Am așteptat să se liniștească un pic lucrurile, pentru că trebuie să vă fac o mărturisire deosebit de importantă. O marturisire în urma căreia s-ar putea să nu mă mai vedeți cu aceiași ochi ca până acum, dar nu mai pot să duc, trebuie să spun cuiva. Și dacă nu vouă, cui?
Fraților, dacă nu v-ați dat seama încă, trebuie să aflați despre mine că sunt o ființă superficială și ignorantă, prin urmare nu mi-a păsat nici cât negru sub unghie, nu m-a interesat nici măcar cât starea vremii din Antananarivo, care este rezultatul alegerilor din America.
Gata! Mă simt extrem de eliberat c-am reușit s-o spun.
Acum puteți să dați drumul la lamentări, înjurături și blesteme. Dar, mvai, cum poți sa spui așa ceva, Vasilescule? Înseamnă că nu-ți pasă de soarta oamenirii dacă nu te interesează cine câștigă alegerile în cel mai puternic stat al Planetei. Ești inconștient? Gata, nu mai vreau să știu de tine, m-ai dezamăgit profund. Și altele, de același gen, desigur.
Ca să nu mai pierdem timpul, o sa vă răspund încă de pe acum.
Boșilor, în ultimii 30 de ani am tot trăit alegeri din astea made in America, alegeri extrem de importante, alegeri în urma cărora trebuia să se decidă soarta omenii, algeri în urma cărora trebuia să aflăm dacă vor începe și pe la noi să zburde cei mai buni prieteni ai omului cu covrigi în coadă.
Băi, nu știu cum să face, dar după ce treceau alegerile astea extrem de importante pentru viitorul și soarta omenirii, indiferent cine ieșea președinte în America, eu tot pe aceleași autostrăzi inexistente circulam cu mașina, tot de același sistem medical incompetent mă loveam, tot cu dosar cu șină mă duceam să mă ploconesc în fața vreunui birocrat grețos și extrem de ocupat. Nu mai continui cu exemplele, că știți și voi extrem de bine unde vreau să ajung.
Și-atunci, să mă iertați, dar de ce m-ar interesa pe mine cine câștigă alegerile în State, când de 30 de ani noi încă nu putem să scăpăm de buda aia din fundul curții?
Dar, repet, nu trebuie să mă judecați prea aspru, după cum ziceam, sunt un ignorant, un superficial și nici nu sunt foarte inteligent. De-aia.
IGORNANTULE! Na, ca sa nu zici ca nu zice nimeni ca tine :))
Pe cine dracu’ mai interesează alegerile din USA, oricum ăia se vor scălda in neo-marxism, adică. …….comunism feroce, mult timp de-acum înainte, indiferent de senilul ales ca prezidel, treaba e ca Putin şi Xi să fie atât de lucizi încât să nu apese butonul roşu când Biden va confunda valiza nucleară americana cu urna în care-şi ține cenuşa soției, fiicei, fiului, şi se duce să „omagieze” prin diferite ritualuri parkinsoniene!
Pt. cunoscători, dar doar pt. ei, socialismul a fost şi este cel mai mare duşman al comunismului, iar nu capitalismul, asta a zis-o Chomsky Naum, apropo şi de locația unde s-a refugiat Trotsky când voia Stalin sa-i ia gâții, adică America de Nord.
Nu, comunismul n-a existat nicăieri pe Terra, el acuma vine sub numele de Globalism, din USA, cu guvern mondial sub dominația celor cu bani, a OMS (tot cumpărată), a corporațiilor, a multinaționalelor, a plutocrației, a războiului bacteriologic, a isteriei totale inutile, a subjugării mass-media.
Ironia sorții e că tocmai ce-i care se pretind anti-comunişti sunt vectorii principali de răspîndire a virusului, bineînțeles cu mască………..
Se dezbate încă. Ce zici?18
Păi în cazul ăsta, suntem doi ignoranți si superficiali. Csf? N-ai csf..
🤪
Nasol. Stai să vezi când or intra apostolii dreptății aici. Că ne crucifică.
Nu-i nimic. „Ne descurcam” 😁
Comentariu beton!19
Va cam place sa va fuduliti!
Eu am fost foarte interesat, am cercetat indelung RO AEP-ul lor online, ca sa zic asa, dar din punct de vedere al datelor demografice/sociale. Este foarte interesanta si clar delimitata falia in populatia americana. Aproape fara exceptie, pentru Trump a votat zona rurala, fie ca sunt rednecksi din Texas, hillbillys din centru-est, farmersi din Mid Plains sau cowboys din Montana, Dakote, etc. Pentru Biden au votat cei din orasele mari si suburbii (care nu au conotatia negativa de la noi) cam de peste tot ( inclusiv in statele foarte rosii) si au mai votat si orasele mici si zonele semirurale de pe coasta de Vest , in NE si zona marilor Lacuri ( unde de fapt nici nu prea sunt zone autentict strict rurale)
Comentariu beton!24
Păi, na, fiecare cu plăcerile și pasiunile lui.
Trebuie să te intereseze ! Nouă cine ne dă pachetul Google pe P50 Pro ? Aia mă interesează pe mine !
Plus că ne trimit vaccinuri și baiatul ală, Bill, a zis că îmi dă și un microprocesor…sau cip, ceva.
Recycle Bin…den !
Comentariu beton!16
Da’ stai liniștit că îți dădea cip indiferent cine ieșea președinte.
da, bre, da’ acu’ ne dă d’alea bunele, nu refuzuri la export…
Comentariu beton!23
Pai nu esti singur, catusi de putin nu mi-a pasat pe cine isi aleg americani sa ii reprezinte, mai ales cand am vazut ca nu au gasit alti mai tineri decat pe aia 2, un 74 si celalalt 77, pai la varsta unii se cam duc spre vesnicele plaiuri, alti nu mai au judecata limpede deja de mult timp, asa ca, vorba ta am fost nepasator
Comentariu beton!13
Pfff… nici nu pot să citesc ce-ai scris.
Daca e gramatica problema imi cer scuze pentru ea, nu ma chinui prea mult sa o respect, poate si din cauza varstei, poate si ca scriu doar de pe telefon si nu sunt chiar bun prieten cu touchscreen-ul
App, din cauza asta oare trebuie sa bag de fiecare data cand scriu user-ul si mailul? 🤔
Ce gramatică, boss? Făceam mișto.
