Eu de fel am stomacul destul de tare, în sensul că e greu spre foarte greu să mă impresioneze atât de puternic un film. Dar și când mă impresionează, mă ia de cap direct.
Prieteni, nu-mi amintesc vreun film recent la care să mi se mai fi strâns carnea pe mine, cum am pățit la „Society of snow” (La sociedad de la nieve). Este de departe filmul care m-a impresionat cel mai tare în ultimii mulți ani.
Dar este atât de crunt, crud și dur, c-am avut momente în care l-am pus pe pauză. Efectiv l-am oprit ca să-l pot duce mai departe. Când o să-l vedeți, o să înțelegeți exact de ce.
Nu vă dau spoilere, o să vă spun doar atât: filmul este făcut după o poveste reală. Poveste despre care eu știam încă de pe când eram copil, pentru că-mi vorbise taică-meu despre ea.
Pe 13 octombrie 1972, zborul 571 al Forțelor Aeriene din Uruguay se prăbușește în Anzi. Doar 29 dintre cei 45 de pasageri au supraviețuit accidentului catastrofal. La sfârșit de octombrie, în Anzi e doar zăpadă, iar temperaturile coboară noaptea și sub minus 20-30 de grade. Cam asta trebuie să înfrunte supraviețuitorii.
Sper să fiți pregătiți psihic când îi dați play (îl găsiți pe Netflix), eu încă îmi mai revin după el.
Singura parte neplăcută este că de-acum încolo îmi va veni filmul ăsta în cap la fiecare zbor cu avionul. De-aia o să vă fac o recomandare: dacă vă știți sensibili și anxioși pe partea asta cu zburatul, sfatul meu sincer și dezinteresat este să nu vă uitați la „Society of snow”.
Eu am văzut Alive, film făcut in anii ’90, subiectul este același. Ia sa vedem ce aduce in plus/minus tehnologia și ceva corectitudine politica.
Comentariu beton!69
Și eu am văzut Alive și m-a bântuit o vreme acel film. Dar cel mai tare m-a bântuit intrebarea: ce aș fi făcut eu dacă aș fi fost în acea situație?
Comentariu beton!60
Ala a fost mai bun, părerea mea.
După ce am văzut filmul, știind povestea, am cautat și despre J. A. Bayona care povestește cum a fost perioada de filmare, cum actorii au filmat în condiții similare, înfometați și înfrigurati, cum el însuși după a revăzut povestea prin ochii supraviețuitorilor, cum majoritatea actorilor sunt peruani…Alive e o interpretare bună, insa Sociaty of the Snow e emoția realității fără filtre.
Auzisem povestea, am căutat pe net și am citit despre evenimentul real, pentru un refresh de memorie. Filmul e, într-adevăr, cutremurător. Și cu cine am vorbit despre el, fix asta am zis: dacă nu te știi suficient de tare, nu te uita. E crunt și incredibil de bine făcut. Înțeleg că e propunerea Spaniei la categoria film internațional pentru Oscarul de anul ăsta. Merită nu un Oscar, ci toate Oscarurile din lume pentru cât de bine a fost făcut. Recunosc, am pus și eu pauză de vreo două ori. Nu ai cum…
Comentariu beton!46
Unul dintre supravietuitori a venit pe cand lucram la o companie din US for a speech pt noi. Nu poti sa-ti imaginezi asa ceva! Am interactionat cu omul si e ceva de neexplicat sa vorbesti cu cineva care a trecut prin asta.De atunci iau locuri in fata niciodata in coada avionului.
Comentariu beton!82
L-am vazut in doua reprize cu o pauza de o zi. Cunosteam faptele, am vazut o alta dramatizare in urma cu multi ani, stiam ca unii vor fi salvati si totusi nu am putut sa il termin pe tot intr-o seara.
Cutremurator
Comentariu beton!16
Clar nu e de mine. La decolare așa strâng de spătarul scaunului că mă mir că nu îl stric.
La aterizare dau din coadă de bucurie.
