Hai că în loc să zac pe plajă, am zis să le răspund celor care m-au întrebat pe unde am ieșit din țară și cât a durat drumul. Vă zic, dar pe foarte scurt, că îmi propusesem să nu fac nimic în vacanța asta și uite că nu reușesc să mă țin de promisiune.
👉 Am plecat din fața casei la 5:44, am ajuns în parcarea vilei unde suntem cazați la 17:45. Fix 12 ore a durat drumul București – Halkidiki.
👉 Am ieșit din țară pe la Giurgiu – Ruse, după ce-am așteptat două ore și zece minute din secunda în care m-am așezat la coadă până în cea în care ne-a urat polițistul de frontieră „vacanță plăcută”.
Am ajuns să-i suspectez de minciună pe toți oamenii care povestesc c-au trecut în zece-cinșpe minute prin vama de la Giurgiu – Ruse, după ce-am văzut cu ochii mei bătaia de joc care e acolo. Cum și de ce au început bulgarii să lucreze vara, nu mă duce capul să pricep.
Cert, e că pur și simplu nu-mi pot imagina cum să treci într-un sfert de oră, chiar dacă prinzi podul deschis pe direcția ta de mers. Doar ca să ajungi la cașcarabetele alea pentru plata taxei de pod ai nevoie de minimum o oră. Cred că nici iarna nu intri în Bulgaria în cinșpe minute, la cum se prezintă situația.
👉 Nu am mai vrut să ies pe la Calafat – Vidin pentru c-am auzit zvonuri despre șoferii de tir care parchează în paralel special ca să nu te mai lase să treci. Cum acolo ai de depășit peste 10 kilometri de coloană de tiruri, și totul e la mica înțelegere, n-am vrut să verific pe pielea mea dacă zvonurile sunt adevărate sau nu.
👉 La trecerea din Bulgaria în Grecia (pe la Kulata), am stat undeva pe la 30-40 de minute. Dacă nu și mai puțin.
👉 Când stăteam la cozile alea din vămi, i-am urat din nou multă uie domnului Nehammer. Știe el de ce.
Acestea fiind zise, vă urez o zi mirobolantă! Mă duc să-i înspăimânt pe greci aruncându-mă în Egee.
sursa foto
Eu am trecut cu o zi inaintea ta. In 10 minute dupa ce am alimentat la Petrom eram in Ruse. Secretul e sa te duci cu noaptea-n cap. Eu am plecat la 2:30 din Bucuresti 😂. La Kulata am stat tot vreo 10 minute, cred ca mai mult timp am pierdut la statiile de taxare de pe autostrada, nu mai zic de ambuteiajul din Salonic.
Comentariu beton!27
Jur pe rosu ca in 5-10 min am trecut din Giurgiu in Ruse, la 22.15 duminica. Iar la Makaza in 2 min in jur de 04.00 dimineața. In rest, 5 euro berea pe plaja la Keramoti.
Sâmbătă era coloana de Tir-uri până la Maglavit. Iar de la Calafat până la Maglavit sunt 15 km.
Comentariu beton!13
1 ora la iesire (vineri 23, la 16:00), 1 ora la intrare (duminica 25, la 19:30), cu tot cu taxe de pod.
Nu cred că numai Austria nu ne vrea in Schengen.Ea e la înaintare.Si alte țări nu vor dar e de ajuns una.Celelalte se prefac că vor. După părerea mea nici nu merităm!
Comentariu beton!32
Ia zi-ne tu, Dana, de ce nu meritam?
Comentariu beton!16
Din cauza mentalitatii celor ca Dana nu meritam.
Comentariu beton!32
Dana, mulțumim cerului că nu evaluezi tu dacă merităm sau nu!
Mi-ar fi plăcut să-ți argumentezi opinia.
Țiganii, curvele și oligofrenii sunt la a treia generație-n Austria deja (ăia-s aici din 1990), așa ca Nehammer poate să-și vâre cu patos Schengenu’-n cur până-i ajunge-n duoden.