Vai de capul meu! Cum să nu te intereseze? Păi, sunt unii care au postat în draci în legătură cu subiectul ăsta pe toate rețelele sociale, de zici că le candidau direct neamurile de gradul 1 p-acolo.
Recunosc că pe mine m-au interesat alegerile din US din cauză de meme-uri și a altor asemenea mijloace de amuzament online. 🤣🤣
Cât despre efectul politicii US asupra Ro….neinteresant. Orice țară oleacă mai răsărită decât noi ne bagă în seamă atât timp cât ne poate folosi la ceva.
Comentariu beton!15
@Ioane, nici măcar meme-urile nu mi se păreau amuzante. Parcă era așa ușor trist că se face mișto de niște oameni care la vârsta lor ar fi trebuit să se joace cu nepoții în parc și să-și toace pensiile pe cadouri de Crăciun.
@MV, acelor 2 oameni le e frica de uitare, le e frica de faptul ca vor fi dati uitari, nu au facut nimic bun pentru tara lor ca sa fie tinuti minte, asa ca insista sa stea pe primele pagini sa nu fie uitati, pentru cei ca e asta e inevitabil, mai repede o sa imi aduc aminte de romario(el mi-a venit in minte) in ce perioada a jucat la barcelona decat de cine a fost presedinte in usa in 2021
Asta inseamna ca sigur ti-a scapat ultimul video din campanie postat de insusi Trump pe Tweeter si fb – cu el dansand pe YMCA al celor de la The Village People. Trebuie sa recunosc, am contribuit si eu cu ceva vizualizari in bucla la cele cateva zeci de milioane adunate in doar cateva ore, dar jur ca nu ma mai saturam. Nimeni nu e perfect, ce sa zic.
@totana, clar mi-au scapat, nu am conturi pe site-uri de socializare
Nici eu nu am prea multe conturi de socializare (cred ca se poate observa usor din felul in care am scris numele primului) si nici pe Trump nu-l urmaresc pe fb, dar am cativa prieteni care au fost generosi cu mine si mi-au trimis clipul. Cred ca il poti gasi usor pe net daca vrei sa te amuzi azi.
nici eu nu-s f interesata de subiect, dar un motiv frivol tot am ca sa ma bucur c-a iesit Biden.
in primul rand pare un om mai echilibrat decat Trump – bine, asta nici nu e prea greu!
a fost de doua ori in Romania cand era vicepresedinte, fiu-su a vrut sa faca niste afaceri in Romania (au esuat fiindca Puiu Popoviciu e penal), Gitenstein, ala care a fost ambasador in Romania, e in echipa lui si chiar ii conduce o fundatie… ma gandesc ca poate i-a ramas in minte numele Romania si poate ne scoate si noua vizele.
dac-o trece pandemia, ne mai largim si noi orizonturile turistice.
ps: nici io nu-s chiar virgina, hmm,hmm, da’ cum naiba a ajuns statul asta, pretentios de altfel, sa fie condus de niste mosi de 74 si 78 de ani? indiferent cat ii resusciteaza periodic, sunt totusi niste oameni batrani.
Păi, hmmm, poporul american nu e chiar vestit pentru inteligență.
Inteligenta asta a popoarelor cred ca e cam overreted. Or sta bine de tot chinezii la capitolul asta, dar il prefer pana si pe Biden lui Xi Jinping. Nu ma bucur ca a iesit Biden(sau sa zic Kamala?). Mai multa corectitudine politica, de parca nu era destula, China si islamul mai zburdalnice, de parca nu erau destul de vioaie si asa.
Sigur ca nu prea ne afecteaza direct si nu pe termen scurt. Dar nici daca ar ajunge Dragnea sau Veorica din nou la conducere nu ne-ar schimba viata cine stie ce.
Asta cu inteligenta poporului american o spune totuși un român. Asta apropo de Teo la iumor.Ohh, irony.
Nu sunt gras, dar aștept rândul să fiu făcut săpun.
Moatza, asta cu reciprocitatea vizelor UE – SUA ma intereseaza si pe mine de cativa ani, tot pentru largirea orizonturilor turistice, mai ales ca am mai ramas doar patru oropsiti pe aici – noi, bulgarii, croatii si cipriotii. Cum m-am cam prins eu de cativa ani ca SUA doar ne duce cu vorba, am reinceput sa sper de prin 2017 ca Parlamentul European ne va face pana la urma dreptate. Ca sa descopar acum, la o cautare rapida, ca in 22 oct. 2020 chiar au adoptat o rezolutie prin care “Comisia Europeana este obligată să propună suspendarea exonerării de obligația de a deține viză pentru cetățenii SUA”. Daaaar, “atât PE, cât și Consiliul o pot bloca”. Speranta moare ultima.
@Edelweiss: nu ești bun de săpun, domnule. Strici culoarea și consistența. 😀 😀 😀
Vrei să dăm în scandalul Hexipharma 2? 😀
E,cum,n-am dormit vreo două săptămâni de grijă….fmmm lor de grași, au o emisiune pe TLC cu viața lor la 300 kg de-ti vine să le dai mâncare cu lopata..de fân, nutreț, ce-o mai da lumea pe la țară la animale ..nu mai zic de impresia lor,că trebuie ajutați de psihologi să nu mai fie depresivi că au ajuns la 300kg.Deci da,mă interesează rău de ei,în mod egal cu interesul lor ,al oamenilor normali și obișnuiți de la noi.
Se dezbate încă. Ce zici?15
Io când am zis c-ăia-s buni doar de săpun, mi-a sărit lumea-n cap: că „e și ei oameni bolnavi, domnule. Să-ți fie rușine.”
P.S. Să crape omu-n el încât și porcul să se simtă jenat, nu e o boală. E prostie. Iar prostia are un singur leac: fabrica de săpun. 😀 😀 😀
Se dezbate încă. Ce zici?11
Cine zice că @Monicăi nu-i sare lumea in cap?
Voi doi ar trebui să vă luați de mână.
Comentariu beton!23
@Eris: dragă balenă eșuată: STOP YA EATIN’!!!
