Nu-mi place Dacian Cioloș. Și nu numai el, în urma bătăii de joc generalizate din ultimii trei treizeci de ani, am ajuns să nu-mi mai placă niciun politician, poate doar pentru Drulă să mai am o urmă de simpatie și respect. Prin urmare, nu, nu-mi place nici Cioloș.
Ca să nu mai spun ca-l suspectez și de o vaccinare la chiuvetă ca la carte. După ce multa vreme a spus răspicat că nu se vaccinează, dintr-o dată a ieșit și-a declarat că s-a vaccinat. Cu Johnson. Care Johnson este vaccinul preferat pentru „chiuvetiști”, pentru că se face în doză unică, deci implică cele mai mici riscuri de a fi prins. Nfine, mi se rupe dacă s-a vaccinat sau nu, ideea e că această suspiciune mi-l face și mai puțin simpatic.
Și-acum o sa vină lovitura: cu toate că nu-mi place, îl consider pe Cioloș cam singura alegere viabilă, la ora asta, pentru postul de premier. Repet, nu pentru că ar fi el vreo lumină, ci doar pentru că îl consider peste orice liberal, sau pesedist, sau userist, eligibil pentru postul de prim-ministru.
Problema e că mai sunt mulți ca mine. Sunt mulți cărora domnul președinte le-a închis gura cu această propunere pentru premier. Am văzut oameni care chiar cred că numirea asta e pe bune și-l aplaudau pe Iohannis. Pe sistemul: „uite că i-a venit mintea la cap președintelui nostru”.
Oameni care chiar cred că Iohannis l-a numit pe Cioloș pe bune, când, de fapt, numirea asta este o bătaie de joc absolut incredibilă. Este dovada unei lipse de scrupule care mă face să mă cutremur când mă gândesc c-am ieșit în Piața Victoriei pentru omul ăsta. C-am fost convins, la un moment dat, că Iohannis este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat României de la perioada interbelică încoace.
Ca să fie clar, că poate mai sunt pe aici oameni care nu înțeleg ce vreau să spun: singurul, dar SINGURUL motiv pentru care Klaus Iohannis l-a nominalizat pe Dacian Cioloș este acela că liberalii aveau nevoie de un paratrăsnet. Aveau nevoie de cineva care să încaseze toate eructațiile pe care le vor vomita cei din partidul galben de-aici încolo. Că nu e posibil, că USR-ul s-a aliat cu AUR și PSD, că aoleuuu, murim maică și alte vome de genul.
La ce va duce asta? La alte câteva zile, poate chiar săptămâni, care vor trece degeaba, după care vom asista la o altă nominalizare din partea președintelui. El a vrut cu Cioloș, da’ dacă nu s-a putut? Observați reflexivul, da? NU S-A PUTUT.
Din toate aceste motive, dacă mai aveam dubii cu privire la Iohannis, la această oră sunt absolut convins că este cel mai josnic personaj care a ocupat vreodată funcția de președinte al României, după decembrie ’89. Omul ăsta n-are nicio treabă cu România sau cu românii, este doar un oportunist politic mizerabil care nu are nici cea mai mică jenă atunci când vrea să-și atingă scopurile. Nu aveți idee cât de silă mi-e de el.
N-aș fi crezut c-o să ajung vreodată să spun asta, dar, știind toate mizeriile care au urmat, dacă m-aș putea întoarce în timp, în ziua de 24 noiembrie a anului 2019, aș pune fără nicio urmă de ezitare ștampila pe doamna Veo. Atât de silă mi-e de „președintele nostru”. ☹
Sursa foto
Nu mi-a plăcut niciodată. Dar l-am votat, pentru că Ponta. Și apoi Dăncilă. Dar omul e un personaj hidos.
Comentariu beton!61
Cioloș e un personaj extrem de dubios, dar a reușit prin mișculații să-și creeze o aură de „om bun”. Cu toate astea ai dreptate în ceea ce-l privește pe Iohannis și manevra sa cu Cioloș. A circulat cândva în presă zvonul că Iohannis ar fi fost susținut de Merkel la președinție doar pentru a șterge o datorie a Germaniei către România de €18 miliarde.
Părerea mea e că Cioloș își pregătește „retragerea” la Bruxelles pe un post călduț.
Se dezbate încă. Ce zici?49
cioloș are post călduț la bruxelles. ce să-și mai pregătească?
Comentariu beton!57
Da, știu că-l are (fost comisar european pentru agricultură), dar ziceam în ideea că pe Cioloș îl interesează politica românească pe cât o interesează pe Dăncilă limba și literatura română.
Adică schema va fi exact ca și a lui Nicușor an: a vrut, dar nu s-a putut. Ceva de genu’.
Se dezbate încă. Ce zici?25
nope. cioloș nu e doar fost comisar european, ci și (fost) șef de grup parlamentar european. asta înseamnă, pe lângă statutul de fost premier, că cioloș e calificat deja pentru orice post călduț de birocrat european.
