Am și eu nevoie de voi ca să-mi lămuresc niște chestii. Vă explic imediat.
Se dă acest articol. Dacă vreți să-l citiți, e ok, dar nu vă recomand musai s-o faceți, că e destul de plictisitor, vorbește despre influencing și sunt menționate niște cifre. Io l-am citit doar pentru c-am crezut că găsesc în el lucruri relevante despre domeniul meu de activitate, dar am găsit prea puține. În schimb, am dat peste acest fragment:
”75%-80% din campaniile cu influenceri din România se fac pe Instagram, iar restul, în ordinea popularității, pe YouTube, Facebook și Tik Tok, o platformă aflată în ascensiune.
Pentru a atrage atenția unui brand trebuie să ai minimum 10.000 de urmăritori, însă pentru a ajunge să lucrezi cu un brand ai nevoie de 10 ori pe atât.”
Pe mine m-a uimit destul de tare să nu găsesc nicio măcar o referire la bloguri într-un articol care se vrea relevant pentru online. Să vorbești despre sume, procente, influenceri și tot tacâmul, dar să nu amintești blogurile, nici măcar în treacăt, mi se pare și arogant și misleading.
Iar asta în condițiile în care doar eu pot să enumăr minim 20 de bloggeri care lucrează cu brandurile EXCLUSIV prin intermediul blogurilor lor.
De-aia mi-aș fi dorit să mă ajutați să înțeleg cum stă treaba. Că poate eu sunt subiectiv și nu reușesc să văd tabloul în ansamblul lui, lasându-mă influențat de faptul că la rândul meu sunt blogger. O să scot Facebook-ul și Youtube-ul din discuție, pentru că aici lucrurile sunt ceva mai complicate, și-o să mă rezum doar la Instagram și Tik Tok, adică la cele trei întrebări de mai jos:
1) Ce influenceri urmăriți pe Instagram și Tik Tok? Dacă urmăriți mulți, nu e nevoie să mi-i ziceți pe toți, doar cele mai importante nume.
2) Ați cumpărat vreodată vreun produs sau serviciu pentru că l-ați văzut promovat de către unul dintre influencerii pe care-i urmăriți pe Instagram și Tik Tok?
3) Ați cumpărat vreodată vreun produs sau serviciu recomandat de vreun blogger?
Vă roagă fratele vostru să vă rupeți câteva minute din timpul vostru și să-mi răspundeți la ele.
Încă ceva. Intenția mea nu e să demonstrez ce tari sunt bloggerii, ci să aflu cum stau lucrurile pe unul dintre segmentele de piață cele mai importante: voi. Pentru că da, aici sunteți comunitatea mea și oamenii mișto pe care am reușit să-i strâng în jurul acestui blog, dar în excel-urile departamentelor de marketing sunteți targetul ideal: potențialul consumator (femeie sau bărbat), ajuns la maturitate, cu putere de decizie, cu job și disponibilitate financiară, eventual cu familie și responsabilități. Până și voi dacă ați avea ceva de vândut/promovat, tot la un astfel de target ați vrea să ajungeți.
De-aia m-ar interesa să vă aflu răspunsurile pe bune, că poate lucrurile nu stau așa cum bănuiesc eu.
sursa foto
1. Nu urmaresc pe nimeni pe Insta în afară de tine, abia mi-am făcut contul. De tik tok am auzit acum vreo luna, hai două.
2. Nu
3. Da
Comentariu beton!20
Perfect. Mulțam de răspuns.
Eu am venit sa vad ce răspunde Baghera
Comentariu beton!54
1. Nu neaparat influenceri, mai degraba bloggeri pe nisa legata de calatorii: Cezar Dumitru si alti cativa, lista ramane deschisa.
2. Nu
3. Nu
Am cunoscut ieri la bloc, știți voi blocul lui @Mișu, o fată tare drăgălașă, care părea cam răsfățată. Pe o scară de la 1 la 10 cât de mult crezi că mă place?
PS. Insta e cu noi!
1. Nu. Am auzit de numele unor „influenceri” cu peste 1 milion de urmaritori si mi-am zis ca s-a intors lumea cu dorsalul in sus. Astea sunt modele? Nu pot sa dau exemple. Pacat!
2. Nu
3. Nu
Nu am cont de Tik Tok si nu intentionez sa am in viitorul apropiat. Pe contul de instagram nu urmaresc influenceri si desi imi apar tot felul de reclame, unele mai tentante decat altele, nu am comandat niciodata un produs. Citesc cateva bloguri si am comandat carti recomandate, dar pe care le am cautat inainte sa vad daca rezonez cu subiectul si de asemenea, urmaresc travel blogger-uri si pot spune ca m-am inspirat sau am optat pt anumite pachete.Inainte de a-mi comanda robotul de bucatarie, am cautat pareri si vizualizat diferite retete culinare in care era prezentat tot pe bloguri/site-uri. NU Tik Tok si NU Instagram.
1. Nu am cont de Instagram și TikTok.
2. Evident, nu.
3. Da, de câteva ori, atât servicii, cât și produse promovate pe blogurile pe care le urmăresc (zilnic vreo 6-7).
Bun. Mulțumesc.
1. Nu urmăresc, nu folosesc Instagram, Tiktok ș-alte copilării d-astea.
2. N/A
3. Da.
Am zis-o și la Vali pe blog, toată „soșăl media” mea e redusă la 3 bloguri: tu, Vali și Cetin aka Arhi. Atât. Rar îl mai citesc pe Groparu.
Comentariu beton!18
Stai, stai, că blogurile nu sunt soșăl media. Tocmai de-aia m-am activat io, că în articolul ăla tot online-ul era redus la soșăl media.
@MV: știu că blogurile nu-s „soșăl media” de aceea am și scris așa și cu ghilimelele de rigoare. 😉
Perfect. Atunci stăm bine.
1) nu, nu urmaresc influenceri , nu inteleg termenul si nici nu simt nevoie sa fiu influentat.
2)categoric nu. cumpar ce doresc eu sa cumpar si nu ce ar vrea unii sa imi spuna sa cumpar, pe care oricum nu ii urmaresc. 🙂 In afara de fb nu folosesc alte programe de socializare, iar la fb am revenit pentru ca din pacate sunt multe evenimente la care vreau sa particip promovate exclusiv pe fb ( plus diversi bucatari pe care ii mai urmaresc)
3) In afara de tine mai urmaresc de regula bloguri culinare (din cauza meseriei) , dar daca as considera ca am nevoie de ce imi prezinta un blogger urmarit de mine probabil ca as cumpara.
Acuma ca ai zis de influenceri, m-am uitat si eu la unul altul indemnat de prieteni, dar nu am simtit nevoia sa ii si urmaresc ,in mare parte pentru ca nu am simtit nici o afinitate intelectuala pentru nici unul din ei. 🙂 Asta este o exprimare civilizata. 🙂 Nu cred ca target-ul influencerilor este lumea care iti citeste tie blogul 🙂
Comentariu beton!35
Indiferent care e targetul influencerilor de pe Instagram sau Tik Tok eu am vrut să demonstrez că există un segment de public care nu are treabă cu influencerii din soșăl media, segment care este prezent pe bloguri și pe care acel articol l-a ignorat cu aroganță.
corect, probabil ca l-au ignorat 🙂 dar am eu o treaba cu influencerii. Totusi cred eu ca este o diferenta intre a citi cu atentie un articol si a te holba la poze si filmulete. Poate ca sunt de fapt prea putini care urmaresc bloguri comparativ cu cei care urmaresc influenceri.
Nu sunt prea puțini deloc. Nu ai cum să spui că sunt prea puțini cei care urmaresc bloguri când doar eu am avut săptămâna trecută un articol care a ajuns la peste 200.000 de oameni. Da, sunt MAI puțini, dar nu PREA puțini. Și mai e o chestie, tu ce-ai alege între 500 de oameni care dau like-uri la o poză cu restaurantul tău (dar niciunul n-ar veni să și consume ceva) și doi oameni care vin să mănânce pe bune?
@răzvan: generația secolului douăș’ unu stă extrem de prost la scris și la citit și e mai ușor să belească ochii la videoclipuri. 😀
Comentariu beton!35
eu ii aleg pe cei 2 care chiar vin sa manance. din dat like-uri la poze nu traiesc. 🙂
Comentariu beton!17
Exaaaaaact.
1. Nu
2. N/A
3. Da
Am cont pe Instagram, dar nu-l folosesc. Nu am si nu voi avea cont pe Tik Tok.
Edit: in mod sigur depinde si de varsta.
Iată. Thnx.
1) Nu
2) Nu
3) Da
Mulțumesc
1.Nu
2.Nu
3.Nu
Perfect.
1. Nu folosesc Instagram și tik tok (între noi fie vorba, nici nu prea știu ce sunt)
2. Nu (in mod evident)
3. Nu. Că în afara de blogul asta nu urmăresc altele. Ocazional mai citesc pe câte un blog articole despre subiecte care mă interesează în mod particular. Niciodată cele care prezintă produse sau servicii, pentru că rareori mă interesează.
Thnx
1. Nu urmăresc! 2. Nu 3. Nu am cumpărat, dar urmăresc/citesc câteva bloguri, zilnic!
1.N-am, nu
2.Daca n-am, nici nu.
3.Daca am avut nevoie si s-a nimerit sa fie recomandat de cineva care-mi inspira incredere, de ce nu? dar rar.
1. Nu
2. Nu
3. Da.
1nu
2nu
3nu
pfff ce taioasa sunt de dimineata ….m ai facut sa incep saptamana pe negatie
Am aflat de la Vali de noua platforma Kfc.
Am comandat de la ei.
bă, cum zicea bătrânul chinez de la mine din sat, lumea s-a dus pe pluă din cauză dă influenceri, că nimeni nu mai gândește cu capu, toți se uita în gura lu yoso, în gura lu digei mario sau în buzele și țâțzele lu cristina ich. Cel mai probabil, mă gândesc că e mai bine pentru ăștia de fac campanii cu pișcotarii aștia, or fi mai ieftini, se lipesc de un produs și aia e…la tine pă blog, un articol o fi de la un franklin în sus. Da la tine nu se vede câți te urmăresc, da ai numărul de abonați la pagină dar stie toată lumea cum e cu algoritmii lu facebook. Zici că audiența ta e aia dorită de toată lumea? Uite, fă un experimet, există marketingul afiliat unde poți urmări exact conversiile din recomandări, 2performant, profitshare…recomandă un produs prin intermediul platformelor aste și vezi care e treaba. Cam atunci vezi cum stai cu targetul ideal.
Boss, nu vreau să fac marketing afiliat. Se roagă băieții ăia de mine de ani de zile, dar NU VREAU. Cum nu vreau să fac nici Patreon și în general nu vreaun nimic care să aduca a „nu prea mă interesează de oamenii de pe blog”.
Încă ceva, dacă yoso e zoso, well, zoso e orice dar nu pișcotar. Dar poate nu știi ce înseamnă pișcotar, altfel în niciun caz n-ai fi băgat-o pe Ich tot în categoria asta. Nu de alta, dar Ich face niște zeci de mii de euro lunar din ce promovează ea acolo. Chestie care nu prea seamănă a pișcot.
S-a clarificat, a apărut ulterior o mențiunea referitoare la separarea dintre social media și blogguri. ”UPDATE 12:20: Pentru claritate, fraza „Potrivit acestuia, 75%-80% din campaniile cu influenceri din România se fac pe Instagram, iar restul, în ordinea popularității, pe YouTube, Facebook și Tik Tok, o platformă aflată în ascensiune” a fost înlocuită cu „Potrivit acestuia, 75%-80% din campaniile făcute pe rețelele sociale, cu influenceri, în România, se fac pe Instagram, iar restul, în ordinea popularității, pe YouTube, Facebook și Tik Tok, o platformă aflată în ascensiune”.
1. Mie nu mi-e clar ce înseamnă ”influencer”, mă abțin să dau nume.
2. Nu știu
3. Da.
Nu, nu „s-a clarificat”. Mențiunea aceea a apărut după ce am comentat eu pe un grup de Facebook, unde sunt doar oameni din online, și-am catalogat articolul ca fiind arogant și misleading. Nu știu dacă e vizibilă și pentru tine postarea, dar uite-o aici: https://www.facebook.com/groups/socialpedia.eu/permalink/3499972343401357/
N-o văd, că nu-s în acel grup ”destinat comunitãții din jurul proiectului #SocialPedia :)”
Rectific: ”mi-am clarificat eu”. Că nu aveam în cap o distincție clară între bloguri și social media.
am vrut si eu sa vad cine e cristina ich dar trebuie sa trimit cerere de prietenie pe fb 🙁 asat e chiar prea mult.
dar ce te supara de fapt , partea financiara sau ca te-a ignorat articolul respectiv? am citit si eu articolul si este de fapt un articol de reclama la platfoma dezvoltata de om. daca el lucra cu influenceri sigur ca o sa promoveze acel segment. Si in plus nu zice nici de ce influenceri e vorba, totul e foarte neclar. Acuma, daca eu as avea de promovat un produs , gen cosmetica sau orice se adreseaza marii mase de oameni , as alege pe cineva care are multi urmaritori imbecili gata sa cumpere numai pentru ca influencerul le zice. Nu sunt psiholog , dar ma gandesc ca daca esti atat de redus incat sa iei de buna ce zice „un influencer ” atunci esti si gata sa cumperi numai pentru ca diva/printul urmarit te indeamna. Asa ca vei fi targetat de campanii publicitare. imi place sa cred ca ti-ai facut un scop din fii urmarit si citit de aceasi oameni sa si cristina ich . 🙂 Asa ca articolul te-a lasat pe dinafara. 🙂 Foarte simplu. Alta poveste, alta piata.
@Razvan, normal că este o reclamă la ce face el. Și știam și eu asta, că nu-s idiot. Pe mine m-a supărat că ignorat un segment care în accepțiunea mea nu este deloc de ignorat. Uite, ca să întelegei, e ca și cum ai citi tu un articol despre industria HORECA care ignoră complet restaurantele cu autoservire (nu știu dacă am reținut exact, dar parcă unul din ăsta manageriezi tu).
corect, e restaurant cu autoservire, cantina de intreprindere chiar :). dar daca nu te ignora , ca si segment, atunci nu avea cu ce se lauda . ce sa zica omul? am facut o platforma care se adreseaza doar unui segment de on-line? asa ca a taiat jos tot ce nu
i-a convenit . acuratetea informatiilor nu era scopul lui.