@MV: tocmai am realizat că ai o mulțime de balene eșuate pe blog. 😀 😀 😀
Fane adevărăciune, nu așea! 😀
Se dezbate încă. Ce zici?5
Asa cevaaaa…. :)))))
Ai grija sa nu te impiedici sau aaaaa ….ceva @JT
@John Temple, nimic mai eronat. Sunt slabă. Alta era ideea.
Comentariu beton!21
@Eris: dezvoltă-ți idea, n-o lăsa-n aer. 😉
@John Temple, ideEa, vrei să spui. Ai mâncat o literă. Vezi să nu te îngași!
@Eris: deci nexam idei?
Da, îmi fac mea culpa c-am mâncat un „e”. Mai fac și aroganțe d-astea. 😀
Tu hai cu ideea dezvoltată sau faci și tu „silenzio stampa”? 😀 😀 😀
@Eris și @John Temple,am vrut să spun că am dat de emisiunea aia rar dar bine,cât să prind esența:pe ei îi doare la talpa pantofului de ce trăiesc alte naționalități, ei să trăiască bine și mersi chiar dacă ajung cât vaca, merg la medic ,psiholog…Așa că, pe mine,una din pulimea țării, de ce m-ar durea sufletul de necunoscuți din America?..De Europa suntem mai aproape,încă ne putem deplasa, n-avem vize la toți, la americani îți ia și neamul la puricat până ajungi
@John Temple, ideea trebuia s-o înţelegi tu, nu să ţi-o dau eu mură în gură. Sau vrei un desen?
Vorbeşti ca să nu taci.
P.S. Monica a explicat ce a vrut să spună, o scot din tag. Rămâi doar tu, cu aberaţia ta: oamenii grași sunt buni doar de săpun. Nu mai eşti de mânuţă cu nimeni de pe aici.
@Eris: am înțeles, nu poți. 😀 😀 😀
@John Temple, nu pot eu, sau nu poţi tu să înţelegi lucruri simple?
Ce era de dezvoltat? Tu ai urmărit discuţia?
Primul meu comentariu viza exprimarea ta bolnavă ”Io când am zis c-ăia-s buni doar de săpun…’, cu care te-ai agăţat de spusele la fel de şocante ale Monicăi: ‘fmmm lor de grași, au o emisiune pe TLC cu viața lor la 300 kg de-ţi vine să le dai mâncare cu lopata.. de fân, nutreț, ce-o mai da lumea pe la țară la animale’ şi ai tras concluzia eronată că ai avea dreptate în ceea ce spui, din moment ce ai găsit încă o persoană cu aceeaşi deviaţie. Şi v-am spus simplu să vă luaţi de mână.
Apoi a urmat replica ta de doi bani şi pe lângă subiect: ‘@Eris: dragă balenă eșuată: STOP YA EATIN’!!!’, ceea ce dovedeşte că nu ai înţeles nimic. Lucru pe care am încercat în zadar să ţi-l explic în comentariul meu nr 2..
Comentariu în care îţi spuneam că sunt slabă şi că ALTA ERA IDEEA. Adică nu am reacţionat la enormitatea scrisă de tine pentru că aş fi fost cu musca pe căciulă. Ci pentru că ce ai scris este o enormitate pentru orice om normal la cap care va fi deranjat de exchibiţii din astea ca cea etalată de tine și care frizează atrocitatea.
Apoi tu revii ca picat din lună şi îmi spui . IDEEA, ‘stimate’ analfabet funcţional e dezvoltată în primul meu comentariu. Şi întărită de al doilea. Tu eşti ăla care nu o poate înţelege. Altă dată roagă pe cineva să îţi explice, ca să nu te mai faci de râs insistând aiurea cu aceeaşi replică în taste ‘ Ideea, ideea…’.
Comentariu beton!17
@Eris: am înțeles perfect ceea ce ai vrut să spui, iar acum ai confirmat. PC și cancel culture te-au făcut să accepți orice căcat fluturat în media ca „normalitate”.
Continui să susțin că oamenii ăia-s tâmpiți și singura lor utilitate pentru societate e de a fi făcuți săpun. Obezitatea nu e o boală, ci e NESIMȚIRE și TUPEU la cote înalte.
Iar dacă tu, o slabă precum te pretinzi, ești deranjată de afirmația mea… „Sheesh!” vorba lui Bill Burr.
@John, dă-mi voie să mă bag și eu și sa te contrazic: obezitatea este o boală. Că se poate trata, nu contest. Că mulți/multe aleg să ridice din umeri și nu facă nimic, nici asta nu contest. Dar obezitatea ESTE O BOALĂ. Uite: https://videos.dailymail.co.uk/video/1418450360/2014/08/1418450360_3727938450001_Crazy-Anti–Obesity-Commercial–Rewind-The-Future–Sto.mp4
@John Temple, nu are nicio legătură cu cancel culture. Eu nu mă călăuzesc după aiureli de genul. De fapt cred că tu, în efortul de a nu avea nicio legătură cu acest curent, ai aterizat în altă extremă.
Şi nici nu spun că oamenii obezi sau cei cu obezitate morbidă trebuie neapărat compătimiţi sau scuzaţi şi nici nu le iau apărarea. Nici mie nu îmi plac în mod deosebit şi nici nu înţeleg pe deplin cum au putut să ajungă în acea postură.
În atenţia mea era doar afirmaţia ta de a face săpun din ei. Iar aici intervine dreptul lor la viaţă. Viața lor. Care e problema ta? Și cine naiba te crezi tu să îi reduci la o bucată de săpun? În felul ăsta oricare dintre noi este dispensabil. Vezi să nu pici şi tu sub tăvălug.
Spui apoi că singura lor utilitate pentru societate ar fi sub formă de săpun. ‘Utilitate pentru societate’…pot să râd? Ha, ha, ha! Doar la atât se reduce viaţa pentru tine? Ce trist. Să îmi trimiţi o depeşă când ajungi bătrân sau neputincios, să trimit pe cineva să scape lumea de tine, că nu mai eşti …util pentru societate.
Te crezi interesant dar reușești să fii doar aberant sau patologic.
