slabi, grași, nu contează. Să-i ia dracu pe toți! :))))
Eu anul ăsta mi-am propus să mă las de fumat. Momentan mă mint singură, în sensul că de prin noiembrie-decembrie nu am mai cumpărat țigări, ci numai tutun și mi le rulez singură. Oricum, am scăzut considerabil cantitatea – de la aprox. un pachet de Lucky roșu pe zi am ajuns la 6-7 țigări rulate (care sunt oricum mult mai mici decât o țigară normală.
Vedem ce-o mai fi.
Comentariu beton!19
Mi-a plăcut ft mult ceea ce ati scris! Va inteleg lupta dura cu grasa dvs, ca am si eu una care culmea si ea e fan maioneza cu de toate! Si eu sunt un casalot aciuiat in Bucuresti , din Banat si noi acolo o mai avem si cu prajiturile cu ciocolata si frisca ,musai naturala! Va doresc sa ajungeti la o intelegere cu grasa dvs si sa ramaneti unde sunteti acum! Cu respect si felicitari, o alta grasa ,dar din pacate si exterioara , la vedere si aia reaua interioara! Gabriela Olariu , casalot esuat din Banat!
Comentariu beton!23
Bună! 😊
Dragă Gabriela, nu este nevoie să te blamezi, nu ajută cu nimic, doar scade și mai tare stima de sine…
Dacă te confrunți cu mâncatul compulsiv, ar fi bine să cauți motivele din spatele acestuia.. De multe ori, modul în care arătăm ascunde lucruri mai profunde, ascunse bine în interiorul nostru, sub masca pe care o afișăm zi de zi.
Spre exemplu, eu am perioade în care mănânc compulsiv dulciuri când trec prin situații grele care generează sentimente pe care nu le pot gestiona.. Acesta e modul meu de a trece peste evenimentele stresante, având un istoric de traume din copilărie.
Încearcă să înlocuiești mâncarea cu o altă plăcere mai puțin nocivă și să cauți în adâncul tău motivele pentru care simți nevoia de a mânca mult (singură sau alături de un psihoterapeut).
În plus, cum s-a zis mai sus, încearcă să micșorezi porțiile și să te oprești din mâncat înainte de a te simți sătulă. Sper să nu te deranjeze comentariul meu, e scris cu cele mai bune intenții. 😊
Comentariu beton!19
Să mor dacă vă înțeleg. Este ca și cum nu ați avea controlul propriului corp.
Probabil totul pornește de la mental. Dacă unu trecut prin accident, face recuperare 2 ani zi de zi pentru un sfert de pas,cu o voință titanica, tu, întreg, nu ai voința să nu torni mâncare în tine doar așa că îmi place, boss și mă place lumea și așa, nu este problemă de glandă, nevoie, este problemă de la cap.
Mie îmi plac ăia care își controlează viața dar dar șterg pe jos cu propriul corp.
Felicitări, doamnă / domnișoară!
Comentariu beton!24
E simplu. Ca atunci cand asculti Thy Catafalque si Impure Wilhelmina, dar doar in materie de mancare. Cu maioneza. Si ti se flescaie rapita, si devii trist fara motiv.😁
Comentariu beton!12
Îți dai seama că dacă ar fi toți ca tine, s-ar duce la naiba o mare parte din economia mondială?😆
Comentariu beton!19
@Edelweiss – nu e vb despre controlul propriului corp (atenție, vorbesc aici strict în nume propriu, nush ce au alții în creier), ci pur și simplu de faptul că ajungi să nu-ți pese.
Adică, eu conștientizam pe undeva că mă tot îngraș, dar nici măcar nu am încercat să mă opresc din basculat cât pentru un regiment de husari per masă. Pur și simplu, nu îmi păsa. Papa bun, Iulia place papa, Iulia papă.
Și da, e fix din cap totul. Așa cum ziceam mai sus, până nu face clic la tine în căpuț, totul e degeaba.
Comentariu beton!26
Grasa din interior este @(ALTA) Iulia sau IULIA?
Mişto textul.
M-am dus de la 120 la 90 de kilograme in 6 luni. Din cauza de diabet. Am facut diabet 2 pe baza de maioneza, dulciuri, mancat aiurea si bere. Pare a fi dieta perfecta. Si nu pizza, doar paste, de preferat cu sos gorgonzola. Ma bucur pentru tine, dar a fost usor. Daca iti placea maioneza era mult, mult mai greu. 🤪. Motivational, blogaru nost e super ok. In ultimu’ vlog, lustra aia nici nu se mai vedea.😁
Comentariu beton!13
Ugh, da, uite asta am uitat să precizez. O parte din clicul ăla a fost determinat și de frica de diabet – avem nenorocirea asta de boală în familie, pare a fi ereditară pe linie feminină (străbunică-mea, bunică-mea…). Și cumva, într-o zi, am realizat că da, e foarte posibil să mă pască și pe mine și poate ar fi cazul să fac ceva să îmi mai scad șansele.
Nu vă mai loaț de lustra omului, o să ajungă obiect de cult, statement și trademark personal și să vă văd atunci cum o să periați olxu’ în căutarea uneia similare 😀
Comentariu beton!15
Vând lustră d’aia dă vblogăr !!! Dacă sunteți generos sau generoasă o tunăm cu autograf 🤪 Mai are rost să o zic pe aia cu … puțin folosită de un bătrânel la vlog🤭
Articol bun. Poate ca ar trebui din cind in cind vorbit si de polul opus, si anume de bulimice. In incercarea de a se apropia de „idealul de frumusete” modern si anume fotomodelele care se infometeaza la greu, multe tinere din ziua de astazi (cel putin aici in vest e asa) devin bulimice cu consecinte catastrofale pentru sanatatea lor. La noi sint destule in tratament specializat psihiatric dar si spitalicesc din cauza asta.
Extremele nu sint bune si fac probleme serioase si anume ambele extreme.
Comentariu beton!18
De acord cu tine. Uneori am impresia ca se sare in extrema cealalta, in sensul ca am vazut spoturi publicitare cu persoane nu grasute ci de-a dreptul obeze. Inteleg, body positivity samd, dar nu cred ca obezitatea este sanatoasa si trebuie promovata.
Libelula, bineinteles ca obezitatea nu trebuie promovata, dar nici infometarea extrema. Raspunsul e miscare multa, respectiv sport.