(n-am luat deloc în calcul aberația aia cu datoria germaniei către românia, pentru că asta e, o aberație)
Comentariu beton!49
@berenger: io n-am zis că-i certă treaba, ci că a circulat în presă ca zvonistică.
Da, știu că Cioloș se poate „retrage” oricând la Bruxelles pe orice post călduț, unde să facă nimic. Io nu înțeleg de unde adorația românilor pentru penibilul ăsta. Din postura de comisar european pe agricultură a făcut exact nimic pentru România, iar din postura de premier a făcut exact același lucru, adică nimic. Și totuși, individul are mulți admiratori, pentru că a realizat nimic.
P.S. Sper că de data asta ai sesizat c-am scris „retrage” cu ghilimele. Acolo-n Bruxelles vremea-i faină, el plimbă hârtiile dintr-o mână-n alta, timpul trece, leafa merge.
Cioloș este bun de secretar la o primărie uitată de lume, unde se merge la muncă, doar pentru a avea de unde se întoarce.
Se dezbate încă. Ce zici?38
lui cioloș i se potrivește foarte bine asta:
„Dl Cioloș pare a face parte din acea categorie de oameni care ajung unde ajung pentru că cei care fac alegerile nu se hotărăsc ce să aleagă și, finalmente, optează pentru cel care – neavând nici o calitate – nu riscă să dezamăgească pe nimeni și nici să facă probleme cuiva”.
de fapt, toate portretizările de aici sunt foarte exacte:
https://www.contributors.ro/cand-oamenii-mici-lasa-umbre-mari-inseamna-ca-soarele-e-la-asfintit/?fbclid=IwAR0mPeXpIKbXNO3UZjA4pH7VXs3Pnof_Hc6rYw00oobKnX-zBbFMhwGaD7c
Comentariu beton!22
@berenger: mă contrazici, ca pe final să-mi dai dreptate. 😀
Tocmai si-a dat demisia din postul de presedinte al Renew Europe pentru a se concentra pe politica romaneasca. Despre ce vorbesti?!
Comentariu beton!28
@Cristi: „hold ya horses ma frend”. C-am mai auzit-o p-asta cu „concentrarea pe politica românească” de n ori de 30 ani încoace și…tot nimic. Io zic să nu vă inflamați c-o s-aveți nevoie de acid mefenamic, dup-aia.
C-aș-ați fost și cu usereu’ și tot de hârtie igienică ați avut nevoie dup-aia. Să fim mai moderați în entuziasm, zic.
Se dezbate încă. Ce zici?19
Exact așa gândesc și eu, l- am votat, i- am facut pe alții sa-l voteze , iar acum mi-e sila și sa ii aud vocea…Nu cred ca m-a mai dezamagit cineva așa mult
Iohannis a făcut o miscare de trupe inteligentă rău de tot… A închis gura, după cum spuneai și tu, tuturor celor care ziceau ceva rău de PNL odată cu numirea lui Cioloș și de aici una duce la alta… a început munca de discreditare a poate celui care are cel mai mare potențial ca și candidat la președinția tării pentru mandatul viitor.
Mutu tace dar le coace!
Comentariu beton!39
Parerea mea e ca Ionanis a facut o miscare extrem de proasta.
Asta pentru ca toti (si nu numai cei din politica) au sfarsit-o rau sau chiar f rau in momentul in care au inceput sa fie aroganti si sa depuna eforturi in a demonstra fie ca toti ceilalti sunt prosti, fie ca ei sunt de neatins. (a se vedea A. Nastase, V.V. Ponta etc).
Cred ca aroganta este atitudinea prin care ai cele mai multe sanse sa iti atragi cele mai vehemente reactii.
Iar, in cazul de fata, parerea mea este ca presedintele nu numai ca a facut o „jmecherie” ci ca a vrut sa demonstreze tuturor ca ne poate lua orciand „la mishto” doar pentru ca o poate face.
Daca vrei, asta e o atitudine de Gigi B. care traieste pentru a arata cat de puternic este. Asta in timp ce este un epsilon pe langa cei cu adevarat puternici despre care nu stim nimic si despre care nici mama lui Google nu a auzit.
Nu m-as mira daca acesta atitudine i-ar aduce o suspendare si, mai mult, nu m-as mira daca ar fi chiar demis.
Comentariu beton!37
Daca ar fi sa ma intorc in 2019, mi-as aduce aminte ce siderati erau prietenii mei ca nu ma duc la vot in turul 2. Si mi-as invinge scarba de a stampila PSD ( e un inceput in toate, nu?) Si as merge totusi la vot. Pentru ca am vrut sa votez Dancila, dar pur si simplu nu am putut.
