Ieri, pe la orele 16.00 trecute fix m-am trezit cu un mesaj de la Elena: ”Vezi că-ți trimit un text pe email, dar nu-l pui sâmbătă, că am treabă și nu pot să răspund la comentarii”. Așa că m-am executat și l-am pus azi. E bine, șefa?
…
Mă sună vinerea trecută o prietenă de-ale mele.
– Ce faci azi după serviciu?
– Nimic.
– Hai să ne vedem! Sunt devastată.
Și chiar era. Am observat asta când a apărut într-un final cu o întârziere de juma’ de oră la locul întâlnirii.
– Iubi a înnebunit! Vrea la pește mâine. Și-mi făcusem planuri cu el pentru weekend…
„Iubi” este iubitul ei de vreun an și acum două luni au decis să se mute împreună. Ea pare dependentă de relația asta, deși până să-l cunoască era o tipă destul de activă. Avea vacanțe, ieșiri, mergea chiar și la dansuri. Făcea lucruri. Acum nu mai face. Acum are planuri doar cu el. Iar el pare că are planuri și fără ea. Ceea ce mi se pare foarte firesc. Două cafele și vreo 10 țigări mai târziu, am tras concluzia decisivă: el a greșit! N-a știut dom’le cum să-i spună că ar sta și el pe baltă. În liniște.
Și cum sunt puține lucruri pe care nu le-am trăit în viața asta, m-am gândit să las aici câteva sfaturi pentru toți „iubi” care se trezesc ei așa peste noapte pescari.
1. Domnilor, anunțul NU se face vinerea. Se face pe marți, maxim miercuri. Iubita trebuie să aibă timp să rumege informația și să emită un răspuns pozitiv. Grijă mare când întreabă „cât stai?”. Musai trebuie să răspunzi cu mina cea mai tristă de care ești capabil: „doar sâmbătă, iubito! De la 6 la 18. După aia sunt al tău”. Asta o s-o liniștească cumva și va spune un „da, bine” pe care-l vei simți ca o măciucă în moalele capului. Dar, hei, mergi la pește! Mai contează o măciucă în cap?! Aia zic și eu.
2. După ce ai primit primul „da” din viața ta care te urcă la ceruri, fă-ți planuri cu ea pentru duminică. Atunci pe loc! Trebuie să simtă că e importantă. Propune-i o sesiune de circ. La ăla dintre blocurile din cartierul unde stați. Spune-i că mergeți de la ora 10. Trebuie să pari nerăbdător. Știu, ai vrea să dormi până la 12 după ce soarele te-a bătut în cap o zi întreagă. Asta e. Privirea aia și vocea ei când îți va spune „nu de la 10, (nenică), mergem de la 15” (oră la care tu zaci de regulă), ei bine, privirea și vocea îți vor scrijeli creierul. Ai vrea să urli la ea, dar din gură îți va ieși: cum zici tu, iubito! De la 15 să fie.
3. Gata! Ai scăpat! Acum trebuie să fii atent când te întorci, ce îi spui. Nu știi? Stai că te ajut eu. Când te întorci, povestește-i cu lux de amănunte ce ai făcut. Lasă-ți fața atât de dragă ei să arate bucuria imensă pe care ți-o aduce pescuitul. Asta poate o convinge ca și data viitoare (că va exista o dată viitoare, crede-mă!) să zică tot „da”. Dar, atenție! SFAT FOARTE IMPORTANT: când îți arăți bucuria, nu tremura ca prostul și nu-ți lăsa ochii să-ți iasă din orbite sau să-ți alunece peste cap de plăcere. Mai bagă și cât’un: mi-ai lipsit enorm. Nu mai merg niciodată. Fără tine mi-e greu chiar și 12 secunde, d-apăi 12 ore. A zâmbit satisfăcută? Bun! Acum taci și îmbrățișaz-o! Și sări un pic în aspirator și-n blide. Gătește! Eventual și-n cârpa de praf, asta dacă nu ai cardul la îndemână.
4. Te-a cuprins microbul! Și deși arzi de nerăbdare să repeți starea aia de beatitudine de pe baltă, nu programa altă sesiune de pescuit decât peste o lună. În tot acest timp, știi ce ai de făcut. Cum nu știi?! Vezi că în debara, sub raftul cu pantofi e aspiratorul. Pune-l la treabă! Iar și iar.
5. A trecut o lună. E momentul să-ți încerci norocul! Spune-i iubitei că „nenorociții” ăia de colegi de muncă merg iar la pește. Și că dacă nu te duci, o să pari un fătălău. Ce femeie ar vrea ca iubitul ei să pară fătălăul grupului?! Îți răspund eu: nici una!! Așa că va spune iarăși „da”. De aici totul va merge ca uns pentru tine. Pescarule. Balta te așteaptă!
Hai că pe voi, domnilor, v-am rezolvat în cinci puncte. Dar trebuie să le spun și lor, doamnelor, la ce se înhamă.
