Îmi doresc ca Bogdan Calehari să aibă un copil. Dacă deja are, cu atât mai bine. Și copilul ăla să fie băiat. Nu, nu, fată, nu merită să scape așa ușor. Și zic asta pentru că homofobii, în tâmpenia lor crasă, au impresia că două fete gay sunt ceva mai lejer așa, de vară. Plus că tot ei nutresc convingerea de nestrămutat că la femei e vindecabil, le trece lesbianismul în secunda doi dacă dau de un bărbat adevărat, așa ca ei.
Revenind, îmi doresc să aibă un băiat. Și băiatul lui Bogdan Calehari să se ducă la tac-su într-o dimineață, să-i prindă mâinile cu palmele lui fragile de adolescent, să se uite la el cu ochii lui puri, inocenți, și să-i spună cu vocea tremurândă:
– Tată, sunt homosexual! Știi, nu există nicio colegă Ana cu care ies la film. De fapt îl cheamă Radu, e tipul ăla care mai vine din când în când pe-aici să-mi „aducă temele” și ne iubim de doi ani. La film mergem pentru ca e singurul loc unde pot să i-o sug fără să ne vadă idioții intoleranți ca tine care nu înțeleg că lumea asta evoluează și că gay te naști, nu devii.
Iar eu mi-aș da trei ani din viață să fiu prezent acolo și să vad cum fața de humanoid imbecil a lui Bogdan Calehari devine vineție din cauza infarctului iminent provocat de unul și același gând: „De ce, Doamne-Dumnezeule, de ce tocmai mie să mi se întâmple una ca asta? Mie, care te-am slujit cu credință toată viața mea?”.
Și-atunci, dacă Dumnezeu chiar există, ar trebui să se deschidă cerurile și să se audă tunând vocea LUI blândă:
– Pentru că ești prost, bă, de-aia! Și pentru că nu e vorba despre tine!
Atât.
P.S. Desigur, vă întrebați cu toții cine e Bogdan Calehari. Am să vă satisfac această curiozitate. Este cel pentru care s-a inventat expresia: „Când ești mort, tu nu știi, e greu doar pentru cei din jur. La fel și când ești prost”. Adică autorul acestei mizerii.
Omu’ te anunţă despre un mare pericol mondial şi tu râzi. Nu e frumos. 😛
Comentariu beton!24
@GabiI, da, acum am și eu remușcări.
Măcar de-ar fi singurul, dar mai sunt ca el și asta mă sperie!
@Cezar, păi vezi și comentariile de la text.
Mi-a stat un pic inima cand am văzut ca erau de la unul Mihai comentariile 🙂
Am citit articolul (făcând abstracție de homofobia lui) și mie mi se pare exagerată treaba asta: adica doamnelor și domnilor nu mai este un mod de adresare adecvat.
Se va trezi cineva mâine să spună că „everyone” nu îl/o reprezintă. Și vor ajunge doar la „hi”. Dacă se strâng mâine o grămadă de semnături de la oameni care consideră nepoliticos acest mod de adresare și vor spune că se simt insultați?
Uite RATB este cu mult înaintea vremurilor: nu îți spune nimic, nu care cumva să te deranjeze. Nici cu AC nu te deranjază.
Comentariu beton!66
@Xenopol, se numește evoluţie. Mă rog, nu la ratb mă refer.
Cu tot respectul nu se numeste evolutie sa stii ca daca esti gay totusi esti un domn de sex masculin si cand ti se adreseaza cineva „gentleman” nu se refera unde iti bagi penisul.
Nu toti care considera o asemenea masura ca fiind cretina ca si motivatie sunt homofobi. De fapt etichetarea aceasta a tututror care nu au o parere la fel ca a ta reprezinta o forma deosebita de intoleranta.
Am intrebat pe cineva odata de ce sunt considerati persoanele lgbt ca fiind persoane slabe de inger? De fapt cuvantul englezesc weakling e mult mai potrivit.
Vaai mi-a zis cineva barbatule si mie imi place sa port fustita in dormitor si sa stau dedesubt…ce ma fac sunt oprimat…plans de copil retard.
Inainte sa ma etichetezi, vezi ca tendintele mele sexuale nu sunt 100% heterosexuale desi clar prefer femeile dar nu am nici o problema sa mi se adreseze cineva domnule. Se numeste maturitate si bun simt. Si este opusa corectitudinii politice si marxismului cultural.
Iar daca cacahari cum ii zic eu este in general destul de idiot si aduce mari deservicii conservatorismului iar in articolul referinta face destul erori logice (putem face analiza silogismelor de acolo sa vedem cate concluzii stupide trage), premisa articolului este simpla: cineva a fost platit sa gandeasca o formula de adresare noua deoarece altcineva a fost atat de prost incat sa fost deranjat de formula ladies and gentlemans. Iar asta este destul de fucked up. Si nu e de mirare ca sunt mai multe voci care incep sa reclame cretinismul unor astfel de masuri. Sa mai exemplificam scoala catolica din Canada care e obligata sa nu predea o parte din Biblie deoarece Biblia incalca drepturile omului, Danemarca cu legea prin care preotii sunt obligati sa casatoreasca cuplurile gay (desi e inca unul din pacatele principale in crestinism) si mai putem adauga.
Daca se vrea sa se faca ceva cu adevarat pentru comunitatea LGBT ar trebui inceput in scoli unde sa se predea empatie si toleranta. Nu sa transmiti ca e rusinos sa spui domnule unui barbat care nu il cunosti de frica ca daca e gay si te reclama ca l-ai oprimat verbal. Fuck this world. Dar lipsa de toleranta este la fel de prezenta si la liberali.
I-am spus altcuiva ca e mult mai greu sa fii Franklin decat Robespierre.
Comentariu beton!34
Când fi-mea era mai micuță se trezea intotdeauna câte un dobitoc(cu baiat) sa-mi aducă aminte că s-ar putea să mă trezesc cu ea că vine acasă cu unu de mână, eventual și țigan , adică după ce mi-a băgat cutitul in spate se și uită să vadă dacă i-a iesit varful pe partea cealaltă
Singura apărare era :
-Boss, da ce te faci dacă vine fi-tu cu unu de mâna, eventual și tigan , nu că ar fi ceva rău in treaba asta
Stânga-mprejur și konetz filma
Contează să fii om înainte de a fi ghei, tigan, lesbian, aitist sau pesedist, adică trăiește și lasa-l și pe altul să trăiască
Comentariu beton!47
@Sandurz, da, veșnica glumă a idioților.
Daca o vad ca ii rad ochii, ma doare in cot cu cine vine acasa.
Comentariu beton!65
Ad, n-am suficiente Like-uri pentru ce ai scris!
Viata ar putea sa te suprinda in lipsa de imaginatie…un proxenet dibaci, un iresponsabil, un drogat, un alcoolic etc.
Comentariu beton!13
Prietene Vasilescu,ctitor si baci al acestui blog,dezvolți atasament extrem si nesanatos fata de o categorie umana care in general are nevoie de multa crema.Asa cum aia au cerut sa se renunte la „doamnelor si domnilor”,am si eu o propunere:barbatii care nu au 1.85,ochi verzi sau albastri,structura atletica si minim optsce cm sa fie castrati chimic,sa nu se puiască gen.Tu stii amice ca in metroul din Londra,haleam un sandviș cu porc si un barbos islamist,dupa ce ii spuse unei gagici care mânca si ea ceva ce nu i-a convenit ăluia s-a întors spre mine si mi-a spus sa termin ca îl ofensez mâncând porc.Dupa trei fuck offuri si minim zece su.gi mielu in romana,a dat-o pe araba,ii tremurau destele.Ala ar fi decapitat pe oricine.Daca era in Romania il taram de barba 10 statii de metrou.O sa fie o rusine sa spui ca ea este femeie sau ala este bărbat.Pizdi.ficarea loveste din nou,sunt doamne aici care au mai multe ou.a decât genul asta de pizd.ificati eterni.
Comentariu beton!93
@edelweiss, păi și ce legătură are arăbetele ăla tâmpit cu „cumplotul mondial LGBT”?
@Mihai,toleranta impusă si îndesată pe gât dezvolta intoleranta.Poti sa spui câte litere vrei eu tot homo le spun.Da si vreau sa aibă toate drepturile civile.Nu am dat minus la nimeni,nici aici,nici la Cetin dar ma gândesc sa iti dau tie.Complotul mondial pe dracu,ala este un imbecil.
Comentariu beton!66
@edelweiss, exact despre asta e vorba. Spune-le cum vrei, dar lasă-i să trăiască cum vor.
Dar nu o trăiesc cum vor ei,dupa regulile impuse in numele politicii corecte.Eu sunt pentru adoptia copiilor de către cupluri de homo,mă inebuneste sa stiu ca trăiesc in orfelinate.Sunt pentru căsătorie,drept de moștenire.
Comentariu beton!44
@edelweiss – perfect de acord. Mor pe duble standarde. Eu aplic principiul bancului cu tânărul la angajare:
– Directorul – care este cel mai mare defect pe care il ai?
– Candidatul – sunt foarte sincer.
– Directorul – nu cred ca sinceritatea este un defect.
– Candidatul – mi se rupe pwla despre ce crezi tu!
Astfel, nu ma interesează care ce drepturi vrea sau are, dar pana in momentul in care drepturile tale (arab, gay etc.) nu se urca pe drepturile mele. E din ciclul cu retarzii care sunt deranjați de zgomotul avioanelor dupa ce și-au construit casele la 2 metri de aeroport (Băneasa, de ex.).
Lasa-ma omule sa traiesc si eu, ca mie mi-e bine asa cum sunt!
Comentariu beton!33
Poate ca eu ma simt discriminat de faptul că s-a scos salutul cu doamnelor și domnilor. Nu despre asta este vorba, zic eu. Ci despre faptul că multe victorii ale LGBTQ sunt, de fapt, niste cacaturi care nu fac decât să ostilizeze restul populatiei, neutre sau indiferente pana la momentul respectiv.
PS Poate intr-o zi vine unul si zice ca este discriminat de culoarea roșie a semaforului sau de gardul închisorii, ca el are drepturi, ce plm?
Îţi place sau nu: 0 0
Comentariu beton!27
@Mihai,ala barbosu urla ca îl discriminez.M-am uitat in jur si am vazut usurare si suport in ochii celor mai multi.Gagica aia iei bagase sandvișul in geanta.
Comentariu beton!22
@edelweiss, ei, vezi, și Bogdan Calehari urlă la fel ca bărbosu’ tău.
Si este dreptul lui sa urle,prost e ala care se ia dupa el.Atâta mancatorie in social media asta a voastră nu am vazut nici într-un birou de contabilitate cu douajde femei.
Comentariu beton!47
@edelweiss, da’ să urle, man. Am zis io să nu urle?
Da? Stai să vezi un birou de contabilitate cu douăj de bărbați.
@Mihai,nu ai cum sa zici contabilitate si doujde barbati.Aia se numeste mină sau sectie de prelucrare prin aschiere.
Comentariu beton!21
@edelweiss, zi-i cum vrei tu, da’ de mâncat între ei tot se mănâncă.
Sa le spunem cum vrem si sa-i lasam sa traiasca cum vor ei. Perfect. Intru totul de acord. Insa…
Vreau si eu sa fiu lasat sa cred ce vreau eu, si sa nu mi se impuna ce anume sa cred. Oamenii astia s-au nascut cu o anormalitate. Necondamnabila, asa cum nici alte anormalitati nu sunt condamnabile, sindromul Down de pilda, sau autismul.
S-au nascut cu ea, si vor muri cu ea, sunt acceptati si asimilati de societate asa cum sunt, si isi traiesc viata asa cum pot. Dar in fond, raman niste persoane anormale. De condamnat este cerbicia cu care, vezi doamne, emancipatii, ma obliga sa cred ca anormalitatea e normalitate. Nu, doamnelor si domnilor bullies, nu vreau sa accept realitatea voastra alternativa. Nu condamn pe nimeni pentru ce face cu rozeta proprie, nu condamn pe nimeni ca doreste sa aiba un copil. Nu condamn decat faptul ca ni se cere sa redefinim normalitatea, impotriva convingerilor noastre. Si insistenta, chiar agresivitatea cu care ni se cere asta.
Si intoleranta paradoxala a celor care acuza intoleranta…
Comentariu beton!18
@edelweiss, vezi că pă anumite bloguri nu mai poți să folosești pizdificare, de azi
He, he, he !