Comentariu beton!21
Eris: @John Temple, nu are nicio legătură cu cancel culture. Eu nu mă călăuzesc după aiureli de genul. De fapt cred că tu, în efortul de a nu avea nicio legătură cu acest curent, ai aterizat în altă extremă./
Cu toate astea ai sărit repede-n apărarea „năpăstuiților”
Eris:Şi nici nu spun că oamenii obezi sau cei cu obezitate morbidă trebuie neapărat compătimiţi sau scuzaţi şi nici nu le iau apărarea. Nici mie nu îmi plac în mod deosebit şi nici nu înţeleg pe deplin cum au putut să ajungă în acea postură./
Nu le iei apărarea, dar îi aperi, a doua oară.
Eris: În atenţia mea era doar afirmaţia ta de a face săpun din ei. Iar aici intervine dreptul lor la viaţă. Viața lor. Care e problema ta? Și cine naiba te crezi tu să îi reduci la o bucată de săpun? În felul ăsta oricare dintre noi este dispensabil. Vezi să nu pici şi tu sub tăvălug./
Nu-i aperi, dar o faci a treia oară. 😀 Dar nu-i aperi. 😀 😀 😀
Nu eu i-am redus la o bucată de săpun, ci ei înșiși au făcut-o.
Eris: Spui apoi că singura lor utilitate pentru societate ar fi sub formă de săpun. ‘Utilitate pentru societate’…pot să râd? Ha, ha, ha! Doar la atât se reduce viaţa pentru tine? Ce trist. Să îmi trimiţi o depeşă când ajungi bătrân sau neputincios, să trimit pe cineva să scape lumea de tine, că nu mai eşti …util pentru societate./
Dacă nu ești util societății înseamnă că ești un parazit al ei. Problema e că tu nu ai noțiunea utilității omului în societate. Spre surpriza ta, chiar și un pensionar e util societății, căci probabil asta mi-ai fi „ridicat la fileu”. 😉
Tu ai trăi c-o tenie-n tine, că doar și tenia are dreptul la viață, nu-i așa? 😀
Eris:Te crezi interesant dar reușești să fii doar aberant sau patologic./
Înainte să-mi pui un diagnostic psihiatric, poate ar fi mai bine să consulți tu unul.
Știi, paraziții localizați în encefal pot declanșa semne și simptome din sfera psihiatriei.
P.S. Ești „full-blown SJW” cum ar zice un psihiatru american. 😉
@John Temple, eşti tu full de noţiuni amestecate şi nici măcar nu înţelegi ce citeşti, sau interpretezi pe lângă.
Nici acum nu ai înţeles că nu apăr nimic. Doar combat o sentinţă aberantă de-a ta. Care întâmplător vizează obezii. Putea fi orice altceva în loc. Nu ei sunt importanţi aici.
Interpretezi eronat că ‘cancel culture’ = a sări în apărarea năpăstuiţilor. Adică, după tine… a apăra orice nedreptate (teoretic vorbind acum) a devenit acum cancel culture? Tu citeşti ce scrii? Tâmpenii mai mari nu am mai citit demult.
‘Nu eu i-am redus la o bucată de săpun, ci ei înșiși au făcut-o.’ –- ei s-au îngrăşat, dar rămân tot oameni, nu bucăţi de săpun. Săpun îi numeşti tu.
‘Spre surpriza ta, chiar și un pensionar e util societății, căci probabil asta mi-ai fi „ridicat la fileu”. ‘ –– nu ţi-aş fi ridicat asemenea tâmpenie la fileu. Am încercat să găsesc un om inutil (în viziunea ta, nu a mea), altul decât obezul, în situaţia căruia ai putea ajunge şi tu. Imobilizat la pat, grav bolnav, etc. Un om care nu mai produce, cum spui tu. Pentru asta îţi solicitam depeşa.
‘Tu ai trăi c-o tenie-n tine, că doar și tenia are dreptul la viață, nu-i așa? ‘ –- Deja vâltoarea aberaţiilor a atins apogeul. Ce legătură are un parazit cu un om? Hai să nu amestecăm speciile, chiar dacă unii reprezentaţi ai ei nu gândesc nici cât o maimuţă.
‘Înainte să-mi pui un diagnostic psihiatric, poate ar fi mai bine să consulți tu unul.
Știi, paraziții localizați în encefal pot declanșa semne și simptome din sfera psihiatriei’
Nu ţi-am pus diagnostic psihiatric, nu fac lucruri care nu aparţin domeniului meu de activitate. Spre deosebire de tine, care eşti plin de informaţii stocate de-a valma şi aruncate fără noimă, crezând că epatezi. Eu doar am apreciat că ai idei în afara normalului, idei sadice şi extremiste. Ori asta nu poţi spune că e ceva tocmai liniştitor. Dar cred că tu nici nu-ţi mai dai seama. Consideri că e dreptul tău să spui şi să faci orice. Că altfel te simți probabil cenzurat sau crezi că îţi sunt îngrădite liberatățile. Dar libertatea ta încetează acolo unde încalci libertatea altuia. De asta nu ai tu niciun drept să dai verdicte aplicabile altora. Stai în banca ta şi fă ce ştii să faci bine (trebuie să fie ceva), nu mai agresa blogurile cu tot felul de grozăvii. Nu impresionezi, eşti doar penibil.
Comentariu beton!14
@JT … da’ mult ați mai bătut în taste ca pensionarii-n țeavă🤪 Păi e (f)util ?
Cu atitudinea asta nu te văd prea bine … ai grijă să nu scapi săpunul când te-or tampona 2-3 vecine grase (&vecini) 🤪
Mai fă și lucru manual, așa bărbătește, că parcă ești rețeta clasică de carne învelită-n oO explodate … cum draq îi zice … șmițel vienez 🤪
Hai că poate biem vreo cafia în vreo zi și om râde și ne-om aminti că oameni suntem cu toții, da’ diferiți 🤪
Miki dă la K-pital … să pun, să pun … mâna pă tine 👻
@HM: îs rău, asta e, n-am ce face, altu’ mama nu mai face. 😀 😀 😀
Ce mă enervează e când vine câte-o țoapă d-asta și se bagă-n seamă ca chiloții-n cur, deși n-a rugat-o nimeni.
Imaginează-ți tu că stăm noi la o cafă și „ne râdem” ș-apare țoapa asta să ne spună că nu e bine să ne râdem pentru că ea știe niște triști care nu pot să râdă. Să n-o trimiți la balamuc, atunci?
Cam așa și cu grașii și grasele.
