Am făcut astăzi, mai devreme, un sondaj pentru alegerile prezidențiale de duminică, sondaj care mi-a reconfirmat că trăim într-o mare bulă.
Ăsta nefiind un lucru neapărat rău, pentru că toți tindem să ne înconjurăm de oameni care cred în aceleași valori. Dar asta e singura parte bună a faptului că trăim într-o mare bulă.
Partea rea este că nu vom ști niciodată cu adevărat cum stăm, dovadă fiind voturile puține pe care le-a luat Ciolacu aici pe blog. Voturi despre care eu cred că nu au nimic în comun cu realitatea, personal fiind convins că Ciolacu ajunge în turul 2. Să dea Bărbosul Suprem să mă înșel, dar nu cred.
Singurul lucru care îmi place cu adevărat la sondajul nostru este c-au votat mai mulți oameni decât la toate sondajele care circulă prin media. Uite, aveți un link care centralizează toate sondajele făcute până acum pe piață.
În afară de primul, făcut pe un eșantion de peste 3000 de persoane, toate celelalte sunt la nivelul de 1000 și ceva de oameni. Băi, serios, cât de reprezentativ poate să fie un sondaj făcut pe niște oameni care au loc, fără să se calce pe picioare, în megaimaju’ de la mine de la colț?
Aici pe blog, până la ora 11:41 (atât arată ceasul când scriu asta), votaseră 1,298 de oameni. Or fi mulți, or fi puțini, nu știu, dar cu siguranță sunt mai mulți decât în sondajele alea.
Din păcate, asta nu-l face mai relevant, pentru că, indiferent câți oameni ar vota aici, toți sunt din bula în care Ciolacu și Simion aproape că nu există, în schimb, votează peste 70% cu Lasconi.
O să vedem duminică cât contează bula asta la votul real.
sursa foto: freepik.com
Nu stiai ca traim in bula? 🙂 Nu prea vreau sa amestec bula mea cu bula lor… 🙂
Comentariu beton!30
Nu, nu, nu așa. Dă cu Seinfeld că se potrivește.
”…I don’t know….I don’t want your boys down there”
Comentariu beton!13
Asta e. :)) Cat imi place serialul asta… O data la cativa ani ma uit la el.
https://www.youtube.com/watch?v=5H1rOuABHl0
fiecare cu bula (si buda) ma-sii
Traim intr-un perpetuu banc cu Bula…
Comentariu beton!17
Discrepanta dintre rezultate arata de ce trebuie mers la vot. pentru ca daca mergem la vot putem influenta pozitiv rezultatele, daca nu o sa mearga la vot oricum masinaria de partid si atunci iese ciolacu, simion sau mai stiu eu cine. Suntem oare o tara de analfabeti cretini fara neuroni? Ciolacu ca si ciolacu presendite, dar imaginati-va cum ar fi Simion presedinte, un pro-rus declarat.
Comentariu beton!38
Ce m-ai facut sa ma rad cu”ciolacu ca si ciolacu”!!
Scuze, asa am eu reactii stupide la lucruri serioase!!
Comentariu beton!16
O.K.,și care e alternativa bună ?
Ciolacu va ajunge sigur în turul 2. Niciodată pesedeu n-a ratat turul final. Problema este pe cine votez eu? Pentru că mie mi se pare că sunt două rele mari, nu răul cel mic și răul cel mare. Bine, dacă ajunge Marcel și Semeon în finală. Pentru că în așa zisă dreapta, „e mulți” candidați, ceea ce îi sporesc șansele lu’ Jiji…ăăă…Jorjică. Ratasem puțin știind că și Jiji e pe-acolo
Ajunge în turul 2 pentru ca nu iese lumea la vot. Aia 30% sigur nu l-ar vota. Am fost optimist ca ies 70% din oameni la vot?! Cu atât mai grav. Cum s-ar redistribui minim 30 de procente între restul candidaților? Doar că…și comoditatea, și impresia că „am votat și nu s-a schimbat nimic” ne caracterizeaza. Pentru că,da…s-a schimbat. Nu cu ritmul si omogenitatea dorită de toți, din păcate.
Nu mai trăim la fel ca în 2000, nu mai trăim la fel ca în 2010. Nici nu trăim precum japonezii, pentru că…nu suntem japonezi! ÎN GENERAL, se trăiește mai bine acum.
