De două zile tot văd postări ale celor care se plâng pe rețele sociale c-au fost intimidați de poliție pe motiv că de ce îndeamnă lumea să meargă la vot. Nu știu dacă s-au dat amenzi ori au fost doar avertismente, cert este că am citit foarte multe postări pe subiect.
Coincidență sau nu, majoritatea celor care au avut de-a face cu poliția îndemnau la vot pentru Elena Lasconi.
Și nu mă prind de unde până unde are poliția voie sa facă asta?
Da, legea electorală nu permite îndemnuri la vot cu 48 de ore înainte de ziua votului. Dar asta se aplică doar partidelor politice, candidaților și presei. Pentru că doar ăștia au de câștigat în mod direct din influențarea votului într-un fel sau altul.
După capul meu, și nu numai, persoanele fizice au dreptul la exprimare garantat prin Constituție, prin urmare sunt de părere că ce-a făcut Poliția Română este comportament abuziv.
Acestea fiind zise, deși n-o simpatizez deloc pe Elena Lasconi, tocmai am fost și-am votat-o. De ce? Păi matematica mea elementară îmi spune că Lasconi este singura care are șanse să ajungă în turul doi, în locul lui Simion.
Prin urmare, votul meu n-a fost unul pentru Lasconi, ci unul împotriva lui Simion. Pentru că eu unul nu mi-l doresc sub nicio formă pe Simion președintele acestei țări.
Voi vi-l doriți?
Acum aștept să mă amendeze Poliția Română. Ministerul de Interne, domn Predoiu, se aude? Să vină băieții cu chitanța gata tăiată, ca e frig și n-am chef să stau mult la poartă.
Votat….tot Lasconi si tot impotriva lui Simion!!
Comentariu beton!40
Eu m am trezit în cabina de vot, dimineața, cum mă uitam că proasta la ” undedreaqpunstapoola?”
Am tras aer in piept și tot împotriva lui Simion am votat, evident…
Comentariu beton!22
Până ieri nu aveam de gând să votez dar gândul că Simion poate sa fie in turul doi m a făcut să merg sa votez cu Lasconi. Vedem ce i s.
Comentariu beton!25
Și eu tot cu Lasconi!
Comentariu beton!16
Idem! Se pare ca ăsta e blestemul nostru, sa nu (prea) avem ocazia sa votăm pentru cineva anume, ci mai degrabă împotriva cuiva care ar face mult rău, ajuns într-o funcție precum cea care presupune mutare la Cotroceni.
Cred ca singurul vot pro pe care am avut ocazia sa îl exercit a fost la 18 ani și o zi (3 noiembrie 1996). Când l-am ales pe Emil Constantinescu. Ca s-a dovedit o mare dezamăgire, e altceva. Dar l-am votat atunci cu tot entuziasmul specific vârstei și al faptului ca eram parte din „schimbarea” aceea la care sperau atât de mulți și care părea ca nu mai vine.
Comentariu beton!27
Pe același principiu l,am votat și eu atunci pe Emil Constantinescu,cu speranța că poate schimba ceva în bine pentru romani și România, intelectual fiind.Dar n-a fost sa fie.
De la Lasconi nu am așteptări,ca nu prea știe nici ea cu ce se mănâncă președinția.
Comentariu beton!15
Si pentru mine a fost la fel. Era prima oara cand votam si m-am dus plina de entuziasm sa pun stampila pe Constantinescu. Locuiam intr-un orasel micut unde majoritatea erau cu Iliescu. Ce mandra eram cand la scoala eram aproape singura „anti sistem” dar in acelasi timp eram si dezamagita ca multi colegi erau atat de orbi. Dupa alti ani si ani de dezamagiri in lant am votat doar ca sa nu il vad pe Simion in turul doi dar mai ales sa nu il vad pe Ciolacu Presedinte. Deci cu Lasconi.
Şi eu pun postări pro Lasconi zilnic. Am o „căţeluşă” de aproape 30kg. Aştept cu drag să-mi sune cineva la uşă. O las pe ea să răspundă!
Comentariu beton!36
Singurul pentru care am votat din convingere a fost Băse. În rest, a fost vot împotriva unui candidat anume sau răul cel mic.
Da, tot doamna.Lasconi.
Comentariu beton!29
Chiorete aka „regina vămilor”, al treilea mandat la președinție obținut ilegal, un bețiv împuțit, ticălos, hoț, mincinos – numa’ bun de președinte.
Știi că din cauza lui n-are azi România autostrăzile pe care ar fi trebuit să le aibă la ora actuală.
Cu toate astea, digitv îl prezintă ca „analist politic”.
