Când mai postez despre mini-fashioniste, de obicei postez despre Ioana, că ea e cea care are imediat replică. Dar să nu vă imaginați că Maria tace. Nu tace deloc.

Unu

Ne-am îmbrăcat să plecăm la film. Am intrat în dormitor să iau actele și cheia de la mașină. Doar că în dormitor sunt și mini-fashionistele care se uită la nu știu ce comedie. Maria mă privește lung când trec prin dreptul ecranului. Și la dus, și la întors. După care, practic de nicăieri:

– Wow! Arăți ca mama.

În apărarea mea pot să spun doar că e prima oară când nu port pantaloni scurți, din primăvară încoace. Încă sper să fie asta.

(02 octombrie 2021)

Doi

Maria deschide val-vârtej ușa livingului, bagă capul și întreabă precipitat:

– Pot să scriu că ai câteva fire de păr alb?

Io, total dezorientat:

– Unde să scrii?

– Pentru la școală. Trebuie să fac caracterizarea membrilor familiei.

– A, ok, poți.

Mă pun să lucrez, dar n-apuc, peste câteva secunde aceeași deschidere vijelioasă a ușii:

– Pot să spun și că ai burtică?

Hmm, dar ce proiecte cu descrieri detaliate au ăștia la școli în ziua de azi. Îmi dreg vocea ca să câștig timp:

– Poți să scrii. Dar le zici că am foarte puțină burtică sub care se evidențiază clar stratul de mușchi extrem de bine lucrați.

Maria, închizând ușa:

– Daaa, extrem de bine lucrați cu cartofi prăjiți…

🤔

(07 octombrie 2021)