Nu credeam c-o să spun asta vreodată dar am ajuns la concluzia că teoria cu antenele 5G, care sunt în strânsă legătură cu ce ni se întâmplă zilele astea, este complet adevărată. Ne țin în case și se folosesc de tehnologia 5G pentru a emite pe frecvențe care contractă sau dilată timpul, după bunul lor plac.
Mi-am dat seama de asta într-un mod cât de poate de simplu. De când stăm în casă, de fiecare dată când am făcut cumpăraturi pentru trei săptămâni mi-a ajuns mâncarea pentru două zile, maximum trei.
Dacă nici așa nu e clar că băieții sunt la butoane și se joacă cum vor ei cu relativitatea timpului, nu știu ce să mai zic.
Acum caut un site care livrează plumb sau măcar staniol, că n-am de gând să-i las să mă manipuleze în halul ăsta.
Ce voiam să-ntreb, un model de coif mai pret-a-porter așa, aveți idee pe unde-aș putea să găsesc?
Vorbeste cu Andi Moisescu.. sigur are nevasta-sa unul in plus! Daca nu, sedinta de spiritism si invoca-l pe maestrul Lorin Fortuna.
Comentariu beton!36
Prea complicat, lasă că găsesc eu ceva repede.
https://www.amazon.com/Shielded-Protection-Against-Radio-Frequency-Radiation/dp/B005I4D5GO
coif mai pret-a-porter – citeste indicatiile. 😀
Păna ajunge asta în România, trece covidu’.
O oală mai mare nu ai şi tu prin casă? Eventual una cu coadă ca să te ţii de ea când bagă ăştia vibratoarele în funcţiune.
E bună şi pentru tuns, de acolo şi expresia, „parcă eşti tuns cu oala”!
Comentariu beton!13
Am, dar e din oțel, atrage undele.
#Mihai, ia una smălţuită!
Am aflat că ambalajul ăla cu pernuțe de aer prin el face minuni. Este izoterm, izotrop, izolant, ionizator pentru 20cm aer în jurul corpului. Cică scot japonezii un model și cu led-uri, să semnalizezi pe unde mergi, să se ferească fraierii din jur.
Zici de celofanul ăla cu bule? Băbăiatule și cât d-asta am aruncat la gunoi. Îmi anevlopam toată casa.
Cântarul mai are baterii sau le-ai scos și le-ai aruncat… mai grav era daca luai băutură pentru 2 săptămâni și îți ajungea 2 zile.
Oricum nu-i așa că îți dai seama acum ce mișto gătiți amândoi?
Cântarul a fost exmatriculat în debara. Atrăgea undele 5G ca dracu’.
Pfaaaa.
Grav rau de tot.
Mai bine zidesti usa de la intrare si geamurile.
Bineinteles tu aflandu-te in interior.
Si varsa 3-4 kg de ciment praf in wc dupa ce ai zidit.
Asteapta cateva zile, si apoi vezi ce faci.
😀😀😀😊👍
Zici că mirosul de kkt înlătură efectele 5G-ului?
Am mâncat eu o ciocolată ! Te servesc ? Cu staniol ?
Nu-mi ajunge nici să-mi protejez o mână.
Este cât se poate de clar. Se lucrează pe frecvențe foarte înalte, deci foarte mult plumb. Totuși, regina fașionului nu ți-a desenat un coif pret?! Te apuci și îl construiești după ce primești comanda de plumb. Să nu ieși în curte, e pericol mai mare cu 5G ul. Soare, grătar termini mâncarea într-o zi.
Acum am înțeles și de ce ne invită vecinii toată ziua la grătar. SUNT PE MÂNĂ CU ĂȘTIA.
Când te mai duci să iei mâncare pentru 3 săptămâni care-ți ajunge 3 zile, cumpără și ceva suluri din alea cu staniol, sunt la discreție, ieftine. Nu doar coif, dar poți să-ți tapițezi și pereții cu staniolul ăla, mergi la sigur 🙂
NU, pot, că-l gherănesc pisicile.
Hai măi deci există tehnologia asta cu dilatarea timpului și ei o irosesc așa? Sunt foarte dezamăgită …
Și io m-am gândit că putea s-o folosească în scopuri mai bune. La fotbal, de exemplu.
Coiful poţi să îl faci din carton, dar neapărat cu staniol şi pe interior şi pe exterior şi neapărat stropit cu apă sfinţită. Ajută mult dacă pui şi nişte zurgălăi în vârf. Carton nu am, dar zurgălăi îţi pot trimite, am un set mici, roşii, sunt buni şi împotriva deochiului.
Comentariu beton!14
Nu pot cu zurgălai, că am pisici.
Atunci pune niște canafi, sunt silențioși. 😀 Apoi arată-ne filmulețe.
