Prima și cea mai importantă regulă ar trebui să fie dorința de a te întoarce întreg acasă. Nu uita că, spre deosebire de șoferi, care la o adică pot scăpa cu niște tablă îndoită sau zgâriată, pentru tine cel mai mic incident în trafic se poate lăsa cu spitalizare sau cu verificat personal dacă există viața de apoi.
Nu te transforma în pieton după cum îți convine ție. Șoferii din București sunt unii dintre cei mai stresați cetățeni ai planetei. Ia ghici tu cam ce-ar vrea să-ți facă un cetățean din ăsta mega-stresat când te vede mergând cot la cot cu el, pe șosea, până la prima trecere de pietoni unde, brusc, te dai jos de pe trotinetă și te avânți năvalnic să traversezi, făcându-l să pună frână brusc. Și te mai uiți și urât, că doar acum ești pieton și ai prioritate. Dacă nu ghicești, îti spun eu ce-ar vrea sa-ți facă: să se dea jos de la volan și să te bată cu propria-ți trotinetă până nu te mai ridici. Doar perspectiva iminentă a pușcăriei îl face să nu ia în considerare această opțiune.
Când mergi pe trotuare, asumă-ți că sunt făcute pentru pietoni și că ei sunt cei care au prioritate. Știu, e greu, se mișcă atât de încet și nici nu vor să se dea la o parte când strigi tu „pardon, pardon” sau agiți soneria, dar ia imagineză-ți că toate băbuțele alea printre care faci tu slalom ar fi de fapt judokani de categorie grea sau boxeuri profesioniști. Este c-ai lăsa-o mai încet cu măcănitul și-ai cauta soluții să nu-i deranjezi? Fă asta tot timpul pentru că, până la urmă, s-ar putea să dai de cineva care să-ți rupă capul.
Nu merge niciodată pe contrasens, pe carosabil. Ai pretenția sa fii luat în serios în trafic? Atunci nu-i lua nici tu la mișto pe șoferi. În plus, să știi că nu toți conducătorii auto au abilități și reflexe de piloți de raliuri. Poate se sperie vreunul când se pomenește cu o chestie pe două roți venind lansat pe contrasens și trage de volan, total neinspirat, spre tine. În caz de impact frontal, cu o mașină, tot ce vor mai recupera ăia de la smurd din tine vor fi converșii și eșarfa.
Nu trece pe roșu! Nici la semafoarele pentru mașini, nici la cele pentru pietoni, doar pentru că poți și că dacă e să fie poliție prin zonă tot ce poate să facă e să-ți ia caii de la bicicletă. Scuze, de la trotinetă.
Nu merge niciodată pe banda de doi (aia de lângă axul drumului). Dacă e să mori, acolo o poți face cel mai ușor pentru că ești la nici un metru de mașini care se deplasează cu minim 50 de kilometri pe oră. La viteza aia nici nu e nevoie să se urce pe tine, e suficient să-și arunce un șofer chiștocul pe geam. A, da, precizare: mașinile sunt chestiile alea mari din metal pe lângă care defilezi tu la semafoare.
Știu că nu e cool s-o porți, dar, la o adică, o cască bună poate să facă diferența între un trotinetist viu și un trotinetist mort. Tu alegi.
Uită de telefonul mobil. Dacă te-ai hotărât se butonezi telefonul, gândindu-te că o să conduci totineta cu mâna rămasă liberă, te-ai gândit prost. Spre deoebire de bicicletă, trotineta este extrem de greu de manevrat cu o singură mână. Cred că a fost prima și ultima oară când am căzut, de altfel. Mi-a sunat telefonul și-am dus, instinctiv, mâna la buzunar să-l scot. Am avut noroc că nu eram pe carosabil.
Dacă ești nevoit sa folosești metroul sau stb-ul în orele cele mai aglomerate, pliază-ți trotineta și, în general, încearcă să ocupi cât mai puțin loc sau să nu stai exact în dreptul ușilor. Știu, tu-ți imaginezi că oamenii din jur gândesc „wow, ce cool., și-a luat trotinetă electrică”, dar tristul adevăr este că toți ar vrea să te întrebe „ce plm cauți cu aia în metrou”. Neam de sălbatici neecologiști, ce să-i faci.
Cam astea ar fi. Respectă-le și sunt șanse mari să scapi intact în traficul infernal și profund neiubitor de mijloace de transport alternative, din București.
sursa foto
Long live ză Troty 😜
Ză Troty… păcat de ea, zace într-o debara. 🙁
„În caz de impact frontal, cu o mașină, tot ce vor mai recupera ăia de la smurd din tine vor fi converșii și eșarfa.”