Dezamăgire…
0
Probabil că amenda se da pe considerentul că e tot campanie electorală, chiar daca e făcută de persoane fizice. Dacă nu s-ar considera așa, ar veni și Simion sau ciolacu și să îndemne la vot „pă persoană fizică”. Oricum, tot o aberație mi se pare. Personal, nu cred că există multe persoane care cu 48 de ore înainte de deschiderea secțiilor 1) să vrea să meargă la vot și 2) să nu fie hotărâte deja cu cine votează. In ceea ce mă privește, am fost, am votat cu Lasconi și aștept. Până acum am votat de 2 ori din convingere: cu Constantinescu in 1996 și cu Iohannis prima dată. Ambii au fost niste dezamăgiri crunte, dar deh, uneori viața îți dă cu lămâie.
O părere personală: nu cred că ar fi un dezastru dacă intră Simion in turul 2, sau chiar și dacă iese președinte. Ar fi jenant și rușinos, dar dezastru nu cred… Constituția e destul de greu de schimbat (au mai incercat și alții) iar rolul președintelui e destul de limitat și decorativ. Nu prea are cum să facă multe lucruri (nici bune, nici rele).
Adevăratul dezastru se prefigurează la parlamentare, unde aur (scuze, da’ nu pot scrie cu majuscule) se anunță cu un procentaj mare.
Iar dezastrul adevărat și total ar fi Simion președinte ȘI aur la guvernare.
Sunt candidați, deci nu au cum să îndemne pe persoană fizică.
Apropiații lor, atunci. Whatever, tot aberație mi se pare. Eu aș lăsa campanie chiar și în ziua alegerilor. Cât timp nu se recurge la forță, mită, amenințări, mie mi se pare ok. Dacă sunt hotărât joi sau vineri să votez cu X, nu o să îmi schimbe hotărârea duminică Y, orice ar zice. Dar ăsta sunt „dăcât” eu, poate alții s-ar suci. Nu știu.
Adevărat.
Am votat Lasconi pt. a nu ajunge Simion in turul 2!!
0
Votat, ieri în Germania, tot pe Lasconi, pentru același motiv. Fetele mele au votat acasă, același vot, pentru același lucru.
La ce prezenta vad, si la cat de fragmentata este “dreapta”, ma tem ca partida e jucata. Fix pe scenariul de care ni se povesteste de peste un an de zile.
Iar jalea adevarata va fi la parlamentare.
Exact ca tine și din aceleași considerente am votat și eu și omul meu. Hai ai noștri 💙💛❤️
Exact așa, am votat Lasconi, ca să nu ajungă Simion.
Votat tot împotriva lui Simion, dezamăgită că nu am avut de unde să aleg mai bine. Toți ai casei Lasconi. Acum să vedem rezultatele!
Votat Lasconi. Un extremist construit din temelii in fruntea tarii ar maximiza dezastrul!
Eu sunt inca in rand, la sectia de votare. Stau deja de 15 minute si estimez inca pe atat pana o sa iau „stampila in mana”. Locatia actiunii: S4 din Bucuresti.
Nu stiu la voi cum a decurs procesul si cat de repede ati votat dar eu cred ca aceasta aglomeratie e de bine. Macar nu a disparut spiritul civic din romani.
Si da, tot cu Lasconi voi vota desi sa fiu sincer, pana acum cateva zile gandeam ca pe oricine as pune stampila tot Ciolacu iese asa incat pe el voiam sa il votez si eu!!
Gând la gând cu bucurie… O să vedem ce-o sa fie…. ☺️ Și când mă gândesc că urmează încă două weekenduri cu alegeri… 😵💫
Sincer, n-am vrut sa ma duc la turul 1, ca nu am regasit pe listele alea nici macar unul/una cu care sa simt ca as avea ceva in comun. Dar citind si informindu-ma in saptamina asta, am inteles logica cifrelor. Asa ca azi am facut fix ca tine. Atentie mare, insa, la parlamentare, ca poporul va fi la fasole si ciolan. Mi se pare diabolic stabilita data alegerilor parlamentare, tocmai ca marea masa a votantilor nedecisi sa aiba altceva de facut pe 1 decembrie.
Trimiteti-i si la mine. Ca fix acelasi lucru l-am facut si eu. Si tot datorita aritmeticii.
Votat Lasconi ieri. Am gasit o circumscriptie cam la o ora de condus de casa, din fericire nu in statul vecin si prieten, ca plateam 23 de dolari podul so sfantul stie cate ore faceam pe drum si la coada. Asa an fost eu si necuratu, culmea, intr-o biserica ortodoxa in stil maramureșean. Nu le am cu din astea, dar arata beton. Povestit una-alta cu domnii din comisie si plecat. Posibil, daca nu avem iar zăpadă de un metru, sa votez si la celelalte 2 ocazii.
