Pe strada Paris, puțin înainte de Piața Victoriei, o doamnă cu evidente tulburări de glandă, tulburări care, după cum se putea observa cu ochiul liber, o aduseseră în pragul a ceea ce medicii numesc obezitate morbidă, doamnă despre care eu aș putea spune, cu binecunoscuta-mi inocență, doar că era extrem de grasă, mergea agale pe mijlocul carosabilului trăgând liniștită din țigară.
Probabil se baza pa faptul că niciun șofer sănătos la cap n-ar fi riscat să-și lovească mașina de un astfel de iceberg în mișcare. Dar eu, norocos fiind, am reușit cumva să mă stecor cu trotineta pe lângă corpul dumneaei generos. Ce-i drept, m-am simțit cam ca Magellan pe când traversa pentru prima oară strâmtoarea care-i poartă numele, dar în cele din urmă, cu multă abilitate și sânge rece, am reușit s-o ocolesc.
Moment în care duamna cu dimensiuni impresionante cred că s-a speriat farte tare (pe bună dreptate, de altfel, cine s-ar aștepta să-i fie tulburată plimbarea pe mijlocul străzii de tot felul de mijloace de transport stupide?) și mi-a aruncat gros, cu năduf, din fundul plămânilor, un:
– Morții mă-tii de schelet ambulant!
Iar mie mi-a venit să mă dau jos de pe totinetă, s-o strâng în brațe (mă rog, măcar să încerc) și s-o pup pe prelungirea gușei triple îndobște cunoscută sub numele de „obraz”. Așa compliment drăguț nici nu-mi mai amintesc când am primit ultima oară. Vă zic, a venit la fix, mai ales după cât am putut să bag în mine tot weekendul trecut. Promit că dacă mă mai intersectez vreodată cu orbita pe care gravitează doamna, mă dau jos de pe trotinetă și-i spun cât pot eu de ceremonios:
– Sărutmâinile! Ce bine arătați astăzi, se vede c-ați mai slăbit.
Bine că, la cât te-a văzut de slab, nu ți-a deviat și direcția cu forța ei de atracție gravitațională. Ai scăpat ușor, zic…
Comentariu beton!51
@cataline, și io zic. Putea să mă absoarbă cu totul.
Și ce cap frumos răsare, nu-i al ei, al ei e oare ? 😁 Cu dințoșii din dotare sfarmă blogări pe trotuare 😁 când nu are de mâncare. Ea era la vânătoare… Ai avut noroc buey beta cu trotineta 😉
Poate te întâlnești la stomatolog cu ea și ai ocazia să-i declari dragostea eternă 😁
Comentariu beton!57
@HabaRnaM, sau poate ea e medicul stomatolog. Ce zici de asta?
Vei arăta precum calcanul 👅
Ia 2 viagra !!
Comentariu beton!21
Ahahahaaa! Schelet ambulant! Sună într-un mare fel. Crezi că mi-ar spune şi mie schelet dacă aş trece pe acolo?
@GabiI, ai putea încerca.
O călăream pe Troty pe strada Paris cand drumul mi s-a intersectat cu o batoză. De frică să nu mă aspire (sau să mă răpească pentru o repriză de sex unilateral), am făcut un ocol generos (adică mare, așa, ca porțiile ei de potol).
Suparată că am scos-o din reveria unui ceaun cu gulaș, m-a înjurat de strămoșii decedați și de trupu-mi sfios, obținut cu mari frâne puse în calea-mi de balotare.
Sunt bucuros că am scăpat de mistreață și vă ofer o poză cu o morsă. Aștept batozele să se ralieze și să-mi facă trafic în bulă.
Comentariu beton!65
@Vera, e corect tot, mai puțin Troty. Troty nu mai e, acum am trotinetă electrică. 🙂
@Vera, de fapt, ai mai greșit cu ceva. Batozele nu mai citesc aici din iunie 2016.
Până a ocolit s-o descărcat bateria!
Comentariu beton!15
La așa compliment răspunsul potrivit ar fi
– Ce bine arătați azi! V-ați mai împlinit un pic!
Băă….nu te obișnui cu complimentele astea!
Comentariu beton!33
@Anouk, ăăă… ce vrei să insinuezi?
1. Văd că te mănăncă rău! Hai poate te văd lipit pe stradă cu tot cu trotinetă ca bicicletele alea cauciucate de pe pista de bicicliști.
