Salutare tuturor și bine că ne-am mai regăsit încă o duminică cu bine! O să mai aștern pe aici diferite gânduri despre ce mi-a atras atenția de-a lungul săptămânii.
Gându’ zero:
Inițial, asta trebuia să fie singura mea cugetare, însă după cum vedeți m-am cam întins. Este vorba de două melodii, care au și clipuri, ale aceleiași formații, apărute la scurt timp una după cealaltă.
Două cântece, ambele venite dintr-o zonă care de obicei este dominată de brutalitate extremă, îmbină perfect furia cu durerea și disperarea, toate ca manifestări ale unei dragoste pierdute prea devreme.
Vă mărturisesc că scrisesem mult mai multe, era mult mai mult suflet vărsat aici, prea multe gânduri din adânc de adus la lumina unei zile de duminică. Nu era nici locul și nici momentul, așa că am șters tot ce era de șters.
Cele două melodii sunt pentru cei care au plecat în ultimii trei ani din viața mea, toți mult prea devreme. Am învățat să nu vă mai plâng doar mă bucur că ați fost aici. Aici e prima, aici e a doua.
Gându’ unu:
Dovada că geniul în muzică nu are mereu legătura cu logica elementară este declarația lui nenea Roger Waters, care, cităm : „Geopolitica nu a fost niciodată punctul meu forte, dar știu că Sevastopolul este foarte important pentru ruși și pentru Rusia. Sunt mai multe tratate și documente în virtutea cărora Rusia are toate drepturile asupra Orașului. Schimbarea puterii în Ucraina , în spatele căreia s-a aflat Washingtonul, a provocat, pur și simplu, Moscova să reacționeze”.
Și delirul continuă : „Vreți să începeți un război cu rușii? Sunteți nebuni? Chiar nu știți cu cine vă confruntați? Rusii v-au eliberat de fasciști cu prețul vieții de 20 de milioane de cetățeni ai lor și vreți să vă luptați cu ei? Cu ce v-au greșit?”
A fost de ajuns? Normal că nu, omul a trimis o scrisoare Olenei Zelenska, la începutul acestei luni, în care îi acuză pe naționaliștii ucrainieni că au implicat țara într-un război dezastruos. Și acuză NATO, pe Biden, Baby Yoda, că trimit ajutor militar naționaliștilor ucrainieni, că după mintea lui, ăia nu au voie să fie patrioți la ei în țară.
În urma acestor declarații absolut tâmpe, consilierii orașului Cracovia l-au declarat persoană non-grata iar Waters care avea niște concerte prin Polonia, le-a cam anulat. Nu este el de vină, bineînțeles, presa care este foarte rea și internetul care este rău și el, sunt de vină, că a înțeles greșit și a răstălmăcit, el este doar cu pacea, breaking walls not wars. Ar trebui să respirăm ușurați că au și ei cantitatea lor de dobitoci siniștri.
Gându’ doi:
Eram prin zona de teve unde rula nebăgat în seamă, că așa fac eu, deschid teveul și apoi plec mânat de alte gânduri și nevoi, fără să îi dau și eu ca gospodarul milos cu buzunarul lui, un închis, ceva, și pe el rula emisiunea culturală Iumor, unde era o tanti blondă cu țâțe pe care doar frica de CNA le țineau în decolteu.
Am mai spus, sunt un bărbat deosebit de simplu, văd țițțen, dau like, în cazul de față, văd țițțen, la teve, chinuite de un decolteu prea strâmt chiar și pentru un polonic cu aer, mă opresc măcar puțin să vad ce au de gând să facă.
Ființa blondă, nu știu cine este, făcea un roast lui nenea pornostaru, italianu de Rocco Siffredi. Măi oameni buni, roastul domniței era mai pervers decât tot ce filmase nenea ăsta în ultima decadă. Și omu nu a șomat deloc. Bineee păpușe, oricine ai fi și ce ai face, trebuie să te apuci de altceva, nu insinuez nimic, doar visez.
Trecem la NEWS
🔵 Cage Fight, band de care promit că o să mă ocup în curând.
