Pe lângă multiplele foloase pe care le dau pe lângă casa omului (lapte, blană, brânză, carne, ouă), în timpul cutremurului și imediat după, am avut revelația adevăratului avantaj de a avea pisici în casă.
Nu, n-au venit să mă anunțe cu cinci minute înainte că plăcile tectonice urmează să-și facă de cap. Nici n-au început să miaune pentru că instinctul lor ancestral de animale de pradă le spunea că urmează o dezlănțuire a naturii. În schimb, am avut motiv să mă dau jos din pat, să le caut prin toată casa ca să le găsesc dormind cu nesimțire și să le avertizez eu pe ele:
– Vedeți c-a fost cutremur!
Suzana s-a uitat cu atâta scârbă la mine, de mi s-a făcut și rușine c-am trezit-o din somn cu un așa motiv de toată jena.
De-aia zic, luați-vă pisici, n-o să știți niciodată că urmează vreun cutremur, prin urmare n-o să vă panicați aiurea nici înainte, nici după.
P.S. Hai, acum vreau să aud poveștile pe care le credeam și eu înainte să am pisică: „Nu e adevărat, a mea a simțit, a început să miaune și a schimbat canalele la televizor până a dat peste emisiunea „dezastre naturale”, ca să mă avertizeze că se întâmplă ceva”.
Same shit here, god damnit!
Comentariu beton!93
@Mihaela, când eu zic că sunt utile. 😛
Clar, cred ca i sora cu Cleo a mea! La ultimul cutremur am luat o eu pe sus, de s a speriat biata matza și se uita la mine ca la o psihopata
Comentariu beton!37
Dupa ce ma mut in apartamentul meu, imi iau pisica. Abia astept! 😀
Comentariu beton!52
@Bia, cea mai bună alegere, n-o să știi niciodată că urmează vreun cutremur.
:))) a mea si-a mutat corpul de felină din fotoliu sub pat.
Numai ca sa mai doarmă un pic…♡ niste puturoase,dar le iubim ♡ Am râs cu poftă!Multumesc,Mihai.
Comentariu beton!30
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.45
@Catalina, musai să iei și pisică. 😉
De unde l-ai luat?
Comentariu beton!26
„Pisica” mea a simtit „cutremurul”. Nu asta de aseara. Altul.
Seara buna!
Comentariu beton!214
@Elena, felicitări ăluia de-a făcut-o să simtă. :))))
@Mihai, o sa-i transmit. ?
Comentariu beton!35
Umor fin, super 😉 Mi-a plăcut maxxxxxxxxxxxxxx 😀 😀 😀
Comentariu beton!32
@Valenntino, multumesc.?
Elena, ce „pisică” norocoasă ai!
Se pune dacă am pisică, da-i mai batrână ca mine și-amândoi am dormit ca porcii?
Comentariu beton!138
@VictorR, cum să nu se pună? Despre asta vorbeam.
A mea a fost femelă (a fost promovată la statutul de castrată când avea 1 an și ceva) și cu mâna pe suflet jur că o doare in p$$$!
Ce-i drept că locuim într-o țară fără cutremure, dar pot să dovedesc faptul că o deranjează Kindle-ul noaptea când nu pot să dorm! Dar nimic altceva!
Comentariu beton!33
@Dragos, tot e bine. Pe nesimțita mea n-o deranjează NIMIC.
Ba da, tu din când în când :))
Comentariu beton!107
Motanul meu a dat ortu’ popii demult. Daaaaar…fantoma lui a venit aseara si m-a avertizat ca urmeaza sa fie cutremur.
Credibila povestea sau sa incerc alta varianta?
?
Comentariu beton!70
Ăăăă, nu… 🙂
Comentariu beton!13
@Alina, nu, nu, e perfect plauzibilă. 🙂
:))))
Mor!! :))) Te citesc de mult, dar e prima data cand comentez, ca prea m-am amuzat. :)))))
Comentariu beton!25
@Andreea, foarte rău, ia să mai comentezi. 😉
Îs mai rusinoasa asa, de fel. :))
Da-mi place cum scrii. 😉
Comentariu beton!21
@Andreea, promit că nu te mănâncă nimeni.
Bine, Mihai. 🙂
Te cred pe cuvant. :))
da` de ce să nu o mănânce nimeni? ba să o……….
Comentariu beton!18
Luați-vă pisici. Eu mă strădui să pun de-un cutremur. ?
Comentariu beton!56
@Monik, ăăă… te ajut? :)))
Nu ca a mea e cu coada mai lunga, da’ azi-noapte in timp ce strabateam amandoua net-ul pe jos, o data a inceput sa alerge inaintea mea, si dupa, sa escaladez sifonierul si sa caute adapost. Nu a mieunat, ca sa nu trezeasca restul casei si sa vada ca iar sunt la calculator la ora aia, insa a fost agitata.
Comentariu beton!27
@Erica, zici că site-ul porn pe care erai n-a infuenţat-o deloc? 😀
Eram pe un site de proza si poezie contemporana… nu il stii… ???
Comentariu beton!29
@Erica, îhî. 😉
Redtube se numea site-ul ala romantic si Busty Teenager era numele poeziei?
Păi hai să vedem… Cutremur anterior, pisică + cățel scâncind la unison sub grinda de pe hol. Nu ştiu cine le-a spus unde era grinda, dar acolo erau amândoi. Cutremur astă-noapte, alt motan (că ăla a murit ca şi prietenul lui cățel), somn de voie… Eu ziceam că e „defect” al meu.
Comentariu beton!29
@Ana G, cam neconcludentă treaba, nu?
Păi da, cam.
@Ana G, cinstit să fiu, parcă nu-mi doresc să ne edificăm.