Comentariu beton!12
Când au început reparațiile? Pe 1 iulie? Ai văzut cât au reparat bulgarii în 2 luni? 50 m dintr-o bandă. 😁😁😁😭
În ritmul ăsta termina in 5 ani.
La întoarcere am intrat pe la Silistra-Călărași, 30 minute am stat la vama, cu 3 mașini înainte, ne-au căutat inclusiv în portbagaj.
Și 1.5 ore la coada de la bac. Am venit de la Nessebar, drumul foarte bun de la Varna la Silistra, am făcut 4 ore Nessebar-Silistra.
Pe 10 iulie au început.
Am comentat la o postare anterioara.
Eu am plecat din Bucuresti la ora 3,45 si am stat in vama 20 minute la bulgari si 30 minute la greci.
Masinile curgeau spre Giurgiu si la ora 4, imi inchipui ca pana la 6 se strang o gramada.
Decat sa stau 2 ore in vama mai bine plec cu 2 ore mai devreme – copii oricum dorm in masina la fel de bine ca in pat, nevasta imi tine companie pana rasare soarele, dupaia se pune pe citit si eu ascult podcasturi in casti.
Comentariu beton!16
Pe 14 august la 12:50 ne-am așezat la rând să plătim taxa de pod și la 13:30 am trecut vama.
Pe 15 august am ajuns în vamă la Kulata la ora 11:40 și la 12:05 am trecut în Grecia.
Pe 24 august la 10:30 am ajuns în vamă Makaza și am trecut în 35 de minute. La 19:30 la Ruse, 20:00 la Giurgiu.
Cred că tine și de noroc.
Sper la intoarcere sa prinzi mai gol. Nu stiu de ce foarte multa lume a plecat in august in concediu, mult mai multi decat in iulie.
Probabil pentru că a fost foarte cald.
Eu am reușit 30 de minute cu câteva indicații de la alți prieteni: până la 5 nu circula niciun tir. Am văzut că totuși circulau, dar am stat 20 de minute dacă la ora 4:45 am fost în vamă. Iar la Kulata n-am înțeles ce s-a întâmplat că am stat 3 minute. Ce-i drept, totul s-a întâmplat pe 15 august…
Mulțumim! Noi am plecat la început de august duminica, din București și am fost în vamă la 5.10. Am trecut în 40 de minute. La fel, 40 de minute și la Makaza. Și acolo șmecheri de ai noștri care se băgau în față și unii fraieri care-i lăsau. La întoarcere am stat cam o oră la Makaza, într-o luni pe la prânz, iar la Ruse spre ora 19 iar am trecut în 40 de min (am așteptat la taxă, la control documente și deloc pe pod). Poate depinde de oră, de ziua din săptămână. Dar și de noroc.
Cred că eu am fost suspectată de minciună, dar am trecut exact în 10 minute, plecați la 4.40 dimineața din Pitești. Așa cum a mai spus cineva, secretul este să fii în vamă dimineața cât mai devreme… cred… Dar oricum e nasol că avem nevoie de rețete secrete ca să trecem prin vamă.
Să știi că eu vă cred, dar o parte din creierul meu zice „n-are cum”. 🤷♂️
și zici că vrei să-ți fac filmuleț? că mîine seară îs iar p’acolo…;
dacă e, pun update
PS civilizat ar fi din parte-ți ca înainte să-ți cufunzi trupul să rogi și tu oamenii să-și mute șezlongurile o juma’ de metru mai departe de mal…
Comentariu beton!24
00,53 în rond la petrom, 01,12 în rond la ruse; 10-12 mașini în față, 3-4 ocupanți
o fi și după inimă, senor…
azi la 12,07 îi spuneam vameșului bulgar ce am în dubă, la 12,28 îmi luam actele de la polițista de frontieră; să zic că am cîștigat 10 minute că eram singur pe banda dedicată, da’ tot nu-s 2 ore…
La Calafat s-a mers decent, erau câteva TIR-uri care zaceau și erau depășite de alte TIR-uri, dar ne-au lăsat fără probleme. Iar eu nu am forțat aiurea, am avut ceva emoții, dar nimic grav. La Kulata am stat o ora. Plecat de la Valcea la 4 AM duminica, ajuns la Palio, lângă Kavala în jur de 15:30. Mers legal prin BG și GR sau foarte aproape. Ma gândesc cu groaza ca la întoarcere trebuie sa ne oprim în București pt o noapte.