🔵 Dacă vă era dor de Lizzie.
🔵 Un hardcore/tribal rap – metal cu personalitate, Zulu.
🔵 Veteranii nu dezamăgesc. Vine și rândul celor de la Lamb of God, că tot au scos album nou.
🔵 Tot din State, tot pe hardcore, FireWalker.
🔵 Din noul val de death metal, Ripped to Shreds. Bun bine.
🔵 Nici Bleed nu sunt de aruncat.
🔵 Trebuie să văd ce au scos nou oamenii ăștia că m-au prins bine.
🔵 OHHMS cu un sludge tipic britanic.
🔵 Polyphia și Vai, ceva fin.
🔵 Variantă acustică la Before I Forget.
🔵 Ceva teatral de la Powerwolf.
🔵 All for Metal, nu știu cine sunt, dar mno, poate vă place.
🔵 Ceva power și o roșcată bine.
🔵 Deja știu de la ce să mă aștept de la The Offering.
🔵 Ceva tribut ABBA.
🔵 Celeste, hipnotic cântec, hipnotic clip.
🔵 League Of Distortion se pare că își vor lansa albumul de debut. Intersantă voce.
Și acum să dăm drumul la treabă :
➡️ Major Parkinson – Valesa – Chapter 1: Velvet Prison (2022) – 8,5 din 10
De obicei când primesc notificări cu apariția unor noi titluri, pun materialul pe un fel de listă de așteptare și dau cu urechea în el când îi vine rândul sau am timp, bine, asta în cazul în care nu uit complet de el. În cazul de față mă pregăteam să atac, fără pic de milă, cu un zdrobitor, niște cartofi fierți, peste care aruncasem unt și vreo două linguri de ulei din ăla sănatosu, de măsline , când am auzit sunetul inconfundabil al notificării care mă avertiza că a ieșit de pe țeava muzicală ceva nou.
După Goodbye Blue Monday care este intro-ul care deschide albumul, și care mi-a ridicat puțin, una dintre sprâncene, am lăsat vreun minut din Behind The Next door și am oprit totul că nu înțelegeam ce ascult și că au greșit ăia cu recomandările.
După un scurt search am aflat că sunt norvegieni și sunt vreo șapte în band, iar obiectul lor de activitate este rock-ul experimental cu care se joacă de prin 2006, sunt un fel de Diablo Swing Orchestra, și nu au nici o problemă să pună pe același album, pop, cabaret rock, progresiv sau pasaje de hardcore.
Valesa – Chapter 1 : Velvet Prison, spre deosebire de albumul lor din 2017, Blackbox, pe care îl ascult în timp ce scriu, este mai luminos, cu accente majore de synt/rock/pop, în timp ce precedentul este dark, cu elemente de progresiv mult mai prezente.
Recomand fără ezitare ambele albume și sper, așa ar fi logic și frumos, ca după chapter unu să urmeze și un capitol doi. Major Parkinson sunt under radar.
Dă-i play AICI
➡️ The Bobby Lees – Bellevue (2022) – 8 din 10
Încă un album recomandat de Sorin, unul dintre colaboratorii cei mai prolifici, tks bro, un material care nu prea se află în zona mea obișnuită de confort și preocupări.
Cum nu cunosc absolut nimic despre grup, apelez la fast research, ca să dăm bine aici pe blog și să nu par un gușter 100% amator.
Bandul este din Woodstock, New York, au debutat în 2018 și prestează un punk/ garage rock cu tușe groase de experimental. Se vede că este un material lucrat, cu suflet, deloc confortabil, un punk finisat care nu se agață,cu orice preț, de partea tradițională de noise.
Sam Quartin, solista celor de la Bobby Lees, din ce am căutat, pare și ceva actriță, stă bine de tot pe voce.
Nu mă pricep foarte bine la gen, însă pot spune că este un album solid, fără spații goale, vocea și instrumentele sunt acolo unde trebuie să fie.Recomand fără ezitare.
