Salutare tuturor și bine că suntem pe aici! Totul a început de la comentariul lui Sorin: “am mai spus ca mi se par ok si cei de la Fittonia – KoBe, River, Demons merg ascultate. Sunt la inceput dar au timp sa creasca.”  Și atunci, pâlpâind timid, s-a aprins firav, nu un bec, o idee. Fac chestia asta de ceva timp, tot dau din gură că rocu românesc trebuie susținut de către noi toți, și eu ce fac frați și surori? Nimic.

Nu ar fi bine să scriu eu la trupe din astea care au nevoie de tot suportul nostru și să cer oamenilor informații despre ei, ce au de gând să facă, pe unde și când? Ce stă în calea unui astfel de demers? Că nu știu aproape nici o trupă care să corespundă cerințelor mele: să fie talentați și să simt cum arde suflet în muzica lor. Și aici am mare nevoie de ajutorul vostru. Ați văzut, ascultat, știți trupe care fac treabă bună, un mail la [email protected] sau dacă arde direct în comentarii. În secunda doi, sau hai, treizeci, că am ceva ani și este știut că după patruzeci apare ceva lag, o să mă apuc să scriu oamenilor menționați de voi și dacă răspund pozitiv, îi aducem aici.

Experiența cu băieții de la FITTONIA o pot caracteriza printr-un singur cuvânt, scris cu majuscule, EXCEPȚIONALĂ.  Le-am scris băieților din Cluj despre intenția mea de a prezenta muzica lor, am pus și link-ul cu oamenii de la 9.7 Richter, fără prea mari speranțe că o să primesc vreo fărâmă de feedback. Nu doar că venit, a fost unul impresionant de rapid.

De când am început rubrica asta, am avut grijă să nu mă iau foarte în serios, o dată cu Exuviath mi-am schimbat radical atitudinea. A urmat prezentarea celor de la 9.7 Richter și acum FITTONIA iar modul în care au reacționat ambele trupe mă face să cred că rock-ul de la noi are un viitor solid.

Chiar dacă sunt ascultător de metal extrem, trupe ca FITTONIA  care au un sunet modern, un sunet născut în timpurile astea, reușesc mai mereu să îmi capteze atenția. Să iei diferite genuri și să le îmbini într-un tot muzical, să creezi o structură monobloc, și întregul ăla să curgă natural fără sincope, este al dracului de greu. Și lor a început să le iasă. Au timp, au talent și sper din tot sufletul să aibă parte publicul care să îi împingă cât mai sus. Ok, este timpul pentru comunicatul celor de la Fittonia:

FITTONIA este o prezență dinamică în muzica din România și calcă granița dintre stilurile heavy și sensibilitățile găsite în pop sau indie. Sunetul trupei atestă diversitatea influențelor membrilor și este lipsit de loialități sau ancore către trecut, experiența sonică fiind una fresh și plină de schimbări.
Cu un blend de genuri muzicale stratificate și teme lirice dark, FITTONIA este o trupă care caută să ajungă la cât mai multe urechi și să înmulțească fanbase-ul lor, armata de DuRi.
Trupa s-a format în anul 2021 la Cluj-Napoca și are 7 membri.
Până în prezent au lansat 7 single-uri însoțite de videoclip și au avut peste 50 de concerte.

Membri trupei sunt:

Rareș Gălățean – Tobe,

 Vlad Joldiș – Chitară,

Cătălin Laslo – Bass,

 Daniel Moldovan – Chitară,

 Dorian Niță – Clape,

Raul Rațiu – Voce,

 Laura Trăilă – Visuals

Linkuri sociale:

Instagram: www.instagram.com/fittoniaband/
TikTok: www.tiktok.com/@fittonia.band
Facebook: www.facebook.com/fittoniaband/
YouTube Channel: https://www.youtube.com/@Fittoniaband/videos
Spotify: https://open.spotify.com/artist/6iYyQzRk6PpoiOMyiwZnXD
Magazin Online Merch: https://marketplace.printoteca.ro/ro/345_fittonia

Dacă mai ai nevoie de altceva de la noi, îți stăm la dispoziție.

