Iar s-a apucat Olivia să scrie mizerii pe Facebook.

Asta e dovada clară că excesul de ciuboțica cucului și de mămăligă vârtoasă dăunează grav creierului și te transformă într-o nesimțită care-și bate joc de niște analize care, pentru anumire femei, fac diferența între viață și moarte. Ca să nu mai zic și că s-a pișat pe o campanie umanitară, la nivel mondial, de conștientizare a unei probleme reale, cum e cancerul de sân. Și totul de la ciuboțica cucului consumată în exces.

Evident, niciun algoritm și niciun AI nu depistează propaganda pro-moarte pe care o face femeia asta. Dacă n-a scris „pulă”, „coaie” sau „negru”, nu se atinge nimeni de postarea asta, că doar nu încalcă niciun standard al comunității. Plm.

Cât despre autorități, nici gând să se sesizeze cineva că femeia asta poate împinge deliberat și premeditat spre moarte o grămadă de oameni care au încredere în eructațiile ei lipsite de vreo bază științifică. Din nou, plm.

Știți cum reușesc să mă calmez de fiecare dată când slobozește doamna Steer mizerii de genul ăsta? Caut videourile în care doctorul Craiu îi dă smetie după smetie peste bot (metaforic, desigur), iar Olivia arată și vorbește de parcă e evadată de la spitalul de nebuni. Adică astea.

Iar partea cea mai funny este că iar o să-i plângă internetul de milă lui Andi pe motiv că „el e băiat bun, nu înțeleg cum stă cu nebuna aia”. Well, fraților, după cum v-am mai explicat, eu nu cred că poți să stai cu cineva douăzeci de ani dacă nu credeți amândoi în aceleași lucruri.

Altfel, revenind la întrebarea mea de mai sus, chiar nu există nicio autoritate capabilă s-o întrebe despre niște lucruri de genul zădărnicirea combaterii bolilor? Nu de alta, dar când am verificat ultima oară, cancerul încă era una dintre cele mai mortale boli ale planetei.