Doamnelor, ăsta va fi momentul când l-ați scăpat pe iubi printre degete în marea lui plăcere. De aici încolo lucrurile vor decurge cam așa. Va continua să meargă la pește cam încă vreo două sâmbete. La rând. După care va veni să vă anunțe că programul la baltă e de 12 ore și că „nenorociții” pleacă de vineri seara până sâmbătă seară. Adică două serii de pescuit. Ce atâta tevatură? Cu acru în gură și pe față, veți zice „da”, pentru că expresia aia „fătălăul grupului” nu vă coafează deloc. Pe el nici atât.
Și uite cum de la un simplu „da” ai ajuns să nu mai ai loc în casă de undițe, cârlige, ațe, mulinete și boilis. Boilis ăsta e momeala de pește. Lăsat pe balcon în bătaia soarelui, va atrage de la sine o reclamație la poliție, din partea vecinilor, că ții în casă un mort intrat în putrefacție. Și asta nu e tot. Veți vedea cum mai apare un cort, sac de dormit, pelerină de ploaie, cizme de cauciuc și o umbrelă cu tot cu suport. Iar tu te vei întreba când naibii v-ați întors în epoca de piatră și ați început să trăiți din pescuit? Că altfel nu-ți explici cum un hobby se poate face pe vreme ploioasă.
Trecem peste etapa în care va aduce acasă tot ce a „vânat” și în toată bucătăria va mirosi a pește și solzii vor fi împrăștiați peste tot în urma curățării peștelui. Sâmbăta veți mânca DOAR pește „prins de mine, iubito”. Te vei uita la el cu tot dragul de care mai dispui și te vei întreba: oare cu ce mă deranja să pară ăsta fătălău?
Bun. Ajungem la faza în care programul de pescuit va deveni săptămânal, și nu oricum. Ci de vineri de la 18 până duminică la 18. Să nu te miri când pe harta țării vor apărea bălți fără semnal 3 sau 4G. Deci nu vei putea să-l suni. Nici el pe tine. În tot timpul ăsta tu îl vei aștepta să vina ars de soare, să-l ungi cu cremă pe toată pielea și să-l doftoricești. Sau vei putea alege să faci și tu ceva care să-ți placă. Să ieși, să citești, să mergi la dansuri, poate chiar să bucătărești. Poți face orice.
Pentru că, ghiciți ce? Textul ăsta nu este despre pescuit. Nici despre pescari. Este despre hobby-uri. Despre ce ne place să facem. Despre cei pe care i-am ales la un moment dat să ne fie parteneri pe drumul vieții. Este despre omul de lângă noi, pe care ideal ar fi să-l lăsăm să se simtă exact așa cum l-am găsit. Liber.
Pentru că altfel, „mortul” din poveste nu va fi peștele…
Mai fac și eu regulile, mno?!
@faianțare, ești pe recepție?
Că io-s pe val.
Comentariu beton!25
Telepatico! 🙂
Ieri a venit de la pescuit, plecat de sâmbătă. Cu 2 somni în traistă.
Și, conform înțelegerii, tot el i-a curățat, spălat, prăjit. La mâncat m-am băgat și io, să nu spună că face totul singur.
După despachetarea harnașamentului ăla înfiorător de care zici, într-o sacoșă văd niște gunoi și-i zic. Cică ”ăsta nu-i gunoi! Îs niște chestii importante pentru pescuit”. Le-a adunat și nu știu pe unde le-a băgat.
Bun somnicu’ ăla prăjit, bun.
Comentariu beton!47
@Laura, dacă bocăne cineva tare la ușa, nu deschide! E poliția. „Gunoiul” ăla o să miroasă.
Comentariu beton!23
Ce ape adânci și tulburi ai agitat, huh 😋. Mie îmi plăcea vânătoarea, subliniez plăcea😊. Csf, n-ai csf.. rău cu ele, da’ mai rău fără ele … de hobby-uri zâc!
Comentariu beton!15
Fost-ai lele cât ai fost..
Ahahaha!
Nu am avut norocul, sau nenorocul, nici nu știu care e varianta corectă, să am un pescar prin preajmă.
@Gabil, „pescar” și „prin preajmă” în aceeași propoziție? Mai înțelegem și noi ce citim?!
Nu am avut un pescar. Prin preajmă. Cred că acum e mult mai clar.
Ce bine că n-am asemenea hobby-uri! Asta mă scutește de toate strategiile astea. 🤣🤣
De jucat jocuri mă pot juca acasă, iar la meciuri mai merg (rar, ce-i drept), dar iau și piticii, ceea ce e un mare plus. 😜 Când nu erau ei, mergeam la meciuri cu ea. Win – win!
Am încercat și eu o dată o partidă de dublu la un meci pe Arenă. Se înjură mult pe stadion. Am stat roșie în obraji tot meciul, că-s o pudică.
Am renunțat. Acum cos.
Comentariu beton!36
@Elena P cum adică coși ? Ce anume ? Goblenuri ? Găurile din buget ? Pff, încearcă nivelul următor! Croșetează ceva …
Comentariu beton!18
@habare, găurile din buget apar când sâmbăta în loc să mănânci pește prins, îl cumperi. Nu e cazul meu😜.
