Avem încă o debutantă pe blog. Se numește Silvia și mai comentează din când în când pe aici. Păcat că n-a fost de acord să semneze cu numele real, ca să se bucure și ochiu’ vostru (e frumoasă rău, da’ rămâne între noi, da?)
…………………………………………………………………………….
Acum câțiva ani făceam echilibristică între statutul de student (doctorand) și cel de profesor (asistent) și negocierea asta se lăsa cu tot felul de situații, iar pe una dintre cele mai amuzante v-o zic acuș.
Zeul Orarului mă nenorocise cu seminar vineri de la ora 8, la o materie pe care studenții o urau din suflet, fiind o continuare a unui bau-bau din liceu. Și spun că mă nenorocise din două motive: primul, că nu am fost eu vreodată o ființă matinală, al doilea, ca joi seara era moment de destrăbălare într-un loc de pierzanie (a se citi „club”) cu prețuri studențești, muzică bună și plasat atât de strategic încât puteam să îmi las mașina acasă.
Și nu știu cum e prin urbile stimaților cetitori, dar la noi serile astea erau epice și de neratat. Și asta deși, teoretic cel puțin, săptămâna de muncă era încă în toi. Eu una nu puteam să stau jos toată seara, căci muzica varia de la melodii de o vârstă cu mine, până la ultimul hit al Corinei, care cumva, la orele alea mici era clasificat până și el ca “având un beat drăguț”. Tot cam așa cum zici de o femeie urâtă ca are păr frumos.
Ca un om serios ce mă aflu și cu suficientă cofeină în vene (cât să țină în priză tot colectivul unui call-center) reușisem să mă achit de 12 din cele 14 săptămâni regulamentare, mai mult decât onorabil. Aș putea spune că mai câștigasem și respectul etern al “micilor” mei discipoli, care mă salutau respectuos atât la trei noaptea în club, cât și la opt dimineața la facultate. Ceea ce nu-i făcea decât să se mire cum de pot să fiu coerentă, amuzantă și atentă la niște calcule care lor le dădeau bătăi de cap și când erau perfect odihniți.
Dar ulciorul n-a mers la apă până la capăt. În săptămâna fatidică, a 13-a la număr, după o îndelungă chibzuință, am decis că pot lăsa condica nesemnată într-o joi la club și am dat prioritate unor obligații presante, care au ținut tot până la ore destul de înaintate. Ghinionul a făcut ca a doua zi dimineață, vineri, să nu aud alarma care deși avea un sunet ca o șoaptă de zână, de obicei era mai mult decât suficient să mă trezească la realitate. Ei bine, nu și în ziua aia. În schimb, am auzit brusc, pe la ora 9.12, un „Don’t Cry” prelung si am vazut afișat pe ecran numele sefei de grupă.
Am sărit din somn și i-am răspuns, speriată, rușinată, încercând să par serioasă, deși nu îmi mai bătuse inima atât de tare de rușine din adolescență, când mă prinsese mama pupându-ma cam apăsat cu un tip. La capătul firului aud o voce tânără și hotărâtă:
-Bună dimineață, domnișoara profesoară, sunteți bine? Suntem foarte îngrijorați pentru că aseară nu v-am văzut la club, deși ne-am tot uitat după dumneavoasrtă. Ah, și… (aici vocea a sunat mult mai timid)… nici la seminar n-ați venit. Ați pățit ceva, vă putem ajuta?
Păi să nu îi iubești etern?
P.S. M-am rugat tot liceul si toată facultatea pentru o profesoară d-asta. Neee, ți-ai găsit să am io așa noroc. – nota redacției
sursa foto
Pai la asa o profesoara făceam si eu eforturi sa ajung la cursuri/seminarii. Dar la babele de care am avut eu parte…. Oricum, e foarte fain când un profesor se apropie asa de elevi/studenți si reușește sa se impună si la clasa.