Și al naibii treabă aproape toți companionii mei dorm neîntorși.
Comentariu beton!26
Recunoaște că ești unul dintre aplaudaci! 😜
Comentariu beton!12
M-am gândit o secundă înainte să apăs pe butonul trimite că ridic mingea la fileu pentru un astfel de răspuns care pare logic. Dar doar pare. Te dezamăgesc. Nu sunt. ( am văzut smiley face dar am ținut să fac precizarea pen’ că urăsc categoria ).
@harciogu
De ceva ani nu am mai trăit aplauze, nici chiar pe low cost.😅 Și nici după aterizare grele, cu vânt in travers, nu sunt un frecvent utilizator, poate că am ratat momentele penibile
Decolarea e facultativă, aterizarea e obligatorie!
Văzut ….e bun, deși ezitam dacă să-l văd sau nu, stiam de caz, citisem prin tinerețe despre el.
P.S. Ezitam din cauză de prejudecăți, văzând unde e făcut mă asteptam sa fie ,,telenovelă,,….se pare ca ,,nu judeca, cartea după coperți,, se aplică din plin in acest caz.
P.P.S. …2 pauze de țigare…🙂
Comentariu beton!15
Unul dintre supravietuitori a venit pe cand lucram la o companie din US for a speech pt noi. Nu poti sa-ti imaginezi asa ceva! Am interactionat cu omul si e ceva de neexplicat sa vorbesti cu cineva care a trecut prin asta.De atunci iau locuri in fata niciodata in coada avionului.
Comentariu beton!13
Este , ce-i drept , un film tare bine făcut. M-a impresionat deși știam despre ce este vorba. Am plâns , am și râs la final , când au fost salvați…
Ce am remarcat eu , filmul a fost făcut să povestească partea „frumoasă” a întâmplării , n-am văzut revolte , certuri , bătăi… Dar , una peste alta , până nu treci prin așa evenimente nu ai cum să înțelegi traumele acelor oameni.
Foarte bine făcut filmul….
Mmm, mi-se ridică din străfundurile memoriei nişte amintiri cu avioane prăbuşite prin Anzi. Le aş vrea uitate, cred că o să mai zbor peste Alpi şi dacă văd din aer munți cu zăpadă am pus-o de nişte atacuri de ālea, ălea …
Fac și eu o recomandare de film care m-a impresionat intr-un mod plăcut: Hidden Figures.
Un mic ajutor entru cei ca mine, care după ce pierd cel puțin 1 h sa caute un film decent, renunta sa-l mai vadă in seara respectiva pt. ca își dau seama ca este târziu și nu mai au timp.
Comentariu beton!65
Eu am auzit povestea la vremea ei si de aceea la fiecare zbor cu avionul (si au fost multe si lungi) am tremurat/tremur de groaza si o tin numai in rugaciuni. Asta pana vad ce este sub mine, pentru ca atunci isi intra in rol geografia pe viu si ma linistesc sau reusesc sa nu ma gandesc la ce ar putea fi daca un neinsemnat contact electric sau supapa nu ar functiona corect la un moment dat….
Intamplarea a fost oribila, de neimaginat!
Cred ca la film nu o sa ma uit, mi-au fost de ajuns unul sau doaua episoade despre catastrofe aviatice undeva pe nu mai stiu ce emisiune TV , desi acesta e film, e altceva
Exact pentru că știam povestea am dat play și i-am dat colegei de cameră un spoiler alert. S-a dat stop și am hotărât împreună că nu îl vedem acum. O să văd când am chef de el, poate într-un sezon mai luminos…
daca vreti sa zburati linistiti aflati de la mine ca niciodata avioanele nu zboara cu toate sisteme 100% functionale.
Cu placere
Comentariu beton!30
@animaloo
Nu te cred😬, vă prea ești radical. Mai dă-le-n MM, chiar niciunul, chiar niciodată, măcar cand iese din fabrică.
nu vezi că la MAX-urile astea noi le cam leșină ușile pentru evacuarea de urgență pe motiv de șurube netrînse…?