Apropo de placut. Bai, nu tre sa ne placa de politicieni. Singura, absolut singura lor calitate trebuie sa fie aceea de a nu fura ( mult), de a nu fi partasi la furt. ATAT.
Dar noi romanii, vrem sa fie si haios si bengos, si tare in gura, si sprancenat, si eventual sa ne si tufe si sa ne lase suta de lei la plecare pe noptiere. Ca sa ne iasa si noua ceva la combinatie..
De-aia USR-ul nu va fi votat in veci de majoritatea romanilor.
Comentariu beton!75
Morrisey De când nu am putut să pun ştampila pe Iliescu chiar dacă alternativa era Vadim am renunţat la speranţa că voi fi în stare vreodată să votez trandafirii.Deci da rămâne absenteismul.Oricum de ani de zile votăm aşa zisul rău mai mic,căruia i-am dat astfel legitimitate şi a devenit încet încet răul la fel de mare.
Berenger Posibil ca Cioloş să fie pm de sacrificiu şi de luat măsurile nepopulare,singura necunoscută în ecuaţie este dacă supărarea lui KWI că nu a rămas Mâţu e compatibilă cu suportarea lui Cioloş chiar pe o perioadă scurtă.
MV Singurul pariu beton e că nu vor fi anticipate.
io zic că va fi mai lung tot procesul. teoria cea mai vehiculată printre măreții influenceri politici din românia e că cioloș a fost nominalizat doar pentru a fi respins, pentru a deschide calea lui mîțu sau a oricărui alt preferat de-al lui klaus.
eu emit ipoteza opusă: cioloș a fost numit pentru că psd și pnl fug de guvernare în acest moment ca dracul de tămâie. știu, există argumentul că vin banii de la pnrr și că, vezi doamne, pesedeii și peneleii nu se pot dezlipi de la cașcaval. ceea ce se uită e că banii nu pot fi folosiți acum, ci, practic, peste vreo juma de an în cel mai fericit caz, după ce treci peste toate aspectele birocratice. mai mult, se uită că, de fapt, de 14 ani, guvernele româniei tot au avut bani de la ue și nu i-au folosit. sincer, mă îndoiesc că acum va fi altfel.
altfel spus, io zic că e posibil ca cioloș să fie pus să gestioneze dezastrul pandemic din iarna asta, să ia măsurile de bun simț pe care nu le-a luat nimeni de frica dacilor liberi, să facă un buget pe 2022 pe care psd și pnl să-l măcelărească cum vor ei în parlament, să atragă toată ura nemulțumiților și apoi, în primăvară, să fie dat jos în uralele tuturor, iar cel care va veni în locul lui va fi văzut ca salvator.
știu, la nivelul de competență a politicienilor români, ai crede că un așa plan genial pentru ei e imposibil. numai că e un plan foarte tipic pentru klaus: el și cei din jurul lui să nu facă nimic.
Comentariu beton!59
Facem un pariu?
păi eu nu prea te contrazic pe tine. eu doar duc la consecințele ultime afirmațiile tale:
„SINGURUL motiv pentru care Klaus Iohannis l-a nominalizat pe Dacian Cioloș este acela că liberalii aveau nevoie de un paratrăsnet. Aveau nevoie de cineva care să încaseze toate eructațiile pe care le vor vomita cei din partidul galben de-aici încolo.”
„Este dovada unei lipse de scrupule care mă face să mă cutremur când mă gândesc c-am ieșit în Piața Victoriei pentru omul ăsta.”
Ah, ok, încă nu băusem prima cafea. 😇
Bai Berenger, te credeam om serios. Nu mai mestecati vrajelile astea. Niciun politician roman nu da vrabia din mana, nimeni. Asa ca nu vor fi nici anticipate, nu va fi lasat nici USR-ul la butoane.
Daca voi ii suspectati ca tot circul asta se intampla ca sa dea guvernarea USR-ului, ati vazut prea multe filme americane inseamna..
„butoane”, cuvântul magic. în ipoteza mea (repet, ipoteză), politicienii vechi de dâmbovița nu pleacă nicio secundă de la butoane. au majoritatea în parlament, au ccr-ul, au avocatul poporului, au președinția, au banii care mai sunt de cheltuit anul ăsta. ce au ei nevoie acum e cineva care să încaseze șuturile din toate părțile și să facă lucrurile pe care ei nu au curajul să le facă!
Comentariu beton!23
@Morissey: „Nu mai mestecati vrajelile astea. Niciun politician roman nu da vrabia din mana, nimeni. Asa ca nu vor fi nici anticipate, nu va fi lasat nici USR-ul la butoane.”
Ia deruleaza inapoi si vezi ce a facut PSD in 2016 si in 2019…cred ca si mai inainte. S-au dat la o parte si au pus toate tunurile pe aia care au muscat-o, la guvernare. In 2016 le-a iesit. In 2019, dezavantajul a fost ca a fost prea slaba Veo, si nu au putut nominaliza ei premierul, altfel iar ii aveam la guvernare. Acum suntem prea departe de alegeri, dar criza sanitara e mult prea distructiva pentru imaginea celor care au guvernul, asa ca vor dori sa aiba pe cine sa dea vina, in timp ce il sapa.
