Mai știți voi articolul ăla de-acum câteva zile în care vă propuneam să facem ceva ce nu credeam că s-a mai făcut?
Ei bine, după ce l-au citit, m-au contactat cei de la Lidl și mi-au zis că nu mai schimbă scriptul sub nicio formă. Au dat și-o motivație din aia gen „am muncit cam mult la el ca să-l mai schimbăm acum” pe care nu știu de ce, dar tind s-o cred.
În schimb, mi-au zis altceva mult mai tare. Mi-au zis că s-au tăvălit pe jos de râs citindu-vă comentariile și numai politica de companie i-a ținut să nu se bage și ei în caterinca și trolingul care-au ieșit acolo. După care, când credeau că s-au mai liniștit, i-a pus naiba să citească și comentariul lui Ionuț. Moment în care toată lumea din biroul ăla s-a tăvălit pe jos de râs (ăsta mai mult ca sigur e un eufemism pentru „au râs cu muci”, dar tot politica de companie and blabla).
După ce și-au revenit, au decretat în unanimitate că omul e mult prea tare și merită un premiu. Drept pentru care, țin să vă anunț că colegul nostru Ionuț va intra în posesia următoarelor chestii:
- Una bucată mașină de făcut paste
- 2 x roșii deshidratate
- 2 x spray cu ulei aromatizat
- 2 x roșii Cherry în suc de roșii
- 2 x pricomigdale
(Ioane, lasă-mi adresa pe email ca să știe oamenii ăia unde să ți le trimită).
P.S. Habar nu am dacă treaba asta vă impresionează sau nu, dar pe mine e clar că nu mă lasă rece. Poate nu realizați că Lidl este o companie gigant care ar fi putut să ignore fluierând și articolul meu și comentariile voastre. Și cu toate astea n-au făcut-o. Ceea ce mie, personal, mi se pare foarte, foarte tare. Chapeau!
Super tare! Felicitari, @Ionuț!
Comentariu beton!14
Era frumos să îi dea și o bormașină, să aibă și el una când o mai împrumută la vecinu’.
Felicitări Ionuț!
Comentariu beton!36
Asta-i trebuia, mă, lui Ionuț, să-l mai pună soția să facă și paste acum?! Săracu’..
Ioane, sunt alături de tine în greaua încercare!
Acum am și-un pies: au oamenii ăștia un adevărat talent la butoane la fb. Cel/cea care răspunde la comentariile de pe pagina Lidl este genial.
Comentariu beton!27
Măcar nu îl pune să faca paste cu bormaşina…Muhahaa
Are mereu bormasina la indemana, cred ca ii ies!
@Elena,
Şi eu îl compătimesc pe Ionuţ. Şi nu pentru învârtitul la manivelă. Ci pentru pregătirea aluatului… cu făina aia zburând peste tot mai ceva ca în ninsorile de la munte… Şi pentru zilele de după când tot mai găseşti pulbere albă pe unde nu te gândeşti.
Morala: talentul literar trebuie folosit cu înţelepciune, că uite ce poţi păţi. 😀
P.S. Felicitări, @Ionuţ! Nu mă lua în seamă, vorbeşte invidia din mine. 😛 Spor la pregătit paste!
Comentariu beton!12
@Solandi, tu-ți dai seama că la următorul text despre Lidl nu mai comentează nici dracu’? Cum, băi, să-mi dai premiu ceva din care trebuie să gătesc?! Io vă spui: viața e crudă uneori!😂
Ionuț are noroc că are o soție înțelegătoare. A mea nu gătește nimic. E o bestie.
Comentariu beton!17
@Elena,
Pentru o clipă am crezut că ne-am căsătorit şi am uitat.
Aşa tare ce m-am simţit cu musca pe panglica de la pălărie, la ultimele două fraze ale tale. 😀
Ce-l tot plângeți atât pe @Ionuț, că doar nu i-au făcut cadou o bormașină? Io propun să se ducă șefu’ de la blog să-i dea o mână de ajutor la gătit, apoi să pună poze aci cu rezultatul.