Istoria se repetă. Abolirea sclaviei, dreptul la vot, drepturile femeilor, căsătoriile interrasiale au trecut prin etape similare – uneori chiar foarte violente, din cauza perioadei istorice. Şi atunci apărătorii „naturalului” strigau de mama focului că acordarea drepturilor cu pricina reprezintă un pas către haos, către distrugerea societăţii. Coincidenţă sau nu, schimbările cu pricina s-au desfăşurat în paralel cu o evoluţie accelerată tehnologică şi socială.
Cât despre „nutresc convingerea de nestrămutat că la femei e vindecabil, le trece lesbianismul în secunda doi dacă dau de un bărbat adevărat, așa ca ei” cred că, mai curând, se aplică faza spusă de George Costanza – de câte ori se uită o femeie la ei, spun: „Uite, de-aia nu sunt heterosexuală!”. 🙂
Comentariu beton!25
* spune
@Lucian, da, dar asta știm doar noi. :)))
@Mihai, eu m-aş bucura să fie cât mai mulţi gay. Asta ar însemna că rămân mai multe femei care, din lipsă de opţiuni (presupunând că sunt heterosexuale sau măcar bisexuale), ar deveni disponibile pentru mine. 😀 😀 😀
Comentariu beton!22
@Lucian, sa stii ca sunt destule. Ma numar printre ele si am observat ca sunt din ce in ce mai multe femei care descopera ca e chiar misto dupa prima experienta cu o alta surata.
Asa ca don’t panic!
@AnnaD, păi tocmai îmi iei speranţele! Că ideea era că alea care rămân hetero au o populaţie mai mică de bărbaţi din care să aleagă (dacă mulţi bărbaţi sunt gay). Şi atunci, ca la loto, cresc şansele mele să fiu „ales”, ca bărbat hetero. 😀 😀 😀
Pai n ai inteles, Lucian. Sunt bi majoritatea. Vor gasi femeia dar si barbatul. Si daca nu gasesc barbatul, au femeia. Dar tu vei fi acolo pe faza, no? 😀
Iartă-mă, @AnnaD, io mi-s din Ardeal, la noi se-nvârt mai încet rotiţele. Da’ pricepem, pân’ la urmă. 😀 😀 😀
No, nu i bai, @Lucian. E bine ca se intelege totusi. Bun si asa 🙂
Mihai, pot sa zic doar atât: Calul moare de drum lung si prostul de grija altuia. Animalul asta biped ar putea sa isi vada de curtea lui totusi. Imi e usor sa vorbesc pt ca am fata…?
@Marius, și ești convins că se vindecă, dacă e? :))))))
@Mihai, Sincer sa fiu nu stiu, eu nu am luat parte la vindecari miraculoase, dar măcar e mai light. :)))))
Am senzația că lumea este aproape de niște chestii mult mai grave gen războaie, fenomene naturale deosebit de nasoale, crize etc., atât de grave încât toate aceste subiecte de doi lei gen drepturile gay-lor și alte asemenea vor părea doar niște bancuri proaste.
Aaa, da, iar Bogdan ăsta e doar un alt tâmpit cu prea mult timp liber. Sunt destui. Încă n-a dat foametea aia mare. Încă.
@Ionut, ca să rămân pe ideea ta…
Și când va începe războiul și băiatul lui Bogdan Calehari va fi încorporat, as vrea să fiu de față când ceilalți răcani, la fel de idioți și intoleranți ca tac-su, vor afla că e gay.
Știi ce zic?
Ultima ta grija in război este daca ală se arde-n in dos.
Comentariu beton!14
A fost o vreme cand, pe timp de razboi, prima grija era ca ala de langa tine sa nu fie negru sau gay. In armata vor fi tot timpul cretini care discrimineaza.
@edelweiss, well… așa pare… ar trebui să fie ultima noastră grijă și acum. Dar după cum vezi, nu prea e.
@Mihai Vasilescu: Da’ cu ce-a greșit copilul asta (real sau inventat) ? Da, că e posibil sa fie la fel de îngust la minte ca al său părinte, e una. Dar asta e doar o ipotetică ipoteza a unei ipotetice ipoteze. În articol nu erai așa de intransigent ( dacă îmi permiteți să-ți spun ‘tu’ :)))
@Pișcot, dar de ce trebuie să fi greșit cu ceva? Sau e un blestem să fii gay?
@Mihai Vasilescu: În nici nu caz! Imi pare rău ca așa a reieșit. La fragmentul asta de frază mă refeream: ‘as vrea să fiu de față când ceilalți răcani, la fel de idioți și intoleranți ca tac-su, vor afla că e gay’. Știu că e o discuție ipotetică, dar nu era tocmai o urare de bine…
PS: Nu ma aflu printre cei șase campioni la dislike-uri la commenturile despre toleranta 😉
Eu nu știu de ce întâmplă de ceva timp încoace, dar se pare că mulți sunt mai preocupați de ce fac alte gay-ii sau ce mai legiferează alte țări în privința lor dar nu sar cu curul în sus când sunt furați pe față. Gay-ii au existat dintotdeauna, dacă până acum ai trăit fără să te doară în fund de ei, de ce acum ai atâtea dureri? Lumea merge înainte, dar na, cum mulți au rămas cu mintea in anii ’50, logic că li se pare că vai, ce grozăvie fac britanicii.
Cineva spusese pe nu știu unde că o să fim civilizați atunci când n-o să se mai vorbească de toleranță, ci de indiferență. Adică să nu mă intereseze ce face vecinul în dormitor, atâta timp cât nu face rău nimănui. Că dacă îi zici românului să fie tolerant, o să creadă ca el e superior si fără permisul lui nu poți să te f*ți.
Comentariu beton!33
@AnaM, ce-ar mai fi de zis?
Din momentul in care au apărut „credincioșii” care te blesteama cu „o sa arzi in focurile iadului si o sa ti se jupoaie pielea de pe carne si carnea de pe oase” după care iti pun o poza cu un sfânt pe care scrie „Iubirea aproapelui este o porunca a lui Dumnezeu”, nu ma mai mira absolut nimic. Este foarte ușor sa fii intolerant. De exemplu eu nu am nimic cu LGBT, chiar imi plac oamenii astia si ii admir pentru curajul pe care il au insa nu suport țiganii. Nu suport mârlanii. Nu suport parcagii. Imi imaginez câteodată ca am o putere care sa imi permită sa-i pedepsesc pe cei pe care eu ii consider gunoaie. Dupa care imi dau seama ca sunt un ipocrit si ca de fapt nu este treaba mea sa fac asta. Si apar oameni ca Calehari (!) care imi demonstreaza ca prostia nu are nici o legatura cu educatia sau cu nivelul coeficientului de inteligenta.
Comentariu beton!24
@Georgian, word!
Dumnezeu iubeste lemnul…lemnul si spatiile mici. Gay-ii doar spatiile mici, iar homofobii lemnul de la sipci, date pe spinari.
Dumnezeu e in tot, deci ! Sa fie pace, asta e important !
@Ananas, ar fi bine să fie Dumnezeu în tot. Da’ nu e.
Eu as propune ca medicii sa extirpe cumva gonadele copiilor la naștere pentru ca aceștia sa nu mai fie precondiționați în alegerea propriei sexualității de o chestie atât de stupida ca anatomia umană.
Ar urma astfel, ca atunci când se vor fi decis ce sexualitate ii definește, tot medicul sa ii doteze cu echipamentul reproducător adecvat.
Sau și mai bine sa inventeze cineva niște kit-uri sexuale care sa poată fi interschimbate în funcție de dispoziția de moment.
Se dezbate încă. Ce zici?17
@Ion, and your point is?
Cred ca toata discutia asta cu „identitatea sexuala” e o abureala unor oameni care traiesc prea bine si nu au cu ce să isi umple timpul. Biologic exista doar trei variante: mascul, femela sau anomalie genetică.
Restul e pervertirea unui instinct natural, acela de perpertuare a speciei.
Se dezbate încă. Ce zici?16
@Ion, îmi permit să aduc în discuţie trei lucruri:
1. biologic există specii asexuate, hermafrodite, care-şi schimbă sexul, ori la care doar un număr redus de membri se poate reproduce (restul fiind infertili by default).
2. homosexualitatea există şi în rândul animalelor, unde nu cred că se pune problema „aburelii unora care trăiesc prea bine şi nu au cu se să îşi umple timpul”.
3. tehnologia a ajuns la nivelul la care perpetuarea speciei este posibilă prin metode artificiale, ceea ce face ca instinctul reproducător (esenţial până în urmă cu câteva zeci de ani) să scadă progresiv în importanţă.
1. Vorbim de homo sapiens.
2. Chiar daca exista cazuri izolate in care, in lipsa femelelor sau din cauza ca nu reusesc sa acceada la femele in urma competitiei intre masculi, unele exemplare masculine au tentative de relatii cu alaaceastati masculi, aceasta, e tot o aberatie a naturii.
3 . Tehnologia nu va depasi niciodata instinctele.
4. Oricata gargara ar face „oamenii frumosi si liberi” toate formele de sexualitate umana in afara relatiei firesti intre femeie si barbat tot perversiune se vor numi.
Se dezbate încă. Ce zici?16
@Mihai uite, cum vad eu lucrurile:
Homosexual / lesbiana te nasti, nu devii; foarte adevarat. Nu am avut niciodata nimic cu persoanele gay. Si nu ma refer ca i-am tolerat sau ceva, pur si simplu nu am avut vreodata o problema.
Dar, pe de alta parte, consider ca fazele astea cu „non-binary gender”, si „nu precizam sexul pe cardul de sanatate”, sunt nebunii. Nu exista asa ceva.
E una sa iti placa un barbat sau o femeie, foarte bine, e perfect natural. Dar sa zici ca tu nu esti barbat doar pt ca ai penis si ca defapt genurile sunt o norma sociala e complet absurd.
In sensul asta, am crezut ca innebunesc cand am citit faza aia din Londra, cu schimbatu salutului la metrou – aia e ceva bolnav, de neconceput, se intoarce Orwell in mormant (1984, sper ca ai citit cartea)
Preferintele sexuale sunt una, dar negarea sexelor, rasturnarea situatiei, e ceva complet nebunesc. Nu ne-a invatat nimeni cine e barbat si cine e femeie, nu ne-a zis nimeni pe cine sa placem cand era mici etc, nu sunt norme sociale, cum zicea un nebun(a) pe youtube (nu stiu sigur ce era, chestia pretindea ca nu e nici barbat, nici femeie).
Deci, mi se pare si mie imbecil orice extremist care zice ca gay devii si ca este o optiune, ca doar le place sodoma etc.. sper sa i se intample la tip ce zici si tu, ar fi de nepretuit. Dar, ma tem ca lumea cade in alta extrema….
Comentariu beton!40
Si temerea mea nu e doar de nebunia asta cu „non-binary gender”, ci de tot political corectness-u in general. Sper ca video-ul asta l-ai vazut:
https://www.youtube.com/watch?v=iKcWu0tsiZM
Faza cu salutul de la Londra se incadreaza extrem de bine in scenariul videoclipului. Teribil.
@Mihai, procentual vorbind, în extrema gay-lor NU ARE CUM SĂ CADĂ. Sunt mult prea puțini.
@Mihai
Nu in extrema gay-lor, evident. Dar se indreapta incet-incet spre extrema prezentata in videoclip. Mi se ridica parul pe maini numa scriind asta, serios…
@Mihai nu Vasilescu,multam pentru video,acu iau mamutu de un crac si ma târăsc in grota mea.
@edelweiss cu placere :))
Vezi cum te exprimi, „crac” poa sa aiba conotatii naspa, nu stii cine s-ar putea simtii ofensat…
@edelweiss: did you just assume its gender? 😮
N-am nimic cu nimeni, dar deja exagerarile astea ma irita. Ce plm e in neregula cu „Ladies and gentlemen”?! Schimbarea salutului e la fel de tampita ca transexualul ala care plangea ca nu i s-a dat voie la toaleta femeilor in Vegas. Pai cucoana/nene, cand ma trece, ma duc sa rezolv, nu stau sa ma smiorcai, bag p*la in ea de gender equality.
Si daca zice vreunul ca n-am voie sa injur de plm, fac clabuci. Am o p*la imaginara si mi-o bag in ce poftesc eu, e mega-democratie!
Azi nu-mi pot retine gura spurcata, cer scuze persoanelor sensibile.