-ahahahahahaha :)))))))) (esti nebun)
recomanzi inscriptionarea pe talpa a datelor de identitate pentru a ajuta „organele”, in cazul unui eveniment. iar la esarfa sa se prinda cardul de sanatate.
Comentariu beton!55
Iată o idee. 😀
da l naiba de card ca tot nu functioneaza
Frumos scris…. era sa iau un idiot pe capota, el fiind pe contrasens. Bafta lui ca doar ma-sa a avut parte de sex surpriza… virtual!
Comentariu beton!26
Păi l-am scris după ce-am văzut cam ce se întâmplă prin oraș.
Acum că aveți și un ghid pentru utilizare, fac și eu un anunț: vând trotinete electrice!
Comentariu beton!32
@Eleno, alea nu-s trotinete electrice.
Îs trotinete cum să nu fie😜.Doar nu îs vibratoare … electrice 😜
Stai, măi, oleacă! De vândut, le vând, că după aia le primesc în retur, e altă poveste.
Comentariu beton!13
Păi io n-am zis că nu le vinzi. 😛
Trotinetele ar fi noile metode de depopulat!
Ar trebui vândute cu asigurare de viață inclusă.
Aș completa…..
Când mergi pe carosabil și te hotărăști brusc să ocolești un capac de canal mai bine te asiguri pentru că altfel s-ar putea ca ultimul lucru care ți-a trecut prin cap să fie tocmai mașina care circula în spatele tău.
Comentariu beton!29
Generatoare de donatori de organe…și când îi mai văd și câte doi pe trotinetă, într-un acces total de cooloshenie, mă ia cu răuț.
Comentariu beton!21
Eu mor când văd părinți cu copii.
@mihai pe asta n-am vazut-o…cred ca imi pocnea vena aia nașpa…
Legat de prima regulă și bunul simț în trafic pe principiul dorinței de a rămâne în viață sau „care o pățește mai tare în caz de incident” : eram cu o colegă, ambele conducători auto zilnic și preponderent, dar de acea dată pietoni. Grabită, mă îndrept cu pas rapid spre trecerea semaforizată, urmând obligatoriu să mă opresc, că nu erau mașini, dar nici culoarea verde. O aud din spate, ușor panicată: „vezi că eu nu trec pe roșu”. Eu, ușor contrariată de așa remarcă: „Nici eu, niciodată! ” Ea, zâmbind diabolic „Adică trec… dar doar cu mașina”. 🙂
Comentariu beton!17
un lucru de care mi’e frică e traficu din bucurești, practic în bucurești este o singură regulă: NU E NICIO REGULĂ
stresu și nervii conducând prin bucurești, până la munte sau la mare îți scurtează viața și te transformă într’un animal de pradă
eu nuștiu cum rezistă bucureștenii și mai ales cum nu iau măsuri de descongestionare a traficului, bănuiesc că sunt conduși de proști
Ar putea, eventual, să renunțe și la căștile din urechi. Valabil și pentru bicicliști, de altfel. Eu nu îmi pot da seama cum poți merge pe trotinetă electrică cu muzica bubuindu-ți în urechi, când și mersul pe jod cu căști în urechi e destul de riscant.
Oricum, e fascinantă încrederea pe care utilizatorii de chestii cu două roți o au în colegii lor de trafic care folosesc 4 (sau mai multe). Ai zice că trotinetiștii și bicicliștii sunt oameni mai buni decât șoferii. Dar sunt sigur că e doar o impresie. 😜
Comentariu beton!25
Ah, da, ce-am uitat de asta cu căștile.
Mda. Recent, mergeam pe trotuar și m-am ferit la limită din calea unui imbecil pe trotinetă, care zbiera „pardon, la o parte!” În fața mea era o femeie cu un copil în cărucior.
Foarte util ghidul. Numai de-ar ajunge mesajul la destinatari.
Foarte bune regulile, da, este o adevărată aventură să circuli în ziua de azi, prin București.
…
Trei bărbaţi mor şi ajung în Rai. La uşă îi întâmpină Sfântul Petre şi le face cadou, în funcţie de cât au fost de credincioşi nevestelor, câte o maşină. Primul primeşte o limuzină cu şofer, al doilea o maşină normală şi al treilea un trabant. După câteva zile se întâlnesc iar cei trei prin Rai şi cel cu limuzina plângea din toţi rărunchii. Ceilalţi îl întreabă:
– Cum? Tu ai primit cea mai bună maşină şi acum tot tu eşti cel care e nemulţumit?