@RedHat Nu doar modelele se lupta cu tulburarile de alimentatie ca bulimia si si mai groaznica anorexie (mortala in multe cazuri!), ci tot mai multe tinere si femei si chiar si barbati. E clar ca presiunea societatii are o parte de vina. Tulburarile de alimentatie apar in adolescenta, varsta la care dezechilibrele hormonale se produc usor cand se fac cure de slabire aiurea si pe foarte multi ii chinuiesc pe urma o viata intreaga.
Pe urma sunt cei care pur si simplu au o fixatie cu mancarea, greutatea si-ti fac capul calendar cu asta. Altceva nu mai sunt capabili sa discute, se compara cu altii si in mintea lor, a astora cu fixatii, ei arata intr-un mare fel iar altii arata mereu ca dracu’. Sa-i spui unei adolescente frumoase, cu fizic de clepsidra, ca e grasa, e rautate si invidie de domeniul patologicului. Si asta in timp ce ei arata ca mumiile scofalcite sau ocupa 2 scaune cand se aseaza!
Eu am avut parte de astfel de cunostinte si am terminat-o cu ei ca pur si simplu simteam ca dau in boli ascunse. Ii mai intalnesc din cand in cand si ghici ce? Tot despre mancare si greutate vorbesc si cat de nasparlii sunt altii! 😅
MissLi, ai dreptate, cunosc si eu asemenea personaje. Masura dreapta e drumul de aur dupa parerea mea, o alimentatie echilibrata cu de toate dar mai ales multa miscare si daca e posibil si sport. In rest traieste normal si gusta din toate ca e Ok cit timp nu cazi in extreme si nu exagerezi. Si om fara vicii nu exista 🙂
RedHat da, asa e, drumul de aur e o viata in care sa nu fii prizonier, nici al standardelor nesanatoase de frumusete si nici al unui stil de viata nesanatos.
Felicitări!
Am o mare admirație pentru cei ce reușesc să își țină în frâu ”grasa interioară”.
Eu nu cred că aș fi în stare de atâta voință dacă aș fi nevoită să fac asta.
Mulțumesc 🙂
Frumos scris. Mi-a plăcut. I-am dat si soției sa citească. Nu a ras. Deloc! Diseară dorm pe preșuleț in fata ușii. Sper sa nu fie foarte frig….
Comentariu beton!50
– 7 C …..merge !!
Până pe la 25 de ani eram definiția de dicționar a lu’ „haine ude și pietre în buzunare”. Asta în ciuda tuturor celor care se uitau la mine uimiți de cât pot să mănânc. Nu o dată am fost întrebat unde încape atâta mâncare în mine. Gustam absolut orice găseam în frigider și la mâncărurile gustoase nu mă opream la o îmbucătură. Locul 1 in topul mâncărurilor preferate erau cartofii prăjiți în mult ulei (rețeta lui tata) cu niște ouă deasupra.
De când m-am mutat în Germania (patria berii, deh 🙈), lucrurile s-au schimbat un pic. Cam 15-20 kg.
Cea mai mare surpriză am avut-o acum câțiva ani în concediu în România, când am vrut să-mi cumpăr blugi și am văzut că nu-mi intră burta în mărimea 32. I-am cerut vânzătoarei o măsură mai mare și mi-a zis „eh, eu am văzut că nu sunteți mărimea 32, dar v-am lăsat să-i probați (ce nesimțită! 🙄).
M-am întors acasă și m-am suit pe cântar: 89,9 kg.
Evident că, după ce o viață întreagă am fost învățat să îmi arate cântarul cu 6 în in față, am fost șocat. Și mi-am mai luat o bicicletă. Așa încât de Crăciunul care tocmai a trecut am ajuns la 3 biciclete și 84 de kg, asta în contextul în care anul trecut nu am fost în vârful activității fizice.
Săptămâna trecută a apărut în peisaj și o pereche de papuci de alergat. Mi-e teamă că ăștia or să stea mai mult nefolosiți, că după primele 200 de metri în alergarea inaugurală dădea coloana semne că nu-i place…
Oh, m-am întins. Felicitări, Iulia pentru performanța uriașă pe care ai reușit-o! Voiam să întreb, că n-am avut răbdare să citesc toate comentariile, shaorma îți plăcea cu maioneză sau?
Comentariu beton!33
Șaorma cu maioneză. Pizza cu maioneză. Chipsuri cu maioneză. Maioneză cu maioneză 😀
Comentariu beton!18
Trag concluzia că îți cam plăcea maioneza…
De ce vorbești la trecut? Cum adică, „îmi plăcea”?!? 😂 Oricât de zdruncinată și în pragul divorțului ar fi relația mea cu grasa interioară, cu maioneza e for better or worse, ‘til death do us part 🤣
eu am invins-o cu spinning 🙂 muuult spinning, erau putine locatii pe vremea aia in bucuresti (acum 12-14 ani), una la plaza romania unde mergeam eu.
de la 105 la 75 doar cu spinning. m-am stabilizat la 80-85. am 175cm.
dac-as fi pus si mana pe fiare in paralel, ce bine ar fi fost.
de alea m-am apucat mai tarziu, fara rezultate notabile dar deja cu o constanta ce bate la 6 ani. prin constanta intelegandu-se ca din 54 de saptamani, nu lipsesc 5-6.
am devenit dintr-un gras urat, un dad body acceptabil. bine, acceptabil de ce e peste 35, alea tinere au de unde alege.
cel mai important: sufletul de gras nu moare niciodata! ce bun ar fi acum vreo juma` de kil de napolitene. maxim!
Comentariu beton!18
Aoleeeeeu, să nu mai aud de spinning câte zile oi mai avea! 😵
Cam pe când am decis eu să mă iau la trântă cu grasa interioară, o colegă de muncă a zis să îmi facă un pustiu de bine și să mă ia cu ea la o oră de spinning. Ea de altfel fostă sportivă de performanță și toată o fibră…
Mda. Bună Idee, să urci cașalotul de 100 de kile direct din șaormerie pe bicla de spinning 🙄
Îți dai seama că am rezistat fix vreo 6 minute, după care mi s-a făcut un rău de nu mai știam nici cum mă cheamă, nici cine sunt sau ce caut acolo 😩
Probabil că dacă aș mai fi încercat ulterior, când am ajuns la niște kile mai…omenești, alta ar fi fost povestea. Așa, am rămas numa traumatizata și am jurat că never again!
Respectele mele pentru reușită!
Comentariu beton!15
Si niste merdenele si 2 litri de Cola nu? 😀😀
La merdenele nu zic nu. Alea calde, dimineața la 7-8, în Amzei, când coboram din 79 (nu cred că mai există chioșcul ăla), dar la Cola zic pas, aia nu mi-a priit niciodată, îmi dă niște dureri de stomac grozave 😵
Frumos scris.