Atât trebuia să facă : să legifereze votul în două tururi la alegerile locale.Nu a facut nimic. Un balon de săpun în curul căruia a suflat o bună parte din social media. A avut niște luări de poziție împotriva agriculturii românești, urâte, rău. Să nu il văd.
Comentariu beton!27
Nu stiu frate, fie cum o fi, dar sper sa se mai linisteasca lucrurile ca eu nu mai pot. Vorbesc aici din perspectova jobului. Eu trebuie sa obtin niste autorizatii de la o institutie a statului. Fiind treaba asta neclara, sefii sunt mereu pe picior de plecare, asa ca nimeni nu mai semneaza nimic. Sa nu mai zic ca functionarii de la PNL sunt de 1000 de ori mai rai ca aia de la PSD. Aia de la psd erau lenesi si prosti, dar te lasau sa iti faci treaba. Astoa de la PNL sunt tot ce am zis mai sus la care se adauga o îngâmfare proasta si o rautate d-asta gratuita. Adica oameni sunt pusi pe bete in roate, pe razbunari intre ei, toate rahaturile astea se sparg in capul end userului. Sunt aceeasi oameni carepe vremea lui Basescu m-au controlat lunar pentru ca nu am vrut sa donez pentru campanie.
Am ajuns asa rau incat nici nu mai sper la niste functionari care sa faca treaba, sper măcar la unii care sa te lase sa lucrezi fara sa le umplii buzunarele. Si asta nu o sa o fac niciodata, mai bine ma las de meserie.
Comentariu beton!47
Imaginea poporului, șerif! Domnul preș(edinte) este fix imaginea poporului.
„…nu are nici cea mai mică jenă atunci când vrea să-și atingă scopurile…” – 70%, poate chiar mai mult. Poporul, șef, ăsta e poporul.😁
În altă ordine de idei, când ziceam că pe Drulă nu-l prinde toamna, ziceai că bat câmpii. Da, știu, am pus pariu că-l zboară doar pe el, nu că iese partidul de la guvernare cu totul, dar oricum urmau să-l zboare, dacă nu se ariceau toți.
Ce se întâmplă acum demonstrează că țara asta nu necesită guvern sau președinte sau parlament. Ne descurcăm să ne ducem dracului și fără aceste instituții.
Comentariu beton!41
Pe Constantinescu l-au învins serviciile, pe Iohannis l-au recrutat.
Cioloș e omul de sacrificiu. Cu PNL m-am lămurit, e un PSD de altă culoare, USR/PLUS vor și ei o bucată de ciolan. La viitoarele alegeri voi vota, pentru prima dată în viața mea, cu PSD. Măcar să știm o treabă, că poporul are ce-și dorește: unii care fură, dar le dau și lor.
Se dezbate încă. Ce zici?27
Serif, vezi ca ai uitat un cuvant, acolo la final. “unii care fura, dar le dau si lor muie”.
Amin
Să nu uităm totuși de Iliescu.
N-am uitat niciun moment de Iliescu. Doar că Iliescu era asumat „comunist cu față umană”. Klaus este doar un mizerabil prefăcut.
Klaus e „premierul de la Grivco”, omul pus de securiști în fruntea țării.
Iliescu i-a luat locul celui care l-a trimis departe de putere, sprijinit de același KGB din cauza căruia l-a retrogradat tovarășu’.
Numai oameni „de calitate”!
Ai vota acum cu Dăncilă? Da, chiar, oare cum ar fi fost cu Viorica președinte vs. cum e cu Iohannis. Brrrrrrrrr vs Brr sau Brr vs Brrrrrrrrr? That is the question.
Comentariu beton!27
Intrebarea „Cum ar fi (la data alegerilor) / fi fost (acum, retrospectiv) cu Dancila?” este NErelevanta sau, in cel mai bun caz, este A DOUA in ordinea logica a faptelor.
Prima intrebare logica era „cum facem sa plece asta acasa, cu orice pret !?!?!?”. Si abia apoi „cine vine in locul lui?”.
Personal nu-l suport pe Barna (asa cum Dancila imi este/era indiferenta) dar ma jur ca daca, in turul doi, aveam de ales Barna vs Iohanis, ma duceam la vot si votam Barna chit ca vomitam trei zile dupa aia. Deci da, eu eram pragatit sa o suport si pe Bianca Dragusanu presedinte timp de 5 ani.
