Alaltăieri o ardeam filozofic la cafeaua de dimineață, în timp ce televizorul mergea liniștit pe știrile protv când, de nicăieri, a început să curgă un reportaj despre o companie coreeană care clonează câini la comandă pentru stăpânii neconsolați de pierderea preaiubitului lor animal de companie.

După ce-am folosit jumătate de sul de șervețele ca să șterg zoaiele de la cafeaua ce mi-a sărit instant pe nas, m-am aplecat oleacă asupra acestei probleme.

Băbăieți, am avut și eu câine, am pisici, probabil voi avea animale în casă pe parcursul întregii mele existențe de pe Terra, dar asta mi se pare o tâmpenie fără seamăn.

Da, am plâns când a murit Billy de sărea cămeșa de pe mine. Taică-meu, săracul, am crezut că se duce și el, a bocit o lună întreagă de aveam coșmaruri numai când vedeam că-mi sună telefonul și-mi apărea numărul lui. Ma rog, el mai folosea și țuică pe post de calmant, dar în pauzele dintre două butelci o lua de la capăt cu jelania. Și cred că e normal să se întâmple așa, că până la urmă nu pierzi doar un animal de companie, pierzi un membru al familiei cu drepturi depline. Pierzi UN SUFLET, ÎN PULA MEA, nu o grămadă de carne și oase pe care le vâri în pământ.

Exact ăsta e motivul pentru care nu pricep de ce-ai face una ca asta. Ca să ce? Să obții o carcasă care arată identic cu răpostatul Pichi? Băejnebun? Păi pe sistemul ăsta nu înțeleg de ce nu ți-ai clona și nevasta sau amanta. Sau, de ce nu, pe mă-ta? Cine n-ar vrea să aibă din nou o mamă tânără si frumoasă? Sau o soție care să arate din nou ca în ziua aia când ai văzut-o prima oară și-ai crezut că e un înger pogorât din ceruri. Ori o amantă pe care s-o înveți din prima că analul e datoria ei sfântă pentru momentele când ești tulburat profund de mizeriile pe care ți le face „scorpia aia de-acasă care nu te înțelege”. Iar dacă vrei să fii din cale-afară de prevăzător, poți să-ți clonezi mai multe, la pachet, că poate pățește naibii vreuna ceva și scapi de luat tot procesul de clonare de la început. Gizăs fucking craist!

Care e diferența între ce fac ăștia și ce-a făcut Zăvoranca (să nu-mi spuneți că n-a ajuns la voi știrea cu motanul împăiat)? Care e, că nu mă prind. Ba, dacă e să mă întrebi pe mine, mi se pare mult mai creepy treaba asta cu clonarea. Măcar pe motanul ăla împăiat îl mai uiți prin vreun colț al casei, se mai pune praful pe el, îl mai mută în beci doamna Coca de la curățenie, dar p-ăsta viu o să-l vezi tot timpul prin preajmă și în fiecare minut al vieții lui îți va aduce aminte de cum era și ce făcea celălat, adică ăla mortu’.

Bref, ce voiam să zic, lăsând la o parte costul operațiunii (80.000 de euro sunt bani frumoși pentru orice individ de pe planeta asta), sunt ferm convins că trebuie să ai ceva defect la tărtăcuță ca sa recurgi la așa ceva. Iar dilimandroșii care chiar au făcut-o sau sau de gând s-o facă sunt fix genul de oameni care se bucură când vin acasă de la muncă și ăla micu’ cu patru picioare face frumos pe hol, dar n-au nicio ezitare să-i tragă un șpiț în cur dacă de bucurie scapă și doi-trei stropi de pipi pe pantalonii lor de dizainăr: marș, mă, zgura mă-tii de câine că e a treia pereche de Armani pe care mi-o piși săptămâna asta.

Trăim vremuri extrem de interesante, dragii mei, și cred că ăsta e doar începutul.

P.S. Bănuiesc că mulți dintre voi ați avut sau aveți animale de companie. Pls, vreau să știu ce gândiți despre treaba asta ca să-mi dau seama dacă sunt io nebun sau nu. 

mihai_vasilescu_clonare_caini