LATER EDIT
Așa cum am promis, azi am tras la sorți și avem numele celor trei norocoși. În ordinea numerelor de pe tricouri, am să-i rog pe toți trei să mă contacteze pe adresa de email de la Contact, pentru a intra în posesia voucherelor. Așadar, avem așa:
➡️ Ionut S – voucher în valoare de 300 de lei
➡️ Lacramioara – voucher în valoare de 200 de lei
➡️ anukoi – voucher în valoare de 100 de lei
Felcitări! Țineți aproape, că se pare că voi mai avea ceva surprize mișto zielele astea.
…
Care sunteți mai vechi pe aici v-ați prins de multă vreme că nu prea am treabă cu alcoolul. Adică, da, mai beau câte o bere, hai două, dar cam la asta se reduce toată interacțiunea mea cu Zeul Bacchus. Sau, mai bine zis, se reducea, pentru că de vreo lună am descoperit ceva ce nu credeam că voi mai descoperi vreodată. Dar, știți cum se spune, mai bine mai târziu decât niciodată.
Pe scurt, a primit fashionista de nu știu unde o sticlă de Martini și nuș’ ce mi-a venit într-o seară de mi-am pus într-un pahar și-am combinat cu apă tonică plus trei cuburi de gheață.
Aici mă simt dator să fac o scurtă paranteză. Dacă râdeți vreunu de mine, pe motiv că e băutură de fete, v-ați luat block instant. Că până și James Bond bea tot Martini, până să-l sucească producătorii filmului pe bere. James Bond, da? Agentul 007, nu oricine. Așa că să nu vă aud. Gata, am închis paranteza.
Așa, revenind, ziceam c-am descoperit trebușoara asta și din ziua aia a devenit ritual. În fiecare seară, după ce mi-am terminat absolut tot ce aveam de făcut, îmi prepar paharul meu cu Martini, bag trei cuburi de gheață (întotdeauna trei, nu unul, nu două, nu patru), las vorbă în casă să nu mă deranjeze nimeni și mă duc jumătate de oră pe balcon să stau doar io singur, cu gândurile mele.
Practic e primul moment de relaxare totală de peste zi, și mă bucur de fiecare secundă a lui, cu Martini-ul ăla lângă mine și cu Criminalul în serie în poală. Nu știu ce metode de relaxare folosiți voi după zile din alea în care îți vine să fugi pe Jepii Mici doar cu hainele de pe tine, dar la mine rețeta asta funcționează perfect. Abia după ce-mi liniștesc creierii jumătate de oră, își pune și fashionista un pahar de vin și vine să mai povestim una alta. Mno, până o da frigul ăla nasol, o să tot fac asta, că se pare că dă rezultate.
Și acum, pentru că tot a venit vorba despre relaxare, voiam să vă informez că băieții de la FineStore tocmai au dat drumul la un Black Friday din ăla cu prețuri indecent de mici. Am o bănuială că puteți găsi și singuri prețurile la ce vă interesează, dar v-am lăsat și eu aici câteva produse la care mi s-au părut reducerile bune de tot:
Moet & Chandon Brut ↔️ Bottega Gold Prosecco
Cricova Crisecco Brut ↔️ Dom Perignon Brut
Whitley Neill Gutui Gin ↔️ Glenfiddich 12 Ani
Captain Morgan Spiced Gold ↔️ Cinzano Prosecco
Captain Morgan Black Spiced ↔️ Vertigo Rose
Bottega Millesimato Spumante ↔️ The Observatory
Diplomatico Reserva Exclusiva ↔️ Cîroc
Dar, stați, că asta nu e tot! Pe lângă Black Friday, oamenii de la FineStore s-au gândit să le facă și-o surpriză mișto celor care-și mai prind degetele pe blogul ăsta. Și anume, au pus la bătaie trei premii:
➡️ Voucher în valoare de 300 de lei
➡️ Voucher în valoare de 200 de lei
➡️ Voucher în valoare de 100 de lei
Tare sau cum? Evident, voucherele sunt valabile doar pentru cumpărături de pe FineStore.ro.
Ce trebuie să faceți ca să puneti mâna pe ele? Păi să-mi povestiți cum vă relaxați voi, seara, după o zi din aia nasoală când tot ce vrei e să fii singur într-un colț și să-ți numeri gândurile bucată cu bucată. Luni face fratele vostru tragere la sorți și-i aflăm pe cei trei norocoși.
Până una-alta, după cum observați, io m-am apucat să fac stocuri, că se anunță un sfârșit de an destul de dificil.
Ai uitat sa zici ca James Bond: shacken, NOT stirred 😁
Comentariu beton!21
Exaaaaaact. 😇
O data pe luna ma duc la Tir. Ajung acolo car de nervi si plec Zen. Daca iti tremura mana de nervi nu nimeresti tinta. Cand incepi sa nimeresti…esti calm. Works everytime. Sunt 2 poligoane care le frecventez. Unul in Joita (outdoor, arme multe inclusiv istorice) si unul la Piata Presei indoor
și pe mine m-ar liniști un poligon; da’ într-o piață mai către centru…
Comentariu beton!23
Eu seara nu mă relaxez. Ce-s proasta? Nuuu. Seara am contracturi musculare de la orele de şcoală online şi pregătirea celor pentru a doua zi. M-aş relaxa în cadă, dar bucureştenii nu mai au obiceiuri d-astea de băi cu spume; spume fac doar la gură de nervi când înjur primarii de la Halaicu la Firea, cu neamurile lor cu tot, în timp ce fac duş scurt cu apă călâie care se răceşte pe mine până mă usuc. Nu mă ajută nici frigul din casă, aşa că îmi pun câte-un pahar de Imperfect de Rasova, sorbăi ca babele încetişor, mi se încălzesc oasele şi mă ia câte-o relaxare de adorm ca mamăile de la 9 seara. Cred că trec pe Nude de la Rasova. Poate mă relaxez direct de la primul pahar.
Comentariu beton!28
Încearcă vreo 3-4 pahare să vezi cum începe Criminalul în serie să-ţi povestească poveşti de cartier.
Comentariu beton!33
Iar de la 5-6 în sus, chiar o înceapă să semene cu James Blond. Bine, mai mult de la spate, dar orișicât. 🤭
Comentariu beton!23
@didino, îmi pare rău, dar sunt MULT mai tânăr decât Sean Connery.
Da’ ce te face să crezi că nu-mi spune și după unul singur?
@Vasilescule, da, da. Și pari și mult mai viu.
Comentariu beton!27
@didino, exact. Așa că să nu vă aud.
@Boss, da Pierce Brosnan ce are? Mie mi s-a parut cel mai smecher Bond EVER😁 Adică…tot respectul pentru Sean Connery, da Brosnan e muuult mai frumușel 🤩😍
Si apoi, ai vrea tu sa fii confundat cu el 😁
Pierce Brosnan este cel mai tare ever! Si arata atat de bine!! 😉
Două momente de relaxare, pe care din păcate nu le.pot avea zilnic. Primul, pe vremea in care trebăluiam prin Anglia. Stăteam la casa, care avea în față un gard de cărămizi, british style, la aproximativ 70 de cm înălțime. Adoram că după ce veneam de la munca, să îmi iau sixpack-ul de bere, pachetul de țigări și să mă așez pe acel gard și să savurez totul în liniște. Era totul liniștit, mai treceau doar câteva persoane pe stradă, erau momentele de vis după o.zi grea.