Miza era unica si simpla: sa isi ia Iohanis o smetie peste bot si sa se duca la dracu’ sa-l pieptane si la casele lui smenuite. In speranta (vaga) ca el si/sau alti politicieni ar fi inteles lectia ca, desi rar, nu este chiar imposibil sa ti-o iei in bot dupa ce ai fost de kkt si ai inselat toate asteptarile timp de 5 ani.
De-asta politicienii nu inteleg nimic si nu se schimba nimic, pentru ca nu exista PENALIZARE.
Asa ne-am ales cu 10 ani de Iohanis asa cum ne-am ales, inainte de asta, cu 10 ani de marinar turnator.
That is the question…*pentru mine, mereu uit să adaug asta. Întrebarea mi-a venit de la ”dacă m-aș putea întoarce în timp, în ziua de 24 noiembrie a anului 2019, aș pune fără nicio urmă de ezitare ștampila pe doamna Veo.” M-am gândit ce aș face eu acum, dacă ar fi 24 noiembrie 2019 și aș ști viitorul.
Tu m-ai făcut acum să mă teleportez un pic la următoarele alegeri. După care, peste câțiva ani, când unii se vor bate pe spate și alții se vor mustra că au/nu au pus ștampila pe Șoșoacă/Simion sau ceva de genul.
În altă ordine de idei, altex a umflat, din nou, prețutile la TV-urile cu diagonala de 194cm. 🙁
Comentariu beton!15
Ca să fie atractiv preţul de blecfraidei
Comentariu beton!15
nu e cam mare?
@Cucurigu: pentru un p0rn de calitate, am nevoie de un TV pe măsură. 🤪
Porn cu elefanți sau…cetacee? Altfel nu inteleg de ce ocupa 2m pe diagonală;).
@Cucurigu: orgie cu melci marini hermafrodiți. Un deliciu p0rn0grafic. 😀
Cel mai grav lucru pe care l-a făcut NESIMȚITUL SUPREM?A frânt pe genunchi și a aruncat la gunoi credibilitatea electoratului propriu!
Politică. Nu, mulțumesc.
cred ca e momentul sa importam politicieni hotarati si usor mai patrioti. unul ar fi Orban, celalalt orban, nu la nostru, si daca cautam gasim si prin polonia. chiar si tanti Merkel care se pensioaneaza ar fi buna, daca ar mai vrea o slujba cu jumatate de norma. Daca nu ar mai fi solutia cu angajat un manager pur si simplu cu target clar. primul obiectiv ar fi stavilirea pandemiei si aducerea dacilor liberi cu forta pe un fagas mai normal.
referitor la presedinte am citit un articol interesant scris de liviu alexa ( nu, nu imi place individul) care uneori o mai nimereste. merita citit chiar daca e numai pe jumatate adevarat.
Se dezbate încă. Ce zici?13
Nu ma intereseaza „cum este”, ma intereseaza ce scrie. Si la scris Alexa e BETON.
Fie si pentru simplul fapt ca nu-l intereseaza ce zice/gandeste lumea despre el. Drept pentru care isi bate pwla, fara discriminare, de oricine, la orice ora, pe orice subiect.
dar, da si-o bate si aia care nu ii dau bani pentru reclama si atentie ca nu tot ce zice este adevarat. multe sunt abureli.
dar in cazul articolului cu presul si combinatul de lemn de la sebes articolul pare bine documentat asa ca merita citit pentru a se vedea cine este de fapt pres-ul nostru.
e înfiorător cum un autocrat corupt precum orban celălalt, mai corupt decât năstase, mai șmecher decât ponta și mai populist decât dragnea, la care se adaugă șoșonismul suveranist anti-ue din ce în ce mai la modă în colțul ăsta de lume, e văzut așa un model. ca să nu mai pomenesc faptul că, strict economic, ungaria a căzut în cap de când el o conduce, reușind să reducă în defavoarea ungariei la maximum avansul economic față de românia, de exemplu, fără ca aceasta să aibă vreun merit.
Comentariu beton!16
Eu cred că într-un viitor nu prea îndepărtat V. Orban va fi obiectul unor studii pe mai multe paliere,sunt multe necunoscute în ascensiunea şi succesul lui,inexplicabile dacă iei ca reper situaţia ţării
Cu trei paragrafe prea mult: eu sper că nu a făcut vaccinul. Numai că, la fel ca în cazul Mama Urs, știu că degeaba sper. A vorbi frumos, pe un ton înțelegător cu președintele și pnl, mi se pare nu doar pierdere de timp cât și faptul că le dai apă la moară. Uite fraierii, i-am bătut în pauză, le-am luat sandwishul și acum ne fac tema, că dacă nu rămâne juma de clasă repetentă și așa ceva nu se face. Ni la ei.
Cât despre președinte, e clar: fură curent. S-a bulit un condensator și nu mai ține sarcina, face revizite constant la Cernavodă. Toată Europa se întreabă: pe unde pierdem? Germania a închis reactoarele, Polonia minele de cărbune. Mâine o să citim de Suedia.