Astep sa il citesc si pe al 2-lea.
Vedem, juriul încă deliberează 😁
felicitari,stiu ce inseamna chinul dietelor,pt ca si eu sunt o dolofana,doar ca…glanda chiar exista(din pacate)…nu consum maioneze,bere beau poate de 5 ori pe an,ma ingras si daca doar miros mancarea! :)))) si nu reusesc sa mai slabesc,poate o fi si varsta,dracu stie! in schimb omor dulciurile,mai ales pe cele facute in casa. sanatate,dragilor!
nu te ingrasi daca mirosi mancarea 🙂 ingrasatul e de la mancat mai mult decat ai nevoie dar si de la mancat prea putin. daca ai 60-70kg si mananci 1000-1200kcal/zi, „ca sa nu ma ingras”, tocmai asta te face sa te ingrasi.
Iulia macar știi să faci haz de necaz asta e o calitate necesara în viața. 😁
Dar la modul serios, da stilul alimentar odată format, nesănătos, e foarte greu să îl îndrepți. Practic trebuie sa te dresezi pe tine tine însuți. Bravo, eu sunt fericită că ai reușit! Știu că e greu, pericolul de cădere e mereu acolo. Îți doresc multă voință in continuare in lupta cu propria „grasa” interioara.
Ma nene, eu am ras !
Mișto scris și un mare bravo. Cred că grasa din interior te bate la cap și noaptea să dai o fugă până la frigider că l-ai uitat deschis și se strică alea pe acolo.
Pfff… Și încă cum… A dracu, e în stare să rabde de foame toată ziua, iar pe la un 9-10 seara o apucă pofta de toate cele! 🤪
Felicitări, Iulia! Pentru talent și pentru slăbit! 😁 Am și eu o prietenă de 100 de kg, e așa de când ne știm (de vreo 20 de ani), eu pe lângă ea sunt un sticks, dar fără țâțe. Folosește expresia aia că cine o place, o place și așa. Dar cred că nu s-a produs declicul, în cazul ei!
Despre mine: până acum câteva luni, mă mențineam fără probleme la 42 de kg (la 1,54m), dar m-am „îndulcit” la parmezan. Mi-aș pune în orice! Într-o zi mi-am pus în ciorbă, că nu făcusem paste în ziua aia, a avut gust de lături, dar tot am mâncat-o. 😅 Maioneza nu o suport, cel mult în ouă umplute, deci evident de casă. În fine, după ce pusesem vreo 2 kile, am luat măsuri. Că așa e bine, să iei măsuri din timp! 😁 Ho, nu aruncați cu roșii! Că nu e vina mea că sunt slabă. Iar eu chiar „sufăr” de glandă, hipotiroidie cu tratament de 9 ani.
P.S. Eu poftesc la fructe. @Anduța, dacă găsești cireșul ăla copt pe undeva, să mă chemi și pe mine!
Comentariu beton!23
Blanche, se pare că am găsit niște cireși (mulțumesc AleBlaga :-P!), doar că sunt pe undeva prin Germania. Plus că nu prea cred că sunt copți acum. Sau nu știu, oare să dăm o fugă până la Forchheim? :))
P.S. Eu poftesc la fructe și la smoothies de fructe cu verzituri prin ele. Eram de curând într-un grup de 4 oameni, prin oraș. Am mâncat, după care hai să bem ceva sau să ne luăm vreun desert, fiecare după chef, poftă, loc în stomac. Doi s-au orientat direct la înghețată, unul la bere, eu nehotărâtă, până ce am văzut în meniu ceva ce se numea „kale kick”. Smoothie din fructe, plus kale, piesa de rezistență. Am simțit instantaneu și cum se face loc în stomac, și cum mi se face poftă. Când am văzut apoi cum arăta…mmmm, ce verde apetisant! Când am gustat: mmm, ce răcoros, ce gustos. Ăilalți trei s-au strâmbat toți de când au văzut culoarea. Totuși, cineva a avut curiozitatea să guste, i-am dat. Iar s-a strâmbat, a decretat că nu e normal așa ceva și s-a întors în oripilare maximă la înghețata sa. Ce vreau să spun e că ai pofte foarte bune! 😀
Mi-a plăcut articolul! BTW, prietenul tău e părere are?
Mulțumesc. Prietenul meu e destul de încântat. Cel puțin presupun, că între timp m-a luat de nevastă 😂
Comentariu beton!17
Grasa ta este rudă cu grasul meu. Sigur asta! De unde învață tehnicile astea, nu știu dar sunt greu de bătut. (Sau poate unii nu vor?…). @Iulia, felicitări pentru articol.
Io-i suspectez că-s antrenați de Mossad sau ceva, că prea sunt mișei și parșivi 👀
Iulia, în momentul în care ți-ai dat seama cam ce valoare mai are suta în ziua de azi, i-ai dat o perversă de pe Tg. Ocna (inflaționistă) și ai adus-o la un nivel rușinos de scăzut (pentru grasa din interior). Felicitări duble, atât pentru ambiție cât și pentru frumoasele ziceri.
Comentariu beton!14
😂😂😂
Mamaaaa miaaaaa!!! Cat am ras!!!! Deja aveam imagjnea in fata a nebunei cu maioneza …deci are talent la scris.. Foarte misto povestra si nu cred ca edti dingura care tine in frau o grasa interioara, deci nu si scris doar in numele tau cred)))… Ducces maxim in tot ce iti propui. Inclusiv scris!!!
Frumos scris,uite și alta explicație pentru grasa interioara,nu doar glanda e de vina😁 . https://www.alistmagazine.ro/andreea-guests/duminica-dupa-craciun-dupa-o-convorbire-telefonica-text-de-andreea-esca/
Nu mai vreau, nu mai pot… Ultima oara cand am citit un articol de genu asta pe tarlaua asta am pierdut enorm de mult. Cam vreo 30 de kg in 2 ani, sute de litri de cola, sute de ore aruncate pe sport in loc de jocuri PC. Am suferit enorm cu postu ala: cu vise umede la inghetata si platouase cu aripioare dar de mancat doar p….piept de pui si castraveti acri. Abea de curand am inceput sa trec peste trauma si acu’ ma lovesti cu pizza si maioneza. Daca se poate o rugaminte cand mai dai emotionale din astea pe post: pune un (G) acolo in titlu sa fuga grasu din mine de el. Lasa-ma in glanda mea!!!!