Daniel Moldovan,
Fittonia

FITTONIA

Așa cum am discutat, atunci când consideră că un info despre ce piesă vor sau au lansat, ce concerte au în plan și pe unde aici, îi poate ajuta, rubrica asta este la dispoziția lor.

Să vânturăm puțin și piesele din LISTA LUI EDELWEISS – COLȚU’ CU METALE -LXXXXIX, să vedem dacă găsiți ceva care să vă placă.

➡️ Au avut Heroes, acum câteva luni, și Child Of Prophecy, la puțin timp distanță de primul iar pe 19 ianuarie au venit cu ultimul lor single, Into The Light, unul care sună al naibii de bine. După o pauză de cinci ani, tunisienii, prin aceste single-uri și-au prezentat fundația pe care au construit noul lor album, KARMA, care o să apară pe 8 Martie sub egida earMusic. Myrath sunt genul de trupă care au tot ce le trebuie ca să iasă cu albumul ĂLA, și totuși ceva le lipsește ca să urce pe platforma aia. Să remarcăm vocea lui Zaher, bună de tot.

➡️ Am mai spus-o, o mai spun, îmi plac femeile. Dacă este să am o cruce dus, pe a mea este desenată sigur o gagică suficeint de bună cât să îmi mai ușureze chinul. Dar una sunt femeile și alta este rocu. O avem pe Erica Ohlsson la voce, un fel de Elize dar mai pe felia lui Kate Beckinsale, adică mai fit și cu voce o idee mai bună.

➡️ Cyberdome este luat de pe Expedition One, albumul preparat de cei de la AFM Records, apărut pe 19 ianuarie. Am ascultat muzica cu care au venit suedezii în 2024 și pot spune că este un album de 7. Dacă ești fan Amaranthe o să îl poți savura liniștit și fără nici o mustrare de conștiință.

➡️ Dacă primul single Louga era un folk hipnotic cu elemente electro, cel de al doilea Two Staves duce totul la un alt nivel.  Programat să apară pe 24 februarie albumul grupului german TVINNA se anunță unul cel puțin interesant.

➡️ Cu trupa de progresiv death-metal din Long Island, Monochromatic Black am luat contact prin 2019 prin materialul lor, Pneuma, 1440 de secunde împrăștiate în 1440 de explozii. În 2021 sfâșiați de pierderile unor apropiați, rătăcind printre umbrele negre ale depresiei, s-au adunat miraculos și au scos un album pandemic, Vicissitude, un rollercoaster al disperării și speranței că lumea care o să iasă din pandemie, o să fie una mai bună. Avem război, avem pe boul roșcat în cursa spre Capitoliu, avem morții din Israel. Tanya Beickert duce instrumentalul elaborat al trupei din noul lor cântec, Hail The Queen la un nivel incredibil.

➡️ Avem de a face cu un nou supergrup bazat pe vocea croatului Dino Jelusick, tobele lui Valverde de la Angra și clapele lui Derek Sherinian, omul care a produs cu Alice Cooper, Billy Idol, Joe Bonamassa. Whom Gods Destroy este numele trupei iar In The Name Of War este primul single luat de pe noul album, Insanium programat să fie lansat pe 15 martie. Cred că fanii de progresiv, și nu numai, or să primească un produs de top.

➡️ O trupă de gagici din Bogota care prestează un hard – crock, glam metal, simpăticuț și ușurel. Highway au două albume la activ, unul scos în 2008 și unul ieșit anul trecut, Viral. Pe care nu l-am ascultat, l-am pus aici că am dat de el când făceam cercetări să văd cine sunt domnițele. Dacă sună ca Una Oportunidad sau Viral avem de a face cu o muzică facilă bună de drum, activități casnice și alte chestii subțirele. Dacă nu uit de album, eu i-am dat save în library, poate puneți voi urechea pe el și spuneți pe aici ce și cum.