In 2019 , in turul 2 am pus stampila si pe bo**l asta si pe Veo. I-am considerat egali. La restul alegerilor am votat USR. Ultimii 2 ani m-au convins sa merg sa pun ștampila de la primar la președinte pe PSD. Nu cred in PSD, nu i-am votat niciodata, dar parca era ceva mai bine cu ei decat cu astia. Cred ca daca era PSD la guvernare aveam mai multi oameni vaccinati, electoratul lor refuza vaccinarea si ei stiu cel mai bine cum sa ii convingă. E foarte posibil sa fiu tampita si asta sa fie motivul pt ceea ce am scris mai sus, dar nu mai pot cu astia.
Se dezbate încă. Ce zici?17
E un mic typo la „posibil”. În acest caz forma corectă e „probabil”.
„My brother once told me that nothing someone says before the word “but” really counts.” În acest caz: „Nu am votat niciodată pezede, dar….”. Indubitabil, desigur.
Asta-i partea nasoală la alegeri: de la proști n-ai speranțe, de la deștepți te poți aștepta la orice.
Comentariu beton!26
Nici nu ar trebui sa ne intereseze cine dracu guverneaza sau cine pana mea e presedinte .As vrea doar niste institutii care sa functioneze ,justitia,politia,aparatul birocratic care sa semneze cand am ceva de semnat ca n rest ne descurcam noi si singuri.La naiba cu politicul de peste tot.
@claudia, dar vezi tu ca din păcate ei sunt cei care ar trebui sa “de-a tonul” la schimbările/îmbunătățirile alea care le pomenești tu, și care cred ca și le dorește orice roman. O sa mai curgă multă apa pe Dâmbovița pana o sa fie România “o țara ca afara”.
Foarte des ne consideram un popor „ales” cu o misiune universala de indeplinit dar acum de ce nu ne dovedim „speciali”?
Presedintele are rol de mediator( macar asta ar trebui sa-l indeplineasca!}
A facut „la misto” propunerea de premier-trec 1o zile nu se reuseste formarea unui guvern „din prima”in momente de crize multiple-simplu:sa isi dea demisia sau sa fie demis(conform fisei postului)!
Reactia clasei politice in momente critice ale societatii civile?-un guvern de uniune nationala temporar pana la alegeri anticipate si-sau rezolvarea problemelor curente, fara sa se mai poata arunca pisica grelelor mosteniri…
Ne vrem speciali ,vrednici,despteti si patrioti,inteligenti si competenti,providentiali in alegerea solutiilor,salvatori ai patriei,dar nu suntem de nici unele.
Cum se numesc dacii care gândesc?
expati
Comentariu beton!20
Gândaci.
Gândaci. 70%!
Ambele scenarii sunt la fel de nasoale.
Daca l-a desemnat ca sa nu treaca si mai apoi sa poata veni cu ce nume vrea el, e un jeg.
Daca l-a desemnat ca sa isi rupa gatul cateva luni la guvernare, timp in care i se blocheaza toate initiativele in parlament, e tot un jeg.
Noi suntem doar carne de tun, vaca de muls si victime colaterale.
Comentariu beton!20
Toți intelectualii din zona mea, din țara asta, din diaspora, îl idolatrizau pe Iohannis, atât la primul mandat cât și la al doilea. Erau în stare să îi ducă flori la poarta casei, trăgându-se pe genunchi. Nu aveai cum să îți deschizi gura în fața lor și să le spui că nu e bun nici ăsta, că nu ne va scoate din mizerie, ci ne va adânci groapa. Erai prost și fără educație!
Stau acum și mă gândesc, așa, în condiția mea de om umil și simplu, că sunt mai deșteaptă decât toți aștia!
E drept, cu atâta rămân, că nu am putere să fac mai mult, dar sunt ei, oamenii deștepți care pot dar e, totuși, mai comod de dat din gură, judecat, așteptat, lăsând răul să se tot adâncească.
Io cred că Iohannis a fost pus într-o mare dilemă: ”Pe cine naiba să aleg dintre toți cretinii ăștia?” 😂
După Dancila, Ponta, Dragnea, Cîțu, Cioloș miroase a cozonac cu stafide.
Se dezbate încă. Ce zici?14
Vă place cozonacu’ cu stafide, doamna?
Dosarul accidentului a fost clasat (Lucian Bode). Cand PNL pune prim ministru, transformarea Câțului în noul Dragnea va fi completă.
“Romania lucrului bine facut”…de 💩 cacao!
Vorba lu’ maica-mea: “vai de steaua noastra” ( adică a voastra ca noi avem regina). 😜
Eu m-am vaccinat cu Johnson. Sa inteleg ca o sa fiu curand catalogat drept suspect de catre fanaticii vaccinului ?
Nu, tu ești doar prost. Ești un analfabet funcțional care nu poate să înțeleagă un text scris. Deci ești safe.