@batranu ion: probabil ca primele zboruri. Dar cam atat
Dar. Problemele sunt irelevante. Un bec ars. O tava cacata.
Toate sistemele importante, in principiu, au dublura. Si pilotii au manual cu „ce faci in caz de”
Dar. Oamenii sunt prosti si d-aia ne e frica de accident. Avem mai mare incredere in noi, cand conducem, decat in zbor.
Ca sa intelegi de ce suntem prosti.
– noi suntem soferi amatori ei sunt piloti profesionisti
-noi avem o masina pe care o bag intretinem, avioanele au intretinerea la zi
-noi me intalnim cu mii de soferi pe sosea, avioanele nu
Dar. Noi avem impresia de control. Dap. Atat de prosti suntem 🙂
Comentariu beton!71
😀Hai, ca astata a fost bună.Numai bună de lininistit sufletele sensibile.Dupa cele 3 incidente cu avioane din acest an,dacă mai vad și filme cu accidente aviatice,nu m-ar mira dacă unii ar schimba direcția.
Subiecte pe tema,găsiți zilnic la Național Geografic de la orele 15.
L-am vazut. Foarte bine realizat dupa parerea mea. Chiar te cutremura filmul !
Am citit cartea, acum o mie de ani, nu mai tin minte titlul sau autorul. Mi-am adus aminte, cand acum cateva ze cineva imi povestea despre film…lectura m-a cutremurat pe viață și cu siguranță nu ma voi uita la film! Povestea m-a impresionat prin ce a stârnit post factun, prin ce traume a lăsat, prin semnele de întrebare pe care ar trebui sa ni le punem mai des!
L-am văzut! Ai o mare dreptate! Nu îți poți imagina că așa ceva chiar s-a întâmplat.
Nu știam, dar mi-am imaginat despre ce este vorba înainte de a citi despre accident. Dacă suntem la capitolul șocuri, eu vă recomand romanul „Lizoanca la 11 ani ” de Doina Ruști.
nu am reusit sa il termin si asa imi e frica de avion ca la drq de tamaie
L-am vazut chiar aseara. Foarte bine facut (stiam deja deznodamantul), greu de „digerat” la nivel mental. Cred ca oricine isi pune intrebarea ce ar fi facut, stiu sigur ca nu imi doresc sa fiu intr-o astfel de situatie
Nu am văzut filmul însă am citit cartea, dacă filmul este facut exact după cartea pe care am citit-o te înțeleg, nu am putut să mă opresc din citit și are vreo 500 și ceva de pagini, e urmatorul film pentru seara asta, mulțumim!!!!!
Cum se numește cartea?
😁
Miracol în Anzi se numește cartea!!!
A lui Nando Parrado. Am citit povestea lui cîndva în mileniul ăsta și chiar nu vreau să văd și filmul. M-ar rupe.
L-am văzut acum 2 seri. Printre cele mai impresionante filme pe care le-am văzut. Încă mă gândesc la el!
Am fost pe punctul să-l opresc, neștiind de dinainte povestea, dar până la urmă mi-am zis că sigur merită. Am întors totuși privirea de câteva ori. 😑 N-ai cum să rămâi indiferent!
Cu toate că am și anxietate de zbor, a meritat! Bun de tot!
Bine spus ți se strânge carnea pe tine.
Am citit si cartea iar acum am vizionat filmul. Ca de obicei, cartea este mai tare si mai dura ca filmul…
Pe mine nu mă țin nervii să văd filmul ăsta, nu dacă vreau să mă mai urc vreodată într-un avion.
Sper să-l văd și eu. (N-am netflick). Am văzut celălalt mai vechi. Interesanta și dramatică poveste.