Am trecut la finalul lunii iulie la ora 5:30 prin vama Giurgiu în 15 minute. Prietenii noștri au întârziat 15 minute la intrarea în vama și le-a luat 45 de minute ca să treacă.
Ai scris și tu aici pe blog că există niște ore de aur și înclin să cred că ele chiar există.
La întoarcere sâmbătă seara ne-a luat 3 ore ca să intrăm în țară.
Vacanță plăcută!
Eu am raspuns la celalalt articol, la prima amaraciune postata, a fost nesperat de simplu si rapid. M-am uitat la ceas tocmai cu gandul la postarea ta de luna trecuta.
Acum postez de pe nava de croaziera, revenim de la Robinson Island.
Tot in zona suntem si noi, dar stai linistit, nu trag de tine 🤪 si mie imi place low profile.
Off topic: ” …aruncându-mă în Egee” -știre la Elada TV pe burtieră: Senzațional, nu o să îți vină să crezi: Tsunami în Marea Egee. Impunătorul Michalis Vasiliakis, blogger român, plutește în derivă, însoțit de două șalupe alintate drept sneicșii … Două mâţe neconsolate miaună pe mal…
Comentariu beton!24
Fix așa. 🤭
Eu aștept știrile din Laponia. Ce-o să mă mai râd :))
Or avea ăia vin fiert în Laponia? 😁
Venit ieri din Grecia (Macedonia), plecat la 11,15 din Orfynio, ajuns la 11,20 în București, cu trei opriri (din care una de juma de oră la Shell-ul din Kardzhali – recomand, plus una la pasul Republica). ZECE MINUTE în vamă la Makaza (nu mai dau pe la Kulata câte zile oi avea) și alte 20 minute de când am plătit taxa de pod la Ruse și până când am trecut de vamă. Fără mișto.
P.S. La ducere am stat 45 de minute la Ruse și maximum 25 la Makaza.
Foarte util acest articol. Vineri plec si eu pe acelasi traseu si ma intereseaza mult subiectul. Va doresc sa nu fiti confundat cu David Popovici cand despicati valul!
Comentariu beton!12
Prea târziu. Deja dau autografe. 💪
La plecare, in jur de 20 de min (plecare din fata casei 3:30 a.m.), la intoarcere, prapad: 3.5 ore. Am riscat crezand ca-i la fel de OK si intoarcerea dar, din pacate, poporul vecin si prieten a facut tot posibilul sa stranguleze traficul cum a stiut mai bine.
Din cate am inteles, ar mai fi fost o varianta de intrare in vama, insa era blocata de politie.
E bine sa ai vezica buna, de preferat golita inainte…
Noi am plecat joi la 4,30 de acasă, la 5,30 eram la Giurgiu, iar la 5,50 eram în Ruse. Am stat la vamă, în Kulata, aprox 45 de minute ( aceeași poveste cu cei care mergeau pe banda de tiruri și fortau intrarea in față, nu 2-3, ci destul de mulți), dar ce m-a impresionat pe de-a dreptul, de-mi pare rău că nu am filmat, era coada absolut kilometrică pe sensul de ieșire din Grecia. Tot in Halkidiki suntem și noi, Kassandra, iar drumul cu totul a durat 12 ore.
De ce repara bulgarii podul/soselele/infrastructura rutiera vara?