Al doilea moment reușesc să îl am cam in fiecare luna. Merg la un prieten care sta într-un sat la aproximativ 90 de km de orașul meu. Are o casa chiar la poalele dealului acoperit de pădure. Jur că e singurul lor în care pot sa beau tărie fara să îmi fie râu. Să ai un pahar de țuică adevărată de prune in față, sa stai cu fața la pădure (încă nu au reușit să intre cu drujba in ea) e tot ce ai nevoie după o lună plină.
Comentariu beton!37
Eu, eu, eu vreau voucher! Cum ma relaxez? Dupa ce termin ce am de facut pentru ziua in curs ies la o plimbare lunga prin cartier cu Blessy si cu Toto, cateii mei. Nimic nu ma relaxeaza mai mult ca asta.
Dupa o zi grea la munca,ajung acasa si ii spun iubitului meu absolut tot ce mi s a intamplat,ce zi de rahat am avut eu:)).
Eu ma bag in patura cu o bere,un pahar de vin,el sta la laptop si ma asculta saracul ca un psiholog:))).
Merge de fiecare data.
Si sa fiu sincera,nu eu as merita voucherul,ci el,pt ca are rabdare sa imi asculte de fiecare data toate tampeniile:))
Comentariu beton!14
Pe vremuri aveam un iubit cu care beam Martini.
Comentariu beton!16
Cumva lucra în slujba Majestății Sale Regina Angliei? 😛
Hahaha, nu.
Un pahar de vin rosu seara după trebutza și o carte descărcată gratuit de pe net 😜, my favourite moment of the day
Cand sunt stresat la maxim imi pun cateva episoade din Seinfeld si reusesc sa ma linistesc rapid.
Comentariu beton!14
Ia că tot ziceam că nu am cumpărat nimic din ce recomanda vreun blogger.
Uite că a venit și momentul ăla 😁.
Se pare că nimeni nu a făcut până acum o recomandare la produsele care mă interesau.
Comentariu beton!25
Ma bag si eu la voucher. Nimic nu ma relaxeaza mai mult decat cititul. Din pacate, am o problema, incep si cate trei carti in acelasi timp si dupa o vreme devine enervant, ca nu stiu care imi place cel mai mult, asa ca incep inca una. :))))))))))
Da’ ești conștient că nu prea se potrivește: ”Vasilescu, Mihai Vasilescu”. Nțț, prea multe silabe.
Escu. Vasi-lescu…
Comentariu beton!22
@Alexandru Tioc, m-ai deconspirat, va trebui să te ucid.
@Mihai, ma gasesti repede. :))
Muzica ma relaxeaza. Am doua variante de a ma relaxa:
– Seara cand vin de la munca, sa pot sa ascult o muzica in tihna, fara alcool. Fara sa fac ceva. Fara sa zic ceva. Doar sa ascult.
– La tara, sa ies sa stau pe terasa si sa ma uit la rasarit cu o melodie in tihna. Ceva usor, blues sau ceva de genul (un Robbie Williams – Feel merge de minune). Lumea zice ca sunt nebun ca ma trezesc la 6 – 6:30 sa vad rasaritul. Prefer sa ma trezesc relaxat si sa am o stare buna toata ziua. La tara insa merge doar in weekend. Dar merge bine…
Nu se înghesuie lumea la băutură. S-au săturat toți de atâta alcool. 🤣🤣🤣
La mine nu merge treaba cu „las vorbă în casă să nu mă deranjeze nimeni”, fiindcă sunt momente când și țigarea o fumez pe bucăți, darămite să stau juma’ de oră singur cu gândurile mele. Fie vorba între noi, gândurile mele sunt oricum atât de vraiște că mi-e frică să rămân singur cu ele. 🤣
De relaxat mă relaxez când pot, cum pot. Prefer de obicei vreun film, ceva ușor care să nu solicite creierul, sau câteva minute pe un joc cu ghilde și castele. Asta după ce adorm cei doi diavoli tasmanieni, bineînțeles. Într-o perioadă aveam obiceiul de a bea seara câte un gin sau Baccardi Breezer de portocale, dar am cam renunțat la obiceiul ăsta, că-mi ajunge câte comorbidități am. 😜
Comentariu beton!33
Mancarea-i fudulie. Bautura-i temelie. Be patient :))
@Ioane, vezi c-ai scris greșit „petale de trandafiri”. :)))))))))
îți vine să fugi pe Jepii Mici Boss, mai schimbă și tu traseul :)) Mă, de relaxat eu am niște exerciții învățate de la batrânul yoghin de la mine din sat. Altfel, un ultima vreme m-am axat pe gin..Știu, toți avem amintiri neplăcute cu ginul dar aici e vorba de doo aspecte…toți ne-am trotila cu gin în tinerețe și ne-am trotilat cu gin prost. Cu ginul nu te îmbeți și dacă bei, bei un gin bun. Chiar îți recomand ca în martini ala al tău să arunci și un strop de gin și 2-3 felii de castravte.
@Redoo, hmmm, să știi că nu ești primul care-mi zice treaba asta cu ginul. Cred că voi fi nevoit să încerc.
@Redoo, @Mihai, încercați și un Monkey 47. Il aveau la finestore.
Redoo, citesc la tine si parca ma vad pe mine: in tineretile mele, din cauza unui gin prost, m-am imbatat suficient de rau cat sa comand ceva extrem de scump fara sa-mi dau seama (nu mai zic cat de rau mi-a fost) . Eu dupa treaba asta n-am mai pus gura pe gin 10 ani, dar am avut placerea sa il redescopar printr-un gin mai de calitate intr-o combinatie buna, cu un fir de rozmarin in pahar printre altele. Acum e pe lista de my go-to drinks in orice situatie, pentru ca in cel mai rau caz, ma face mai vorbareata, insa fara alte efecte adverse nasoale.
De cand a inceput James sa bea bere???
De atunci: https://m.ziare.com/heineken/james-bond-rupe-traditia-pentru-bani-a-inlocuit-vodka-martini-cu-bere-video-1191470
Te am in feedly, te citesc zilnic chiar daca nu rezonez mereu cu ceea ce scrii, nu comentez mai deloc dar aici ma bag si eu.
Cum ma relaxez: dupa toata ziua de work from home bag o plimbare in cartier de vreo 3 km, cina cu jumatatea cea buna si la fel ca si tine, balconul insotit de o tigara si o afinata productie proprie face minuni (doar afinata e productie proprie, tigara e normala). Problema e ca la mine pe balcon la orice ora bate vantul cam rau si sunt fortat sa stau din ce in ce mai putin.
Un pahar de vin rosu seara după trebutza și o carte descărcată gratuit de pe net 😜, my favourite moment of the day
Citesc, cu căștile în urechi. Din păcate nu am în fiecare seară timp să fac asta, dar și când am.
„…cum vă relaxați voi, seara, după o zi din aia nasoală…”?
Dorm, bre, ca-s prea obosit sa ma mai si relaxez.
Comentariu beton!51
Bravo, măi, @Dane. În sfârșit un om normal. 😀
Că luai la rând toate comentariile și rămăsei uimită de cât de mult citește și bea lumea.