Eu am ajuns la următoarea concluzie (nici nu era greu ,de fapt) : ăștia trăiesc intr.o Românie numai a lor ,unde de f. puține ori sunt trași la răspundere , unde ” tara arde și baba se piaptănă” , unde ți se spune să.ti faci ” datoria de cetățean” când trebuie sa votezi ,dar apoi ți se pișă în cap fără nicio jenă !
Am mai zis-o, Miorița nu e scrisa aiurea, e chintesența poporului român. Care nu e nici puturos cum zic unii, nici hoț cum zic alții. E doar fatalist. E pe sistem: nu mi-a iesit de doua ori, am incercat si a treia oara, nici de data asta nu e cum vreau, mă las păgubaș, nu mai votez, mă doare-n c..ot. Nu mă mai interesează, eu am încercat. Și nu mă exclud pe mine, să n-avem vorbe. Șoluția: pupați-o pe Anduța și alti idealisti ca ea care ii freaca la icre pe aia de la putere sperând că se schimba ceva. Că dacă toți am fi făcut ce fac ei eram departe.
Comentariu beton!21
E pandemie, să avem grijă cu pupatul, zic. Aș contesta și expresia ”frecare la icre” , nu e cea mai potrivită, dar hai, treacă de la mine. Însă la ”idealiști” pun piciorul în prag: idealiști pragmatici se spune! 🙂
Serios vorbind, eu nu cred că există o chintesență a poporului român. O fi fost vreuna în trecut, dar se duse. Sunt români fataliști, români puturoși, români hoți și tot așa. Dar și români care nu se simt complet neputincioși și resemnați în fața destinului, români harnici, români cinstiți și etc.
”Frecatul la icre” nu l-aș privi ca pe ”soluția”, ci ca pe una dintre soluțiile de luat în calcul atunci când vrei să faci/schimbi/repari ceva, dar nu depinde doar de tine și te mai și afli într-o poziție net inferioară de putere. Unde-s mulți puterea crește, însă, asta e adevărat. Că una e să freci la tone de icre singur și alta în echipă cât mai mare. Dar nu e musai ”toți”. Că poate unii vor să frământe la cozonac. 😛
Comentariu beton!14
Da’ ce, ti-a cerut cineva parerea?Ia vezi!
Da’ ce? Tre’ să ne dăm cu părerea și aici ca-n politică? Doar o dată la câțiva ani?! Pffff!
Ce-a început în aparență cu o cacealma se poate sfârși cu un guvern Cioloș, săptămâna viitoare!
Azi coboram cu liftul, si am avut asa o epifanie. Pana am ajuns la parter stiam ce as fi facut daca eram Ciolos zilele astea.
Si cred ca ar mai fi si altii care stiu ce au de facut in pozitii similare, vezi Valeriu Nicolae CIOLAN pe care l-am si votat si a pierdut omu’ la cateva zeci de voturi…
Ii faceam de cacat maxim pe Ioha si Catu (citit ce scrie in articolul din link), le faceam lista de esecuri si ii balacaream pe la toate televiziunile, troaca de porci. Le dadema cartile si strategia de cacat pe fata, ii taram la TV sa nege, si apoi nu mai aveau spatiu de dat inapoi. E singura metoda care functioneaza la agarici. Orice apel la bun simt, binele tarii, salvarea populatiei din gaura neagra a pandemiei si a economiei cu inflatie galopanta, sunt fix pensula, la grajdarii ajunsi sefi.
La astia tre sa le zici ca la necalificati cand te inteaba sefu, da mie ce imi iese.
Orice alta strategie e prea bruxeleza pt ei.
Are si Ciolo bubele lui, se stie de pe vremea melodiei lui BUG Mafia. Aveau un vers pe tema.
Dar daca facea asta demonstra ca a inteles cum merge treaba la noi. Altfel ramane un simplu pion. Si aici si la Bruxelles.
Sunt curios care televiziuni l-ar fi invitat, sa puna tunurile pe cei 2.
O radiografie buna a situatiei actuale din Romania, pe care o las aici cu permisiunea autorului:
https://www.g4media.ro/furia.html?fbclid=IwAR0Sg86FtdAV2qmaZ_WhSULX3sQFLuDkIftUf83sbqcjLzbK5sX4usQZmrU
Si tu cu abordarea asta vrei să faci guvern cu liberalii si udemeristii? Că Ciolos clar știe că are oareșice șanse să facă guvern. Si își joacă cartea bine. Chiar foarte bine, as zice eu.
Nu e Cioloş omu ăla,e prea ardelean şi prea bruxelizat să pornească scandalul politic şi mediatic de care pomeneşti.Întrebarea cu televiziunile e bună.Eu rămân siderată cum se schimbă peste noapte „orientarea” în funcţie de schimbarea patronului,a finanţării,a serviciului de care atârnă sau mai ştiu eu ce criteriu de kkt.Prefer să nu mai deschid tv.Deloc.Dl Tăpălagă e cam pătimaş ca să facă o radiografie bună.