➡️ Știu că prin anii ‘90 eram ușor fiert pe trupe de genul  Secret Discovery, bine, era și perioada de aur a goticului industrial nemțesc. Ulterior am revenit la drujbele mele. Surprinzător, germanii reușesc să sune destul de interesant după atâția ani de carieră. Am mai ascultat I Cry o altă piesă scoasă de pe albumul lor din 2023, Truth, Faith, Love ca să îmi fac și eu idee superficială despre cum mai sună industrial goticul în zilele noastre. Dacă aveați vreo urmă de îngrijorare să știți că și pe asta l-am salvat în library, pentru o aprofundare ulterioară, bineînțeles. Dacă vă taie impulsul să dați play la ce au scos oamenii anul trecut, nu ezitați să spuneți și altora cum este muzica de pe el.

➡️ Înainte să fiu înjurat temeinic, bătut cu pietre sau să îmi fie, doamne ferește, interzis să îmi mai placă femeile, anumite piese ajung aici ca urmare a unor recomandări din real life, primite pe wapp sau pe mail. Nu știu dacă un grup ca Yours Truly ar fi fost recomandat, punctual, aici, de către mine. Apelez deseori la un fundal sonor ca cel adus de Call My Name, un pop-punk accesibil și relaxant, atunci când am nevoie ca atenția mea să fie concentrată pe rezolvarea altor sarcini.

➡️ Omul ăstaa venit de nicăieri, prima dată pe tik tok, o platformă cu un public oricum volatil, a reușit să entuziasmeze rapid, cu o melodie, o parte semnificativă a comunității. Clipul lansat și pe Youtube a reușit să strângă câteva milioane bune de vizualizări. Omul a făcut cu bucata aia de cântec, un push ca la carte, lecție de marketing despre cum se pot promova și trupe de ale noastre. O dată cu apariția Battling My Demons, Jeris a anunțat că lucrează intens la primul lui album.

➡️ Am salutat cu entuziasm talentul desfășurat de-a lungul întregului Nova de către Sylvaine, prima norvegiancă care a fost nominalizată în 2019 la cel mai bun album de metal în cadrul Norwegian Grammy Awards, și nu am ezitat nici o secundă să pun aici ultimul ei single, Dagsens Auga Sloknar Ut.

➡️ Piesa asta a ajuns aici împotriva voinței mele, recomandată insistentă de către o anumită doamnă. Vreți detalii despre cine sunt, ce au scos, ce fac, căutați-le singuri. Când am ascultat Tete Novoa un televizor s-a deschis pe acasă teve iar un altul pe happy teve.

➡️ Cu o Sara Leitão excelentă, trupa portugheză de epic melodic death metal, Dark Oath a lansat de curând cel de al doilea lor album, Ages of Man. L-am ascultat și recomand minim o ascultare. Este un death-metal melodic ușor de abordat și ascultat.

🔴 ALBUMUL SĂPTĂMÂNII:

Mega Colossus – Showdown (2024)

Acum vreo lună am dat cu ochii și urechile de videoclipul Outrun Infinity al oamenilor din North Carolina, Mega Colossus. Am preferat să nu o pun pe niciun playlist pentru că știam că americanii urmează să își lanseze, curând, noul disc sub labelul Cruz del Sur și am zis să livrez întreg pachetul. După ce am ascultat și Wicked Road, piesă care m-a convins să iau la puricat tot discul, treizeci și șapte de minute mai târziu, cu un zâmbet cabalin pe față, am concluzionat că americanii mi-au mai adăugat treizeci și șapte de minute la speranța de viață. Un album care m-a făcut fericit. O lecție de heavy metal, clasic dar și modern. Vreți și voi minutele alea de fericire, nimic mai simplu, cu un play se rezolvă.

RECOMADĂRILE CITITORILOR:

🔸 Flavius – O trupă de thrash din Luxemburg, Scarlet Anger – Martyr.

🔸 MiticăS – Din Spania, Svdestada –  Candela, un black metal cu un fusion de crust punk, foarte mișto. Tot de la el un album de progresiv/avant-garde black metal venit din Germania,  Maladie – For We Are the Plague. Nu prea am cuvinte, adică am, dar nu vreau să le spun, indicat este să ascultați voi discul ăsta.

Înainte să închei recomand și canalul de DISCORD, unde eu dar și alții punem muzică și în funcție de timp, batem câmpii cu grație desăvârșită.

Al vostru Edelweiss se înclină, vă urează o săptămână lină și nu uitați, aveți grijă de voi ca să puteți avea grijă de toți ai voștri.