Da, era de asteptat. Eu ma gandesc la vecinii mamei. Mama voteaza cu Lasconi, dar majoritatea de pe strada unde locuieste, este fie pentru Ciolacu, fie pentru Simion.
io vă anunț că duminică, începînd cu orele 11, fie-mea dă party de ziua ei; sper ca la orele 23 să fiu destul de trotilat; dacă nu, continuăm, că luni mi-am luat liber…
Comentariu beton!37
la multi ani! ziua mea e tot duminica, insa eu voi incepe sa ma trotilez de sambata :)))))
La mulți ani și ție! ea e luni, da’ am zis să devansez
Hai LA MULTI ANI pentru amandoi! Petrecere maximă! Si beți muuuult, cat să încapă multă lămâie pentru rezultatele de duninica seara. Cheers!
@costicăm, să-ți trăiască, șerif! Să vă bucurați de ea! ❤️❤️❤️
Din pacate nu exista un candidat decent pentru genul asta de bula sau bule. Adica oamenii educati, cu loc de munca in privat sau antreprenori. Oameni care au mers la scoala si nu au avut tatici cu grade sau functii. Oameni care au pornit de jos si nu au facut compromisuri. Oameni care nu sunt mediocri sau sfertodocti.
Profund dezamagiti de ultimii 10 ani. Am votat cu mare speranta un individ care a inselat toate asteptarile si a spulberat toate miturile despre neamtul harnic, priceput, serios, etc.
Am votat o formatiune politica compusa din oameni tineri si cu care ma identificam, pe unii ii cunosc personal, am lucrat impreuna. La randul lor, au dinamitat constructia din interior, s-au balacarit si dezmembrat. Iar acum propun pe cineva care nu are decenta sa isi faca o analiza serioasa a competentelor necesare pentru o asemenea pozitie.
In concluzie, va fi depresie mare prin bule peste cateva zile. Dar va trece.
Comentariu beton!39
Și eu am aceleași dezamăgiri. Chiar nu înțeleg cum naiba nu au putut evolua în atâta timp.
Băieții de la Nordis au zis că speră să iasă Ciolacu deoarece mai au câteva locuri în avionul de Monte Carlo, pentru Formula 1, programat anul viitor 😁
Că vorba aia, cu Ciolacu poate o scoatem la capăt cu beleaua asta de ne-a căzut pe cap cu apartamentele vândute de mai multe ori…. În schimb dacă vine tuta asta de Lasconi, cu asta nu merge cu o atenție, o măslină…
În altă ordine de idei, în firma unde lucrez eu (producție, nu birouri) Ciolacu & Simion sunt bară la bară. De Nuți Lasconi majoritatea nu au auzit. Așa că, bula lor e mai mare și sunt mai multe bule identice cu asta….
Comentariu beton!18
Cum or supravietui americanii cu Trump, or supravietui si romanii cu indiferent cine.
Cred ca cele mai importante sunt alegerile parlamentare, acolo se joaca viata romanilor pentru urmatorii ani.
Comentariu beton!20
Ehe, SUA au de aproape 300 de ani o Constituție funcțională, care a fost doar amendată/modernizata. La ei sistemul check and balante funcționează, chiar dacă președintele are multe prerogative.
Să-l compari pe Trump cu Ciolacu’ e ca și cum ai compara caviaru’ cu mațele peștelui.
Io mi-aș fi dorit ca Europa să fie condusă de cineva ca Trump.
Comentariu beton!16
Eu nu l-aș asemui pe Ciolacu cu caviarul, nici măcar vizavi de Trump, și, într-adevăr, nu se pot compara. Cu Trump doar Simion, poate, e comparabil, cu toate că al nostru nu e atât de misogin, mincinos, hoț și nazist ca ăla. Cât despre dorința de a fi guvernanți de un Trump european, să ne ferească ăl de sus. Sper să nu-mi fac iluzii dar cred că în Europa există mai putini trumpiți decât în state. Bine, văzând cum se înmulțesc alde Orban, Fico, Salvini et comp, nu pot să nu mă preocup.
Comentariu beton!12
Epoca imbecililor a inceput. Ne asteptam la orice.
Oamenii s-au temut ca inteligenta artificiala ne va ingenunchea.
Iata ca prostia umana a fost mai iute de picior si profitand ca e majoritara in randul populatiei si-a adjudecat dreptul la domnie.
Sa speram ca nu atat de despotica, distructiva si revansarda pe cat declama.
Comentariu beton!31
@Tom ai perfecta dreptate
Sondajele de opinie sunt, în esență, o știință, o artă – de la formularea corectă a întrebărilor până la selecția eșantioanelor și analiza relevanței acestora… fiecare detaliu contează. Altfel, ajung să reflecte doar dinamica bulei noastre comune.