Comentariu beton!42
Habar n-aveam până acum 10 min. cine e B.Calehari – am gugălit ca să aflu. Nu contează, io mi-s cam ignorantă la capitolul vedete și personalități publice…
Una peste alta:
– să renunți la o formulă de adresabilitate manierată (la cererea stupidă a unei minorități) mi se pare aberant. Deja se dă într-un alt extremism.
– sunt pro LGBT, dar cerințele unora (în acest caz) sunt exagerate.. Ok, treaba lor ce fac și cum o fac, e ok să-și legifereze legăturile și să crească copii. Dar să pretindă schimbări de-astea de fațadă, hmm. Asta e ca și cum musulmanii din Londra ar pretinde englezoaicelor să poarte burka…
Chiar dacă nu trăiesc în Londra și chiar dacă nu mă emoționez la apelativul ”doamnă”, solicitarea gay-lor de acolo mi se pare un abuz.
Comentariu beton!39
@Laura G., stai liniștită că nici eu nu știam. Am primit articolul pe mess de la un retard care mi l-a servit pe sistemul „uite, bă, prostule aici un om care pune degetul pe rană”.
@Mihai, :)))))
aha, deci avem un retard cu o rană homofobă 🙂
Ma mir ca la adoptia copilului nu pune nimeni problema urmatoare: cum s-ar integra el in colectiv, la scoala, la orice? Copiii sunt rautaciosi, unul nu se poate integra doar pt ca are pantalonii de alta culoare, sau nu are ultimul telefon, ce sa mai zicem daca are parinti gay?
Da, normal, orice parinti sunt mai buni decat orfelinatul, si cred ca orice cuplu care isi doreste poate creste un copil bine. Dar problema asta nu am vazut-o discutata nicaieri…
Cand sunt mici, toti copiii se inteleg. Daca nu s-ar integra, nu e din cauza celorlalti copii, ci din cauza parintilor care nu stiu sa explice copiilor de ce colegul lor are doi tati sau doua mame.
Copiii sunt rautaciosi pt ca asa au fost educati sau asa au vazut la parinti. Du-te la o gradinita, observa copiii, apoi parintii, si ai sa vezi de ce unii copii sunt mai rai decat altii.
De acord cu tine, copiii sunt rautaciosi de cauza educatiei.
Dar nu asta e discutia.
Pornim de la presupunerea ca sunt rautactiosi – ce faci cu asta, cum il integrezi pe acel copil cu doi tati sau doua mame, atunci cand pe colegi ii invata parintii ca ar fi mai bine ca un copil sa fie crescut la orfelinat decat de doi gay?
E o problema de amploare, si vor trece inca vreo 200 de ani, cred, pana cand va intelege lumea situatia si ea nu va mai fi pt ca toti copiii vor fi educati bine in privinta asta…
bullyingul incepe inca din clasa 1. orice clasa are macar 2-3 copii cu astfel de tendinte. si de obicei sunt cei mistocari si considerati de resul clasei cool. acestia pot avea un cuvant important in colectiv si sunt sigur ca ar face misto grav de cei care provin dintr-o familie de gay. e clar ca e vina parintilor si e clar ca decat sa creasca intr-un orfelinat mai bine sa fie adoptat de familii non traditionale. probabil ca acesti copii o sa fie afectati de bullying….dar sechelele sunt oricum mai mici decat daca ar trai intr-un orfelinat.
Sincera sa fiu, eu cred ca a vorbi despre astfel de adoptii in Romania e ca si cum ai vorbi despre OZN-uri. Intre mentalitatea care nu se va schimba prea curand si dificultatea procesului de adoptie, nu prea vad eu sa faca aia coada la adoptii.
Chestia asta cu adoptia copiilor de catre gay pt mine e ca si povestea cu prostia omeneasca. Ne vaitam pt ceva ce nu o sa se intample in urmatorii 50 de ani.
măcar la școală va putea încheia victorios orice dispută cu „băăă….a zis mama sa-i sugi p.u.|.@!!”
Comentariu beton!16
S-a scris și s-a tot scris. Ca să rezum: acceptarea începe cu educația de acasă. Cu probleme de acceptare s-au confruntat istoric și copiii din cupluri de rasă mixtă, din părinți de altă religie față de cea majoritară sau din părinți singuri, în culturile în care asta reprezintă un tabu.
Din cauza asta se și face atîta lobby pe chestii care nouă ne par minore sau stupide (gen schimbarea formulei de adresare din Londra). Tu știi că exista LGBT, eu la fel. Alții ignoră deliberat sau conjunctural faptul ăsta iar copiii lor nu află niciodată că se poate și altfel. Aceștii copiii, puși in fața unui coleg cu părinți de același sex vor reacționa ca atare: ca orice needucat, pus în fața unei chestii stranii și necunoscute.
Simplificînd puțin situația, în România nu prea avem negri. E de preferat să educi populația și s-o informezi ca sînt și negri și că e ok ca ei sînt negri. Dacă nu o faci, te vei trezi cu reacții ciudate, insensibile și, uneori, violente, la adresa unor oameni care n-au nici o vină că arată așa.
Nu știu dacă metoda de educație e un mesaj la metrou de genul ”ziua bună, cetățeni de toate culorile” dar, poate, e un pas spre acceptare în comunitate, conștientizare și normalizare.
În încheiere, citînd-ul pe Lovecraft: ”Cel mai vechi și puternic sentiment uman e frica iar cea mai veche și puternică frică e frica de necunoscut.”. Cînd necunoscutul iese din ecuație, dispar și fricile celor din jur. Și asta e rolul educației.
Comentariu beton!30
Daca e s-o luam asa, in Rromania sunt mii de copii crescuti in familii formate din 2 femei…mama si bunica!
Comentariu beton!26
Asta-mi aminteşte de un banc.
Copilul unor homosexuali se juca în faţa blocului cu mingea. Vin nişte băieţi mai mari, îi iau obiectul şi încing o miuţă. Plodul îşi cere mingea înapoi, ăia-i dau cu tifla, la care micuţul începe să se smiorcăie:
– Mă duc şi vă spun la mama!
Şi intră în bloc. Revine după un sfert de oră, ceva mai linştit. Băieţii îl iau la mişto:
– Ne-ai pârât, pişpirică? Şi ce-a zis mă-ta, mă?
– A zis să-i sugeţi pula!
Comentariu beton!14
Păi e simplu…dacă sunt răutăcioşi copiii cu el o să le zică: a zis mama să îi sugi p*a….
Îţi place sau nu: 0 0
Comentariile de la articol sunt epice si ele, se duce Occidentu’ de rapa domne, noroc cu romanasii astia ca sunt mai lucizi asa si o sa le explice ei cum sta treaba! In rest, toate bune, dereglarea climatica e tot vreun complot al LGBT, in Romania e rau ca Dragnea e homosexual si dorit de multi (cel putin asa am dedus eu cand am vazut cati doritori de a ii da m…e sunt), nu ca e incompetent si corupt, noroc cu teroristii astia ca mai elimina din gay prin delapidare sau alte metode „crestinesti”… frumoasa lumea in care traim dar omenirea a avut mereu talentul de a ignora adevaratele probleme si a inventa altele, gen vecinu’ are o capra mai frumoasa… Referitor la subiectul evocat si comparatia homosexual/transgender cred ca nu se apuca nimeni sa isi faca schimbare de sex asa de nebun tinand cont de dificultatea procesului, de costuri samd, oamenii astia chiar nu sunt in faza cu ce au primit de la natura si consider ca este dreptul lor sa remedieze asta. Asa cum toate frustratele cu tzatze mici si cu burta isi fac implanturi si „lipo-sugeri” si nu mai intereseaza pe nimeni ce fac cu corpul lor ( sau intereseaza???). Iar tzatzele mici sunt chiar misto, mult mai misto decat pepenii astia artificiali care se poarta acum!
Pro sau contra LGBTQ, zic ca exista probleme mult mai mari. Ca specie nu suntem in stare sa abordam si sa rezolvam probleme mult mai importante pt noi ca omenire; ne place sa discutam si sa analizam fiecare lucru marunt care ar putea (in viziunea ingusta a unora) sa iti afecteze bunastarea ca individ.
Homosexualitatea exista de cand lumea si pamantul dar este un subiect de dicutie nesecat. Poti scoate omul din pestera dar pestera din om nu dispare niciodata. Luand asa la rece, cu ce ma afecteaza pe mine ca el/ea doreste sa nu fie catalogat/a dupa sex? Nu face gaura in ozon cerinta lui si nici nu defriseaza paduri. Nu mor copii de foame sau nevestele batute de sotii alcoolici doar pt ca niste ei vor sa fie neutri ca gen.
Nu e atat de simplu. Unul care se considera neutru si pretinde ca genurile sunt norme sociale are clar o problema. Si lumea accepta, schimba saluturi la metrou, nu cumva sa ii ofenseze pe bolnavi.
Ajungem incet si sigur la scenariul asta: https://www.youtube.com/watch?v=iKcWu0tsiZM
Mai vazusem un video, cam pe aceeasi tema, in care un jurnalist explica, cu spune la gura (si avea dreptate), cum a reusit Trump sa fie ales presedinte.
Nu il mai gasesc acum, dar ideea era aceeasi: Trump a ajuns presedinte pt ca oamenii nu mai pot sa zica nimic in ziua de azi. Cei care l-au votat nu au putut discuta problema cu nimeni pt ca automat ar fi fost etichetati ca rasisti si sexisti, fara sa le fie luate in considerare argumentele. La fel si cei cu Hillary Clinton, nu puteau discuta nimic pt ca ar fi ofensat, sau ar fi fost ofensati. Asa ca, acei oameni pur si simplu au votat asa, cand, in urma unei discutii, poate ar fi inteles ca nu e ok. Asa a devenit Trump, gunoiul Americii, presedinte, si uite-asa, peste 20 de ani s-ar putea sa nu mai poti sa-i dai baiatului tau nume masculin (sau feminin, daca e fata), pt ca va fi interzis, sa nu insulte pe cei „non-binari”.
Bună ziua tuturor. Acum că sunt tot mai.multe scandaluri legate de homosexualitate în BOR, cred că toleranții supremi anti familie, biserică, creștinism, heterosexualitate, trebuie să se reorienteze către BOR. Că e progresism acolo.
Daca e adevărata chestia cu bună ziua tuturor, înseamnă că ne-am tâmpit cu toții și ne ducem dracului. Și o meritam.
#unițisalvămtot
P.S. Cred că cei mai mari dușmani ai LGBT sunt cei care îi „apăra”, așa cum leftiștii sunt în fapt cei mai mari rasisti. Gen fatuca aia luată de jandarmi în
Cluj.
Acum se pot duce și popii noștri liniștiți în Londra și nu se vor mai simți ( în sinea lor) discriminați ?
Daca ar exista Dumnezeu
… i-as cere ca legile sa fie drepte
… i-as cere sa-i puna in locul meu si al copilului meu pe toti cei care spun cu nonsalanta ca amenintarea cu moartea si teroroarea psihica nu fac rau si nu poate fi dovedita ca daunatoare si nu pot fi luate masuri legale pt asta.
… i-as cere sa-mi dea fie si numai pt o zi statura lui Arnold
… i-as spune sa-si aminteasca ce era in sufletul lui cand s-a simtit singur, parasit, asuprit si chinuit pe cruce.
Dar Dumnezeu doar este, el nu exista!
Tocmai am terminat de citit o carte absolut fabuloasă – Cum ne schimbă Dumnezeu creierul. Sunt o grămadă de idei grozave în carte, pe foarte scurt, neuroștiința poate înregistra concret efectele credinței/ experimentarii spirituale. Să revin asupra unei idei. Spune în super cartea asta că există tendința de a-i desemna divinității o personalitate care pare să fie bazată neurologic pe natura propriei noastre personalități și că varianta Dumnezeului autoritar și punitiv se asociază cu dezvoltarea acelor structuri primitive ale creierului. Unde voiam să ajung, da, azi vorbesc mult 🙂 A, da, mi-am amintit 🙂 Homofobia, atitudinile de discriminare pline de prejudecăți justificate de o așa zisă divinitate doar evidențiază că respectivii reacționează pe baza acelui creier primitiv. Ceea ce e cam nasol, ptr că între timp, ne-a crescut lobul frontal și în special cingulatul anterior.
Nu știu cine e domnu’ Calehari, dar am o slăbiciune pentru prenumele Bogdan, preferabil fiind să nu scape prea des în lanul cu idei preconcepute.
Eu nu sunt o doamnă, mă lasă rece modul de adresare, dar ca idee, mi se pare că am complica puțin lucrurile aprobând cererea asta – nu cred că e cea mai mare problemă a comunității LGBT.