1. Niciunul.
2. Nu.
3. Da.
1) Instagram am, dar nu îl folosesc des. Tik Tok am și îl utilizez zilnic (idnedelcu, bogdan.comanescu, motivationaldoc, etc)
2) fii serios, majoritatea sunt superficiali.
3) bineînțeles. nwradu, răzvanbb, cabral și mai e unul … mihaai vaaasiilescuuu 🤪
Facebook nu m-a prins. Consum zilnic YT și mvblog😉
1. Nu
2. Nu
3. Nu
1. Mihaela Sava (aka Prajiturela pe Insta). Dar nu as numi-o influencer. Nu am cont de Tik Tok 👀
2. Nu
3. Nu
1. Nu am nici Instagram, nici TikTok.
2. Nu.
3. Aici…depinde. Nu zic ca as cumpăra, dar tind să mă incred într-o recomandare făcută de tine, de exemplu, pe care te simt sincer. Cand scrii texte plătite e una, când recomanzi din suflet, e alta.
Carti recomandate cumpăr, filme/seriale recomandate urmăresc, dar la investiții majore cred în mine și alegerile mele. Tin cont de recomandări, dar nu le iau ad literam
1 – nope, nici n-am cont
3 – yep
1.Nu.
2.Nu.
3.Da, dar recomandat indirect, e vorba de sosul de usturoi de la KFC, de care a zis un celebru blogger la un moment dat. 😝
1. Niet
2. Non
3. No f way
1 – Nu 2 – Nu 3 – Nu
Bună dimineața tuturor. Am ore online😅😇, dar tot răspund pentru că vreau să ai o imagine corectă despre online-ul românesc.
1. Un mare „Nu urmăresc acolo pe nimeni.” Deci nu cumpăr prin ei.
2. Nu, ca sus.
3. Te citesc pe tine, am intrat pe site-urile cărora le mai faci reclamă, am recomandat și eu mai departe, de la tine, chestia aia supermișto cu testările online. Am cumpărat, în schimb, de la magazinul unde e șefă @Elena. O „cunosc” prin blogul tău, deci se socotește că m-ai „influențat”?
Altfel, nu cred că cei cu articolul de care vorbești au scris de bună credință acele lucruri despre comerțul online. Și aici, la tine, sunt unii comentatori care au scris că au cumpărat produse promovate de diferiți blogeri. Cred că s-a dorit să se lovească țintit niște oameni. Poate că vor să recupereze niște capital de imagine, deci și bani.
Care este magazinul acela? 😁
Facebook și insta folosesc pentru job. Nu prea ma influențează sa cumpăr chestii, dar citesc articole, mai aflu de evenimente. Am cumpărat produse și servicii recomandate pe blogurile pe care le urmăresc. Aspiratoare(normal și robot), cosmetice, saltea, etc, am fost la restaurante, am donat la campanii recomandate pe bloguri.
1. Dacă prin influencer definim o persoană care are mulți followeri și mai recomandă un produs din când în când, aș zice că urmăresc câțiva pe Instagram. Nu sunt sigură 🙂 ex: Andreea Ali (makeup), niște pagini de fitness, și câteva de nutriție
2. Nu – le folosesc ca pe tips & tricks
3. Nu, pentru că nu am avut nevoie. Dacă aș fi avut, aș fi ținut cont de vreun eventual feedback.
Mi-am pus netflix ca să scap de programul tv și de reclame, și acum să le urmăresc video, benevol, pe insta/tik tok/ youtube? Nu, mulțumesc.
Dar cum zicea cineva mai sus, blogul ăsta și influencerii au alt public țintă 🙂
@Bia: de reclamele de pe youtube scapi folosind AdBlockPlus în orice browser mai nou, Opera chiar vine cu un adblocker încorporat. Pentru telefon există SmartYoutube sau Youtube Vanced. De asemenea, există Samsung Internet Browser pe Android care vine cu adblocker încorporat. 😉
@John Temple: mulțumesc, dar mă refeream la reclamele pe care le fac influencerii. Că tot reclame sunt 😁
De restul am scăpat de mult, iar de astea scapi doar ocolindu-le.
1. Nu
2. Nu
3. Nu
Tot pe negatie si eu..
1. Nu am instagram nici tik tok
2. Nu
3. Da, daca mi s-a potrivit, daca a fost ok dupa analiza proprie si personala, dar a contat parerea unor oameni carora le dau credit citindu-i zilnic. Ca o mentiune bloggurile urmarite sunt prin intermediul facebook-ului, doar acolo am activate notificarile. Deci referirea la „influencer pe facebook” eu o vad corelata si cu cei care au blogg si il promoveaza pe facebook.
Update: Am citit si articolul, nu stiu cat de relevante sunt cifrele si situatia expusa de un om care este „fondatorul unei platforme de publicitate prin influenceri”, care practic are nevoie de credibilitate din partea brandurilor si din partea influencerilor, prin urmare expune un „vis frumos si la indemana”.
Corect. Absolut corect.
1. Nu am cont, nu ma atrag nici una. Îmi este suficient FB
2. Nu
3. De multe ori daaaa
1. Nu folosesc
2. Nu
3. Da – recomandari de pe bloguri culinare
0 0
nu, nu, da.
0 0
1. Nu. Nu le pot înțelege (dar sunt boomer, cum spune fii-miu).
2. Evident, nu!
3. Da. In urma unui articol de-al tău am descoperit Bulgaria. De fapt, cred ca căutam informații despre Bulgaria și te-am descoperit pe tine. De atunci te citesc cu maaare plăcere, in fiecare dimineața.
1. Termenul de influencer nu e relevant pentru mine, dar hai sa zicem ca le urmaresc pe Laura Cosoi si Carmen Bruma pe instagram, fiind o trecere naturala de la blogul lor. Prefer sa urmaresc pagini de calatorii, iar influenceritele noastre se duc doar moca, stim noi, deci nu au continut interesant in acest sens.
2.Tik tok nu voi avea niciodata.
3. Am cumparat acum 5 ani un uscator de par promovat de Laura Cosoi pe blog si ceva suplimente promovate de Bruma, tot pe blog. E chestie de incredere, prin prisma activitatii lor cumva constante de-a lungul anilor. Astazi nu as cumpara vreun produs care e in gura tuturor influencerilor, in acelasi timp. D’aia.
0 0
1. Nu urmăresc pe nimeni pe Instagram în afară de câțiva prieteni pe care îi am și pe Facebook. Oricum pe Instagram intru din an în Paști, de regulă când îmi aduc aminte 😀 Nu am și nici nu voi avea cont pe Tik Tok vreodată.
2. Nu e cazul.
3. În afară de blogul tău nu urmăresc altele. Citesc articole pe net, dar nu urmăresc blogurile în mod expres. N-am cumpărat nimic, pentru că deocamdată nu am avut nevoie.
1. Instagram e pentru poze ! Cei care fac reclamă (excesivă) la produse zboară! Nu am nevoie să vad pe Instagram reclamă în plus! Îi am pe vreo 2, George Buhnici și Dan Cadar de la Zona It, dar doar pentru că ii tolerez eu așa (si pentru ca au canale pe Youtube interesante)…Restul sunt fotografi și influnețează prin ceea ce fac. Fără rude și pretenari de pe facebook, pe Instagram ! Plictisesc deja într-o parte…(ce rău!) Tik-tok mini…ioc !
2. Nu. Dar am luat o dată țeapă de la o reclamă plătită (dintr-ălea care apar la interval de 4 poze).
3. Da. Chiar și de la tine. Dar oricum m-am documentat și apoi. Că, vorba aia, cine crede în blogheri ?! :)))
1. Am 42 de ani si mi-am facut cont pe Insta ca a zis fiica-mea (de 13 ani) ca FB e de mosi si am zis sa vad si eu cum e sa intineresti. Pe Insta incerc sa o inteleg pe fiica-mea. Tik tok n-am.
2. Posibil sa fi cumparat pentru fiica-mea, pentru mine nu.
3. Da, niste produse de la Gerovital recomandate de Mara
1 – Pe Insta urmaresc bucatarii de top ai lumii, conturile de calatorii și Beard Monsters 😐 (don’t ask).
2 – Tiktok am incetat sa urmaresc, sunt suficient de cretina, sa ajung la un nivel avansat nu doresc.
3 – Cumpărături am facut doar in urma activității FB, nimic de pe bloguri. Cei putini ale căror bloguri le citesc nu vand lucruri/servicii. Am dat unfollow unui blog dupa ce a devenit un post agresiv de reclama la toate kkturile necesare sau nu unei casnice.
1. Ana Morodan, dar o urmaresc doar din inertie, ca am dat follow cand mi-am creat contul, nu pot sa zic ca m-a “influensat” cu ceva. Tiktok nu am, nici macar n-am avut curiozitatea sa aflu ce e, mi-e suficient instagramul
2. Nu, ba dimpotriva, ma irita ideea
3. Nu
1. Desi am Instagram de cativa ani, abia de cateva luni am inceput sa il folosesc – mai mult pentru serviciu. Urmaresc doar cateva tipe cu bloguri culinare. Ce e tik-tok?
2. Nu.
3. De multe ori, da.
La 1. și 2. răspunsul e 0 (zero).
La 3. da, când nu era pandemie bilete de avion și mă refer aici la o serie de bloggeri care m-au învățat cum să fac să combin bilete sub 20 de euro dus întors.
Buna!
Da.
Nu.
Nu.
1. Niciunul. Nu am cont pe tik tok. Pe Instagram am cont, dar intru foarte rar
2. Nu
3. Da, furminatorul😏, mulțumesc pentru asta
1.Nu
2.Nu
3. Și da și nu, nu am luat produse fizice ci am accesat linkuri educaționale cu plata.
Pe Instagram şi Tika-taka ăla nu intru, aşa ca nici nu cumpăr nimic recomandat de „influensări”. Nu ştiu dacă de vină este vârsta sau sunt sătul de influența neveste-mii!
1. Nu. De fapt nici n-am.
2. Nu. Nici d-asta n-am.
3. Nu. Dar am donat. Mai ales la ghetute pentru copii… 🙂
1. Nu am nici Instagram, nici Tik Tok.
2. Nu
3. In afara de blogul tau, il mai citesc doar pe Cabral. Nu am cumparat niciodata nimic doar pt ca am vazut pe un blog, asta poate si pt ca nu mai locuiesc in Romania de cativa ani.
1. Nu folosesc Tik Tok nici Instagram
2. Nu
3.Da
Instagram și TikTok? Nu-mi bat capul. Pe YouTube, mai răruț, iar de cumpărat ceva în urma recomandărilor, o singură dată a cumpărat fiică-mea scula aia minune de țesălat mâțe, despre care vorbeai tu într-un articol. Chiar e minune, scula.
1. Nu prea înțeleg cine se încadrează la influencer, dar dacă e și nu știu eu ca e… Atunci nu e.!🤣🤣🤣Deci răspunsul e NU.
2.NU.
3.NU.
1.Nu am conturi pe nici unul din cele două, deci nu urmăresc. 2. Nu am cumpărat. 3. Am vazut filmele recomandate de tine și da, unele mi-au plăcut mult. Mai cumpăr datorita reclamelor de pe Facebook, direct de pe site uri, nu la recomandare.
1 Pe Instagram vreo 4. În TT nu m-am aventurat (încă)
2. NU. – mno, în cel mai bun caz condimente 🙂
3. Da. Am și cumpărat, am și pus la „dorințe” în urma recomandarilor de pe bloguri. Rareori am reacționat la recomandările din social media și atunci neapărat decizia de cumpărare (sau cercetare) a fost susținută de alte surse- bloguri, vloguri, review-uri.
Dar insist asupra faptului că publicul care te citește pe tine nu cred să fie același cu cel al TTk (așa-s eu, distrugătoare de vise). Nu de alta, dar sunt convinsă că puștimea cumpără „trinketuri’ văzute la minunații de pe Tik
1) Nu urmăresc bloggeri / influenceri, urmăresc câteva persoane cu ale căror idei rezonez (tu inclusiv). Pe Instagram intru sa pun poze cu pisici și flori, nu urmăresc pe nimeni și TikTok nu am
2) Nu cumpar produse doar pentru ca le face cineva reclamă, dar îmi iau idei de ce mai pot sa fac prin casă de pe niște pagini de FB. Mi se întâmplă, însă, sa donez la apelul unor bloggeri / influenceri pe care ii urmăresc
1. N-am cont de instagram. Nu urmăresc instagram și tiktok.
2. Vezi 1.
3. Da. Rar și dacă produsul era în zona mea de interes, sau recomandarea de pe blog a fost luată în calcul la motivele pro și contra.
Vorbim doar de romani sa inteleg da ?
Atunci:
1. Foarte putini influenceri daca nu punem la socotala si pe cei care sunt persoane publice din alte domenii cum ar fi actori , doar pe Mariciu, Buhnici si nwRadu (daca nu intra la blogger)
2. Da, niste haleala recomandata de Mariciu. Si dupa pandemie clar o sa incerc niste recomandari de calatorie.
3. Cred ca un wiskey de la NwRadu
1. Nu
2. Nu
3. Da (primul care-mi vine în minte e Furminator-super!)
Fără tik-tok, fără instagram. Urmăresc două-trei bloguri. Nu cumpăr nimic. Dacă mă gândesc la scandalul Plush bio, victimele aveau până în 25 de ani. Produsele erau recomandate pe Instagram. Publicul țintă e diferit.
1. Pe Instagram, în afară de Corina Băcanu, pe tine. (am fugit s-apăs butobu’ chiar acum) Tik Tok nu am, nu-mi place. 2. Da. 3. Nu.
1. Nu am cont decat pe facebook, acolo te-am descoperit cand un prieten a distribuit @Marirea si decaderea unui tata de fata si de atunci te citesc aproape zilnic. Mai citesc cateva bloguri ocazional. Citesc presa online. Folosesc din cand in cand youtube atunci cand vreau sa invat cum se face o anumita chestie (sa desenez, de exemplu, sau sa reconditionez un obiect vechi din lemn), fara sa urmaresc pe cineva anume.
2. Nu, pentru ca 1.
3. Nu. Daca vreau sa cumpar ceva online caut sa citesc comentarii lasate de alti utilizatori si sunt atenta la „minus”-urile care se repeta, nu la superlative.
1. Da, si pe Instagram si pe Tik Tok urmaresc cativa oameni interesanti dar aproape deloc dintre cei autohtoni
2. Nu am cumparat ceva influentat de influenteri 🙂
3. Da, am mai cumparat ce mi s-a parut interesant si folositor la sfaturile unor bloggeri
Nu. Nu. Da.