Comentariu beton!41
De apreciat metoda ta de relaxare, si mie imi place mult Martini cu apa tonica si lamaie. Cel mai mult imi place sa ma relaxex, bine in afara de somn, gatind ceva delicios cu muzica buna pe fundal. 🙂
O baie caldă de vreo 2 ore cu scrumieră, pahar și o carte mișto, asta e relaxarea mea maximă. Când vreau să mă simt exotic pun in cadă și o rățușcă de baie
Comentariu beton!28
@Vale, Andreea știe? 😇
Știe!! :))
Acum vreo trei saptamani, fiind in libere (in Perth la hotel), m-au invitat niste colegi sa iesim la o bere dupa ce termina si ei serviciu. Eh, o bere s-au facut vreo trei, iar dupa aceea a urmat o chestie nemaipomenita, pe care am facut-o pentru prima data (am fost corupt): un tur la vreo patru Cocktail Bars. O chestie de nota zece (exceptand faptul ca un cocktail costa intre $12 si $18).
Cand ajung acasa, in prima seara, imi pun un pahar de Metaxa, ma asez pe fotoliul meu, imi iau iubitul de catel in brate, si ascult ceva muzica. Relaxare totala, pe malul lacului cu doua bete de undita, mananc alune si beau un Pale-Ale. Sau aceasi varianta, dar pe malul oceanului.
Eu ma uit la Friends. Recent am aflat ca sunt toate sezoanele pe Netflix si mi-am facut abonament special ca sa ma uit la Friends.
Pai hai sa iti explic: zilele astea (ca e in functie de anotimp) pun fix, dar fix ginutul ala cu gutuie de care zici si care, btw, e stoc epuizat (la finestore, la mine niciodata 😜; si pt ca m-au enervat, am luat o sticla de Botegga Bacur, tot pt conoisseuri), cu apa tonica San Pellegrino musai, cu una bucata de anason stelat si una feliuta de mar deshidratat plus una de portocala deshidratata. A, si sa nu uitam, trei cuburi (nu unu, nu doua, nu patru 😁).
Si stau tot asa pe balcon (ca mi-am luat si incalzitor cu infrarosu intre timp, mare investitie, zau!), tot cu gandurile mele, fara Criminal in brate ca deh! ala-i numa’ unu.
Ia de incearca si mai vorbim.dupa aia.
@MV si sa stii ca ai venit cam tarziu cu articolul tau, cam jumate din lista ta e deja pe drum catre mine 😂. Nu puteai sa dai si tu premiile inainte sa apuc sa comand? Eu acum ce ma fac cu atata beutura daca cumva castig voucherul al’ mare?
Deci tu zici c-ai avea prea multă băutură în casă? În condițiile în care urmează așa: patru zile libere la sfârșit de noiembrie, Crăciun și Revelion. Toate astea sărbătorite, cu mult fast, închiși în case? Well, io zic sa te rogi să câștigi voucherul ăl mare. 😛
@all: adunați-vă la Cristina acasă de Crăciun și Revelion și ajutați-o să nu-i mucegăiască băutura-n bar, părerea mea. Țucu-i gura, uscu-i fundu’. 😀
M-aș duce și io să v-ajut la golit sticlele din barul Cristinei, dar nu mă lasă munca. 🙁
Dar mă bazez pe voi c-o să faceți o treabă bună. 😀
Comentariu beton!15
@John Temple- no, hai ca mi-ai luat vorba din gura 😁
@Cristina: așa să vă ajute Cristoșelu’ și Măicuța Domnului dimpreună cu Moș Gerilă. 😀 😀 😀
Acasă, io mă relaxez cu Gin tonic făcut cu Bombay Sapphire și o felie de lime.
Dacă am chef să pufăi un Cohiba Sublimes, atunci îmi pun un pahar de Hennessy XO.
@John, Hennessy XO, buuun, n-ai gusturi proaste! Dar cred ca ar merge si un Courvoisier XO sau un Martell? 😉🥃
@Emil: Hennessy XO a fost primul meu coniac din care am gustat în copilărie, deoarece era preferatul lu’ bătrânu’, alături de Havana Club de banane (mamă cât mi-a tocat creierii să-i găsesc după 2000 încoace, dar degeaba). Așa că mi-a rămas blocată aroma în minte.
Nici Martell sau Courvoisier XO nu-s de lepădat.
@Baieții nici Remy Martinul nu este de lăsat pe lângă cele enumerate de voi mai sus 💪💪💪🥃
Cum lucrez poate prea mult, nu prea reusesc sa stiu ce e aia relaxare. Cu toate astea, in unele seri profitam de pauza de activitate profesionala si mai vedem si noi un film, sau doua, sau trei. Un pahar de vin este alaturi si o portie de cina gustoasa. Desigur, filmele sunt la ordinea zilei pentru noi. Uneori ne distrag, dar cu singuranta ne relaxeaza.
Cu totii avem mici placeri (ne)vinovate :P, cine suntem noi sa iti spunem ca Martini e bautura de gagici? 😉
Cu alcoolul nu prea sunt prietena dar un pahar de vin rosu, din cand in cand, mai merge.
Citesc. Nimic nu ma relaxeaza mai bine decat o carte. Bine…uneori, dupa o zi din aia dupa care nu mai stiu nici cum ma cheama, merge, langa carte, si un pahar de Ballantines.
Ah!!! Si sa stii ca Bond bea Martini cu vodca, nu cu apa tonica! Asa ca…vezi ce pui in paharul ala!
Off topic: va dati seama cum era daca pe 007 il chema Jean-Claude Van Damme?
Damme. Van Damme. Claude Van Damme. Jean-Claude Van Damme.
Comentariu beton!28
Just! Pentru conformitate, Bond nu bea Martini, ci martini, adică un cocktail care are același nume cu vermutul Martini (probabil pentru că conține vermut).
@Ruxandra, Tăriceanu-l bate pe janclod…
Si maslina? Unde e maslina din paharul cu martini domne?
merge si cu Cipolline, arpagic din ala murat…
First 50 de whisky cu un cub de gheata and then *ex, always *ex(restul- plimbari, citit, yoga – apa de ploaie).🤓
Pe mine muzica ma relaxeaza. Ajung acasa, imi pun un paharel de lichior Angelli cherry, dau drumul la muzica si ma las purtata de sunetele placute ale muzicii.
Din pacate pentru mine nu am balcon 🙁 dar asta e, ne adaptam 🙂
Fac puzzle-luri cu pui de caine. Nimic nu ma relaxeaza mai tare decat asta.
Cand am o zi stresanta, imi torn niste coniac Martell -rezerva pentru zile nasoale- și ascult niste muzica – clasica sau nu- si, daca mai pot sa ma concentrez, citesc ceva umor sau noir.
James Bond, în Casino Royale, From Russia With Love și From a View to a Kill, comandă câte un cocktail Americano- Campari, cu vermut dulce, apă minerală și cuburi de gheață.
Eu seara, muzică și Campari sec, cu umpiq de lămâie, câteodată „întărit” cu rom cubanez.
https://flemingsbond.com/americano/
Dar 007 obișnuia și Martini în diferite coctailuri, Vesper Martini fiind rețeta lui Fleming.
In timpul zilei beau doar bere. Acum pe pandemie si lucru de acasa, mai merge cate o bere la pranz:)
Dar seara… seara neaparat un prosecco sau un Aperol, asa de discutie, pana ne asezam la masa.
Un pahar de vin rosu, obligatoriu in timpul mesei, asta recomanda si doctorul.
La final, nu pot incheia seara fara un digestiv.