2. Nu doamna gravitează pe orbită, ci orbita pe doamnă.
3. Dacă te văd pupând o grasă, o să cred (în sfârșit) în sintagma: „iubirea te schimbă!”.
4. MM de curajos! Și inconștient😂😂!
Comentariu beton!44
@Eleno, să știi c-am mai pupat grase. Doar c-am aflat că sunt grase doar în secunda în care le-am văzut live. Până atunci văzusem doar poze de pe facebook.
@Mihai, hahahaaaaaaaaaaa. Profitorule!!
Știre ȘOC?,BOMBĂ, fantastic, Senzațional….
VASILESCU a pupat o GRASĂ .. de Cotnari 👅
Știți de ce are calcanul ochii pe o parte …
L-o fwtut balena 😁
Comentariu beton!38
Conform political correctness, nu se spune ca e grasa ci dezavantajata orizontal. :)))
Comentariu beton!44
@Lavi, iată…
Lavi, eu știam de ”provocată de greutate” (weight challenged) …pentru că nu există dezavantaje sau probleme cu care ne confruntăm, ci doar provocări ce trebuie îmbrățișate cu entuziasm 😛
Comentariu beton!14
@ Habarnam…da’ tu stii de ce are broasca ochii bulbucati?… – ca s-o uitat la balena cand l-o fwtwt pe calcan. 😀
Nu există oameni grași! Ci doar ființe cu multă personalitate!
Comentariu beton!21
@Victore, bag de samă c-ai terminat bacu’. :))))
E-n examenul de informatică. Grilă…. Așteptăm. Afară iar plouă ca la potop. PLM!
Da’ una cu țâțe mari și glezne fine nu s-ar lua de tine pe stradă! Ghinion 🙂
Comentariu beton!37
Păi eu nu merg pe Paris…
Comentariu beton!48
@Laura G., da, frate, de câte ori nu m-am gândit la asta…
@Elena,
Norocul lui. Și-al nostru. Dacă mergeai pe Paris, acum n-am mai fi avut unde să aberăm 🙂
@Laura, aș merge doar pe varianta „NOROCUL LUI!”
@Elena P, modestă mică!!!
Pe vremea cand eram un schelet ambulant – fara nicio exagerare si la propriu- aveam o prietena mai plinuta asa . Si mult ma mai minunam ca era mai tot timpul la dieta, o rosie si o felie de nu stiu ce, de exemplu ( mentionez ca o rosie costa foarte mult pentru salarasul nostru de bibliotecare model). Eu nu o vedeam cu ochii cum ca ar fi cazul sa slabeasca, nu imparteam never oamenii in grasi si slabi, pe mine insami nu ma vedeam deloc o slaba ci o fiinta umana.
Si ziceam in sinea sinelui meu: eu niciodata! Adica niciodata nu ma voi chinui cu diete si cu alte prostii.
Trecut-au anii…si iata-ma la dieta conform zicalei ” sa nu spui niciodata „niciodata””. Frate, greu mai merge dar merge! Raportez ca din ianuarie am dat jos cam 13 kg. Dar mai am de dat jos…
Evident ca imi tropaie inima de bucurie cand cineva imi zice ” vai dar ai slabit mult!”. Anume cuvinte sunt balsam.
Zi buna tuturor bulisorilor si bulitilor! 🙂
Aici vara este cu toane. Ca mine asa…
Comentariu beton!30
Buliților de pereți sau cum?!🙄
Comentariu beton!12
@GMT, chapeau pentru alea treișpe kile.
GMT, dacă te rog, îmi spui şi mie cum anume ai slăbit? Menționez că voința mea de a nu mânca la orele 22,30 e undeva sub nivelul mării. La ora aia ajung acasă, pentru că lucrez numai după amiaza.
Băbăiete, tu ai facut o intentionat! Claaaar!
Intrebarea fireasca e: nu ti a fost frica?
Daca te pocnea?😂😂
Comentariu beton!14
@Reli, încă am reflexe bune.
Drumul oaselor…😋
Comentariu beton!15
@Marius U, nuș ce să zic. Duamna nu prea aducea cu Mărgelatu.
@ Mihai, probabil l-a mâncat la micul dejun pe Mărgelatu. 😂
Comentariu beton!14
Câtă dragoste plutește prin traficul din București.
Comentariu beton!20
Bă, deci taci ! Mă uit ca prostu’n vitrină la Selgros și mă văd pe mine și pe tine 😲 Tu Shoric, eu… un qintal 😁
Mi-o zis bunică-mia să slăbesc, să mă duc la fitness… plm
Mă consolez cu ideea că pe criza asta grașii slăbesc și slabii dispar 👅
Comentariu beton!25
@Habarbam, eşti la raionu cu fructe de coteţ ?
