Ieri, pe la orele 16.00 trecute fix m-am trezit cu un mesaj de la Elena: ”Vezi că-ți trimit un text pe email, dar nu-l pui sâmbătă, că am treabă și nu pot să răspund la comentarii”. Așa că m-am executat și l-am pus azi. E bine, șefa?

Mă sună vinerea trecută o prietenă de-ale mele.

– Ce faci azi după serviciu?

– Nimic.

– Hai să ne vedem! Sunt devastată.

Și chiar era. Am observat asta când a apărut într-un final cu o întârziere de juma’ de oră la locul întâlnirii.

– Iubi a înnebunit! Vrea la pește mâine. Și-mi făcusem planuri cu el pentru weekend…

„Iubi” este iubitul ei de vreun an și acum două luni au decis să se mute împreună. Ea pare dependentă de relația asta, deși până să-l cunoască era o tipă destul de activă. Avea vacanțe, ieșiri, mergea chiar și la dansuri. Făcea lucruri. Acum nu mai face. Acum are planuri doar cu el. Iar el pare că are planuri și fără ea. Ceea ce mi se pare foarte firesc. Două cafele și vreo 10 țigări mai târziu, am tras concluzia decisivă: el a greșit! N-a știut dom’le cum să-i spună că ar sta și el pe baltă. În liniște.

Și cum sunt puține lucruri pe care nu le-am trăit în viața asta, m-am gândit să las aici câteva sfaturi pentru toți „iubi” care se trezesc ei așa peste noapte pescari.

1. Domnilor, anunțul NU se face vinerea. Se face pe marți, maxim miercuri. Iubita trebuie să aibă timp să rumege informația și să emită un răspuns pozitiv. Grijă mare când întreabă „cât stai?”. Musai trebuie să răspunzi cu mina cea mai tristă de care ești capabil: „doar sâmbătă, iubito! De la 6 la 18. După aia sunt al tău”. Asta o s-o liniștească cumva și va spune un „da, bine” pe care-l vei simți ca o măciucă în moalele capului. Dar, hei, mergi la pește! Mai contează o măciucă în cap?! Aia zic și eu.

2. După ce ai primit primul „da” din viața ta care te urcă la ceruri, fă-ți planuri cu ea pentru duminică. Atunci pe loc! Trebuie să simtă că e importantă. Propune-i o sesiune de circ. La ăla dintre blocurile din cartierul unde stați. Spune-i că mergeți de la ora 10. Trebuie să pari nerăbdător. Știu, ai vrea să dormi până la 12 după ce soarele te-a bătut în cap o zi întreagă. Asta e. Privirea aia și vocea ei când îți va spune „nu de la 10, (nenică), mergem de la 15” (oră la care tu zaci de regulă), ei bine, privirea și vocea îți vor scrijeli creierul. Ai vrea să urli la ea, dar din gură îți va ieși: cum zici tu, iubito! De la 15 să fie.

3. Gata! Ai scăpat! Acum trebuie să fii atent când te întorci, ce îi spui. Nu știi? Stai că te ajut eu. Când te întorci, povestește-i cu lux de amănunte ce ai făcut. Lasă-ți fața atât de dragă ei să arate bucuria imensă pe care ți-o aduce pescuitul. Asta poate o convinge ca și data viitoare (că va exista o dată viitoare, crede-mă!) să zică tot „da”. Dar, atenție! SFAT FOARTE IMPORTANT: când îți arăți bucuria, nu tremura ca prostul și nu-ți lăsa ochii să-ți iasă din orbite sau să-ți alunece peste cap de plăcere. Mai bagă și cât’un: mi-ai lipsit enorm. Nu mai merg niciodată. Fără tine mi-e greu chiar și 12 secunde, d-apăi 12 ore. A zâmbit satisfăcută? Bun! Acum taci și îmbrățișaz-o! Și sări un pic în aspirator și-n blide. Gătește! Eventual și-n cârpa de praf, asta dacă nu ai cardul la îndemână.

4. Te-a cuprins microbul! Și deși arzi de nerăbdare să repeți starea aia de beatitudine de pe baltă, nu programa altă sesiune de pescuit decât peste o lună. În tot acest timp, știi ce ai de făcut. Cum nu știi?! Vezi că în debara, sub raftul cu pantofi e aspiratorul. Pune-l la treabă! Iar și iar.

5. A trecut o lună. E momentul să-ți încerci norocul! Spune-i iubitei că „nenorociții” ăia de colegi de muncă merg iar la pește. Și că dacă nu te duci, o să pari un fătălău. Ce femeie ar vrea ca iubitul ei să pară fătălăul grupului?! Îți răspund eu: nici una!! Așa că va spune iarăși „da”. De aici totul va merge ca uns pentru tine. Pescarule. Balta te așteaptă!

Hai că pe voi, domnilor, v-am rezolvat în cinci puncte. Dar trebuie să le spun și lor, doamnelor, la ce se înhamă.

Doamnelor, ăsta va fi momentul când l-ați scăpat pe iubi printre degete în marea lui plăcere. De aici încolo lucrurile vor decurge cam așa. Va continua să meargă la pește cam încă vreo două sâmbete. La rând. După care va veni să vă anunțe că programul la baltă e de 12 ore și că „nenorociții” pleacă de vineri seara până sâmbătă seară. Adică două serii de pescuit. Ce atâta tevatură? Cu acru în gură și pe față, veți zice „da”, pentru că expresia aia  „fătălăul grupului” nu vă coafează deloc. Pe el nici atât.

Și uite cum de la un simplu „da” ai ajuns să nu mai ai loc în casă de undițe, cârlige, ațe, mulinete și boilis. Boilis ăsta e momeala de pește. Lăsat pe balcon în bătaia soarelui, va atrage de la sine o reclamație la poliție, din partea vecinilor, că ții în casă un mort intrat în putrefacție. Și asta nu e tot.  Veți vedea cum mai apare un cort, sac de dormit, pelerină de ploaie, cizme de cauciuc și o umbrelă cu tot cu suport. Iar tu te vei întreba când naibii v-ați întors în epoca de piatră și ați început să trăiți din pescuit? Că altfel nu-ți explici cum un hobby se poate face pe vreme ploioasă.

Trecem peste etapa în care va aduce acasă tot ce a „vânat” și în toată bucătăria va mirosi a pește și solzii vor fi împrăștiați peste tot în urma curățării peștelui. Sâmbăta veți mânca DOAR pește „prins de mine, iubito”. Te vei uita la el cu tot dragul de care mai dispui și te vei întreba: oare cu ce mă deranja să pară ăsta fătălău?

Bun. Ajungem la faza în care programul de pescuit va deveni săptămânal, și nu oricum. Ci de vineri de la 18 până duminică la 18. Să nu te miri când pe harta țării vor apărea bălți fără semnal 3 sau 4G. Deci nu vei putea să-l suni. Nici el pe tine. În tot timpul ăsta tu îl vei aștepta să vina ars de soare, să-l ungi cu cremă pe toată pielea și să-l doftoricești. Sau vei putea alege să faci și tu ceva care să-ți placă. Să ieși, să citești, să mergi la dansuri, poate chiar să bucătărești. Poți face orice.

Pentru că, ghiciți ce? Textul ăsta nu este despre pescuit. Nici despre pescari. Este despre hobby-uri. Despre ce ne place să facem. Despre cei pe care i-am ales la un moment dat să ne fie parteneri pe drumul vieții. Este despre omul de lângă noi, pe care ideal ar fi să-l lăsăm să se simtă exact așa cum l-am găsit. Liber.

Pentru că altfel, „mortul” din poveste nu va fi peștele…