Una dintre bucuriile mele de dată relativ recentă este să mă uit la filme cu mini-fashionistele. Mă rog, să mă uit e cumva cam mult zis. În sensul că ele-și pun filmul pe tv, eu mă așez lângă ele, și-n cinci minute mă ia somnul. Funcționează ca uns de fiecare dată, vă spun.
Chestie pe care era s-o execut cu destul succes și azi, un pic mai devreme. Doar că n-a fost să fie.
Toate bune și frumoase, filmul mergea, pe mine deja mă luase un somnic d-ăla bun, odihnitor, de după-amiază, când mă trezesc niște zgomote și-o hărmălaie infernală. Toate venite dinspre ecranul televizorului, evident, unde un cetățean nu știu ce făcea, dar cert este că producea o cantitate de sunete mult prea mare pentru nivelul meu de suportabilitate.
Deschid ochii și ridic o sprânceană întrebătoare spre una dintre fete, în semn de „ce naiba e gălăgia asta, nu vedeți că încerc să dorm”? Se prinde că e groasă și imediat mă liniștește:
– Ăsta încearcă să-și vândă sperma, că altfel n-are de unde să mai facă rost de bani.
Băi, nu pot să vă mint, da’ la auzul acestei cumplite vești, și mai ales al produsului care făcea obiectul vânzării, mi-a sărit somnul ca un iepure speriat. M-am ridicat buimac în capul oaselor, în timp ce prin cap îmi treceau cu viteză tot felul de gânduri: Ce se întâmplă aici? Ce bani? Ce SPERMĂ? Ce căcat de film e ăsta???
Timp în care mâinile mele agile pipăiau peste tot prin jur încercând să depisteze telecomanda până nu e prea târziu, până cetățeanul ăla din film nu hotărăște c-ar avea de vândut și alte chestii ca să facă rost de blestemații ăia de bani.
Pentru că nenorocita aia de telcomandă nu era pe nicăieri, ca să mai câștig totuși niște timp, m-am prefăcut că nu s-a întâmplat nimic și-am bălmăjit scurt:
– Ce-ai zis? Ce trebuie să facă ăsta?
Aia mică se uită la mine cu mila profesorului care trebuie să-i explice repetentului clasei de ce au casele nevoie de acoperișuri:
– Să-și vândă FERMA ca să facă rost de bani. Ce nu înțelegi?
…
’Tu-ți ferma mă-tii, băbăiatule, că mi-a sărit somnul de tot și pentru totdeauna, de cred că fac noapte albă.
Tare rău.
Trei chestii:
1. Ce film era?
2. Tre’ să fiu deosebit de obosit (ceva de genul 2 nopți nedormite la rând) ca să adorm la un film sau desen animat înainte de ora de culcare a copiilor. De obicei eu sunt vocea (i)rațională care îi zice soției: „Mai lasă-i, dom’le, cinșpe’ minute ca să VEDEM cum se termină.” 🤣 Deci asta cu adormitul la tv e clar semn de bătrânețe (în locul tău aș cam deschide discuția despre laptop-ul de la firmă 🤣🤣).
3. Ăăă….treaba cu sperma merge în Ro? Există așa ceva? Întreb pentru un prieten…
Comentariu beton!44
1) Ceva cu Nanny Mc nuștiucum
2) Io sunt tot timpul deosebit de obosit. 💪
3) Dacă afli, să-mi zici și mie că am și eu un prieten interesat.
Nanny MacFee. super funny și educativ. o Emma Thomson senzațională, o Kelly Macdonald superbă și un Colin Firth delicios. am și cartea, e un pic diferită de film. 🙂
Comentariu beton!19
Am citi și pe fb, am citit și aici. Băi, mă tot chinui să găsesc ceva încurajator de zis, dar nu-mi iese. Jur! :))))))))))
Comentariu beton!30
Știu. Până și eu găsesc cu greu. 😁😁😁
@Eleno, încurajator la vârsta lui? Caută ceva de consolare, mai bine. 🤣🤣🤣
Comentariu beton!18
Nu mă pot abține. Gen „la vârsta asta ce voiai să auzi, aplauze?”
Comentariu beton!18
😁😁😁😁😁😁😁😁
Sigur nu se uitau la „Despre oameni si melci” si au intors-o ca sa nu te simti jenat ?
Nu se uită la filme românești. 😁
Am crezut că o să ne spui că au dat cumva de episodul pilot din The Big Bang Theory :))
Nuuu, era ceva film pentru copii. După cum aveam să constat ulterior.
Am râs cu muci, nu alta. 😀
Io nu pot s-adorm la TV. Musai să văd scrisu’-n sus de la final. Altfel simt c-am pierdut timpul degeaba. Dacă văd scrisu’-n sus, mă simt împlinit pentru c-am pierdut timpul cu spor. 😀
Comentariu beton!17
Neah. La filmele pentru copii nu tre’ să văd nimic. 😁
De ce? Numeri văcuțe-n loc de oi și te-ai scos. Văcuțe cu pete, nu de orice fel.
În vis b0$$, în vis. 😀
La mine n-a funcționat niciodată asta cu număratul.
Aoleeeu! Ce-am râs! 😂😂😂
Avea mamaia o vorbă când pățea așa: surdu n-aude, dar le potrivește.
Dormi și tu cu urechile mai deschise. Pune-ți scobitori drept proptele la pleoape, ca Tom, ca să nu mai treci prin așa emoții.
Comentariu beton!16
Da-te-n papuci ca am dat cu muci pe pizza de ras si eu si sotia… :)) hai ca e tare rau :))
🤣
Miaie,scoală de te culcă !
Comentariu beton!22
Surdu nu aude dar… le potrivește! 🤣🤣🤣🤣🤣
Sigur de la „poloneji” ți se trage!
Hmmm visai tu ceva deja de s a incurcat ferma cu sperma .Toti auzim ce ne intereseaza nu ce e…
Comentariu beton!12
Eu am adormit cu succes la ultimele 3 filme Star Wars, la unul cu niste pokemoni si la Dr Dolittle. Toate vazute la cinema (dormite la cinema) alaturi de fiul meu, cu efecte speciale si sunete care ar fi trezit si un mort. Eu am dormit…
Am instituit obiceiul plimbarii de dupa vizionarea filmului, ca sa imi povesteasca el mie filmul 😀
Comentariu beton!21
@S’anca, bravo! părinte adevărat, cum prinde 5’, cum execută somnul regulamentar…
păi, pe mine dacă mă lasă 2’…să vezi 95 de kile chircite-n fotoliu! mă mai învelește nevasta uneori
Ai tu un articol, printre cele mai citite, care cred ca se potrivește perfect. Se strânge lațul, se strânge
Nu eram deloc surprins , sunt cateva episoade in care se vorbeste foarte deschis pe tema asta in The Big Bang Theory 🙂
Bestial!! :))
Se mai intampla.