Așa, și pentru că inevitabil am vorbit despre divinitate și percepția acesteia, îi invit să-mi dea dislike pe toți cei cu activitate neuronală mai intensă în creierul ăla primitiv și abia pâlpâind în cortextul frontal – nu-i nicio rușine, zău, eu fac doar o analiză de piață 😛 😀
Comentariu beton!21
Miha S., mai ai puțintică răbdare. Hater-ul de serviciu încă nu s-a sculat (sau trezit)… 🙂
Am, am, sper ca până diseară să mă pot prezenta în fața domnului Vasilescu cu concluziile, fie și preliminare, privind predominanța activității cerebrale a cititorilor acestui blog 😛
P.S. Cel puțin unul este domn, iar cel puțin una este o duamnă, deci îi așteptăm, cum nu 🙂
Cand vad 2 barbati care se saruta, barbatii normali traiesc o senzatie de dezgust mai accentuata decat atunci cand vad cadavre sau viermi.
Asta arata un studiu publicat in revista „Psychology & Sexuality”.
Unui grup de 120 de barbati i s-a prezentat imagini cu cupluri normale si gay tinandu-se de mana sau sarutandu-se, precum si imagini banale, cu agrafe de birou. Acelorasi barbati li s-au prezentat si imagini dezgustatoare, cu cadavre intrate in putrefactie sau galeti cu viermi.
In urma probelor de saliva prelevate, s-a stabilit ca reactia fiziologica a barbatilor este fix cea mentionata mai sus.
(Atentie) Nu exista insa nici o corelatie intre nivelul de dezgust si prejudecati.
https://www.youtube.com/watch?v=u9OXXbwWMZg&feature=youtu.be
cred ca multi ne identificam in acest video…iar concluzile sunt urmatoarele:
1. E oficial, conform unui studiu publicat intr-o revisa de specialitate, psihologii au stabilit ca atunci cand vad 2 barbati care se saruta, barbatii normali traiesc o senzatie de dezgust mai puternica decat atunci cand vad cadavre sau viermi.
E o reactie fiziologica, asadar, e imposibil de controlat, iar reactia nu are absolut nici o legatura cu prejudecatile fata de comunitatea LGBT, conform aceluiasi studiu.
2. Sa ii ataci pe cei care, practic, spun ca exact asta simt, tu cel tolerant fiind, e ipocrizie ca la carte. Nu esti tolerant!
3. Sa afirmi ca urasti homosexualitatea si sa actionezi in consecinta este la fel de ipocrit. Conform studiului mentionat, sunt de acord ca nu faci altceva decat sa dezvalui ce simti cand vezi cadavre sau viermi, dar asta nu demonstreaza curaj de a spune liber ce gandesti decat in masura in care procedezi la fel in fiecare secunda. Ori stim toti ca daca am spune tot ce gandim, in orice moment, despre oricine si orice, am ramane doar cu familia acasa si cu inca 1-2 persoane in lista. De aici si ipocrizia ta cand vine vorba de comunitatea LGBT.
4. Iti vine sa bati 20 de oameni pe an, sa zicem, dar cu cati dintre ei chiar devii violent? Cu nici unul, cel mai probabil, iar daca ai face-o cu toti, ai fi scos din parnaie si internat la nebuni dupa cazul cu nr 10. Deci poti sa-ti stapanesti adversitatea si fata de LGBT, trebuie doar sa crezi in tine mai mult 😉
5. Sa nu intelegi, sa nu accepti ca exista oameni care s-au nascut intr-un corp diferit, e absurd. Daca accepti ca exista barbati care simt ca o femeie si nu esti de acord sa aiba aceleasi drepturi ca si tine, cum este cel de a se casatori, spre exemplu, e nedemn de civilizatia si anul in care traiesti. Singurul aspect discutabil aici este dreptul familiilor homosexuale de a infia un copil, pentru ca asta intra in conflict puternic cu drepturile copilului. In opinia mea de data asta, evident, ptr ca nu exista nici un studiu in domeniu 😉
6. Sa faci parte din comunitatea LGBT si sa vrei in continuare parade gay, dupa ce a aparut studiul despre care vorbeam, e irational si provocator. Iti asumi, practic, riscul reactiilor adverse, le instigi chiar. Pentru ca acum stii la ce se gandesc barbatii normali cand vad homosexuali, de ce ai vrea sa instigi la asa ceva? Traieste-ti viata si sexualitatea la fel ca ceilalti, fara sa faci parada cu ele! Si asta cred ca ii deranjeaza pe cei mai multi dintre cei ostili, PARADA.
7. Haideti, asadar, sa incercam sa fim toleranti! Unii sa acceptam ca suntem diferiti, iar ceilalti sa nu provoace reactii care nu pot fi controlate, e loc pe planeta asta pentru toti, deocamdata
Comentariu beton!30
Ar fi mişto să fie aşa. Din păcate, niciodată.
Londra se duce pe apa sâmbetei: dacă nu-i LGBT, atunci e islamism şi invers. Oricum o dai, nu-i bine.
@radu sibiu,
Excelent studiu, excelente concluzii!
P.S. Mie, dacă îmi face rău imaginea unui cadavru sau a viermilor, nu mă uit, întorc privirea în altă parte 🙂
Interesant comentariul tau, dar nu toti am vazut acest studiu si sunt sigura ca multi nu a sa il vada in vecii vecilor. Legat de Gay Parade , primele au fost defilari ale unor persoane care au dorit ca persoanele „normale” sa vada ca si ei sunt fiinte umane cu dorinte si suferinte ca orice om. Acum aceste parade se desfasuara diferit in functie de vremurile pe care le traim. Acum totul este mai socant , mai exuberant, atat la gay cat si la hetero. Si daca nu vrei sa vezi ceva care te-ar putea soca/traumatiza , evita acel loc. Simplu
O zi faina
Cât timp nu mă înjură sau nu mă jigneşte nu mă deranjază forma de adresare a salutului. 🙂
În general, tot ce este în chiloții oamenilor mă lasă rece. Bine, mai puțin într-ai mei?
Vrei să o arzi pe gheieală, ok, fii vesel cu ea’n dinți.
Dar în momentul în care ai un comportament de curvă virgină isterizată pă motiv de discriminare, mai dăte-n plm.
Cererea LGBTQ din Londra este o porcărie idioată.
Dar și scrierea lui Calehari este în exact aceeași zonă.
Pentru că nu a mai scris idiotul și modul de soluționare a acestei cereri, probabil elegant refuzată.
Morala constă în aceea că dacă doi intoleranți se întâlnesc iese cu sânge.
Așa că jos intoleranța dar și prostia
@Dilimache,
În text scrie că s-a aprobat cererea și s-a trecut la măsuri – primele două paragrafe.
Atunci, dacă-i p’așa, parafrazez și eu „ STUPID PEOPLE“
Pe mine m-ar durea fix în dos dacă aș trăi în Anglia și șoferul de autobuz m-ar saluta la comun cu toată lumea. Am momente când nu-mi epilez mustața și mă poți confunda cu un bărbat. Ca să nu mai spun de momentele în care înjur. Tot în dos mă doare și de copilul din Canada care n-are genul trecut pe certificat. Vecinul meu bețiv o bate pe mă-sa în fiecare seară. După 11 ani de viață în acest bloc, mă doare-n fund și de asta.M-am obișnuit.
Însă nu mă pot obișnui niciodata cu deținătorii adevărului absolut și cu cei care fac din orice decizie a cuiva o știre care „afectează” omenirea. Pe ăștia o să-i rog mereu să nu-i mai fwtă grija de mine. Mă descurc singură.
Comentariu beton!21
Off topic. Pt. Dislikeuitoru’ de serviciu am trei inițiale de transmis : F.M.M. ?
Cam intolerant, nu?
@Dilimache: Am observat ca ieri, cel putin, unul lua la rand comentariile si marca cu ros’. O fi gay ? O fi de la BOR ? O fi feminizda ? O fi tipul ala care-si bate zilnic nevasta ? Dreeeacu’ stie…
Nu boss.
Cred că e un hetero cu șoarecele mai mic decât degetul mic de la picior care are curiozități despre cum s-ar simți cu ea’n spate dar încearcă să reprime ideea.
Asta ca să fim și un pic on topic?
@Ananas,
E singurul mod în care se simte remarcat. Chiar dacă și un cimpanzeu poate face asta 🙂
Eu nu inteleg obsesia asta cu îmi da unu’ dislike.Adica votu’ pozitiv îți valideaza opinia,o face relevantă,o duce aproape de un adevăr absolut ?Este opinia mea si când o spun sau o scriu îmi asum faptul ca un număr de neni o sa ma picteze in rosu.Singura părere care contează pentru mine este a mea.
Comentariu beton!20
@edelweiss: Asa e ! Doar ca asta de care zic eu nu avea nicio opinie…ii lua la rand :)).
@Mihai Vasilescu: Mai introdu niste manute, te rog ! Eu vreau si pe albastru si chiar un lila ar merge. Cu simbolistica: „asa e, dar nu sunt de acord” si „caut loc de parcare cu orientarea spre est, ca am iconite la parbriz”…
Nu e obsesie boss.
Are legătură cu opiniile asumate bărbătește și cu argumentarea lor.
Nu cu o coială d’asta dă trei lei.
Că genul care dă dislike doar de dragul ăsta merită F.M.M
@edelweiss,
Cum naiba să fie obsesie un asemenea fleac?! Pentru mine e amuzament și subiect de glume. Ne mai relaxăm când suntem prea concentrați pe subiectul zilei 🙂
@Edelweiss – să știi, noi ne jucăm când vorbim de cei cu dislike-ul 🙂 Bine, recunosc, eu mai urmăresc și altceva, dar nu pot să scriu, nu vreau să mă deconspir 🙂 Hai că prea s-au încins spiritele azi, fug să-mi iau lupa și să analizez mânuțele roșii 🙂
@Dilimache: Daca citeste acest blog, macar e un semn ca incearca sa isi depaseasca conditia. Iar asta e de apreciat…cumva…:))
@Pișcot, dar nu-l citește! Doar îl capsează 🙂
@Dilimache: eram intr-o pasa optimista. Ms ca mi-ai ciufulit chakrele… :))
*@Laura G
@Dilimache, asta-i discriminare! Taică-său nu merită aceleași urări de bine? :)))
Mihaie, aici nu sunt de acord cu tine. N-am nimic cu LGBT, dar asta e noaptea mintii , nu e evolutie. Prin „Buna dimineata doamnelor si domnilor” nu ofensezi pe nimeni din moment ce nu te intereseaza ca respectivul e barbat fizic dar se crede lady si invers sau cu cine are treaba prin pat. Dar sa te crezi elicopter las-o naibii de treaba. Asa apar idioti ca Transgender-ul ala din SUA, care era nascut barbat, se credea femeie si vroia ca statul sa-i garanteze lui dreptul de a naste. Ai grija cat de Political Correct esti si cat de mult nu vrei sa-i superi pe snowflakes, sa nu te trezesti ca vine fie-ta cu Superman in persoana la usa.
Comentariu beton!26
Cred ca am scris pe aici că am în jurul câteva cupluri de gay inclusiv căsătoriți, prieteni de famile cu care îmi permit să discut orce.Inclusiv despre mitul că te naști gay.Nu ,nu te naști gay ,ci în capul tău se face un declic și schimbi tabăra.Un eșec în dragoste,o meserie care te feminizează spre exemplu drag queen,sau balerin.Cunosc personal om care la 40 de ani brusc s-a săturat de păsărică și a trecut la cimpoi,după ce in Thailanda a avut o experiență cu un shemale.Am inclusiv în România doi amici care umblau după ciocan,iar acum sunt căsătoriți ,au famile și copii.Dacă o mai ard dosnic asta nu știu.In general marea lor majoritate își expun opțiunea sexuală cu multă mândrie ,prin faptul că sunt diferiți,pe când alții sunt foarte discreți nici măcar nu visezi că sunt futincuriști.Singurul meu contact gay a fost în armată,când la dușuri unul m-a prins de buci.I-am spart fața,nu rozeta,am fost degradat și am făcut o saptămâna de bulău.Ulterior reabilitat după ce s-a aflat întreaga poveste.Eram baștan și toți gradații erau leat cu mine .
