Câștigi 5000 de euro pe lună, dar te bucuri la o șpagă de 50 de lei

B0$$, mă scuzi că spun așa ceva, dar aș arde-o de vie, încet, sadic. Da’ sadic rău, nu așa. Cu familia de față. Să simtă ș-ăia măcar o parte din durerea paciențior ei.
Apoi i-aș împușca-n ceafă restu’ neamului. Așa ceva nu trebuie să existe pe fața pământului.
👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿👿

Doamne, ce neom să fii să iei de la amărâții aia bolnavi de cancer! Cum poți să dormi noaptea? Cum poți să te mai uiți în oglindă??
Dacă mi-e cel mai tare groază de ceva în tara asta este să ajung cu probleme de sănătate intr-un spital!
Unde ești tu Țepeș Doamne??

Am citit știrea mai devreme. Și mi se învârte în cap “ Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața.”. Tâmpitul ăla de Hipocrate nu s-a gândit deloc că o să existe unii care întâi o să jure că își vor folosi învățătura ca să facă bine, iar apoi vor adăuga și un “dar dacă doar 50RON ai, îi iau eu”. Ce negru tre’ să îți fie sufletul ca să faci așa ceva…

Mi-e absolut silă de oamenii ăștia. Să ceri banii de pâine familiei unui muribund mi se pare caz de spital de nebuni.

Partea cealaltă a problemei este că oamenii dau și nu se opresc din dat, dau și fără ca actul medical să fie condiționat de șpagă, cum era la Burnei.

Am lucrat la o clinică privată acum mulți ani, iar la radiologie-imagistică s-a întâmplat următoarea fază:
A venit un domn mai pe la 45 de ani, care arăta de 60, muncit, îmbrăcat cu hainele de duminică și care mirosea puternic a oi. Mai aveam pacienți de la țară, nu asta vreau să evidențiez, ci că omul a vrut să lase o pungă cu ceva lângă medicul radiolog, care era cu spatele la ușa pe unde a intrat pacientul. A bâiguit ceva cu „pentru dom’ doctor…” Medicul s-a și speriat, că radiologii nu vorbeau direct cu pacienții, mai ales neanunțați. I-a zis: „nu, mulțumesc, ați plătit deja examinarea. Sănătate!” și s-a întors cu scaunul, văzându-și de treabă în continuare.
Eram 4 în cabinet și ne întrebam de ce nu scăpăm, totuși, de mirosul de oaie.
Ne lăsase omul nostru punga lângă ușă, cu telemea, dar multă, 2-3 kg, pastramă de oaie, cârnați și naiba mai știe ce.

Am fost toții atât de jenați că nu am observat momentul încât ne-am uitat ca tolomacii unii la alții.
Nici nu mai știu cine a luat punga, clar nu medicul.

Altă situație a fost la o consultație care costa 175 lei acum 12 ani și la care pacienta a ținut morțiș să lase 100 de lei medicului, până când a amenințat el „doamnă, o să vă invit afară dacă mai insistați, mă jigniți” și femeia s-a scuzat, aproape în lacrimi că „știam că așa se face”. Pentru că-i știu pe medicii ăștia, care nu iau sub nici o formă, pot să nu generalizez, dar doar pentru că am văzut cu ochii mei.

O altă fază povestită de o colegă asistentă, tot pe vremea aia, a fost că avea mama internată cu o problemă renală care necesita operație. Se interesează pe ici, pe colo, cât se pune în plic.
Ajunge cumva la suma de 2000 de lei, cu mari eforturi, pentru că nu era singura cheltuială, evident, iar scârba de doctoriță se uită în plic și-i spune: „și vă înțelegeți dvs cu mâna a doua și anestezistul”.
Adică plicul îl considera doar pentru ea. Urmând ca amărâta de colega mea să se ducă cu miloaga și la alți medici.

Eh, uite de aia sunt eu acum, as we speak, internată la spital privat de 7 zile.
Mă costă cât 7 vacanțe în Elveția, dar nu vreau să fiu umilită sau să agonizez în vreun salon de 8 persoane, pentru că nu se îndură careva să-mi facă un paracetamol sau să-mi pună o sondă.
E drept că facturile sunt prohibitive. Încerc doar să mă bucur că trăiesc și să mă gândesc ce făceam dacă eram la Fălticeni, nu la București. Muream, aia făceam.