Văd că n-am cum să mă țin de cuvânt și să stau și io liniștit trei-patru zile. Am zis să scriu asta acum, cât încă mi-e plin news feed-ul de poze cu moși crăciuni, brăduți, magi și prunci iisuși abia născuți. Poze în care sunt tăguiți câte 40-50 de oameni și sunt însoțite de duioasele urări: „Crăciun fericit”, „fie ca”, „ho, ho, ho” sau variațiuni pe aceeași temă.

Băi, oameni buni, este pur și simplu enervant și de prost gust să faci așa ceva. V-o zic prietenește. Dacă vrei să-i transmiți unui om chestii, dar mai ales că-ți pasă de el, pui mâna și-i dai un mesaj doar lui sau îl suni. Să-l tăguiești împreună cu câteva zeci de persoane transmite un singur lucru: mi-e prea lene să-ți scriu și, de fapt, nici nu mă interesează foarte tare. Da’ am zis că-n lipsă de altceva merge și-asta.

Nu, nu merge. Serios, în loc să dai tag-uri așea în grup, mai bine-ți vezi de cozonac și sarmale că nu se supără nimeni. N-o zic cu răutate, v-o spun ca să învățăm din greșeli și să mai curățăm naiba Facebook-ul ăsta de toate prostiile.

Desigur, recomandarea rămâne valabilă și pentru Paști sau alte evenimente în care vă ia valul tag-urilor și nu vă mai opriți până nu v-ați etichetat „prietenii” până la rudele de gradul trei.

Ați prins-o? Hai că acuș vine revelionul și mi-e groază de valurile șampanie cu tag care se vor revărsa pe Facebook. Poate facem cumva și mai răsfirăm din ele.

mihai_vasilescu_craciun1