Se prea poate să fie de vină și regimul alimentar, fără excese, din ultima perioadă, nu zic nu, că prea visez și pictez numai mâncare, dar chiar și fără el, de multă vreme voiam să întreb ceva. Însă înainte să ziceți voi, să vă lămuresc „umpicuț” cum stau lucrurile la mine.

Desigur, aș putea s-o dau hipsterish și să spun că sunt un gurmand, că am pofte rafinate, că mă trezesc visând la pulpă de prepeliță, pe pat de ienupăr, cu ouă poșate de broască țestoasă și mult asparagus. Sau că ador deserturile rafinate și mă văd tăvălindu-mă în munți de trufe și mii de cireșe glasate. Dar cruntul adevăr este ca sunt doar un mâncău, că nimic din cele de mai sus nu mi-ar face poftă, că mă uit cu scârbă la icrele negre sau cele de Manciuria și că un ciolan cu fasole, bine făcut, îmi poate provoca oricând un orgasm culinar. Că prefer oricând o salată de vinete făcută de mama și că tot ea face cei mai buni cartofi prăjiți din Univers.

Pe lângă toate cele de mai sus exista două chestii la care nu pot să rezist indiferent cât aș fi de sătul sau ce-aș fi mâncat în ziua respectivă. Pot să fiu abia ridicat de la masa de Crăciun că nu mă pot abtine de la astea două. Și nu aveți idee ce înseamnă în accepțiunea maică-mii noțiunea de „masă de Crăciun”, trebuie să fii înzestrat cu voință de fier și stomac dilatabil de Boa Constrictor, ca să poți băga în tine tot ce pune pe masă).

Vorbesc aici despre pizza și hamburger. Da, ați citit bine, dă-mi pizza (cu blat subțire) sau hamburger și nu mai am nevoie de altceva. Desigur, n-ar fi nimic în neregulă dacă aș putea doar să gust, să mănânc o felie, de poftă. Neah, n-ai văzut, ori manânc toată pizza, ori deloc. La hamburgeri e și mai nasol, de obicei nu mă satur cu unul singur. Mno, astea-s cele două feluri de mâncare pe care le-aș putea mânca oricând și de la care fac eforturi supra-omenești să mă abțin.

Iar desertul pe care l-aș băga non-stop în mine, n-avea cum să lipsească, este unica si neasemuita înghețată Nirvana cu praline. Din punctul meu de vedere abia aceasta este adevărata și uncia creație a lui Dumnezeu și sunt ferm convins că buyerii din super-marketuri negociaza direct cu Sfântul Petru când o listează la raft, iar încasarile se duc în contul personal al tatălui tâmplarului.

A, să nu uit, și din când în când simt o dorință atroce să mănânc parizer, cu pâine proaspătă (din aia cu coaja crocantă, nu mizeriile astea care se găsesc peste tot) și muștar. Și ghiciți ce? Mă duc și-mi cumpăr parizer, pâine cu coaja crocantă și muștar, după care bag în mine până trece pofta aia mare (stai liniștită, Cristina, în ultimele două luni am reușit să ignor cu brio pornirile astea animalice).

Și acum vă întreb pe voi: ce-ați mânca oricând, la orice oră din zi și din noapte? Vorbesc despre chestiile pe care le-ați prefera oricărui meniu de restaurant fițos. Dar dacă tot vă apucați să ziceți, faceți-o fără milă, să simt cum mă lasă puterile de poftă.

Deci?

mihai_vasilescu_pizza