Pe litoralul Mării Negre, din interiorul fostului teritoriu al dacilor liberi, mi-am jurat că nu mai calc decât în regim de urcat dimineața în mașină, mers și făcut o baie, întors seara acasă. Nu de alta, dar să-și bată toată lumea joc de mine, pe banii mei, nu e cea mai plăcută experiență pe care o poți avea. Lasă să meargă alții să susțină turismul românesc. Eu o să-l susțin p-ăla al țărilor unde nu mi se lasă impresia că sunt luat la mișto la fiecare pas.
Așa că zilele astea am ales să dăm o fugă, la mare, la soare (că fetele nu văzuseră vreo plajă anul ăsta) în patria proaspetei campioane europene, Italia. Mai precis, în Sardinia, la Alghero. Apropo, jur că dacă bănuiam vreo secundă că ajunge Italia în finală, făceam rezervarea începând de duminică doar ca să trăiesc bucuria italienilor pe viu, de la fața locului. Dar dacă n-am crezut, aia e.
Și-acum, să lăsăm plaja și soarele, c-o să mai revin pe subiect, pentru niște informații mai utile când ai de gând să zbori în Italia. Gen, de ce documente am avut nevoie, cât au durat formalitățile pe aeroport sau cum se desfășoară procesul de îmbarcare. Nu de alta, dar sunt convins că vor fi utile pentru cei care vor să ajungă vara asta în Italia și vor să meargă cu avionul.
Să le luăm pe rând, zic:
Unu. Ne-am descărcat amândoi certificatele digitale covid (de aici). A mers smooth, în 15 secunde le aveam pe email. Le-am printat, că nu mi-a fost foarte clar dacă pot fi prezentate și de pe telefon. Ne-au trebuit, să știți. După pașapoarte, certificatul digital a fost primul lucru pe care ni l-a cerut fata de la check-in.
Doi. A trebuit să completăm online, fiecare, un document pe care am înțeles că la ora asta îl cer toate companiile aeriene, pe ruta Italia: Personal Locator Form sau PLF (îl găsiți aici). Înțeleg că există oameni care au zburat în Italia și nu le-a cerut nimeni documentul ăsta. Nouă ni le-au cerut cei de la Wizz. Și p-astea le-am avut printate, că dacă tot ne-am apucat să printăm, am printat tot. Dar PLF-ul se poate prezenta și de pe telefon.
Trei. N-aveți idee câți oameni se prezintă la aeroport fără niciun fel de document covid related. Numai eu am asistat la trimiterea acasă a trei femei care nu aveau la ele niciun fel de hârtie sau dovadă din care ăia de la compania aeriană să-și poată da seama care e situația lor, epidemiologic vorbind. N-aveau certificat digital, n-aveau test, n-aveau absolut nimic. N-aveau nici măcar creierul să se ducă să-și facă un test antigen în aeroport (cu eliberare de rezultat în cinșpe minute), mai ales că pe ruta Italia se acceptă și antigen. Noaptea minții, vă spun.
Patru. În viața mea nu mă mai iau după ce citesc în presă și pe Facebook. De mai bine de o săptămână, îmi ajungeau în fața ochilor numai articole, știri și postări despre cozile imense de pe Otopeni. Despre cum tot fluxul de pasageri se mișcă infernal de greu și despre cum e mai bine să te duci la aeroport cu măcar trei ore înainte de ora zborului, ca să fii sigur că-l prinzi.
Evident, după ce-am citit sau văzut numai știri de genul ăsta, ne-am panicat și-am am hotărât scurt, înțelept și de comun acord: mergem cu patru ore înainte ca să nu riscăm nimic. Cu fetele după noi și cu un teanc de documente cât volumul doi din Shogun, nu aveam cum să luăm altă hotărâre.
Mda, a mers totul atât de ușor și de rapid, c-a trebuit să stăm degeaba mai bine de două ore. E drept că zborul nostru a fost la ora 18.00, probabil la cele de dimineață e mai aglomerat, dar chiar atât de mare să fie diferența? Și la noi s-a făcut o ditamai coada la check-in, dar mergea foarte repede, nu cred c-am stat acolo mai mult de 10 minute. Nu exagerez deloc când vă spun că în două ore eram deja cu toate formalitățile făcute. Prin urmare, concluzia mea e asta: dacă ești cetățean UE și zbori în UE, dacă ai la tine toate documentele despre care ești informat cu mult înainte că-ți vor fi cerute, flow-ul și timpii de îmbarcare sunt exact cele de dinainte de pandemie. Ba chiar un pic mai scurte.
Cam asta ar fi ce e mai important de știut.