@Mihăiță să iei și șorțulețul cu tine, să nu te murdărești.
@didino, alooo, eu CHIAR ȘTIU să gătesc.
Nu cred până nu văd, @Mihăiță. Că din vorbe și io-s zână, da’ dacă mă vezi pe viu nu știi cum să fugi mai repede.
Zic să vă cheme cei de la Lidl la ei, pe tine și pe @Ionuț, și să vă filmeze când faceți paste. Tagliatelle, na, ca să nu ziceți că n-am pic de milă și cer ravioli. Și să vă vedem pă net.
Super tare! Am zis, @Ionuț, că ești bun! Felicitări!
Bravo, Lidl!
Felicitari, Ionut!!! Chiar ai avut cel mai bun comentariu!
Acuma, nenea Mihai, roaga-i pe cei de la Lidl sa îi ofere si un coş de cumpărături, dacă le-a mai rămas pe undeva, din campania aceea de ciumbiflici-bonusuri la cumparaturi-produse Lidl de jucarie. Aşa o să aibă un coş de ținut în mână.
Felicitări omule,sort,Rigoletto,Aida si să faci paste,asta veata.
Comentariu beton!11
Mie pă persoană fizică tot Ionuț mi-o plăcut … merita 😁
Bună campania … ăăă compania 😁 însă cred că mai degrabă s-ar bucura la niște curaj la sticlă, fie și Tuborg 👅
Comentariu beton!18
TE MĂNÂNCĂ PIELEA??? 😁
IOANE super! Felicitări! Acum chiar îmi pare rău că n-am reușit să ne vedem sâmbătă! 😣
@Ioane, vezi, mă, abia ACUM îi pare rău lu’ @Victor că n-ați reușit să vă vedeți sâmbătă. Dac-ar fi știut c-o să câștigi, făcea el cumva și vă vedeați la
un Tuborgo bere. :)))))))))))))))@VictorR, și mie. Dar nu prea ne-a fost aminte de plimbări sâmbătă, chiar dacă eram cu mașina, din cauza frigului. Na, mă așteptam să fie mai frig în Poiană, că doar e munte, dar nu 6 grade! Am paralizat, mai ales că nu aveam cu noi geci sau căciuli de iarnă.
Lasă că ne vedem data viitoare. O să încercăm să ajungem acolo pe timpul verii, nu la sfârșit de ianuarie, ca acum.😜
Comentariu beton!13
Vasilescu! Ți-ai pornit centrala?
@Victor cum adica sa te vezi cu Ionut?! La mine n-ai venit desi eram la jumate de ora de tine si tu regreti ca nu te-ai vazut cu Ionut?! ^^
…
/ignore VictorR
Comentariu beton!12
@Victore, tată, ai pus-o. Mi-a făcut plăcere să te cunosc.
@Vera: Măi mămică măi! Cu dumitale n-am avut nici o convenție. Tu erai la Bran cu floricelele, cu nașii, eu urăsc aglomerația din zona aia (chestie care e bună pentru o ambuscadă nu pentru un concediu) ș.a.m.d. Cu cetățeanul @Ionuț, aci de față, și proaspăt deținătoriu de tehnologie culinară ne înțelesesem că dacă ajunge din Poiana Brașov în Piața Sfatului ne putem întâlni la Târgul Iei. Oamenii, după cum poate ai citit, n-au mai coborât. Acum ziceți voi, oameni buni și femei, am eu vreo vină, eu cel mai bun băiat din sud-estul Europei?
Comentariu beton!22
@Victor Cum ai rabdat tu sa ma stii 5 zile la o aruncatura de bat si sa nu vii?! Nțț nțț!
A venit insusi Vasilescul la un pahar de vorba si n-ai venit tu… Cu prima ocazie cand sunt in Brasov, imi fac selfiuri in toate vitrinele, dar pe tine nu te sun! Hațțțț!!