@HabaRnaM Ia-l pă șoric! Ce mai contează cum arăți, doar ești însurat 😉
@Vera,
Dar poate şoric nu e însurat. Şi o fi având. Pretenţii.
Vasilescule iti doresc sa pupi o grasa! De Cotnari!
Nu asculta de gura lumii, nu esti grasa! Hai, nu mai plange si barbia sus! Asaaaa….bravooo…acum si pe a doua…
Comentariu beton!35
😂😂😂😂😂😂
Și numărătoarea poate continua
ti-ai luat trotineta pana la urma?
@ionut, yup. 😀
Mihai, s-o crezi tu că batozele nu mai citesc pe aici din iunie 2016! Eu sunt aici, nu? Chiar dacă nu prea comentez.
Comentariu beton!20
@Ana G, am vrut să zic „batozele fără simțul umorului”. 😉
Da, boss, da tu ce cauți cu trotineta pe mare ? Știai că nu ai voie ?
Uneori străinii simt mai bine decât prietenii ce-ți place să auzi, ce doamnă empatică :-D!
Și la mine, unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le-am primit vreodată: ‘’Fată, pune mâna și mai mănâncă, zici că ești schelet. Arăți ca dracu’!’’. Doar că era un amic, acum mă gândesc să nu mă fi mințit totuși…
Comentariu beton!14
Lângă o grasa este tot timpul un bărbat cu hernie.Pe lângă o grasa nici aerul nu are loc să treacă.
Am dat un search rapid pe net după ”compoziție chimică bărbat” să văd cum reușesc totuși unii să se strecoare, de capătă hernia. N-am găsit nimic edificator, o fi din aia telepatică?
Consulta Metoda indicatorilor cheie si Diagramele de evaluare a manipularii manuale,ambele instrumente europene.O să vezi efectele ridicării unei grase asupra peretelui abdominal si segmentului lombar.Pentru un strecurat facil este recomandat uleiul,crema sau orice lubrifiant.
Frumos compliment! Dar ai avut mare curaj să te apropii atât de mult de propriul câmp de atracție gravitațională al duamnei. Dacă rămâneai lipit?😜
Din păcate, eu am fost apostrofat mult mai dur azi-dimineață de o dubiță de la VelPitar: „Nespălatule!” am „citit” în farurile ei, după care…jbam!…a aruncat pe mine cu două găleți de apă de ploaie limpede ca țărâna de pe bulevard.
Partea bună e că am aflat că am telefon sub-acvatic. Partea proastă e că Davidoaffele nu sunt.
Comentariu beton!17
@Ionuț, poate nu m-am apropiat eu, poate era gravitația.
Aș fi strigat din goana trotinetei:
„Mai bine schelet ambulant decât hipopotam bălăngănitor”
Depinde de femeie şi de perspectivă.
Cum ar fi sunat pentru tine fix aceleaşi vorbe (n.a. ‘… schelet ambulant!‘) din gura a trei-patru (ca să păstrăm numărul de kilograme) blonde zvelte cu glezne subţiri, cărora le-ai fi stricat şueta, strecurându-te printre ele atât de brusc şi neaşteptat? Ofensă curată. Şi tot pe grasă ai fi pupat-o. 😀
Comentariu beton!12
@Solandi, zici? Păi de unde-o luam?
De pe strada Paris.
@Mihăiță te rog lămurește-mă și pe mine cu o chestiune: când te întâlnești pe stradă cu indivizi cu mutre fioroase, cu doamne care te-ar putea folosi lejer pe post de scobitoare sau, prin magazine, cu persoane agresive care te-ar putea împacheta din trei mișcări, ești mamăl și tatăl vitejiei. Dar când te întâlnești cu vreunul dintre cititorii tăi, dai în bâlbâieli și piși ochii.
Care-i explicația, te pocnește curajul peste ochi numa’ uneori?
Comentariu beton!20
@didina, reacționez prost la complimente și urări de bine.
@Mihai,
De unde rezultă că ar trebui să fii înjurat când unul de pe-aici dă de tine 🙂
Awwww, ce drăguuuuț! Ești o floare, ești un crin, sub papucul cel mai fin. 😋
@Păpușe, bine că mi-ai zis, că când o să te văd, știu cum să te abordez. Muhahahahaaaa. 😈
Comentariu beton!16
Scheletule ambulant, cu bicicleta la ochi ce se da pe trotineta, te rog sa nu mai sperii aceste „mladioase”. Sunt si ele suflete cu trairi si emotii, uneori cate 3,4 in aceeasi persoana. Eu inca imi doresc sa vad una din asta pe trotineta sau pe skate de trece pe langa mine. O sa fiu imprastiat in toate zarile, din cauza de schelet ambulant, dar merita momentul.