:))) doua pisici si doi hamsteri…. dormeau bustean toti :)) nici pe hamsteri nu va bazati sa anunte cumva, ceva 🙂 cu toate ca eu cred ca doar simulau cel mai adanc somn din respect pentru stapani sa nu-i panicheze cumva 🙂
Comentariu beton!64
@Stela, da, băieți simiţi hamsterii tăi.
Perfect adevărat! Și pe mâța mea a durut-o-n genunchi de cutremur. 🙂
Comentariu beton!21
@Bobses, zi merci c-a durut-o undeva.
Băi nene, tre să-mi iau pisică la muncă, nu de alta, dar, colegul care a fost în tură, pe timpul cutremurului, a fost invadat de șoareci :))))))
Comentariu beton!32
Același lucru și la noi , pisica 13 neagra dormea mai ceva ca mine.
@Elena, și celelate 12?
Si Kenny al nostru a dormit neintors, doar il ” legana” cutremurul :)))))
@OVANA, pentru un somn linștit apelați la cutremur.
Povesti nemuritoare…. am avut la un moment dat 4(!!) pisici si un ciobanesc german, stateam la „țara” pe atunci, si s-a pomenit sa fie cutremur intr-o noapte. Nici unul din animaluțe nu s-a trezit!!!! Nici o miscare…nici înainte, nici in timpul cutremurului, care a durat cam un minut, nici după cutremur…. acum am 3 pisi, care se trezesc doar daca deschid in bucatarie sertarul cu măncărica lor! ?
Comentariu beton!50
@Karla, soluția e să deschizi sertarul când e cutremur. O să ai senzația că au simțit ceva.
La un cutremur mai vechi, produs intr-o seara, cei doi motani ai familiei dormeau pe canapea. Unul dintre ei a sforait neintors pe durata cutremurului, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, celalalt a ridicat capul vizibil enervat ca cineva ii zgaltaie lui canapeaua, s-a uitat la mine plin de repros ca nu il avertizasem ca vine cutremurul, apoi si-a reluat somnul in cea mai adanca sictireala fata de miscarea telurica in desfasurare.
La cel de azi noapte, mi-a fost prea lene sa ma dau jos din pat sa vad ce fac patrupedele. Cred ca nimic nu le-a deranjat somnul.
Comentariu beton!37
@Natalia, mai bine că n-ai mai verificat. Te-ai fi enervat,
pai nu s-au deranjat nici macar cand am inceput sa butonez pe emsc si pe usgs sa vad si eu ce magnitudine, ce adancime, unde s-a produs, curiozitati postfactum…
@Natalia, ar fi fost culmea, doar nu știu să citească?
Mno, la noi toată lumea minoră a dormit buștean pe timp de legănat: fiu-meu sforăia de mama focului, la fel ca și mâța, pentru ce atâta deranj? Singura chestie care ar fi putut să îi trezească este că s-a răsturnat un pahar cu vin (institutul încă dezbate de la care dintre cutremure) dar, mă rog, n-a făcut cine știe ce zgomot (și nici textile-n jurul lui nu existau ca să le păteze, doamne feri…)
Comentariu beton!27
@Sabina, mâța nu sforăia?
@Mihai, am nimerit o pisică din aia de o curiozitate (aproape) perversă. Cum aude zgomot de cutremur, cum hop și ea să ia notițe. Ca în zicerea aceea celebră: de Junior te mai poți fofila pentr-un cutremur, dar de mâță ba… #shakeitbaby
Comentariu beton!15
@Sabina, leag-o la ochi.
@Mihai: mvaaai, nu mi-aș permite-așa ceva. mai bine invers, pe principiul ‘dacă nu o văd, înseamnă că nu-i acolo’. și e și mai palpitant, zău așa…
@Sabina, :))))))
Al meu caine sforaia de rupea. L-am scuturat si eu dupa ce l-a scuturat cutremurul, s-a uitat cu juma’ de ochi la mine, mai ca m-a boscorodit, si a continuat sa sforaie, desi eu m-am mai agitat prin casa vreo 20 de minute. Simturi, da! 😀
Comentariu beton!12
@Lola, la ce l-ai mai deranjat DUPĂ? Doar așa să nu lași animalul să se odihnească. :))))
Am și eu 17 putori 😉Da dormim nu au treaba au camera lor căldură.
eu am trei canari si tot n-am auzit nicio falfaire de la ei.
de fapt, pe-al mai batran il mut cu tot cu colivie din balcon in sufragerie si el continua sa doarma pe bat.
Comentariu beton!14
Sigur mai trăiește?
Comentariu beton!46
@moatza, păi nu-l mai muta. 😀
nu am animale de casa, dar ale voastre sunt toate de soi nobil, or fi parlamentari, asa obosite – am ras cu pofta!!! sa-mi iau pisica, deci
Comentariu beton!24
Io am două mâțe: Ilie a dormit ca a ta, Petrică s-a panicat și m-a speriat și pe mine 😀
Comentariu beton!14
Putem noi să avem 10 pisici, când ne-o veni tavanu-n cap nu putem să ne ferim…
Nici pisica si nici cainele nu m-au ajutat, cumva, cu premonitii. Ba mai mult, m-au incurcat sa ma dau jos din pat. Paseste-i, ai grija sa nu-i strivesti, m-am incurcat in pilota si…gata cutremuru’ . Dar.. au invatat ceasul, acum tre’ sa-i invat si zilele saptamanii.
Comentariu beton!25
@stela, ca să ce? Să te frece la cap că e weekend?
@Mihai, sa stie ca e weekend.
Motanul dormea liniștit pe spinarea mea …m-a trezit înțepătura unui țânțar taman pe laba piciorului. A venit fiul și a aprins lampa arătându-mi dovada că a fost cutremur: lampa dansa!
eu nu mai stiu ce sa zic, am doua pisici si cand am sarit din pat erau si ele pe langa mine crezand ca ma duc sa le dau de mancare
Comentariu beton!27
@Anca, păi exact asta voiau. Cutremurul le-a făcut o foameeeeee….