Prea ardelean? Am crescut în Ardeal intre băieții de cartier. Vezi casete cu lupte de pitbuli filmate pe zăpadă, de ardelenii mei. Stai liniștită. E o imagine, cum era și Iohannis prea neamț sa fie un președinte lichea. Ciolos își va lua o mare %$#@, de la establushmentu dâmbovițean. Dacă era pe stilul ponta, era deja premier cu suport usl. Altfel nu are șanse. Deci va fi un fas.
Din pacate.
Boss, de regulă nu comentez politică (deși am păreri și opinii pe care, evident, le consider corecte și fondate). O singură chestiune as vrea să ridic. Cel mai josnic de după 1989? Ești foarte sigur că Ceaușescu era mai josnic? Mai prost, mai needucat, mai neinstruit sigur era, dar mai josnic…nu sunt sigur.
Da, șef. sunt foarte convins că Ceaușescu era mai josnic. Dar nici măcar nu vreau să intru în discuția asta, comparăm două epoci și două regimuri total diferite. N-am cum să mă raportez la Ceaușescu, că dacă m-aș raporta, n-am mai discuta acum despre vaccinați și nevaccinați, ci despre cu totul altele.
Despre vreun extras din discursul tovarășului de pe la vreo plenară? 😛
Politicienii români? Stâlpi de iluminat public avem, săpun se găsește pe toate drumurile (folosim ”Protex” că ăla nu-i place lui Mihai), frânghie ne mai trebuie. Spânzurăm bine de tot la ei și să vezi cum se schimbă ceva!
Are, încă, aceleași calități ca la început: nu e Ponta, nu e Veorica. Și nu el e problema, ci noi, cei care am votat întotdeauna răul cel mic.
Dacă am fi votat răul mare în 2000? Remember? Vadim? Vot pentru Iliescu?
Trebuie să cazi uneori cît de jos posibil ca să crești, apoi, sănătos!
Ce alternative existau sau mai exista?
Te caiesti tarziu, my friend.
Eu cred ca el a riscat totul pt ca spera la o predare de stafeta.
Cum e ultimul mandat, iar PSD-ul n-a prea dat presedinte in ultimii ani, candidatul PNL cam devenea favorit (cel putin pe hartie, inainte de tot tambalaul asta).
Iar candidatul PNL nu poate fi decat presedintele partidului.
Iar pt asta a pus totul la bataie intr-o situatie in care deja se anunta un val 4 nasol pt Romania.
Faptul ca noi nu contam, nu mai e o surpriza pt nimeni.
Ce mi se pare f tare e ca oamenii astia (Citu si Iohannis) nu-si respecta nici macar intelegerile cu partenerii/colegii.
De ce zic asta?
1. Acu vreo o luna (estimativ) pe Orban l-a luat gura pe dinainte si a zis ca e „nedumerit” pt ca se intelesese cu Iohannis si Citu ca sa-l sustina pe Citu pt a fi premier, Orban sef la PNL si dupa retragerea lui Mugur Isarescu, Orban sa preia sefia BNR.
Evident ca dupe ce s-au vazut cu sacii in caruta, Iohannis si Citu l-au „facut” pe Orban.
2. Concedierea lui Vlad Voiculescu (din senin) dupa ce Citu si Barna discutasera cu o seara inainte si nu se punea problema de vreo modificare in guvern
3. Concedierealui Stelian Ion (ministrul justitiei) pt avizul pt PNDL-ului fapt ce a dus la dinamitarea coalitiei.
In conditiile in care nu-ti respecti intelegerile/cuvantul dat colegilor/partenerilor de guvernare, cum ai putea vreodata sa stabilesti o legatura bazata pe incredere cu alti parteneri?
Cine te-ar mai crede pt un angajament/intelegere/orice?
Ai spus exact ceea ce gândesc și eu. Oricum l am votat tinandu ma de nas, totuși era premierul de la Grivco, păpușă lui Voiculescu. Am sperat ca, odata ajuns presedinte, va deveni om liber, dar tot sclav a ramas.
Dacii care gandesc -gandaci!
Abia aștept sa votez PSD! Astia asta merita! Sunt pur și simplu sidefata de cat de „naiva” am putut sa fiu sa votez acesti nenorociti! Doar ambitii personale, în rest, nimic!
Abia aștept sa votez PSD! Astia asta merita! Sunt pur și simplu siderata de cat de „naiva” am putut sa fiu sa votez acesti nenorociti! Doar ambitii personale, în rest, nimic!
taci ca si citu. Astia doi deja mi se par cel mai criminal duo post 89
Ok, Cioloș nu o fi bun, dar de ce nu l-au nominalizat liberalii pe Bolojan?