1. Nu
2. Nu
3. Da, dar numai după ce am mai făcut un research propriu despre produs/serviciu.
1. Nu am conturi pe Insta sau Tik Tok
2. Nu
3. Nu
Nu e nostim ca exact cei cu capacitate financiara mai ridicata, 35+ (ma rog, eu sunt la 45+ 😁) nu au nici o treaba cu platformele astea? Poate or merge afara, în RO astea sunt pt copii și pana în 30…
Nu stiu dacă are vreun interes pentru tine comentariul meu, pentru ca in afara de a te urmări pe tine și pe Petronela Rotar din blogosfera românească, eu urmaresc cu placere conturi pe tematica de interior design scandinav. Da, am fost influențată sa cumpăr de multe ori și am și cumpărat. De cele mai multe ori au fost achiziții top dar am avut parte și de flopuri.
1. Nu am instagram si nici TikTok. Maaare pierdere!
2. Logic, nu.
3. Tot nu. Am invatat ca majoritatea chestiilor la care se face reclama e un mare rahat pe bat. Cu cat e reclama mai agresiva, cu atat e produsul mai prost sau mai inutil.
Cum naiba sa urmaresc vreun infuencer din asta, cand eu n-am rabdarea necesara pentru a vedea mai mult de 5 secunde dintr-un video? Rabdarea mea e rezervata pentru citit. Nah…scoala veche.
In materie de citit, am facut o concesie e-book-ului numai pentru ca e mai comod de tinut in geanta si de scos cand se poate citi. Oricum, citesc si multe carti de hartie.
Inca n-am reusit sa inteleg conceptul de audio-book; sa astept sa-mi susure unu’ in ureche o poveste si sa nu ma pot intoarce sa ma lamuresc atunci cand pierd sirul? Neee.
1.nu
2.nu
3. Da, acum 6 ani, am luat de black friday, o imprimantă recomandat de Buhnici, dar nu de unde recomanda el emag, ci de altundeva unde era cu 5%-10% mai ieftină.
Pe ticktok am intrat să văd ce e si ce postează anumite pers cu care am avut „placerea” să fiu vecin. O mizerie de platforma , umpluta cu chestii pentru redus IQul.
Instagram mă scoate din pepeni.
Urmăresc un blogger auto și unul de călătorii, pe YouTube, care mai pun chestii pe Instagram, dar a naviga back in stories si cu timpul scurt între stories mă seacă
. Așa că prefer sa nu.
Bloggeri citesc 1 singur aici, și doi pe Facebook.
Am observat un trend, ba toți promoveaza mega imaju, ba purificator de aer, ba aproape toți dau de pământ cu usr în aceași zi sau la o zi distanta (aici îmi pare că ai fost peste că nu ai intrat pe „oferta „)
O anumită promovare aiurea și nerealistă ca și topic, mă face să renunț a urmări o persoana pe care o urmăream de 1-2 ani.
Iar influekari in pamperși nu urmăresc, că nu am ce sa aflu de la ei.
Am uitat sa zic așa:
Am:
YouTube fara reclame
Facebook cu plugin: fara reclame
Chrome cu extensie de block la reclame etc.
Nu mă uit la nici o emisiune sau film ce presupune reclame in timpul programului.
Mă uit la știri dar fara secțiunea sport, adică înainte să înceapă reclamele ating tv.
Mă informez din reviews cat mai unbiased si din mai multe surse, specificații și forumuri, înainte să cumpăr ceva. Iau informații din mai multe surse din mai multe țări/limbi jnajnte să iau ceva important.
1. Pe Instagram n-am mai intrat de vreun an. TikTok-uri vad doar daca-s share-uite pe fb, ca n-am cont/aplicatia instalata. (Sunt baborniță, am ramas in urma trend-ului)
2. Vezi 1 🙂
3. Da
0 0
1. Nu urmăresc Instagram, nici Tik Tok.
2. –
3. Nu. Pentru că nu s-au suprapus nevoilor mele. Dar aş avea încredere în ce recomanzi tu (de exemplu) şi ai încercat, dacă s-ar întâmpla. Aş lua în considerare, adică. Şi aş despica apoi firul în 4 până ajung la un verdict personal.
nu
nu
da
1. Nu am Instagram si TikTok si nici nu-mi fac :))
2. –
3. Da, mi-am cumparat cateva produse recomandate pe blogurile pe care le citesc.
1.Nu folosesc decât Facebook.
2. Nu.
3.In afara de tine, îi urmăresc pe Mandruta,V. Petreanu și alții din aceeași categorie, deci, nu. Poate că-mi place mai mult Mega datorită ție😀!
1. Ana Morodan
2. Nu
3. Nu
1. NU
2. NU
3.Da
1. Am Instagram, îl folosesc des. Urmăresc pagini/oameni care mi se pare că fac lucruri care îmi plac și mie (gătit, citit, poate și fotografie). Nu cred că sunt neapărat influenceri. Tik Tok nu am și nu cred că o să am vreodată.
2. Nu. Și dacă ar fi să cumpăr ceva recomandat, probabil aș face o mică analiză înainte de a cumpăra produsul respectiv.
3. Nu. Citesc blogul tău și cam atât
1. Nu
2. N/A
3. Da
Pe Instagram abia mi-am facut cont si doar pt ca era singura modalitate sa urmaresc ce scrie o doamna despre somnul la bebelusi. Pe TikTok nu cred ca imi fac, dar na, niciodata nu se stie 🙂
Oricum, cum spunea cineva mai sus, nu ma intereseaza sa fiu influentata. Sa aflu diverse chestii, da. Poate sa si cumpar ca urmare a informatiilor primite.
Hai sa ma bag si eu in seama, ceea ce nu prea fac 🙂
Nu urmaresc Instagram, TikTok. Doar facebook si cate ceva pe bloguri. Am o lista scurta si destul de bine periata pe facebook, astfel incat sa limitez timpul petrecut pe retele de socializare. Tot din facebook vad diverse articole interesante pe cate un blog.
Singurele „produse” pe care le achizitionez/consum sunt cartile si filmele, dar asta in functie de cine le recomanda. Si, lista mea fiind una restransa, recomandarile sunt de incredere.
Ultimele recomandari: seria „Robotii” – Asimov, documentarul „The social dilemma” si… buretii de la Sano :)))
O zi buna!
P.S. Influencerii… fie la ei acolo, cu tot cu produsele promovate. Nu ma incadrez in publicul lor tinta.
1. NU urmaresc influenceri… citesc probabil constant 5-6 bloguri
2. Nu
3. Nu
1. Urmăresc pe Instagram diverse pitipoance, mai mult ca sa ma amuz, ca de influențat, nici gând. Mai urmăresc si o mulțime de pagini de travel (unele au si bloguri, dar mi-e lene sa intru pe ele, pe insta imi apar toate lejer).
2. Nu
3. Nu
Oamenii chiar cumpără rahaturi de care nu au nevoie pentru ca le vad la unii sau alții? Serios??? Despre adulți zic, nu adolescenți!
1. Nu folosesc Insta sau TikTok (categoria 35+ nu cred ca mai are chef de alte platforme….suntem conservatori, ramanem pe Facebook:))
2. N/A
3. Da, in conditiile in care deja eram interesata de un produs de genul, recomandarile respective ma pot influenta, recunosc 😉
35+ și aici, da’ de ce să fiu conservator ? E pă trend ? YM&mIRC fuse, fuse și se duse 🤭
1. Pe Insta – YogaGirl (Rachel Brathen). Restul celor pe care-i urmaresc pe insta n-au legatura cu influencereala.
2. Nu.
3. Nu.
In general, la mine „campaniile publicitare” au efect ostil – cu cit sint mai agresat de-o campanie publicitara (si asta include si ad-urile pe net plus publicitatea la tv), cu-atit sansele sa cumpar acel produs se apropie de zero.
1. Nu am nici instagram, nici tik tok.
2. Nu
3. Nu, dar parerea conteaza si da, m-as lasa influentata cum ar veni 😊. De un blogger serios, fara doar si poate. Adica ne radem noi pe-aici dar stiu ca atunci cand e vorba de chestii serioase si bani ma pot baza pe o parere sincera.
1. Nu folosesc Instagram și tik tok
2. Nu
3. Da
Chiar am probat azi buretele minune despre care habar nu aveam si am citit pe un blog, trimisă de aici. Și e o minune, da 🙂
1. Nu am nici un cont de Social Media (nu le vad utilitatea);
2. Evident Nu;
3. Da
De felul meu sunt Jiji-Contra, reacționez de-a-ndoaselea la reclame, noroc că nu prea dau drumul la tembelizor și, orișicum, la noi e lege, încep reclame, zapezi ori oprești scula sătanei, poți să fii mândru, ești printre puținii care m-o convins să…ceva, e vorba despre Brio, unde am luat abonamentu` cel mare, da` nu vrei să știi cât m-am ap-ținut să nu-ți scriu părerea mea despre Provident.
Deci NU, NU, DA, da` repet, în general reacționez invers, NU cumpăr ce mă agresează cu reclame.
Am cumparat un fard de pleoape de la un brand accesibil urmarind un tutorial de machiaj al unei vloggerite dinnRomania, pe Youtube. Si alte 2 farduri de la un brand mai scump urmarind un tutorial pe Youtube al unei alte vloggerite din UK. Daca mai imi amintesc si altceva, revin cu comentariu…
Nu am conturi pe Instagram și Tiktok, asa ca… Singurul Blogger pe care îl urmăresc ești tu…
1. n-am cont de cartea fetelor nici altceva in afara de twitter.
2. N/A
3. da de mai multe ori uneori folosind link sau coduri promotionale oferite in bloguri.
N-am timp sa citesc articolul asa ca ma rezum la expunerea ta.
Ca om de agentie, iti pot confirma ca in topul campaniilor IG a depasit de mult FB si sunt urmate de YT & blog. Atentie la ce detalii faci raportarea si cui adresezi sondajul. Generatia noastra & +, daca patrund pe IG si TikTok, o fac mai mult ca sa-si supervizeze copiii, nu musai ca sa-si ia informatii de acolo. Incet-incet insa, vor ajunge si ei pe IG, pe TikTok, personal, intru o data pe saptamana sa vad ce se mai intampla, fara sa am in plan sa duc acolo v’o colaborare pe termen scurt-mediu.
1. Pe TikTok ii urmaresc pe Corina Bacanu (ca-i faina) si inca v’o 10 max, da’ asta ca sa nu-mi inchida contul pentru inactivitate. Altfel, cum spuneam, sunt acolo sa analizez fenomenul.
Pe IG urmaresc v’o 300 dintre care 100+ sunt oameni cu care am si colaborat sau ii am in vedere pentru potentiale colaborari.
2. Da
3. Da
4 – care nu exista, citesc in continuare si bloguri (just ca o mana, nu mai mult, dar aici inca nu-mi dau seama daca onestitatea si fidelitatea fata de branduri si recomandari se datoreaza si volumului mic de campanii care se mai indreapta pe zona asta, sau daca oamenii au alt regim – dubiul este doar la cei pe care nu ii cunosc personal), urmaresc si YT.
„daca patrund pe IG si TikTok, o fac mai mult ca sa-si supervizeze copiii” true that 👌😉
Eu personal așa am ajuns pe platformele respective. Curios fapt este că, deși sunt maniac cu pozele, nu m-a prins Instagram, deloc! Am așa … o repulsie. În schimb sunt fascinat de Imgur și încă stau pe câteva forum-uri de tech&cars😊
Varsta pentru Tik-tok este de cat 12-13 ani? Publicul asta nu cred ca are putere de cumparare.
Nu am cumparat niciodata ceva de pe instagram (recomandat de cineva pe instagram).
1. Din influencerii pe care îi crede toată lumea influenceri, nu urmăresc pe nimeni, nu îi cred eu influenceri chiar dacă au ‘njdemii de like-uri. Urmăresc in schimb cațiva oameni, care chiar îmi pot influența alegerile când cumpăr ceva, pe care fie:
– îi cunosc personal
– îi știu de pe blogurile lor
-îi știu din business-urile pe care le au
-> oamenii aștia sunt: Tu, Sabina Cornovac, Dragos Stanca, Marius Vasilescu, Mariciu, Andreea Remetean, Mahmur.info, Victoria( Pretty tech), Halep, Bontea, Andreea (Thinkhealty), Eftenie, Katai, Cismaru, Oltea, Deliric, Bunescu, Simona Lipa-Lipa, CostinRo, Chinezu, Hadean și Matei Psatta, plus câțiva care nu îmi vin așa în minte la prima tastă. Cam aștia sunt oamenii aia buni de luat de la ei o parere, pe instagramul meu.
-> Doar de la cei menționați mai sus, dar rar de pe instagram, mai mult de pe blogurile lor/ postări pe Facebook.
-> Da, tot timpul când iau ceva important, mă asigur că citesc mai întâi despre asta, dacă are si review-uri bune de la bloggeri pe care îi citesc/ cunosc, chiar e mai ușor de cumpărat produsul ăla.
Continuați să scrieți, ajutați mai mulți oameni decât se spune în articolele ca ăsta pe care ni-l arați azi!
P.s: Bine că nu ne-ai pus să enumerăm blog-urile pe care le urmărim, cred că mă apuca dimineața să îi trec pe toți aici ♡
Ps la ps … aș îndrăzni să te rog să faci un efort. Csf dak m-am născut curios 😉
Pe tik tok mi am facut cont sa vad despre ce e vorba. Am incercat, nu e pentru mine. La insta ma uit si pentru ca mi se pare mult mai potrivit sa mi promovez brandurile. Bijuterii, carti si deco am cumparat dupa recomandari.
1)Nein
2) Nem
3) bineînțeles ca am fost INFFLUENȚAT ( știu ce am făcut acolo) in decizii, blogul este mai intim, cunosti omul și in pasele proaste și in alea bune. Îl cunosti și îl citești și la propriu și la figurat dacă recomandarea e făcută doar pentru o măslină sau dacă omul chiar a folosit serviciul/produsul.
În schimb, în șoșal midia unde totul e perfect și vesel, vezi prin ipocrizia influenșărulilor și a firmelor.
TL/DR cumperi de la cineva care-l știi mai intim decât la o țâță nouă.
Țața trece blogul rămâne
1. Pe Tik-tok nu am cont și nicio intenție să-mi fac, Instagramul nu-l prea folosesc și nu urmăresc niciun „influensăr”;
2. Nup (obviously);
3. Da (un exemplu: de pe acest blog am aflat că la minim două nopți de cazare în Oradea beneficiezi de transport în comun moca plus intrare la liber în muzee, Cetate etc. Dacă n-aș fi citit pe-aici, ciuciu. Mi-a prins super bine, am economisit minim 200 de lei. N-am zis mulțam 😱. Mea cupla. Mulțumesc frumos 😃).