Din diversele comentarii am remarcat: cotoii și mâțele noastre dorm noaptea deși în mod normal ar trebui să dormiteze ziua și să activeze noaptea! Acum, ce pretenții să avem de la o vietate, care deși are vasul cu lapte pe parchet, conform „programării” trage cu ghearele un nisip invizibil sub care ascubde laptele!
@casanta, să-și merite mâncarea?
La noi nu s-a simtit, sau dormeam eu buștean, da’ mi-a zis o prietenă din București că pisica ei dormea bine-mersi. Concluzia; pisicile sunt bune pentru prevenirea panicii. Cum zicea și Vasilescu. 🙂
Quod erat demonstrandum.
Comentariu beton!21
@GabiI, pisicile au rolul stewardeselor din avioane. Dacă nu le vezi panicate, înseamnă că totul e în regulă.
Nici cu,cainii nu mie rusine!ma suna maica-mea sa imi zica ca patrupedul canin sforaia ca un tractorist obosit dupa o zi de munca in timpul cutremurului!
Comentariu beton!17
@Claudia, păi, na, dacă era obosit, ce vrei?
Eu am câine , treb sa mi iau pisica neapărat ? Asa o sa am cutremur în fiecare zi !!!
Comentariu beton!14
@George, trebuie să-ți iei piscă doar ca să fii chill, n-o să știi niciodată de vreun cutremur.
Pfuuui… si a mea la fel! Dormea in pat cu noi si ne-a trezit barbatu-meu. Ne-a mai aprins si lumina sa ne strice somnul! Stai in pic… adica sa ai pisica sau nevasta e tot aia cand e cutremur?!?
Comentariu beton!21
@Elena P, aproape tot aia.
@Mihai mâtza se uita pe sus in timpul cutremurului , probabil dupa avioane pe tavan ? dar cateaua sa stii ca a simtit ceva.. Ma uitam pe inregistrarile de pe dvr la doua camere odata. Cea din fata si cea din spate care stiam ca la cutremurul trecut a „tremurat” – are piciorul carcasei dintr-un material mai moale… Cu cca 30 sec inainte sa inceapa, a iesit din cusca si a inceput sa se „plimbe” agitata prin curte. Poate de la vuietul ce a precedat cutremurul.. Nu rade.. Chiar a fost un vuiet, asta ne-a trezit apoi a fost cutremurul.. Ceva ca un avion imens dar incet ca nivel, parca venea din peretii casei. Sau mai degraba ca si cum ai târâi ceva greu pe beton…
Comentariu beton!16
Deci vuietul ală ne-a trezit, că de altfel nici nu știam că a fost cutremur, huh? Dacă el e de vină, l-am auzit și eu. Măcar acum am elucidat misterul zgomotului.
@Bâzdâcu, stai, man, că eu vorbeam despre pisici aici. Câinii sunt altă mâncare de pește.
3 mâțe am. 2 femele și un mascul. Masculul e pe suicidale de felul lui. Femelele sunt cam miserupisete. Niciun fel de reacție din partea lor. Am mers în bucătărie în timpul zgâlțâielii să beau ceva apă și mă trezesc cu mâțele pe la picioarele mele să le dau să mănânce.. sau ceva de genul. „- Știți că e cutremur, nu?” Răspunsul lor? Miau??
Comentariu beton!17
@Liviua, da, da, zgâlțâiala le-a făcut foame.
Avem două…azi.noapte dormeau între mine și bărbati.miu. Noi ne.am ridicat din pat, ne.am învârtit prin casă…ele au continuat să doarmă. Totuși, le iubesc de mor.
Comentariu beton!17
@Cătălina, doar nu erau să se deranjeze când vă aveau pe voi.
Ma, eu cred pisici. De fapt, cresteam, mai am doar 3. La noi n a fost cutremur. Dar eram odata in Bucuresti, intr un bloc la et 7, cu pisica la expo. Odata a luat o razna motanul meu si a fugit in bucatarie, m am si mirat. Dupa cateva secunde a inceput sa salte patul si sa se miste lustra. Morala? Nu mai stau niciodata la bloc cand merg in Bucuresti :))
@Romina, dap, îl luase foamea. 😀
pai sa stiti, soriceii au aparut prin zona cu duiumul-ceea ce nu am mai vazut de mult-catelusa cu care dorm-nu avea stare inainte de cutremur-dar a dormit ca scroafa in timpul lui- inainte cu 5 minute de cutremur, am oprit sonorul TV – se auzea ceva in pod – nu am putut sa-mi dau seama erau soricei sau pisici ???
@BM, orice ar fi fost, nu aveau treabă cu cutremurul. 😉
Luati-va perusi sau orice fel de zburatoare,sa vedeti cum va darama cusca in timp ce se zbate ☺☺☺ pisicile sunt prea lenese…unele ? Asta daca chiar vrei sa stii cand e cutremur.Daca nu…ramaneti la pisici ???
@anomiS, preferăm sănu știm. 😉
Confirm cele spuse de @anomiS,cei 3 perusi ai mei au facut o galagie de nedescris in noaptea cutremurului.Dar inainte sa ii auzim pe ei,ne a trezit din somn zgomotul acela ciudat,eu crezand ca e razboi:)).Am avut pisica,un albastru de Rusia frumos,dar mi a sarit pe geam si nu am mai gasit-o,si acum mi e dor de ea….o chema Flu:))).
@ana maria, na, s-a crezut și ea peruș o secundă. 🙂
Lasă frate, am eu 2 peruși. Mă ridic de la birou, se zburătăcesc. Mă întorc la birou, se zburătăcesc. Pun boabe, se zburătăcesc. Pun apă, se zburătăcesc, Bag mâna în colivie să îi mângâii, parcă sunt dracu în persoană, așa se zburătăcesc.