– Da, ieri mi-am zărit soţia pe o stradă aici în Rai…
– Ei şi?
– Mergea pe o trotinetă!…
Comentariu beton!26
Dacă pe bicicliști îi mai poți anticipa pe trotiniști, sufletul. Și rămâi doar cu înjuratul când te aduni grămadă cu tot cu mașină pt că el, trotinistul, brusc din pieton devine participant la trafic, pe contrasens…mi-aș dori sincer orașe doar cu autobuze, troleibuze, etc și biciclete/trotinete, dar unii nu au nici o regulă, când pe trotuar, când pe stradă, când pe față când pe dos și toate astea când nu te aștepți. Și vad o grămadă traversând pe trecerea de pietoni călare pe „bolizi” foarte nepăsători…
Facandu-l
Corect. Done.
Eu nu mă mai dau cu bicicleta pe stradă deoarece era să mă spulbere, undeva la amurg, un șofer nesimțit, asta deși aveam pe mine o greacă reflectorizantă.
Clar cu trotineta nu m-aș da nici pe trotuar și nici pe carosabil. Pe trotuar pe pistele de bicicletele pietonii circulă de parcă zici că pista aia are miere, iar pe carosabil șoferii abia pot să fie atenți la alte mașini, darămite la bicicliști și trotiniști.
Nebunaticule 😜. Vreau și eu o greacă reflectorizantă😎
Comentariu beton!20
@Habar singura greacă pe care o cunosc este @Anduta. Nu știu cum arată dar pare simpatică! Work your magic with her… 😁
PS. Te iei și tu de o mică greșeală de tastare… Offf nu am văzut așa ceva!
Comentariu beton!18
Anduța e reflectorizantă?!
Comentariu beton!13
@Anouk cred că e reflectorizant… de frumoasă! Un suflet atât de bun nu are cum fi altfel!
In afara de pista de biciclete de pe Victoriei si aia asa-zisa din jurul IOR-ului nu mai exista nicio pista legala pe trotuar. Toate au fost declarate neregulamentare, asadar pietonii pot circula cat doreste sufletul lor pe ele 🙂
Comentariu beton!15
Sunt oarecum bulversat. Anduța e româncă get beget. Are ceva tangențe cu civilizația greacă ca și mine de altfel. Mie îmi e simpatică și nimic mai mult. Ca de altfel și domnia ta. Nu e nimic magic în asta. E natural și bio 😜. Am femeie și copil acasă, nu joc aiurea că nu e genul meu. Capisci?
Ce să fac și eu dacă-s cârcotaș. Să mă rog de lume și de Dumnezeu ca să mă ierte? Neah😎
@Anduta ceea ce am spus la adresa ta este doar un compliment și atât, nimic mai mult. Nu vreau să te simți stânjenită în vreun fel.
@Habar îmi ești simpatic și îmi cer scuze și față de tine și față de @Anduta. Pe ea am implicat-o fără voința ei. Recunosc că sar calul uneori și mulțumesc că am vecini care mă trag de mânecă, când o fac!
Povestea aia veche, dacă nu mă înșel au trecut doi ani, a fost o chestie puțin dusă la extrem… de către mine, când mi-am intrat puțin prea mult și prea bine în rol. Mi-a părut rău, recunosc, dar o parte din mine dorea să fie adevărată toată tărășenia. Pot spune cu mâna pe inimă că bucățica aia din mine încă mai dorește… asta!
Spunând aceste chestii să știi că îmi este dor de tine și sper să fii bine!
Alooo băiatuuu ? De cine îți e dor ? De mine ?
Ai GREȘIT parteneru’, băiatu’ meu 😜
Mai bagă o fisă, mai dă o tură cu trotineta🛴
Comentariu beton!15
@Habar lasă vrajeala știi prea bine la cine mă refer…
Aline, dacă tot ai sărit calul, măcar de-o făceai și tu până în văzduh și ziceai „pare extraordinar de simpatică”. Să se potrivească mai bine cu sufletul meu „atât de bun” 😂
Comentariu beton!16
@Anduta nu este nevoie… doar dacă zici numele tău se subînțelege asta…
@Aline nu ești tu când îți este foame… mă duc la masă!