1. Nu am cont nici pe Instagram si nici pe Tik Tok
2. Nu
3. Da. Foarte multe. De la carti pana la produse electronice. Si de la cosemtice pana la asigurari de calatorie si servicii de la agentii de turism. Sunt bloguri pe care le citesc de foarte multi ani. Atat de multi ani incat ti se pare ca il cunosti oarecum pe omul ala si ai incredere in ce spune. Ca de nu as avea incredere nu i-as fi cititoare fidela atatia ani.
1. Folosesc Insta doar pt ruse,prieteni si Ong uri
2. nu. mai citesc review urile lui Buhnici dar nu cumpar niciodata ceva (doar) pentru ca e promovat de el.
3. nu
1. Pe nimeni, n am cont pe tik tok, fb imi ocupa suficient de mult timp as it is.
2. Nu
3. Da
Nu cred că sunt răspunsurile mele sunt relevante.
Nu urmăresc pe nimeni nici pe YouTube, nici pe TikTok sau Instagram, nici pe Facebook. Ca urmare nici nu am cumpărat ceva promovat în acest fel.
Urmăresc doar blogul tău și încă nu am cumpărat nimic recomandat de tine. Încă.
1. Am dat follow câtorva persoane pe Instagram dar intru foarte rar (1-2 ori/lună) deci nu cred că se pune.🙂
2. Nu
3. Da
1. Nu urmăresc pe cineva anume pe TikTok
2. Da (instagram)
3. Da
1. Nu urmaresc deloc Insta si TikTok (I guess I am too old for that shit :D)
2. Nu
3. Bloggers mai urmaresc cativa…dar incap pe degetele de la o mana. Am cumparat (ff rar) cate un produs recomandat pe vreun blog
1. Pe instagram urmaresc fotografi gen Dorin Bofan. Contul nu îl prea folosesc. Nu am auzit de Tik ala.. 😁
2. Nu, never.
3. Da, de multe ori. Am început sa merg si la Mega Image după ce am tot auzit de la tine.
1.Zoso, Arhi, Cismaru și tu.Doar Instagram, tik-tok nu am.
2.nu
3.da
Bună!
1. Nu
2. Nu
3. Da, brio.ro, care i se potrivește de minune copilului meu. Am mai cumpărat cărți despre care am aflat de la bloggeri.
1. Urmăresc mai mulți, din diverse zone de interes ,doar pe Instagram
2. Da (în special produse)
3. Da (în special servicii)
1. Nu urmaresc pe nimeni pe Insta si nu folosesc tik tok
2. Nu
3. Dap
Insta si Tik Tok nu am, dar am incercat testele Brio dupa recomandarea de pe blog si am mai achizitionat carti ca urmare a unor review-uri, tot de pe blog uri.
Fără tik-tok, fără instagram. Urmăresc două-trei bloguri. Nu cumpăr nimic. Dacă mă gândesc la scandalul Plush bio, victimele aveau până în 25 de ani. Produsele erau recomandate pe Instagram. Publicul țintă e diferit.
Nu am cont pe nicio retea de socializare. Nu folosesc tik tok. Cateva bloguri si youtube pt ceea ce ma intereseaza ( dar nu influenceri).
Am cumparat ceva recomandat pe bloguri.
1- nici unul
2- nu
3- da, am cumpărat un produs pe care chiar tu l-ai promovat aici. Și nu- mi pare rău deloc.
1. Nu.
2. Nu.
3. Este foarte posibil sa imi fi influentat decizia de cumparare, deci inclin spre da.
1. Nici mie nu mi e clar termenul de influencer, dar raspunsul e nu.
2. Nu.
3. Nu. Citesc cateva bloguri, dar doar atat.
Uuuu, mult de scris dar dc e important subiectul pentru tine măcar cu atât sa contribui si eu in semn de multumire pt contentul oferit de tine periodic :).
1. Nu oficial, le caut eu când am chef de junk food pentru creier. Pe cine? Fătucile astea trase la indigo: cum se îmbracă, ce promovează (aici o vina mare o au cei care cred că o campanie de succes e sa le pui pe aceleași fete, prietene între ele de altfel, sa faca stories cu același produs, în același timp), afacerile proprii cu tzoale …
2. Nu
3. Aici e o istorie. Am prins explozia de bloggeri care proveneau de pe niste site-uri forum, majoritatea de parenting la acel moment. Ceea ce la început a fost un spatiu de exprimare pentru niste oameni cărora un forum nu le oferea ce își doreau, s-a transformat în business. Nu m-ar fi deranjat dc prin unele campanii nu ar promovat brand-uri mai ieri hulite pe același blog sau nu ar fi intrat pe niste nișe fara minim de research si ar fi spus niste aberatii, care puteau face și rău pentru potențiali utlizatori.
In concluzie, f putini bloggari mi-au câștigat respectul astfel încât părerea lor sa conteze sau macar să mă facă curioasa.
E si promovarea online o școală, dar când ai companii nescolite, influenceri asisderea și public needucat, merge și așa.
1. Mă feresc de Instagram şi Tik Tok ca de ăl’ negru
2. Nu
3. Uneori mai caut păreri pe net despre diferite produse sau servicii şi ajung pe bloguri. S-ar putea sa fi fost influențată în achiziție, însă în general mă iau şi după ce comentează lumea la postare, nu numai după blogger.
1. Nu am instagram si nici tik tok
2. Nu
3. Da.
1. Nu folosesc
2. Nu
3. Da, de câteva ori m-am informat despre unele produse promovate, nu m-am aruncat precum gușterul 😄 dar fiind bloggeri fe încredere iau dacă imi trebuie. De multe ori cand am nevoie de ceva caut in arhivă. Vei mai uzitați sunt cei de care spune si @Temple. Am observat ca e ceva contra blogger-ilor si ca sa fiu cumva răutăcios sau…nu, nu-mi place modul de lucru al lui NWRadu, i-am si spus-o intrun coment si, cred ca de aici vine si râca pe voi. Părerea mea
1. Urmaresc multe conturi de Insta, majoritatea de interes pentru gagici, ca exemple: Ioana Grama, Sanziana Negru, Prajitulea, Mihai Gateste, Sandra Bendre…
Nu am cont de tick tock.
2. Da, dar rar
3. Da, dar rar
Ma gandesc ca ar fi trebuit sa stii si ce varste avem cand raspundem, eu cred ca e relevant pt preferintele pe care le aveam. Nu stiu daca tu ai date despre cititorii tai, dar din ce stiu la Tick Tock urilizatorii sunt tineri si pe aici din ce am citit eu nimeni nu se da pe Tick Tock 🤫😉
1) Nu am tiktok. Pe insta nu urmaresc influenceri
2) Nu
3) Da, de cateva ori. S-a intamplat sa vad ceva ce cautam atunci sau ma interesa de ceva timp.
1. Mie nu mi-e foarte clar cine e şi cine nu e influencer în ziua de azi. O urmăresc pe Corina Băcanu, deci dacă ea intră în categoria asta, atunci am unul la activ.
2. Nu, nevăr. De când Adelina Pestrițu explica beneficiile spălatului cu Head and Shoulders şi ea împreună cu alții ca ea explicau beneficiile Plush Bio am decis că mai bine întreb printre prieteni.
3. Fără nici un fel de pupături în fund, că nu îmi şade bine, tu m-ai convins să le mai dau o şansă celor de la Mega Image după o despărțire lungă, cu postarea ta din timpul lockdown-ului în care ne spuneai că ei promit să nu majoreze prețurile în viitorul apropiat. Se pune asta?
—1) Ce influenceri urmăriți pe Instagram și Tik Tok? Dacă urmăriți mulți, nu e nevoie să mi-i ziceți pe toți, doar cele mai importante nume.
Nu am.
Instagram e acum ce era Facebook în 2008-2009. Tiktok o să devină la fel, în momentul în care Instagram devine populat de oameni mai bătrânei.
—2) Ați cumpărat vreodată vreun produs sau serviciu pentru că l-ați văzut promovat de către unul dintre influencerii pe care-i urmăriți pe Instagram și Tik Tok?
Nu.
—3) Ați cumpărat vreodată vreun produs sau serviciu recomandat de vreun blogger?
Încă nu. Mi-am salvat niște siteuri dar nu mi-am făcut avântul să cumpăr/comand (nu știu de ce); spre deosebire de tiktok unde nu am văzut (momentan) publicitate. Ori sunt eu norocos până acum, fie tiktok nu permite influenceri/comis-voiajori să presteze.
Instagram, nici nu bag de seamă, chit că mai dai peste publicitate.
1. Instagram e doar pentru pus cate poza la 2-3 luni, fara a urmari ceva anume. Nu am TikTok.
2. Am cumparat branza si paine dintr-o bacanie a doua zi dupa ce a fost Cismaru, pentru ca aparent, bacania era la 300m de casa dar nu stiam de ea.
3. Nu, pentru ca obiectivitatea impresiilor referitoare la calitatea produsului X, eficienta, raport pret-utilitate, randament,blabla, pica din start cand vezi aceleasi persoane specializate pe motostivuitoare, aparate de facut cafea, roboti de operat pe creier si motoare de barca :)) Imi plac oamenii specializati pe un domeniu, care stiu fix aria lor de interes si tot ce se invarte in jurul ei si daca omul ala recomanda 3-4 variante de produs, din experienta proprie atunci il pot crede si lua ceva in considerare. Altfel, influensăreala asta e doar un relay de reclame foarte slab revizuite, probate. #my2cents
Nu am conturi de instagram și tik tok.
Nici nu-mi voi face.
Citesc cîteva bloguri. Am urmat, în cîteva rînduri, recomandări găsite acolo. M-au ajutat.
0 0
1. Nici unul
2. Nu
3. Nu
1. N-am niciun influencer pe instagram, nu-i cunosc, nu știu de unde să-i scot, iar dacă e vorba de pipițe fără nicio calificare sau job care se extaziază la diferite prostioare primite gratis, nici nu mă interesează. Urmăresc pe insta aceiași blogeri pe care îi am și pe facebook (deci inutil practic, că toată lumea postează fix aceleași chestii în ambele locuri și până intru pe insta – adică mai rar decât pe FB – deja am văzut conținutul pe FB).
Tik Tok nu folosesc, nici n-am de gând.
2 & 3 (împreună, am stabilit deja că aproape tot ce îmi apare pe insta de la bloggeri, am văzut deja pe FB) Nu țin minte nimic dacă am cumpărat ceva specific, poate mărunțișuri. Nu iau o chestie doar pentru că-i face reclama cineva cunoscut. Aviz Hădean – oricât de bun ar fi la gătit carne, nu-mi trebuie Tefalurile lui nici să mă bată cu ele. Ba mai mult, de multe ori mă irită când fac reclame necredibile (mai bine ar pune un model necunoscut să facă reclamă, dar să nu mă ia de proastă că Andra se vopsește cu Garnier singură în baia de acasă, de ex.)
Așa cum au spus și alții, cred că nu au fost incluse blogurile pentru că reclamele respective se adresează unui public mai tânăr care urmărește mai mult reclame video decât bloguri unde trebuie să citească. Și da, poate că publicul ăla tânar n-are putere de cumpărare, dar are părinți care nu rezistă la miorlăielile de genul „ vreaaau și euuuu că toată lumea are la școalăăăăă numai eu nuuuuu”.
Subscriu la punctul 1, fix asa am gândit și eu, Facebook e suficient!
1. Nu
2. Nu
3. Da
Poate ar fi trebuit în sondaj și ceva categorii de vârstă (40-50 în cazul meu).
Am impresia că primele două puncte se potrivesc mai bine tinerilor, în timp ce al treilea se potrivește dinozaurilor😀
Neatza,
1. Specialisti din skincare (nu asa-zise vedete care recomanda produse cu nemiluita) – dermatologi, esteticieni cu experienta, antreprenori din domeniu; Prajiturela; Aluziva; etc. Tik Tok nu folosesc
2. Da, am cumparat produse recomandate, vazute la influenceri, dar dupa ce am verificat review-uri pt ele pe alte retele (grupuri FB, Influenster, etc.)
3. Da, clar. Bloggerii i-am “folosit” pentru zona de IT, foto, electrocasnice. Pentru produse la care ai nevoie de niste informatii documentate ca lumea
0 0
1. Nu am cont de Instagram. Iar TikTok-ul mi se pare groapa de gunoi a internetului momentan, deci n-am nici acolo.
2. A se vedea punctul 1. Deci, nu.
3. Da.
Am cont insta dar nu il folosesc, nu urmaresc tik tok. Esti singurul blogger pe care il urmaresc constant, restul ocazional.
2. Nu
3. Da
1. Nu urmaresc nici un influencer
2. Nu am cumparat produse propuse pe retele, eventual vreo carte
3. de multe ori caut pareri si informatii despre un produs fara sa am incredere intr-un influencer
Foarte recent am vrut sa imi cumpar un produs si nu prea stiam la ce sa ma astept nici ca utlizare nici ca si rezultat, asa ca am cautat pt youtube, diferite pareri ale acestor inflenceruri. A fost o corvoada sa ascult aceste discursuri puerile, insolente, fara informatie de cate 20-30 minute. Iar aceste vide-ouri erau toate cu comentari de genul „ah cum iti multumesc fiindca m-ai lumitat”, „Cat esti de frumoasa”, „Cat esti de inteligenta” si erau urmarite de zeci de mii de follow-uri. Cine posta nu era prea inteligenta e sigur, dar ma gandesc ce nivel au persoanele care le urmaresc? Sincer in lumea asta traim si nici macar nu imi dau seama?
1.Nu
2. Nu
3. Nu
1. Pe Insta, singurul nume din Ro, care-mi vine in minte, e Catalina Grama (Jojo), poate si pt ca o cunosc si e o tipa misto. Altfel, am mai dat follow Danei Rogoz, de pilda, acum ani de zile, dar n-o urmaresc in sensul adevarat, doar ce-mi mai apare pe-acolo.
N-am tik tok, inca sunt in stadiul in care mi se pare chiar mai ret@rd decat insta.
2. Nu. Doar mi-au generat interes postari legate de calatorii, in sensul unor eventuale decizii de achizitie.
3. Da, dar doar dupa research extins. Also, daca bloggerul e din zona de IT&C si are state vechi, atunci ma bazez destul de mult pe informatiile de la acela pt achzitii din respectivul domeniu.