@Vera și @Vasilescu: puteați da și voi un telefon! 😥
Telefonul să fie s9 … să-i da-ți două.. unul V și unul M.V. 😋.
Ps. Dacă iese treaba, facem bara bara ?
Felicitări, Ionuţ.
Observ că cei de la Lidl reacţionează rapid. Mişule, cred că le-ai picat cu tronc.
Comentariu beton!11
Legenda spune că Ionuț va găti pastele cu bormașina, șorțuleț si-n…. „pasta” goală 😁
Comentariu beton!23
Am râs muuult. Ion ar trebui să se apuce de scris. Super gestul Lidl.
mergea si o sticla de vin alb
langa pastele alea…
Ai naibii chitrosi,nu puteau si ei sa i dea o bormasina…:)))
Comentariu beton!11
@Ionuț, felicitări meștere. Când mergi la Lidl să-ți ridici premiul să ceri un coș mic de mână. 😃
@Shoric, nu merge @Ionuț la Lidl, vine Lidl la el. 😉
Ha! Mișto surpriză, interesante premii!
Aaașa! Stați să scot discursul pe care îl am mereu pregătit în buzunar pentru asemenea ocazii… Niciodată nu știi când iei un Pulitzer, un Oscar, un Emmy, niște roșii deshidratate de la Lidl, d-astea, de aceea e bine să fii pregătit. 😜😜
Deci, țin să mulțumesc familiei, prietenilor, colegilor, rudelor și vecinilor de scară care au fost lângă mine pe parcursul…..
Hai, bă, că glumesc!😂😂😂
Mulțumesc Lidl pentru premii, mulțumesc „colegilor” de blog pentru aprecieri, și îi mulțumesc lui @Mihai fiindcă mă suportă p-aici.
Nu prea sunt eu fan Lidl, dar văd că, pe parte de marketing și comunicare, oamenii sunt peste restul rețelelor de hypermarket-uri. Bravo lor!
P.S. Parcă am văzut undeva că au rezolvat oarecum și treaba cu coșurile de mână. 😂
Comentariu beton!31
Felicitări, Ionuț! Spor la paste (la preparat, nu la mâncat)! Hei, ziceai că îți schimbi poza de profil! Chill, nu sunt stalker, te-am descoperit recent. 😁
felicitari…si poate gasim de maine cosuri de mana de la Lidl
@Ionuț,
Felicitări și la căt mai multe roșii cadou. D’alea de mâncat, nu d’astea la comentarii 🙂
Poate Lidl a rezolvat cu coșurile de mână după ce au văzut asta 😂
https://imgur.com/r8K5RtL
@Laura,
În legătură cu coşurile de mână: încă nu. Dar au un sondaj în desfăşurare, pe pagina lor de facebook, privitor la acest aspect.
@Solandi,
L-am văzut, am votat. Coșul de mână din postarea lor există la noi, doar că e tot mare, greu, incomod. Mi-ar plăcea coșuri (chiar) de mână, nu de picior 🙂
@Laura,
Mi s-a părut mie că în dreapta nu e chiar clasicul coş de mână, cu două toarte şi fără roţi. Dar am zis că sunt eu cârcotaşă.
Să plusăm atunci în continuare pentru coşuleţul autentic de mână.
Băi, nu știam că treaba cu coșurile de mână de la Lidl e o problemă chiar atât de importantă.😁😁 Văzusem pe net ceva agitație pe tema asta și am zis s-o bag și eu în comentariu.😂😂
P.S. @Blanche, păi, dacă m-ai găsit, dă un request acolo că nu-s selectiv. 😉 Poza n-am apucat s-o schimb, o să pun una cu șorțul, mașina de făcut paste și ce mai zicea @Florin Ioniță mai sus.😜😜
Adică cei de la Lidl citesc comentariile de pe-aici? Vai de capetele lor, sper că-și dau seama unde-au nimerit, spitalul de nebuni e apă de ploaie. Și îi avertizez că se ia, eu chiar eram un om normal înainte să-ncep să comentez la @Vasilescu.
