Știu spotul ăsta de multă vreme, de când a apărut, și tot îmi dau lacrimile de fiecare dată când îl vad. Adică exact cum am pățit și acum.
Să știti că pe 29 aprilie a fost Ziua Veteranilor de Război. Doar azi am aflat, din păcate, cum tot azi am aflat că mai sunt printre noi doar 699 de veterani (sursa).
Să le mulțumim și să le urăm să mai stea o vreme, să nu plece încă.
Acum, dacă vreți și puțină emoție azi, puteți să dați play. Sunt extrem de curios dacă scapă cineva fără să-i dea lacrimile.
Foarte tare!
Comentariu beton!11
Lasă asta, cu sau fără lacrimi?
Io fără, pe dânsa sărea cămeșa de numa’ numa’.
Comentariu beton!14
Da.
Cu lacrimi!
Comentariu beton!14
Mulțumesc, Mihai!
Da, cu lacrimi…
Scuze, dar ai pierdut startul! Ziua Veteranilor de război a fost pe 29 aprilie!
Dadada, greșeala mea. Corectez acum.
Cu lacrimi, ori de câte ori îl văd, mai ales că bunicul meu a fost combatant în al doilea război mondial.
Comentariu beton!32
Fara lacrimi, dar nu e vina lor. Eu plang greu. Dar este exceptional!!! Respect Veteranilor!
Cu lacrimi. Bunicul meu a fost veteran de razboi. A avut cateva medalii de merit. Doamne ce frumos povestea. Chiar si amintirile pe care le povestea despre razboi le infrumuseta. Niciodata nu vorbea vreun soldat de rau. Imi amintesc cand eu l-am intrebat: Dar se pare ca totusi ati supravietuit multi din grupul vostru. La care el i-a spus: din 140 ne-am intors 37. A fost in penultima masina care a scapat din incercuirea de la Stalingrad.
Din respect pentru el, am studiat mai departe istoria.
Comentariu beton!60
Cu lacrimi.
Multumesc.
fără, dar nu e vina clipului
Cu lacrimi, mereu!
Cu lacrimi!
Multumesc.
Cu lacrimi 😪, multe!!! Și bunicul meu a luptat în război, a trăit fără brațul stâng de la 27 de ani. Avea pensie de invaliditate de 700 de lei înainte de ’89. Păcat că nu a apucat să treacă in epoca nouă, poate i s-ar fi recunoscut și lui drepturile. Doamne ce povești spunea de pe front!!!
Comentariu beton!22
fuck! imi strici imaginea, eu sunt aia „insensibila” care rade la titanic. acu’ nici nu pot sa dau vina pe praf, ca nu am lacrimat atat nici la norul saharian 🤭
Eh, ambii bunici veterani. Dar și dacă nu, tot cu lacrimi.
Comentariu beton!13
Cu lacrimi! Tatăl meu a fost aviator, pilot de vânătoare în WW2. Într-o luptă aeriană deasupra Odesei, antiaeriana i-a retezat brațul stâng. Avea doar 26 de ani când i-au fost retezate visurile. A supraviețuit războiului și perioadei comuniste.
0
Comentariu beton!41
Eu am avut un unchi care a zburat pe He-112. A fost lovit de antiaeriană într-o misiune, a revenit la bază ( rănit de schije), dar a leșinat fix la aterizare. A pierdut un picior în accident. Păcat că a murit înainte a apuca să stau mai mult la povești cu el. Îmi amintesc, spunea că proteza primită de la germani l-a ținut mult mai mult și a fost mult mai bună decât cea pe care i-a dat-o statul român mai târziu.
Din fire sunt mai emotiv, l-am vizionat anul trecut și mi-a fost îndeajuns.
Dumnezeu să-i odihnească în liniște și pace pe cei care nu mai sunt printre noi!
Comentariu beton!17
Cu!
Emoționant.
Wow, foarte mișcător. Fără lacrimi, mai mult cu furie pentru că mă uit câte goarne comuniste nostalgice sunt pe net si câte tâmpenii se întâmplă real gen Ucraina, Cecenia, Georgia pentru că nu prea mai interesează pe nimeni poveștile veteranilor.
Bunicul meu a scăpat cu mult noroc din Stalingrad (avea 23 de ani!), fratele lui nu a mai revenit, nu se știe dacă a murit sau a fost luat prizonier. Și avea o vorba bunicul meu: „să dea Dumnezeu să nu mai ajungem in veci la mâna ruzzilor”, inclusiv referitor la ce a favut armata ruzză in România dupa „victorie” si apoi cu colectivizarea. Din fericire a mai trăit 10 ani dupa Revoluție si si-a primit înapoi tot pământul colectivizat forțat.