Dar oi fi eu defect, însă nu înțeleg marea dilemă morală. Înțeleg ca e o mare problema pentru multi, dar nu e pentru mine. In situația respectivă extremă era cel mai firesc lucru pentru a le asigura supraviețuirea. Și da nu m-ar deranja nici să mănânc un prieten, nici să fiu mâncat. Oricum nu-mi mai pasā de faza 2. Ca ma mănâncă viermii, sau un prieten pentru a supraviețui, parcă prefer varianta 2. …
Comentariu beton!28
Du-te bă de aicișa cu filmu tău cu tot că azi m-am căcat pe mine de frig vreo 5 ore prin munți.
Un Miami Bici nu ai recomanda și tu.
Comentariu beton!25
Maiami Bici Doi. :)))))
ce, vericule, fusăși la Iași? nu m-ai văzut dînd la lopată zăpada? cre’că am băgat vreo 2-3 tone
@costicămusulmanu, am fost prin munți ca să ajutăm niște români cu niște branșamente la curent și am băgat nacela în șanț așa că am fost nevoiți să le facem cu scara. Noroc cu un client care avea duster 4×4 care ne-a ajutat să cărăm scara, scule&materiale până sus unde întoarce uliul. Sincer, mai bine lopătam 2-3 tone de zăpadă.
Comentariu beton!16
Nu am văzut filmul dar cred ca este făcut după o carte (o întâmplare reală), Miracol în Anzi de Nando Parrado, apărută în 2008 și la noi la editura Reader’s Digest citită la vremea apariției
Cutremurător! O poveste despre curaj și hotărâre!
Sa cauti filmul pe IMDb si sa citesti partea de Trivia pentru niste detalii interesante.
Eu ma rog intens sa nu am asa mare instinct de supravietuire! Life goes on si fara mine! La filme catastrofa nu ma uit, stiu, sunt jalnica this is it! Fiecare cu partea lui de eroism in viata!
Când se joacă acolo la limita dintre viață și moarte și la un moment dat e clar că ești următorul pe care îl saltă doamna cu coasa … nu știu dacă nu primează instinctul de conservare.
Așa în teorie nici eu nu aș mânca un semen.
Se zice că e dulce carnea de om. 😈
Normal ca nu stiu…dacat ma rog
Homo homini lupus est!
Am avut norocul sa-l cunosc la Bucuresti pe fostul presedinte al Federatiei de Rugby din Uruguay, acesta fiind unul din supravietuitori. Am escaladat cateva randuri de scaune sa pot ajunge la Dumnealui si sa-i strang mana.Am vazut si filmul din 92 si pe acesta. Este senzational.Am mare frica de avion dar as fi facut la fel. Chiar as fi mancat carnea gatita ca puteau face foc. Sper sa castige minim un Oscar.
Nu putea face foc, că de-aia nu făceau. Da, aveau cu ce să dea foc (brichete, chibrituri), dar nu aveau LA CE. Deci carnea ai fi mâncat-o fix cum o mâncau și ei: crudă.
Sarmale 🙂
0
Cred că am văzut ecranizat acest subiect.
Mulțumesc pentru recomandare!
Sunt curios ce parere aveti de Alive (1993), dar vazut dupa acest film. E bine totusi ca l-au refacut, caci se pare ca majoritatea nu stia povestea.
Poate.s io defect ,l.am văzut fara tresăriri ! Dar ,de impresionat m. a impresionat ( am ajuns să mă întreb oare ce as fi făcut în locul băieților) .
bre, nush ce e atata hype cu filmul asta. eu stiam povestea si am vazut filmul fara a avea elementul surpriza. si din punctul asta de vedere, personajele nu prea m-au convins.
ok, inteleg ca este destul de apropiat de adevar (incluzand partea cu alunecatul fuselajului pe gheata), povestea in sine este incredibila dar filmul cam…”softie”.
oricum, carnea de o mancau ei sa stiti ca are gust de carne de pui. nu ma intrebati de unde stiu :)))
din Copiii capitanului Grant!