Altfel, de azi începem să explorăm Alghero. Doar că de data asta nu mai fac jurnal, că nu mă mai ține căpuțul. Dar ceva poze și povești s-or găsi și de pe-aici.
Atât pentru azi.
Vacanta frumoasa! 🙂
Come se dice : Let’s make holiday great again 👍
Comentariu beton!45
Se dice: m-am trezit la 7.00, că în România e 8.00. 😀
Distracție plăcută!
Săr’na.
Vacanță plăcută… 💪💪💪
❤ 🤍 💙
💚🏐❤️
din ziua în care am văzut un cuplu scoțînd toți banii de pe card și apoi băgîndu-i la loc, pe rînd, pentru plata facturilor, am decis că nu mă mai miră nimic la conaționalii mei;
total de acord cu atitudinea vis-a-vis de litoralul românesc și probabil nu se va schimba pe durata vieții mele;
Sardinia este minunată, mi s-a spus, da’ io la mare în Italia, deși am fost o singură dată, cred că voi evita să merg, din două motive: mie-mi place să zac, să citesc, iar plaja lor sună precum curtea școlii, în recreație; apoi, n-oi fi io maaaare mîncău, da’ nu mi se pare normal ca atunci cînd mie mi-e foame, cîrciumarilor să le fie somn; sau lene; sau amîndouă;
altfel, buone vacanze!
Comentariu beton!41
Păi e normal să mai scoți banii de pe card, din când în când, și să-i numeri. Altfel, de unde știi cât ai? Dăăă.
Cică dacă te uiți îndelung la banda magnetică a cardului la zenit vezi exact ce credit ai pe el. E moștenire de la daci treaba asta 😜
Comentariu beton!28
@HM, la astea noi, endorsate, nu mai merge. Vedeai doar la alea vechi.
@costică, du-te în a doua jumătate a lui septembrie, chiar după 20 și o să auzi doar zgomot de valuri și pescăruși. E gol, liniște, nu urlă copii, nu e full de mașini (deci ai unde parca) și tarifele mult sub cele din sezon (5 euro vs 20 euro setul de șezlonguri cu umbrelă), iar vremea e încă bună și apa mării perfectă de baie.
@Rox, yep, i know; la 4-5 sectembre începeau vacanțele noastre de vară, î. M. (înainte de musulmănică)…
@Muslimu, pai dacă nu vreți sa veniți încoace?! Aici ai avea hectarul tău de plaja, și nu te-ar deranja nimeni! Și dacă vrei îți dau și Jetsky-ul sa te dai o tura! 😉😊👍
Un amendament la cele scrise referitor la zgomotul de pe plaje …copiii italieni nu țipă și părinții nu urla cu țigara în mână de pe cearsaf ca ….pe litoralul românesc .Vorbesc foarte civilizat ..am remarcat după mai multe veri petrecute pe plajele italiene.
Bravo, am bagat si noi o Italie acum o saptamana, am ajuns in dimineata dupa ce au batut Belgia si am plecat in ziua in care bateau Spania :).
Foarte usor mers fluxul la Otopeni, desi am avut zbor la 7 dimineata si zbarnaiau charterele din 5 in 5 minute.
Am avut PLF-ul, certificatul verde si Boarding pass-ul salvate pe telefon, a durat 20 de secunde sa le verifice pe toate.
Am fost de n ori in Italia, am vazut de toate, de la ghetari la granita cu Elvetia pana la cel mai sudic punct in Sicilia ( de unde tre sa privesti spre nord ca sa vezi Tunis-ul 🙂 ); de la Genoa la Trieste, plaje la Adriatico, la Tirenno si Ionico.
Nu dezamageste NICIODATA!
Sardinia e pe lista, uite ca acolo nu am ajuns 🙂 vacanta placuta si spor la savurat Ichnusa!!
Comentariu beton!28
Da, exact, la noi a durat mai mult de 20 de secunde, gen vreo 30, că eram mai mulți.
Cred ca s-a pierdut undeva intre Ro si It comentariul meu.. nfine, ce mai vroiam sa zic, daca nu stii ce muzica italiana sa pui la radio-ul masinii, alege cu incredere Kiss Kiss Italia, e de vacanta.
Kiss am ascultat când am fost cu mașina. Acum suntem per pedes. 😉 (am recuperat comentariul)
Dar de ce nu maneaua aia cu cravata? Culmea e că doar pe la noi a fost „hit”. Mai mulți italieni și oameni ce trăiesc în IT mi-au confirmat că individul și piesele lui sunt arhinecunoscute în cizmă.