Comentariu beton!21
Îmi cer scuze pentru neplăcerile provocate. Pentru scăderea nivelului de supărare, doriți să vă trimit un ecler prin curier? 😁
Bravo @Iulia! Experiența mea dar și a altora în domeniul curelor de slăbire zice că e mai greu să te menții decât să slăbești, soooo mare grijă în continuare.
De grasa interioară ce să zic, va fi acolo cu tine întotdeauna. Ideea e sa încerci să te percepi tu însuți ca fiind slabă,sexi și mișto pentru că așa vei reuși să o ignori când vrea mâncare nesănătoasă, sau îi e lene să facă sport.
Și slăbitul și menținutul sunt diferite de la persoană la persoană. Sigur că e ideal dacă poți adopta un regim general sănătos de viață, fără excese,vicii dar cu sport. Câteodată asta e blablabla că pur și simplu nu te poți abține pe termen lung de la chestii. La mine au funcționat pașii mici. Regim sănătos o lună două trei cât poți și după mai calci pe alături o perioadă,cu maioneza de exemplu🙂. Și iar reiei healthy style…și tot așa până reușești să faci ca ieșirile în peisaj sa fie pe cale de dispariție. Și neapărat sport, pentru tonus și psihic nu pentru slăbit.
Și don’t worry toți avem voci interioare care ne îndeamnă la chestii dar nu toți recunoaștem.
Fain articol 😂
Și constat că Iulia și (altă)Iulia e de fapt aceeași Iulia.
Sau cumva, diferența dintre ele e de 40 de kg? 🙂
Comentariu beton!15
Îmi pare rău că am generat confuzii 😁
Am păstrat nick-ul de la comentarii din pură lene, că a intrat din Autofill și a mers mai iute așa să răspund 🙈
Cam așa ceva 😁
Adică ce, după tot ce am investit ca să ajung la greutatea asta, să-mi arunc investiţia la gunoi? 108 la 1,64 acum?
Acum trei ani aveam 118 kg. Gâfâiam ca o locolomtivă de mocăniţă când urcam scările. Şi am trecut la dietă dar nu de-aia de prin cărţi ci una de-a mea! Cu fructe la prânz, cu salate multe, ceai verde şi pâine prăjită dimineaţa, multă lămâie, ceva piept pui la grătar, dar asta cam de 2 ori pe săptămână, etc. Ai mei băgau la prânz ceea ce haleşte un om normal, eu îmi găteam câte un castron de salată cu morcov, pătrunjel, ţelină, sfeclă roşie, gulie sălbatică, roşii, ceapă, usturoi, ardei, ridiche neagră, garnisit totul cu frunze de pătrunjel şi mărar, ceva telemea rasă şi înecat totul în iaurt. Mai puneam şi ceva felii de măr şi câteodata, ulei demăsline. Jumătate de castron la prânz, jumătate seara, din frigider. În rest, mere cât încăpeau. Aşa au plecat în lume pe parcursul unui an 24 de kilograme. Şi plimbat mult cu aparatul foto după mine. Deja săream din treaptă în treaptă ca o capră neagră. Dar, am intrat vesel nevoie mare în luna Decembrie, lună în care am tăiat un porc. Până după Bobotează, când deja răsesem 5 din cele 7 castroane cu răcituri făcute de nevastă aveam 108 kg! Şi corpul care acceptase plin de încredere în el tot cu cel omenisem până atunci, a pus iar pe el într-o veselie! Şi apă dacă beam se punea! Grasul ăsta a recuperat şi până în vară am ajuns iar la 117. Dar sunt hotărât acum, că a trecut sezonul răciturilor, să reiau. Am eu nişte idei!
„sticks cu ţâţe”! A trebuit să mă opresc din citit pentru ca să pot râde cu hohote! Îmi şi imaginam un sticks din ăla, cu membrele ca nişte aţe şi cu două ţîţe pe care le căra cu roaba!
Iulia, eşti formidabilă, ai nerv în tastatura aia! Mai vreau!
Comentariu beton!15
Mulțumesc 😊
Unde sunt articolele și comentariile răutăcioase în care se râdeau oamenii de grași. Acu empatizăm.
Comentariu beton!15
Păi acu’ nu e vorba despre grași. Ci despre foști grași. 😉
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.61
Păi cum au rezolvat cu încălzirea? Au sistem de recuperare al biogazului? 🤭
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.41
În cont la fosta îs banii ăia 🤣🤣🤣
Comentariu beton!77
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.17
Uite ma unde se ascundea BradPittu de pe Austria. Istet nu e, da macar e modest.
Comentariu beton!66
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.10
E bine ca te-ai integrat rapid si ai adoptat mentalitatea locala austriaca cu tinutul oamenilor in custi / beci.
Comentariu beton!58
Băieți, @JT și @Sammy, hai să vă explic o chestie. Ați fost vreodată martorii unei bătăi în trafic? Sau măcar când se dau ăia jos din mașini și încep să se înjure în mijlocul drumului? Dacă ați fost, atunci știți cu siguranță cât de nasol e să-i vezi din exterior? Singurii pentru care cearta/bătaia aia are vreo miză sunt cei doi implicați. În rest, lumea stă în mașini și-și râde în barbă sau se oripilează.
Sper să înțelegeți analogia cu cearta voastră. Eu înțeleg că vouă vă vine să vă muiți toate neamurile până la moși strămoși, dar pentru noi, ceilalți, e exact ca și cum ne-am uita la o bătaie în trafic: unii se amuză, alții sunt oripilați.
Și noi, aici, nu vrem să oripilăm pe nimeni, nu?
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.7
@JT, șerif, nu pot să banez oameni pentru că au făcut nu știu ce pe alte bloguri. Serios. Dacă zoso l-a banat, cu siguranță a avut motivele lui, dar eu nu pot să-i fac asta unui cititor care până acum nu mi-a greșit cu nimic.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.7
@JT, ba da, mă voi supăra. De ce naiba crezi că am scris ditamai analogia cu bătaia în trafic? Că nu-mi place să vă văd așa, de-aia.
În plus, dacă vrei, îți arăt cel puțin cinci mesaje, primite în privat, în care lumea mă întreabă de ce vă las să vă înjurați în halul ăsta. Nu-s primite azi, sunt primite la precedenta ceartă, aia în care ți-am și șters commentul injurios până la urmă.
Trebuie să înțelegi, să înțelegeți, că pe articolele astea intră mii de oameni. Mulți dintre ei citesc si comentariile, că, na, am muncit aici să fac o comunitate capabilă să scrie niște chestii mișto. Ei, acum, având toate datele probelmei, imaginează-ți că ăsta e blogul tău. Ce-ai face? Te-ai supăra sau nu dacă s-ar mui niște cetățeni chiar în primul thread de comentarii?