Acu’ mulți ani, sor-mea și mama erau la o plimbare ca fetele.
Niște vasilești:
-Doamnă, ce-i dați să mănânce de e așa de slabă?
-Nimic. Mănânc eu tot. Nu se vede?
Comentariu beton!22
Înainte să aberez pe subiect,doresc să te întreb cum ți se pare apelativul ,, ELY „pentru știftul electronic cu care faci furouri prin micul Paris ?Se pare că amintirea lui Troty îți provoacă încă traume sufletești..😉
Chiar aşa, de ce actuala trotinetă nu are (încă) un nume?
Am mai propus : E-Meaw 😁
Cred că tre să îi facă botezul. Se tot ia la sfânta trântă cu diversi (uNflatu’ cu hAudi, grasa pietonală, etc.) până îi face careva trotineta guler. Să încep să mă uit la știrile de la ora 17?
Ai cheltuit bugetul de botez pe măsele?
@Paco, hmmm… nuș ce să zic, încă sunt în căutări.
Da’ Troti nu e bine? Cu ‘i’ ca să facem diferenţa.
Sau o variantă personalizată, în funcţie de culoarea ei: Watermelon, Navy blue, Gălbenea – dacă e galbenă (că Yelly m-ar duce cu gândul întâi la ţipăt şi nu dă bine).
Sau, cel mai simplu şi frumos ar fi să o cheme: Sky.
Să mai zic?
Sau să-mi cumpăr trotinetă?
@Solandi ,Vasilescu e un fighter-boem .O combinație între Jason Statham și Nichita Stănescu.Înzestrat cu abilitățile lui Harry Potter.Cu tot cu ochelari.Și cu mâtze .Nu are timp de prostii și de e căutat nume .De aia are foloverși să muncească pentru el.El e un vrăjitor.Șerif,ai baghetă magică sau faci vrăji cu bățul de la înghețata Șnickers???
@Paco, am și și. Când rămân fără băț, mai folosesc bagheta magică. 😛
Sper să nu îngreunez cuiva scrollingul cu scriitura mea lungă, dar aș vrea să arunc și eu niște vorbe privitor la mult discutatul și dezbătutul subiect al graselor și atracția fizică ce o provoacă sau nu sexului opus. Din capul locului vreau să se știe că sunt genul de om (pardon, femeie) pe care orice gram în plus față de greutatea la care mă simt eu bine cu mine îmi poate provoca de la serioasă indispoziție, până la maximă supărare. Prin urmare, sper din tot sufletul să nu dobândesc vreodată vreo problemă de tiroidă, diabet sau orice altă afecțiune medicală care să provoace îngrășare fără a se putea combate prin sport și/sau alimentație. Mai pe scurt, eu una mai mult ca sigur aș intra în depresie dacă aș deveni vreodată grasă. Și nici soțului meu nu cred că i-ar fi foarte pe plac, deși m-a cunoscut când eram cu vreo 10 kilograme mai pufoasă decât sunt acum.
Cu toate acestea, am în jurul meu o persoană de gen feminin autoasumat și declarat grasă, care mie mi se pare foarte faină ca persoană, iar ea nu dă vreun semn că ar fi nefericită sau că n-ar fi fost iubită bine și sincer pe motiv de extra șunci. Femeia aceasta are un chip extrem de frumos, minte ascuțită și un simț al umorului absolut remarcabil – asta pentru cine apreciază un suav mix de cinism/sarcasm/masochism/sadism, fiecare în doze un pic peste limita a ceea ce unii membri mai sensibili ai societății ar putea considera acceptabil. De asemenea, mai are un extraordinar simț protector față de semenii săi și sunt convinsă că niciodată nu s-ar preumbla așa nonșalant prin trafic, precum eroina poveștii de astăzi, întrucât ar fi perfect conștientă singurică de faptul că dintr-o eventuală coliziune ar fi slabe șanse ca mașină să scape cu mai puțin de daună totală și șoferul cu viață.
Soțul ei, actualmente decedat din păcate, pur și simplu o sorbea din ochi. Se vedea când o privea, când îi vorbea, în gesturi și fapte observate personal sau povestite de vreunul dintre ei, în miștourile delicioase pe care le făceau unul la adresa celuilalt, nu știu cum să vă zic, pur și simplu se simțea atracția fizică dintre ei. Iar el era un tip mai în vârstă cu vreo 15 ani, e adevărat, dar arăta foarte bine fizic (corp și față) și poseda trăsături de caracter la fel de atrăgătare precum ale partenerei sale de viață.