Obiceiuri scumpe, Mihai, care urla dupa un voucher:)))
Nu tine alcoolul cand sunt obosit, nu intra. Pun patura pe pat si las fiara sa vina langa mine, ne hingherim nitel apoi el adoarme fericit ca se poate fasai la nasul meu . Motai si eu sau amenint babele pe internet ca le rup cu bataia, asta ma destinde.
Cu bătaia în uşă, să le întrebi dacă au nevoie de oareşce?
Am zis ca vorbești de femeia de lângă tine când ai zis fiara 😂😂😂😂
Deja sunt stocuri epuizate la cateva din propunerile tale! Ieri am vrut sa iau un gin de ala de gutui si era out.
Păi nu așa se întâmplă peste tot, de Black Friday, când sunt prețurile bune?
@Till: este la comanda online, la pachet: https://www.finestore.ro/pachet-whitley-neill-gin-gutui 😉
Nu râde nimeni, boss, numai că trebuia să puneți patru cuburi, că doar sunteti basist😉
Asta este singura obiecție
Multumesc pentru recomandari!
De relaxat mă relaxez târziu, că lucrez după-amiaza și închid taraba la muncă la ore pe care uneori nici mie nu-mi vine să le mai notez în program. Cu toate astea, îmi place să citesc înainte să adorm și când am energie să dau o tura prin I.O.R cu omul drag. Din când in când îmi place și mie ca lângă carte să fie o Cuba Libre, neapărat cu gheață, dar eu nu îmi număr cuburile, important e să fie rom destul și să fie peste Cola, nu cu Pepsi că NU E ACELAȘI LUCRU.MS. 😂
Pfff, normal că nu e același lucru, PEPSI E MULT MAI BUN! 😛
O fi, nu știu, nu am mai băut de mult Pepsi, era doar opțiunea pentru cănd nu aveau Cola la terase.. și cum n-am mai văzut terasă de 9 luni…
Uneori ies sa ma plimb pe afara, alteori bag un episod din serial + un pahar de vin.
Pe mine ma relaxează muzica. Stau câteva minute pe întuneric cu tv-ul pe Magic Tv, ca n-am răbdare de căutat pe youtube. Merge de fiecare dată.
Ma gandesc acum ca n-am băut niciodată Martini:)). De regulă, cand sunt pe undeva aleg Compari, mereu mi-a plăcut gustul usor amarui. Acasă, ma mai întâlnesc seara cu soțul in bucătărie si savuram un pahar de vin rosu. N-am mai facut asta de mai bine de două săptămâni:(( sunt in izolare într-o cameră. Da’ scap eu săptămâna viitoare. Luni e ultima zi de izolare!
Pentru că deja mi-am făcut ceva stocuri de la Fine Store, beau un pahar de rom Angostura când ajung acasă, ca să-mi fac curaj să înfrunt încă o seară de singurătate. Sună mai rău decât e în realitate.
@Anouk nush dacă ști, dar va veni o zi când după noapte vine dimineața și după ploaie vine soare! Așa că îți trimit o mare îmbrățișare specială pentru tine!
Am vrut să fiu profund, nush dacă mi-a ieșit, după vreo două pahare de rom, dar de la mine ai o 🤗!
@Alin, 🤗
Seara mă relaxez cu construitul orașului virtual (Cities: Skylines, pentru connaisseurs) în care eu sunt primarul suprem, bun și dătător de străzi asfaltate, chiar și acolo unde nu e nevoie. Și toată lumea e fericită, și ia autobuzul, și nu aruncă peturi și petiții pe jos.
Și dacă am și un vin de butuuuuc…sa tot beau, să nu mă culc!
Și eu cred că James Bond cu burta de bere nu prea se asortează. „Vodka Martini, shaken, not stirred”.
Fotbal cu piticul de 7 ani prin casă, driblând un bebeluș de 9 luni se cheamă relaxare?
Zic și eu
Eu ies seara pe balcon și citesc dar spre deosebire de tine eu îmi iau bidonul cu apă după mine (beau 2.5l de apă zilnic).
Poate o să încerc și eu cele 3 cuburi cu gheață în paharul cu apă să mă simt și eu mai… Bond
Cum ma relaxez? Dacă ai nevoie de idei, uite aici una: se face un bebe, se plimba pe străzi pustii pentru a îndeplini obiectivul de 5000 de pași. Efect garantat. Am tot auzit de oamenii aceia, asa ca parca as încerca sa îmi umpli coșul cu minunății de la ei.
Io mi-s fan martini de mult mult timp…si facui chiar si oleaca reclama,da scriu pe alte plaiuri (da tot mioritice )..asa ca ma inscriu,cu incredere in norocu incepatorului care nu s-a mai inscris la nimica de mult mult timp …
Altceva nu prea consum,tarii never ever,berea era candva favorita da nu mai mere…
Valeu, uitasem subiectu compunerii..ma relaxez citind,cu,evideeeeeeeent,un pahar de martini langa…
Eu INCEP ziua cu cateva minute de relaxare…cele in care imi beau cafeaua….ca nu se stie daca seara le mai prind. Ma culc cu gandul la ele, abia astept sa treaca noaptea…..😀
Seara ma relaxez dupa ce sotia si fetita se retrag si am timp sa mai arunc un ochi pe bloguri sau sa continui cu colectia de carti ale lui Sven Hassel. Abia in weekend cand ajung la tara si plasez copchilul in bratele bunicilor am timp sa gust un pahar de vin in terasa sau acum de cand s-a racorit afara un pahar de Miorita de 18 ani (vinars) sau Victor de 15 ani (ăsta e un distilat de vin din Republica Moldova). Daca mai am si o tigara de foi atunci chiar trec de miezul noptii si mi se pare ca timpul se opreste in loc. Imi plac cei de la Finestore, chiar mi-am comandat ceva de la ei luna trecuta. Foarte prompti si licorile sunt asa cum trebuie. De BF ăsta pe care l-au lansat mai devreme mi-am pregatit cateva sticle de vin bun pe care le-am gasit la pret bun. Sincer daca as câstiga un voucher mi-as comanda o sticla de Jad de la Vincon.
La mine relaxarea se face in tandem cu o punga de seminte, cat despre bautura, ma mai apuca cheful de baut visinata si pt ca nu beau zilnic, in momentul in care apare asa ceva in raza mea vizuala, imi fac un mic stoc pt mai tarziu intr-un recipient al meu,recipient de care uit evident, iar cand imi amintesc constat ca unii mi-au dibuit ascunzatoarea asa ca prizez un damf de fosta visinata si fac ca trenul. Dar acu’ as bea un pahar de Martini, iar restul l-as ascunde intr-un recipient , intr-o ascunzatoare si cand mi-as aminti de el, as face ca trenul.