Comentariu beton!14
Normal că nu e cazul tău, @ Eleno, îi coși un petec de ceafă de porc. 😛
Comentariu beton!13
@didino, și îi prind și doi cartofi prăjiți în piept. Dă decor așea:)))
Comentariu beton!13
Cât de sadică poți fi sa cosi goblen. Cum poți înfinge un ac de patru ori într-o zonă de un milimetru pătrat și să fii fericită? Sau și ăsta e un sport nobil, ca pescuitul?
Hmm… facem analiza pe text. Deci, avem prietena care inainte avea o viata personala activa 😂😂 gen iesiri, dans, etc. Avea pe dracu’, nu avea pe nimeni in viata pina sa apara „iubi”. Care iubi a devenit tinta mult prea multei atentii ( NU mai are ” viata sociala” ) a prietenei. Omul vrea si el putina libertate si ii spune mimozei ca iese cu baietii la pescuit.
Wow… odiosul se duce la curve, cum asa dintr-o data merge la peste??? Ceea ce ne duce la gindul ca pisi, in dorinta ei de a avea totusi o fiinta umana pe linga ea, l-a agatat fara sa stie mai nimic despre hobby-urile lui… daca dupa un an de stat impreuna nu stie cum se relaxa iubi INAINTE, are o problema.
Da, poti sa ti anunti consoarta vineri ca a doa zi iesi doar cu prietenii, fara ea.
PS. Prietenei ii place cumva Nickelback? Ca in functie de raspuns continui…😬. Si sunt si misogin ce are frustrari ca strugurii „E” acrii.
Comentariu beton!17
@Adib, stai puțin, nu te enerva așa tare.
Asta cu plăcerea pescuitului cică apare, sau nu, după ce mergi prima dată. Și el nu fusese până atunci.
Comentariu beton!12
Si ce bine-i dupa vreo 10 ani de relație cand zice ca merge la pescuit. Chiar te bucuri 😊.
Al meu bărbat nu e pescar, asa ca nu se pune. Ziceam si eu numa’ asa 😊, ca doar nu-s vreo insensibila.
Comentariu beton!21
@Maria, :)))))))))))
Ți-au zis prietenele că se bucură. Știu😜.
@Maria, cam aşa, da 😊
Iar după vreo 15 ani te ia el la întrebări… că ce uşor îl ‘lași’ la pescuit’ – oare nu-l mai iubeşti ca în tinereţe? când te agăţai ca scaiul de el de el să nu plece…
Comentariu beton!26
Iar după vreo 20-30 de ani îl întrebi ”tu când naiba mai pleci la pescuit, că m-ai albit?!” 😛
Comentariu beton!21
‘Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi…’.
Sau, să avem prin preajmă pe cineva care să ne oprească de a păşi în gol, posesivi şi mânaţi de orgolii. Ori măcar să ne dea de gândit. Pentru că abia mult mai târziu vom realiza că în undiţa aia se prinsese peştişorul de aur dar nu-l vedeam de solzi şi boilis. Şi vorbesc aici la plural: noi nu-l vedeam = eu şi el, sau ei = el şi ea, etc. Adică peştişorul ăla de aur nu era pescarul (scuze pentru confuzie 😜) ci era ceea ce aveau împreună fata şi pescarul. Of course.
Comentariu beton!13
@solandi, și acum mă lași așa? Dacă peștișorul nu era pescarul, zi-mi ce aveau împreună fata și pescarul.
@Elena, păi tu crezi că eu ştiu? De aia am lăsat în coadă de peşte aurit.
Dar pot face analiza literară, fii atentă:
Nu contează ce aveau, contează că ‘încă’ mai aveau. Iar peştişorul ăla de aur e pomenit simbolic, ca să se înţeleagă că era ceva ‘de bine’. 🎎
@Laura G, stai să vezi după 40 de ani! Că-ți vine să-l întrebi dacă nu dorește el să facă o călătorie în jurul lumii. Pe jos, evident! Ba chiar de două ori consecutiv, poate i-a scăpat ceva nevizitat… @Elena, foarte fain articolul de azi. Ca de obicei, de altfel.
@Ana G,
Mersi de încurajare. I-aș sugera de pe-acum, să aibă timp de pregătiri 🙂
Întreb pentru un prieten.
Ăștia care n-avem hobby-uri, să le găsim mândrelor unul?
Comentariu beton!15
@Sfinte, da. Dar recomandarea ar fi să arate bine. Vorbesc de hobby, desigur.
Comentariu beton!16
Nuțico, nu c-ar fi greu, dar e imposibil.
Toți sunt măcar puțin mai frumoși ca Dracul.
Toți hobby, firește.
Comentariu beton!13
Hai, bre, că n-or fi chiar toți mai frumoși ca tine :)))).
E vreuna dintre voi care s-ar uita la unu mai urât ca Dracu’?
Să ridici mână dacă-i așa. :fingerscrossed:
@Eleno, îs tare de acord cu finalul, pe mine mă uimesc cuplurile care stau bot în bot toată ziua și merg peste tot împreună, nu înțeleg cum funcționează.
Io am avut noroc, p-al meu nu l-a prins microbul cu pescuitul, el e cu lemnele lui. Când ne-am mutat la casă am agreat că garajul e al lui, iar debaraua și curtea din spate sunt ale mele. Mhm, ți-ai găsit, s-au înmulțit sculele alea de zici că suferă de diviziune celulară, așa că alea mai prețioase au ajuns lângă jucăriile mele, în casă. I-am făcut loc, că-s o drăguță.