P.S. Ca să nu mai zic și că vă porcăiți pe articolul Iuliei care e prima oară când publică un text undeva. Pare un „bun venit în lumea publisherilor” foarte promițător, este?
Nu mai bine te baneaza pe tine, „john temple”?
Comentariu beton!65
P.S. Ca să nu mai zic și că vă porcăiți pe articolul Iuliei care e prima oară când publică un text undeva. Pare un „bun venit în lumea publisherilor” foarte promițător, este?
@MV: Io-s mai de modă veche, așa, to me, arguing online is like winning the special Olympics – even if you win, you’re still retarded 🤷♀️
Comentariu beton!38
@mv mai bine stergi toata cearta asta care e putin penibila, mai ales ca, la fel cum ai zis si tu, umbreste articolul asta care chiar mi-a placut 🙂. Parerea mea.
Comentariu beton!22
Of, parca suntem la gradinita: „baneaza-l pe ala”, „ba pe alalalt” da-i un cap in gura la ala”, „un sut in dos la aia” daca nu ne place ce zic! Lucrurile astea il pun in incurcatura pe domnul cu blogul! Trebuie sa dea explicatii, sa justifice.. sa impace spirite! Unii o sa se bosumfle ca o sa li se para ca sunt nedreptatiti, altii o sa triumfe: „asa-ti trebuie, mah/fah!”
Numai zilele trecute se vorbea de sfaturi nesolicitate! 😂 Memoria e buna dar scurta! Hai sa ne controlam singuri, sa nu aruncam chiar asa resturi menajere pe aici dar nici sa devenim tristi si plicticosi!
Personal ma amuz copios la articolele stapanului de blog, la ziceri faine si dialoguri tafnoase intre comentatori! Cand nu-mi apar ardelenismele, patria, pe Eminescu, 😅 eu ma hlizesc aproape zilnic pe aici! Nu as vrea ca chestiile astea sa dispara. 🙂
@MV O sa detaliez putin de ce ma iau de el in cazul de fata. Pentru ca observ ca nu are nici o problema sa faca body shaming si sa porcaiasca persoane( fosta si actualul ei sot) cu care nu mai are de impartit nimic, poate cu fosta mai are, nu e treaba mea/nu ma intereseaza insa fata de actualul ei, chiar nu inteleg abordarea. Insa cand i se raspunde oarecum in aceeasi maniera reactioneaza ca un copil prost, invatat de mic ca daca cineva il ia la rost cel mai usor e sa arunce cu kkt inapoi ca un cimpanzeu. Atata stie/atata poate asta e, sarcasmul nu e facut sa fie inteles de toata lumea.
Regret ca m-am coborat (si acum) la nivelul lui pentru ca realizez tardiv ca nu am cum sa schimb o mentalitate de genul asta, ca urmare nu voi mai comenta sub nici o postare de-a lui, indiferent de topic.
@(alta) Iulia Imi pare rau ca s-a ajuns la shitshowul asta de replici la articolul tau si in ce ma priveste te asigur ca din partea mea nu asta a fost intentia.
Inchei cu o intrebare retorica parafrazand un vers din niste clasici, cu care de fapt ar fi trebuit sa ii si raspund initial:
John Temple comparandu-te cu restul, chiar te crezi perfect?
Comentariu beton!34
@Sammy: da, chiar mă cred perfect, lucru afirmat de cei doi grași nu o singură dată. Ultima dată spus chiar de mama grasei. Eu știu de ce am afirmat ceea ce am afirmat, dar tu te-ai băgat ca musca-n lapte fără să cunoști situația.
Să-ți repet: comparându-mă cu ei chiar mă cred perfect.
Ș-acum să citez din clasici: câinele moare de drum lung, iar tu de grija mea.
Se dezbate încă. Ce zici?5
Eu propun ca nimeni să nu fie banat, nici această discuție ștearsă. Eventual mutată mai jos. Și, ca să nu fie John nedreptățit cu plata pe prim-comentarii, să i se compenseze azi schimbarea poziției cu un bonus pe numărul de spiriduși.
Comentariu beton!12
Dragă Iulia,stai liniştită:sunt un tip de 60 de ani cu două căsătorii la activ,fostele doamne sunt din categoria +100kg ,actuala parteneră stagiu de 31 de ani,necăsătoriţi,tot baremul de +100 .De la vârsta de 17 ani am adorat femeile trupeşe şi nu am dat greş niciodată.Concluzia:există foarte mulţi bărbaţi cărora le plac doamnele voluptoase dar nu recunosc din cauza unor cutume idioate.Deci,în concluzie,doamnelor supraponderale,nu disperaţi niciodată,există masculi care vă doresc.
@Civilu’ .. si noua ne plac barbatii cu
greutate, au personalitate faina, sunt relaxati, bine dispusi, necomplicati, aventurosi, mereu cu idei traznite.
Personal nu „cantaresc” persoana in functie de cate kile are, ce culoare are, ca umbla in zdrente sau in Gucci, ci in functie de caracter.
să zic și io, să nu rămîn dator: bravo, fată!
pentru cerbicie (da’ asta-ți folosește în primul rînd ție) și pentru scriitură (că asta ne folosește [și] nouă!
daaar, și mai ales, pentru suprema formă de inteligență: autoironia;
io mi-am făcut program să rîd de mine minim 30′ zilnic, doar-doar…
fără rezultate notabile, deocamdată
Mulțumesc pentru apreciere! Dacă vrei, râd eu de tine zilnic, contra unei sume modice, timp de o săptămână. Poate te motivez, să vezi că se poate 🤣
Dacă e cerere … să curgă oferteleee 🤪 Râsul îngrașă 🤣 Ușor cu autoironia pe cântar!! De ai nevoie să te tachineze cineva – contează pe mine! Pe BaGheRa îl „gâdil” cu pătrățelele alea de vreo 3 ani🤭
Tocmai m-am cântărit.
Îs fericit că am scăpat și Crăciunul ce tocmai a trecut de ignat. Sper să nu belesc mielu’ până la Paște. Am dăcât 97 de kile-n viu. Deci nu prind suta într-o secundă când mă sui pe cântar. Sunt în grafic. Scad 7 kile datorate râsului de pe aici și vreo 5 cauzate de zahărul și frișca din cafeaua mereu matinală. De la înălțimea de 181 cm mă văd la 85 kile – aproape perfect și îi dau cu fibre de dimineață (biscuiți la cafiaaa). Muschi mai am când iau d’ăla de vită ori de porc și îl fac la cuptor. Pieptul – îmi place de rață, bine rumenit în tigaie. Am și o slăbiciune așea, dulce slăbiciune, o regăsesc frecvent în frigider. O cheamă „eclere” pentru că niciodată nu e unul, ci minim dOi – vorba cântecului.