În 2000, toată floarea cea vestită a intelectualității de dreapta, a societății civile, a anticomuniștilor de bună credință, n-au reușit să mă convingă să-l votez pe Ion Iliescu . Deși s-au dat peste cap, au făcut apeluri care mai de care mai patetice în favoarea celui pe care, până atunci, îl detestau cu patimă. A fost prima dată când am lipsit de la un tur de scrutin.
Azi nu o să merg să votez. Cu conștiința împăcată, o să-mi exercit dreptul de a refuza să votez. N-o să mă simt eu vinovat căca(ndid)ații sunt, toți, de nevotat…! Zici că fiecare dintre partidele mari a făcut o (contra)selecție pentru a alege cel mai tăntălău reprezentant.
Refuz să mai votez proști.
Refuz să mai votez de frică. Dacă poporul votează AUR, asta e. E democrație. Fiecare votează ce-i place. Eu o să votez când o să candideze cineva pe care o să-l consider potrivit pentru funcția de președinte. O să votez „pentru”, nu „contra”.Acum nu e cazu’ !
Comentariu beton!13
Ideea de a vota doar “pentru” e grozava dar ideala, deci prea putin reala, cel puțin aici, la noi😩
In plus , risti sa aleaga altul pentru tine, chiar daca e democratic…
Deci, mai aveti cand, asa ca mergeti la vot, va rog!
De 34 de ani votăm „împotriva” sau „conform cifrelor”! Nu îmi place, nu vreau, mi-e silă!! Am senzaţia că votul meu (indiferent dacă respectă sau nu ce am pus în ghilimelele de mai sus) este degeaba! Şi vă rog să nu îmi explicaţi că greşesc! Printre altele, pentru că nu aţi pomenit aici, vă întreb ce dreaq aţi făcut cu referendulul lui „Culiţă cel isteţ”? Vă spun ce am facut eu: am refuzat să „referendez”!!
Io nu înțeleg cum pnm în aceste 48 de ore e interzis să indemni la vot (nu conteaza cu cine) dar în acelasi timp se închid ochii la căratul votanților cu mașina, și Dumnezeu știe ce le dau pe drum să voteze cum trebuie.
La mine-n sat se vehiculează ideea (inclusiv pe fb) că la fiecare secție psd–ul are misiunea să-i dea lui simion (fără majusculă) 20 de voturi. Bă, ciolacul ăsta se joacă cu cwru gol pe lângă erectorat! Și-au pus problema oare că poate in turul 2 și-o fură?
Altfel, ce să zic? Și io tot cu Lasconi. Și, la fel, nu-s foarte excitat de idee. Și nici prea optimist nu sunt. Cei care speră că în turul 2 Lasconi are vreo șansă nu știu ce inseamnă camarila psd și mașinăria din spatele mobilizării la vot. Bă, 2 mil de bugetari + familiile înseamnă enorm. Sper, dar sunt pesimist.
Altfel, nu vreau să influețez pe nimeni dar la parlamentare voi vota cu Forța Dreptei, deși nu-s foarte bine cotați dar o voi face din respect pentru gestul lui Orban. Bine, și primul de pe lista FD de la Dolj este un bun prieten si poate iese deputat, dar asta nu mai spun! 🤣
Asta cu bugetarii nu e regulă, să știi. Bugetar și eu și nevasta, un învățământ. Am votat amândoi Lasconi și idem a votat și familia. Și printre colegi sunt multi care au zis că o votează. Printre profesori, in general, nu am găsit mulți (printre cunoscuții mei, normal) tentați să voteze Ciolacul. Culmea e că am întâlnit votanți de-ai lui Georgică, in schimb.
@Mircea, multă lume, când spune „bugetari”, se gândește doar la cei din administrație.
@Shobi, știu…și totuși, dracu’ știe de ce, de fiecare dată mă atac când sunt băgat în aceeași oală cu ei. Probabil pentru că sunt un profesor din ăla tâmpit, care ia școala în serios și încearcă să facă ceva in folosul elevilor. Și suntem mulți așa.
@Mircea, păi, eu zic că nici n-ar trebui să fiți băgați în aceeași oală cu funcționarii!