Îi recomand „fetii” să citească:https://mihaivasilescublog.ro/2016/09/26/semne-esti-prost/https://mihaivasilescublog.ro/2016/06/07/inteleaga-grasele/
Poate se trezește. 😀 😀 😀
state? america? alea sunt departe. hai sa trecem la chestii locale, am citit in adevarul ca cristina ich a fost proclamata cel mai cel mai influencer de pe la noi si ca isi doreste sa educe multe generatii. asta imi pare o stire atat de importanta ca am si dat unfollow la adevarulpentru ca nu vreau sa fiu nicicum educat .
astea fiind zise nu ne incalzeste cu absolut nimic cine a iesit presedinte in America. Omul mediu de pe acolo nu stie unde este Europa, ce sa mai zic de Romania.
Comentariu beton!14
Nu cred ca omul mediu din China, Rusia sau Iran stie unde e Romania pe harta. Dar sunt sigur ca rachetele lor vor sti sa ne gaseasca fara probleme, daca va fi cazul.
Comentariu beton!15
Da’ ce, boss, crezi că nu îmi priește cafeaua până când toți cetățenii au aceleași interese ca mine? Nu poa’ să mă intereseze pe mine politica și pe tine pisicile, e musai să ne certăm? 😛
Comentariu beton!16
Nu, șefa, doamne ferește. Cum să ne certăm de la atâta lucru?
Sincer pot doar sa spun ca-mi place cum si-a luato maimutoiul ala porticaliu. Oricum lumea pare sa uite unde a dus populismul in istorie. Pai daca razboiul a fost acu’ doo generatii cine drak’mai stie ce e aia? Oricat de mult i-i periaza diversi nostalgici, prosti, ingusti se pare ca acesti semidictatori nu prea stiu sa se descurce in situatii de criza. Pe la inceputul pandemiei portocaliu si cu fratele lui de la rasarit erau dati ca exemple de covidioti ca „uite ca astea nu se tem”, „ha-ha-ha ca putin nu a inchis granite”, „trump nu poarta masca”, „va recomad sa beti dezinfectant si sa inghititi pastile de lumina”
PS: si la partea cu vizele de mai sus mi-am jurat ca nu ma voi duce niciodata sa las bani in turismul americat atata timp cat suntem priviti ca ultimii fraieri de catre ei. Auzi la lingaii din politica noastra „parteneriat strategic. My ass.
O iei prea personal cu americanii la partea cu vizele. Ai vazut ce ravagii au facut romanii in Europa, iti dai seama ce bine le va merge pe teren american? Tu i-ai vrea inapoi in tara pe acei cetateni onorabili care prospera din ilegalitati?
Pai tocmai asta e ideea, sa nu te incalzeasca. Fie si doar reintrarea Americii in cadrul acordului de la Paris si deja e o realizare. Nu mai vorbesc de bonusul de a nu mai fi urmarit peste tot de declaratiile grobiene ale unui narcisist nevindecabil.
Comentariu beton!17
@Alexandru: Acordul de la Paris e labă-n cerc. E o tâmpenie.
Dar nu, noi trebuie să mergem cu mașini cu motoare de 100ml și 50 cai putere că oricum viteza pe autostradă e 130km/h.
Ce țeapă o să vă luați cu electricele.
P.S. Bateriile nu-s reciclabile, dar oile nu știu asta. Important e că o floacă de 15 ani ne dă lecții de ecologie, doar când are foaia-n față, altfel „silențio stampa”
Se dezbate încă. Ce zici?21
@John Temple Ai si argumente sau Koch Industries a stabilit ca imprecatiile sunt mult mai eficiente?
@Alexandru: Nu știu cine-s ăia, dar uite: https://www.nature.com/articles/s41586-019-1682-5
@John, articolul către care ai dat link nu spune că bateriile nu sunt reciclabile ci că, în momentul ăsta și fără investiții substanțiale în cercetare, ar putea fi neeconomic să le reciclezi în masă. Diferența e foarte mare.
@Giani Mucea: bravo, pătrățel. Ai înțeles nimic.
Mă scuzi, cred că se vede din primul meu comentariu că nu știam că vorbesc cu un țăran prost.
Ia zi coae, cum e cu cuvintele alea din articol, că parcă e diferite de ce ziceai tu.
Mai bine așa?
Mă duc să-mi iau popcorn sau?
Ce-aveți, bănene? Numai de la alegerile din state nu se certase lumea pe blogul meu. Păi nu mai bine revin eu la vechea mea iubire, grasele? Că măcar știu că există un subiect palpabil pe care să ne dăm reciproc în cap.
Păi eu nu voiam să mă cert, dar ne adaptăm și noi la interlocutor, nu?
@MV: nu e cazul să te impacientezi. 😀 😀 😀
Grasele-s proaste, oricum. 😀 😀 😀
@Giani: pe-nțelesul tău: deocamdată n-avem tehnologia viabilă și sustenabilă să reciclăm corespunzător bateriile auto. Se pot doar recupera și refolosi puține chestii de la o baterie.
Asta trebuia tu să înțelegi din articol.
@John, NU E ADEVĂRAT. Știu io niște grase care zbârnâie de inteligență. Grasele nu sunt proaste, așa cum nici slabii nu sunt deștepți. Că multe dintre ele sunt ipocrite, e cu totul altă discuție.
Aparent, trebuie să găsești alt subiect pe care să ne dăm în cap.
@John: știu că a fost mai mult de scris, dar e și mai productiv, nu? Evităm înjurături și pot să fiu și de acord cu ce zici.
@John Temple
1) Cred ca acordul de la Paris nu se rezuma la utilizarea extinsa a bateriilor electrice.
2) Articolul respectiv analizeaza posibilitatile de reutilizare si reciclare cu bune si rele. Nu cred ca poate avea nimeni pretentia ca o industrie care de abia acum incepe sa fie mai raspandita sa aiba deja toate problemele rezolvate. Pe un termen mediu/ lung se vor gasi si solutii.