Acum hitul verii in Italia e Mille ( Fedez, Achile & Orieta Berti -o prostioara de vara cum numai italienii stiu sa faca). O fredonau toti pe plaja 🙂
Si Ramooonaa???
I-am lăsat bobițe și apă. Cu restul se descurcă ea.
Și Vasile?
Aoleu, nu e nimeni care sa o scarpine dupa urechi si pe burta??? Ce viata e aia???
Banu,n mana, nu-i minciuna!!!
Bucurați – vă de vacanță! Distrați fetele, distrați-vă și voi. Sa fie cu soare ☀, voie bună.
Salutări!
Așa să fie. 😗
Cum zice italianul de rând….Have fun!
1. Sper să nu sțați mai mult 1-2 în Alghero
2. Să închiriați mașină
3. La cele mai faine locuri din Sardinia, cu plaje virgine, cu valuri, fără valuri, cu cârciumi cu mâncare adevărate ajungi doar cu mașina
4. Distracție plăcută
5. La mine vineri la 10.30 a durat maxim 30 de minute. Certificatul EU covid e ok și pe mobil, mi l-au cerut în Cehia. Și da, și noi am completat acel Formular privind locurile pe unde te duci să te cazezi, plus altul la cazare. Totul digitalizat, fără hârtii.
Distracție plăcută. Vezi ponturi despre Sardinia la Mihail Jurca pe blog.
Aproape am fugit pe fentă 😜 A nu se confunda Mihai Jurca cu Mihail Jurca 😁
Avem și noi „prognozarul” nostru, chiar dacă nu e cu pedigree 😜
Mă trezisem eu pe la ora 6 și când, ce să vezi, afară … ploaie 🤔 Și îmi pregătisem sandalele alea bune … 🤪 S-a dus pe copcă outfitzu’ meu🤣🤣 Beep beep Vasilescule 😅
și ce? puneai o pereche de șosete mai groase și aia era…
Si noi o sa mergem o saptamana in sardinia, asteptam continuarea.
p.s. la Otopeni ai optiunea sa treci cu pasaportul, la portile automate.
Da, o ai, dar nu și dacă ești însoțit de minori. 😉 Și pașaportul trebuie să fie musai din ăla electronic.
În sfârșit am intrat și noi în rândul lumii.
Enjoy, have fun!
La capitolul utile de călătorie, mai ales în această perioadă: am călătorit ieri pe ruta București-Grecia, cu autocarul, doar cu fie-mea. La români acte de identitate și musai declarația aia pentru copil din partea celuilalt părinte. Ca o noutate față de anii trecuți (cel puțin pentru mine) a fost faptul că acum se poate face această declarație pentru 3 ani și la modul general ”pentru străinătate”. În anii trecuți când călătoaream doar eu cu copiii trebuia musai pusă perioada șederii respective și țara, mi se pare tare faină această modficare.
PLF la greci pe această rută se verifica de anul trecut, acum cu atât mai mult. Certificat covid sau test tot doar la greci ni s-a cerut.
Sfat nesolicitat: dacă alegeți călătoria cu autocar, verificați că șoferii au și ei fie certificat de vaccinare, fie test. Ar putea să pară la mintea cocoșului că au (de vreme ce firma de transport pare foarte grijulie ca pasagerii să le aibă), dar e doar o părere. Ai noștri, 2 la număr, nu aveau niciunul, nici una, nici alta. Cât pe ce să rămânem agățați la graniță. Bine, cei cu destinația Salonic aveam toți alternative de recuperare, dar alții chiar nu știu ce ar fi făcut dacă rămâneau pe-acolo.
Comentariu beton!24
Da, cunosc, c-avem și noi tot din aia pe trei ani.
Tare ar fi fost filmul ăsta cu aproape KeAnduța pă autobuz🤣🤣🤣 Speed cu Reeves ăla ar fi fost film de grupa mică 🤭
Pfff, uite că nu m-am gândit la asta. :-))) Autocarele celea nu par mare brânză de condus și barierele sunt destul de fragile! Hai că poate la întoarcere iese de-un film frumos. 😛
Comentariu beton!16
@Anduța, te abați puțin, da’ ai aeroport la Plovdiv; pe ăla militar, iese sigur ceva de oscar…
Mie declarația pentru copil mi s-a părut mereu o mare prostie până când acum câțiva ani un columbian a plecat singur cu copiii în Sud-America „para siempre”, „uitând” să o anunțe și pe doamna cu care i-a făcut. A fost mare scandal în Spania, s-a cerut introducerea obligativității unei astfel de declarații dar nu cred că s-a făcut ceva in sensul ăsta.