Pff..nah ca m am uitat. Și acum ma gândesc ca nu o sa mi doresc vreodată sa zbor😭
Am văzut documentarul despre această grozăvie, unii dintre protagoniști povestind personal ororile prin care au trecut. Niciun film artistic nu va egala așa ceva. La fel s-a întâmplat și cu cazul celor 12 sau 13 băieți blocați într-o peșteră inundată. Documentarul cu salvatorii implicați a fost de 100 de ori mai emoționant decât filmul. Deși în film jucau actori buni, l-am abandonat după nici 20 de minute.
Si eu prefer sa vad documentarele, in locul filmelor artistice. Si despre Dahmer, Epstein, orice subiect in general.
Un film pe care nu-l uiți, chiar dacă știai povestea.
Un alt film foarte greu de digerat e și Sound of freedom.
Astea două m-au impresionat cel mai mult în ultimul an.
Filmul care m – a marcat pe viață e „On the beach” din 1959. Singurul film în care omenirea nu e salvată de nici un erou planetar! 😥
You guys still have Netflix? ;))
Am ceva inclinatie de cam un an si ceva sa tot citesc biografii, sa ma uit la documentare si sa vad filme cam cu orice tine de survival in diferite stadii. De ce? Anul trecut prin martie parca imi apare cred ca pe film now, filmul Everest. Fain filmul dar mi se parea ca nu reprezinta in totalitate intamplarea horror de pe Everest din 96. Si ma pun sa caut cartea originala dupa care s-a facut filmul, de la unul dintre supravietuitori – Into Thin Air (Jon Krakauer), acelasi care a scris si cartea tipului care a murit singur in autobuz in the middle of fucking nowhere – Into the Wild. M-a persecutat la maxim cartea dupa ce am terminat-o pentru ca arata asa de clar seria de evenimente catastrofale ce s-au intamplat pe muntele maret dupa ce au luat o serie de decizii proaste – eroarea umana. Toate acele vieti pierdute pe Everest puteau fi evitate dar au fost o serie de intamplari care le-au determinat finalul. De atunci am citit si alte carti de pe alti munti si inca citesc. Mi se pare infiorator intr-o parte dar in acelasi timp extraordinara puterea de mobilizare si depasire a conditiei fizice dezastruoase pentru a trai: acel instinct de supravietuire. Sa nu uitam si de filmul in care a jucat James Franco (am citit si cartea supravietuitorului) care a fost nevoi unde era blocat intr-unul dintre canioanele din Utah sa-si bea si urina si apoi sa-si taie mana prinsa ca sa poata iesi.
Prin urmare nu am putut sa dau skip la aceasta poveste. Filmul este exceptional transpus in tot ceea ce inseamna tumultul vizibil dar si cel interior. Sper din suflet sa castige mai toate premiile posibile pentru ca o merita extraordinar de mult toate persoanele implicate in acest proiect pentru dedicarea si acuratetea filmului. Nu stiu de ce am amanat atata de mult sa il vad, ca imi tot aparea in suggestions. De mult n-am mai vazut un film care sa ma puna pe ganduri.
Concluzia intamplarii e ca nu e bine sa fii vegetarian. 🙂
Super film! Nu l-am putut urmari din prima pe tot. Am dat stop la fazele de canibalism. Azi, l-am reluat si vazut pana la capat. A fost ok pana la sfarsit. Anyway, zbor in doua zile spre Spania. Nu mi-e frica, viu sau mort ma gasesc mai repede. Au mai pus niște cutii “negre” pe avioane, sper sa functioneze pe low cost.
Bun filmul! Băi, dar eu am un pitic pe creier: cum naiba după două luni pe munte, vreo doi dintre supraviețuitori parcă abia s-au bărbierit, nici urmă de păr pe fața lor? 😋🙃🙈
Intamplarea are loc in America de Sud. Acolo este o populatie indigena in care multi au o particularitate interesanta, nu au par facial (sau foarte rar/putin).
Am tot auzit de acest film in ultima perioada de la mai multe persoane si chiar ma bate gandul sa il urmaresc si eu in weekendul acesta. Imi plac filmele facute din fapte reale. Multumesc pentru recomandare!