Nu, că trebuie să vă zic asta. Azi avem trei copii în casă, că le-a venit fetelor o prietenă să facă sleepover.

Dar cum până la petrecerea în pijamale mai e, acum suntem în living toți, copiii mănâncă nu știu ce, iar eu mă uit la finala de la Roland Garros.

Deși încerc să mă concentrez doar la meci, cu coada urechii le aud ce vorbesc, că joacă un fel de „ghicește personajul”. Care joc se desfășoară așa: două dintre fete își aleg un personaj celebru, iar a treia încearcă să ghicească personajul punând întrebări care s-o ajute:

„Cum are părul? E blondă sau brunetă?”

„Are copii?”

„E doar actriță sau e și cântăreață?”

„Are botox?” (o să râdeți, dar chiar s-a întrebat asta 😳)

Nfine, ați înțeles voi, se pun tot felul de întrebări menite să aducă indicii ajutătoare.

Faza e că s-au blocat. În sensul că orice întrebări a pus, musafira fetelor nu reușește să ghicească personajul ales de ale mele.

Până acum s-a stabilit doar că e o actriță british, brunetă, dar a fost și blondă. Are și copii, dar nu se știe câți.

Moment în care vine întrebarea inevitabilă

– E bătrână?

La care ale mele răspund în cor:

– Daaa.

Câteva minute mai târziu, după ce musafira a renunțat, am aflat și răspunsul: Keira Knightley. Ea era bătrâna.

Duamne apară și păzește, prieteni, Keira are doar 38 de ani. Nici nu vreau să-mi imaginez ce-or zice despre mine când nu sunt de față…