Orice, da’ orice … numai să nu dea berea aia promisă comentatorilor fideli 🤣
Așa ceva dom’le dragă 🤪 Las că trece și pandemia asta…
Până atunci ne bucurăm de FineStoryTellin’ & Finestore ..ofc 🤭
Comentariu beton!17
Care moment de relaxare? Care ganduri la bucata? Din martie lucrez de acasa, copil mic plus una bucata care face scoala online, plus doua pisici la care sunt sclava (stii cum e) plus doua catele care rod tot. Beau din mers, pe unde apuc 😂 mai rau e ca m-am stricat Cristina la keto si acum trebuie sa trec de pe “taranisme” gen visinata si vin rosu la “lucs si opulenta” permise in keto, adica un proseco, vin alb, alea alea….Asa ca nu ma supar daca castig un voucher, ca sigur am ce face cu el.
cat a fost vremea buna, luam cel mai bun prieten al omului si mergeam in padurice, izolare, relaxare, era misto. acum ca s-a facut frig am descoperit paint by number si am inceput sa colorez tablouri. un pic de colorat, un pic de muzica si niste bomboane de ciocolata e reteta mea PS ok, bomboanele nu merg in fiecare seara desi pofta ar fi 🤭
Eu seara nu prea mai apuc sa ma mai relaxez cu bebele mic, doar foarte tarziu mai apuc sa beau un pahar cu vin roze fara sa ma ridic de 50 de ori de pe canapea ca a pierdut suzeta 🙂
Singurul moment de liniste si relaxare e dimineata la cafea,de la 7 la 10 🙂
Atunci imi pun castile in urechi, ascult muzica la maxim, vorbesc cu prietenii pe mess, citesc articole, din astea de pandemie
Cand era mai cald, faceam asta pe terasa, la soare, dar cum se construieste in jurul meu, nu mai am nici liniste, nici aer curat.
Promit sa incerc si reteta ta in curand 😉
Ciinii. Imi aud masina de la vreo 4-500m de casa si incep sa se agite. Cind am intrat pe usa tipy-tap si scheunat sotto voce. Nu sar pe mine ca i-am dezobisnuit – cel mic bate 48kg, deci apar probleme.
Cresc dobermani, ca sa fiu precis.
Pina ii mingii si-i intreb una-alta, smotoceala si rasfaturi, dat deoparte (repetat) sa reusesc sa trec in toale de casa, etc… trec 20-30 min. Iar la final am dat jos din circa macar trei sferturi din oboseala zilei.
Nu inseamna ca sint destins, zen si linistit, ca pe linga ciini mai exista prin casa si Bestia Bruna – echivalentul fesonistei dini dotarea gazdei noastre. Bruna, ca asa-i e blana au naturel, si Bestie pentru neindurarea si tenacitatea cum isi apara ce-i al ei (in sensul cel mai bun).
Partea alcoolica apare ceva mai tirziu, daca exista chef si vreun film/serial/concert la care sa o apreciem.
@Mariane, help, cum sa il dezvat sa sara pe mine? De caine zic (preluat in primavara de pe strazi). Ma face de comanda si la plecare si la venire.
@MAS ți-ai revendicat spațiul? Ai pus lesa pe el ? Arată-i cine-i șefa!👻
Dresajul de disciplină este soluția.
@Habare , am pus lesa pe el , dar e foarte zgubilitic,nici in cusca nu vrea sa intre, sta teritorial pe pragul usii… cred ca pot sa ii dau si lui un Martini, unul la plecare si unul la venire,daca stau bine si ma gandesc i-ar trebui un dozator, sa ii dau doza inainte sa ma vada , sa il relaxez🤭
@MAS, tre’ să-i arăți cine-i șeful haitei, așa că fă ca mine cu ciobănescul german (fie-i țărîna ușoară): îl muști de ureche!
@MAS dacă dorești ajutorul meu, cere-i lui MV emailul. Nu-s dresor, da’ am un munte de răbdare și motivație 🤪 plus niște câini la activ 🤭
@costică … și erai treaz când ai mușcat CG de ureche ?
@Mihai, daca nu e cu suparare , o adresa de email a lui HM, sse poate ? Pentru o cauza nobila.
Folosești adresa de email pe care o pui în comentarii? Că doar acolo pot să-ti trimit.
@Mihai, da, acea adresa de email este valabila. Multumesc!
Băi eu mă relaxez destul de rar în ultima perioadă. Dar, cât am fost in țară am avut un moment bun de relaxare. Am deschis o sticlă de fetească neagră din 2008 și l-am savurat cum trebuie la o terasă. Deci, da îmi place să savurez un pahar cu vin, iar vinul să spună povestea.
Seară, după ce adorm copiii, un pahar de vin roșu și câteva episoade din „Homeland” – Netflix.
Încărcăm bateriile pentru o nouă zi, online!
Școală online – clasa a-IV-a și grupa pregătitoare (unde reușesc sa fiu și IT-ist și meditator, uneori și polițist ;)) 😋 😎
Aaaa… Și birou online (în bucătărie)! 🤘
Succes tuturor și sa rămânem sănătoși! 🤗
Am luat de la ei recent o sticla de Cardhu si am dat-o gata cu un fost coleg intr-o seara. Am depanat povesti de cand eram virgini pana in prezent, cand eu ma apropii mai degraba de pensie. Din ce am vazut il au acum la pret bun, recomand!
Nu consum alcoolice (că nu-mi plac).
Dar mă relaxez zilnic, între 15-18 nu interacționez cu nimeni. La orizontală, fac sudoku, citesc și dacă mă prinde somnul e perfect.
O altă formulă de relaxare, ocazională: cafea+țigări+discuții cu prietenii.
Am doua momente de relaxare într-o zi, primul este dimineața, când prefer sa ma trezesc mai devreme doar ca să îmi beau cafeaua în tihna și să-mi pun gândurile în ordine. Al doilea e cel de seara, când termin programul și toată casa e liniștită, pana și pisoii dorm 😴, iar eu stau liniștită cu un pahar de Larios rosé cu apa tonica și scrollez pe Facebook, încercând sa-mi golesc mintea de stresul de peste zi. 😌
Bună. De obicei când vreau să mă relaxez, merg pe terasă închid telefonul și stau la un trabuc și un pahar de coniac. Seara perfectă.
În ce film i-au dat producătorii lui Bond bere? Că eu le-am văzut pe toate, dar nu reușesc să îmi amintesc.
Fraza consacrată e totuși „shaken, not stirred”. Și cred că o spune în fiecare film.
Ai deblocat cuvintele obscene? Că altfel pierd premiul.
@Eleno, nu le-am deblocat, dar sunt pe fază, îți aprob io comentariul. De… ăăă… mână.
Fac secs, boss! Mult. Macsim de mult. Mai mult decât făceam înainte.
Mai ales de când stăm toți în casă, mă escită rău intrebările: faci și tu clătite? Faci și tu clătite brașovene? Ce mâncăm azi? Auzi, ție nu ți-e poftă de (*inserați aici orice vă trece prin cap. Măi, dar orice). Mai e și televizorul pornit pe emisiunea aia cu șefii cuțitelor vieții, vă spun, e necaz mare.
Eu când aud întrebări d-astea, nu mă pot abține. Și încep, și nu mă mai opresc. O fi ceva în neregulă cu mine?🙄
Comentariu beton!21
@Eleno, în sfârșit o femeie căreia nu-i e rușine să recunoască că se escită toată când aude un „iubita, ce mâncăm și noi astăzi?” cinstit. Să mă anunți când divorțezi, da? Sau e cu listă de așteptare?
@Eleno, orice, orice ne trece prin cap? Sau…? 😁
@ElenaP: dă-mi și mie rețeta. Vreau s-o-mpart cu doamnele. 😀 😀 😀
Pe persoană fizică, dacă e și la ora trecută, fix!
Aș sta și io la coadă, dar mă tem că-mi sare fengșuiu-n cap. 😀 😀 😀
Ma scuzați, cand spuneti:(*inserați aici orice vă trece prin cap. Măi, dar orice), va referiti si la mine? Adica na, sa fiu sigur.
Vă mulțumesc!
Da.