Să spun cât de păcătos e rumegușul ăla și cum zboară peste tot? Ori cât de melodios sună freza, șlefuitorul, bormașina sau orice altă jucărie d-asta în weekend, când tu încerci să-ți auzi gândurile? Mno, în fine, la asta cu gălăgia n-am găsit cu ce să vin în contrapartidă, dar am găsit pentru mizerie. Grădinăresc. El are rumeguș, io am pământ, iar aspiratorul a devenit un fel de prelungire firească a mâinii.
Așa, că m-am lungit cam mult, când zice că tre’ să meargă să mai cumpere nuș ce șuruburi, șaibe, avioane, răspunsul e “Ce tare, hai că vin și eu, am de cumpărat niște ghivece. Ah, da, ia și mănușile cu tine, ai de cărat saci cu pământ”. Niște țărani, dom’le. 😜
Comentariu beton!39
@didino,
Aham, deci voi cumpărați peștele. Sunteți pe opulență.
Comentariu beton!16
Clar, îl iau gata curățat, numa’ bun de aruncat în tigaie.
Comentariu beton!13
Duamna aronddidina, cuplurile care stau bot in bot toata ziua sfarsesc… de obicei la tribunal.Cam toate .Si cunosc exemple garla.Când ii face unuia click creierasul ca nu e necesar sa stea bot in bot cu iubi permanent, ca sunt si alte lucruri interesante in lumea asta, se termina .E la fel ca la copiii tinuti din scurt care atunci cand scapa in lume iau la rand tot ce nu au putut experimenta .
Ih, si e boilies.Doar așa, pt. enervat puțin.
Comentariu beton!19
Domnu’ @Marius, mă declar uimită, nu m-ați contrazis. Ați pățit ceva?
Ce-s boilies, momeală? Nu le am deloc cu pescuitul.
@Marius, hooo, mă, că știu despre el doar cum miroase și cum se pronunță.
Ignorați ultima întrebare, am văzut acu’, în textul Elenei, că e momeală. 😜
@Elena, sunt jdemii de arome , unele miroas frumos, altele naspa.Parcă ala cu aromă de halibut pute nasol de tot.Eh,doar atât Iți spun,dacă n-ai deschis niciodata frigiderul si n-ai gasit viermusii misunand peste tot prin el, nu stii ce-i ăla pescar:)))
Doamna didina, pai se poate, cum să vă contrezic eu pe dvs?Nu mi-ar crapa obrazul?
P-aia cu viermii în frigider am pățit-o. Fuseseră puși intr-un borcan cu capac găurit, cică să respire, să nu crape lighioanele sufocate. Au respirat de-au umplut frigiderul. Când am deschis ușa și i-am văzut, în 3 secunde mi s-au derulat în minte toate scenele horror din filme. Am închis-o brusc și-apoi am emanat niște urlete la telefon.
Cât despre momele, ultima oară (adică sâmbătă) a cărat cu el si vreo 4-5 kg de boabe de porumb, plus un pachet de carne/ficat/whatever…
Hmm, încă puțin și le deschide un spa peștilor ăia.
Comentariu beton!25
@didina, în afară de cuplurile alea bot în bot, eu mai știu și cupluri în extema cealaltă care nu fac nimic împreună de plăcere, de drag și nici știu, sincer, ce e mai rău. Adică în afară de mers împreună la supermarket și în vizite la părinții fiecăruia, nimic. Nu tu ieșire la restaurant, la cinema, la o plimbare, la o prăjitură, de vacanțe nu mai zic. Nimic-nimic. Pe ăștia unde îi încadrezi? Mi se par cel puțin la fel de triști ca ăia care fac chiar tot împreună.
@Rox, îmi par la fel de triste ambele variante. Nu văd de ce ai sta lângă un om cu care nu ai nimic altceva de împărțit în afară de îndatoriri. Se tratează, într-un final, tot cu ce zice @Marius mai sus. 😉
Adica in „Operatiunea Monstrul”, monstrii erau de fapt pescarii ?
@Sorin, clar!
Hm, ce chestie. Nu-mi mai merge mihaivasilescublog.ro pe windows chrome dar culmea este că merge din linkul de pe pagina de feisbuc a lui Mihai.
Fix asta am observat şi eu acum vreo 4 zile. Rareori se deschide (blog-ul) din google. Dar de pe pagina de facebook – din prima.
Hmm…dar ce facem atunci cand el este super-pasionat de pescuit si, intr-o dimineata, te trezeste ca sa vii cu el ca „nemernicii” de prieteni nu mai vin si el ce sa faca, sa stea singur 12 ore? Si tu il intrebi suav „ba, te-a prostit foamea? ce sa caut eu pe balta? vreun sirenoi?”. si el „nu, pe bune, vii?” si baga fata de catelus in ploaie. si tu te sacrifici, te echipezi si te duci cu nebunul pe balta. si, culmea, nu e chiar atat de plictisitor si e dragut sa il ajuti sa scoata pestele din balta si sa iti explice ce si cum, ca daca bate vantul nu e bine, ca daca bate soarele din nu stiu ce unghi iar nu-i bine, ca trebuie sa arunci intr-un fel, etc. si cica sambata mergem iar sa ma bata soarele pe balta :)). ca cica e mai distractiv cu mine decat cu prietenii lui. na belea!