2 cutremure. Nici măcar nu s-au sinchisit.
Motanul mamei doarme in cosul lui in baie. Dupa ce i-au cazut maica-mii cu zgomot infernal pe gresie toate cosmeticele puse la expozitie pe un dulapior, s-a speriat ingozitor si a vomitat de frica. Cred ca nu intelegea nici el saracul ce s-a intamplat. L-au trezit din somul lui pisicesc in care visa soricei. La Iasi chiar a fost nasoala zguduiala. Deci…s-au linistit apoi reciproc si s-au culcat la loc.
Comentariu beton!11
@Eva, cred și eu că s-a speriat, să te trezești așa cu toate cosmeticele pe jos…
A mea pisica a dormit cum spunea nasa ei: doarme ca o muncitoare venita din schimbul 3! :)))))
@s_eliana, era două noaptea, doar nu voiai să danseze. 😀
Spre deosebire de alții motănelul meu a început sa mârâie cu câteva secunde bune înainte și nu a încetat nici măcar când m-am dat jos la el să-l potolesc și a început sa facă mai tare în momentul când a început cutremurul!
@Gicutzu, motănel care MÂRÂIE… hmmm.
buna si eu am o pisica o cheama Sara dar a fost activa in noaptea cutremurului si foarte speriata. si dupa nu vroia sa mai dorma. dr e fff bine sa ai o pisica!
@daniela, well, poate mâncase ceva ce nu i-a priit.
Nici mâțele mele nu s-au sinchisit, in schimb găinile i-au trezit pe câini. Erau buimace prin ograda, la lumina de la stâlpul de la poarta, cârâiau, cocosul Gimi cam îngrijorat, asa ca m-am văzut nevoita sa le bag in cotet si sa le inchid usita. Au cam protestat desigur, dar cum încă nu au fost dotate cu ochelari pentru vedere nocturna, s-au lăsat ajutate. Cainii s-au culcat apoi! ?
Comentariu beton!12
@alice, m-a spart aiai cu cocoșul Gimi. :)))))
o sa-ti caut o poza cu el, e mic si afurisit 🙂
@alice, aha. Ia bagă.
motanul meu chiar m-a trezit, ca dormea cu capul pe umarul meu si a tresarit si s-a uitat incordat spre balcon, care a incept sa piriie si clopoteii de vint au clincanit de 2 ori (balconul e inchis). ta-su a dormit dus in continuare. cind am avut ciine, ciinele s-a dat jos din pat cu 5 min. inainte de cutremur si a inceput sa se agite prin casa.
@I.C., practic s-a trezit de zgomot motanul. Câinii sunt altceva.
motanul meu dormea pe mana mea si s-a speriat cand a inceput sa se miste patul :))) abia atunci am sesizat si eu care eram pe jumatate adormita.
@Andreea, ai grijă să nu se mai miște patul, da? Nu-i frumos să sperii motanul.
Eu am două. Una mi-era în brațe, alta ședea la picioarele mele.
Ne-am trezit fără să avem habar de ce s-a întâmplat.
@Stefan, două, ce? 😀
Eu chiar ma intrebam daca ai mei au avut vreo reactie, noi fiind plecati 🙂
@Alinam, n-au avut. 😛
Vad multa lume ignoranta acilea… haideti sa va spun cum e cu pisicile: simt toate cutremurele! Ceea ce nu stiti este ca ele vin de la natura setate pe scara Mercalli, iar ultimul cutremur a fost clar pe sistem Richter. Apoi vedeti ca setarea „by default” este de la 6 grade in sus. Deci nu mai dati vina pe bietele animale daca nu va pricepeti sa le utilizati la adevarara lor valoare. Gata ca dau din casa si aici nu plateste nimeni informatia. Ne mai citim la urmatorul cutremur. Done & out.
Comentariu beton!24
@Zonda, aha, clar, au un seismograf încorporat.
Ha ha ha… Bună asta
Mda. Nu stiu daca a simtit Aurel ca e cutremur sau nu, cert e ca desi in general vine sa doarma in pat in noaptea aia s a băgat dupa caloriferul din dormitor. Eu m am speriat atât de tare de cutremur si văzând ca motanul nu i nicăieri am sunat o prietena sa o intreb: 1. Daca a fost cutremur sau am visat. 2. Daca am motan sau am visat. 3. Daca visez. ? A iesit de dupa calorifer la vreo 20 de minute si părea speriat de bombe la fel ca stapana.
Comentariu beton!23
@Anna, și până la urmă ai motan sau nu?
? se este, se este. Prietena mea mi a zis ca credea ca am scăpat de el prin vreo metoda neortodoxa si o dau in amnezie sa nu ma linseze copilul
@Anna, părea o ipoteză viabilă. 😛
si pisica mea a avut aceiasi parere despre cutremur,”un fleac”
@Nicoleta, ce naiba, mă deranjez de pomană?
Poohkie dormea tun, împreună cu ceilalți 2 reprezentanți ai genului masculin din familie (se pare ca e un trend, soțul meu a dormit toate cutremurele nocturne viața lui). M-am dus sa îi verific, doar motanul a ridicat un ochi…
Eu, totusi, cred ca a știut ca e magnitudine mica și de-aia 😀
Pe Oreo al meu l-a durut la mustăți de cutremur ( în Timișoara nici nu știu daca s-a simțit vreo zgâlțâială…). În noaptea aia m-a trezit de vreo 2 ori pentru că-mi rodea degetele se la picioare… ???
Comentariu beton!13
@Andreea, acu’ ce-ai vrea de la un pisic pe care-l cheamă Oreo? :))))
Se legăna patul, suspecte sunt pisicile (iar se joacă peste mine noaptea), și atunci simt o lăbuță pe frunte de la pisica care doarme în capul meu. Și atunci mă gândesc: „Băi ce soț am! nu m-a lăsat să îmi iau saltea din aia inteligentă de la teleshoping și acum se foiește de se mișcă patul cu totul.” (pisicile, nu-s bune la cutremur și bagă zâzanie în casă.)