Ideea ca trebuie sa ai 10000 de urmaritori ca sa contezi este o prostie. Daca ai un blog despre testarea software automata si ai 100 de urmaritori, dar toti sunt directori de departamente de testare la mari companii, atunci esti un influencer mult mai bun pentru o companie care vinde o solutie de testare automata decat Selly care e nr. 1 in Romania si are peste 2 milioane de urmaritori.
Am un blog, dar s-a pus praful pe el pentru ca am trecut la un canal YouTube. Mi se pare ca blogurile isi pierd treptat influenta in favoarea platformelor video. Sa faci filme e muuuult mai greu decat sa scrii articole.
Eu urmaresc si bloguri si vloguri (mai mult vloguri in ultima vreme) si am cumparat des produse promovate de influencerii pe care ii urmaresc. Camera foto am cumparat-o dupa ce am vazut un film cu cele mai bune camere de vlogging. Teleprompterul dupa ce am vazut un film despre el. Softul de editare video Filmora X, la fel, cel de animatii Doodle, la fel si multe altele.
Am cont pe Instagram, dar nu sunt activ si nu il am in telefon. Mi se pare pentru exhibitionisti. Am cont si pe TikTok, dar n-am postat niciodata nimic si nu ma uit pe el mai des de o data pe luna, pentru ca mi se pare o platforma de retardati mintal.
CoaNe … retardații ăia o să îți dea brânci pe stradă în viitor, nu pentru că nu încerci să îi înțelegi ci pentru că îi desconsideri 🤪
Și uite așa se ițește „conflictul” dintre generații 😉
@HM: conflictul dintre generații… s-a născut odată cu Abel. 😀
O să-ți dea brânci… 😀 😀 😀 Ce optimist ești. Mai degrabă o vor pune de-un protest: „persoanele în vârstă nu ne apreciază maimuțăreala”. 😀 😀 😀
1. Nu
2. Nu
3. Posibil, dar nu-mi aduc aminte acum.
Cu siguranta imi atrage atentia ceea se promoveaza aici, dar apoi imi folosesc filtrul pentru decizie.
1. Nu am cont pe Instagram si nici pe Tik Tok.
2. Nu
3. Da. Biletele la teatru pot fi luate in calcul, nu? 🙂
Pfuai, am crezut ca dai tigai gratis de sunt atatea comentarii.
Instagram am, nu l folosesc, tik tok am instalat si dezinstalat. Sunt suficient de idiot si fara.
Nu cred, nu mi aduc aminte .
Nici a treia intrebare nu mi o aduc aminte si mi e lene sa dau cu destu’.
Subiecul asta a fost sambata daca nu ma insel, pe digi24 cu Florin Grozea, Groza, cum s o numi, ala fost HiQ. Si da, ala a afirmat ca duduia aia plangacioasa si amendata e pe locul doi la luat malai cu vlogul ei. Are nu stiu ce platforma, un fel de.impresar-intermediar intre influenceri si clienti, nu m a prea interesat ca eu nu reusesc sa.mi influentez nici potaia sa nu mai latre aiurea.
Comentariu beton!14
1.nu am cont pe Instagram și nici pe tik tok
2 .nu
3.nu ,dar probabil as cumpăra daca mi-ar trebui…(cum la fel as merge in Bulgaria prin locurile recomandate de tine)
Salut Mihai,
1. Nu urmaresc niciun influencer pe instagram iar despre tik tok parerea personala ca este cea mai mare platforma de spalare de creier
2. nu am cumparat nimic recomandat sau promovat de influenteri pe IG cat despr e Tik Tok (^ vezi raspuns 1.)
3. Da am cumparat de multe ori dupa multe reviewuri, dupa articole cu explicatii si altele detaliate incepand cu NWRadu si altii
1 Nu
2 Nu
3 Da
1. Nu am Instagram și nici tiktok.
2. Nu
3. Nu. Citesc bloguri, al tău a fost primul și așa am aflat de zoso, cetin, cismaru, Radu și care or mai fi. Produse apar pe la fiecare și m-am interesat de ele, dar încă nu am cumpărat nimic recomandat pe vreun blog. M-am uitat la filme recomandate de tine.
LATER EDIT
Poate nu e chiar evident, dar categoriile de influenceri in social media Insta, TikTok, Facebok,
(atentie facebook inca accepta promovare la situri ce iti iau banii pretinzand ca vand produse scumpe la o fractie de pret)
nu promoveaza ceva relevant pentru mine, sau categorii de produse la care as fi dispus sa plec urechea la recomandari pe temele:
1. Educatie/platforme, aici cred ca e mult spatiu de imbunatatire, si accept recomandari.
2. carti ce merita citite in viata asta, recomandari facute de oameni cu care rezonez, si de la care as accepta cu placere recomandari de acest gen. Aici iau tot ce prind , daca vad ca un cunoscut a cumparat cartea, nu stau sa citesc 5 reviuri. Ultima luata e 27 de pasi a lui useriu, asteapta sa imi fac timp.
3. Cred ca ai uitat o nisa, si anume Quora.
Am gasit pe Quora oameni cu care rezonez mai mult decat rezonez cu orice om pe care il urmaresc pe una din platformele mentionate de tine. Si da, am indraznit sa cer si sfaturi si am si primit. O singura propozitie iti poate schimba viata. Daca intrebi pe cine trebuie.
Am gasit un tip, un american, care se apropie de 90 de ani, si e cred eu, persoana cea mai apropiata de mine ca si gandire, de pe planeta, dar a trait cu 50 de ani mai mult. deci am ce invatat de la el, si e super. posteaza destul de mult, raspunde la intrebari, si nu urmaresc decat ce ma intereseaza, sunt si subiecte care nu ma pasioneaza.
Si da, Quora e locul unde se aduna oameni cu 2-3-4 deviatii de IQ peste standard, dar dincolo de asta, nu toti amenii destepti accepta moderarea Quora, insa cei care o accepta si mai si scriu, aduc ceva super, daca vrei sa intelegi cum vede viata cineva care are intre 150 si 180, sa citesti si altceva ce nu apare prin media de la noi si nici nu va aparea pentru ca e prea nisat, si se adreseaza la unul dintr-un milion.
@cucurigu, Quora intră la cu totul altă categorie, e o platformă pe care eu nu aș amesteca-o cu social media. 🙂
@didina
Quora inra la social media, dar e pt oameni cu pretentii mai mari de la o informatie sau o discutie.
Iar reclamele lor sunt spot on pe ce am eu nevoie sa invat pentru cariera mea, adica tehnologiile ce le promoveaza ei in reclame.
Desi unii se plang ca au o cenzura puternica pe un anumit tip de vibe si continut, iar ce nu se incadreaza e rejectat, eu ii apreciez mult.
Am urmarit N personalitati ale quora, de la femei cu IQ 16o condamnate pentru crima in state, pana la fosti participanti la razboiul din Corea (vezi MASH:P), genii benevolente si cate unul mai agresiv, pana la oameni care au trait degeaba si cauta validarea vieetii lor acolo.
II prefer oricand oricarui instagramer tiktoker.
Sunt pe cale sa o sterg de pe lista pe singura doamna bloger din lista mea de top 3, ca a inceput sa manance produse urat mirositoare cu postari despre cristina ich si usristi…cine o citeste stie despre ce vb…Corina, i don’t like you any more 😀
1am fb🤪
2am insta
3am you tube
4am tictoc
Prin natura „meseriilor” le urmaresc pe toate😂
Primele 3 ptr serviciu si 2 si 4 ptr a nu ramane in urma cu ce urmaresc copiii mei si sa fiu cooooool.
Tictoacele sunt ptr generatia asta care nu are rabdare sa citeasca sau sa urmareasca ceva ce depaseste 3 minute(si asta ca sa fiu indulgenta)
Youtube e plin de vlogari pe care adolescentii ii urmaresc in draci
Nu am cumparat niciodata produse recomandate de influenceri
influecerii urmariti sau bloguri si vloguri:
buhnici
printesa urbana
bloguri de literatura: ana?are carti, cartea de la ora 5,bookuria,eu citesc, literatura pe tocuri,eucitesc,hyperliteratura……
siblondelegandesc
oanacuzino
silviu iliuta
doruantonesi
razvanpascu pe turism
iasminecouzine retete
😂si tangential ca ii aud urland prin casa: eusuntdorian,selly, iraphahel, mircea bravo, bromania si preferatul meu pewdiepie(ca a crescut sub ochii mei)
Pe insta: Florina Toma, pt ca are fotografii incredibile din locuri misto si Mihai Hash ca e de la mine din oras. Urmaresc multi din alte tari pe domenii care ma intereseaza.
Nu, inca nu am trecut la Samsung sau Huawei oricat le-ar promova 🙂
Nu, inca nimic
1. Insta folosesc asa sa-mi clatesc ochii… doar pentru fotografii (Vlad Eftenie imi vine acum in minte). Tik Tok neeah!
2. Nu
3. Da, bloggurile pe care aleg sa le urmaresc fac recomandari faine in care am incredere ca d’aia le urmaresc. Aleg sa cumpar produse sau servicii prin varianta asta
Nu era mai simplu un sondaj, decât să scriem „de mână”? 😜
1. TikTok n-am, nu sunt în target. Instagram – da. Pentru prieteni, mici business-uri și evenimente locale, locuri mai puțin populare de vizitat, chestiuni profesionale și de hobby. Zero vedete, nu mă interesează niciuna.
2. Nu.
3. Da, dar nu direct, iau în calcul opinia dacă am încredere în persoana care face recomandarea.
@Vasilescule, nu ți-e rușine să întrebi de cumpărat? Oamenii ăia vând like-uri, pleacă d-aci cu aiurelile, nu interesează aproape pe nimeni rezultatele. Uimitor pentru mine, (de multe ori) nici măcar pe cei care plătesc.
Sigur că era mai simplu un sondaj. Doar că sondajul se poate mânări sau există oameni care pot crede c-a fost mânărit. Pe când așa, cu răspunsurile în clar, am de gând să fac o aroganță. 😛
@didina: zici că nu urmărești vedete? Păi Vasilescu ce-i? Doar vedetele fac aroganțe. 😀 😀 😀
@JT, treaba lui ce vedetă e, mie îmi e prieten. 😜
Îl urmăresc oricum de pe vremea când nu era faimos și îi ziceam „ăla micu”.
@didina: și io la fel, de la articolul cu pizdificarea. 😀 😀 😀
„Ăla micu”? De ce? Are 1,55m? 😀
@JT de fapt e „ăla cu micu” … îi sare muștaru’ rpd 🤪
@JT, nu, nu. E lunguț, n-are un metru și-o cărămidă. Avea traficu’ mic, d-aia îi ziceam așa.
@didina: abia prinsese coajă și repede l-ai „demoralizat”. 🤣🤣🤣
Acum e pe val, că-i estival. 🤘🤘🤘
@HM: dac-ai știi ce-mi lipsesc micii din România. Aici nu pun bicarbonat de sodiu în ei și-s doar…carne tocată-n formă de mici. 😢
@JT acum câțiva ani era un magazin Eva prin Viena, sigur sunt și altele similare 🤪 Caută și vei găsi produse originale românești !
@HM: rămân la pufuleți. Românești. Un deliciu. Se uită lumea la mine ca la urs, că io iau 10 pungi odată, care-mi ajung…exact 3 zile. 😀 😀 😀
1. Nu am nici Instagram, nici TikTok.
2. Nu.
3. Da.
1) Nu folosesc TikTok sau Instagram
2) Nu
3) Da, atunci cand am avut nevoie de vreun produs, am cautat informatii despre ele, iar cele de pe bloguri m-au ajutat destul de mult. Recent am cumparat serviciul Genius, de la eMAG, in urma recomandarilor de pe bloguri, pe buna dreptate o alegere bine facuta.
Tik Tok si Instagram as zice ca nu sunt facute pentru acelasi target, ca al celor ce pierd cateva minute sa citeasca un articol de pe blog. Iar cei de aici, tind sa cred ca sunt putin mai greu de influientat.
1. Nu. (În insta mi-am prins urechile. Mi-am facut un cont acum mulți ani. Am uitat parola. N-am gasit nicicum butonul „resetează parola”, așa că mi-am făcut alt cont. De pe contul ăsta nou, mi-am dat singură, cu mânuțele mele, urmărire la primul cont. Nu voiam să-l pierd pe primul că aveam acolo niște poze tare dragi. Da, atât m-a dus capul. A, să nu uit, am uitat parola și la al doilea cont. Aici m-am oprit că umpleam instaul cu conturi cu numele meu. Cu tik tok e altă poveste. M-a surprins fiu-meu într-o seară că mă uitam la un filmuleț și mi-a zis socat: mama, cred că nu-ți faci cont și te găsesc pe tik că leșin.)
2. După răspunsul de la 1, cum as putea sa spun „da” la 2?! Clar, nu.
3. Da. Cursuri și cărți.
Cred că ăștia cu statistica sunt tineri spre foarte tineri. Apariția acestor aplicații li se datorează. Și au fost create pentru cei ca ei, care nu au răbdare să citeasca. Sau n-au timp. Au văzut filmulețul cu produsul și pac apasă butonul de „buy”.
Ei sunt generația Z. Noi suntem generația X. În timp ce ei cred că li se cuvine totul și că tehnologia e ceva natural cu care trebuie să traiască, ca e dreptul lor să aibă la îndemână toată tehnologia, noi am crescut luptând pentru drepturi. Si uite așa, de aici apar diferențele astea de gândire.
Da’ io n-am nimic cu generația Z. Foarte bine că sunt așa, mi s-ar părea ciudat să fie altfel, că s-au născut și au crescut cu tehnologia la îndemână.
Pe mine m-a enervat doar articolul în sine, articol care n-a făcut nicio referire la bloguri, deși vorbea despre tot ce înseamnă influenceri, campanii online, influenceri and shit.
@Boss, păi n-a făcut referire la bloguri pentru că acestea sunt ale unor oameni (și urmărite de oameni) care se apropie de pensie. Dacă nu ne dau ăștia de la muncă laptopul când ne pensionăm, de ce ne-ar targeta sau ne-ar include în statisticile lor?
1. Nu, contul de Instagram mi l-am facut din greseala încercând sa accesez o pagina. Îl folosesc foarte rar, mai exact când insista o prietena (mai tanara) sa am acolo activitate comuna cu ea 🙃. Am discutat cu câțiva utilizatori si nici unul dintre ei nu a reușit sa găsească argumente care sa ma convingă sa folosesc aceasta platforma, raman la Facebook.
2. Nu
3. Da, cărți. Si cadouri pentru copii, Printesa Urbana este blogul unde caut recomandari de jucării/cărți pentru copii pentru ca sunt făcute pe categorii de vârstă si stiu sigur ca au si o componenta educationala. Cel mai util produs recomandat de ea, si despre care nu știam ca există, fiind o olita portabilă.