A făcut fetița la armată pînă ne-am eliberat ,că i-a ieșit pe nas.Dar astea din armată sunt deja alte povești….Revenind la subiectul în discuție,cu riscul de a mă repeta cunosc destui gay pe aici să îmi pot permite păreri pertinente,nu povești auzite.Eu sunt genul care mă dau cu părerea doar în cazul în care am trecut sau cunosc personal subiectul.Dacă cineva îmi începe cu,,am auzit eu de la cineva sau mi-a spus mie cineva,eu consider conversația închisă înainte de a începe..Iar cu adoptatul copiilor consider cazuri izolate,eu nu cunosc nici un cuplu de gay care sa își dorească acest lucru.E un pic cam praf în ochi, e un subiect cam mediatizat superficial.
Se dezbate încă. Ce zici?20
Trebuie sa spun ca mie mi se pare o exagerare sa ai in permanent grija sa nu ranesti sentimentele comunitatii LGTB si pentru asta sa ajungi sa modifici formulele de adresare, sau certificatele de nastere in detrimentul celor care nu sunt LGTB… Eu sunt perfect de acord sa se poata casatori, sa poata adopta copii … in fond si ei trebuie sa traiasca normal, cu aceleasi drepturi civile, ca oricine pe lumea asta. Dar mie de exemplu imi place sa aud cand cineva se adreseaza cu „doamnelor si domnilor” si sa ma simt apartinand unei categorii bine definite. De ce trebuie sa devenim cu totii ambigui pentru ca o parte dintre noi nu isi poate defini identitatea sexuala? Este aiurea si treaba cu certificatul de nastere … Vi se pare putin lucru bucuria unor parinti care spun „vom avea / avem un baiat sau avem o fetita?”
M-am uitat si la filmele postate de Mihai si m-am ingrozit dar cred ca spre asta ne indreptam.
Repet ca sunt o fiinta extrem de toleranta, nu am nimic cu comunitatea LGTB, si in plus nu cred ca de la ei porneste toata nebunia asta, sorry …
Si mai spun si ca nu vreau sa fiu redefinita, intr-un gen neutru (eu sau copilul meu ca are mai multi ani de viata in fata) doar pentru ca cei care sunt diferiti sa nu se simta discriminati.
Si acum dati cu pietre, va rog, sunt pregatita 🙂
Comentariu beton!28
Nu are nimeni de ce sa dea cu pietre, e normal sa te opui la toata mizeria asta globala cu „political corectness”…
Se dezbate încă. Ce zici?17
Mihai, chiar pare ca devine o mizerie! Oricum, nu imi place incotro se indreapta omenirea …
Eu personal am sentimentul că te-ai luat de el ca boala de omul sănătos. Și dacă aș fi în locul lui, ți-aș cere un singur exemplu din acel text din care să răzbată homofobia de care îl acuzi pînă la insultare directă. Dar unul care să stea în picioare, cu subiect și predicat, nu o interpretare personală vis-a-vis de părerea unui om necunoscut față de absurdul spre care unele societăți se îndreaptă cu capul înainte, numai de dragul rahatului de corectitudine politică.
Nu de alta, dar, cu atitudinea asta hipersensibilă la tot ce înseamnă mișcarea lgbt, te vedem mîine-poimîine cu bicicleta confiscată și luat pe sus pînă la dubă de jandarmii care-ți vor dori protecția. Și rămîne comunitatea de aici fără nonsubiecte pe blog.
Comentariu beton!31
@krantz, man, nu am timp să fac analiză pe text ca să-ți demonstrez ție. Dacă vrei să vezi, vezi, dacă nu, nu. Atât de simplu.
@Mihai, răspunsul clasic: lipsa argumentelor vine la pachet cu cea de timp. Ok, am înțeles. E mult mai funny linsajul media gratuit.
Mi-e teamă totuși că, uneori, văzutul ăsta printre rînduri, întărit de oarecum superiorul: ”Dacă vrei să vezi, vezi”, nu coincide musai cu adevărul. Și avem mare noroc că ne judecăm doar între noi și nu prin tribunale pentru astfel de păreri de blog.
Comentariu beton!29
@krantz, boss, matale ești mereu contra, înțeleg asta, DAR EU CHIAR NU AM TIMP. Asta nu înțelegi tu. În plus, mi se rupe și pwla.
@mihaiV ai grija ca daca se rupe pwla e dureros. Eu zic sa o protejezi :))
@krantz,asta vroiam sa spun si eu dar cu creierul meu de homo erectus,ca la sapiens sapiens nu am ajuns,nu am identificat homofobia din text.
Comentariu beton!23
Adevarul este ca s-au rezolvat toate in Romania, singurul lucru nerezolvat este legat de drepturile poponarilor. Ei au drepturi, restul sa taca si sa accepte.
Se dezbate încă. Ce zici?16
Deşi ‘ Bună ziua tuturor! ‘ mi se pare ok, scurt şi foarte cuprinzător având în vedere că în mijloacele de transport în comun pot fi şi copii iar ei nu sunt încă doamne sau domni (complet ar fi fost în varianta desfăşurată: ‘Buna ziua doamnelor, domnilor, fetelor şi băieţilor!’ ) NU mi se pare ok insistenţa cu care un grup de oameni (cu care simpatizez de altfel) vor să impună societăţii nişte schimbări neimportante, doar aşa… că au terminat toate punctele de pe agendă şi au rămas fără activitate.
Şi asta în contextul în care mor copii de foame, omenirea fierbe ca un cazan sub presiune copleşită de probleme grave şi reale, iar mie îmi arde că nu sunt inclus într-o formulă de adresare. Unde mai pui că mie mi se pare că ei blamează degeaba adresarea ‘ bună ziua doamnelor şi domnilor! ‘ – deoarece ‘domn’ respectiv ‘doamnă’ îi poate include şi pe cei homo, iar ‘ domn ŞI doamnă ‘ deja i-a inclus, conform logicii matematice, pe cei bi. Discriminat aici ar putea să se simtă doar acel bebeluş de 8 luni, dar asta e altă poveste.
Subiectelor de genul ăsta li se potriveşte pe scurt: Lumea arde şi baba se piaptănă. Plus timp pierdut pentru toată lumea.
Comentariu beton!27
Subiectele sensibile vor genera întotdeauna controverse, însă genul ăsta de abordare nu cred că va rezolva ceva. Pare un concurs de decibeli între tabere. Ca să se schimbe ceva în mentalul colectiv este nevoie de timp și educație. Ca să schimbi sistemul de educație trebuie să îi schimbi pe cei care decid politicile din domeniu. Insă cu 39% prezență la vot nu ai cum. Să aruncăm un ochi pe prezența la vot (ultimul tur de legislative) în ograda țărilor în care căsătoriile între persoane de același sex este legală:
– Olanda – 82%
– Belgia – 89%
– Spania – 66%
– Norvegia – 78%
– Suedia – 86%
– Danemarca – 86% etc.
Revenind la situația din România: bazinul electoral al PSD este în general tradiționalist și relativ constant (3 milioane și ceva), dar iese la vot. În 2016 au votat, în total, 7,3 milioane din 18 milioane de persoane cu drept de vot. Concluzia este că suntem buni la a ne susține cauzele pe net, dar eșuăm lamentabil când vine vorba să facem ceva concret. Poate în 2020 vom reuși să înlocuim #rezist cu #votez
Nu cumva e și problema că nu există cu adevarat o opoziție pe care s-o votezi ?
Sau exista ? Poate spui și cine trebuia votat
@Sandurz, Cioloș!
Oriunde ar fi fost el. Poate sunt naivă, dar eu aș merge pe mâna lui până-n pânzele albe. Atâta decență, bun simț și cap limpede ca ale lui o să mai vedem noi la un polician peste sute-mii ani 🙂
@Sandurz probleme sunt multe, opoziția fiind numai una dintre ele. Nu cred în omul providențial și nici nu sunt în măsură să ofer soluții însă, cu certitudine, abordarea de tip fatalism mioritic nu o să schimbe niciodată nimic.
Nu-i nimic mioritic
Napoleon l, prim-consul și împărat al franței dacă ar fi candidat in partidul lui Videanu, Berceanu, Blaga , la votare ar fi primit de la mine o mare flegma
Spune-mi cu cine te însoțești ca sa-ți spun cine ești
Vrei să fii tare ? Fa-ți tată partid, mișcare, coaliție
Glume
Atâta timp cât îl legi pe Ciolos de noul PDL, adică PNL , totul e zadarnic
Cand l-am văzut pe aceeași scenă cu Falca, s-a dus totul dracului
Politic , ești extrem de naivă, pe bune
Sînt într-o pasă proastă zilele astea, după ce n-am avut treabă să mă bag între creștinopați pe FB și am simțit că-mi explodează ultimul neuron. Vă rog să mă scuzați dacă sînt ceva mai dur decît deobicei.
Așa. Deci vorbim de un grup care a făcut lobby și o obținut o mică victorie, importantă pentru ei. Un mesaj neutru la metrou. Și? Ei îl consideră important. Pentru ei are sens. Ei sînt singurii care își pot da cu părerea, dacă e benefic sau nu.
Rămîn cu gura căscată citind unele comentarii. Panică, șoc, groază! Copiii mor de foame, vine războiul, bărbaților din Utah le e greață dacă se pupă doi, avem chestiuni mai importante, un filmuleț cretin făcut de un shock comic (!!!), Orwell, politically correct, naziștii revin călare pe dinozauri etc. Voi vă auziți?
Cu ce naiba afectează (în rău) toată situația mondială dacă un grup se luptă pentru tolerația propriilor membri? Au luat din bugetul pentru apărare ca să facă pancarde? Au furat de la copiii din Africa banii pentru vaccinuri ca să-și facă paradă? Cer mai multe drepturi decăt avem noi ceilalți? Vor să nu mai fie scuipați pe stradă. Să fie considerați așa cum sînt: normali și parte a normalității zilnice. Cu ce vă afectează? Vă cade coroana dacă folosiți femininul în adresarea unei femei trans? Sînt o tonă de categorii la care e extem de normal să ne adresăm cu profesia (vezi Dl./Dna. Doctor). Ce mare chestie?
Se vorbește de adopții. Și? Aveți copii de dat în adopție? Îi iau pe ai voștri? Vă e frică să nu fie agresați la școală? Atunci educați-vă proprii copii să fie toleranți. Daca nu sînteți capabili, atunci lăsați-i pe alții să-i educe și lăsați-i pe părinții de același sex să-și facă griji pentru copiii lor.
Despicați în 14 o problemă pe care n-o înțelegeți direct și nu vă afectează direct. Nu renunțați la nici un drept de dragul altora. Nu toți, normal. Doar niște panicarzi care își dau cu presupusul pînă la sfîrșitul lumii și fac niște scenarii de stă Pulix în coadă.
Comentariu beton!39
@Stefan, în primul rând, bine te-ai întors.
În al doilea rând, chapeau!
Atât.
Noroc ca esti tu destept si ne-ai explicat ce si cum,
Se dezbate încă. Ce zici?8
Așa e. Nu destul de deștept ca să rezolv ”toate în România”, ca tine, ci un pierzător de vreme cu ”drepturile poponarilor”.
Comentariu beton!20
@Ştefan, ai dreptate. Zero comentarii trebuia să vedem astăzi aici. Asta era şi ideea mea dacă se citeşte cu atenţie finalul; nu mă refeream la lgtb când am scris că pierdem timpul aiurea, ci la noi ăştia care ne dăm cu părerea la un subiect atât de minuscul. Adică şi la mine care am pierdut vreo 3 minute scriind.. şi altele mai multe citind. E valabil şi pentru tine, evident, şi tu despici în 14 firele noastre, toate cele 14 despicate deja , rând pe rând în alte 14 …
Când de fapt totul e mult mai simplu – sunt toate doar simple păreri. Păreri ce nu interesează pe alţii neapărat şi pe care îi doare în 14 evident de cele mai multe ori şi e ok pentru că nici nu e nevoie să fie altfel. Doar nu votăm sau dăm sentinţe aici.
Ce ciudat e efectul de turmă.. instant am primit 6 mânuţe roşii după comentariul tău deşi iniţial stăteam bine pe verde. Şi nici măcar nu eram în contradicţie cu ce spuneai, dar de.. aveam 3 cuvinţele acolo specificate de tine şi jap! a fost de ajuns. Rupt din context .
Se dezbate încă. Ce zici?21
Permite-mi să te contrazic. Nu se înțelege asta din ce ai scris inițial.
Citez: ”NU mi se pare ok insistenţa cu care un grup de oameni (cu care simpatizez de altfel) vor să impună societăţii nişte schimbări neimportante, doar aşa… că au terminat toate punctele de pe agendă şi au rămas fără activitate.”. Unde se înțelege că nu la LGBT te refereai?