Comentariu beton!13
@Vio, ahahahaaaaaa… da, da, da.
ma, pisica mea nu a reactionat, dar m-a sunat bunica-mea sa imi zica ca gastele ei de la tara aveau un sasait dubios. tre’ sa insemne ceva, nu? :))
@cristian, clar! Mai ales dacă sâsâiau la două noaptea. 😀
Credeam ca zici ca te-a anuntat, eram revoltata pe „vaca” mea ca nu a zis nimic :))
@Cristina, m-a anunțat pe naiba. :))))
hmmmm pisicile (de fapt motani – 2) + cainele nu stiu ce au facut ca dormeam ca porcu 😀 probabil imi urmau exemplul.
parca a latrat cainele, dar nu identific ora so….
oricum sa le dam circumstante atenuante… a fost un cutremur mic… cand o sa fie unu de 7+ vedem atunci cum actioneaza (ma rog… daca om mai trai)…
@mee, da, parcă n-aș vrea să aflu.
Cică nici motanul Iohannis n-a simțit cutremurul. Da’ eu cred că se laudă.
Se pare ca Smarty al meu face parte din categoria celor „simtitori”. Sforăia de zor dar cu 1 minut înainte de zgâlțâiala a sărit din pat cu ochii direct la lustra. Eu ma pregăteam să mă așez în pat când a început dansul. Și după ce s-au oprit lustrele din dans, a dat o tura de casa sa se asigure ca totul e ok. Când s-a așezat din nou la somn, i-am urmat exemplul 🙂
@Caralina, știi cum e, cu o floare…
si motanelul meu dormea dus.
Am un (fost) mascul de 11 ani. A simțit la cutremure de n-are gheare să le numere! Usually le doarme ca un nesimțit, îl trezesc eu să-i spun că a fost cutremur. De data asta nu apucase să adoarmă, era în baie, când a început mișcarea a țâșnit sub pat unde a stat 15 minute. Concluzia: baia se mișcă, sub-patul nu. Stăm aici.
Mișto a fost după. Pe la 4 m-am băgat în pat. După 5 minute a venit și el și-a sărit pe pat. M-am ridicat rapid, crezând că a luat-o din nou din loc. S-a speriat când m-am ridicat eu și-a plecat de pe pat!!! Stan și Bran erau mici copii!
Iar în baie n-a intrat până duminică la prânz, când nu s-a mai putut ține…
Eu zic că e utilă o mâță la casa omului, dar nu ca sirenă de cutremur 🙂
Comentariu beton!16
Două pisici, câte una pentru fiecare om din casă 🙂 La cutremur, m-am trezit eu și mâța care zice că sunt a ei 🙂 Ea grămadă la ușă, ascultând zgomotele de pe holul blocului (habar n-am ce :), eu chiaună de somn încercând să mă prind ce se întâmplă. Partenerul meu și mâța care încearcă ssă-l convingă că e al ei dormeau buștean. Pe el am reușit să îl trezesc pentru 2 minute, în care mi-a ținut prelegere despre ce rezistent e blocul, pe ea nu. Când am văzut ce frumos doarme, am adormit și eu 🙂 Deci, nu știu ce să cred….
@Lysa, când io zic că de-aia sunt bune.
Rasa pisiceasca este buna doar daca vrei sa-ti redecorezi’ casa! Ale mele ( am din ambele sexe) NU au simtit nimic! Eu initial am crezut ca ele se scarpina sau se alearga prin pat de se misca patul, ele credeau ca-l misc eu! Si nici potaile mele . Au aflat de la mine. DECI nu prea poti sa mai ai incredere nici in rasa pisiceasca nici in cea canina! GHINION ( CRED CA O SA-MI IAU UN SARPE, POATE EL…..SA SIMTA CEVA) O ZI BUNA !Si multumesc pt. scrierile tale care-mi insenineaza ziua.
@Corina, hmm.. ai grijă cu șerpii. 😀
eu cred ca ai dreptate, e recomandat sa ai pisica in casa in caz de cutremur…ca dovada ca momentan esti viu si nevatamat, daca era un seism mai mare se agita si pisica…nu s-a agitat ca nu a fost pericol de moarte nici pentru tine nici pentru pisica
@chat, au seismograf încorporat, este?
Eu nu sunt in tara, dar am doua pisici una persana si una British blue cat si un labrador femela. Cand a fost cutremur in tara animalele mele de companie au simtit de la mii de km distanta ca se intampla ceva ”necurat” fiind foarte agitate. Cainele tragea de coltul pilotei cu dintii, ma rog face chestia asta nesuferita in fiecare seara, o pisica se ghemuise toata langa mine torcand ca o nesimtita iar alta crezand ca mi-e frig sau din prea multa grija sa nu ma traga curentul s-a gandit ea ca ar fi cel mai bine daca mi s-ar pune caciula pe cap, barbata-miu sforaia in urechea mea asa cum face in fiecare noapte si la un moment dat nu am mai suportat fratilor, m-am dat jos din pat si am intrat pe facebook si ce sa vezi, tocmai fusese cutremur in tara…..M-au avertizat toti ca eu sa ma trezesc si sa nu mai pot dormi iar ei sa sforaie toarca, traga de coltul pilotei in continuare…Sunt hotarata sa-mi cumpar cort si sa campez in natura pentru ca asa nu se mai poate 🙁
Comentariu beton!24
Super articol !!!!
M-am asezat impreuna cu copii sub tocul usii, spunand: „stati jos!” Moment in care, catelul nostru a venit din cosul lui si „s-a asezat pe jos”! Oricum, dormea….. L-am deranjat!
