Hai să vă spun o treabă extrem de interesantă.
În Austria viteza maximă pe autostradă este 130km/h, dar există foarte multe tronsoane pe care viteza maximă este limitată la 100 km/h. Pentru că în acele zone statul austriac vrea să limiteze poluarea. E logic, dacă scade viteza de deplasare, mașinile ard mai puțin carburant, deci scade și poluarea.
Iar în Austria limitele de viteză se cam respectă. Nu pentru că s-au născut austriecii mai civilizați, ci pentru că sunt camere radar efectiv peste tot și, după cum știm, civilizația se face cu forța și cu amenzi.
Acum vine partea extrem de interesantă. Pe multe dintre tronsoanele astea de autostradă cu viteza maximă redusă la 100 km/h se regăsește inscripția IG-L (fix cum vedeți în imaginea de mai jos). IG-L vine de la „Immissionsschutzgesetz Luft”, adică Legea privind protecția aerului împotriva poluării.
Iar acolo unde apare scris IG-L, mașinile electrice au voie să nu respecte limita de 100 km/h și să ruleze cu 130 km/h, adică viteza maximă de pe autostrăzile din Austria.
Dacă vă întrebați de ce au voie doar cele electrice (și cele cu hidrogen), de ce nu și cele pe benzină sau motorină, răspunsul e simplu. Pentru că cele electrice nu poluează, de-aia. Atât de simplu.
…

De unde se intelege, daca iti place viteza, mai bine iti cumperi o masina electrica😀.
Comentariu beton!15
Fix.
Mi-a zis cineva care trăiește acolo, că atunci când intră un drum în reparație și se pun indicatoare temporare (galbene), se instalează și un radar.
Da, am vazut asta in mai multe tari europene.
Camere de trafic provizorii care functioneaza strict pe tronsonul si pe durata santierului. Si ele vopsite tot in galben/portocaliu ca si restul acareturilor de santier.
Destul de bine camuflate!
@Tom, la noi când este în lucru și ai limitare de 60 km, de exemplu, se circulă cu 100-120
La noi indicatoarele temporare (galbene) rămîn de multe ori permanente. Lucrările sînt finalizate, nici urmă de șantier, dar limitarea de 60 km/h rămîne pe timp nedefinit…
Adevarat.
Dar tot la noi semnul de santier cu limitare la 60 ramane 2 ani dupa incheierea fizica a lucrarilor (receptia e alta mancare de peste).
Hop, Tom aici.
Cine e Tom de deasupra pt care „la noi” pare sa insemne RO pe cand la mine inseamna ES?
Jur ca la ultima vizita dom’ doctor nu mi-a mentionat nimic despre dedublare de personalitate. 🤣🤣
Ah, eu am crezut că ești tu. :))))))
Suntem cel putin doi care comentam cu acest nume 🙂
E prima oara cand te vad p-aci in…destui ani deja.
Pune si tu barem un „Tom²”. 😅
Hai c-am rezolvat io. 💪
S-o făcut lumină-n sat.
Să dăosebeşti om dă om şi Tom dă Tom.
Mulţămim.
Asa sa-i ramana numele…vorba bancului
Mi se pare normal decizia, și mai normal este organizarea de lucru și șantier. Nu că la noi, asfaltează sau plombează o groapă pe autostrada și semnul de reducere de viteză și de îngustarea benzilor e la 100 m maxim unde stă și un Dorel care se agită cu un steguleț în mana sa reduci viteza și să treci pe banda cealaltă. Situație în care toată lumea este nervoasă și crispată că nu se poate încadra în recomandări. Dacă suntem prosti și nesimtiti. Caz concret aproape toată vara pe tronsonul A4 spre litoral și spre Năvodari. În toiul verii că nu era destul de aglomerat.
„Mici” detalii care, cumulativ, înseamnă civilizație. Ceea ce vrem și noi, dar fără astea de le-am spus aici. Păi, eu mănânc pateu doi ani să îmi iau bembeu din 2005 ca să mă oblige ăștia să merg cu 100? Da’ ce, au mâncat ei cu mine pateu?