”mor copii de foame, omenirea fierbe ca un cazan sub presiune copleşită de probleme grave şi reale, iar mie îmi arde că nu sunt inclus într-o formulă de adresare”. Dacă tu personal nu te afli în categoria căreia chiar i-a ars de formula respectivă, nu prea văd unde e timpul tău pierdut.
Nu vreau să te contrazic. Poate nu asta ai vrut să spui. Dar asta se înțelege.
Nu am vorbit nicăieri că ar fi o pierdere de vreme. Dezbaterea stă la baza evoluției științifice. Despicatul în 14 la care făceam referire nu e echivalent cu pierderea de vreme ci la construitul unor ipoteze tangențiale bazate pe presupuneri și premise greșite, pe frici aberante și implicații fără fond. Fără experiență în spate și fără proiecție reală.
Cu minusurile nu te pot ajuta și chiar nu cred că mi se datorează.
Se dezbate încă. Ce zici?20
Ai pierdut esenţialul din ceea ce am scris – şi anume demonstraţia mea că ei sunt deja incluşi în formula clasică de adresare, singurii care nu sunt incluşi ar fi copiii…
Şi mai este o idee pierdută – simpatizez cu lgtb şi cu toate nedreptăţile în general. Însă asta nu înseamnă să fiu de acord cu tot ceea ce fac. Pur şi simplu acesta fază cu formula de adresare mi se pare aiurea. Ca atunci când întinzi coarda. Pot să am o părere, nu? La fel cum dacă o prietenă bună face ceva cu care nu sunt de acord, îi spun. Asta nu înseamnă că nu mai e prietena mea sau că dacă e prietena mea trebuie să am mereu acelaşi păreri ca şi ea.
Apoi pierderea de timp se referea şi la ce a scris Bogdan nu ştiu cum la el pe blog, blog care văd că nu abundă de imaginaţie, are foarte multe articole traduse de prin presa străină; şi are şi mulţi comentatori cu ochelari de cal.
Cât despre minusurile sau plusurile comentariilor mele, m-ar interesa cu adevărat doar dacă nu ar fi anonime, aşa mă lasă rece. Spuneam doar că efectul de turmă chiar există pe aici. Şi nici măcar nu se mai chinuie nimeni să interpreteze cu propriul creier atunci când se emite o părere de la un veteran pe blog.
Se dezbate încă. Ce zici?23
@Solandi: Subiect minuscul zici? Mai ia si de la mine una, sa ajunga la 15, nu 6 (asta daca pt tine doar like-urile conteaza si nu ideile in sine). Zic si eu doar atat: somnul ratiunii naste monstri.
@Pişcot
Este vorba despre formula de adresare. Aia cu să nu mai fie ‘buna ziua doamnelor şi domnilor’ ci ‘ bună ziua tuturor’. Ceea ce da, mi se pare un subiect minuscul. Nu este vorba aici despre drepturile lgtb, cu care sunt perfect de acord. Dar ce să zici şi tu.
@Solandi – schimbarea non-revoluționară se face picătură cu picătură. Chiar dacă pare insignifiantă. Dar ce să zici și tu.
@Ştefan,
Nu te poţi abţine, aşa-i? Lăsând la o parte faptul că nu era pentru tine acest răspuns (asta doar dacă nu intri pe aici şi cu nickname-ul de Pişcot) – citind pe aici am aflat că ai fi de meserie psiholog şi m-aş fi aşteptat să ajungi în miezul părerilor, nu să smulgi fragmente din context şi să înzorzonezi totul cu vorbe care sună bine dar nu spun nimic. Un psiholog ar trebui să ştie să asculte nu să iubească atât de mult să-şi audă vocea. Derulând comentariile observ că ai intervenit superior peste tot, convins fiind că tu deţii adevărul absolut. Aşa să fie oare?
Iar referitor la: ‘schimbarea non-revoluționară se face picătură cu picătură. Chiar dacă pare insignifiantă.’ – despre ce schimbare mai este vorba în Anglia unde cei de la lgtb au obţinut deja totul? Ce este atât de revoltător încât să te isterizezi când am spus că nu mai era cazul să ceară şi schimbarea unei formule de salut care nici măcar nu-i jignea cu nimic?
Văd că Mihai se bucură că ‘ai revenit’ însă mie pot să spun că mi se pare că strici atmosfera comentariilor. Cel puţin pe ziua de azi.
Comentariu beton!19
@Solandi: poate ai o problema de comunicare. Votul meu negativ nu a fost doar pentru un comentariu, ci pentru tot ce ai spus. Nu te cunosc, dar din comentarii reiese că ești o persoana foarte intoleranta, genul de persoana careia ii place sa se auda vorbind. Man, încearcă să îi auzi și pe cei din jur…
@Pişcot,
Mulţumesc pentru sinceritate. Atât.
P.S. Dacă asta e părerea ta globală cu privire la comentariile mele e simplu: nu mai citi ceea ce scriu, având în vedere că rezonezi defazat cu ceea ce transmit.
Stefan, ai rezumat minunat! Eu mor pe temerile gen: ce ma fac daca ma intreaba copilul pe strada de ce se saruta doi barbati/doua femei. Simplu, pentru ca se plac/se iubesc. Ar trebui sa ne fie groaza cum sa explicam copiilor nostri de ce se petrec razboaie pe lume, violuri, crime, nu ceva atat de natural ca iubirea.
Si cei care sunt toleranti cu homosexualii, dar pana la un punct, adica pana la adoptie, mor si de astia. Pai, frate, ori esti tolerant, ori nu esti?! Nimeni nu face sex ziua in amiaza mare in vazul copiilor, de ce i-ar afecta pe termen lung?! Copiii sunt marginalizati din n motive, mie mi se spunea soarece de biblioteca. Ma indoiesc ca s-ar intoarce vreun copil la orfelinat ca i-a strigat unul pe coridor: fiu de poponar.
Iar pentru cei care pun homosexualitatea in rand cu pedofilia si zoofilia, hai sictir! Aveti IQ-ul mai redus ca al unui urangutan!
Comentariu beton!26
Prostii cand nu au argumente recurg la jigniri. De pedofilii ar fi altfel decat homosexualii?? Ei nu au drepturi? Nu merita sa fim toleranti si cu ei? Da o explicatie stiintifica, tu care ai IQ mai mare decat un urangutan.
Se dezbate încă. Ce zici?6
@quasimodo, boss, dacă tu pui semnul egal între pedofili și gay, dă-mi voie să-ți spun că nu ești tocmai cel mai ascuțit creion din penar. Omule, la gay vorbim despre o chestie consimțită de AMBELE părți, în timp ce pedofilii abuzează niște copii fără discernământ. Capisci?
Nu, proștii confundă orientarea sexuală cu afecțiunile psihiatrice dar sînt convinși că au dreptate. Indiferent de argumente sau explicații științifice.
Comentariu beton!20
@quasimodo: bulversanta situatie… in general oamenii care ajung pe acest blog au un anumit nivel de discernamant, care tie pare-se ca iti lipseste cu desavarsire. Dar daca tot ai ajuns, bine ai venit si nu ai cazut. Macar poate ramai cu ceva din experienta asta.
@Ștefan ,dar tu puiuțz mic atunci când pui un comentariu plin de vervă și patos ,citești și restul comentariiilor sau ești în momentul acela al lunii când ești un pic mai iritabil?Cu aceleași pancarte rezistente au mai ieșit unii și au învins de nu au mai putut.Normal că sunt scuipați pe stradă și vor fi,iar eu voi fi primul care o voi face plus niște șuturi în partea lor dragă și niște înjurături de toți morții.Pentru că se comportă ca niște paiațze.Pancartale cu #rezist au făcut minuni,ăsta e și motivul pentru care unii rezistă pe facebook și alții își fac plinul ,urinând cu jet și rânjind pe sub mustață.Respectul la fel ca și drepturile în viață se câștigă.Eu vreau ca în România să se legalizeze prostituția și iarba.Cum facem?Ieșm cu pancarte cu un batalion de centuriste și cu jointurile în bot să ne cerem drepturile?Sau căutăm niște Ong-uri,niste reprezentanți în poltică care să ne sprijine și să ne suștină doleanțele.Intre dorință și drept e o mare diferență.Deși dorința ta e să poți merge de mână cu partenerul tău,nu ai nici un drept ca eu să accept acest lucru.Persoanele cu dizabilități au niște drepturi câștigate,tocmai de aceea există rampe speciale,locuri speciale în mijloacele de transport și locuri speciale pentru parcare,iar sunt obligat să le respect.Tu nu ai nici un drept,ai niște dorințe .Atunci când dorințele tale devin drepturi pe care eu independent de dorința mea le voi respecta atunci mai stăm de vorbă.Dar dacă te comporți ca un clovn,în loc să te comporți ca un om normal vei primi doar oprobiul public.Nu am vazut aici,nici măcar un cuplu de gay într-o țară extrem de tolerantă,să se comporte atât de excentric și provocator ca în România.Și o întrebare de final ce înseamnă femeie trans?
Se dezbate încă. Ce zici?20
Cu aceleași pancarde au ieșit și femeile care voiau drept de vot. Și afro-americanii care cereau egalitate. Și indienii care voiau independența de sub imperiul britanic. Și cu discursuri, ONG-uri, lobby, greve, demonstrații etc.
Respectul nu se obține prin lege, micul meu frustrat. Drepturile da. Ești liber să aplici orice mijloace vrei (in limitele legii) ca să obții legalizarea marihuanei și a prostituției. Dacă vrei să ieși ”cu un batalion de centuriste și cu jointurile în bot”, ești liber s-o faci. Dacă voi crede că mă reprezintă manifestația, mă voi alătura ei. Dacă mă reprezintă doar ideea, voi căuta alte soluții. Dacă nu mă reprezintă nici manifestația, nici ideea, îți voi respecta dreptul de a cere ceea ce crezi că ți se cuvine, atîta timp cît nu știrbește drepturile mele.
În încheiere: http://www.letmegooglethat.com/?q=trans+woman+wiki&l=1
Se dezbate încă. Ce zici?21
Well, am vazut comentariul tau imediat dupa ce l-am publicat pe al meu, total de acord!
@Stefan,,micul tău frustrat’ai fost funny cu chestia asta ,felicitări,am râs bine de tot vrea doar să îți transmită că ești exact ca și Adolf Hitler la îneputurile discursurilor lui prin birturi ,unde propovăduia nazismul și benefiiciile lui viitoare:,, cu discursuri, ONG-uri, lobby, greve, demonstrații ”Să știi că ești simpatic ,o să te mai urmăresc.Eu îți spun că nu faci nimic cu pancarte ,ci ai nevoie de alte moduri de manifestare,iar tu involuntar îmi dai dreptate fără măcar să rumegi un pic comentariul meu,unde eu îți spuneam exact același lucru .Te-ai grăbit să îmi dai un răspuns care să mă lase fără replică prin a a- mi demonstra sponataneitatea și nivelul tău de empatie și inteligență.Eu cred că aici nu suntem la Waterloo să ne luptăm până la moarte.Hai să nu ne mai luăm așa în serios,că e päcat de blogul ăsta mișto…
Se dezbate încă. Ce zici?12
@Paco – știi care e culmea? Nici măcar nu am încercat să te contrazic. De grăbit – nici atît. Aș fi considerat grabă tentativa ta de jignire, dacă aș fi crezut măcar pentru o secundă că poți mai mult. Dar aia a fost.
De rumegat am rumegat și primul tău comentariu dar cum nu mă plătești pentru psihanaliză și cum știu că oricum n-o să pricepi nimic, prefer să nu stric orzul pe gîște (sau gînsaci, că nu vreau să te jignesc).