Mihai, te contrazic. A mea a fost foarte receptiva. A mieunat a jale fix înainte si a tulit-o la litiera. Deci, in timp ce ea isi facea nevoile la propriu pe cutremur, eu ma panicam ca-mi pica paharul de vin de pe masa.
Familie normala, ce sa mai.
Comentariu beton!14
@Jojo, ar putea fi o coincidență, ar putea fi… 😉
Timon al meu (suricata din pluș) nu avea stare deloc. Știți cum zbura prin casă? Asta doar după ce a simțit cutremurul pe facebook… și noi locuim la vreo 2700 km de București! ???
Pisica mea a simtit secunda de cutremur.A tresarit in timpul „catastrofei” dar s-a calmat rapid.pace
Doua pisici colocatare……(una a noastra una de imprumut)…plus Bichon…nici un miau nici un ham…..singurii pe care nu pot sa-i cert sunt pestii din acvariu….
Identică faza și la mine ??
Nici pisica noastra nu a semnalat nimic.Dormea cu nesimtire!
Cred că pisicile de apartament au senzorii de cutremur defecți. Altfel nu-mi explic. Că și ale mele dorm ca nesimțitele în timp ce tremură pijamaua pe mine de frică atunci când blocul se mișcă.
http://blogulmamei.ro/pisicile-mele-si-senzorii-lor-defecti-de-cutremur/
Eu am 4 la numar.. Cred ca s-a transmis ceva de la ele, ca nici eu nu am simtit cutremurul :)))
Ce pisici, am 3 chihuahua (unu e pisica deghizata in caine cred) si la fel ca pisicile voastre, nu au schitat nimic, nu dormeau, dar muti, muti :))). Acum cativa ani, am avut 2 cockeri, cand simteau ca vine un cutremur trezeau tot blocul.
La doua si jumatate noaptea am sarit din pat dupa ce am auzit sifonierul (masiv, de lemn) dardaind.
In sufragerie, semiadormiti, Schlibo si Mishu se uitau nedumeriti la mine, intrebandu-se ce m-a apucat.
Restul noptii n-am mai dormit. Nici noptile care au urmat (vreo trei la numar).
Ma asteptam (macar din solidaritate) la acelasi gest din partea lor. N-a fost cazul.
In viata viitoare vreau sa fiu pisica. Mai exact motan.
A mea s-a trezit dupa vreo 2 minute :))
Un animal simte cutremurul inainte sa se produca.
Animalele simt dinainte sa fie cutremur.
si ce daca ?..noua nu ne spun !
:-))))))))))))))))
Eu am 3. Cutremur noaptea….somn…liniste…suna telefonul.
Ea (vara-mea). Fata, a fost cutremur.
Eu: cand?
Ea: acum…nu ai simtit?
Eu: nu….ar fi trebuit?
Inchid imi iau pisile in pat si somn. Nici ele nu au simtit…nici telefonul nu l-au auzit.
Pe mine m-a sunat pisica..nu stiu ce pisica ai, eu eram la munca..?
Ale mele numai nu faceau misto ca ma agit. Adica era unul slabut, doar n-o sa intre in panica!
Îţi place sau nu: 0 0
Animalele se aseamănă cu stăpânii! So…???
Ba și chiar credeam ca o sa citesc un articol deștept despre relația om-pisică, bla bla bla..
10/10!!
GJ
Îţi place sau nu: 0 0
Inru icasa tv ul aprins…canalele se schimbau singure la tv caut in toatacasa pe cineva…nimeni..deja ma pregateam sa apas butonul de panica cum pisici se schimba canalele la tv cand in casa n-i nimeni ?! Pai simplu a adormit mata pe telecomanda…asa sperietura n-am mai avut.
Îţi place sau nu: 0 0
Nici ale mele nu s-au sinchisit, dormeau amândouă fara probleme, cand am aprins lumina una dintre ele a schițat o semiprivire prin deschizatura pleopelor de maxim 0,5mm.
Hey,
Am 4 pisici, 2 mici și 2 mari.Pisici mici cu mama lor dormeau colac și au fost deranjate de mine.S-au uitat la mine ceva de genul: ne dai pliculeț sau ce naiba cauți aici?
Pisicul mare (vreo 5 kg)era speriat .El doarmea în ghiuveta și a trebuit sa îl iau în brate ca sa îl calmez.Sa îl calmez eu pe el, nu el pe mine.
Am sunat-o și pe mama, ea are 2 pisici adulte.Cica au sărit ca arse de pe ea în timpul cutremurului.
Cățelul meu a simțit, a lătrat si înainte, si in timpul cutremurului…:)))
Eu m-am trezit și m-am uitat după una bucată pisică din dotare (Smuțobarometrul meu în caz de cutremur) care dormea dusă. Drept urmare i-am urmat exemplul, doar ea este stăpâna casei. ☺️
Eu am doua mioarle si un caine.Mioarlele au avut program intens de joaca toata seara.In timpul cutremurului stiu sigur ca s-a trezit catelul ca l-am auzit cum isi scutura urechile,dar nu m-am dus la ei sa nu agit spiritele.Apoi s-a asternut linistea.Drept e ca stam la etajul 5 si ca probabil animalele simt ceva inainte atunci cand traiesc pe pamant nu in aer.Gastele bunica-mii se agitau rau cand urma sa se intample ceva.
ai mei au 6 si nimic, toate useless 😂 poate eu sa fiu vreo felina ca m-am trezit cu 2 minute inainte, m-a leganat patul si apoi m-am intors pe partea cealalta.
Poate va imaginati ca un catel la casa omului e mai util. Aflati ca nu. Dormea baiatu’ meu ca porcu’-n malai!!!
A mea m-a trezit de trei ori in noapta cutremurului. Ca si im celelalte nopti.
Ok, m-ai convins! Imi iau un sobolan!