Pai atunci rezolvam usor problema abandonului scolar. Punem criterii minime de relationare pozitiva cu elevii (ca din alea fizice nu e voie) si gata, vine lumea de placere.
Doamna profesoară (știu că nu e corect, dar sună al dracului de fain…aloooo, fără aluzii, da?) vă rugăm să ne prezentați și ceva fotografii, nu de alta, dar, Mihai nu laudă degeaba, iar curiozitatea este maaaare de tot.
Super postul…mi-a plăcut mult de tot. Mi-a făcut ziua faină, în condițiile în care, aici, plouă bacovian, de-ți vine să îți bagi degetele în priză….
Dacă ați reuți să vă apropiați studenții la modul descris, felicitări…mi-aș fi dorit să întâlnesc așa profesori în anii de studenție….
La mai multe posturi…și, by the way…unde ziceați că e clubul ăla?…:))
Hai să fiți iubiți!
PS. De obicei scriu repede și nu corectez, de aceea apar muuuulte greșeli….acum am verificat comment-ul de trei ori…nu de alta, dar, nu am chef de linii la palmă sau să fiu pus la colt….
Comentariu beton!17
SorinB, te rog frumos, daca insisti sa fii asa formal, „Domnisoara profesoara”, imi place independenta 🙂
Clubul nu mai exista, pentru ca „all good things come to an end”, dar faptul ca ti-am adus o raza de soare e mai important.
Mihai ma lauda ca el cred ca e sapiosexual, se aprinde mai tare de la ce imi debiteaza mintea, decat efectiv de la forme.
Pentru a-ti potoli putin curiozitatea, un test pe net (deci o sursa de incredere 100%) mi-a spus ca vedeta cu care seman la corp este Rihanna, asa ca spor la imaginat cum ar fi sa iti predea ceva tehnic 🙂
@Silvia…NUUUUUU, no way…păi nu e corect deloc ce faci.
Am recunoscut pe facebook faptul că iubesc femeile…și le iubesc așa, cu pasiune…le iubesc cu mintea, cu sufletul, cu inima….imaginația mea este și bogată și bolnavă….păi se poate? Vii tu, fain frumos, trântești o bombă de genul ăsta, mă lași cu ochii în soare și apoi te ascunzi în spatele tastaturii….păi, dacă semeni la corp cu Rihanna (mă refer la primul ei videoclip), atunci felicitări sincere…nu comentez mai mult, că-mi sare lumea în cap…
Păcat de club.
Îmi place chestia cu domnișoara profesoară…aaa, să nu uit, am reușit să văd și fotografia…eu cred că Mihai a fost hoț și a pus chiar fotografia ta….mari bandiți amândoi….
Trecând peste glumă, te felicit sincer …îmi place cum scrii, așa că, am să te rog să ne delectezi ochiul în continuare….
Ps..faină tare faza cu independeța…știi care este opusul?
SorinB, din fericire nu e poza mea, sunt o persoana mult mai zambitoare de atat, bruneta si cu cei mai perfecti ochi verzi (ca sunt lentile de contact, in loc de ochelari).
Opusul ideii de domnisoara profesoara este madam Isoscel 🙂
Criteriul frumusetii chiar functioneaza!Eu am avut in liceu o profesoara de franceza frumoasa rau de tot,era ca o zina din povesti!Daca noi ,fetele o adoram,ce sa mai zic de baieti,aia erau topiti,lesinati…inutil sa va mai spun
Ca toti invatam de dragul ei…
@rodica topor….noi am avut o profesoară de biologie, care a terminat facultatea și a venit când noi eram în clasa a XII-a. Inutil să spun că, la bal, ne-am bătut pentru ea…la propriu…
Frumusetea e atat de relativa, cred ca tine mult de cultura in care ne nastem. Eu cred mai mult in ideea de sanatate, care, poate duce si la frumusete.
