Sfatul meu sincer și total dezinteresat: dacă vreodată sunteți loviți de dorința de nestăvilit de a vizita orașul Montpellier, faceți tot ce este omenește posibil să vă reprimați această dorință. Mai bine mergeți să vizitați Mizilul, vă garantez eu că ieșiți mai câștigați. Măcar la Mizil nu plătești 1,70 euro pe ora de parcare.

Și asta v-o spun eu, cel care sunt în general mega-încântat când ajung în câte un loc nou, abia aștept să-l iau la picior, sunt dispus să nici nu-i văd părțile urâte. Dar, prieteni, Montpellier ăsta e de nevizitat. E un oraș urât (da, n-o să mă feresc de cuvinte) și total neîngrijit, plin de mizerie, gunoaie și străzi sparte. Înguste, dar sparte și pline de gropi. Da, și la Napoli sau Palermo e mizerie, dar e o cu totul altfel de mizerie față de asta de la Montpellier.

Să nu vă luați după poze, că în poze nu se vede mizeria. Plus că am și fotografiat singurele trei locuri mai de doamne ajută din orașul ăsta. Că ce era să și fotografiez? Străzile și trotuarele pline de găuri, gropi, crăpături și jeg. Băi, vă spun, când mergeam cu mașina prin Montpellier, am reconsiderat străzile din București și din România. Vă dau cuvântul meu că nu mai există oraș în România care să aibă străzile atât de praf ca astea de aici. Absolut incredibil.

Ah, să nu uit, cei mai agresivi cerșetori din viața mea, aici i-am văzut. Sunt peste tot în zona centrală și când zic „peste tot”, apăi vă rog să înțelegeți că e plin de oameni care-ți cer de la o țigară până la să le dai bani sau să le cumperi de mâncare. Pur și simplu vin la tine pe stradă și-ți cer diverse. Și nu doar mie, că mă gândeam că m-or fi ginit că am față de turist, nu, nene, se duc la oricine trece prin raza lor vizuală. Ceva mișto de tot, vă spun.

Ieri dimineață, de exemplu, mă oprisem la o boulangerie d-aia de-a lor, că nu se poate să fii în Franța și să nu bagi un croissant, o pain au chocolat, o d-asta. Când îi ziceam fetei de la tejghea ce să-mi pună, a apărut lângă mine un cetățean care mirosea puternic a băutură și a pișat. Nu reușeam să-mi dau seama care dintre cele două mirosuri e mai puternic, cert e că puțea de nu puteai să stai lângă el. Evident, a început să-mi ceară chestii, dar l-am ignorat cu desăvârșire. Moment în care, pe când încheiam comanda, i-a spus fetei, pe un ton destul de răstit, să adauge o cafea și-un croissant pe lângă ce mai cerusem eu. Pentru el, desigur. Iar eu i-am spus fetei să nu adauge nimic.

Să ne înțelegem, nu sărăceam de la cafeaua și croissantul lui, dar omul a fost foarte agresiv în tot ce-a făcut și în tot ce-a vorbit. Or eu nu prea înțeleg cum se îmbină cerșetoria cu agresivitatea. Boss, tu vrei bani de la mine și mai ai un pic până să mă înjuri? Așa crezi tu că-i obții? Well, nu prea merg lucrurile așa. Cel puțin, nu cu mine.

Ca idee, chiar am luat un croissant în plus și i l-am dat unui adolescent care cerșea pașnic cinșpe metri mai încolo. Avea un câine lângă el, și eu nu rezist la asta cu animalele. După ce m-am îndepărtat un pic, m-am uitat să văd dacă-l păstrează sau îl aruncă (știți că la noi mulți dintre cerșetori te înjură dacă le cumperi mâncare în loc să le dai bani, am pățit io). Nici una, nici alta, îl făcuse pe din două cu câinele și mâncau amândoi.

Dovada cea mai bună că nu aberez în tot ce-am povestit până aici este că ieri am plecat să mă plimb prin Montpellier cu mașina. Eu, care abia aștept să iau orașele la pas, să merg până nu-mi mai simt picioarele. Dar fusesem în oraș alaltăieri seara, când am ajuns, să arunc un ochi, și m-am lămurit cum stau lucrurile.

De-aia ieri am preferat să iau mașina și să dau o fugă la plaja lor, care e la vreo 20 de kilometri de oraș. De fapt, nici măcat nu e plaja „lor”, e doar cea mai apropiată plajă de Montpellier, aflată într-o localitate micuță numită Palavas-les-Flots. Ei da, acolo, la plajă era frumos, era cu totul altă mâncare de pește. Plus că era și curat. Pe scurt, era o diferență ca de la cer la pământ față de pârlitul ăla de Montpellier. Dacă aveam slipul la mine, făceam o baie, dar cine naiba s-a gândit că sunt aproape 30 de grade în octombrie?

Atât pentru azi. La ora când citiți asta, sunt deja pe drum spre Madrid.

Acum vă las cu pozele, dar, repet, nu vă luați după ele. Le aveți și pe cele de la plajă, după astea puteți să vă luați.