Din prima fraza reiese ca pisica iti da (lapte, blană, brânză, carne, ouă), în timpul cutremurului și imediat după. Genial. Probabil voiai sa zici
„multiplele foloase pe care ANIMALELE le dau pe lângă casa omului (lapte, blană, brânză, carne, ouă) ”
Gresit !! Nu e vorba de niciun folos pentru om, si animalele nu ne dau nimic, noi luam in mod abuziv de la ele. Laptele este pentru vitei, nu esti un vitel. Blana este haina lor, nu a ta. Branza este facuta din secretia ce vine din ugerul si sfarcurile vacii cand este gestanta si are pui, secretie menita puiului ei. Tu ai avut secretia ta de la mama ta cand erai pui. Carnea este un cadavru. Ouale sunt ale gainilor si reprezinta puisori nenascuti, ca o menstruatie 🙂
Boss, avem voie să te atingem? Promitem să nu te tăiem.
Ieri si azi am halit cate o sana,deja am procese de constiinta.Va dati seama ca am lasat un vitel flamand?Si cand viteii flamanzi cresc mari,devin boi si isi revarsa frustrarile pe bloguri.
Comentariu beton!21
A mea miaună in continuu de 3 zile.E în cățeleală.
Pe Francy, Malika si Lucy le -a durut in virful cozii de cutremuru’ sufletului. Au dormit neintoarse, la fel si eu!🤘
N-am pisica da’ nici nu-mi trebuie. Ca am soacra. Soacra-mea pe toate le simte – doar ca mai lucreaza la interpretare. “Simt ceva o tensiune , o presiune”. A doua zi : “S-a schimbat vremea. Am simtit eu ceva”; “A fost cutremur – ti-am zis eu ca simt ceva”. “A patit x/y/z/t ceva ; si-am avut eu presimtirea aia, ca doar ti-am zis”. Astept sa perfectioneze interpretarea si-o omologhez la OSIM sau cum se cheama institutia aia. Abia astept.
Pana atunci, astept sa mi se intample lucrurile fabuloase de mi-a zis ca sigur sigur mi se intampla anul asta, ca-i anu’ sobolanului si eu sunt nu stiu ce (n-am retinut; ca-s o ignoranta nesimtita ..) si nu stiu ce-ul asta de-s eu face super in anul sobolanului. Plus ca si graul de mi l-a pus la incoltit a crescut spectaculos deci e clara treaba.
Tin sa precizez ca soacra-mea a avut motan (fie-i tarana usoara sau cum s-o zice la animale). Si ala simtea toate cele. Da nici ala nu le avea cu interpretarea.
Pisica este mare figuranta! vecinul meu are doua, un motan falos si inginfat si o balerina ca o boare mai ceva ca Musette! Nici una nu se sinchiseste nici de cade blocul!
Luati-va ciine, ala le cam simte! E mai greu cu el ca si cu pisica dar merita.
Daca la mine, in loc de pisica, cainele nu a avut nici o reactie, se pune? Sunt convisa insa ca, daca ar existat, pisica mea mai mult ca sigur ar fi reactionat. Cu ziceai tu, cu telecomanda.
Confirm. De asemenea, vă anunţ că nici în caz de incendiu/fum nu le lasă inima să ne sperie. A făcut mama într-o noapte ciorbă de văcuță la grătar. Nu a avut nevoie de cărbuni…fum în toată casa..pisoiul din dotare rezistă în somnul lui…dacă nu mă ridicam ca arsă din pat nici că-l deranjau nările.
Nope, matza lemn, doar câinele din Buzău a tresărit, trezit fiind.
Eu am doua “sensibiloase” si s-au agitat foarte tare. Am fost nevoit sa ma trezesc de la miorlaituri lor si sa constat ca… terminasera mancarea. Aaa, in legatura cu seismul, nici o treaba!
animalele de apartament nu mai au nici o treaba cu instinctele de animale. Sunt la fel ca oamenii. Doar ceva mai chinuite. La pisici nu ma pricep dar caine nu as tine in apartament, de dragul lui.
Eu am si pisoi si caine, nicio reactie, stau la curte, nu la bloc si tot fara agitatii din partea lor. Desi pisoiul cand era mic si a fost cutremurul din 2004, inainte de cutremur s-a agitat foarte tare, a fugit in baie si s-a urcat pe wc (nu stiu de ce), posibil s-a simtit in siguranta mai sus 😁(atunci stateam la bloc, etaj 9)
La fel de util și al meu, ba chiar a dormit mai bine in ultimile doua nopți. Un exemplu, un model…
Eu am simtit o mica zgaltaiala, dar al meu catel, era terminat……. de somnul pe care l-a continuat! 😂😂
0 0
Deci ba nene!! Esti culmea! Tocmai cand mai aveam putin sa scap de mâța lui nevastă mea a citit asta…Acum nu mai am nci o șansă!! Cica: vezi domne!!??? Sa mai spui ceva de Hera! 🙄🙄 Simte!!! 😂😂
0 0
Eu m-am gândit că ale mele sunt ,,stricate” din fabrica,nu au treabă cu cutremurul,nu se sperie de castraveți,nimic…
As putea sa-mi laud pisica pentru instinctele ei deosebite, însă nu as ști ce sa spun pentru ca aparent de data aceasta si eu am avut zero instincte: dormeam „blană” la ora aceea. Deși stau în Buzău momentan (deci destul de aproape de „sursa de scandal”) nu știu exact cum s-a manifestat, dar de data asta nu m-am trezit. Asa ca probabil și motanul dormea cu bășini, scuzati metafora. Între timp fac research printre cunoscuți despre cum s-a simțit cutremurul aici în încercarea de a ma simți mai bine ca n-am avut vreo reactie🤣
Te salut!
