De când cu pandemia asta, chiar dacă pentru noi ăștia care stăm în case, timpul pare că s-a oprit, de fapt n-a stat de loc. În astea aproape două luni, au apărut o grămadă de platforme și de site-uri care ajută izolații, și nu numai, să facă sau să învețe tot felul de lucruri mișto, de la entertainment, până la cursuri online.

Mie-mi place tare de tot treaba asta și-i apreciez pe toți care au pus la dispoziția publicului  astfel de tool-uri pentru că-ți dau de lucru și doar dacă nu vrei, nu reușești să-ți ții creierul în priză și sa-l ocupi cu ce-i place lui mai mult, indiferent că vrei să înveți mandarină sau să cânți la balalaică.

Dar de departe cea mai completă platformă, dintre toate cele care mi-au ajuns sub taste și sub ochi până acum, este cea tocmai lansată de Vodafone. Au reușit să se ducă spre aproape toate domeniile care te-ar putea interesa sau atrage în perioada asta. Da, ok, nu am văzut să aibă vreo secțiune de fizică cuantică, dar în rest cred c-au acoperit cam tot.

Vrei teatru live? Au oamenii teatru live. Vrei să-i vezi pe Florin Piersic Jr., Șerban Pavlu sau Dorina Chiriac? Ești la un click distanță de ei.

Vrei antrenamente sportive live? Ești servit cu ce sport vrea mușchiulețul tău de izolat care nu vrea să se anchilozeze. De la kettlebells, la cardio & ballet fusion, ai tot ce vrei mătăluță, inclusiv antrenamente cu gantere d-alea clasice (primul care mă întreabă ce e ăla ballet fusion, a zburat de-aici :D).

Vrei hairstyling? Găsești masterclass hairstyling. Da, da, nu glumesc absolut deloc, și mie mi-au dat-o la temelie cu faza asta.

Vrei cursuri de dezvoltare personală? Gen, simți tu c-ai vrea să bagi niște lecții de creativitate sau de storytelling în perioada asta? Sau simți chemarea abruptă a actorului din tine? Ai pe alese.

Vrei muzică live? Păi n-au ei muzică? Nu că au muzică, au trupe, au concerte live, pe alese, pe toate gusturile. Și dacă tot a venit vorba despre muzică, ia vedeți că vineri, pe 1 Mai, sunt vreo trei concerte mișto, fiecare dintre ele pe alt gen, ca să fie pentru toate gusturile și să nu începeți să strâmbați din nas. Ce, nu mă credeti? Ia aruncați voi un ochi aici.

Ah, încă o chestie, dacă ai vreun artist sau entertainer preferat printre cei prezenți pe platformă, poți să donezi pentru el. Evident, nu te condiționează nimic, donezi doar dacă vrei și dacă-ți face plăcere. Ți-am zis doar așa, ca să știi, în caz că te întrebai.

P.S. Ca să vă fie mai ușor de urmărit, m-am gândit să vă fac un pustiu de bine și v-am lăsat aici programul, pe zile și ore, care se updatează în timp real. Practic, doar dai un click pe el și vezi când urmează să fie ceva ce te interesează.