Comentariu beton!39
@Andreea, la asta chiar nu m-am gândit. Voi o să aveți două perechi de cizme de cauciuc în casă.
Da’ vreau să te întreb ceva: ție nu-ți place să coși, este? Și nici să bucătărești.
Comentariu beton!19
@Andreea, eu cred că tu ești tare liniștită și cuminte de felul tău.
Eu am fost o dată la pescuit când eram mică și concluzia a fost că sunt mult prea agitată și gălăgioasă pentru „sportul” ăsta și sperii dihăniile apelor. Cred că nu m-am schimbat prea mult. Hai, poate că aș putea sta locului cu o carte în loc să zburd pe lângă lac ca în copilărie, da’ de vorbit tot vorbesc tare și des. Cred că aș fi expediată acasă după o oră de pescuit :)))
@Andreea, voi sigur mergeti la pescuit pe balta?….
Nu pescuiește că….lemne, ca al didinei. Are o mulțime de scule. De la el am înțeles ce e pasiunea. Aia de ți se face dor dacă nu o practici. De ajungi să o și visezi când dormi. Cum să îi iau bucuria asta???? Am învățat și eu, la nivel teoretic, multe despre scule și lucrări tehnice de la el.
Și mă înțelege și el când vreau să citesc, nu să văd un film sau fotbal la tv.
Altfel, cam facem multe lucruri în comun și nu ni se pare problematic. Așa ne-am construit relația de la început. Și ne simțim bine așa. Dar nu cerem altora să facă la fel ca noi. Poate nu ar funcționa la fel de bine.
Comentariu beton!15
@RMD, frumos ai scris.
Săru’ mânaaaaa.😘😘😘
Din suflet. Tot de acolo am și scris.
Gașca prietenei mele merge la pescuit( după ce se mai încălzește seara) cu tot familionul, că doar cu cine să lase copii acasa! A devenit un mod de viață pentru ei iar eu mă bucur maxim să mă duc după ei la balta( avem multe zone pe litoral) ei aleg zone mai retrase să nu deranjam pe alți pescari și ne distrăm până noaptea târziu, apoi dacă nu găsesc cazare plec acasă. Am fost odată 7 mașini iar eu am dormit în masina, nu mă mai dădeam plecată. Nu mă atrage pescuitul dar le înțeleg nevoia de timp de calitate cu cei dragi. În plus am observat că timpul pe baltă se dilată și chiar te recreezi față de o sesiune de orice în oraș!
Comentariu beton!15
@Mary M, n-am fost niciodată pe baltă. Ideea de a mă trezi dimineața fără cafea și tigară, fără baia mea de acasă mă sperie😜. Probabil că o să încerc și asta.
@Elena,
Am aflat azi de la omu’ că se poate merge la pescuit și să te cazezi la pensiune cu baie, piscină și internet. Pentru însoțitori comozi 🙂
Comentariu beton!15
Păi nu sunt asa matinală, eu vin după ce ei încing gratarul😆!
Singurul hobby de care el zice că sunt responsabilă că s-a lăsat, deși eu nu-mi amintesc s-o fi făcut, e Fifa pe Play Station. Adică țin minte, pe la începuturi, că mai veneau prieteni de-ai lui să se joace, dar după ce se termina partea de vorbă și socializare, ei își vedeau de treaba lor și eu de-ale mele. Adică ieșeam în oraș, că stăteam într-o garsonieră, unde altundeva să mă refugiez?
La pescuit eu am mers doar la bunici la gârlă, am prins ceva pești, mi i-a făcut pisica harcea-parcea, dezamăgitor, muncă în van.
El mergea cu unchiul lui în copilărie, stăteau și peste noapte, îi plăcea, are povești faine.
Avem niște prieteni, el merge des la pescuit și chiar prinde pește la greu, ea îl însoțește uneori, alteori își face alte planuri, de regulă ieșit la dans cu fetele. Ne-au invitat și pe noi în Deltă la o astfel de acțiune (de pescuit, nu de dans), am acceptat la nivel de principiu, rămâne de văzut când și dacă o vom pune în aplicare. De devenit hobby la mine mă îndoiesc amarnic, la el nu mă pronunț, dar normal că acum sunt tare curioasă dacă. 🙂
Comentariu beton!16
@Anduța, Fifa, ce amintiri…
Cred că pe PC și pe PS3, ăia din joc reușeau să scoată mingea din teren prin monitor. Altfel nu-mi explic două tastaturi sparte, un controller găsit în grădina din fața blocului, al doilea controller spar făcut țăndări și un monitor decedat prin explozie. Aleg oricând boilisul pe balcon în pungă de plastic pe caniculă.
