Sper să nu fie un fâs de Crăciun și chiar să se țină de treabă băieții de la Parchetul Militar. Mă refer la punerea sub urmărire penală a lui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și a tuturor ceilalți vinovați de mineriada din ’90.

Știu, știu că toată țara asta ar jubila dacă ar apuca să-l vadă pe nen-tu Ilici măcar două zile în pușcărie, dar dacă-aș putea să dau eu verdictul, ar suna oleacă altfel. Și anume, le-aș confisca tot ce au, i-aș muta în niște garsoniere sordide din Rahova, le-aș asigura drept venituri pensia minimă pe economie și gata, le-aș da drumul pe străzi. Descurcați-vă, băieți.

Aș muri de plăcere să-i văd cum se chinuie de la o lună la alta, cum pute pământul sub ei pentru că nu-și permit să se spele, să-i văd cum îngheață sub câte trei pături, pentru că bani de căldură prin gură, să-i văd la farmacii, la coadă la „compensate”, să-i văd milogindu-se de doctori, fără să aibă bani de șpagă, să-i văd salivând la un parizer, la coadă la Mega. Pe scurt, să-i văd umiliți în fiecare zi de sistemul pe care l-au creat. Păi dacă ei sunt autorii, de să nu beneficieze măcar un pic?

În plus, pe nea Nelu l-aș obliga să meargă în fiecare zi cu tramvaiul 41, la orele de vârf, și de fiecare dată când încearcă să se miște, un cocalar din Crângași să-i dea o scatoalcă după cap și să strige la el:

– Un’ te înghesui așa, măi, animalule?

Nu c-ar fi frumos?

mihai_vasilescu_ion_iliescu