Gata, am ajuns la București. De fapt, m-am și plictisit deja de București, dar această este cu totul altă discuție.

Azi voiam doar să vă spun că efectiv m-am îndrăgostit de mașina asta, de Renault Arkana. M-a durut sufetul când a trebuit să le-o duc înapoi celor de la Renault România. Cei care citiți de mai multă vreme pe aici știți deja că eu sunt fan Renault, dar, boșilor, mașina asta m-ar fi făcut să mă îndrăgostesc de ea chiar dacă nu eram fan.

Am făcut cu ea exact 7.084 kilometri, zic c-am avut timp suficient și să ne acomodăm unul cu celălalt, dar și să mă lămuresc ce poate. Și m-am lămurit, pentru că n-am avut niciun pic de compasiune pentru ea, am vrut să storc tot ce poate în astea două săptămâni, și asta am făcut.

Nu știu cum au reușit francezii să facă motorul ăla de 1.3 atât de agil (pentru că este practic același motor pe care-l am și eu pe Furia Albastră), dar pe mine m-a uimit tare de tot cum se desfășurau reprizele de accelerație în modul Sport. Modul Sport fiind cel pe care comutam de fiecare dată când mă urcam la volan, cu excepția zilei în care a trebuit să traversez Franța. Poate vi se pare fantezist ce zic acum, dar eu nu am mai condus o mașină de clasa asta (să nu uităm că vorbim de un motor de 1.3 litri și 140 de cai, da?) care să aibă o asemenea repriză de accelerație. Și-am condus o mulțime de mașini în ultima vreme, deci cam am termeni de comparație.

Problema e că acum vreau Arkana. Și-o vreau exact pe asta mild-hybrid pe care am avut-o zilele astea, n-o vreau pe cea hybrid clasic cu autocharging. Diferența dintre ele fiind exact acolo unde-l doare pe voinic cel mai tare: la cutia de viteze. Hybridul clasic are o cutie multi-modală care, după umila mea părere, este mai lentă și face ca mașina să fie mai puțin sprintenă. Pe când cutia asta de viteze cu dublu ambreiaj, de pe mild-hybrid-ul pe care tocmai l-am redat proprietarilor, este EXACT ce-mi doresc de la viață când sunt la volan. Nu-mi venea să cred cum răspundea instantaneu când calcam pedala de accelerație la fund.

Desigur, consumul de benzină este un pic mai mare decât în cazul hybridului clasic, dar ce mai sunt doi-trei litri în plus, la suta de kilometri, în ziua de azi? Glumesc, evident, ideea e că mă interesează mult mai mult cum mă simt la volan decât un eventual consum mai mic. Motiv pentru care mi-aș lua exact mașina asta cu care m-am simțit atât de bine timp de două săptămâni.

Un sigur lucru nu mi-a plăcut la ea: portbagajul. Nu, nu era mic sau ceva, dar modelul pe care l-am avut nu era prevăzut cu sistem de deschidere/închidere automată, din telecomandă sau de la buton. Păi eu vin după tururile lui Meșter, m-am obișnuit să deschid portbagajul mașinilor fără să fiu nevoit să ating nimic, iar acum am stat să-l ridic și să-l las la loc cu mâna, ca sălbaticii? Aiaiai, quelle horreur, ce n’est pas possible, mesdames et messieurs.

Nfine, trecând peste gluma cu potbagajul (e ultima mea problemă cum se deschide), ce voiam să spun este că îmi place atât de mult Arkana încât mâine dimineață mi-aș cumpăra-o. Singura problemă ar fi că n-am acum vreo 30.000 de euro de dat pe mașină, dar cine știe, poate primesc și eu vreo moștenire sau mă angajez la stat.

Da, știu, acum o să înceapă discuția aia cu „de banii ăia îți iei o mașină mult mai șmecheră la mâna a doua”. Da, probabil că-ți iei, doar că eu nu sunt genul care-și cumpără mașină second hand.

Eu vreau mașină nouă. Nu vreau și nu-mi voi lua niciodată un second hand care când era nou a fost mult mai scump decât dau eu acum pe el.

Pentru că atunci când îți iei mașină este extrem de important să ai și banii cu care să întreții acea mașină după ce ți-o cumperi. Degeaba îmi iau eu la super-preț nu știu ce mașină super-șmecheră la mâna a doua, dacă mașina aia va ajunge un cazan pe roți pentru că eu nu am bani de revizii, nu am bani de service, nu am bani de anvelope, pe scurt, nu am banii cu ajutorul cărora să mențin mașina aia la standardele pe care le avea când a ieșit de pe linia de producție.

Nu-mi doresc o mașină a cărei întreținere să fie un efort financiar considerabil. Da, eu sunt genul ăla de fraier care își întreține mașina, care merge la service-uri autorizate de către producători, care nu are „un băiat” să se ocupe de ea.

N-o să uit niciodată cum si-a luat un amic un Audi A5 mega-șmecher și cât de mândru era de achiziția lui, după care, când a venit frigul și-a văzut cât costă un set de anvelope de iarnă, s-a dus și și-a cumpărat anvelope de iarnă reșapate. No fucking joke. Well, eu nu sunt genul care-și cumpără anvelope reșapate sau piese after-market. Eu vreau o mașină care să-mi placă, desigur, dar să-mi și permit s-o întrețin.

Motiv pentru care întotdeauna voi alege o mașină nouă pe care voi da exact atât cât îmi permit, nu una cu care a mers la piață bătrânica aia din Germania. Când am avut bani de Tico, mi-am luat Tico. Când am avut de Cielo, mi-am luat Cielo. Când am avut de Megane, mi-am luat Megane. De două ori.

Toate au fost noi, toate au fost exact ce mi-am permis și despre toate mi s-a spus, la vremea lor: „de banii ăștia îți luai ceva mult mai șmecher la mâna a doua”. E foarte posibil, dar nu știu cum naiba se face că pe prietenii mei, cu mașini șmechere la mâna a doua, când îi căutai erau prin service-uri obscure, în timp ce ale mele n-au văzut vreodată mână de mecanic, în afară de revizii.

Iar acum mi s-a pus pata pe Arkana asta pe care tare mi-ar plăcea s-o văd parcată la mine în fața casei.

P.S. Canistra cu benzină a ajuns cu bine la București. Plină, evident, că n-am avut nevoie nicăieri de ea. Mâine dimineață o s-o golesc în Furia Albastră, că poate îi era dor de benzină la doi euro litrul și nu știa cum să-mi spună.