Uite de-aia n-au avut femeile drept de vot pana acum putini ani si in unele tari nu au inca nici dreptul de a conduce o masina iar in altele sunt discriminate dpdv salarial, plus conceptia arhaica cu femeia in bucatarie, de aia negrii au fost facuti sclavi, tari intregi au fost colonizate si populatile locale tratate ca subspecie samd. Vi se par chestii normale azi ca femeile sa voteze sau sa dispuna de corpul lor? Ei bine nu erau chiar asa acum ceva zeci de ani (atat de putini la scara omenirii) si toate au fost castigate in timp! Ni se pare ca am ajuns intr-un stadiu maxim de evolutie si ca traim astazi normalitatea suprema in tarile civilizate (termen relativ si subiectiv…) dar peste cateva zeci de ani drepturile homosexualilor vor fi privite la fel de firesc ca drepturile femeilor (desi lupta nu e incheiata din pacate nici pe planul asta). De ce parade si din astea? Foarte simplu: pentru a rezolva o problema trebuie ca ea sa fie numita si cunoscuta mai intai. Sunt pe acelasi plan cu miscarile feministelor care isi ardeau sutienele prin secolul 20, pentru a trage un semnal de alarma asupra inegalitatilor. Iar problema drepturilor homosexualilor nu este noua, pur si simplu oamenii astia, oameni ca toti oamenii (si chiar daca ar fi chestie de alegere cu ce ii face asta inferiori celorlalti,cu ce ii f*ute pe altii grija de cine se culca cu cine si in ce mod???) vor sa le fie recunoscute drepturi egale cu ale tuturor, drepturi care in niciun fel nu le afecteaza pe cele ale majoritatii. Cum spunea cineva mai sus, nu va place spectacolul nu va uitati, sunt orori mult mai mari pe planeta asta si ne intoarcem privirea foarte usor! Sunt multe de spus dar nu am timp acum, asa cum spunea cineva mai devreme nu trebuia sa existe comentarii pe subiectul asta, nimeni nu vrea drepturi “mai egale” decat ale majoritatii, este vorba de normalizarea unei situatii arhaice dictate de frica de diferit!
Îţi place sau nu: 2 0
Feminismul din ziua de azi e o gluma proasta. Urla inegalitate si patriarhat in tari civilizate unde femeile au celeasi drepturi ca barbatii. Ma intreb de ce nu fac asta in Arabia Saudita sau in Africa sub sahariana, in Yemen, in Iran, in Palestina. Pentru ca nu-s feministe adevarate, sunt doar niste gagici care nu vor sa iasa din zona lor de confort unde drepturile deja exista. Femeile din tarile civilizate sunt din ce in ce mai nefericite ca nu-si gasesc parteneri care sa corespunda standardelor, sclavii negri au fost vanduti in marea majoritate de ai lor, de capetenii care voiau sa faca un ban cinstit, vorba aia, inegalitatea salariala e un mit pentru ca nu au luat femei si barbati din aceleasi pozitii, au pus femeile intr-o oala, barbatii intr-o oala si au facut o medie, fara sa tina cont de joburile pe care le au. Si nu auzi pe nimeni sa aduca vorba de sclavia albilor, care a durat mult mai mult si a fost extrem de brutala. De acolo vine si cuvantul slav, nu si-au zis asa ca suna misto.
@Pamfil seful femeilor – cu feminismul din ziua de azi e cu totul altă discuție. Poate vom avea ocazia să abordăm și subiectul ăsta, că e extrem de interesant.
P.S. Deși sclavia albilor e o realitate, ”Sclav” și ”Slav” nu au absolut nimic în comun. Nici lingvistic, cultural nici istoric nici ideologic.
@ Pamfil
De dragul unei anume exactitati …
Numai un procent minor dintre barbati castiga mai bine decat femeile si doar in segmentul de varf. Per ansamblu sau per economie (v. statistica pentru Germania – http://www.faz.net/aktuell/wirtschaft/wirtschaftspolitik/studie-zeigt-warum-frauen-weniger-verdienen-als-maenner-14284908.html ), diferenta procentuala devine insa nesemnificativa. Iar cauzele acestei diferente nu sunt deloc de natura samavolnica dupa cum releva studiul.
In opinia mea mai trebuie tinut insa cont de inca un factor de natura obiectiva cand vorbim de sectorul de varf. Supercalificarea inseamna totodata superinteligenta, iar in aceasta privinta proportia naturala este in medie aproape constanta de 2 femei la 10 barbati.
http://www.wonderslist.com/10-most-intelligent-people/
Îţi place sau nu: 0 0
@Stefan Eu am tot zis de filmuletul ala si de political corectess.
Nu e vorba doar de grupul ala din Londra si de salutul ala, ci de fenomenul in sine.
Problema e ca in ultimii cativa ani a luat-o razna toata lumea cu chestia asta. Construim o societate de fatalai care in loc sa-si argumenteze punctul de vedere, se ascund in colt si plang, ca tu i-ai ofensat cu ceva – mai grav, tu nici macar nu i-ai ofensat cu nimic, doar li se pare lor. Eventual, daca esti in SUA te si da in judecata si castiga.
Sigur, pe astia ii curata Selectia Naturala la un moment dat, intr-un fel sau altul, dar nu daca ei ajung sa fie majoritari. Salutul „Doamnelor si Domnilor” nu are nicio problema, nu jigneste pe nimeni, si include pe toata lumea.
Ai vazut citatul ala a lui Stephen Fry, despre „being offended”?
Bai fratilor nimeni nu se naste homosexual. Homosexualitatea este o pervertire a firii umane. Degeaba va cacati pe voi. Asa si pedofilii pot spune ca asa s-au nascut. E la moda sa fii pro drepturi ale unor ciudati si d-aia va dati rotunzi p-aici. In realitate nu va plac nici unii din astia pe care ii aparati pe net.
Se dezbate încă. Ce zici?10
@quasimodo, dacă nu trolezi, ești ori foarte prost, ori foarte ignorant. Deci tu ai impresia ca un cetățean căruia îi plăcuse pixda până cu o zi în urmă, se trezește dimineata și zice: „frate, ce-aș suge o pwlă azi”. Așa? Serios? Și asta în condițiile în care știi că trăiesti în Romqnia unde dai doar de idioți intoleranți care îți vor face viața un iad? Pe bune? Atât de puțin creier ai?
Am să las și eu aici asta și asta.
De ce ne obligi tu sa ii citim pe toti idiotii?
V-ati inflamat? In tarile in care s-a legalizat homosexualitatea acum se dezbate legalizarea pedofiliei si zoofiliei.
Legat de homosexualitate: daca te-ai nascut cu pula esti barbat, iara daca te-ai nascut cu pizda esti femeie. Degeba crezi ca tu ca barbat esti femeie daca i-ai supt-o altuia. In momentul in care homosexualii se vor putea procreea abia atunci am putea vorbi de normalitate. Deocamdata homosexualitatea, pedofilia, zoofilia si celelalte sunt pervertiri ale normalitatii.
@quasimodo, sper pentru binele tău că trolezi. Dacă nu, ești înfiorător de prost. Atât de prost că mi-e milă de tine.
Pare mai troll decît Radu Alexandru. Dar nu mă mai miră nimic.
Sunt prost ca te citesc pe tine 🙂
@quasimodo, well… e atât de simplu să n-o mai faci. Ai un X în dreapta sus. Știi ce zic?
@quasimodo: Mai este si varianta sa fie furie generata de frustrare. In general, atat de insistenti si vehementi sunt cei care nu au acceptat si/sau nu s-au impacat cu propria sexualitate. Doar zic…
@quasimodo in Olanda, de exemplu, căsătoria între persoane de același sex este legală din 2001. Dintre dezbaterile recente le-am remarcat pe cele pe tema educației (cam 3 ani) și pe cele referitoare la siguranța în trafic. Nu știu de unde te informezi tu, dar clar sursele tale sunt eronate.
În altă ordine de idei, dacă nu întelegi diferența între un act sexual liber consimțit între doi adulți și unul neconsimțit, cunosc doi băieți care te pot ajuta să te lămurești. Unul e psiholog, celălalt e avocat.
@didina, îţi pierzi vremea. Omul e pur și simplu prost, nu s-a informat de nicăieri pentru că nu se pregătește nimeni să legalizeze pedofilia.
@Mihai, poate că ai dreptate cu timpul pierdut, dar ce să fac? Ne-a lăsat baltă nea’ Stelică și trebuie să renovăm singuri biroul. Mai pun câteva randuri de parchet, mai bat câmpii pe net…
O seară liniștită vă doresc, că de probleme suntem plini ca maidanezul de purici.
Sa inteleg ca tu cauti cititori care sa fie de acord cu tine. Daca au pareri diferite sunt prosti si trebuie sa foloseasca X.
Nici o problema, nu voi mai intra pe aici.
Succes!
@quasimodo, nu, boss, în principiu m-ar interesa să nu fie proști. Iar tu ești. Gizăs fucking craist, numai un dezaxat poate să pună egal între pedofilie sau zoofilie și homosexualitate. Pe scurt, te pup, pa-pa.
Mihai, prea multă ură , și trimiterea la copil mi se pare prea mult! Fiecare are dreptul la opinie iar noi alegem la ce să achiesăm sau nu altfel se transformă orice dezbatere în „războaie” personale.
@Graţiela, absolut. Fix așa am simțit și eu. Prin urmare, repet, aș crăpa de placere să știu că are un copil gay. Ţi se pare prea mult? De ce? Ce e în neregulă cu asta? Contează pe cine iubești?
Nu contează pe cine iubești, normal! Pe toți cei care au alte păreri decît tine te înfurii așa? Despre asta e vorba în comentariul meu.
@Gratiela, ești în eroare. Nu m-am înfuriat deloc. Doar ți-am spus încă o dată ce am afirmat și în text. Dacă mă înfuriam, ai fi știut.
Buna mihai. Am citit articolul lui Calehari. Poate nu am ințeles eu bine sau sant nauca de la munca,dar mie tipul mi s.a parut incantat de toate legiferarile si drepturile homosexualilor. Așa mi.am explicat tonul articolului tau si urarea din titlu.
@Lucky, ai zis bine, ești năuca de la muncă. 🙂
@Ștefan eu nu mai comentez aici.Îți las onoarea de psihanalist,chiar cu riscul de a părea gâscă,deși te asigur că te înșeli amarnic,iar gânsac nu mă coafează deloc,de a avea ultimul cuvânt.Succes în viitoarele psihanalze și la câți mai mulți adulatori!
@Paco: Probabil nu ești gîscă. Îți acord prezumția de nevinovăție, deși ce-ai ales să așterni azi pe blog nu te pune în cea mai bună lumină. Dacă așa ai vrut să faci sau așa a ieșit – tu decizi.
Nu caut adulatori, nici ca anonim pe un blog nici în viața de zi cu zi, deși în ziua de azi ar fi ușor să-i găsească oricine.
Să fii psihanalist nu e o onoare, amice. E un tîrîș – grăpiș prin cele mai întunecate cotloane ale minților altora, din care încerci să ieși și fără sechele și cu răspunsurile atît de necesare.
Oricum, mulțumesc pentru urări și ne mai citim.
@Ștetan deși am promis că nu mai comentez ,provocarile tale nu mă pot lăsa indiferent.Între lumea ta și lumea mea este o diferență imensă .Eu trăiesc în lumea reală unde un pumn în gură și alte două copci e o nimica toată .Tu te lupți ,în cazul în care e dacă adevărat că spui că spui că ești psihanalist ,cu mințile oamenilor care e o provocare imensă.Am trecut peste faptul că m-ai facut frustrat ,găscă,gânscac cu nonșlananță ,deși puteam să te bag în aia a mătii după primul comentariu.Nu ai cum să îmi acorzi prezumție de nevinovăție,pentru eu pe acest blog scriu ceea ce simt ,nu ceea ce vor cititorii să citească.Poate din viteză am pus un text care a fost interpretat greșit,dar a fost un text scris într-un context real.Si de citit sigur ne mai citim,cu plăcere sper.
@Paco – Provocări? Eu? Primul tău răspuns la adresa mea începea cu asta: ”puiuțz mic atunci când pui un comentariu plin de vervă și patos ,citești și restul comentariiilor sau ești în momentul acela al lunii când ești un pic mai iritabil?”.
Problema atunci cînd studiezi psihicul uman e că înțelegi motivele tuturor. Recunosc, aș fi fost mult mai blînd în afirmații dar, precum am spus, sînt într-o pasă proastă, Nu, nu e cauzată de menstruație. Nici dacă aș fi fost homosexual nu aș fi avut-o. Nici măcar tu nu poți crede asta, deși la asta ai apelat ca proximă ”jignire”.
În lumea mea reală, după 12 ani de box, cu colegi de diferite orientări, nimeni nu m-a pișcat de fund. Poate sînt doar o namilă urîtă și nu sînt la fel de senzual ca tine, dar ești sigur că nu ai transmis semnalele greșite?
Prin studenție m-a ciupit de fund, în magazinul Cocor, o spanioloaică grasă. Trebuia să-i sparg fața, așa cum pretinzi că ai facut tu cu o ”fetiță” din armată?