Pana acum vreun an-doi specia cea mai proasta era compusa din 2 elefanti/elefante mergand in paralel cu bicicleta pe strada!
De fiecare data imi imaginam (si inca imi imaginez) metode exotice de a ii face sa dispara!
Si nu e vorba numai cand sunt sofer!
Cretinii vorbesc intre ei si eu trebuie sa ii depasesc cu bicicleta pe la mama naibii. Ca unu nu s-ar uita vreo secunda daca incurca! Nu! De ce s-ar uita!
E si mai spectaculos cand se decid brusc sa se opreasca si blocheaza toata banda de biciclete!
Dar au aparut trotinistii!
Aia de dau din chicere si se balangane ca prostii sunt una. Dar aia cu baterii mai merg si tare!
Never say never! Sau, cum se spune mai plastic: mama prostilor e mereu gravida!
Comentariu beton!14
Aia cu mersul pe contrasens, e cea mai importantă. Ieri făceam dreapta, pe o stradă cu sens unic. Ghici unde mă uitam? În stănga, normal, să dau prioritate mașinilor. Când să accelerez și să virez, ce văd? Un trotinetist venind pe contrasens pe stradă cu sens unic, fix spre numărul meu de la mașină! Nu avea cască, avea căști, în urechi! E norocos că am mașină cu puțini cai și nu demarez în trombă!
acum o săptămână îmi spune tata că a fost în oraș și a văzut unu pe trotinetă pe bulevard
i’am spus să fie atent că ăștia pe trotinete sunt deșucheați și un pericol pentru conducătorii auto
în sărăcia din moldova asta ne mai trebuia, nebuni pe trotinete electrice 🙄
ps: sincer mie mi’ar fi frică să conduc în bucurești cu ce faună e în trafic
Militari – Lujerului, nițel mai devreme: trotinetist echipat regulamentar (șapcă, ochelari de soare și căști înfipte-n urechi) face slalom printre mașini. Pân’ la urmă se prinde cum stă treaba, se potolește și se strecoară între benzile 1 și 2. Nu mai lipsește decât să facă vreunul o glumă proastă, să deschidă ușa, și e aranjat de-un drum la spital, dar scapă și de data asta. Așa că, la semafor, face brusc stânga prin fața mașinilor. Oare de ce s-o fi enervat cel de pe banda a 5-a, de s-a sprijinit brusc în claxon? Cam nervoși șoferii p-aci și zău că nu-nțeleg ce or avea cu „verzii” ăștia. 🤔
doar umpic curios…oare se exista vreun regulament pt ceva in ro si, mai important, vreo institutie, organism, ceva acolo, care sa vegheshte la respectarea lui?
…nu dati cu parul, rogu-va.
Aș mai adăuga: încearcă să menții un stil de viață sănătos din respect pentru receptorii eventualelor organe potențial potabile.
Stii cum e sa raspunzi ca un Boss la telefon cand trece un trotinetist pe langa tine cu 40/h pe trotuar strigand „pardon, pardon”(mai ales ca in Plo nu avem decat o zona de biciclisti, pe Bulevard) ? Sa vezi ce mishto ii sta fara dinti in gura dar cu un cot. Nu am facut-o dar astept ocazia 🙂
nu sunt violent de felul meu dar recunosc ca exact la asta ma gandesc si eu. La un cot ridicat in figura si un vai ma scuzati nu v-am vazut, vene-a-ti prea repede. In rest regulile enuntate ar trebui transformate in sticker si lipite pe toate trotinetele.
S-a oprit coloana de masini din fata brusc, am franat si eu energic dupa care am auzit „bum” in spate.
M-am uitat in retrovizoare si am vazut un ” post-it” urias cu fata de om pe parbrizul din spate.
Avea si vesta, avea si casca dar trotineta i-am extras-o de sub masina.
Si pe el l-am extras de pe masina.
Daune minore.
El spune „nenea a-ti franat prea brusc”
Brusc mi-am dat seama ca, cu doua roti de diametrul unui salam feliat, nu ai cum nici sa franezi „brusc” si nici sa virezi la 25 km / ora.
Dati-le dreaq de troty….bicicletele sunt de 100 de ori mai sigure.
https://www.youtube.com/watch?v=gyAtT0sJMBE
Nu ca nu ai dreptate, dar asta e o greseala a ta. Putea fi cineva care sa traverseze strada si l-ai fi luat pe capota. Da, te uiti in stanga, dar dupa te uiti si in dreapta, inainte sa pleci.