Așa te vreau, @Eleno, cu „da”-ul pe buze. 😁 Auzi, fii antenă aici. Zi-le masculilor tăi să-și mai gătească și singuri, că nu le pică rangul, și ia-ți o sticlă de Diplomatico Rezerva Exclusiva. E fin, fin de tot.
@Eleno fiți-ar clătitele să îți fie… au început papilele gustative să cânte angelic de bucurie… sâmbătă m-apuc de de făcut clătite! Mai tre doar Nutella, înghețată și o porție de niste banane! Bine că am Realul aproape!
După o zi lungă la spital sau cabinet mă relaxez cu o mâncare bună (de exemplu niște paste mai deosebite), un film/serial bun, o carte interesantă și nu în ultimul rând o baie fierbinte. La toate astea merge un Glenn something..înainte, în timpul și după 😉
O plimbare lunga (daca ploua bacovian e si mai bine), sau…o carte si un pahar de vin.
Nimic nu întrece paharul de vin rosu dupa ce am trimis la culcare fashionistele/ iepurașii Duracell! Vara, ma dau in vânt după Rom &Cola dar acum nu mai merg băuturile cu gheata.
Dupa o zi grea, seara cand ajung acasa, imi pun doua degete de Metaxa si le savurez timp de 10 minute in liniste. Scaunul pe spate, picioarele pe birou, american old style 🙂
Daca ziua a fost foarte grea, masura de doua degete poate fi reprezentata de distanta de la degetul mic la cel mare :))
Când mă relaxez citind, citesc vreo câteva beri. Câteodată mă relaxează să trebăluiesc ceva și atunci pun mâna pe șurubelnițe – screw-driver. Mai rar mă relaxez mergând – keep walking.
Deci nu, n-aș avea ce să fac cu un voucher d-ala 😀
Eu dupa ce termin munca, plec de la birou, din dormitor si ma duc in living, la un pahar de whisky Loch Lomomd, fara gheata, cu 3 picaturi de apa in el.
Sau un rom sec, si cand am lime in casa un rom cu lime, multa gheata si cola.
P.S. Eu am primit ieri comanda de la Finestore, 2 bucati Loch Lomond Single Grain si doua bucati Angostura 7 ani. Traiasca BF-ul.
Haha, relaxare, suna frumos. De cand cu bebe in viata noastra, nu prea mai stim ce e. Ma relaxeaza totusi cititul si muzica ascultata tare.Daca doarme bebele, ne relaxam unul cu altul, eu si sotul. Am multe idei cu ce mi as cumpara de pe finestore, daca ar fi sa castig😁. Sanatosi sa fim!
Pe mine ma relaxeaza muzica, dupa o zi lunga ascult putin chillout sau jazz.
băi, fusei la bulgari și n-am apucat să citesc; m-am oprit acum pe A3 pentru o dezmorțeală și trebuie să remarc 2 lucruri:
în afară de @Dan, care doarme ca și mine și @Emil cu turul lui de cocktail bars, restu’ de pe aici sunteți public de Ateneu…(light music, sven hassel, roze)…a, și @Elena P, care, din mila familiei, își petrece timpul pandemic pregătind pandișpan…
@Vasilescu, boss, mă bucur pentru tine că ai început să deguști cîte ceva, fie și martini, că erai în pericol maxim la o eventuală traversare a județului vaslui…pentru cine nu știe, acolo doar două sunt motivele acceptate ale abstinenței: șofatul și boala; și nici astea pentru toată lumea…
la băuturi, plăcerea mea, de care am tot mai rar parte, e un pahar cu un smoked whiskey, musai pe terasă, noaptea, cu o țigară ușoară de foi;
@Costică, cred că n-ai înțeles. Eu nu fac pandișpan. Eu fuck secs.
Elena P adiq dvs vă aplicați aspirina sărmanului, efervescentă și repetitivă ?
@EP, păi și io ce scrisăi, femeia lu’ Dumniezo, pandișpan, pan de pan? tu cu el…cu ceva la mijloc, capisci!? că de scriam de alte prăjituri, amandine, savarine, eclere, avea să-mi sară-n cap comunitatea, pentru limbaj…diabetic;
ia, să faceți un icsel, să vedem dacă are efect anticovid…
hai, sante a tus șî apî la popușoi!
mă duc să mai recitesc commentu’ de mai jos, al lui Reli…
Haoleooo, mămicăăă, ce pofta mi făcuși!🙄
Nea Martin era preferatul..pe vremuri! Pana am descoperit sampania de la ei: Asti Martini! Ma rog, asti e metoda de ” facere”😉 dar tot as bea o tona ! 😋
Ia aruncă un ochi la poza de la finalul articolului. 🤭
@Reli, metoda e „charmat”, Asti e o mică localitate în Piemont.
Ce audiența selectă are Vasilescu aici, nimeni cu o juma de palincă, o sticla de țuică, 2 bidoane de babanu, cel mult o vișinată găsești! Slăbuț, foarte slăbuț…
@biaggio Selectă vine de la selecții dă zamă dă prună ? Rachiu de pere pădurețe ? Dă trandafiri ? M-ai făcut să recunosc că îmi mai clătesc gura uneori cu preparatul ăla de plante de la Jager 🦌
Eiii..mai merge uneori și câte un dezinfectant home-made de prună 😁
@ametist: musai 52% sau peste, altfel e febră. 😀
@JT, în perioada de pandemie se recomandă ca dezinfectantul să conțină minim 70% alcool. 😉
O BRRC, si dupa inca una. Dupa aia se reseteaza creierul, si mai stam de vorba 😀
Îmi place să încerc sortimente noi din ce a apărut deja dar și combinații: Ouzo + gin + rom alb = carcalete?
@Madalina, carcaletele e putin vin(1/3) cu mult sifon(2/3). adica spritz
Pfff un pic de aroganta.. eu imi incep ziua cu relaxare :))
Lucrez de acasa, mama s-a mutat la mine sa ma ajute cu bebe (stii deja povestea cu sotul meu 🙂 ). Dupa ce se trezeste, ma joc un pic cu el si plec la sala. In jur de 2h, am timp doar pt mine (fie…si pt mailuri urgente ca tin tel de serviciu cu mine; cel personal in vestiar), de luni pana vineri, uneori si sambata.
Datorita tie am castigat voucherul acela la Emag – Bacanie si mi-am luat de el o sticla de vin. Evident ca nu m-am uitat la cantitate..era 1.5L :)) si pana luna trecuta, am tot baut seara cand si cand cate un pic de vin (mergea si mai mult, dar inca alaptez) :)))
Recent am descoperit chiar de la Finestore, un rom bun și mai accesibi, Plantation 5 ani. Asa ca, ocazional, după ce se culca buburuza, îl asezonez ori cu o carte, ori cu ceva relaxant la TV.
Beau foarte rar si foarte putin, dar cand ma ia pofta tre’ sa fie ceva bun. Zic doar: “vreau ceva bun”, si sant servita, fara intrebari, cu Metaxa in pahar de cristal. Neaparat de cristal. Foarte rar deviez de la rutina, si atunci este: 1) Crown Royal, whisky canadian, fara apa sau alte impuritati. Orice alt whisky mi se pare oribil (Hamletul meu are o colectie maruta), na, de gustibus…, dar ãsta e ceva foarte…altfel, chiar daca nu-i single malt. Sau 2) coniac Ararat de 25 de ani, cumparat acu’ 2 ani direct de la mama lui. Toate 3 variante merg de minune cu bomboane de ciocolata 🙂 Si neaparat o carte buna (santem amandoi cititori inraiti).