Plentitudinii tale de prieteni gay le povestești ce ai făcut? Le explici repulsia simțită? Sau e doar o invenție și o proiecție a reprimărilor interioare? Nu de alta, dar am auzit fix aceeași poveste de la vreo 30 de bărbați fără siguranță și perspective. Deja e un soi de legendă urbană.
Mi-au trecut prin viață mii ca tine. Prin cabinet sute și prin ring zeci. Îmi cer sincer scuze că te compătimesc, dar altceva nu-mi inspiri. Nu vezi ”viața reală” ci o fantoșă a propriilor convingeri. Și mi-e milă. Că nu pot să vă ajut pe toți.
Un articol de bun-simt …ala a lui Calehari !
Fratilor, adevar va spun ! E timpul sa-l primim din nou pe Ares printre noi. Omu’ de la atata bine se tampeste. Auzi ce disconforturi traiesc unii … “Ladies and Gentlemens” e o adresare homofoba ???!!!
Haaaai, dom’le …
Pregatiti-va tolbele, verificati arcusurile si taisurile… a, legati-va sireturile & fire !
Îţi place sau nu: 0 0
Comentariu beton!20
Lumea e spalata pe creier si inghite totul nemestecat. E mai usor cand iti iei parerile in 5 minute decat sa citesti diferite surse, sa tragi concluziile tale.
@ Pamfil
Tot azi aflai ca …
http://evz.ro/imbecilitatea-corectitudinii-politice-statuile-din-marmura-alba-rasiste.html
A, misto. Ca aia de departamentul de engleza al universitatii din Pensilvania care au sters o pictura murala cu Shakespeare si au inlocuit-o cu un portret al unei indience care scrie poezie feminista. Ce treaba a avut Shakespeare cu engleza? Un fraier. Da’ aia care au boicotat un food-truck al unor gagici albe care faceau burritos doar pentru ca imitau cultura mexicana? Niste tarani…
@ Pamfil
“A ta” macar a urmarit o logica, oricat de odioasa sau inaccesibila altora ! “A mea” crede ca daca colorezi vesmintele personajelor din antichitate (ce te faci cu fetzele lor ?) schimbi si cursul istoriei, gata, i-ai facut pe fraieri, nu mai au de unde afla ca aia au fost de rasa caucaziana. ? ? ?
Sunt niste unii care nu sesizeaza cand ceva deja a rasuflat, s-a perimat, s-a demodat, si-a avut deja apogeul si incepe s-o ia la vale, astfel ca staruie in continuare.
Îţi place sau nu: 0 0
Nu cred ca ai inteles cu adevarat ce e in spatele a ceea ce a scris individul. Nu stiu daca e homofob sau nu, nu ma intereseaza, dar puncteaza niste chestii adevarate. Datorita politically correctness-ului vestul e retardat. Baietii aia de extrema stanga cenzureaza tot, acum in Canada esti obligat sa-i respecti sexualitatea copilului. Io cand eram mic voiam sa fiu dragon. Nu fata. Dar daca copilul ala din Canada zice azi ca vrea sa fie fata si parintii il ignora, maine vine politia si le ia copilul si-l duce sa-si faca schimbare de sex? Asta nu e normal si in niciun caz sanatos, nu la varsta aia. Ce s-a intamplat cu „dupa 18 ani faci ce vrei”?
Urmaresc cu mai mult interes ce se intampla in vest decat ce se intampla in Romania ca de acolo pleaca trendurile. Oamenii care le pun la indoiala ideologia sunt cenzurati, esti rasist daca nu iti place islamul, iti interzic accesul pe site-uri de social media pentru niste pareri de bun simt. Nu-l stiu pe baiat, nu sunt anti gay/lesbi whatever, sunt impotriva marxismului cultural, a diversitatii doar de dragul diversitatii si a socialismului. Uita-te pe youtube cati comenteaza despre asta pentru ca televiziunile nu acopera asa ceva de frica amenzilor sau mai rau. Cand e un nebun care urla nu il baga nimeni in seama dar cand sunt atat de multi e ceva in neregula. Si nu, aia nu-s nebuni, sunt niste oameni normali care se intreaba si ei de ce a innebunit lumea.
Lesbianismul e mai subțire așa, de vară, mai tratabil în viziunea unora când nu-i privește pe ei direct. Dar când le vine fata acasă și le spune că e lesbiană, le cade ceru-n cap. Din păcate doar la figurat.
Am o cunoștință, o tanti la vreo 75 de ani, bisericoasă nevoie mare și propovăduitoare de iubire între semeni. Tanti asta are două fete, dintre care una e lesbiană. Zvonuri au existat mereu, și tocmai ca să le astupe, că nu prea îți venea să recunoști chestia asta acum 30 și ceva de ani, s-a măritat și a făcut un copil. De câțiva ani a divorțat, a plecat din țară și trăiește cu o femeie. Iar tanti bisericoasa, propovăduitoarea de iubire între semeni, nici nu vrea să audă de ea. Că e totuși fiică-sa, oricum ar fi, sau că nu și-a ales biata femeie să fie lesbiană, astea-s detalii fără importanță. Bine că are și o fată ”normală”, că altfel intra în pământ de oftică. Tot la figurat.
Dacă nici în familie nu e toleranță…
În ce măsură ne afectează ce s-a dezbătut azi? Serios! Cât sânge a curs pe-aici n-am mai văzut în 2 ani jumate de când mă-nvârt pe-aici. Am citit dimineață, când erau doar vreo doujdăcomentarii și-am revenit acum vreo 45 minute. Ați dat azi unii în alții ca surdu-n clopote. Cu sau fără argumente… Cu argumente puternice sau slabe. Cunoscute sau mai puțin cunoscute. Sper că mâine-i Elena P. Să vă mai liniștiți. Deși o să-ncep să cred că râdeți dar nu cu râsul vostru, la modul în care ați acționat azi.
@VictorR, mâine e Elena P sigur. 🙂
Ah, bun. Pot să merg liniștit să mănânc. N-am comentat deși azi a fost cea mai liniștită zi din tot concediul meu și-aș fi avut timp grupa mare. Subiectul mă depășește. Nu scriu doar de dragul de a mă vedea pe-aici (parcă ”forma fără fond” îi zicea în școală).
Ave!
Mihai, mai citește o dată articolul, sau poate chiar de două ori, te rog.
Articolul vizează deraierile induse și propagate de discriminarea pozitivă, irrespectevely of cum e băeatu Calehari – de altfel, din ce scrie, nu transpare că e homofob au ba. Ci mai degrabă scârbit de amploarea demersurilor comunității LGBTQ+, extrem de persistente și de absurde pe fond.
Ce scrie e despre o noapte a minții, perpetuată, despre faulturi grave de logică.
Înțeleg că ai o comunitate numeroasă a blogului, dar hai să nu dăm chiar așa cu parul. Că nu face deloc bine, mai ales nouă, oameni cu carte.
Cele bune,
Alex Cotoban
Comentariu beton!16
Mă mănâncă în doză să comentez la ore târzii….
Scurt pe doi; Dom’le, (la modul general) dacă ești homosexual, bravo ție. Ți-ai asumat deja condiția și nu ți-ai transformat propria viață dar și a altora într-un calvar.
Este legitim să pretinzi respect și apreciere pentru calitatea ta umană, atât cât există și nu pentru orientarea sexuală.
Am senzația că aici greșesc cei mai mulți. Se autovictimizează, crezând că TOȚI oamenii îi discriminează din cauza acestei orientări sexuale. Nimic mai fals.
Este însă valabil și viceversa.
Dacă tu, un heterosexual megaconvins, ești înfricoșat de existența altor oameni ce nu împărtășesc aceleași idealuri sexuale, meriți să iei smetii (fictive desigur) peste bot.
Eu unul sunt heterosexual însă Freddie Mercury, aka Faroukh Bulsara ( pentru cunoscători) mă fascinează și mă face să vibrez atunci când îi ascult compozițiile sau îi văd mișcările scenice. În special „These are the days of our lives“.
Și nu.
Nu mă atrage sexual ?
@Ștefan nu am cum să transmit mesaje greșite.Faptul cu puiutz te-a deranjat poate a fost greșeala mea,dar când ești sub influența unor stări contradictorii mai bine nu postezi ,că ajungem la discuții de genul ăsta unde ajungem să ne contracarăm ca niște penibili ,ceva de genul în săbii să ne luptăm sau în ciorapi să ne mirosim.Iar după cei cătiva ani de krav maga ,ani tăi de box și ,,sutele’de adversari de ring” plus miile de frustrați pe care pe care tu îi-ai întâlnit si de care amintești mă fac să zâmbesc.Nu reprim nimic ,nu am frustrări iar din comportamentul meu te asigur că nu sunt deloc o persoană placută la prima vedere.Deși tu pe mine mă compătimești,tu pe mine de fapt mă distrezi.Dacă prin absurd aș fi o persoană care prin intelectul său îți inspiră milă și compasiune ,puteai opri acest schimb de comentarii de mult,cu niște replici inteligente și la obiect,fără să mai îmi dai posibilitatea să mă joc și teoretic să mă distrez cu tine și cu nervii tăi.Doar că nu întotdeuna teoria bate practica.Așa că eu zic așa: ne-am distrat destul azi,ești un tip cool,hai să mergem la nani,ne calmăm și mai vorbim aici pe blog,ce zici?Eu te pup pe obraz de somn ușor și îți dau un sfat: nu te mai lua așa în serios.E păcat.Ai toată viața înainte.Te pupă fratele tău..
Mihai, pana si cei de sunt homosexuali s- au ofensat de tampenia astora din Londra. Prea se exagereaza cu asta.
Pe mine ma uimeste de fiecare data cand se dezbate o tema, indiferent ca este cu subiect politic, religios, social etc. faptul ca ai nostri nu se limiteaza sa isi prezinta si sa isi sustina punctul de vedere asupra problemei in cauza ci isi ataca furibund interlocutorii in cazul in care au o parere diametral opusa. Dezbaterile la noi ajung repede la insulte, jigniri si agresivitate. Masuri extreme, reactii categorice …sa moara mama aluia, sa de al de sus sa aia si ailalta, sa facem sa dregem … Daca ar fi fost toata lumea la fel de hotarata si razboinica si in viata reala cred ca Romania ar fi fost de mult cea mai misto tara din Europa si PSD-ul ar fi avut maxim 1% procent la vot… 🙂
Problema este ca (si recunosc si la mine asta) ca acordam prea putina atentie celor care gandesc altfel decat noi si ne pierdem astfel perspectiva asupra intregului tablou. Oamenii au experiente diferite, nu poti intelege anumite lucruri daca nu le traiesti pe pielea ta, haideti sa fim mai toleranti unii cu ceilalti si sa ne deschidem mai mult mintea ca sa intelegem ce se intampla cu lumea noastra. In cazul de fata eu am ales sa comentez pe marginea unei decizii de schimbare a formulei de adresare etc si mai putin pe felul in care si-a facut acel domn articolul referitor la aceasta … cred ca asta era esenta, o schimbare care poate duce si la alte schimbari care poate vor fi din ce in ce mai ciudate si mai greu de acceptat, o schimbare ce poate fi un precedent pentru multe alte ciudatenii, lucruri care nu vor mai viza comunitatea LGTB ci poate alte zone unde exista interese pe care nu le vedem inca. Mi-ar fi placut sa gasesc aici mai multe comentarii ingrijorate despre preocuparea autoritatilor de a schimba conveniente de sute de ani, de a da o noua fata si ordine lumii in care traim. Asta mi s-ar parea interesant cu adevarat nu felul in care ar trebui pedepsiti oamenii pentru propriile convingeri…
http://bindiribli.ro/2014/09/11/lucian-mindruta/
http://www.zombietime.com/up_your_alley_2008/part_2_full/index.php
„drepturi” manifestate pe stradă, nu in dormitor…
Nu am văzut nicăieri parade pro normalitate manifestate ostentativ prin 101 poziții din kamasutra…sau simple scene de sex oral.
Cu siguranta exista.
Din cauza cretinilor ca tine, o sa ne trezim intr o zi cu tancurile rusesti in Bucurest, mare idiot mai esti mai prietene!
Acum asa pe bune, tu chiar esti de acord cu decizia de a bana ladies and gentlemen?
Du te in pula mea!
@RonaldDKTrump, ahahahahahaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, ahahahaaaaaaaaaaaaaaaaa, „o să ne trezim cu tancurile rusești” zice un muist cu ip de Belgia. Marș bă în pula mea, căcănarule!