1. Nu am cont de Instagram şi Tik-Tok.
2. Nu.
3. Da, produse cosmetice şi îmbrăcăminte promovate de nişte tipe de aici (Anglia).
O zi bună să ai 😊
„Tik Tok, o platformă aflată în ascensiune”
Aud asta de vreo 2 ani. Asteapta sa imbatraneasca copiii de acolo sa nu mai fie in ascensiune.
1. Am cont de insta, nu am cont de tiktok. In ultimul timp ii urmaresc pe Prajiturela, Ana Anghel, ThinkHealthy, mihaigateste
2. Da
3, Da
1. Nu ma intereseaza influenceri pe tiktok/ insta
2. Nu
3. Xiaomi roborock – habar nu ai cat de des iti multumesc pentru recomandarea asta.
In alta ordine de idei cred ca ar ajuta acest sondaj in conditiile in care ar face legatura cu varsta celui care raspunde 😉
1) Nu, nu am cont nici de instagram si nici tik tok
2) Nu
3) Oarecum da, adica retin daca vreunul care-l citesc promoveaza/a promovat ceva de care am nevoie si mai degraba ma duc in directia aia. Nu sunt influentabil neaparat, iau doar dupa o analiza atenta.
@MV: Vali îl ia la perpulis pe Florin Grozea și o spune și pe „a dreaptă”: individul minte de-ngheață apele, iar apariția pe sticlă e doar ca să…reclamă. 😀
1) Nu am cont de Tik Tok. Am cont de Instagram, dar îl folosesc rar și, implicit, nu urmăresc niciun influencer.
2) Nu. Nu cumpăr (conștient) produse pe baza faptului că am văzut o imagine fără „background story”.
3) În general, nu fac cumpărături fiindcă îmi recomandă cineva ceva. Dar, dacă am nevoie de un produs sau serviciu și știu că vreunul dintre bloggerii pe care-i urmăresc (tu sau Chinezul) a scris despre el, e posibil să caut ce ați avut de spus și să iau în considerare în stabilirea deciziei de cumpărare. Deoarece cărțile sunt unul dintre principalele produse pe care le cumpăr, în niciun caz nu mă voi lua după faptul că a fost postată o copertă și un blurb, ci voi căuta ce a spus despre ea blogul Biblioteca lui Liviu, ori recenzia scrisă pe blogul propriu ori în vreo revistă online de către cineva în ale cărui gusturi și obiectivitate am încredere. Ideea e că obișnuiesc să fac cumpărături „argumentate”, ca să zic așa, nu pe baza a ceea ce-mi sare-n ochi.
1.nu prea urmăresc influenceri pentru că nu sunt relevanți pentru interesele mele.
2.nu
3.da
p.s. ce branduri (agenții) sunt interesate de blogeri? aici colaborările se lasă cu conversii, public matur, exceluri și eforturi de optimizare campanii. cui trebuie problemele astea? majoritatea se mulțumesc să facă awarnăs. ))))
1. Nu folosesc Instagram, nici Tik-Tok;
2. Nu;
3. Da.
Nu am tiktok. Nu urmaresc nici un influensar pe insta. Cand aleg sa cumpar ceva, pentru mine conteaza cam 5% ce zice cate un influensar. Caut pe goagle opinii si review-uri despre produsul respectiv.
Iar daca influensarul care recomanda produsul e o fufa (masculina sau feminina), nici nu il mai iau in calcul.
Sa iti dau un exemplu: Mi-a bagat FB o reclama platita la nus’ce kkt cu Dorian Popa in prim plan. Nici gratis nu im va trebui acel produs.
1-nu
2-nu
3-da, unealta de țesălat mâțe.
1. Nu am IG, nici TT.
2. –
3. Multe carti. Si un “ceva” recomandat de tine, dar dupa un research serios 🙂 (aspiratorul robot Xiaomi), care m-a salvat de la sinucidere dupa o luna de gazduit doua potai paroase (ale copchilului, care era in ocolul pamantului in 80 de zile), plus potaia proprie, tot mare si paroasa. Deci recunostinta vesnica 🙂
Folosesc mult YouTube pentru hobby-urile mele, si FB mai mult niste grupuri cu interese comune. Bloggers- in prezent te citesc doar pe tine, mai mult sau mai putin sistematic, si sporadic inca fo’ 2-3, din cei recomandati de tine.
1. Am cont de Instagram, doar ca s-o urmăresc pe nepoată-mea. Mă mai uit din an în Paște la diverși, dar nu agreez promovările de pe diferite conturi. Tik tok am avut, m-am
lămurit despre ce este vorba, am șters contul și să fie la ei acolo, la preadolescenți!
2.Nu
3.Nu. Chiar dacă am văzut un produs promovat și m-a interesat, am mai căutat informații despre respectivul produs, opinii ale altor cumpărători.
1.Nu
2.Nu
3.da,usturoiul KFC 😉
1. Nu am conturi.
2. Nu
3. Da, Brio – am citit prima data aici.
In rest, cand am nevoie de ceva, caut info din mai multe surse,citesc review-uri, etc.
PS: sunt curioasa ce si cum iese dupa toate comentarile primite, ne spui si noua?
Zi faina 🙂
1. Da (numai Instagram, nu și Tik Tom).
Din Romania: Aluziva, Ana Morodan, Chicineta, Mazilique.
2. Da
3. Nu
Eu sunt unul dintre cei care s-au saturat ca oriunde întra pe net cineva sa încerce sa ii vândă ceva. De asta de al dracu nu folosesc linkuri cu profit share, am ublock și vpn. Cum reușește unul sa îți atragă atenția cu orice, pac, se considera normal ca dacă tot ești atent sa încerce sa îți vândă ceva. Eu ma simt agresat de cum se trage de mine ca sa urmăresc publicitate sau sa cumpăr chestii.
Influencer a ajuns sa insemne orice persoana care poate targeta mai mulți fraieri pentru reclama. Numărul de fraieri e singurul lucru care influențează cat de „influencer” e ala.
Îmi e scârbă de cum s-a ajuns cu influencereala si publicitatea
în primu’ rînd, di ce nu mă ține minte blogu, ai ceva cu musulmanii?
în al doilea rînd citisem „articolul” pe republica (din ce în ce mai slabe…părerea mea) și m-am enervat pe aceeași speță; adică tu te duci (dai bani) la teveu ca să te promovezi acolo unde nu se uită publicul țintă (instausers) da’ nu pomenești nimic de vehiculul cu care se dau „moșnegii” pe care ai vrea să-i atragi (bloguri); ce să zic, din tot haichiuu’, cel mai bine a ajuns fata: fericită, familie frumoasă…
și, boss, ce iarăși nu înțeleg este de ce ai ratat ocazia să ne faci o postare gen „ce mesaje aveți pentru Florin?”
„trei, în pula mea!”, vorba filosofului contemporan…
și:
-nu
-nu
-de puține ori și doar dacă era un produs din sfera mea de interes, după o cercetare mai amănunțită;
1. Nu
2. Nu
3. Da
1. Am.cont de Ig si urmaresc pe Mariciu, Ioneasca, Aluziva, Activitati si jocuri istete si ceva vedete d’astea mari internationale.
2. Da, un spray, dar asta ot ca aveam nevoie deci nevoia era deja instalata cand am decis sa ma.kndrept spre produsul respectiv.
3. Oh, da! Haine, carti (asa l-am.descoperit pe Adrian Mihailteanu), electronice etc. E de specificat ca m-am informat din articol, apoi comentarii, alte site uri a.i. sa gasesc mai multe informatii.
Tiktok nu am, nu mai e spatiu si pt asta.
1. Cabral, Virgil Iantu, Oana Zidaru, Bogdan Stoica, Petronela Rotar, pe tine de acum încolo (te urmăresc pe Fb). Mai sunt câțiva, dar nu-mi vin în minte. 🙂
2. Nu!
3. Da!
Tik tok ul nu mă pasionează, ba chiar mă enervează și deseori mă intrigă. Îl folosește copilul și soțul.
Pe Instagram urmăresc/mă interesează mai mult, pagini cu case mici, amenajări interioare/exterioare, dyi, etc.
Ca să achiziționez ceva recomandat de către oricine e cale lungă. Trebuie să se plieze pe bugetul și interesul personal și trebuie să fiu foarte convinsă de calitatea produsului/serviciului. O singură sursă nu prea este convingătoare. De fapt și prea multe „recomandări” iarăși nu mă conving. Le consider strict reclamă și atât.
Totuși mă uit la bunul renume, conduita în social media, și nu numai, a persoanei respective.
1. Da – Instagram
Din Romania: Petronela Rotar, Petreanu, Generatia Plus, Vlad Voiculescu, Florin Negrutiu, Claudiu Pandaru, Ramona Ursu, Corina Bacanu
2. NU
3. Da – carti, de regula
1) Ce influenceri urmăriți pe Instagram și Tik Tok?
Nici unul
2) Ați cumpărat vreodată vreun produs sau serviciu pentru că l-ați văzut promovat de către unul dintre influencerii pe care-i urmăriți pe Instagram și Tik Tok?
Nu
3) Ați cumpărat vreodată vreun produs sau serviciu recomandat de vreun blogger?
Nu
Eu nu mai am fb, iar Instagram, twitter, tik tok nu mă interesează, deci influencerii n-au cum sa ma influențeze. Eu aflu aici cam ce e pe social media, si mai mult nici nu mă interesează. Dar aici si la Răzvan BB pe blog am citit despre niste chestii utile- ca buretii aia de la Sano (sarumina, boieru’, îs smecheri 😉) deci eu pot spune ca numai blogurile ma influenteaza😁
Bancuri cu Alinutza :
– Mami, mami, mai e mult până la bunica?
– Taci și sapă !!!
Mai sapă după bureții ăia și vezi care e the real influencer 😉🤭
INSTAGRAM: Am ca sa urmaresc gagici. Gagici americance si australience. Atat din latura soft porn de nista,cat si tantra. Insa nu ma intereseaza ce promoveaza sau ce au ele de zis despre una sau alta. Sa vad si eu ceva frumos pe net, dupa ce vin de la lucru sau cand ma plictisesc la servici. Desi ele sunt pitipoance americance, sunt cu cateva clase peste pitipoancele romance.
YOUTUBE: Am cont, sa vad ce discuta geeks americani despre star wars, marvel, SCP foundation si alte chestii misto.
TIK TOK: Nu am cont, nu ma intereseaza sa vad cum se scalambaie idioti si idoate
Nu ma las influentat de ce produse promoveaza toti semi nimenii astia. Mai bine imi intreb cainele =)))))
1. Nu am nici Instagram, nici Tik-Tok.
2. Nu
3. Da, datorita tie am cumparat Furnicator și țin sa îți mulțumesc, este super tare! As vrea sa încerc bureții recomandați de Mara, dar nu îi găsesc pe aici.
Singura “icoana” la care ma închin, ești tu. Nu urmăresc/citesc pe nimeni altcineva. 😉😂
1. Nu urmaresc, nu am conturi de Instagram sau Tik Tok.
2. Nu
3. O singură dată, un fond de ten. Dar mă indoisec că era în cadrul vreunei campanii de promovare, articolul descria şi recomanda vreo 25 de branduri pentru diverse tipuri de cosmetice.
Mă scuzați, am vrut să pun comentariu de sibe stătător, am greşit pe undeva 😁
1.Nu
2. Nu
3. Da
1. Nu am instragam. Nu am tic-tac.
2. Vezi 1.
3. Recent, din pricina (sau datorita, mai degraba) a lui Cetin, mi-am luat licenta w10 pro. Ca am vz pe blog la el.
Tragi concluziile matale…
pe mine ma lasa rece tik tok mini toc
1. Mihai Vasilescu, Zoso
2. Nu
3. Crenvuști de porc, câteva felii de parizer cu pâine de la brutărie și kefir😉
1. Nu
2. Nu
3. Da
1. Am Instagram de putin timp. Obisnuiesc sa ascund reclamele.
2. Nu am cont de Tik Tok.
3. Da.
Uneori ma las influentata de recomandari.
Nu folosesc Tik Tok, la ce am văzut trimis de alții, am senzația că o să-mi scada IQ-ul.
Urmăresc foarte puțini influenceri cu jdemii de followers pe Instagram. Nici numi vin în cap nume, ar trebui sa scotocesc acolo ca să-mi amintesc.
Am câteva zone de interes (cărți, scris, travel, sport, skincare, psihologie, amenajări, organizare, muzică) și dacă recomandă vreun produs, mă interesez despre el separat și cumpăr (prin linkuri afiliate, cu codurile lor de reduceri sau alte combinații). Nu iau în orb ca amărâtele alea de s-au umplut de bube de la Plushbio, de exemplu.
Caut opinii despre produse pe bloguri și da, e ciudat ca n-au intrat în discuție. Eu citesc multe bloguri și stau prin grupuri de Fb, uneori nici nu stau pe feed, ci mă duc direct pe bloguri/grupuri.
Blogu’ n-a murit! 😍
1. mi-am dezactivat contul de insta pt ca în 2 ani nu l-am folosit deloc, iar pe tik tok nu am intrat, am văzut câteva filmulețe si mi se par prostii de copii 🙈🙈🙈.
2. nu.
3. nu.
Concluzia: Ma simt si ma consider foarte tânără (35 ani), dar când recitesc raspunsurile de mai sus, încep să am ușor altă părere. Putem tăia “foarte” și rămânem cu “tinerica” 😂😂😂.
La urmărit, îi prefer pe bloggeri (sunteți vreo 5: tu, 2 mamici pentru articolele de parenting, 1 designer pentru articolele de amenajări interioare și probabil mai e vreunul pe care nu mi-l amintesc) și doar atunci cand posteaza pe fb. Nu ii caut în mod expres.
S-ar putea sa nu fiu în grupul țintă al celor care au scris articolul la care faci referire.
0 0
1. Chiara Ferragni, Huda, Mounir…Andreea Marin, Andreea Banica,
2. Da
3. Da
De când mi-am făcut cont pe Fb am urmărit diverși producători romani, din toate domeniile; mi-a fost drag sa ii văd cum cresc și se dezvolta ca business și acum, când văd colaborări cu diverși bloggeri și instagrammari îmi întăresc și mai tare convingerea ca atunci când am cumparat de la ei, i-am ajutat și eu puțin in reușita lor și ca produsele pe care le comercializează sunt așa de bune cum mi se par și mie.