Si,sa fim realisti,nu toți profesorii pot fi frumosi ca asta e,dar,daca un profesor e frumos in interior e super iubit de elevi!Exemplu:fata mea avea nevoie de meditație la matematica,a facut cu o profesoara care o umilea tot timpul…am renunțat,am gasit un profesor,recomandat,care,la prima vedere ,credeai ca e un om ce face orice altceva,numai profesor nu puteai crede ca e..vaaai,dar cum te poți insela…s-a dovedit a fi un profesor si un OM extraordinar,atat de apropiat de copii,a invațat fata mea de placere,a ințeles materia..a luat examenul..Deci conteaza enorm frumusețea interioara si capacitatea de a darui iubire elevilor,studenților!Noi toți stim acest lucru,ca am fost elevi,studenți,am simțit mereu profesorii adevarați,apropiați ,care-şi faceau meseria cu drag,si pe cei care o faceau numai pentru salariu…si-atât!!
Intotdeauna am considerat ca varsta de pensionare a profesorilor ar trebui sa fie mult mai mica. In momentul in care diferenta intre dascali si elevi/studenti se apropie de 2 generatii comunicarea devine imposibila, materia inutila si ambele categorii isi pierd interesul. In facultate preferam sa merg la seminariile tinute de asistenti sau profesori foarte tineri decat sa dorm la cursurile plicticoase predate de „fosile” (scuzati termenul) si din care nu intelegeam nimic. Seminariile erau interactive, interesante, stimulante, in timp ce cursurile…..hmm…..era un fotoliu la casa de pariuri Wettpunkt care luase forma fundului meu (daca ma intelegeti?). Le xeroxam inainte de examene.
Chiar si in liceu, singurul prof pe care l-am iubit si respectat a fost cel de informatica. Nu din cauza materiei, era invechita, inutila, si eram mai mereu aproape de corigenta (nu doar eu), dar el chiar se chinuia sa ne-o bage in cap, cauta metode noi si moderne ca sa ne atraga spre Turbo Pascal si C++ (da, asta am „invatat” in liceu ??). Aa, da, si ne intalneam cu el la concerte rock, ne-a aratat colectia lui de viniluri rock si ne-a invatat pe vreo cativa dintre noi niste smecherii la chitara. Si de aceea ne chinuiam sa invatam limbajele alea de programare si era singura ora la care nu chiuleam. Pentru ca il respectam si il iubeam. Pe restul ii consideram inamici si ii tratam ca atare.
Inclusiv la gradinita „piticilor” mei am observat ca „fetitele” alea care sunt educatoare (da, mah, au cu vreo 10 ani mai putin decat mine) stiu sa-i apropie pe prichindei, folosesc tot felul de chestii didactice moderne si copiii sunt fascinati si le iubesc la fel de mult ca pe parinti. Inutil sa va spun cam ce diferenta este intre ele si….hmm….anumite „tantici” incremenite in sistem de vreo 25 de ani. Am exemple si povesti de la prieteni mai putin norocosi decat mine ca as putea scrie doua zile.
Sunt pentru profesori tineri, moderni, care isi inteleg si iubesc elevii/studentii, care interactioneaza cu ei si altfel decat din postura de „bau-bau-ul” de la catedra.Iubirea si respectul vor fi reciproce.
Ca in povestea Silviei. Profesorul trebuie sa inteleaga si sa se muleze pe gandirea elevilor, sa se adapteze la ei, nu invers cum, din pacate, se intampla pe la noi.
P.S. Pentru „redactie”?: am avut vreo 2 asemenea profesoare in liceu, dar din pacate doar pentru o perioada foarte scurta. Sau, poate, din fericire, fiindca daca ar fi stat mai mult la noi la clasa, ar fi izbucnit un razboi crunt intre baietii „indragostiti” si fetele amenintate de „concurenta neloiala”.???
O sa razi, dar nu varsta cred ca e problema, ci mentalitatea.