Nu ma dau totusi in laturi nici de la un vin bun, si l-am naravit si pe Hamlet la Feteasca Neagra…Ceapa ma-sii de corona, ca mai avem doar o sticla, si cine stie cand mai ajungem in Romania 🙁
P.S. Nu ma abonez la voucher, sãdeti linistiti!
Deoarece nu se pot atasa poze aici… cam asta este metoda mea de relaxare. Si functioneaza!
https://imgur.com/fd5LCRq
Slayer? Sepultura? Ce bagi acolo?
@MV – Stii episodul ala din „The Simpsons” cind Judas Priest au fost anuntati ca fiind trupa de death metal?? Producatorii si-au cerut scuze in episodul urmator cind l-au pus pe Bart sa scrie pe tabla „Judas Priest IS NOT death metal ” 😀
Asa sa faci si tu miine! Slayer & Sepultura NU SUNT death metal ..
Death, Obituary, Nocturnus, Dismember, Emtombed… d’astea.
btw. daca iti place romul, Rom de Jeremy 😉
Relaxarea mea constă în: mă așez în fotoliu cu cățelul langa mine, îmi pun ochelarii și ștrincănesc. Vaucerul ți-l fac cadou daca ști ce fac. 😂😂
Pfuuu, ce subiect! De luni de zile imi innebunesc prietenii ca abia astept sa am iar liber la alcooale, da’ momentan rabd, motivul fiind un pici de 5 luni pe care totusi nu vreau sa-l bag in coma dandu-i lapte de mama zapacita.
De relaxare…inainte era inot la bazin seara…acum intru la dus si uit sa mai ies de acolo…asa in amintirea bazinului :-)))) Cum factura la apa o sa ma omoare, un voucher ptr hidratare ar fi priceless :-)))
Interesant este că nimeni de pe aici nu crede că Martini este o băutură pentru femei :))
Pentru mine cele mai relaxante momente sunt dimineata: în bucătărie singura cu o cafea și 3 țigări. Niciodată mai multe sau mai puține. Restul zilei nu fumez.
Seara, dupa o zi obositoare, îmi propun multe metode de relaxare. Toate se sfârșesc cam în 10 minute când ma ia somnul.
In ultima perioada dorm direct, ce atata relaxare 😁
Ce fain store e asta ?
Nu tu lac, nu tu prenadez ?
Cum sa ne relaxam cu articole pentru copii ?
Băhăhăăă. 🤣🤣🤣
@Sorine dă-te în spume că am râs la comentariul ăsta grav!
Păi stai că şi la lacuri este diferenţă. Una e să foloseşti un lac ordinar şi alta e un lac de calitate de la Kober, lazura 3 in 1 sau un lac yacht pentru un luciu mai lucios 🙂
Metode de relaxare.Un taiat sanatos de… lemne.Sau o partida de pescuit.Si mai rar o plimbare la munte prin padure.
Minim 5 km plimbare ritm alert cu 2 blănoși (expresia „îmi iau câmpii” e la propriu pt. mine 🤪🐕🦺🦮), citit blog MV + comentarii 😀, un serial Netflix + 1 pahar de vin roșu. O seară faină tuturor!
Am venit acum de la muncă și mi-am pus m-am dus pe balcon, la 4 grade, am turnat un pahar de rom, cola din dotare plus două cuburi de gheață. M-am pus să citesc articolul și mi-au ieșit ochii ca la melc… băăă…untură! M’a kind of man!
Astept să treacă jumătatea aia de oră după care o să mănânc o ciorbă de burtă, la conservă să le dea Dumnezeu sănătate ăstora de la Scandia… că tare e bu bună ciorba lor.
Deci la fel și eu relaxare totală pe balcon. Sper în plm să nu îmi anuleze ăștia biletul de avion și să petrec sărbătorile singur pe plaiuri străine că am pus-o! Deja am auzit că au început să anuleze cursele pentru decembrie!
PS. Caut familie pentru petrecut sărbătorile în caz că-mi anulează zborul spre casă!
PS2. Dacă voi câștiga se reportează voucherul pentru la anul?
Seară faină tuturor și un pupic special pentru o non cititoare a acestui blog!
Clar. Ți-l pun eu deoparte.
Băi, vedeţi că de la atâta gheaţă o să faceţi roşu’ în gât. Îngâtită.
@Shoric, îngâ… ceeee? 🤔🤣🤣🤣
Pentru mine, cel mai relaxant este, după o zi plina cu fetita mea, sa ma întind pe canapea, sa sorb un pahar de vin sau de bere și sa ma uit la un film sau serial. Aaaahhh ce bine suna! 🙂
Seara fac si eu revista presei ca in cursul zilei n-am timp. Poate o bere (musai Augustiner Helles, bine ca au Aldi si in Jefferson City, Missouri). Dupa aia, somn de voie, ca a doua zi o iau de la capat.
Netflix și alcool, asa ma tratez după o zi nasoala. Cu pandemia asta însă, simt nevoia de tratament în fiecare seara 🙂
Cand toata lumea doarme in casa, cam tarziu ce e drept, scot sticla de Chianti si imi torn un pahar generos, imi aprind o tigara si go with the flow! Dupa, un dus fierbinte si deja e paradis!
Eu in fiecare seară când ajung acasă de la serviciu e musai o țigară cu ceva alcool, nu contează, o bere, un șpriț sau orice altceva. Tot de la Finestore am luat insă un gen de nu știu ce, cred că vinars i-aș zice. Cardinal Mendoza se cheamă. Distilat de vin invechit in butoaie se cherry. Senzație !!!.Acum, că tot ai pășit cu pași timizi in lumea noastră, a alcoolicilor, îti recomand cu căldură. Lasă Martini, treci și tu la liga mare! 50 ml cu sau fără un fum de țigară cu ciocolată, te face să te simți intr-un fel !
Eu in fiecare seară când ajung acasă de la serviciu e musai o țigară cu ceva alcool, nu contează, o bere, un șpriț sau orice altceva. Tot de la Finestore am luat insă un gen de nu știu ce, cred că vinars i-aș zice. Cardinal Mendoza se cheamă. Distilat de vin invechit in butoaie se cherry. Senzație !!!.Acum, că tot ai pășit cu pași timizi in lumea noastră, a alcoolicilor, îti recomand cu căldură. Lasă Martini, treci și tu la liga mare! 50 ml cu sau fără un fum de țigară cu ciocolată, te face să te simți intr-un fel !
io-mi fac un foc in gradina, imi torn un pahar de ceva tarie sau vin si stau zeci de minute privind jocul focului. de-obicei mai vin si ceilalti membrii ai familiei, dar invariabil in max 1 ora raman singur doar eu cu gandurile mele. asa imi amintesc de serile cand stateam la foc cu ai mei, cu colegi sau prieteni prin muntii si padurile romaniei. dupa o ora-doua sunt gol de toate gandurile, si cu ceva alcool la bord, deci ma pot culca linistit 🙂
În mod evident, depinde de gradul de „nervoșeală”. Level 1: e suficient un ceai. Până în level 5 așa trece cu o baie caldă, cu spumă, sare de baie cu lavandă și un pahar de vin alb. De la level 6 în sus deja, te dregi cu un shot, doo + dansat ca nebuna prin casa, cu Bon Jovi la maxim… sau mers la sală, dar fără shot-urile alea.