Nu urmăresc pe Instagram și nu am cont de tiktok.
Am cumparat produse, dar în urma recomandării pe Facebook, s-a întâmplat de câteva ori.
1. Nu prea urmaresc pe Insta pe altcineva decat pe prieteni. TikTok nu am.
2. Nu.
3. Da.
1. Nu si nu (nici pe Instagram, nici pe Tic Tok) . Am cont pe Instagram dar nu îl folosesc de regula. Cont pe Tic Tok… nu văd de ce mi-aș face.
2. Nu.
3. Da. Nu foarte des, dar DA. Și chiar și atunci când nu am cumparat, dacă produsul mi s-a părut interesant m-am uitat un pic și la magazinele online ca sa îmi fac și eu o idee persoanala cu privire la produsul respectiv.
1. Nu
2. Nu
3. Nu
Cred ca tine de varsta treaba aceasta cu influentarea. Eu cateodata sunt chiar Ghita Contra, daca prea multi imi recomanda un produs, il ocolesc.
1. Am cont de Instagram dar nu cred ca l-am deschis anul asta; Tik Tok nu folosesc; sunt nascuta in 80 (deci undeva intre millenial si x , cred ca ni s-a dat si un nume recent..).
2. Evident din punctul de mai sus , nu
3. Da.
Nu mai profesez acum dar am petrecut niste ani in sales & marketing. Am vazut in industrie bani multi aruncati pe geam in campanii inutile , si campanii misto si nu neaparat scumpe. Imi pica ocazional ochii pe campanii pe care eu nu le-as face niciodata (n-as face o campanie cu Oliviuta Steer niciodata; nici.o.data; daca cineva nu stie cum sa ma faca sa evit un produs, sa-l promoveze tanti aia e o reteta sigura) , dupa cum imi pica ochii si pe campanii la care ma uit cu invidie. However, eu m-am “pensionat” in 2014 si am apucat doar ceva blogging si FB; Insta si Twitter erau neinteresante (PR mai mergea si pe acolo dar nu erau relevante), Tik Tok nu stiu daca exista dar sigur nu auzisem de el. As zice ca generatia mea tot pe acolo o accesezi. M-au nelamurit cifrele din articolul ala. Tare – si toate.
1. Nu urmaresc pe nimeni pe Istagram, pt ca acelasi lucru il au si pe Facebook (aici vad si tot aici te urmaresc si pe tine). Tik tok, nu am… 🙄, mi se pare infantil (dar asta e părerea mea)
2. Nu
3. Nu
Am cumpărat de la Carrefour sosul de usturoi KFC, dar nu prea mi-a plăcut. Poate e bun dar nu a fost pe gustul meu
1. Pe nimeni.
2. Nu de pe cele două. Da, de pe Facebook.
3. Da. De la dvs. am aflat de Rapana. F drăguțe produsele.
Nu am citit ce s-a mai scris, raspund si eu:
1) Nu urmaresc pe Instagram si nu am cont de Tik Tok, desi ar trebui, ca vin junioarele din urma si ma depasesc, nu vreau sa fiu prinsa nepregatita.🙈
2) Nu
3) Nu
O zi faina de la Cluj☀️
1.Nu urmaresc
2.Nu
3.Nu
Ahaa. Deci de aia am primit dimineață notificare de la Instagram că ai postat ceva nou…
1. Am cont de instagram, dar nu- l folosesc, cont de tik tok, nu am si nici nu am vreo intentie sa- mi fac.
2. Nu.
3. Da, servicii- platforma Brio 🙃
1. a. Instagram am. Dar nu intru. Între 6 si 10 poze publicate. Am dat unfollow la tot ce se asemana cu pitzy, tzitzi, bucutze, ratzushte…
1. b. TikTok pare o idee bună pentru cei cu deficit de atenție. Cred că pe fi-miu l-ar fascina câte 15-20 se de nimic. Pas.
2. Nu.
3. Nu cred. Poate la un moment dat având de ales ceva să-mi fi amintit că a fost prezentat pe undeva, cândva, ceva asemănător însă tot nu cred să fi cumpărat ”infuențărit”
Urmărit: mihaivasilescu.ro (chiar și redirectat pe mvblog :P), uneori Zoso, cu Arhi ”m-am certat” când s-a luat de montaniarzi așa că pas (dar l-am citit când a fost recomandat duminica). Groparu dar postează rar.
FB doar pe laptop și nu depășesc 2h/săptămână. Pe telefon toate* bălăriile dă șușial au un mare Disable.
*Cu excepția YT Premium că după unii cică și ăsta e tot din categoria aia.
1- Nu urmaresc influenceri
2 Nu
3- nu am cumparat produse recomandate de bloggeri, daca nu s au pliat pe interesul/nevoia mea.
1. Pe nimeni.
2. Nu de pe cele două. Da, de pe Facebook.
3. Da. De la dvs. am aflat de Rapana. F drăguțe produsele.
1. Nu am cont de tiktok iar Instagram nu mai folosesc de vre-un an, fix din cauză că s-a umplut de „influenceri”.
2. Nu
3. Nu
1. Pe nimeni
2. Nu
3. Da
Nu am cont Insta. Nici Tik Tok.
Nu.
Nu.
Treaba asta cu influențării…. big No!
Sunt destul de capabila sa aleg ce imi trebuie,cand imi trebuie. Nu am nevoie de „Hatz Johnule” si pisicoase plangacioase sa imi spuna ce sa cumpar.
1) Eu nu prea urmaresc influenceri pe niciunde. Pe Instagram am un cont creat acum 4-5 ani pe care am intrat doar de cateva ori. Iar pe tiktok ma uit seara cand adorm copiii (5 ani si 1 an), dar am dat follow doar la unii funny (straini) pe care i-am gasit intamplator scroll-and.
2) Nope…
3) De la bloggeri da, pentru ca ii consider mai seriosi decat pe tiktok-eri
F, 35 ani, Bucuresti (daca o conta)
1. nu am cont de insta ,nici tik tok 2.nu 3. da
1. TikTok no effin’ way, este o platforma menita sa iti scada IQ-ul; ma irita faptul ca a dus la aparitia reel-urilor pe Insta.
Folosec Insta pentru chestii de beauy (le urmaresc pe Nadine Baggott, Dr. Dray si Gothamista) + niste hastag-uri de home design, food, destinatii de calatorii
2. Pe parte de beauty, da. Dar nu fara documentare suplimentara.
3. Citesc blogguri cand planific o calatorie sau urmeaza sa fac o achizitie online mai importanta. Din nou, fac research si trag o concluzie, nu iau doar pentru ca cineva a recomandat, dar tin cont daca cineva NU recomanda (ai zis sa nu inchiriez masina in Amalfi, m-am executat si am anulat rezervarea).
Pentru subiectele zilei urmaresc cativa bloggeri. Vreo 2 dintre ei imi sunt extrem de antipatici, rar sunt de acord cu ei, dar ii citesc pentru ca imi pare util sa fiu la curent cu felul in care bat unii campii. Dar ma mai linistesc cand arunc un ochi peste discutiile din comunitate.
Sunt tare curioasă care sunt cei pe care îi consideri antipatici, dar totuși reușești să citești ce scriu 🙂
@Rox
Pai de ce sa nu reusesc? E chiar amuzant sa ii văd cum dau tonul și oițele behăie încântate sau întărâtate, depinde de subiect.
Și când am zis antipatici am fost blândă.
Păi nu știu. M-am gândit la niște persoane publice de la noi care-mi sunt mie antipatice (Bănică Jr., Dan Bittman, Brenciu, Loredana) și nici măcar nu le-am căutat vreodată online, ce să le mai citesc blogurile sau să le urmăresc paginile, că nu-mi plac, nu văd de ce mi-aș strica eu zenul cu persoane antipatice. Și antipatia asta e cu dus-întors, atâta timp cât nu cunosc persoana în viața reală, părerea mea este despre imaginea pe care și-a creat-o care poate corespunde mai mult sau mai puțin cu persoana reală.
Dar am înțeles că ție îți place să plantezi sămânță de ceartă pe bloguri și apoi te distrează cum unii sar de partea persoanei pe care chiar o susțin și o admiră. Urât.
1-nu
2-nu
3-nu
1) Ajung pe instagram din an in Pasti. Ignor Tik Tok, imi pot toca creierul in moduri mai placute.
2) Nu.
3) Da, dar destul de rar. Si recomandarile bloagherilor pe care-i mai citesc din cand in cand sunt verificate din mai multe surse inainte de achizitie.
1. N-am nici insta, nici tik tok
2. Nu
3. Da. Cărți, produse de cosmetică, recomandare de cafenea în Praga
Am uitat de seriale. Chiar aici am aflat de Unorthodox și Shtisel, de abia ce le-am terminat. Am mai văzut ceva recomandări, mulțumesc!
1. Nu (nu am)
2. Nu
3. Da (pentru ca asta urmaresc) in general gasesc raspunsuri si imi e mai simplu sa filttez apoi daca vreau produsul/serviciul
Hop și eu, scurt și la obiect:
1. Am „dăcât” cont de Facebook.
2. Nu
3. Nu
1) Niciunul
2) Nu
3) Da! (te pomenesc de fiecare data cand imi furminez potaia 🙂 )
250 de comentarii și n-am văzut mai mult de 5 care să zică că au TikTok. Și mai puțin de un sfert au Instagram.
@Mihai, cred că aveți alt public prin blogosfera asta. Aș putea fi rău și să zic că ăia din studiul lui nenea de la HiQ nu știu să citească, caz în care ar fi trebuit să fie specificat acest lucru. 🤣
@Ioane, că avem alt public știam dinainte să scriu. Ce am vrut eu să demonstrez este că nu poți să te căci pe tine afirmând că online înseamnă doar instagram, Facebook youtube și tik tok. Lucru pe care tocmai l-am demonstrat.
1.Am conturile create, dar deschid aplicațiile foarte rar și cu scop precis. Am căutat influenceri compatibili cu domeniul nostru de activitate (fashion). Incă nu ne-am decis … 🙂
2. Doar de pe Facebook. Urmăresc continutul de Social Media al multor branduri, pentru inspirație. Însă, pot spune că am și cumpărat. De exemplu, mezelurile Meda. Postarile lor sunt geniale! Când am decis să cumpăr șuncă din comerț (de regulă cumpărăm mușchi și îl afumăm acasă 🙂 ), am ales Meda. Mai mult din curiozitate. Dar nu sunt chiar rele.
3. Oarecum. Cand am decis să achiziționez un telefon nou oscilam între iPhone 11 și Samsung S20. Am citit toate forumurile și blogurile care mi-au picat în mână. Și am ales. Se pune? 🙂 P.S. E OK continutul lui Buhnici.
Nu te lua după Buhnici. Ăla nu face review, ăla face reclamă. Dacă-i dai bani, îți spune că Huawei face și masaj intestinal și te șterge la cur, dar numai între 5 și 6 dimineața. 😀
@JT … ce noroc că îi trecut de 7 🤪
1.nu
2. Niciodată
3. Da
1. Niciunul. Pe youtube il urmaresc pe Gaben (dar nu cred ca se considera influencer).
2. Nu.
3. Da.
1. Nu am cont de Instagram sau TikTok.
2. NU !
3. NU !
@didina
Quora intra la social media, dar e pt oameni cu pretentii mai mari de la o informatie sau o discutie.
Iar reclamele lor sunt spot-on pe ce am eu nevoie sa invat pentru cariera mea, adica tehnologiile ce le promoveaza ei in reclame.
Desi unii se plang ca au o cenzura puternica pe un anumit tip de vibe si continut, iar ce nu se incadreaza e rejectat, eu ii apreciez mult.
Am urmarit N personalitati ale Quora, de la femei cu IQ 160 condamnate pentru crima in State, pana la fosti participanti la razboiul din Corea (vezi MASH:P), de la genii benevolente si cate unul mai agresiv, pana la oameni care au trait degeaba si cauta validarea vieetii lor acolo.
II prefer oricand oricarui instagramer tiktoker.
Sunt pe cale sa o sterg de pe lista pe singura doamna bloger din lista mea de top 3, ca a inceput sa manance produse urat mirositoare cu postari despre cristina ich si usristi…cine o citeste stie despre ce vb.
nu, nu şi nu.
Mbine, la 3. nu ştiu ce să zic dar eu cred că publicul blogărilor este unul matur care este foarte greu de prost… ăăă, influenţat.
1 Urmaresc retete
2 nu
3 nu
1. Nu urmaresc pe nimeni in soșiăl media. Nu am cont de instagram, twitter, tiktok sau alte aberatii (cu exceptia fb unde interactionez doar cu persoane cunoscute)
2. Nu si nici nu vad cum as putea s-o fac.
3. Nu dar este posibil sa o fac. Oricat de destept m-as crede, sunt zone in care nu ma pricep si prefer sa citesc 15 pareri (ale autorului si/sau ale comentatorilor) inainte sa arunc cu banii pe un produs. In general stiu ce vreau/am nevoie sa faca un produs. Nu cumpar ceva doar pentru ca X sau Y ii face reclama. As putea in schimb sa cumpar daca Z ii face review si produsul se incadreaza in zona mea de interes.
1. Nu urmăresc nimic pe Tik Tok , nu am cont. Pe Instagram, mi-a făcut fiu-meu cont, dar deschid destul de rar.
2. Nu.
3. Da, am luat burețeii minune de la Sano. SUUUPER!!! Sunt ajutoare magice la curățenie. Și am urmărit filme / seriale recomandate de tine. Mi-au mers la suflet. Mulțumesc!
0 0
Pe mine m-au speriat sumele alea pe care firmele le cheltuie pe „influensări” şi am o bănuială că marea majoritate se duce pe segmentul de biuti&feişăn pentru că: ţine vrea să fie să fie cea mai frumoasă din ţară ??? Păi cam tot de la 3 la 90+ de ani 🙂
Ai bănuială foarte bună.
1. Nu folosesc Instagram (deși am cont), Tik Tok nici atât.
2. N-am cumpărat vreodata ceva promovat pe Instagram sau Tik Tok.
3. Am cumparat, în schimb, o perie Furminator:)) după ce am văzut la tine, si nu regret.
1,2,3 nu
Eiiii, si-acum Mihai, sa vedem cum compilezi tu datele :)) 276 de raspunsuri, pina acum.
Cred ca e sensei pe xl! 😀
1) Nu cred că urmăresc instagram, intru doar ca să mai vad ce au postat prietenii/amicii/colegii. Tik tok nu voibacea niciodată.
2) Nu.
3) Da. În special cărți sau jocuri/jucării pentru copii.
