Joi seară trotinetam vesel prin măreața noastră urbe, de la Universitate spre casă. Ajung la Ateneu și-o las oleacă mai ușor pe motiv că exact în parcarea din față era nuș’ce expoziție cu mașini bengoase, mașini la care voia și sufletul meu s-arunce un ochi. Ei și cum treceam io așa lejer gândindu-mă că cel puțin 3-4 bucăți de-acolo vor ajunge în colecția mea personală (după ce-mi intră cașcavalul de la bunul doctor din Nigeria), văd un cetățean chinez care tocmai ieșise de la Gucci și se îndrepta spre aceeași parcare devenită expoziție de muscle cars.

Ce m-a frapat, pentru că altfel nu-l remarcam, era că omu’ părea că-și cumpărase cam trei sferturi din magazin. Serios, îți puteai da seama cu ușurință după cele 10-15 pungi branduite pe care le ducea cu mânuțele lui mici. Pungi pe care Wu-Ling al nostru le-a cărat plin de încântare până lângă unul dintre bolizii expuși. N-am reținut marca, da’ cu siguranță era galben. Bolidul. Mă rog, și chinezul.

Odată ajuns lângă mașină, cetățeanul chinez începe să aranjeze pungile, artistic, în jurul ei, după care își ia o poziție de om care-a reușit din plin în viață, cumva jumătate sprijinit de bolid, jumătate neglijent cu miile de euroi care-i zăceau printre picioare și cheamă un alt cetățean chinez, pe care nici nu-l observasem până atunci, să-i facă poză.

Fascinat de ce-mi văd ochii, am oprit ca să asist la ședința foto în toată splendoarea ei. Moment în care o pală de vânt ușoară a dărâmat tot aranjamentul de pungi Gucci așezate cu migală și strategic pentru shooting.

Fraților, erau goale. Toate.