Bag minim 10k pași pă zi, frecvent kineto de dimineață, stau cu mașina lipită de cur și ochii ațintiți pe blog. Oare îi normal k ponderat sigur nu îs😉 !?
@Habare, vorba băieților de la Paraziții: Viața e un meci la categoria grea, cea mai bună lovitură, rămâne eschiva!
Fain articol. Bine scris, Iulia! Cu talent. Cu verva, cu autoironie si… cu multa maioneza (probabil ca sa alunece grasa si sa nu se mai poata prinde de tine? 😉 ).
Inteleg prin ce ai trecut. Am facut si eu drumul asta – pe o cale relativ asemanatoare si intr-un interval oarecum similar (de la 115 la 70, acum in decembrie ianuarie am regresat la 75-76 Kg din motive de indisciplina dar se rezolva intr-o luna sau doua de „negociere” cu mine insumi – trebuie doar sa-mi amintesc ca e cazul sa reduc „portia” de dulciuri (ciocolata, inghetata) si sa cresc un pic „kilometrajul” alergarilor (nu cine stie ce; in loc de 3 x 12 Km / saptamana, macar 2 x 15 plus un semimaraton in fiecare saptamana; plus antrenamentele de forta desigur 🙂 ; la 56 de ani ajunge sa imi contrabalansez metabolismul care scade – mama lui! ).
Inca o data, felicitari Iulia! Astept data viitoare cand iti mai da voie Mihai sa „zburzi” pe blogul lui. Data la care si Mihai sa fie naibii mai zvelt 😉 . Nu de alta dar ne ameninta cam de mult ca slabeste dar… o face doar doar din gura. Mihaiiiii! Hai domnule la alergat cat mai esti inca tanar. 🙂
Mulțumesc frumos și succes în continuare! 😊
@Edelweiss – Daca tot te plangeai ca incep sa lipseasca articolele care ii critica pe grasi… Hai sa fluier eu in biserica 🙂 .
In ce ma priveste ii voi prefera mereu pe cei supli si cu obiceiuri sanatoase. Atat barbati cat si (mai ales) femei.
Asta pentru ca sunt in cunostinta de cauza. Am fost si gras si „slab” (de fapt, fara grasime dar destul de bine conturat muscular) de destule ori in timpul vietii.
Imi e familiar fenomenul yoyo. Am facut sport ca amator. Am urmat diete ad-hoc personale si regimuri de viata/antrenament pe care le-am ales in urma studiului si experientei. Am strans din dinti si am tras de mine. Greutatea maxima a fost 115 Kg dar ma stabilizasem la 70, cu o excursie nedorita la 75 (dar voi corecta asta; am 1,70 m si 56 de ani).
No Pain, No Gain! Exact asta fac! Nu conteaza cum ma simt. Daca am un antrenament sau un meci, il termin, indiferent de ce durere sau accidentare am (bine, pana acum nu am avut nici o fractura totusi, dar a fost un timp cand m-am antrenat doua luni cu o coasta fisurata). Asta sunt! Asta e nivelul meu de vointa! Asa ma biciuiesc eu. Asa ca nu vad de ce le-as cauta scuze grasilor. Chiar daca nu le spun nimic, in sinea mea simt un sentiment de desconsiderare la adresa lor. Pentru ca stiu din experienta personala cum ajungi gras. Pur si simplu din comoditate! Din lene! Din lacomie! In 99% din cazuri asta este motivul. Eu practic nu am intalnit exceptiile. Si chiar si in cazul acestora, disciplina si vointa fac minuni. Atat! Dar… cati sunt dispusi sa faca asta? Cati? Si… cum ne considera ceilalti (aia normalii sau… aia grasii)?
Comentariu beton!16
Been there, done that.
Tot în București, tot la facultate și tot cu o „prietena” care baga Cola, chipsuri, Kinder, Mc si KFC și nu punea un gram.
Aveam cursuri seara, mergeam cu prietena la Mc, zilnic, prietena ciugulea, eu curatam tot din farfurie și la sfârșitul unei zile friguroase, toată satisfacția mea era sa mănânc ceva bun, acasă în fotoliu.
M- am trezit cu 72 kg la o înălțime de 1,62.
Long short story, am slăbit încet și intr-un an jumate am ajuns la 49 kg.
Când eram în plin proces de slăbire, când am tăiat chestiile nesănătoase și când nu îmi era ușor, am fost odată cu „prietena” la Gloria Jeans, am comandat un latte și intr-un moment de neatenție, „prietena ” mi-a pus în pahar un strat gros de ciocolata.
Super tare articolul😉 Și mie-mi plăcea pizza cu maioneză, dar de când colecistul meu a început sa facă pe nebunul, am renunțat la asta. Numai ca-s lesinata după chipsuri si am trecut la muncă de birou; se cunoaște. Am trecut de normoponderal, am avansat la supraponderal, nu mult, dar genunchii mei știu mai bine 😁 Bravo ție ca faci față situației, și keep up the good work! Și sa mai scrii 😉
P.S. @boss, vad ca a început sa-ti placă cu vlog, cu guest post-uri, nu ți se pare ca tragi chiulul „umpic”?😁
scriitura fabuloasă! ambiția, pfui, frățică, sunt sigură că n-aș putea.
dar eu am o dilemă….
nu-s vreo silfidă, am între 5 și 8 kile în plus, depinde cine calculează, niște calcule mai vechiuțe (alea cu zecimalele înălțimii minus 10) ziceau chiar și mai mult de 15 (58 kile la 1,5m, dar după cum arăt acum și cum arătam la 52, după o dietă, aș zice că pe la 40-45 aș fi stricks, fără țâțe și aș arăta ca ieșită din lagăr), totuși am aceeași greutate cu 1-2 kile fluctuație de cca 22 de ani, de la sfârșitul liceului.
dar…… nu înțeleg cum oamenii pot mânca la o masă foarte mult cantitativ. Mihai povestea cândva ceva de genul, Iulia zice la fel, o prietenă îmi povestea cândva că dacă facea o tavă de plăcintă/prajitură, rădea juma’ de tavă până să se prindă restul familiei că a scos-o din cuptor…. cum puteți? adică înțeleg că stomacul se poate mări în timp, dar al meu e mai degrabă genul care la un moment dat zice ”pisi, dacă mai bagi chiar și o firimitură, dau tot afară”.