1. Nu am cont Instaurat si nici TikTok
2. Nu
3. Da, în general aparatura electronică și scule bricolaj.
1) Nu am nicio curiozitate pentru aceste platforme, nu le folosesc.
2) Nu, pentru că nu am încredere în acest tip de promovare, chiar nu le pot introduce în scala mea personală de încredere.
3) Da. A contat foarte mult felul în care s-a făcut promovarea, e vorba despre modul personal vs. profesional al prezentării dar și încrederea pe care a creat-o în sfera mea respectivul blogger.
1. Nu am cont Instagram sau Tik-Tok
2. Nu
3. Da, servicii si produse
1. Nu, am Instagram dar nu folosesc; nu am cont pe TikTok
2. Nu
3. Nu
1. Urmaresc conturi de cooking, arhitectura, diy, outdoor, nu prea au relevanță numele.
2. Nu.
3. Am luat Furminator. Mulțumesc. 🙂
Am mai luat bautură recomandată de nwradu, espresor Beanz recomandat de Cetin, licență Wi dows la recomandarea lui Vali, din ce imi aduc aminte.
1-Nu (si nici nu am conturi pe cele doua)
2-Nu
3-Nu
1) Nu am Instagram si nici Tik-Tok iar pe facebook am facut un cont doar ca sa vad cum as putea folosi promovarea pentru business.
2) Nu (vezi pct. 1) si nici nu cred ca as cumpara ceva recomandat de persoanele pe care le-am vazut prin media si care se pretind a fi „influenceri”.
3) Nu.
P.S.: Eu nu ma consider tocmai un etalon pentru piata deoarece nu prea cumpar impulsiv iar treaba influencer-ului este chiar aceasta de a declansa impulsul de cumparare.
Pana si tu ai omis o categorie importanta si anume Vlog recte youtube unde eu urmaresc cateva canale care tin de pasiuni/ aspiratii/ vise, sporturi nu prea populare in Romania sau gaming.
De cativa youtuberi chiar as putea fi influentat sa cumpar, daca as avea suficienti bani, un yacht, mai precis un catamaran :))))
1. Nu am cont pe Instagram sau Tik-Tok, nici macar Facebook
2. Nu
3. Da, destul de rar. Unul este Furminatorul pentru mate recomandat de tine 🙂
1. Nu am cont pe Tik Tok si nici nu-mi voi face. Pe Insta intru mai rar de o data la 2 luni, deci nu intra in discutie😅.
2. Nu.
3. Da, de obicei carti sau obiecte pt casa.
Mno, acum spor la interpretat informatiile stranse. 😅
1 si 2 pica – nu folosesc aplicatiile respective. 3 in schimb – raspunsul este DA. Mai ales in ultimele 6 luni am citit zeci poate sute de recomandari/ reviews pe diferite bloguri pentru o gramada de servicii, produse, filme, carti, locuri etc. Daca am avut posibilitatea sa le si vad in realitate inainte sa le cumpar am stiut exact dupa ce sa ma uit sau sa intreb. Pe mine chiar ma prind recomandarile bloggerilor si chiar daca nu cumpar tot macar aflu lucruri noi/ alte puncte de vedere.
1. Nu folosesc Instagram și nici tiktok.
2. N/A
3. Da. Cărți recomandate de diverși, niste chestii recomandate de nwradu și un topor recomandat de zoso (serios).
1. Nu
2. Nu
3. Da.
Bunăă!
1. Cont de Tiktok nu am, iar pe Instagram urmaresc o tipa pentru ca imi place foarte mult modul in care pune problema, cat si vibe-ul ei (are predominant chestii legat de Fashion, dar peste alea sar) si inca cativa oameni din sfera culinara.
2. Da, chiar da.
3. Da si aici.
Si chiar am fost mulțumită de ce mi-am luat la recomandarea acestor oameni.
1. Nu. Am doar cont de facebook
2. Nu
3. Probabil da, insa nu pentru ca am vazut promovarea facuta de altii
Exact cum spunea cineva.. cititorii tai au alta varsta decat urmaritorii de pe tik-tok
Nu cumpăr nimic la recomandarea influenseritelor. Pentru ca pot gândi și io cu capul meu ce-mi place și ce nu.
Pe Insta urmăresc chestii legate de jobul meu, Nail art, și in special ma uit la tot ce tine de avioane. Ador sa le văd cum decolează și aterizează. Uneori ma uit cu orele seara 🙈🙈🙈in schimb . Și ma mai uit la mâncare pe insta. In rest nu urmăresc vedetute și vânzătoare de boarfe. Și da, continui sa urmăresc câteva bloguri.
1. Nu am cont de FB, Instagram și TikTok.
2. Nu.
3. Da, cred ca 1-2-3 cazuri, imi amintesc sigur de un serviciu, nu mai stiu sigur despre produse din trecut, zilele astea vreau sa cumpar un produs promovat pe unul dintre blogurile pe care le urmaresc (zilnic vreo 3).
1. Da,urmaresc pe Insta conturi(nu neaparat influenceric, ma refer la cele generale de ex: twinmoms) care abordeaza diverse teme de interes: bucatarie,copii, calatorii, istorie, fotografii
2.Da
3.Nu
1) Sorin Stratulat pe Instagram
2) cred ca nu
3) la fel, nu imi amintesc sa fii cumparat ceva
0 0
1. Nu
2. Nu
3. Da
Daca ceri opinia propriilor cititori, de blog de altfel ai cazut deja in capcana. Intrebi o strungarii despre strunjit daca este relevant.
Realitatea este ca generatia Z si ultimii mileniali, nu citesc bloguri. Nici FB nu mai e in zona lor de interes. Instagram , Tik Tok si Youtube sunt relevante pentru ei. Dat tot ei ii targeteaza toate campaniile de advertising fiindca sunt spenderi mari sau determina cumparaturi fara numar chiar daca banii nu sunt ai lor in mod direct.
Deci da, blogul nu mai este considerat foarte relevant in influencing. Tot ce nu are continut bogat in imagine, scurt si simplu e considerat old school. Si eu nu sunt un pusti entuziast ( chiar old as zice), dar asta e realitatea comunicarii acum si merge rapid inainte in directia asta.
Pentru că eu lucrez paznic la Mega și nu știam toate astea. Plm, s-a ajuns aici și pentru că analfabeții funcțional nu sunt capabili să înțeleagă un text, prin urmare preferă pozele și videourile. Tu unde ai cont? Pe Instagram sau Tik Tok?
1. Nu urmăresc niciun influencer pe Instagram, nu am cont Tik Tok. Tot ce urmăresc cu plăcere e pe Facebook: contul tău, al lui Marian Godină și al lui Dan Motanu. Ma binedispuneți grozav! Caut postările voastre, pentru că nu mereu îmi apar în feed. Asta pentru că mă delectez când citesc ceva bun, nu când privesc poze sau video.
2. Nu
3. Da. Când avea Simona Tache blog am cumpărat 2 cărți (Marte, Venus, coafor), tot pentru că îmi place să mă refugiez în umor și în ce mai scriu oamenii inteligenți.
0 0
1. Da (Instagram, Fb )
2. Nu.
3. Nu.
1) Da, Mariciu și Andreea Balaban. Ambii pun poze mișto iar reclamele pe care le pune Andreea Balaban sunt bestiale. Nu am tik tok.
2) Nu
3) Da. Ultimul a fost un ascuțitor de cuțite văzut la zoso.
1. NU 2. N/A 3. DA
Boss, matale ai vrut sa te lauzi cu cati oameni te citesc zilnic 🙂
Personal am gasit multe idei bune pe blogurile urmarite (aici, zoso, arhi), atat in postari cat (mai ales) prin comentarii. De obicei fluxul este: notat – informat – cumparat deci cred ca da-ul de la 3 e corect
Păi mă citesc un pic mai mulți de cei 300 care au comentat. 😛 Și nu era nevoie să scriu articol pentru asta, că se vede pe fiecare în parte câți oameni l-ai citit. 😀
Nu, am scris pentru că n-ai cum să te prefaci că blogurile nu există, doar ca să-ți promovezi tu business-ul.
1. Nu folosesc Instagram sau Tiktok, facebook e singura platforma de socializare pe care sunt activ iar pentru continut video Youtube e baza. Nici nu urmaresc constant vreun creator de continut, sunt abonat la diverse canale/pagini si ma uit doar cand postarea respectiva imi atrage atentia printr-o informatie noua care imi starneste curiozitatea sau cand se incadreaza in domeniile de care sunt interesat.
2. Au fost momente cand mi-au atras atentia anumite produse promovate de bloggeri/vloggeri, mai ales cand vine vorba de tehnologie, avand in vedere ca imi place mult sa citesc sau sa urmaresc continut despre noile aparitii in domeniu. Cu toate astea nu-mi amintesc sa fi cumparat vreodata un produs doar pentru ca l-am vazut promovat de o persoana pe care o urmaresc, daca s-a intamplat sa cumpar a fost pentru ca interesul fata de produs era deja acolo iar in postarea respectiva am gasit mai multe informatii pe care sa ma bazez in luarea deciziei.
3. Cred ca intrebarea asta e doar o completare la nr. 2 asa ca raspunsul e deja acolo, cu o singura exceptie. Trebuie sa recunosc ca a fost ceva ce am cumparat doar datorita modului de promovare a unui blogger, Silviu Iliuta (sper ca nu-i considerata reclama daca ii dau numele, editezi tu daca e 😀). Mi se pare ca omul isi promoveaza foarte bine cartile, la sfarsitul postarilor mai baga si cate un fragment din uuna dintre cartile lui si asta m-a influentat sa ii cumpar pachetul de carti acum cateva luni. In afara de asta cam nimic.
P.S.: Nu cred ca gresesti daca te simti putin ofensat ca au exclus blogging-ul in articol avand in vedere ca este o parte importanta in ceea ce inseamna continut online, mai ales ca daca e sa o luam logic cam e parintele vlogging-ului, cand bloggerii postau continut pe wordpress youtube era inca „underground”. Sa nu mai vorbim de calitatea continutului pe platforme gen Tiktok(chiar daca nu am avut niciodata aplicatia asta instalata am mai vazut clipuri postate pe fb si mi se pare cel putin indoielnica😀) sau Instagram unde vad promovat foarte mult ideea de viata perfecta a unui influencer, dar citind mai multe articole si povesti cu si despre influenceri am ajuns la concluzia ca se face foarte mult continut fals, care nu poate fi verificat.
Sper ca n-am aberat prea mult, e pur si simplu modul in care vad eu lumea asta 😀
1. nu
2. nu
3. nu
Detin conturi peste tot, dar totusi raspunsul este : 1) Da 2) NU 3) NU
Aideplm ce de comentarii – probabil nu ajungi sa citesti pana aici.
Nu urmaresc mizerii pe Instagram, prefer gagicile din Rusia/Ucraina 🙂
N-am tiktoc si nu vreau, deja FB + Instagram e prea mult
Am cumparat ceva, in urma unor aricole de pe un blog: un aspirator Xiaomi (te-ai prins? 🙂 ) si un purificator de aer aceasi firma.
Cre’ ca nu-i asa simplu cum pare. E chestie de segment demografic. Aia mai cu un numar de ani peste adolescenta nu-s (inca) asa de mult pe insta, tik tok, etc. Ei stau mai degraba pe FB si bloguri, ca-s OK sa citeasca mai mult de 10 secunde.
Pentru ai mai tinerei (sa-i numim millenials si ce-o mai fi dupa ei, ca le schimba numele precum imi zicea mama sa-mi schimb sosetele) – rapiditatea cu care pot „ingurgita” informatia e proprietatea esentiala a platformei sociale: ei stau pe insta si tik tok, ca le ia 10 secunde per „influencer”. Pe aceia nu-i prinzi neam pe un blog, cine sta sa citeasca polologhii?
Asa ca din punct de vedere al vanzarii, ii cred pe cei din articolul de mai sus, cum ca blogurile sunt un fragment insignificant in raspandirea unul brand prin platforme sociale.
Ca sa va raspund la intrebari:
1. 0 (am cont de insta pe care nu-l folosesc! n-am tik tok, ma uit la copilul din dotare cand si cand, ca sa ne amuzam)
2. NU
3. NU (unless am o oares’ce legatura si o mare incredere in autor, deci nu din cauza de influenceritate la autor)
1.nu
2.nu
3.nu
1.Da (din categoria mancare/retete/ilustratori) *desi nu știu daca pot fi numiți influenceri
2.Nu
3.Nu prea
1) n-am cont pe insta si tiktok
2) logic nu
3) tot nu
1. Intru rar pe Instagram și urmăresc in general antrenoare de Fitness, in speranța sa ma motiveze sa fac mai mult sport.
2. Nu (tiktok nici măcar nu am cont).
3. Cumpar cărțile și produsele recomandate de Prințesa urbană.
Buna dimineata!
1. Cont de Insta am pentru ca mi l-a facut fi-mea, dar nu-l folosesc. Ma mai pune din cand in cand sa ii dau inimioare.
2. Nu
3. Nu
Oricum, nu am timpul necesar si rabdare sa urmaresc bloggeri, vloggeri etc, imi mai arata copii cate ceva din ce urmaresc ei, dar uit ce am vazut si cum ii cheama in 10 secunde.
1. Nu am cont de Instagram & TikTok.
2. Nu.
3. Da
1. Nu, nu stiu d’astea
2. Nu
3. Da, de la consateanul bricoler sef diva cu panash, nwradu si razvanbb
1. Cunosc doar influencerii despre care s-a vorbit pe blog aici, la Vali, etc. Din cand in cand apare un articol despre ce mai debiteaza sau ce boroboante mai fac si atunci ma mai uit sa vad despre ce e vorba.
2. Nu cumpar prostiile la care fac reclama influencerii, pentru ca multe nu mi se adreseaza mie oricum. Desi fac parte din clubul celor care au cu ce, fac parte si din clubul celor care se gandesc mult pana justifica o achizitie, cu foarte putine exceptii.
3. Da. Documentarea mea cuprinde intotdeauna bloggeri, si de cele mai multe ori nu vorbim de cei mai populari sau care au traficul cel mai mare.
1. Andreea Balaban pe Insta, imi place pt ca e f transparenta si „umana”. Nu am Tik Tok
2. Da, am cumparat din recomandarile influcencerilor de pe Insta/YT, nu neaparat faceau reclama pt acele produse…
3. Nu
1. nu urmaresc insta, mi se pare o idiotenie
2. no way! sunt toti idiotii acolo
3. nu mai tin minte
Nu urmaresc!
1) Nu cunosc nici un influencer.
2)Nu
3)Nu.