Mai pe scurt, eu una sunt convinsă că există barbați foarte mișto cărora ori le plac în mod special femeile (mai) grase, ori nu găsesc absolut niciun inconvenient în acest lucru. Nu neg că e posibil ca ei să fie ceva mai rari, dar asta este cu totul altă discuție.
Comentariu beton!21
@Anduța ,,cinism/sarcasm/masochism/sadism”.Un pic mai concretă ,te rog dacă se poate…
Anduta,
tu spui ca lipsiti de imaginatie dam prea multa imporrtanta aspectului fizic dar tot numai la el te rezumi. Sa fii gras inseamna multe altele, sa-ti devina o corvoada pana si legatul sireturilor, sa respiri mai greu, sa-ti limitezi activitatile fizice si implicit sa devii din ce in ce mai sedentar, sa nu mai aiba rost sa-ti cumperi o hainuta frumoasa etc.
Paco, se poate, dar nu sunt sigură că se și vrea, pentru că nu-mi dau seama în ce măsură ar aduce vreun plus-valoare ideii deja, cred eu, transmise. Dar poate că-mi scapă mie ceva, o clarificare e oricând binevenită.
Faianțaru’, probabil că trebuie să fiu mai atentă și să-mi mai cizelez exprimarea, căci foarte departe de mine gândul de a vă spune că sunteți lipsiți de imaginație și că dați prea multă importanță aspectului fizic. Nu sunt de acord cu tine că mă rezum doar la aspectul fizic, dar confirm că îi dau destul de multă importanță (mă refer aici strict la kilograme), mai multă poate decât ar fi necesar, ceea ce cu siguranță mă face să par superficială sau vanitoasă în fața unor oameni. În special în fața celor care consideră acceptabil să lași kilogramele să se acumuleze odată cu vârsta, după x copii, sau ca să ai de unde să dai jos în caz că te îmbolnăvești (asta e mama :-)). Așa o fi, nu neg, dar se pare că pot trăi foarte liniștită cu aceste defecte.
În rest, perfect de acord cu tine că a fi gras implică destul de multe neplăceri, dar, la fel, nu văd unde am zis eu că n-ar fi așa…
Întrebare simplă: Are încălțări cu șirete? Mulțumesc anticipat pentru răspuns.
@ Anduta
Nu ma dezamagi si tu ! Daca-i singurul aspect la care te-ai referit nu tocmai succint, cred ca numai e cazu’ sa scrii explicit ca pe celalalte le consideri secundare.
Da’ stii ce cred io sincer-sincer ? Ca trebuie sa adie din nou un vanticel de dictatura ca oamenii sa revina la probleme reale. Sau poate nu, ca uite, azi pe net, maine in plina strada, „Da’ stai fa’, grasomego, in casa, ca ne strici la toti zenu’ !”. Probabil c-o meritam mai mult pe asta !
Victor, grea întrebare…cred că da 🙂
Faianțaru’, din tot sufletul îmi doresc să nu te dezamăgesc, iar de o voi face, totuși, sper să găsești puterea să treci peste asta. Zău așa! 🙂
Legat de ce consider eu principal sau secundar la un om observ că deja ai tras o concluzie, ceea ce cred că face inutil și, mai grab, neinteresant să încerc măcar să mai adaug ceva pe subiect la acest moment.
Bine ca nu te-a batut! Clar era anchetata pt tentativă de omor daca se impiedica si cădea peste tine! 😂😂
Întebare: Dacă ea era slabă și tu…în trei straturi? Neh! Parcă nu mai era așa de amuzant!
@Silvi, n-avea cum. Trotineta are limită de greutate.
Am vazut o dată un mesaj trimis de un individ, referitor la mine, în care ma făcea „femeia sfoară”. Deci şi bărbaţii fac complimente mişto.
Si da, persoana avea pe atunci vreo 20 de ani şi tendinţe evidente de îngrăşare.
Nu cumva era femeia șnur?
Sfoară, parcă. Că șnur nu sună atât de rău.
Oricum eu expresia asta nu am mai auzit-o chiar dacă mi-am păstrat greutatea.
Eh,expresia nu e atât de măgulitoare.Femeia șnur,fără țâțe,fără cwr…deci sună rău.
@Misu esti un domn domne’! Cu barbatii esti un leu gata sa le dai perversa ca pe Tg. Ocna si la fomei pisoias si o mai arzi pe urma ca viteazul… data viitoare cand… o sa fac o sa dreg…
Aluia pe trecerea de pietoni i-ai urat sa swga pwl@ si doamna in cauza te-a lasat fara replica :))) pacat!