UPDATE
Prin puterea internetului s-a rezolvat. Picu (așa-l cheamă) a ajuns la stăpâna lui. Ați făcut o bătrână să plângă de fericire. Sunteți tari, vă mulțumesc.

Trebuia să fac precizarea din titlu, pentru că chiar seamănă și nu vreau să înceapă comentariile cu „l-ai găsit pe Vasileee”.

Probabil că Universul are căile lui ciudate prin care vrea să-mi transmită ceva, altfel nu-mi explic. Motanul ăsta stătea de șase zile (de vinerea trecută) într-un copac din fața firmei, adică pe strada Sevastopol (ca zonă, Piața Victoriei). Da, și eu m-am mirat, dar mi-au confirmat mai mulți oameni. Ieri nu l-am auzit, dar azi a început să miorlăie atât de tare că ne-a scos din birouri să vedem care e treaba. El era treaba. A coborât din copac exact în momentul în care am pus mâna pe telefoane să chemăm pompierii. Era extrem de speriat, mort de foame și de sete.

Probabil că exact în momentul ăsta cineva plânge după el, exact cum plâng și eu după Vasile. Prin urmare, știți ce aveți de făcut, dați un share, poate reușim să facem fericiți un om și pe motanul lui cu zgărduță roșie. Îl ținem în agenție până apare stăpânul.

Tot ce pot să sper e să aibă și Vasile al meu norocul ăsta.

P.S. Sper să nu vă treacă prin cap glume de genul „păstrează-l în locul lui Vasile”, că și-așa stau rău de tot cu capul și sunt șanse să reacționez foarte urât.

P.P.S. Nu e castrat (ajută amănuntele de genul ăsta)