Aaaa, stai puțin, că dacă se apucă de hobby-ul cu pescuitul la modul regulat, nici cu gândul nu gândesc să găzduim boilisuri împuțicioase și alte accesorii de amatori prin casă. Cu mâinile goale, sau hai, cel mult cu o suliță mă aștept să-l practice, păi? 😀
Comentariu beton!13
@Anduța cum e asta cu regulat, amatori, mâinile goale, suliță și practică ? Detaliază, te rog, că io-s novice😋
Ps. De la bunică-mio am învățat să pescuiesc cu coșul de nuiele la scorbură subacvatică😏
Să pescuiești ce? Veverițe subacvatice?
Comentariu beton!17
Bunicul „pescuia” cleni și mrene cu coșul de nuiele. Eu îl încurajam de pe margine și îi păzeam hainele și bicicleta😏.N-aveam voie să intru lângă el că era apa mare. Țin minte că odată am găsit o scoică de râu. Nu avea perlă, dar uite că peste ani a „generat” una : asta cu „veverițe subacvatice” 😉
Habare, ori tocmai ce m-ai făcut ”scoică”, ori atribui ”perla” mea altei entități. În fine, să trec cu eleganță peste și să te informez că veverițele subacvatice au fost și sunt ceva foarte comun. Doar că tu n-aveai cum să le vezi de pe margine, mai ales dacă erau dotate cu recirculatoare, doh! 🙃
Cu multi ani in urma, prima sesiune cu EL pe balta s-a lasat cu o groaza de mituri spulberate si invataminte pentru pentru stiinta mea (si a altora), respectiv:
– daca nu esti de cu seara pe balta, ai pierdut 10 ani din viata si cel mai bun loc de pescuit ever – asta nu ti-o va ierta!
– niciodata sa nu trantesti minciogul in cap vreunui peste – scapa din carlig si ii avertizeaza si pe altii sa ocoleasca zona in care stai tu si astepti apoi, ca prostul, o zi intreaga!
– rama nu trebuie plesnita sub nici o forma inainte de a o pune in carlig – ea trebuie sa se zbenguie in voie si sa aiba pofta nebuna de dans ca sa atraga ceva, totusi…
– cand scoti pestele din apa si il vezi agatat la capatul lansetei, incearca sa il scoti usor cu mana, nu sa il “sinucizi“ pocnindu-l de vreo barca/galeata cu momeala/copac sau partener de pescuit! E naspa!
– daca, din intamplare, in linistea idilica a baltii, super relaxat fiind, iti sare o broasca pe picior, nu trebuie sa sari si tu in balta! E si mai naspa!
– si NU! … chiar NU iti trebuie machiaj la pescuit! Pestele nu se lasa pacalit de aparente! (spre deosebire de oameni…) 😀
Comentariu beton!40
@RELIYZKA, hahahaaaaaaaa. Ești tare rău de tot! :)))))))))))))
Zi-mi ce-i ăla minciog până nu leșin de râs.
Comentariu beton!13
Mooor :)) Minciogul este plasuta aia cu care crezi ca poti prinde fluturi, dar, in schimb, scoti pestele din apa. Dar nu il scoti oricum, ci delicat, bagi minciogul usoooor sub el, sa nu il deranjezi ca sa sa zbata si sa scape si apoi sa nu mai scapi tu de privirea lui acuzatoare gen „ce monstru am scapat din cauza ta” – am invatat asta the hard way :))
Comentariu beton!19
Pff… fataah ești REALĂ ? Auzi, n-ai vreo amică specializată pă vânătoare ? Mi-ai făcut o poftă … mmhm. Felicitări!
@Andreea, mă crezi că am pe balcon minciogul ala? Doar că, în nemernicia mea, îi spuneam „plasă”.
@Elena P Greu cu sculele astea. Apropo, când e „botezul” tău într-ale pescuitului ? Dacă nu-i cu dar, să fie cu spectatori @live, alea alea 😋
@RELIYZKA, să nu bagi in seamă cele doua dislikeuri. Continuă să scrii. Așa îi vei face de balamuc pe hater. Ca să nu mai zic că ai umor.👍
tare asta cu „broasca care sare pe picior”…..eu am sarit in apa de la un sarpe la fel de speriat ca si mine…(si acum imi pare rau ca nu i-am cerut scuze ca am calcat pe el)…..el era la el acasa….in schimb eu eram unul din salbaticii din …Actorul si salbaticii
Comentariu beton!13
@Elena P. – Multumesc! Cat despre hateri si alte creaturi misterioase / neidentificate, trebuie mai mult decat niste amarate de manute rosii pentru a-mi zdruncina eul liric si pacea interioara! 😀
@HM – scuze, acum am vazut comentariul tau (daca imi este adresat mie – nu prea stiu cum este cu replay-ul pe aici si cine vorbeste cu cine, la un moment dat! Mea culpa!) Nu am prietene vanatorite, din pacate… insa rockerite ar fi ok? Macar rimeaza! 😀 Glumesc, desigur! 🙂
Sotul mamei pescuieste de 15 ani serios. Imediat ce se incalzeste vremea, hop-top la pescuit. Vineri face momeala de peste (un fel de mamaliga cu esente, chesti, etc. de miroase in toata casa a prajituri). Sambata se trezeste de la 3, pana se pregateste se face 4, pana pleaca aproape 5, trezint pe toata lumea din casa. 🙂
Am fost o singura data la pescuit si nu e pentru mine, nu am rabdare, ma plictisesc, nu imi place sa curat peste.