după cât de nașpa mă simt când mănânc ”prea mult” mi s-a cam cam format reflex pt ”parcă ar mai intra ceva, dar mă opresc acum”.
efectiv nu pot să înțeleg cum poate cineva să basculeze o cutie de 1 kil de înghețată dintr-un foc, sau o pizza mare. maximul la care pot ajunge e 1/4 de cutie, sau 5 felii din 8, la o pizza medie (obișnuința e la vreo 3 linguri sau 3 felii din 8 🙂 ) până acum câteva luni- 1 an nu puteam mânca dintr-odată o prăjitură de cofetărie (alea normale, care se vând la bucată, nu sortimentele ”mini„) și asta în conditiile în care doar prăjitură mâncam la masa aia, nu pot termina o șaorma medie de la cele mai multe șaormerii (aia mică e totuși un pic prea puțin, aia mare e practic bătaie de joc de banii mei și munca oamenilor, că arunc jumătate)
ce relație am cu grasa mea interioară: foarte urbană. 🙂 am căzut la pace cu foarte multă vreme în urmă, are voie tot ce vrea ea, și cartofi prăjiți, și șaorma și chipsuri și prăjituri și orice fel de dulciuri (în momentul ăsta am în casă suficiente dulciuri să bag pe oricine în comă glicemică), și paste, dar în cantitatea pe care o vreau eu. 🙂 ah, la un moment dat, când a exagerat (am avut o perioadă când cinele mele constau în cartofi prăjiți și budincă delhaize cu ciocolată de la mega 🙂 ) i-am zis că poa’ să-și facă de cap, dar dacă ”sărim” de 60 de kile, întorc foaia.
nu știu dacă e ambiție (mi se pare că ambiția presupune efort), pentru că nu am simțit niciodată că fac un efort să limitez cantitatea de ”gustărici” (mâncarea normală trebuie să fie totuși suficientă să mă simt sătulă, mâncare ”normală” fiind rar pizza, paste, șaorma). sunt genul cu sertarul plin de gustărici, dar pot să scot pe birou 2 bomboane (sau 3 biscuiți, sau 1/4-1/2 pungă de chipuri, depinde de dimensiuni, sau un rând de pătrățele de ciocolată, sau ce vreți voi), să le mănânc p-alea și să nu mai mă mai ating de alea până cel puțin a doua zi.
sunt zile în care nu mă ating de așa ceva. cele mai rele sunt zilele extrem de obositoare la muncă sau alea de menstruație (asta e la trecut, că am avut o problemă de sănătate și s-a terminat de tot chestiunea).
Asta era , frate ! Nu știam ce diagnostic să îmi pun, că de la o vreme nu prea am cu ce să mă îmbrac, deși șifonierul e plin. Diagnosticul e ,,expandarea grasei interioare”. Trăia, ticăloasa, de mult în spațiul locativ al corpului meu, dar se pare că în ultimul an, de când cu pandemia și munca online, s-a întins mai mult decât îi e plapuma și din garsonieră și-a făcut căsoaie cu balustradă pe abdomenul meu. Dintotdeauna am hrănit-o, fără să știu de existența ei , seara, fără mustrări de conștiință, dar tot în limite normale eram la 1.73 ai mei ( știu, eram norocoasă, acum sunt spătoasă și burtoasă ! ). Eu nu dau vina pe glandă, ci pe pandemie și pe vârstă, că mă apropii de jumate de secol, iar grasa mea interioară și-a zis că e cazul să se dea în spectacol și să ceară haine noi, mai largi și mai late, să se lăfăiască, nesimțita ! Așa că , Iulia, articolul tău a dat-o în vileag și așa că trebuie să o prind de gât și să o evacuez, deși se ține cu dinții de interiorul meu. Aveam și eu cântar, uitat sus pe un dulap, dar recent, înainte de sărbători, în toiul curățeniei , l-am coborât și m-am suit pe el…Oooff, viața mea !!!! Nici el nu a suportat , săracul, așa greutate și rușine, și, când am pășit să cobor , ca să eliberez acul să mai arate numărul rușinos al greutății mele, a pocnit ceva în el și s-a defectat. Serios ! Și grasa asta interioară tot se trage către bucătărie și cămară și e așa de convingătoare….! Dar poate articolul tău va face click , așa cum a pocnit cântarul… , să îmi taie pofta de dulce, că eu aș mânca ciocolată cu ciocolată, asta-i maioneza mea. Apropo, am învățat nu de mult, să fac rapid, în cinci minute, maioneză din ulei și lapte ( deci fără ou ) cu blenderul vertical într-un borcan ( Nebunie ! Grasa ta interioară ar fi fericită, dar să nu-i spui ce ți-am zis ! ) .
Ha, ești la categoria pitici! Grasa mea și cu mine știm să facem maioneză cu blenderul de prin 2010 🤣🤣🤣
Am ras cu lacrimi, dar ma si regăsesc in totalitate in povestioara ta. Si mie imi place sa mananc muult si imi este frica sa ma urc pe cantar. De curand am scos sucul, dulciurile, chipsurile, painea, prăjelile, preparatele grase, mananc 2-3 mese pe zi in proporții mici (si ma simt mult mai bine, sincer, ma simt mai usoara, nu mai răsuflu greu cand ma ridic de la masa), incerc sa respect orele si sa nu mai mananc dp orele 18-19, dar tot imi este frica sa ma urc pe cantar, astept sa vad ceva rezultate si apoi imi fac curaj. Sper sa reusesc si sa ma tin de aceasta dieta si sa ma apuc si de sport. Eu am 25 de ani, 1,75 m si cred ca tot de la 100 de kg am pornit. Sincer, m a motivat mai mult povestioara ta sa merg mai departe pt ca se poate! Iti multumesc!
Fă-ți curaj, ia-o pe grasă de guler și urc-o pe cântar. N-o să-ți placa probabil ce o să vezi, dar dacă te ții de treabă, o să te motiveze foarte mult faptul că vezi rezultate. Hai, că la dooșcinci de ani o dovedești fără probleme! Succes! 💪
Iti multumesc pt încurajare si revin cu rezultatele! ❤️
Cu articolul tău mi am început dimineața, super tare! Poare mai scrii, ca o faci f bine
Bravo! Și eu o fac pe aia cu uite grasa nu e grasa . De fiecare data când ajung la o greutate umană , ceva se întâmpla și intr-un an ma umflu la loc. Nu le am cu mâncarea prea tare, dar dulciurile și produsele de patiserie in special ma omoară. Ma regăsesc între linii pentru ca și eu credeam in timpul școlii ca eram o batoza, și cred ca de acolo a plecat totul, toate dietele eșuate și mâncatul pe fond emoțional. Si eu vreau sa îmi înving grasa interioara ❤️ Mulțumesc pentru post !