Te-ai gandit ca, la fel ca în alegerile din SUA, există alegători care fie evită să dezvăluie cu cine votează, fie declară o altă opțiune pentru a evita criticile. Momentul adevărului vine în cabina de vot.
Apoi, să nu uităm că grosul voturilor se câștigă prin infrastructura de partid – iar aceasta, în mare parte, nu este cititoare fidelă a blogului tău…. poate cu excepția USR. Și crede-mă, ei știu foarte bine ce fac și cum își calculează sansele.
Comentariu beton!13
Statistic, genul asta de sondaj este perfect irelevant la orice scara geografica l-ai raporta (oras, judet, tara) pentru simplul motiv ca, desi esantionul statistic la nivel de tara e undeva la 1500 persoane, deci apropiat de numarul de votanti de pe blog, exista niste reguli de esantionare care asigura, cel putin in principiu, participarea tuturor categoriilor demografice la sondaj pentru reprezentativitate.
Sondajele pe bloguri nu spun absolut nimic despre realitatea din teren ci doar despre preferintele cercului de cititori ai blogului.
E doar de fun.
Asa ca rezultatele nu trebuie sa creeze asteptari de vreun fel decat prin raportare a tipologiei cunoscute deja a cititorilor blogului la tipologia cunoscuta a publicului general din tara.
Ei, din perspectiva asta, as spune ca bula reprezentata aici pe blog va primi o surpriza de proportii.
Ca sa adaug opinia personala, fara legatura cu ce am votat (adica ce mi-as dori sa iasa), este ca cele doua Romanii care se vor infrunta in finala sunt „establishmentul”, reprezentat de Ciolacu si „disruptive challengers” reprezentati de Simion.
Inteleg ca la confruntarea candidatilor, Simion si Kelemen au castigat puncte in fata tuturor celorlalti in vreme ce, din pacate, Geoana (teoretic cel mai calificat candidat dintre cei cu ceva sanse) si Lasconi (candidatul fara nicio legatura cu cursa prezidentiala sau cu realitatea) au fost doar penibili.
Kelemen stim ca nu are sanse intr-o astfel de cursa in Romania.
Asa ca, cel mai probabil, alegerea va fi intre Ciolacu si Simion.
Sper ca serviciile vor avea grija sa iasa personajul cel mai putin malign pentru tara in contextul razboiului care se apropie, pe principiul „daca presedintele nu poate/vrea ajuta, macar sa nu ne incurce”.
Comentariu beton!19
„Ei, din perspectiva asta, as spune ca bula reprezentata aici pe blog va primi o surpriza de proportii.”
S-ar putea ca o bună parte a bulei menționate să aibă suficiente rezerve de realism și pragmatism pentru a estima o anumită situație fără să se îmbete cu apă rece.
Situația îmi amintește de discuțiile dinainte de votul din State. E o diferență între ce aș dori să iasă (sau, în acest caz, pentru ce votez) și ce mă aștept să iasă.
Comentariu beton!15
„S-ar putea ca o bună parte a bulei menționate să aibă suficiente rezerve de realism și pragmatism pentru a estima o anumită situație.”
Din ce am vazut la articolul anterior, lumea pariaza masiv pe Lasconi. Daca nu voteaza cu cel mai slab dintre candidatii cu un minim de sanse emotional sau din partizanat USR, atunci poate chiar cred ca are sanse reale. Pentru acestia, da, va fi surpriza.
„E o diferență între ce aș dori să iasă (sau, în acest caz, pentru ce votez) și ce mă aștept să iasă.”
Corect, asta este votul lucid. Pentru cei care voteaza astfel, nu va fi neaparat o surpriza (iese Ciolacu ca si Iliescu in 2000) sau una prea mare (iese Simion, totusi nedorit de catre votantii cumulati ai tuturor celorlalti, dar acceptat ca varianta posibila, ca in mai toate alegerile internationale recente).
Parlamentarele, care sunt de fapt cele mai importante, vad ca suscita zero interes la orice nivel. Din nou, lucid vorbind, poate sa iasa Simion, daca parlamentul ii va fi ostil va deveni noua figura de ceara de la Cotroceni, una vocala, dar la fel de impotenta ca Johannis.
@Tom: lumea de aici nu „pariază masiv” pe Lasconi, ci doar spune cu cine va vota. Adaugăm, de asemenea, și că știm care îi sunt șansele. Întrebarea lui Mihai a fost cu cine vom vota, nu cine credem că va câștiga (sau va trece în turul următor). Așa naivi cum suntem, rămânem realiști 🙂
Comentariu beton!18
Pai, Andreea, nu poti vota cu un candidat fara sa pariezi cu votul tau ca ar putea ajunge in turul 2. Altfel, de ce te-ai mai deranja, nu?