Elena, nu prea ma pricep la cusut, dar cu o croseta parca ma mai descurs.
@Geamăna, bă, da’ o ciorbă n-ati face o ciorbă, o tocăniță ceva.
Auzi la ea, croșetă..
Eleno, da’ sâmbătă ce treabă ai tu? Mergi cumva la pescuit?
@nick, m-ai prins, nebunaticule :)))))
Disperata rau de tot ,prietena asta ,a ta.Eu zic doamne ajuta cand pleaca undeva ,oriunde doar sa fie fara mine.Cred ca toti avem nevoie si de alta viata nu doar cu iubi si iubi zi si noapte …..inchipuiti va sa stati intr o garsoniera,sa lucrati in acelasi loc si sa fiti impreuna si n fiecare week end .Poi va omorati naibii cu toata dragostea.Am o casnicie de 32 de ani dar avem hobby uri diferite ,joburi diferite,prieteni diferiti…..incercam sa ne lasam si spatiu de respirat .Asa ca….la peste cu el ,eu merg la shopping.
Comentariu beton!19
@Claudia, daca de mâine te-ai semna aicipe blog cu numele meu, nimeni nu și-ar da seama. Gândim la fel, sora mea😜
Mare adevar ai grait fato 👍, e foarte important si acest aspect, sa nu iti sufoci jumatatea
M-am înecat pe de-a întregul citind asta cu sufocatul jumătății😏
@HM ce consumai cand ai citito? 🤔 ceva peste cu oase? Esti cumva impatimit si tu in ale pescuitului?
@Elena P. – da, minciogul e o plasuta care trebuie manevrata delicat, pe sub peste, nu pe deasupra lui!.. Citat din EL: „trebuie sa mangai apa ca un indragostit, daca vrei sa nu-ti scape animalul!”… 😀
Comentariu beton!19
E delicios EL-ul tău. Bine, și tu scrii într-un mare fel😂😂
Unul dintre regretele mele e că nu a fost să am soț pescar. Când eram mică, bunicul meu avea în livada un iaz, și în jurul iazului, peste gardurile vecinilor mai erau înca 3 iazuri. Cât era ziulica de lungă imi placea să stau la marginea iazului și să pescuiesc. Mai aruncam firul si pe la vecini, ca acolo pareau pestii mai grasi.Mă invațase bunicu’ cum să-mi fac undiță din băț de salcie, cum să caut râme , cum să…iar în jurul iazului imi plantase bunicu’ capșuni, coacăze și peri de vară, mai intindeam mâna și ciuguleam când din stânga, când din dreapta..in jurul meu aveam mereu colecţia de povestiri stiinţifico-fantastice a tatălui meu, o lume in care copilul timid putea să se transforme în orice iși dorea să fie în acea zi. Iar eu, o timida pana-n varfu’ capului (si o antisociala), eram atrasa ca un magnet de linistea iazului. Stateam cât era ziulica de lungă cu picioarele pe un prag care mergea deasupra apei si priveam paianjenii de apa in timp ce asteptam sa cada cate un pește fraier pe care il așezam frumos în ciubărul pregătit special pt asta. Cu ciubărul am facut și o croazieră împreună cu frate-miu pană în mijlocul iazului unde un ,,iceberg”ne-a oprit expeditia de ne-am intors plini de mâl cleios si răcnind disperați că nu puteam recupera epava. Uneori stateam cu picioarele în apă în timp ce unchiul meu stârnea peștii de sub maluri iar peștișorii (fâțele) fugeau si se ascundeau in scobitura talpii gadilandu-ne ca niște descreierați…iar noi răcneam și încercam să stăm nemișcați.Ce amintiri ai starnit Eleno…
PS: Caut pescar de ,,vichend”, donez amintiri
Comentariu beton!28
@MAS,
Nu cred că mai găsești vreun pescar pe aici.
No, eu am scapat de pescari. Dar am un wanna be fotbalist. Și tare-mi place când sunt zile cu fotbal.
Lăsați bărbații să-și vadă de hobby-urile lor.
Așa @SM, zi-le și tu! Poate așa înțeleg.
Boilis in balcon? Sa vezi rame uitate in portbagaj la 40 de grade timp de un weekend 🤣🤣.
Cat despre hobby-uri, am eu unul, somnul si nu ala de balta, ala de pat. Asa ca abia astept sa plecam pe balta si fiecare sa prinda ce ii place.
Comentariu beton!15
@EGO, îmi pare rău dar trebuie să știi asta: o să mai dormi când copilul va avea 8 ani. Sau de la 8 ani în sus.
Îmi pare rău să vă stric distracția, doamnelor. Dacă nu v-ați propus cumva să vă călugăriți când ajunge ajunge odorul la adolescență, pregătiți-vă pentru cafele băute pe la 9-10 seara. Că teroriștii ăștia se culcă la ore imposibile pentru un adult care muncește și va trebui să așteptați să adoarmă dacă mai vreți și oareșce activități în dormitor. 😀
@didino, păi după primul copil se mai face sex?