3) Nici mie nu imi place Greta si stilul activitist si agresiv de a trata aceste chestiuni. Dar ce conteaza este daca dovezile ne arata ca incalzirea globala este reala sau nu, daca ne arata ca este cauzata de activitatile umane sau nu si, in fine, care sunt consecintele acestei incalziri globale. In momentul in care ne dam seama ca este reala, ca o componenta importanta a ei este umana atunci putem sa incepem sa discutam care sunt solutiile, adaptandu-le la pericol. Asta nu inseamna sa demolam economia mondiala peste noapte dar inseamna ca e bine sa investim in dezvoltarea surselor de energie alternative.
4) Desigur ca protejarea mediului nu se refera doar la incalzirea globala, de ex. mi se pare sinistru cand merg pe munte si vad mizerie facuta de alti turisti. In sensul asta, protectia mediului nu inseamna decat sa tinem cat de curat putem in casa in care locuim toti.
5) Complet off topic dar am vazut discutia mai jos si sunt curios. Ai sugerat ca oamenii grasi ar trebui transformati in sapun. Aceasta afirmatie mi se pare absolut sinistra si un exemplu perfect de cancel culture (oamenii care nu iti plac nu doar ca nu au voie sa mai vorbeasca dar nu au voie nici sa mai traiasca) dar curiozitatea mea este starnita mai degraba de aspectele practice. De exemplu, am cautat si se pare ca Donald Trump are 1.9 m si 110 kg adica un BMI de peste 30. Ar trebui transformat in sapun? De la ce greutate ar deveni aceasta operatiune necesara? Ar fi trebuit sa spun rentabila? Sau pornim de la un anume BMI? Se califica si culturistii sau trebuie sa cream un nou index care sa raporteze doar masa de grasime la inaltime? Imi imaginez ca ar fi creata o intreaga industrie auxiliara. „Nu deveni sapun!, antreneaza-te cu noi”, ar putea fi una din reclamele de la o sala de fitness. Sau, poate, colegii mai invidiosi i-ar putea strecura bomboane unui coleg mai gras incercand sa il impinga peste limita.
Mie mi-a plăcut de Trump că a făcut circotecă. 😀 😀 😀
Aș mai vrea o tură. Să vedem ce vrea și Colegiul Elector (ăsta decide POTUS, nu votul popular). 😉
În afară de Comedy Central și SNL n-am ce vedea-n Amurica. Că peisaje-s gârlă și-n Europa. 😀 😀 😀
Electorii or putea decide, dar nu au facut-o niciodata. Si mi-e mi-ar fi placut sa si-o ia pe coaja inca o data democratii. Asa imi mai place cand pierde stanga! Data trecuta au reusit sa fie asa de deliciosi, m-au uns pe suflet.
@ventidius: pe mine mă doare la patină de USA, dar îmi place să bag bățul prin gard ca să văd cum li se umflă vena de pe frunte. 😀 😀 😀
Culmea aroganței e că se fac roșu de nervi, nu albastru. 😀
mi-e, aici mi-a iesit bine rau. Suna a elicopter! Culorile nu conteaza, e o dihotomie inventata de presa acu’ vreo zece ani. De fapt, republicanii sunt stelisti iar democratii sunt peste tot acasa, daca e sa ne luam dupa ele.
, .
Electorii or putea decide, dar nu au facut-o niciodata. Si mi-e mi-ar fi placut sa si-o ia pe coaja inca o data democratii. Asa imi mai place cand pierde stanga! Data trecuta au reusit sa fie asa de deliciosi, m-au uns pe suflet.
Pai ai dreptate, indiferent cine castiga, pt noi e fix plua! E mai important cine conduce Rusia, de ex.
In America conduc corporatiile care fac lobby, nu democratii sau republicanii. Si la ei, la fel ca la noi, alesii sunt reprezentativi pt popor, adica retardati.
Bun!
Ma duc eu sa depun dosarul plic pt alocatie copil. Mai adun niste acte pt indemnizatie crestere copil, ca nu i acelasi lucru, citesc ce trebe pe site si ma prezint mandra cu dosarul la primaria x.
Conversatie,
ea: de ce or fi facut adeverinta de venit pe orizontala, ca i greu de urmarit?!
eu: is fuking 3 pagini, le intorci (in gand)
ea, mai verifica odata tot, constata ca e complet si incheie: sti ca trebuia dosar cu sina?
eu, stupefiata: pai la alocatie o fost bun asta plic (eu cred ca is foarte expresiva, sau ceva)
Ea: pai aia e altceva 😮
O luat frumos dosarul plic, mi a si multumit si a disparut rapid.
Am verificat pe site, scria dosar plic!
Asta dupa ce a trebuit sa merg de 2 ori intr o zi pt ca aveau prigram doar 2 zile pe sapt, de la 14 la 18 mai nou.
Despre ce vorbeam? America rules!
Nu ma incalzeste cu nimic alegerea lui Bidden, dar parca ma mai liniștește ca maimuta retardata nu mai are acces la butonul rosu. La Summitul NATO din 2014 ni s-a cerut clar sa incheiem parteneriate strategice si de aparare cu vecinii non NATO, dar noi, in mareata noastra inteligenta am facut iar șușu pe Rusia. Trump avea de gand sa scoată SUA din NATO si noi suntem primii pe lista Moscovei, iar fara suportul lor you can call us sitting duck. Deci am urmarit alegerile doar din acest motiv.
Corect.
Daca nu scria altcineva mentionam eu asta.
In plus, suntem inconjurati de tari cu lideri cu tendinte dictatoriale, ungaria, turcia, rusia, asta ca sa fiu politicos si sa nu spun ca deja sunt dictaturi. Acesti lideri, +restul de acest fel au primit o mare lectie si o sanctionare a comportamentului demagogic poulist nationalist, fara suport real pentru populatie.
Iar acest gen de discurs cretin care neaga stiinta in favoarea parerilor personale, a fost grav sanctionat la alegeri. e o letie pentru planeta, si de asta e foarte important ca T si-a luat un mare sut in fund.
De asemenea, schimbarea macazului de pe america first, pe consens global si organizatii gen nato, OMS, acorduri climatice, e extrem de importanta si e un semnal pentru micii dictatori cu frustrari sexuale.