Super articol, bravo Iulia.
Mda, am inceput sa iau si eu masuri.
Acum 7 ani , m-am luat la tranta cu grasul din mine si de la 103 am ajuns in 3 luni la 86 kg.
Sala, doar banda si regim.
Dar ne-am impacat , usor-usor si am ajuns iar la 100 kg acum 3 ani.
Iarasi sala si regim, alte 3 luni, iarasi 86 kg.
Dar cum sunt impaciuitor din fire, am cedat insistentelor si ne-am impacat.
Iar acum, cand am pus baterii la cantar, vad 115 kg.
Deci, ori arunc cantarul, ori o iau de la capat. Dar am zis ca e pacat de cantar.
Am decis sa ne despartim, eu si grasul.
Am reinceput acum 3 zile, am renuntat la spritz si rontait si de maine ma duc si la sala.
Ce, e dupa el ?
Destul de greu la 57 de ani, dar daca poate @MV eu de ce sa nu pot ?
Comentariu beton!12
Mișto articol! Aș fi comentat mai multe, dar grasul a pus stăpânire pe m… (hahahhah).
Adică cum ? Nema pătrățele? Cubul … rubensian 🤪
@Habare, după Crăciun, am luat 4 kg… dar le dau jos cat ai zice… Mă bate gândul să mă reapuc de arbitrat!
2 meciuri pe săptămână fotomodel mă fac în comparație cum arăt acum!
Problema este că de la mă bate gândul la chiar o să mă apuc… trebuie să îmi fac PFA!
Poate că reții apa . Nu e de la maioneză, am convingerea .
Pățesc și eu .
Șefu, ca să te îngrași șaij’ dă kile trebuie să reții niște tone de apă. Nu e apă în București câtă trebuie să reții. 😀
Mai demult, în altă epocă, am făcut trei luni instrucție de infanterie dimpreună cu încă alți 79 de tovarăși .
Nu prea beam apă, iar mâncarea ne-o mâncau din rațiuni de securitate ( să nu o fi otrăvit doamne fere pe drum cei care o aduceau in poligon) caporalii 😃
Ei cred că rețineau apă că erau bolfosi tare, pe noi însă hainele stăteau ca pe garduri așa se lărgiseră!
La jurământ dovedeam mamelor noastre că le suntem fii cu ordinul de serviciu 😄
Iulia, felicitari! Eu am slabit 42 de kg intr un an, in 2018, cu 2 ture de Rina. Din 2020, mai exact de cand a inceput pandemia, m am ingrasat 10 kg si ma simt groaznic. Mi am luat recent o banda de alergare si, desi nu am voie sa alerg ca am fisura de menisc, in schimb merg in ritm alert cel putin 1 ora pe seara ( 5-6 km). Sper in cateva luni sa dau jos si cele 10 kg. In alta ordine de idei, mentinutul este cel mai greu…si eu ma lupt cu poftele zilnic : dulciuri, covrigi, alte nebunii…ca doar nu ajunsesem la 105 kg mancand salata🤭. Insa, merita eforturile si sper eu sa revin la cele 63 de kg din 2018.
P.S. Articolul este f reusit. Amuzant si adevarat in acelasi timp!
Ahahahahaha! Super articol! Felicitări pentru ambiție, eu sunt un exemplu negativ aici, slăbesc si ma îngraș in fiecare an. Am văzut un film de mult in care el ii spune ei ca a slăbit 90 de kg, iar la întrebarea ei cum a reușit, răspunsul a fost 9 kg de 10 ori. M-am gândit ca daca ar fi sa adun kilogramele pierdute in nenumăratele cure de slăbire, nu pot sa calculez totalul kilogramelor pentru ca sunt fără număr, dar cu siguranța daca ar fi sa le scad din totalul kilogramelor actuale, greutatea mea ar fi de mult sub 0! Reușesc sa slăbesc nu si sa mențin, dar optimista din fire o iau mereu de la capăt si de fiecare data îmi spun ca de data aceasta voi reuși, dar de fiecare data eșuez! Acum ca am trecut de 50 e momentul pentru o schimbare radicala, cumva aceasta este termenul pe care mi l-am dat sa devin normoponderala prin forte proprii, acum ma pregătesc de o metoda invaziva si abia aștept sa ma războiesc doar cu „grasa mea interioară” in timp ce voi deveni o silfida! 🙂
Felicitari, Iulia! Pentru contributia scrisa, pentru ambitia de a lupta cu grasa interioara si pentru anul implinit.
Felicitari , Iulia ! Il citeam deja pe atunci pe domnul Vasilescu si stiu ca am ras cu lacrimi la acest articol . Nu prea stiam eu cum sta treaba cu blogurile si ma intrebam de ce vorbeste la feminin ( gandeam eu ca despre dumnealui este taina in propozitie ) , dupa multe alte sambete , m-am prins cum sta treaba . Si ma mai gandeam eu ca soarta este nedreapta ; eu toata viata m-am luptat cu slaba mea interioara.
Am citit, e ora 02.00. Cu greu m-am abținut sa nu rad cu zgomot incat sa o trezesc pe colega de apartament care doarme langa mine ca mai luam si una peste cap.
Foarte bine scris! Felicitari pentru performanta! A, sa nu uit, autoironia e semn de sanatate mintala! 👍
Vreau sezonul 2 !
Pup ! M-am distrat bine ! Ai grija ce mai faci ! 😜
Super articolul ! Felicitari !
Dragă Iulia, acum ceva timp mi-am dat seama că grasa din mine va rămâne întotdeauna cu mine. E pur și simplu ce este (my version of Google translate). Eu încerc doar s-o echilibrez, adică să nu mă autoflagelez când dau iama în chestii nesănătoase sau maxim de calorice (sau nu foarte tare) și să nu intru în panică că am pus 2 kile pe mine de sărbători,ci să-mi calibrez meniul. Sigur că sunt și zile când mă consider o cetacee, dar parcă mai puține. 🙂
Dana și grasa ei interioară (legată fedeleș și cu căluș în gură, în zilele bune)
Excelenta relatarea am ras😂😂și da are mare dreptate👏🏻👏🏻👏🏻