Eu de ex votez pe Geoana pt ca pariez ca ar putea ajunge in turul 2.
Alegerea e simpla. Odata ce am stabilit ca avem de ales (cu sanse) doar intre hoti (ciolacu, simion) si prosti (geoana, lasconi) si ca partidele din spate nu exista sau nu conteaza, aleg prostul. Dintre prosti il aleg pe cel ale carui scoala, experienta si educatie sunt, cat de cat, potrivite functiei.
Iar dintre prosti si penibili, Geoana pare cel mai rasarit pentru functia asta semi-decorativa intr-o perioada turbulenta ca cea pe care o parcurgem. Cred ca ar fi oricum o evolutie fata de KJW. Altfel as fi votat cu simpluta Lasconi.
Pai ori votam, ori nu mai votam, nu? 🫠
Comentariu beton!11
Spune-ne ceva nou. Tu de fapt ți-ai testat urmăritorii din bula ta. La ce te așteptai , să voteze toți cu Jiji?
Ciolacu întra sigur in turul 2, întrebarea e cu cine. Eu cred ca Simion … iar apoi lumea va merge la vot sa pună stampila pe Ciolacu ca sa nu iasă Simion. Sper să mă insel
Da, e o variantă plauzibilă. Simion e un adversar dorit de Ciolacu și nu m-ar mira să primească voturi PSD, pe modelul UDMR votați prin județe în care unguri au ajuns cel mult ca turiști. Scopul celor ce n-au chef de votat asemenea hadini ar fi să încerce, vot cu vot, să împingă în turul doi alt candidat în locul lui Simion. Cu PNL realizând că e suficientă o măciucă la un car cu oale useliste și cu Geoană căruia, de fiecare dată când deschide gura, Dumnezeu îi mai fură din voturi, blondina e cam singura șansă de a realiza asta. În fine, încă se mai joacă.
Mai acum câțiva ani strigam „mure PSD” și după o perioadă relativ scurtă ei sunt în continuare la putere și țara, cum necum, merge bine și schimbările sunt vizibile. Așa că multora ne place să fim considerați ca făcând parte dintr-un grup elitist dacă o votez pe Lasconi, să spunem. Da’ Ciolacu ce are?
Unde plm merge bine tara?
Ca in bucata mea de tara, avem asa:
– cresteri succesive de impozite in ultimii 3 ani
– salary freeze si hiring freeze
– disponibilizari pe la alte companii
– semnale destul de clare ca la anul vom avea cresteri de impozite (pe venit, TVA, impozit progresiv sau toate 3)
– 8% deficit va insemna cam cat inflatie? (si e 8% din PIB, adica aproape un sfert din cheltuielile statului nu au acoperire in venituri)
deci unde plm sunt schimbarile alea vizibile? Chiar curg rauri de bani in zona bugetara?
Comentariu beton!15
Nu merge deloc mai bine, ba dimpotriva. Dar pt ca in general lumea castiga mai multi bani si o idee mai usor decat inainte si ca razboiul din Ucraina impreuna cu imperativele strategice impuse de aliatul SUA au fortat puterea de la Bucuresti sa se ocupe mai serios de autostrazi, ii face pe multi sa creada ca „țara, cum necum, merge bine și schimbările sunt vizibile”.
In realitate la nivelul individului tara merge prost: inflatie galopanta care erodeaza mare parte sau integral din cresterea de venituri si care momentan pare imposibil de stavilit plus structura catastrofala a cheltuielilor bugetare pun Romania intr-o zona de risc imens, educatia merge mai prost, sanatatea si educatia la fel, justitia e in cea mai proasta forma din 2004 incoace, speranta la dreptate pe cai legale e infima, protectia ordinii publice si a cetateanului nu exista pur si simplu, protectia mediului idem. C(i)olac peste pupaza, Romania se afla in cea mai vulnerabila pozitie dintre tarile NATO aflate la granita conflictului din perspectiva pozitiei geografice, a gradului infim de „readiness” si a intereselor strategice ale Rusiei. Nimeni din clasa politica nu pare a realiza ca e nevoie de un hei-rup masiv in domeniul apararii si a pune securitatea si apararea nationala pe primul loc intre prioritatile natiunii pentru urmatorii 3-5 ani.
Nu e deloc dezirabil sa traiesti azi in Romania.