LAST BUT NOT LEAST, americanii sunt un popor pragmatic si mai educat decat se vede la TV, in zonele OK, oamenii sunt mult mai OK decat romanii, ca si atitudine , comportament, mod de a judeca si filozofie de viata. Odata ce ajungi sa ii vizitezi, realizezi imediat, nu trebuie sa locuiesti acolo mult . Aici se leaga bine ideea cu clipul de standup al lui Teo, noi ne plangem de orice ei sunt optimisti si lupta pentru ceea ce vor sa aiba. Nu sunt de accord cu politicile lor externe, dar cu oamenii de rand care isi vad de viata lor, nu am nici o problema.
Foarte multi judeca un popor dupa conducatorii pe care si-i „alege” ce sa mai zicem noi, care am fost condusi de ceausescu si urmasii lui timp de 60 de ani? Daca aplicam doar aceasta regula, ce imagine avem afara?
MV, daca iesea Trump, erau 50% sanse sa devii vorbitor de rusa in maxim 4 ani, a ce foame bate prin vecini. Nu cred ca trebuie sa iti mai prezint restul avantajelor, deoarece sunt cunoscute de la ultima vizita a marelui prieten de la rasarit.
Sincer, Trump era distractiv. Bine…vazut asa, de departe. Parca-mi pare rau ca se termina distractia dupa 20 ianuarie. Ca, pana atunci, sigur o sa mai fie.
Pe de alta parte, la cum a reusit mitocanul sa-si puna in cap juma’ de glob, in numai patru ani…Hmm…nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca mai „ciripea” inca patru. Dar tare mi-e ca ar fi declansat WWIII. Si nu numai pe Twitter.
Cine se asteapta sa vina americanii si sa faca curat in cocina, pardon, parlament, i have some bad news.
Totusi, cu cat presedintele SUA este mai putin prieten cu tovarasul nostru din Est, cu atat e mai bine pentru noi.
Pai ai dreptate, indiferent cine castiga, pt noi e fix plua! E mai important cine conduce Rusia, de ex.
In America conduc corporatiile care fac lobby, nu democratii sau republicanii. Si la ei, la fel ca la noi, alesii sunt reprezentativi pt popor, adica retardati.
Bun!
Ma duc eu sa depun dosarul plic pt alocatie copil. Mai adun niste acte pt indemnizatie crestere copil, ca nu i acelasi lucru, citesc ce trebe pe site si ma prezint mandra cu dosarul la primaria x.
Conversatie,
ea: de ce or fi facut adeverinta de venit pe orizontala, ca i greu de urmarit?!
eu: is fuking 3 pagini, le intorci (in gand)
ea, mai verifica odata tot, constata ca e complet si incheie: sti ca trebuia dosar cu sina?
eu, stupefiata: pai la alocatie o fost bun asta plic (eu cred ca is foarte expresiva, sau ceva)
Ea: pai aia e altceva 😮
O luat frumos dosarul plic, mi a si multumit si a disparut rapid.
Despre ce vorbeam? America rules!
Dacă vă ridicați pe vârfuri și vă uitați peste grătarul cu mici sfârâind îi puteți vedea pe strămoșii mei, rușii.
Da e grele cu istoria destul de recentă, cu din astea. Dacă nu este emag, e grele.
băi, să zic drept, pe mine m-a interesat (cred că și pe @Vasilescu umpic, da’ se alintă el p’aci); plus că, de cînd am fost acolo, mă uit la ei cu alți ochi…
am pierdut legătura în Atlanta (furtună), așa că, ne-au dat voucher pentru hotel și bilet a doua zi, mai repede decît ai lua la maxi-taxi în Făurei…n-am prea văzut mare lucru din shuttle da’ orișicît; clădiri, multă vegetație, părea ok; ne-am urcat în aircraft și, la ielei, băiete!
bre, toată lumea, da’ absolut toată lumea ne spusese “america…nu știu, tre’ să mergi, să vezi cu ochii tăi”; ei, cînd am ieșit din aeroport, (first smoking-free airport in the world!!!FMM!!!), ne-a lovit depresia…Făurei ar fi fost mai bine, măcar că-i Eastern Europe…
pe parcursul celor 10 zile, printre multele “but this is not a credit card!?”, impresia primă s-a mai estompat; mai un goldăngheit, mai un leictaho, mai o napavali…ba, în centru la sacramento, i-am explicat vînzătorului ce căuta un client: joc de table; după ce a rămas puțin impresionat, a fost rîndul meu să fiu, că ăla știa de România; da, avea prieteni, și după cum îi zîmbea mustața, țuica de prune jucase un rol, aș zice fundamental, în educația lui…
dar cum nu trebuia să plecăm, Doamne ferește, cu o impresie pozitivă de acolo, a venit și ziua plecării; eram sub duș, cu șamponu-n cap, cînd o aud pe nevastă-mea: vino repedeeee!!!? am ieșit, ce să fac…
la TV, vorbea una; nevastă-mea, că ea-i pă franța, pă italea, pă spanea, așea, știe și pă anglea da’, na, a zis să verifice, zice: “ce spune asta? că-mi dă cu virgule…”
nu, nu-i dădea cu virgule; femeia, care altfel părea normală (genul ochi/gură/nas, două mîini etc.) spunea, cu subiect și predicat, că-i MÎNDRĂ!!!?? că fi-su, la 21 de ani a avut OPORTUNITATEA!!!?? de a muri (irak sau afganistan, don’t remember) pentru USA…
băi, partea pozitivă la chestia asta a fost că pînă-n Amsterdam, creierul meu a fost pe frizmod, a trecut timpul repejor…
PS să nu uit, faptul că oringimenu’ a pierdut mă bucură nespus
Comentariu beton!15
S-a dus dreak și America asta. Nu mai am bază nici în ea.
Joe îl recomanda pe fii-su, care este mort, și care de fapt era fie-sa lu’ fii-su mort, adică nepoată-sa, iar Muppets are creierul fiert de la conspirații închipuite.
Păi dacă vreunul din ăștia doi este în stare (sau în starea) să faca ceva pentru întreaga lume, eu sunt fată mare.
Comentariu beton!19
Bagi si tu in seama toate kkturile…
Le bag, @Mariuse, că (încă) sunt acasă. Vineri ies în lume și fuck io puțină ordine. Ei drăcia dracului.
