Sămbătă, pe 1 februarie, când am ieșit pe balcon dimineață la cafea și țigară, în pantaloni scurți și tricou, în naivitatea mea, m-am apucat să fac mișto pe Facebook de duamna Firea.

După care, mi-am adus aminte câți bani a băgat duamna primar general al Capitalei în Catedrala aia a mântuirii și mi-a picat fisa: eram într-o eroare totală. Serios, dintr-o dată totul a devenit limpede ca lumina zilei și-am realizat că tranșele alea de milioane de euro pe care le-a direcționat Găbița către preasfinția sa Dany erau de fapt șpagă pentru Bărbosul suprem.

Ce, nu credeți? Păi ia imaginați-vă voi cum ar fi stat lucrurile dacă nu intervenea mâna divină și aveam o iarnă din aia normală, cu zăpadă, cu gheață, cu ger și cu viscol, în condițiile în care radet-ul e cu un picior în groapă, iar pentru străzile din București ultimul lucru de care ar mai fi nevoie ar fi niște șleauri din alea mari de zăpadă înghețată. Ei? Cam cât de tare s-ar fi tremurat de frig prin case și cam cum mai scoteam mașinile abia prin iunie?

Pe când așa, după plățile duamnei către demiurg, în octombrie încă se mai mergea în Vamă, a urmat un noiembrie decent, am avut parte de cea mai caldă lună decembrie din ultimii 50 de ani, în ianuarie n-au existat temperaturi negative (cel puțin nu în timpul zilei), iar februarie a început imperial cu două zile consecutive în care se putea face plajă. Păi dacă nici asta n-a fost cea mai profitabilă șpagă dată vreodată, nu știu ce să mai zic. La excelentul raport calitate/preț, mă refer, în sensul că de banii ăia s-au obținut niște rezultate mult peste așteptări.

Or în toată combinația asta, duamna Gabi are niște merite de necontestat, că știi cum e și cu șpagile astea, degeaba ai banii dacă n-ai „intrare” unde trebuie. Ia duceți-vă voi în fața Ministerului Mediului sau la Guvern cu o geantă plină de cașcaval și încercați să mituiți vreun subsecretar de stat pentru un caiet de sarcini cu dedicație, să vedem, vă bagă cineva în seamă? Vă spun eu, nu vă bagă.

Așa că io zic să-i recunoaștem meritele duamnei Gabi care a știut exact unde trebuie direcționată șpaga, să nu vă mai plângeți atât și să ne rugăm să mai țină șmecheria cu șpaga măcar trei săptămâni, că altfel o îmbulinăm cu toții.