Pune și o morișcă pe lângă canafii ăia. Se-nvârte când te miști, se fâlfâie curenții de aer și alunecă 5Geul pe lângă tine.
pai cu-atat mai mult. cand vor incepe pisicile sa se isterizeze in jurul zurgalailor, nu se mai apropie nici mama 5G-ului 😀 crede-ma ca stiu, am doua exemplare, din care una isterica by default, nu-i trebe zurgalai pentru asta, si n-am vazut 5G-ul la fata.
Ţin să-ţi dau dreptate, dar în sens invers. Este pentru prima dată în viaţa mea când am rămas cu ciocolată în casă. Iar eu, cum să o zic mai elocvent – mănânc ciocolată și-n somn!
În privinţa coifului, bagă unul retro, stil Don Quijote sau unul a la Napoleon. Cică au dublă putere de respingere. Adică este testată treaba! Știi cum mă ocolesc oamenii când mi-l pun pe cap? Nici Poliţia nu se atinge de mine. Îi alerg eu cu declaraţia pe propria răspundere.
Comentariu beton!15
Iată o idee. Asta înseamnă brainstorming.
În privinţa mâncării am ajuns la nivelul „mă satur doar la gândul că am provizii”.
O isoleta dar placata si cu folie de aluminiu.
Si de foame si de sete.
Da, frate, izoletă, asta era!!!
Sunteti in urma rau de tot, in urma unor studii facute de aceeasi savanti englezi de la o prestigioasa universitate din Somalia, s-a descoperit ca ceaiul de cimbru omoara coronavirusul si radiatiile de la 5G sunt anihilate de un medicament romanesc, Dulcolax. Se ia de trei ori pe zi doza tripla fata de cat scrie in prospect , timp de o saptamana.
@Mariuse, da, dar doar combinat cu ce zice @Paul mai sus.
Bo$$, acum ca ai aflat adevarul si l-ai publicat ai intrat in colimatorul celor care controleaza omenirea si este posibil sa iti trimita niste plumb, dar pe alta cale.
dar daca vrei sa fii erou…..
Parcă io nu știu? Sunt cu ochii în patru.
Eu nu sunt foarte la curent cu teoria 5G de contractare/dilatare a timpului, dar din ce ne spui, parcă aș suspecta și o joacă a unor băieți pe la industria alimentară. Cum că au început să bage tot felul de ingrediente evaporabile în mâncare sau ceva. Și, în zona industriei textile, mi-a zis cineva că hainele au început să i se micșoreze într-un mod inexplicabil. Așa că mă întreb dacă nu suntem cumva victimele unei conspirații generale și generalizate. Și nu vreau să par pesimistă, dar tare mă tem și eu că nu mai stă doar în puterea plumbului sau staniolului să protejeze de manipulare și alte cele rele. Cred că trebuie un ansamblu, un kit protector, din care da, estetic vorbind, zurgălăii/canafii/morișca de care zic GabiI, Solandi și Didina n-ar trebui să lipsească :-)). Așa că dacă descoperi ceva bun, un pachet complet pe genul all inclusive (ca la agențiile de turism), dă de veste și la alții! Cu mențiunea să se cumpere doar câte unul, să ajungă pentu toți!
Da, e clar, ăștia lucrează la nivel macro, nu le mai e jenă de nimic. Și mie au început să-mi strâmteze hainele.
Văd că nu ți’e frică de Ei, nici n’are de ce
Când m’am împrietenit cu africanii musulmani din mali și niger, Ei și curvele lor s’au bășit și câcat pe Ei de frică 😅
#BonCourageOLaie
Azi iar nu ești pă creaca ta. 😀
Ai cerut, te-am servit. Pentru toata familia 😉
https://images.app.goo.gl/3CuyzgTeZJHuVUqH9
Amin. Mulțumesc că te-ai gândit la toți.
Deci tu vei fi găsit vinovat dacă dispare folia de aluminiu din magazine. 😂
Aluminiul nu e bun. Ce naiba, nici măcar atâta lucru nu știți?
Da’ unul gen Erik cel Roșu nu te-ar prinde? Că e așa, mai pret-a-porter!
Dacă e plumb 100%, mă bag.
Dacă vreți coifuri cu bruiaj meseriaș:
https://www.teatrultandarica.ro/danila-prepeleac/
Poate bloca inclusiv tehnologii neinventate (gen 6G3D), undele transmise de toate rasele de extratereștri, orice.
Mă rog, aproape orice. Este ineficient la blocatul prostiei.
Da’ te plictisești groaznic de ai răspuns la majoritatea comentariilor 😋
Zi repede și pă rapid … câte vizualizări ai făcut la frigider zilele astea ? Te plângi că te strâng hainele … care-i baiul ? Te-au blocat în debara ?
Pune mai mult de 2 articole (vestimentare) … dacă ești bine😜
M-hai, vrem să ne citești o poveste!!! Radio – acvilule 😉
La frigider? Fără număr. Pe ZI.
Adică tu ceri sfaturi de fashion pe net când ai regina fashionului acasă?!….. mare greșeală!…..
Îmi pare bine că te-am cunoscut.
Ei, MvHai, răzbunarea graselor?
Danuta????