Comentariu beton!13
@VicThor.iOS: zici că merge bine tărișoara? Păi hai să vedem niște cifre, am auzit că ajută. Sper că se poate deschide optim postarea la care mă refer mai jos
https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=2575618846160926&id=100011385062177&mibextid=WC7FNe&rdid=7evQuCyMg8g7zKdk
Eu zic că ar fi interesant și un sondaj referitor la turul doi, dacă ajung acolo Ciolacu și cu Simion, cu cine va vota bula noastră? Sunt foarte curios. Eu unul știu clar cu cine aș vota.
O să-l fac atunci. Acum nu are rost.
Abia acum am avut timp să mă uit la linkul lăsat de tine. Jale! Lasconi şi Simion, neck to neck! Uite unde duc prostia/lipsa de pregătire/gafele, în cazul lui EL.! Am văzut o parte din dezbaterea „vieții” de la Digi şi m-am îngrozit să văd cât de bine se prezintă GS. Recită perfect tot ce l-au învățat consilierii, teamă mi-e că va intra în turul al doilea, dacă dragii noştri „scârbiți” nu pun mâna s-o voteze pe EL. Îmi pare rău, ştiu că e nepregătită, dar între ea şi Simion… mă rog, face fiecare ce vrea.
Mulțumiri pentru sondaj, e o idee excelentă şi, deşi pe eşantionul nostru izolat, mi se pare relevant.
Sondajele privind alegerile prezidentiale din SUA se faceau pe sub 1000 de oameni, si vorbim de 50 de state, fiecare cu particularitatile lui.
@Mihai: sunt de acord ca e bula, nu sunt de acord ca e mare. Din pacate.
„Băi, serios, cât de reprezentativ poate să fie un sondaj făcut pe niște oameni care au loc, fără să se calce pe picioare, în megaimaju’ de la mine de la colț?”
https://www.marketingsondaje.ro/04determinare_volum.php
ai aici exact tabelul: numar persoane – care este probabilitatea si cat este eroarea maxima.
|”Băi, serios, cât de reprezentativ poate să fie un sondaj făcut pe niște oameni care au loc, fără să se calce pe picioare, în megaimaju’ de la mine de la colț?”
de fapt, sunt chiar suficienti daca sunt reprezentativi la nivel national din punct de vedere al unor indicatori socio-economici. cam asa functioneaza sondajele, nu trebuie sa fie multi intervievati ca sa ai niste % corecte, mai degraba sa ai un mediu de intervievare corect care sa ii dea voie omului sa nu fie biased de diversi disruptori.
adaug ca sondajul tau e posibil sa fie biasat de oameni care raspund intentionat eronat ca sa „gluma” sau cineva din mediul online care l-a sharuit si acum ai tot felul de raspunsuri de la oameni care sunt angajati sa construiasca ideea ca lucrurile arata complet altfel decat isi inchipuiau etc.
adaug ca om care a facut sondaje: si conteaza ca ala de face sondajele sa aiba chef de munca, nu sa intrebe la misto 🙂
Profesioniștii fac prin sondajul prin telefon, chiar și eu am fost sunat.
Rezultatul sondajului tău nu face decât să confirme că ai adunat aici o comunitate de oameni ok. Altfel nu știu cum ai fi gestionat o turmă de isterici ca ai lui simion sau ce ai fi scris pentru tâlharii tovarășului ciolacu. Până la urmă, ar trebui să ne inconjuram de oameni buni, asemenea nouă.
Revenind la bula noastră, eu nu cunosc pe nimeni care să voteze cu simion sau ciolacu.
„… ai adunat aici o comunitate de oameni ok”. Da, sunt, în general oameni ok, pentru că Vasilescu mai face curățenie câteodată și îi dă afară pe unii care nu sunt ok.
De-aia bula asta e (ca orice bulă) alcătuită din oameni care rezonează pe aceleași lungimi de undă.
O să cunoști peste 3 săptămâni. Probabil o să vezi chiar în oglindă 🥺
Mă bucur să constat că m-am înșelat.
Nenea Mișu, eu în locul matale aș face un sondaj despre un tur doi FĂRĂ Ciolacu.
În imensa lui prostie, covrigarul a călcat pe același bec ca și Ioha: apetența pentru avioanele de lux.
Eu zic că ăsta nu intră în turul 2. Poate vedem un Lasconi – Simion, că-l calcă asta în picioare… Valabil și pentru Lasconi-Geoană.
Cere și tu un guest post de la madam Lasconi, ne cam asfixiem în bula asta…
I can’t breathe! xO
Haoleu cum suna asta: „Nenea Mişu”… Mihai, sper ca nu te duare si pe tine asa cum mă duru’ pe mine, mai avind fro 3-4 ani in plus…
si domnul Catalin Georgescu ? nimic ? :))