Neata! La mine nu s a simțit cutremurul, dar nu cred că era nici o diferență daca se simțea. Cele 2 „Suzane” ale mele au un somn foarte liniștit, cu roatele in sus, indiferent de situatie (excepție când se rupe plicul cu mâncărică)
M-am dus și l-am trezit după cutremur: dormi, tu-ți ‘mniezăii mă-tii de mâță?
Mâțele îs la frate-meu. Cotarla de bișon a dormit lemn, presupun 😂😂😂ca io n-am simțit nimic. Bine, In Ardeal nu cred ca s-a simțit nimic.
Ale mele, in timpul cutremurului se uitau cu ochii mari la mine; eram in bucatarie, pe frigider am doua vaze care, in timpul zgaltiielii se ciocneau intre ele, cred ca zgomotul ala le-a panicat!
A noastră ne-a avertizat de ieri. A dărâmat suportul de vase, s-au spart niște vase care au făcut un zgomot infernal, s-a umplut toată bucătăria de cioburi, încă mai simt sub tălpile papucilor bucățele de sticlă, deși am măturat și aspirat de două ori. La momentul cutremurului dormea leșinată pe canapea, obosită după isprava de ieri. Nici eu n-am deranjat-o.
Ps: La Brăila s-a simțit destul de tare.
Pfff, sunteţi bine toţi?
Pisi a mea a suspinat putin si mi-a zis sa o mai las 5 minute. Probabil a crezut ca eu o zgaltai. Apoi sa trezit si a facut cafea. dupa. Deci e utila. Pe la 7 dormea dusa cu cafeaua aburind pe noptiera … si cu un zambet ciudat in coltul gurii
:))))))Asa e! M-am trezit ca nu stiam ce ne leagana si pisica care doarme cu mine era toata rasturnata fara sa dea semne ca ar fi deranjat-o ceva. Nu ca m-as fi deranjat si eu prea mult….
00
Motanul nostru dormea in sifonier. Nici nu s-a miscat pt ca altfel s-ar fi auzit. Dupa ce mi-am revenit din sperietura, l-am cautat sa vad daca nu cumva a patit ceva de nu a reactionat. Aiurea, dormea bustean si am reușit doar sa il deranjez :))))). Mentionez ca, in timpul zgaltaielii, ușile șifonierului au făcut mult zgomot 🙂
Si la noi dormea in sifonier, dar nu stiu cine, ca a plecat dupa ce am plecat eu …
Mda, de data asta nici mâțele si nici câinii (mai ales ei) nu au reactionat ca la celelalte cutremure, ciudat! Cainele, de obicei, latra si se agita cu cateva minute inainte, dar acum nimic, dormeau fara griji…
Eu am zis ca fac infarct, am fobie de cutremure, pur si simplu sunt terorizata, indiferent de intensitate. 😞 In dimineata asta mi-am revenit dupa vreo 1 ora buna – un atac de panica de toata frumusetea. 🙄 Nu m-ar ajuta nici daca as fi anuntata de vreo aplicatie (cum s-a intamplat azi, in cazul unora), nici avertismentele pisicii sau cainelui, din contra, cred ca m-as panica mai tare si nu as face decat sa reactionez gresit (cred).
Pentru unii pare amuzant, un fleac, bravo lor, dar nu suntem toti la fel, mie nici glumele pe tema asta nu imi plac, ci ma inspaimanta, e incontrolabil. 😞
Al meu cred că e un Nostradamus sau mai ceva, miorlăia ca din gură de șarpe de pe la 01.30 deja, nici că s-a potolit până nu a mai primit o gustărică, deși băgase pe sub mustăți și niște cărniță fiartă cu supă ca de seară așa, probabil și niște bobițe că le are la dispoziție… Și tot Salam Uscat/Slim Fit/variațiuni îi zicem 😀
Bănene, eu nu văd de ce suveranele îmblănite s-ar agita în caz de cutremur. Chiar deloc. Păi stați așa să să verificăm: sunt cele nouă vieți intacte? Sunt. Da’ bobițele, cărnița și alte bunătăți sunt la locul lor? Am bifat-o și p-asta. In concluzie, de ce să nu tragă ele la aghioase după poftă? Păi nu-i normal? Mie mi se pare chiar foarte logic.. Și totuși ce e chestia cu prezicerea cutremurelor? Hmmmm….Urban legend, dragilor. 😂🤣😂🤣
Porcu meu de Mitzu dormea la curu meu in fotoliu jerpelit tot de el in bucatarie; nu a deschis un oci!
Categoric,asa e!A mea abia isi deschidea(pe un sfert,pe-acolo) ochisorii,cu o expresie inconfundabila de „De ce ma deranjezi,nesimtito?”,cind i- am stricat somnul,sarind din pat!
Pisica mea a început să fie agitată și alerga de la pat la ușă de la intrare și mieuna, de parcă voia să spună să ieșim afară că urmează să se întâmple ceva rău. După cutremur ni-am dat seama că asta voia să ne spună .
Am doi. Amândoi mult prea ocupați să-mi ceară mâncare. N-au simțit nimic, dar eu cred totuși că pereții groși au ecranat cutremurul 😀
00
Pisica mea simte instant cum fac ochi dimineața si vine sa-si ia porția de mângâiat si iubire.
Aaaaaa, de cutremur, a durut-o-n cwr…
Eu nu am pisica deși mi-as dori dar din cauza de câine nu prea pot.
Ma bucur totuși sa aud ca si pisicilor li se atribuie niște abilități care se pare ca nu sunt respectate în majoritate.
De multe ori îmi spuneam ca am luat un câine defect. Nu face aproape nimic din ce fac unii pe care ii vad pe la tv. În afara sa manance și sa saliveze după mâncare nu cred ca are alte abilități.
Iar la un eventual cutremur cred ca ar sforăi mai tare dacă ar fi zgâlțâit.
Nici eu n-am simtit,dar nici ea…ne-am trezit ca doua dive,la vreo 2 ore dupa…noroc cu stirile,ca altfel…