Mai suntem în săptămâna luminată? Sau asta e săptămâna mare? Mereu le-ncurc. De fapt, n-are importanță, adevăratul miracol de Paște abia ieri s-a întâmplat. Ieșisem de la metrou la Tineretului și-am scos telefonul din buzunar să văd ce s-a mai întâmplat pe Facebook în cele aproape treizeci de secunde cât lipsisem de-acolo.

Da’ n-am apucat să văd. Când îl deblocam, nuș’ ce naiba am făcut și mi-a sărit telefonul din mână ca un pește viu. Chiar am avut impresia că se zbătea un pic. Săracu’, îl înțeleg, și eu aș vrea sa scap de mine dac-aș fi în locul lui.

Mă rog, cert e că-mi sărise telefonul din mână și acum plana lejer spre o dezintegrare rapidă și nedureroasă. Știți momentele alea în care pățești ceva nasol și se spune că îți trece toată viața prin fața ochilor? Așa e frate. Cât durat volta telefonului prin aer, mi s-a derulat un întreg film prin fața ochilor. Mă uitam la el cum planează și brusc l-am vizualizat cum cade fix cu ecranul în jos pe-o bucată de piatră ieșită din trotuar, cum se face țăndări și cum mă duc cu el bucăți la băieții de la service care îmi vor cere 745 de lei cu tot cu manoperă. Dacă vrei original, boss, dacă nu, facem și cu trei sute. Mi s-a derulat filmul ăsta cu încetinitorul prin fața ochilor și mi-au dat lacrimile pentru suferințele pe care urma să le îndure bietul meu card. Deja așteptam impactul cu solul ca să mă apuc de constatat daunele.

Și atunci s-a produs miracolul. Dintr-un instinct venit de nicăieri, am întins piciorul stâng și am făcut un stop pe lângă care povestea lui Marcel Răducanu cu scrumiera e treabă de amatori, telefonul s-a oprit cuminte pe conversul meu albastru (nu eram cu ăia turcoaz), iar apoi a alunecat grațios și încetișor pe asfalt. Elegant, frumos, ca Gică Hagi în zilele lui bune. Mă așteptam sa înceapă apluzele în jur, da’ nimic. Ca de obicei, când fac vreun lucru măreț nu e nici dracu’ pe fază ca sa mă admire.

Să nu-mi spuneți că ăsta nu e miracol, pen’că o să vă râd în nas. Eu nu pot să folosesc piciorul stâng nici la urcat în tramvai. D-apăi să execut un stop perfect ca la carte. Pentru mine e clar, în fracțiunea aia s-a pogorât duhul sfânt în mine. Și era stângaci.

Atât pentru azi. Până pe la prânz, mă găsiți la biserică, ma duc să las niște acatiste pentru sufletul lui Gicu Dobrin.

mihai_vasilescu_duhul_sfant