Felicitări, @Ionuț! Așa-ți trebuie dacă bați câmpii cu grație. Acu’ pregătește-te să treci la cratiță. Fă-ți încălzirea ca lumea, să nu te-aud după aia că ți-ai scrântit încheietura când frământai aluatu’.
PS: am vrut să zic ceva și de cele două roșii deshidratate, da’ mi-e că se supără @Vasilescu și-ncepe să plângă.
Comentariu beton!20
@didina, doar credeai că eşti un om normal. Nebunii la nebuni trag, ştii cum se zice. 😛
@GabiI vorbește mai încet, te rog, să nu supărăm vocile care-mi spun că-i totul ok la mansardă. După aia ajung ca @Mihăiță și-mi imaginez c-ar vorbi pisicile cu mine. 😂
două roşii deshidratate, două pricomigdale… crecă i le trimite în plic :))))
Comentariu beton!11
@didina, bă, dar unu’ nu v-ați fi uitat și la poză. Aia către care am lăsat link.
@Mihai,
Greşit, eu m-am uitat. Am şi căutat maşina aia de făcut paste pe net. Să văd în detaliu cum arată şi cum se foloseşte. Doar să văd.
@Mihăiță, am un căpătat un talent deosebit în a ignora unele lucruri și de a comenta numa’ ce-mi convine. Asta așa, ca să nu zici că n-am învățat nimic de la tine. 😋
Ionut, felicitari ca felicitarile, dar cand sunt gata pastele alea?! vinul il dau eu.
@Marius, dă-le naibii de paste, ai vin bun ? ce-ar merge un vin fiert pe căldura asta.
@Shoric, am si dau un vin. Dar nu fiert. fierti suntem noi.
– Felicitări, aţi câştigat o maşină…
– Oau, super, mulţumeeesc.
– … de făcut paste.
– ăăă
Comentariu beton!35
Felicitări @Ionuț!
Ps.Aștept cu nerăbdare pe unul dintre haterii de servici cu un comentariu de genul ,,Dacă mă străduiam ,scoteam ceva mai funny , bugs buny,honey dar nu am avut timp ,că tocmai schimbam pâmăntul la ficus.”.Deh,asta este”..Data viitoare bla ,bla și oricum premiul e bla bla și voi sunteți bla bla și …Hidden coment.End of story.
Mda … deci ceva e pe blogul ăsta. Să înțeleg că ați ars-o pe la Bran în weekend. Dacă vă zic că acum m-am întors din zona respectivă, mă credeți? Ptiu …
Să vă luați legitimație dă comentatori pă blog.
O puneți în geam la mașină. Vă reperez eu 👅
Comentariu beton!11
@HabaRnaM Nu știu cine unde a fost weekendul trecut, eu am fost la Șimon în mai pentru vacanța copiilor. Am văzut niște ciobani și niscaiva străinezi, da’ nu era niciunul Mihai.
Aș prefera să nu mă reperezi/abordezi și alte acțiuni ce implică socializare live. Mulțumesc!
@Sorin ținând cont că n-am mai fost în orice soi de vacanță de 8 ani… poate mi se iartă aroganța de a lua 5 zile libere. Eu mă iert!
Lol, ți-a dispărut mesajul… ah well :)))
@Vera, sorin s-a dus oleacă în spam. Doar oleacă. Până-și revine.
@Ioane felicitari pentru premiu si un gest foarte frumos al celor de la Lidl.
@Ioane fiti-ar pronosticul de ieri cu nemtii au castigat mondialul. Am niste draci… Sper sa o ia si Brazilia!
@Misu ce facusi bre l-ai bagat pe aurolac la colivie sau vorbim de un alt sorin?
@Aline, nu, nu, chiar despre el.
Lidl este del mal mişto supermarket in toate țarile. În Barcelona am 5 Magazíne diferite, equidistante de casa mea, practic cumpar doy numai de la Lidl. Si cunosc si Lidl Germán si englez. Tuit mişto sunt.