Comentariu beton!30
Cu lacrimi. Bunicul meu a luptat la cotul Donului si s-a intors acasa ranit fizic si traumatizat. Bunica zice ca n-a mai fost acelasi om. A murit la 46 de ani macinat de alcoolul in care isi uita cosmarurile. 😔
Comentariu beton!25
Cu dor mare de tataie, prizonier și veteran de război. Ce vieți au avut unii dintre bunicii noștri…
Și cu respect pentru domnul Constantin Cojocaru, actorul din clip, care s-a stins acum vreo două săptămâni 😥
0
Comentariu beton!35
Amandoi bunicii au fost pe front, cel din partea mamei era militar de cariera, a luptat pina la final, a ajuns in Muntii Tatra. Cinci ani mai tarziu era intemnitat de comunisti. 16 ani. Veteran si detinut politic. A sperat ca vin americanii.
Actorul din clip este Constantin Cojocaru, s-a prapadit de curand, odinheasca-se in pace. Sotia lui mi-a fost profesoara in liceu, o Doamna.
Piesa de pe fundal este de pe coloana sonora a filmului “Ultimul Mohican” din 1992. Nu cred ca MAPN are acordul lui Randy Edelman. Dar actualii generali si politruci sunt obisnuiti sa “imprumute” sau sa “completeze”. Cu frontul, mai putin.
Fara lacrimi, meritau cinstiti mult mai des si mai vizibil. Atat veteranii, cat si detinutii politic.
Comentariu beton!41
Cu lacrimi, frate!
Cu lacrimi…
Strabunicul, tatal bunicii mele, a fost deportat in Siberia pentru vina de a fi neamt. S a intors acasa cu 35 de kile, de nu l au recunoscut la poarta. Avea agatata la brau o oala de tabla, pe care si acum o avem acasa. Facem mamaliga in ea. Mereu doar in aia.
S a sinucis dupa cativa ani…
Comentariu beton!32
Cu 😭
Cu lacrimi. Niciodată nu e prea târziu.
Mi-a amintit de Ziua Eroilor când mergeam la monument toată școala.
E frumos ca exista o zi a lor, a Veteranilor si ca ziua asta e si in amintirea celor care si-au facut datoria fata de neam si tara pana la sacrificiul suprem. Altfel cei mai multi dintre noi i-am uitat, am uitat ca multi au murit tineri, ca nu si-au trait viata, ca nu avut nici timp sa se indragosteasca, ca razboiul i-a luat de langa parinti, de langa familie, ca le-a luat totul iar la final le-a luat si viata. Azi nu exista nici macar o strada care sa poarte numele acestor razboinici. Ei sunt Marii si Eternii nostri anonimi, sarbatoriti la gramada. Strazile si orasele poarta numele generalilor ce au dirijat razboiul protejati de acesti anonimi..
„Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noștri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o știm!”
Ce ironic imi suna azi, in actualitatea noastra romaneasca, cuvintele astea minunate scrise de cineva care a crezut ca moartea si sacrificiul pentru tara vor fi respectate.
Comentariu beton!25
Cu😭👍👍👍
Fir’-ai tu să fii, Vasilescule! Lacrimile cică spală sufletul indiferent de motiv.
Cu lacrimi. Și pentru că spotul e făcut cu emoție și sensibilitate, dar și pentru poveștile pe care le citesc mai sus, și pentru cele pe care le știu de la mamaia
Emotionant.. 🥹
Cu…
Am eu o poveste despre doi nenici, consateni, care au facut razboiul:
– primul, 22 de ani, casatorit, dar fara copii, intr-o noapte la cotul Donului, a fost bombardat aerian de rusi. Din 38 de soldati din grupul lui, au murit 37 in noaptea aia.
– al doilea, 24 de ani, avea un singur baiat cu varsta de un an in martie ’45 cand, scapat de pe front, a picat in mijlocul unei epidemii de tifos si a murit cu 2 saptamani inaintea demobilizarii.
Si iata ce bulan pe pazvante kioru sa poata posta azi pe blogul oltenesc, avand in vedere ca nenicii din poveste au fost bunicii lui.
Comentariu beton!26
Cred ca bunicul meu si bunicul tău au fost camarazi de front. Și al meu a murit la cotul Donului bombardat de ruși, cred că în 1942. Tata avea doi ani, nu l-a întâlnit niciodată.
Cu lacrimi!
Hai, măi, cât ghinion să aibă saracul bunic!
Cu lacrimi…
Acum mulți ani, când eram în anul I de școală (militară), de Ziua Armatei ne-a vizitat un veteran de război. Într-o sală cu 500 de încă copii-aproape bărbați, ne-a vorbit fără microfon. Când ai ce spune, lumea te ascultă și dacă vorbești în șoaptă. În anul următor, n-a mai venit.
Comentariu beton!17
Și băieții mai plâng…
Mai ales că bunicul a fost veteran de război și el.
Oare ce pensii au cei care încă sunt în viață?
Ultimul veteran de război din Galiciuica (localitatea mea natală) a murit la vârstă de 96 de ani, acum vreo 6 ani.
Băi!
