Pe litoralul Mării Negre, din interiorul fostului teritoriu al dacilor liberi, mi-am jurat că nu mai calc decât în regim de urcat dimineața în mașină, mers și făcut o baie, întors seara acasă. Nu de alta, dar să-și bată toată lumea joc de mine, pe banii mei, nu e cea mai plăcută experiență pe care o poți avea. Lasă să meargă alții să susțină turismul românesc. Eu o să-l susțin p-ăla al țărilor unde nu mi se lasă impresia că sunt luat la mișto la fiecare pas.

Așa că zilele astea am ales să dăm o fugă, la mare, la soare (că fetele nu văzuseră vreo plajă anul ăsta) în patria proaspetei campioane europene, Italia. Mai precis, în Sardinia, la Alghero. Apropo, jur că dacă bănuiam vreo secundă că ajunge Italia în finală, făceam rezervarea începând de duminică doar ca să trăiesc bucuria italienilor pe viu, de la fața locului. Dar dacă n-am crezut, aia e.

Și-acum, să lăsăm plaja și soarele, c-o să mai revin pe subiect, pentru niște informații mai utile când ai de gând să zbori în Italia. Gen, de ce documente am avut nevoie, cât au durat formalitățile pe aeroport sau cum se desfășoară procesul de îmbarcare. Nu de alta, dar sunt convins că vor fi utile pentru cei care vor să ajungă vara asta în Italia și vor să meargă cu avionul.

Să le luăm pe rând, zic:

Unu. Ne-am descărcat amândoi certificatele digitale covid (de aici). A mers smooth, în 15 secunde le aveam pe email. Le-am printat, că nu mi-a fost foarte clar dacă pot fi prezentate și de pe telefon. Ne-au trebuit, să știți. După pașapoarte, certificatul digital a fost primul lucru pe care ni l-a cerut fata de la check-in.

Doi. A trebuit să completăm online, fiecare, un document pe care am înțeles că la ora asta îl cer toate companiile aeriene, pe ruta Italia: Personal Locator Form sau PLF (îl găsiți aici). Înțeleg că există oameni care au zburat în Italia și nu le-a cerut nimeni documentul ăsta. Nouă ni le-au cerut cei de la Wizz. Și p-astea le-am avut printate, că dacă tot ne-am apucat să printăm, am printat tot. Dar PLF-ul se poate prezenta și de pe telefon.

Trei. N-aveți idee câți oameni se prezintă la aeroport fără niciun fel de document covid related. Numai eu am asistat la trimiterea acasă a trei femei care nu aveau la ele niciun fel de hârtie sau dovadă din care ăia de la compania aeriană să-și poată da seama care e situația lor, epidemiologic vorbind. N-aveau certificat digital, n-aveau test, n-aveau absolut nimic. N-aveau nici măcar creierul să se ducă să-și facă un test antigen în aeroport (cu eliberare de rezultat în cinșpe minute), mai ales că pe ruta Italia se acceptă și antigen. Noaptea minții, vă spun.

Patru. În viața mea nu mă mai iau după ce citesc în presă și pe Facebook. De mai bine de o săptămână, îmi ajungeau în fața ochilor numai articole, știri și postări despre cozile imense de pe Otopeni. Despre cum tot fluxul de pasageri se mișcă infernal de greu și despre cum e mai bine să te duci la aeroport cu măcar trei ore înainte de ora zborului, ca să fii sigur că-l prinzi.

Evident, după ce-am citit sau văzut numai știri de genul ăsta, ne-am panicat și-am am hotărât scurt, înțelept și de comun acord: mergem cu patru ore înainte ca să nu riscăm nimic. Cu fetele după noi și cu un teanc de documente cât volumul doi din Shogun, nu aveam cum să luăm altă hotărâre.

Mda, a mers totul atât de ușor și de rapid, c-a trebuit să stăm degeaba mai bine de două ore. E drept că zborul nostru a fost la ora 18.00, probabil la cele de dimineață e mai aglomerat, dar chiar atât de mare să fie diferența? Și la noi s-a făcut o ditamai coada la check-in, dar mergea foarte repede, nu cred c-am stat acolo mai mult de 10 minute. Nu exagerez deloc când vă spun că în două ore eram deja cu toate formalitățile făcute. Prin urmare, concluzia mea e asta: dacă ești cetățean UE și zbori în UE, dacă ai la tine toate documentele despre care ești informat cu mult înainte că-ți vor fi cerute, flow-ul și timpii de îmbarcare sunt exact cele de dinainte de pandemie. Ba chiar un pic mai scurte.

Cam asta ar fi ce e mai important de știut.

Altfel, de azi începem să explorăm Alghero. Doar că de data asta nu mai fac jurnal, că nu mă mai ține căpuțul. Dar ceva poze și povești s-or găsi și de pe-aici.

Atât pentru azi.