Nu se aplică dom’le la noi! Ei au poluare, pentru că au industrie! Noi am eliminat poluarea din faşă!…d’aia avem voie să mergem cu 19…9.
Aaarrhhh…visez la chestia asta si prin UK, ca au la fel limitari de viteza pt poluare, dar de ce s-ar apluca inca si electricelor? 🙁
Io când am fost prima oară la austrieci cu covriigul în mâini pe autostrăzi am interpretat L-ul din IG-L ca fiind Laut (zgomotis).
Referitor austriecii cei civilizați, cred că John Temple i-a etichetat cum trebuie. Merg eu legal cu numere nemțești și fix mașinile cu numere austriece zburdă și dau blană cu pedala la fund pe banda stànga. Or fi știind ei ceva? E ca sperietoarea din lanurile de grâu sau e numai pentru non-austrieci?
Corect. Austrieci sunt tare nesimtiti în trafic . Tupeu și arogante maxime. Nu știu în Austria cum sunt dar în restul Europei sunt similar bizonilor de la noi. Cocalari.
Multumesc pentru traducere! Mai luam naibii si-o amenda in Austria din cauza de ignoranta de limba.
in Canada este 100 km/h pe toate autorutele
Asta cu igl are peste 15 ani vechime amenzile sunt foarte mari pt cei care încalcă. Știu de când mergeam la Ski și făceam 1000 km în 12 h. Cu electrica încă e destul de greu să faci asta. Ideea e bună dar trebuie nuanțată. Fiecare cazan cu norma Euro mica poluează cât câteva zeci de mașini cu norma Euro recentă. Deci pe ăia cu euro 3 și sub i as pune să meargă doar cu maxim 1500 ture.
In realitate motoarele in sarcina poluează și de 3-4 ori peste noxele declarate a se vedea scandalul dieselgate.
Un căcat de Ferarri poluează de zece ori cât o mașină de baza cu motor mic.
Eu i as taxa pe ăștia ce poluează pe măsură poluării.
Un zbor dus întors Europa new York poluează per.persoana cât o mașină mică folosita moderat in europa un an întreg.
Eu cu plugin hybrid am emisii medii 36 g CO2 /100km și în oraș unde e cel mai important nu pornesc motorul.
Aștept să vina și la noi norme aplicate să facă orașele respirabile pentru pietoni și bicicliști.
Despre autostrăzi prima data tre să le avem după sa le reglementăm.
Eu îmi doresc să îți taxeze statul firma ta și obiectul tău de activitate și tot ce faci tu, în general. Și tot ce ai tu. Să te taxeze până vei decide să nu mai faci nimic. Să vezi cum e și dacă mai faci cucurigu.
Suntem într-o țară absolut cretină, în care oricine are impresia că dacă vor fi taxați ALȚII, le va fi lor mai bine. În realitate, mai toți banii de taxe se duc la sinecuri și amante și măgării și vin deștepți ca tine și cer mai multe taxe pentru ăia și ăilalți.
Și nu, nu am euro 3. Am alergie la cetățeni care vor să li se pună altora taxe.
Nu am firma. Plătesc taxe undeva la 5000 euro pe lună. Care e problema că îmi doresc să nu mai respir cancer in București? Tu crezi că dacă mergi cu ultima janghina sa faci bani ai tot dreptul să îi omori pe ceilalți de cancer prin cacatul pe care îl scoți pe staight pipe sau dpf off sau tunning sau ce mizerii îți mai trec prin cap că să poluezi mai mult și să faci mai multă gălăgie praf și deranj. Daca poluezi sonor noaptea sau turezi cazanul prin oras probabil ești suficient de cretin sa crezi că ești mare jmecher. Genul ăla de prost poate sa scrie ce scrii tu. Rupt in cur dar cu ifose.
Din nefericire vin vremuri grele pentru toți dar prostii vor fi cei mai loviți de soartă. Get Smart or die trying.