Am avut colege de aceiasi varsta cu mine care doreau sa fie tratate cu respect, se impuneau prin forta si teama si a caror unica bucurie era sa ii vada pe elevi/studenti cum tremura la auzul numelui lor.
Eu cred ca aveam norocul sa am 2 joburi, unul intr-o companie globala, in care seful meu, care avea cu 20 de ani mai mult decat mine si traia intr-o tara civilizata insista sa ii spun pe numele mic, si cel de asistent universitar, unde mi s-ar fi parut aiurea sa ii tratez de sus pe niste oameni in formare, care in decurs de cativa ani ar fi putut ajunge la acelasi nivel cu mine. Asa ca am hotarat de la inceput sa lucram stil echipa, in care toata lumea se adreseaza celuilalt pe numele mic si nu exista intrebari idioate, singurul lucru considerat stupid fiind sa nu intrebi si sa ramai nelamurit.
Da, recunosc, am fortat un pic treaba cu varsta. Exista exceptii de ambele parti. Eu, insa, nu am intalnit. Poate o fi fost din vina mea.?
Daca ma intrebi pe mine cel mai mult in sistemul de invatamant de la noi lipseste simtul umorului. Indiferent de varsta, o stare de buna dispozitie ii ajuta si pe elevi la invatat si pe profesor la a-si face viata mai usoara.
La grupa asta care avea de la 8, pentru ca ii vedeam pe majoritatea seara in club dimineata glumeam si toate problemele de optimizari aveau tematica de „bar”. Gen o cafea e atat, o bere atat, un cocktail atat. Stiind ca Gigel (numele unuia care parea mai adormit) are atatia lei, nu poate bea mai mult de x cafele, y beri si tot asa ca sa nu i se faca rau, haideti sa vedem ce si-a cumparat el aseara.
@Slivia…multumesc pentru nopțile nedormite de acum încolo….
La sfârșitul comment-ului, am încercat să fiu spiritual, dar mi-a ieșit pe lângă…mă refeream la opusul independenței…răspunsul corect, o pereche de cătușe…după cum spuneam, nu mi-a ieșit…nu e nimic, altă data…așa e când afară plouă și eu vreau să fiu spiritual…na, să învățați din greșelile mele…
Ca un adaos, o mica poveste…prima (și marea mea dragoste), a fost o brunet cu niște ochi verzi, adânci ca o mare liniștită…de fiecare dată când întâlnesc o brunetă cu ochi verzi, mă fâstâcesc, nu sunt în stare să mai leg două vorbe (nu că aș fi în stare și acum, prea tare, dar, deh…)..așa că, e clar…nu-mi doresc să te cunosc…:))
Nu te opri…nu te opri din scris, pls
SorinB, uite aici e adevarata arta, sa te eschivezi ca in politica, banuiam ce vrei sa zici, dar am decis ca e mai bine pentru amandoi sa nu iti hranesc imaginaita bolnava de care m-ai avertizat din prima.
@Silvia…multumesc. Uite-așa scap și eu cu fața curată…:)
Eeehhh, uite de-aia nu se mai invață cum se invăța odată…
Ehe, se invata cu metode noi, si de drag, nu de frica:)
Uite așa-i vine omului chef de facultate 😉
@Domnișoara Silvia, la ce facultate spuneați că activați? 😀
diabolic, asta e poveste veche, am asteptat sa se prescrie termenul in care ma putea trage cineva la raspundere pentru al 13-lea seminar. Momentan sunt tanara antreprenoare.
Să spun sau să nu spun că și eu sunt o astfel profă cool ?
Elly, avem nevoie de astfel de oameni, eu sper la cat mai multi. Sper ca atunci cand voi avea copii la scoala sa nu se poata hotara care dintre profi e mai cool, sa aiba probleme in a decide daca cel care asculta aceiasi muzica cu ei e mai cool sau cel care le-a explicat in 5 minute la finalul orei despre un hobby al lui e cel pe care il admira.
Și eu sper la cât mai mulți !