În ce privește documentele CoVid am ajuns aseară în Ro și singura persoană care m-a întrebat de ele a fost vameșul român de la granița cu Ungaria. N-a vrut să le vadă era doar curios. 😀
Costică, ba chiar de (mare) artă…:-D
Tataie, nu știu când și cum a devenit la noi obligatorie, dar am așa un feeling că nu din prevenție, ci tot după niște ”amnezii” din astea s-a întâmplat. 🙁
Comentariu beton!15
Nu știu dacă mai citește cineva, legea respectivă a intrat în vigoare la noi pe 1 august 2005. Știu asta sigur pt că m-am lovit de ea în calitate de încă minoră pe vremea aia. Chiar în prima zi de aplicare 😐 Am povestit în detaliu într-un comentariu la postarea ce anunța plecarea lui MV în turul Europei. Pe scurt, m-am nimerit cu taică-meu în vama Turnu (AR) fără declarație, neștiind (fraieri) când exact intră în vigoare. Din ce îmi amintesc și la noi a fost precedent cu tatăl care a trecut granița cu copii și nu s-a mai știut nimic de ei.
Mișto destinație. Vacanță plăcută!
Buna ziua! Le-ati facut teste fetelor? Plecam in august cu 2 bucati, de 3 si 9 ani :). Multumesc!
Le-am făcut teste antigen cu o zi înainte de plecare.
Stintino – la vreo 50 km de Alghero spre nord cu apa ireal de frumoasa…
Santa Teresa di Gallura – un orasel mic cochet cu o plaja superba (Rena Bianca) de unde se vede Corsica…
o plimbare spre nord est – capo d’orso Palau este incredibil (se vede insula La Maddalena) spre Porto Cervo…
abia ce ne-am intors, am avut ca baza tot Alghero, totu’ foarte simplu si foarte frumos!
O sa revenim, sunt foarte multe de vazut si de trait in Sardinia! Ma asteptam sa fie frumos, dar a fost spectaculos!
Toata partea de nord spre est are plaje cu ape ireal de frumoase si nisip fin (atipic pentru Italia), de la cele mari la plaje unde esti tu si alte 5 persoane…
Abia astept sa descoperim si sudul insulei…
Vacanță plăcută! În Sardinia nu am fost încă, dar sper să ajung cândva. Have fun!
Cât despre întâmplări din aeroport, mă uimește numărul de cetățeni care încă încearcă să treacă de controlul bagajelor cu lichide în recipiente mari 🤔
@ametist pe mine mă uimesc ăia de vor să treacă cu bagajul de mână încărcat cu tobă, caltaboș, șuncă și alte mirodenii pentru Crăciun. Eu am fost în UK cu toate astea, dar în bagajul de cală. Am avut un bagaj special pentru așa ceva 😁.
Bănuiesc că Sardinia e un mirific loc al Planetei Pământ, așa că aștept cu nerăbdare poze! Vacanță minunată vă doresc și muuultă relaxare!
”Trei. N-aveți idee câți oameni se prezintă la aeroport fără niciun fel de document covid related. Numai eu am asistat la trimiterea acasă a trei femei care nu aveau la ele niciun fel de hârtie sau dovadă din care ăia de la compania aeriană să-și poată da seama care e situația lor, epidemiologic vorbind”
Din toți oamenii ăia de pe aeroport cei care erau aerieni au fost femei. Pentru asta ai putea fi arestat de Poliția Feministă și condamnat de o judecătoare la mulți de pușcărie.
de feministe, să fie treaba, treabă…
cu gardiene din FHM sau Playboy 😀
Vacanta frumoasa!
Și eu, tot așa, de vreo 15 ani pauză la litoralul românesc. 😁 Dacă-l vezi pe Chellini p-acolo transmite-i salutări de la mine. Știe el…😜
Vacanță frumoasă!
Salut și vacanta plăcută! Sardinia e pe lista mea de anul asta, lasă și tu un link cu hotelul dacă e ok! Ms
Nu e hotel, că n-am că n-am câștigat la loto. E greu să iei hotel când suntem patru. E un apartament foarte aproape de plajă.
Vacanta placuta!
Io am ales sa ma chinui si sa merg pe litoralul nostru, nu ca mi-s mare patriot dar ma intalnesc cu niște prieteni care ar putea fi in vacanta oriunde dar baga din cand in cand cate o vacanta in tara. Adica gen in loc de cruise pe nus ce tematic, bagi un 3 stelute la un hotel vechi renovat cu pisicina pt copchii. Si bere la dozator la „all inclusive” romanesc. Si aia e. Stiu, e overpriced, dar e al nostru :D.
