Text scris de Irine.

Născută încă de la primul răsunet al democrației, am fost o privilegiată a sorții. Toți deja sărbătoreau când m-am hotărât să vâr și eu capul pe lumea asta să văd dacă-mi iese pasența la înot și în afara sacului amniotic. Anii tinereții au decurs frumos, fără zvâcniri concrete de geniu, fără erudiție precocă sau vreo prezicere clară a viitorului. Îmi puneai un creion în mână, mă uitai cu orele în fața colilor albe. Îmi puneai păpuși în față, puteai liniștit să te uiți la trilogia „Stăpânul Inelelor”. Cu tot cu pauze. Pe ProTV.

Rebeliunea mea a început odată cu tendința tot mai clară de a apuca lucrurile cu stânga. Tragedie maximă, ședință pe scară. Din doi dreptaci a ieșit un boț stângaci și la propriu, dar mai ales, la figurat. Grădinița a fost și ea floare la ureche până când reminiscențele comunismului au intervenit impunându-mi, cel puțin inițial, să renunț la mâna mea stângă pentru o dreaptă tremurândă.

Tragedie cu repetiție, ședință de comitet. Du copilul la doctor, e defect, fă-i ceva. După câteva tentative eșuate, fără obligativitate contractuală, am rămas singură să mă descurc cu mâna mea stângă, într-un univers de dreptaci.

Retrăind, îmi dau seama că toți din jurul meu îmi voiau binele, știind ce necruțătoare este lumea pentru un stângaci. Cu scrisul te mai chinui tu să-ți iasă și cu un caiet îndoit, dar ce te faci cu restul vieții tale? Tragedie maximă, de data asta pentru mine. Eram singură contra unui univers potrivnic. Mă simțeam ca un Don Quijote în căutarea propriei Dulcinei, o lume utopică unde toate lucrurile ar putea fi folosite și cu mâna stângă.

Nasturii pe interior de la palton? Mi-aș dori să nu mă chinui și să îmi întorc mâinile în fel și chip astfel încât să reușesc să-i închei și să mai și stea. Caiete curate ca lacrima fără urme de pastă ștearsă? Ha. Încă mai aștept pixul care se usucă instant și nu mă determină să am mâna ca de Avatar timp de 12 ani. Ah, și ador pixurile alea atașate pentru dreapta din instituțiile publice și private. Întotdeauna e o plăcere să învârt de firul ăla până îl rup ca să pot semna în josul paginii.

Caiete cu spirală? Sadism dus la extrem, pe bune.

Căni cu mesaj în interior sau pe exterior? Poate pentru tine, demiurgule. În cel mai fericit caz văd semnul ”Made in China” de pe verso. Ce voiam să mai zic, am o cană de la Starbucks, argintie cu sclipici. Mi-a luat circa 3 luni să îmi dau seama că are ștanțat pe ea numele brandului. Frumos, în interiorul cănii, să-ți apară treptat în fața ochilor. Da, dar doar cu toarta pe dreapta. Și mai sunt tot felul de căni din alea drăguțe, cu mesaj pe fund, întotdeauna o metodă bună de a-mi exersa cititul cu susul în jos. Dacă ai voință și răbdare, funcționează. Dacă nu, nu.

Ibrice de cafea din care poți turna fără să îți cadă jumate din conținut pe lângă? E ok, oricum nu beau cafea. Clanțele de la uși? Datorită lor am învățat că mai am și o mână dreaptă. Foarfece care să taie??? Am aruncat vreo 10 până mi-am dat seama de înțelesul exact al frazei „It’s not you, it’s me!”. Întregul meu ”bonding” cu mama în bucătărie a fost curmat din cauza unui fund de tăiat, cu mâner, după două cepe tăiate cu mânerul pe stânga. Și am noroc că nu prea mă duce pe mine capul la tehnologii din astea de vârf și prefer să folosesc cuțitul în locul unui dispozitiv din ăla fancy de desfacere a conservelor.

Tacâmurile la masă? De vreo 27 de ani ai mei încă mai speră că vreodată voi apuca furculița cu dreapta. Poate de-aia îmi mut tot timpul tacâmurile. La restaurant mi-e și milă să stric simetria chelnerului care se chinuie să îmi așeze cuțitul perfect paralel cu furculița. E ok, aștept până când pleacă și îmi mut singură tacâmurile. Însă, cel mai mult ador mesele în oraș cu prietenii unde activitatea preferată e să stric zenul oamenilor prin permanenta mea mutare astfel încât să nu lovesc pe nimeni în timp ce mănânc.

Și, bineînțeles, nelipsitul entuziasm/ nelipsita deznădejde când cineva descoperă că scriu cu mâna stângă. Da, nu îmi întorc mâna ca să fac asta, vine natural. Da, chiar am un scris frumos, curat și citeț (mai ales la calculator). Da, am fost lăsată să scriu cu stânga pentru că am avut parte de o educație cu oameni normali care au înțeles că oamenii sunt diferiți. Nu, nu țin mouse-ul cu mâna stângă.

Acum, singura mea frică în viață e să nu mă pună cineva să tai o panglică din aia oficială. Cu foarfecele.

mihai_vasilescu_stangaci