Comentariu beton!18
io o vad ca pe win win 😀
@Cucurigu, eu nu. 🤪
Sa fi vazut in UK pasiune pentru alegerile din USA .Practic timp de o saptamana nu a mai existat nici Brexit ,nici pandemie iar tipul care imi lucra la bucatarie venea cu ochii carpiti de somn de la atata stat la televizor si urmarit procesul electoral .Doar ca aici nu s a facut misto de varsta celor doi ca s inca fragezi la 70, abia dupa 80 incepi sa imbatranesti .Intalnesti casieri sau agenti de paza de varsta celor doi asa ca….old guys rule…
Pe mine m-a interesat oarecum, dar nu ne certam, nu? ca stii ca te iubesc la nebunie😁
M-a interesat pen’ca politicalu corectnesu
asta care a innebunit America (fara izmeneala, dar e aproape sport extrem in ultima vreme sa fii alb si straight in America) incepe sa prinda contur si pe aici, pe principiul ca ce e rau se lipeste cel mai repede (nu ca ar fi rau in principiu sa fii politically correct, dar cred ca suntem cu totii de acord ca s-a ajuns prea departe). Nu o sa treaca mult si o sa ma simt vinovata ca sunt alba si ca imi plac barbatii…ori eu nu vreau sa se ajunga acolo, jur!
Sigur, ca Trump e un accident al istoriei, nimic mai adevarat, dar cu democratii la putere vor prinde si mai mult tupeu cei care…au deja. Cum sa le zic? Hiperpigmentati constitutional? E politically correct?
Si nu doar asta, dar e una din probleme.
Comentariu beton!16
In aceeași ordine de idei ai putea sa spui si despre alegerile din România la fel.
Da, chiar, cine a câștigat, Bill Clinton sau George Bush?😉
Monica 🤪
“Analogia contrariilor este raportarea luminii la umbra, a culmii la abis, a plinului la gol. Alegoria, mama a tuturor dogmelor e punerea amprentei in loc de sigiliu, a umbrelor in loc de realitate, este minciuna adevarului si adevarul minciunii.”
Eliphas Levi
Dogme de la Haute Magie, Paris, Baillere, 1856, XXII, 22
„Pus astfel în lumină, ancorat în sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului.”
un idiot încă viu, prin RO
Pe internet și anumite canale de televiziune, da, a fost paroxism maxim. Până când nu se stabilesc vizele, o să vezi în continuare pupincurism & interes fals pentru ceea ce se întâmplă.
Pe stradă (aici în România), însă, lumea își numără banii din buzunar.
Atât de rece mă lasă subiectul de nici nu vă închipuiți 🤭 Oare îi de la iarna care stă să vie … Who’s the VP ?
Rezultatul inca nu e clar, deocamdata Biden e doar „media projected” winner. Dar ca sa raspund la intrebare „Cu ce mă încălzește?”:
– Exista niste probleme legale serioase re la modul in care s-au desfasurat alegerile in unele state democrate + modul in care s-au acceptat + numarat voturile.
– Problemele astea trebuie rezolvate in mod legal, nu prin intermediul canalelor TV.
– Partidul Democrat forteaza mana Justitiei zilele astea, se preseaza la maxim pe ideea ca Biden a castigat, toate canalele TV + FB/Twitter mesteca in directia asta.
– Daca justitia americana cedeaza de data asta, s-a terminat cu orice proces electoral corect, de oriunde in lumea civilizata. Pt ca metoda democratilor 2020 va fi preluata de restul (legi/metode de vot ‘relaxate’ + presiune media/FB/Twitter).
In sfarsit, asta e 🙁 Personal simt ca traiesc intr-un prequel 1984 a lui Orwell:
– Biden e prezentat ca un viitor Big Brother (si VP-ul Kamala seamana al dracului de bine cu o Ana Pauker pe stil nou)
– Canalele de „news” + FB/Twitter manufactureaza „adevarul” pe care noi-prolii trebuie sa-l stim
– Starea de razboi permanent deja exista, e vb de kktul asta de virus
– Cele „2 minute de ura” deja exista prin mojiciile la adresa lui Trump&co, totul e permis prime-time.
– Ideea de represiune deja a aparut, o cucoana extremista (AOC) deja a spus ceva de genul „sa se faca liste cu cei care inca il mai sustin pe Trump”.
Asta e, am plecat din tara acu’ ~25 de ani tocmai din cauza unor mizerii ca astea, dar vad ca propaganda „progresista” a trecut oceanul si a ajuns si-n N. America 🙁
Acum ca a iesit Biden poate dau si astia drumul la caldura in Dristor.
Mișto asta: ”Și-atunci, să mă iertați, dar de ce m-ar interesa pe mine cine câștigă alegerile în State, când de 30 de ani noi încă nu putem să scăpăm de buda aia din fundul curții?”. Adică mi-a plăcut folosirea persoanei I plural la partea cu buda din fundul curții, pe care am luat-o drept ”mai bine să ne vedem de problemele noastre aicișa, în loc să căscăm gura la americani”. Deci da, de acord, mai bine. Deși, din ce-am observat pe ici pe colo, la genul acesta de discuții pe problemele naționale, se găsește mereu câte cineva să se mire: ”da’ pe tine ce te interesează? Că doar ai toaletă în casă”, sau să nu înțeleagă cum îl/o implică: ”dar eu am, m-am descurcat, am muncit. Să se descurce și ei, leneșii”, sau să responsabilizeze sictirit/ă: ”dacă-ți pasă așa tare de asta, de ce nu te duci să le faci ălora bude?”, sau chiar să certe:”cu ce drept judeci tu cum își face fiecare nevoile la el în curte? Că doar nu face la tine!”.
Mă bucur mult să văd că aici toată lumea pare să fie de acord (prin necontestare) că e problema noastră, a tuturor, faptul că aproape o treime din populația României nu are toaletă în casă. E cam nasol că n-am reușit să găsim și să implementăm rezolvarea acestei probleme în ultimii 30 de ani, dar simt eu că suntem pe-aproape. Și chiar dacă nu suntem, nu e ca și cum au intrat zilele-n sac. Bine, asta presupunând că pe grașii dintre noi nu are nimeni în plan să-i facă săpun, iar pe restul să ne arunce în vreun reactor al centralei de la Cernavodă în viitorul apropiat. Că atunci ar cam trebui să ne grăbim…
Probabil ca si eu sunt o ignoranta, fiindca ghici ce? Nici pe mine nu ma intereseaza… Oricum, au altii grija sa ma informeze