Parca-l vad pe socrul meu,fie-i tarana usoara,care a luptat la Cotroceni,in al 2-lea razboi mondial la artilerie. A venit aproape surd acasa,dar tare mandru ! Eroi au fost,eroi sant inca…? Ei da,altii…nu prea cred !
Comentariu beton!12
Cu lacrimi.
Eroii nu mor niciodata !
Și tata a fost vereran de război, a murit în 2010😪. Avea 1500 lei pensie și încă 80 lei indemnizație de veteran. Pensie specială aș putea spune.
Comentariu beton!15
Mda…Mihai desi sunt un barbat trecut de prima tinerete am fost profund marcat sufleteste de spot, vazandu-l prima oara!! Iar motivul este extrem de simplu si usor de dedus:
– am avut un bunic combatant in al doilea razboi mondial( era la tunuri si s ajuns pana in Cehoslovacia cu frontul ), pe care l-am iubit ca pe tatal meu si de care imi este atat de dor;
– a avut noroc, s-a intors viu de pe front dar semisurd si cu amintiri de nesters pe care mi le povestea ori de cate ori il provocam;
Nu pot sa nu ma gandesc la cat de nedreptatiti au fost bunicii nostri fie si numai daca ii comparam cu eroii revolutiei din 1989; cate privilegii pe viata la atatia eroi „de carton”; si ma refer aici la miile de certificate obtinute fraudulos!!
P.S. sper ca nu m-am facut de ras caci nu-i asa, si baietii plang cateodata…
Comentariu beton!19
Și al meu bunic a ajuns în munții Tatra, tunar fiind. A avut camarad căruia is-a albit parul peste noapte la un bombardat.
Un om dârz ce nu si-ar fi încălcat vreo promisiune niciodată.
Curaj, onoare, mândrie, respect, hotărâre, cuvânt.
După război a trebuit sa mearga inapoi la unitate sa isi termine stagiul militar.
Cât despre pensiile de veterani, au fost o bătaie de joc a statului român.
Nitel umeziti da asa sunt eu mai emotiv.
Al meu tata a fost combatant in al 2-lea razboi mondial, a inceput sa povesteasca acea perioada doar dupa ce au trecut ani peste el, si foarte rar si atunci, a scapat intreg doar cu ceva probleme auditive dat fiind faptul ca a fost artilerist de munte, a ajuns cu frontul pana in Muntii Tatra.
Cu. Respect !
Eu l-am mai vazut zilele acestea insa de fiecare data e curent puternic prin casa … Unul dintre bunici, participant la razboi, avea un picior din lemn iar un unchi ii povestea cum a luptat la Oarba de Mure, si erau incaltati iarna in obiele … Parintii meu au cunoscut razboiul, tata basarabean fiind imi povestea cum veneau nemtii si dormeau prin curtile oamenilor. Dimineata se spalau, isi tundeau mustatile, barba, le dadeau copiilor ciocolata si se jucau cu ei. In schimb, mama povestea ca la venirea rusilor in Ardeal, oamenii isi ascundeau animalele si fetele in gropi sapate in pamant, de prapad ce faceau. Urate vremuri …
Comentariu beton!16
Tot asta povestea si bunica, născută in 1915 despre nemți si despre ruși. A rămas văduvă din cauza războiului (era proaspăt căsătorită) si dupa război s-a căsătorit cu bunicul tocmai întors de pe front (singur, plecase cu un frate, nu se știe daca mort sau prizonier prin Rusia). A scapat de Stalingrad si a ajuns (incet, pe jos) in Tatra. A avut mereu probleme cu picioarele din cauza asta. Davai ceas, davai palton. I-au urât pe comuniști şi pe ruşi toata viata lor.
Bunicul meu a luptat in cel de-al doilea razboi. A venit acasa dar razboiul lasase urme adanci in sanatatea lui, a murit in ’47, la numai 27 de ani, cu doar O ZI inainte de nasterea tatalui meu. Tata si fiu, nu s-au cunoscut niciodata, iar bunica mea s-a consolat toata viata privindu-l pe tata, care era copia fidela a omului iubit. Niciodata nu s-a recasatorit, a crescut singura trei copii (tata si doua surori), neavand niciun venit. Statul i-a refuzat orice ajutor de urmas, deoarece bunicul nu murise in razboi….
Copilaria mi-a fost plina de povestile bunicii despre bunicul, care-i fusese si coleg de clasa in scoala primara si cu care se casatorise din dragoste…. Oriunde pleca bunicul, atunci cand intra inapoi pe poarta, ii punea o floare in par. Pe langa faptul ca era un bun tamplar(si acum avem masa, dulap, diverse rame sau tavi facute de el…) muncea doar cantand alaturi de bunica mea, femeia care a adus croitoria si broderia la noi in sat.
Mult l-a iubit bunica mea, dar nu a avut parte de el.
Si da, a fost cu lacrimi. De fiecare data…
Comentariu beton!19
Cu lacrimi…😭. Și cu dor de bunicul meu.
0
Vaaaai, ce frumos! Și-un curent mare rău…