@Mircea, cu scuzele de rigoare, nu vreau să generalizez. Nu contest că printre bugetari sunt și oameni mai răzvrătiți împotriva sistemului. La mine în sat (că oraș nu pot să-i zic) însă conducerea spitalului și a instituțiilor de învățământ sunt pe partid. Și cei 4-5% ca tine suferă repercusiuni pentru atitudinea lor. Într-o țară normală, probabil n-ar fi 5% ci 50%. Poate în alte zone e altfel, deși am serioase îndoieli. De aceea când zic „camarila psd” mă refer la absolut toate instituțiile statului fiindcă din păcate toate-s politizate maxim, de la director la femeia de serviciu. Respect pentru cei care-s altfel. Pot vota și cu PSD, nu e problemă, dar să voteze din convingere, nu să fie duși la vot ca oile.
Scuze încă o dată!
L- au amendat pe domnul ăla care a făcut sesizare de undeva din Giurgiu (a sunat la 112 sesizând că în secția de votare intra cate doua persoane in cabina de vot) ! 4000 așa.scurt
Lasconi am votat și eu. Sper sa pot sa o votez și în turul doi.
Tot cu Lasconi, evident. Îmi rămâne satisfacția că n-am votat niciodată PSD. Păcat că suntem puși iar în situația de a vota răul cel mai mic.
Votat Lasconi si DA la referendum … pentru ca Puie MSD si haur…
Votat Lasconi azi in Ulm, Germania.Sper ca peste 2 săptămâni tot pe ea sa pun stampila pentru că nu l pot concepe pe Ciolacu președinte.
Multumim dispora pentru eforturi! Respect!
Lasconi.
As fi fost tentat sa pun stampila pe Ciucă (va rog, nu râdeți) deoarece in alte bule am întâlnit aceeasi logică, să nu ajungă simion, și că în turul 2 ar fi singurul care ar reuși să mobilizeze electoratul de dreapta astfel incat să-l depășească pe Ciolacu. Oricum, se vehiculează multe scenarii 😂
astăzi s-a serbat, s-a (mai ales) băut, da’ s-a și votat! Lasconi; deși cred că diaspora o să ne-o coacă grav…
Votat, toata familia! Tot Lasconi, evident.
Votat ca pensionarii… la ora 8:35 eram iesit din sectia de votare. Nu de alta dar, am avut o zi grea… gratare si alcool. Acum am intrat un pic pe net sa iau pulsu’ si la 21:00 ma uit la exit-polluri ca mai apoi sa ma bag la somn ca maine-ncep o noua saptamana. Sper c-ajunge Lasconi in turul 2 ca daca o fi de votat intre Ciolacu si Simion, pun stampila pe al 2lea ca poate asa se reseteaza tara. Pe covrigar n-am cum sa pun stampila neputand sa votez „raul cel mai mic”. Oricum nici votul de azi n-a fost din convingere pentru Lasconi ci impotriva celorlalti.
Doamna ajuta la toti!
Am votat Lasconi. Duminica viitoare mi-s in Praga, voi vota si acolo pentru parlamentare (cred ca e evident ce formatiune politica). Mi-am facut traseul pe ziua respectiva astfel incat sa includa si scurta (sper) vizita la ambasada.
Da, citind postarea si comentariile, cred ca am gresit ca nu am votat Lasconi, dar nefiind chiar sigura ca poate iesi domnia sa pentru turul doi, am gandit ca macar sa votez persoana care mi s-a parut cea mai “prezidentiala”. Nu dati cu piatra, va rog!
Doamne ajuta sa fie mai bine tarii in urmatorii patru ani!
Sunt curios cine ti s-a parut presidentiabil/a. Ne spui?
Deși la oferta asta jalnică de candidați aveam de gînd să-mi anulez votul (pt a nu vota alții în locul meu), pînă la urmă am votat Lasconi.
Așa slăbuță cum e, vorba cuiva, măcar nu ți-e silă de ea.
Totuși, teamă mi-e că în turul 2 vom avea de ales între Ciolacu și Simion, cam imposibilă alegere.
Iar dacă va intra Lasconi în turul 2, o cam mănîncă PSD cu fulgi cu tot.
Aș vrea să nu am dreptate.
Se pare ca turul doi a devenit foarte interesant
Nu stiu altii cum sunt … dar eu imi aduc aminte ce mandra eram acu vreo cateva alegeri c-am votat impotriva lui Iliescu.
Ptiu drace! ce dandana a iesit de data aia.
Sper ca de data asta s-avem mai mult noroc
:)) ca mintea nu mai creste, cu masele sau fara.
Și eu ca tine, am fost ca să votez împotrivă. Și m-am și deplasat la mama naibii, la secția unde sunt arondată după domiciliu 🙄🙄