în ultima vreme mă relaxez cu așa ceva https://imgur.com/ZFQjL7Q (pictură pe numere)
îmi place atât de tare că abia mă abțin să mai bag o comandă la poporul de la care a pornit tot tărăboiu ăsta.
eu cu băutele mai rătuț că-i mai drăguț, deși dacă au sticle de vin d-alea mici, de 200-250 ml, parcă n-aș zice nu. altfel, romul, coniacul și lichiorurile riscă să ajungă în prăjituri. singurul motiv pt care vodka nu mai e în pericol să ajungă esență e vanilie e că păstăile de vanilie s-au scumpit absolut cumplit.
Mă relaxez cu un joc pe computer, citit, un film. “Relaxez” e un fel de a spune, n-am zile prea agitate, în general.
Eu îs curios câți și-au luat block până acum? 🙂
Niciunul. 😁
Mircea- în Joița? De Giurgiu? Că m-ar bate gândul să trec și io pe-acolo.
De vreo trei săptămâni lucrăm în două schimburi. Cum sunt în schimbul 2,ajung acasă în jur de 22,35. Îmi pun un pahar de vin și mai citesc câte ceva, juma de oră, o oră apoi somn. Asta-i relaxarea.
Era o vreme când mă relaxam seara cu un Aperol Orange ,făcut de al meu soț dibaci. „Aceeași rețetă” ieșea de fiecare data altfel 😀😀. Acum, de când avem restricții în domeniul de activitate…. Avem restricții și acasă…😆😆
Tu să nu crezi că noi nu ne-am prins că asta e reclamă (mascată) pe față la cum l-ai îmblânzit tu pe Criminalul în serie, de stă în poală și te-ai folosit de paravanul ăsta cu Fine Store așaaaa ca să nu ne prindem, să ne faci poftă. Nț, nț.
Relaxarea mea de seară, prepandemie, în pandemie și, Doamne-ajută la toată lumea, postpandemie este o carte, ceva de mâncat în pat, poate o bere nefiltrată, pe cât posibil tot alta în fiecare zi, dar pentru azi mi-ai făcut poftă de Mojito, așa că mă duc după mentă numaidecât.
Cand scriu asta, tocmai ce mi-a sosit un pachet de la Fine Store cu un gin bunutz de tot. Deci, mi-am rezolvat serile din luna asta, zic 😂.
Leliii…Leliii…Leliii…asa eram strigata in casa…surorile…mama care faceau curatenie…eu aveam biblioteca…saracele…trageam chiulul cum imi pica vreo carte in mana nu ma mai gaseai…adica ma vedeai dar io…eram acolo in actiune…nu asa…ca ma relaxam cu ocarte in mana…si asa fac si acum
Dupa munca, care este de acasa in perioada asta de pandemie, seara cate un pahar cu ce prind prin casa (vodka cu suc, rom, vin….anything goes)…
Seara, dupa ce ajung de la munca si plimb catelul din dotare, pe sistem cool off, innainte de orice alta activitate, imi torn un deget de Zubrowka si trei de suc de portocale (fresh) pe care il savurez pe perioada stirilor de seara…
De cand am copii(sa fie vreo 8 ani) am luat-o heghes rau cand vine vorba de relaxarea aia de seara dupa o zi haotica – ciocolata multa+hbo! Acum un an m-am lasat, copii au crescut, mai stau la scoala, la gradinita, haos moderat, asa ca m-am apucat de citit seara. Si ce bine dormeam dupa cateva pagini citite.
Apoi s-a inventat scoala si gradinita online si… am recidivat, da’ macar le fac in ciuda dimineata cand vin claie-gramada peste mine si vad ambalajul gol pe noptiera! 🙂
Alcool nu beau(inca), dar stiu pe cineva care are FineStore la favorite si imi tine companie cand mananc ciocolata cu un pahar de ceva! 🙂
Seara alerg pe lângă bazinul de înot şi-mi las pielea de pe gât să respire,
primesc veşti de la oameni pe care credeam că i-am uitat şi înainte să
cobor între scânduri păşesc atent pe covor, Alexi Murdoch tremură în
difuzor ca un fluture care se zbate în abajurul veiozei
din tot ce-am avut şi mi s-a părut imposibil vreau să păstrez numai
mănuşa de box şi greutatea unui pumn care atârnă de corp ca
o sfoară, să iau tot ce-i al meu, tot ceea ce cred că-mi aparţine,
grămăjoara de aşchii şi senzaţia de apăsare din stomac – să
părăsesc încăperea în care am dansat pe întuneric
iar ei să repare tabloul electric şi dintr-o dată să pornească toate
prin casă
Subțiri stocuri ai făcut!
Și mie îmi place să stau seara pe terasă cu un pahar de vin roșu, e foarte reconfortant. Mi-am pus și niște încălzitoare cu halogen atarnate de grindă ca să pot sta și pe vreme mai rece.
Acum aștept să îmi ajungă comanda de la Finestore să savurez un Shiraz bun, că nu mai am https://www.finestore.ro/sisters-run-calvary-hill-barossa-shiraz-075l. Speram să ajungă azi, dar se pare că va ajunge abia luni. E bine și luni, că o să-l savurez alături de o pastramă de oaie, uitandu-mă la meciul UTA-ei. Hai UTA!
După ce adorm fetița ( aproape 3 ani are) , dacă nu am adormit eu înaintea ei, imi fac un ceai(+rom) , iau o carte si citesc puțin in bucătărie. Imi ia cam 3-4 săptămâni sa citesc o carte, dar imi era asa dor de citit… că merită 😁
Noul James Bond este o negresă, Lashana Lynch. Pentru Daniel Craig, No Time To Die e ultimul film în rolul lui James Bond.
No more nice watches. Only ear rings. 🙁
P.S. Abia aștept să văd ce încasări nule va avea filmul cu Jamie Bond. 😀 😀 😀
Exact ca și porcăriile sinistre feminizde cu Charlie’s Angels (cu toanta aia din Twillight), Ghost Busteru’ feminizd, mizeria feminizdă copiată după Ocean’s Eleven, care au dat chix la box office, iar feminizdele s-au răsculat de ce nu merg bărbații să vadă „capodoperele”. 😀 😀 😀
So long James Bond, welcome Karen (transexual, bisexual, white2black actr…err…whatever the fuck it identifies with 😀 )
Dupa ce constat ca apa calda nu ajunge pana la etajul 3 calda ci calaie, pun pe mine un halat pufos, combin Martini cu putin rom bun, bun, tot 3 cuburi de gheata si un degetel de apa tonica. De moft, mai pun o frunzulita de menta (daca am) sau o felie ultra-subtire de lamaie. Domnul idem, dupa care incepem sa ne povestim viata de zi cu zi, cu si fara carantina. 🙂
0 0
Foarte tare mă relaxează seara Mitzi, pisica mea. Jumătate de oră de alergat prin casă cu ea, urmată de altă jumătate de oră de tors și alintare. Dacă nu are chef de mine, merge și un ceai sau un pahar de vin (în funcție de nivelul de stres).
Desi e tarzie postarea, nu ma pot abtine, cu riscul sa-mi iau block. Avand in vedere ca nici 007 nu mai e ce a fost, urmand sa fie si femeie si neagra, banuiesc ca pot spune ca Martini e bautura de fetite. (Nu sunt rasist, poate usor misogin.)