Clar, @Eleno, numai că trebuie un pic de organizare.
@didino, adică să-i organizezi copilulu o vacanță, da?
Dar despre ce discutați voi aicișea?
Sexuri, somnuri, tabere școlare …
Nu e despre rețete cu pește, azi?
@didino, hahahaha, the story of my life. :))))…de vreo 10 ani incoace. noroc cu over-night-urile pe la amici de scoala sau gradinita ori cu iesirile la cinema, cel mare are deja 18, deci masina pe mana si trimisi in echipa la cinema. film obligatoriu d-ala de 2 serii sa apucam sa ne bucuram macar de doua ori…bine, la cat de nf suntem, poa’ sa vina acasa dupa traileru’ de inceput, numa’ zic ca sa-mi creasca moralu’ 🙂
Comentariu beton!13
Ăăă… ba da, @Mona, e vorba despre rețeta de anghilă la cuptor. 😀
Saaaaau… cerc de pictură la Palatul Copiilor, cursuri sportive, eventual cu campionate și tabere pentru copiii cursanți, tabere școlare pentru copiii personali etc. Poate așa mai apuci ceva distracție în dormitor și înainte să aibă copilul din dotare 18 ani și mașină. La noi a funcționat așa. Alții îi trimit la meditații….
Doamna Elena, mă gândesc că prietena din articol nu plănuise ceva „recuperare” cu iubi taman când el voia să „pescuiască”, nu??
@Radu, 18 ani și permis? Norocoșilor, a noastră mai are până atunci. Ne tot întreabă de ce insistăm să meargă la facultate în alt oraș în loc să stea acasă cu noi, dacă tot avem universitatea la nas. 😂
Fără hamsii veața e pustiu.
Comentariu beton!15
Dați prin mălai, prăjiți bine și cu mujdei?🙄🙄
Și cu o bere lângă. Vai, veața mea …
Vai veaza ta, poate vrei să spui 😋🏺
@HM,
Merge și așa. O cafea dai și tu? Sau 5 lei … boierule! 🤣
O vază dă cafia …🏺☕. E bine așa ?
Eu, să fiu sincer, când am citit titlul articolului, am crezut că reprezintă punctul 4 din „Mic îndreptar pentru curvele începătoare. Top 10 lucruri pe care NU trebuie să le omiti”
I-auzi, @Mihai?
Că tu pui titlurile.
@Elena P: păi până să deschid articolul chiar de el am crezut că e scris
io, am auzit un banc cand eram mai june asa, asa ca, de-atunci mi-e frica sa am hobby-ul asta cu pescuitul…las si bancu’ aici pentru cine nu-l stie. 🙂
”Doi tipi la pescuit… unul prindea pesti cu duiumul, celalalt ,nimic, nada, zero barat. la un mom dat cel care nu prindea se duce la celalalt ca sa-i ceara un sfat, o idee cum sa prinda si el.
celalalt ii zice: „isi scoti penisul, il bagi in apa si-l plimbi in toate directiile si vin pestii cu duiumul la el, ai sa vezi”
zis si facut, merge asta face cum i-a zis celalalt si nimic, niciun peste nu vine la maciuca. se gandeste ca poate o fi omis celalalt sa-i zica tot, vreun cuvant magic sau ceva de genul, asa ca merge din nou la vecinul de balta.
” boss, am facut asa cum mi-ai zis tu, mi-am bagat falusul in apa, l-am directionat peste tot si nimic, niciun peste nu a venit la penis. in afara de faptul ca mi s-a intarit si mi s-a marit cat o zi de post nu s-a intamplat nimic”…
la care celalalt: ” pai bah, tie daca ti se mai scoala, tu mai vii la pescuit?!?!”
Comentariu beton!18
@Radu, :))))))).
Ia-o pe doamna cu tine ca să scapi de fricile astea,😜
Bine că nu le am cu pescuitul. Imi era frică să fiu pămpălaul grupului!
PS. Eu sunt șef la mine acasă și am mereu ultimul cuvânt :))
PS2. Eleno să știi că mi-a plăcut articolul ăsta și chiar l-am dat unor prieteni pescari
@Aline,
Ai uitat să precizezi că tu ești singur la tine acasă, așa-i? 🙂
@Aline, așa așa, dă informația mai departe :)))
Hai mai @Laurico mă așteptam la un “Da draga mea!” la un “Dacă am zis că nu ies de sub pat NU IES!” dar pe asta nu o vedeam venind!
@Elena informațiile prețioase trebuie share-uite. Eu chiar i-am făcut bookmark că nu se știe când voi avea nevoie
Astia care sunt prea dependenți emoțional de partener au ceva greșit la bostanel.
Mi se pare stupid sa te simți vinovat pentru ca vrei sa te duci lampescuit un Weekend sau sa stai cu musca le căciula pentru ca partenerul te bănuiești de infidelitate dacă nu stai bot in bot non stop.
Decât sa stai cu așa ceva, mai bine singur.
Când persoana de langa tine face crize dacă te petreci un Weekend cu prietenii si nu are încredere in tine, nu mai are rost sa stai cu persoana respectiva, decât dacă și tie îți place drama și balamuc.