Nu se mai acceptă plasticul de identitate?
se, se, numa’ că minorii n-au plastic ci cărticică…
merci de aducere aminte, că tre’ să-i fac și eu la a mea
Ba da, dar dacă tot aveam pașapoarte…
întrebare, că și eu schimb de luni home cu rome: cu minifashionistele cum ați făcut: test pcr, test antigen, certificat verde? (întrebarea mea e legată de niște neclarități orare: italieni cer antigen sau pcr cu 48 de ore înainte, în timp ce certificatul verde emis de români are valabilitate 24 de ore cu antigen și 72 cu pcr, așa că nu mai știu cum să fac. mai ales că plec din bucurești cu avionul, dar de acasă plec cu 24 de ore înaintea zborului)
Fetelor le-am făcut test antigen. E valabil 48 de ore, deci n-ai nicio problemă.
thanks!
Concediu placut în primul rând. Ai idee pt cei ce nu sunt vaccinați și vor sa plece cu mașina tranzitând Ungaria și Slovenia care este procedura și la întoarcere în țara de ce ai nevoie că să te bucuri de meleagurile acestea. Menționez că și eu am tot căutat informați și totul este in contradictoriu
Teoretic, ai nevoie de un test PCR negativ. Practic, e foarte posibil să nu-ți ceară nimeni nimic.
Cazul meu, am comentat și ceva mai devreme, probabil nu te va întreba nimeni nimic. Dar am plecat din Spania eu și soția vaccinați de tot, iar copilul doar cu prima doză. Cum în aplicația de la minister nu-i apare nimic până nu face rapelul, i-am făcut un PCR la o firmă autorizată de minister (99€). Cazarea am făcut-o pe unde ne-a apucat oboseala, n-au fost interesați de docs Covid nici în Italia, nici în Ungaria. În Ungaria au râs de noi că purtăm măști și au încercat fără succes să ne convingă să renunțăm la ele. Iar în Ro ne-au privit doar cu superioritate așa cum meritam de fapt: niște căpșunari care n-au habar cum stă treaba cu masca, covidul și contagierea.
Am plecat eu azi tot de la Otopeni. De când am intrat în aeroport până am trecut de control au fost 15 minute.
Iată. Exact ce zic.
Sardinia, sună tentant. O insulă cu o limbă aparte, distinctă de italiană. Se spune că în anii 30, când Mussolini vroia să italienizeze cu forța toate grupurile lingvistice minoritare din Italia (albanezi, sloveni, provensali, nici chiar germanii din Tirolul de Sud nu au scăpat) singurul text care putea fi recitat legal în public, într-o limbă locală alta decât italiana, era vechiul imn al casei regale a Sardiniei. Scris în limba sardă, și fiind parte a tradiției regale, el nu a putut fi interzis nici măcar de către regimul fascist.
I-am trimis pe părinți, duminică, în Italia, cu avionul.
Toate actele doar electronic.
Certificatul de vaccinare a fost cerut de vameșii români și italieni.
PLFul a fost cerut de personalul companiei aeriene, la îmbarcare.
P.S. Au prins bucuria pe străzi.
În Italia nu ne-a întrebat nici naiba de certificat și de PLF.
P.S. Ce tare!
Am fost eu dimineata si e aglomerat, mai ales daca ai bagaje de cala.
Si daca vrei sa iti povestesc cati pleaca la drum cu capul in traista, am de un stand-up.
Ma intreb mereu cum ajung oamenii aia prin tari straine si ce or face pe acolo cand ii vad ca isi gresesc numele, uita sa puna copii pe rezervare, gresesc sensul de mers sau datele, au documente expirate sau nu le au, pleaca la aeroport fara sa fi primit bilete pentru ca n-au platit etc… ii costa scump fiecare greseala, o platesc de parca ar fi normal.
Da, da, normal c-am avut bagaje de cală, cu trei fashioniste plecate de acasă o săptămână.
Am mers cu familia la niste prieteni in Torino intre 8 si 13 iulie, anul acesta. Certificate digitale la adulti, teste pcr la copii. Am completat si acel PLF online, l-am avut si printat, mi l-au cerut la aeroport (am zburat cu wizz). Am aterizat pe 8, pe 9 dimineata m-au sunat de la DSP-ul din Torino sa ne intrebe de sanatate, mi-au cerut si le-am trimis pe email certificatele de vaccin si testele copiilor. La finalul conversatiei: „Have a nice holiday”!, s-au relaxat la telefon cand le-am spus ca stam 6 zile, ca e doar holiday. La intoarcere nu a mai cerut nimeni nimic in afara de pasapoarte.
Vacanta frumoasa! 👍