Bine, nu în 80 de zile, ca Phileas Fogg, dar cică anul trecut am parcurs o distanță similară cu înconjurul Pământului. Ceea ce nu sună rău deloc, prieteni.

Iată:

Fun facts: au fost mult mai mulți kilometri de low-emission (probabil peste 5000), dar google n-are de unde să știe câte mașini electrice și pe ce distanțe am condus eu în 2022. 😉

Revenind la ocolul Pământului, inițial n-am vrut să scriu despre asta, plecând de la premisa că oamenii sunt invidioși. După care mi-am dat seama că am rețineri degeaba, pentru c-am scris deja despre fiecare loc în care am fost anul trecut, doar că n-a stat nimeni să le pună cap la cap. Și până la urmă de ce n-aș scrie despre cât și unde am călătorit, ăsta fiind oricum lucrul care îmi place cel mai mult pe lumea asta?

Pe scurt, am primit zilele trecute email de la Google cu timeline-ul meu pe 2022. Timeline de care sunt extrem de mândru și din care reiese, fără nici urmă de îndoială, că 2022 este anul în care am călătorit cel mai mult de când exist pe această planetă.

Cam așa arată slide-ul principal:

Mă rog, ce bine ar fi fost dacă nu s-ar fi regăsit și Montpellier printre alea 99 de orașe noi în care am ajuns. 😊

Extrem de interesantă mi se pare și situația din acest grafic, din care reiese c-am mers pe jos aproape la fel de multe ore cât am stat la volan. În 2022, am aproape 1800 de kilometri făcuți pe jos, practic, mă duceam până la Budapesta și mă întorceam. Pe jos, da?

Dar adevărata surpriză abia acum vine:

Băi, sincer, dacă de la „food and drink” mă așteptam chiar la valori mai mari, să mor dacă-mi dau seama când am stat 58 de ore la shopping. Io care urăsc din ficați această activitate. Probabil s-a pus ca „shopping” și când o așteptam pe Mara prin fața magazinelor în care intra „doar să se uite”, altfel să știți că nu-mi dau seama de unde a scos google alea 58 de ore.

În încheiere, atât mai am de spus: sper din suflet ca în 2023 să bat toate recordurile lui 2022. Iar aici includ și mersul pe jos, să știți.

Over and out.