Simplu, pentru ca toate tarile aflate in zone climatice cu 4 anotimpuri fac asta. Vara se fac toate aceste lucrari.
Sunt la finalul unui periplu paneuropean de vreo 9000km (spania, portugalia, franta, italia, elvetia, austria, germania).
Peste tot autostrazile si parte din drumurile nationale sunt inchise si circulatia deviata pentru a permite reparatii/largiri/consolidari de poduri si pasaje de cateva zeci de km la fiecare tronson de reparatii, asa ca buchoane, stauri, etc sunt aproape de neevitat daca tineti mortis sa mergeti doar pe autostrazi.
Asadar, nimic anormal nici cu reparatia podului giurgiu-ruse. Cand trebuie facuta, se va face mereu vara.
Asa ca retineti, vara este sezonul reparatiilor si intretinerii de infrastructura rutiera, in mare parte din europa civilizata, cel putin.
Drum uscat!
Comentariu beton!12
Noi am ales varianta bechet,am trecut imediat dar cred că am avut noroc, am prins bacul de la ora 8.Dezavantajul este taxa destul de mare la bulgari,nu mi mai amintesc exact dar am plătit la o mașină mică cu 2 adulti parca 35 de euro.La întoarcere iar am avut baftă,am prins când s a dat drumul pe sens la Ruse Giurgiu așa că nu am stat mai mult de 10 minute.Dar cred că depinde de noroc,coada de iesire din România era enorma,era în jurul orei 1pm.
Eu am trecut f repede și la dus și la întors, in săptămână aia cu 15 august. Toți se înghesuie să plece sâmbătă și să se întoarcă tot sâmbătă sau duminica. Noi am plecat luni. Asta e tot secretul.
Este o aplicatie carw iti arata timpii de asteptare in vama, Border Watcher. Poate ajuta pe cineva.
Pot spune ca am trecut peste pod si peste control in 15 min…asta fiind la ora 01.30!
0
Vineri am ieșit pe la Ostrov. 1h am așteptat bacul, 1h să trecem frontiera. Poate că ar fi durat mai mult trecerea dacă nu ar fi intervenit un polițist cu mai multă experiență care l-a luat la zor pe cel care efectua verificările. Era tânăr și plin de zel. Probabil în primele lui zile de serviciu. Avea un caiet în care își nota tot: mașină, nr. pasageri (x adulți, y copii) etc.
Azi am intrat pe la Negru Vodă. Coada de camioane avea cam 8km. Am mers paralel. 27 minute a durat de când am ajuns la coada de autoturisme și autocare până când am trecut granița.
20 august ora 08.30, a durat fix 20 min. din momentul plății taxei podului.
Noi ieri ne-am întors din Grecia si la ora 13.00 am plătit taxa de pod iar la 13.30 trecusem deja vama in România. Dar am avut noroc, dupa un minut dupa ce ne-am așezat la rand s-a dat drumul la coloana. Am fi trecut mai repede, dar înaintea noastră erau 2 bicicliști si nu era sigur pentru ei sa ii depasim. In schimb, pe directia spre Bulgaria coada era pana aproape de iesirea de pe pod. Lunea trecută insa am întrat în Bulgaria prin Calafat in mai putin de 20 minute.
La mine a fost exact opusul, văzând atâtea știri despre cozi interminabile și ore întregi petrecute dacă trec pe la Ruse am stat cu ceva frică, însă spre surprinderea mea am trecut în 15 minute (plecat la 1.30 am din Ploiești, eram acolo la 3.30 am).
La întoarcere am stat mai mult ce-i drept, vreo 40 de minute întrucât am nimerit schimbul de tură; pe banda de ieșire, la ora aceea, era coadă de câțiva km lejer, deci m-am simțit norocos 🙂
Contează f mult ora la care ajungi, foarte de dimineață este testată de mine.. și de alții din ce observ.
Drumuri bune!