Dă-i play AICI
➡️ Queensryche – Digital Noise Alliance (2022) – 8 din 10
Vorbim despre niște veterani ai rock-ului care nu mai au nevoie de nici o prezentare. O trupă formată din niște muzicieni formidabili, fiecare dintre cei care au trecut prin ea, au fost top notch, cu extrem de multe nominalizări ale celor de la Bilboard, un band care a rezistat presiunii timpului.
Digital Noise Alliance, este un regal al chitarelor, care de-a lungul întregului album îți dau un sentiment de cald, de acasă. Am citit recenzii care definesc creația celor de la Ryche că ar fi una plată, cu rare momente de viață, altele sunt mult mai blânde și nostalgice, apreciază că este ceva bun acolo și din punctul meu de vedere au dreptate. Nu este nostalgie, este pur și simplu calitate.
Nu este Empire sau Operation : Mindcrime, ambele albume de colecție, însă este un material bun, privit cu ochi nostalgici ori nu. Chiar vă rog să nu îl ratați, pentru istorie dar și pentru că este ce trebuie.
Dă-i play AICI
➡️ Monster Truck – Warriors (2022) – 8 din 10
Hai să începem cu asta și cred că după ce o ascultați nu mai aveți nevoie de nici un îndemn care să vă împingă să dați play și la restul.
Îmi plac materialele care nu pretind că reinventează roata sau apa caldă și au un drum al lor, cinstit, fără nori, curat și direct spre inimă. Pe o astfel de rețetă marșează Warriors, găsești melodie în ferocitate, ferocitate în melancolie și bună dispoziție acolo unde te aștepți că asta vei găsi.
Sunt șapte cântece care lovesc ca un ciocan, nicovala, și care merg de la un drum lung la un grătar generos de duminică, înconjurat de toți prietenii tai redneci. Un album cinstit, aerisit, foarte bine făcut. Recomand .
Dă-i play AICI
➡️ Stortregn – Impermanence (2021) – 9 din 10
Uite că elvețienii nu au numai ceasuri, Tomblerone, conturi bancare care găzduiesc bani din surse discutabile, aer virgin, brânzeturi, vaci albastre și prețuri mari, mai aruncă pe piață și câte un exemplu de cum ar trebui făcut un death metal tehnic.
Sunt mare fan al genului și pot spune, fără pic de modestie, că mă cam pricep pe ce parte a feliei se pune gemul.
Elvețienii nu sacrifică nici o clipă melodicitatea și inventivitatea pe altarul brutalității obișnuite a genului. Impermanence este legat de la prima notă la ultima, iar Grand Nexion Abyss este centrul de rezistență al discului.
Timp de 44 de minute sunt așezate minuțios, notă peste notă, riff lângă riff, solo după solo, totul cimentat de o secțiune ritmică absolut fenomenală. Un album – lecție pe care îl recomand tuturor din tot sufletul.
Dă-i play AICI
➡️ Caustic Casanova – Glass Enclosed Nerve Center (2022) – 8,5 din 10
Iarăși, băieții ăștia nu sunt pe felia mea cu magiun, mi-am dat seama de la primele acorduri, dar dacă tot au ajuns pe la mine, hai să nu fiu porc și să le dau o șansă. Oricum, uitându-mă pe lista cântecelor de pe Glass Enclosed Nerve Center, nu ai prea des ocazia de a recenza un album care să conțină o melodie de 22 de minute și 21 de secunde.
Când un cântec de 22 de minute nu pare unul de 22 de minute, atunci oamenii ăia chiar au știut ce să facă cu muzica.
Discul este unul care ar putea rula liniștit pe RociFm, bine, asta în cazul în care băieții ăia ar ști mai mult de 100 de melodii și alea apărute atunci când Magdin era lumina rock-ului pe TVR.
Casanova au de toate pentru toți, punk de intesitate medie, un sound de hard rock care trage perdeau destul de des și un progresiv nu prea încărcat. Un album recomndat? Ofc, băgați mare.
Dă-i play AICI
➡️ King Gizzard & The Lizzard – Ice, Death, Planets, Lungs, Mushrooms and Lava (2022) – 8,5
Nici oamenii ăștia nu fac parte din cercul muzical în care mă învârt în mod uzual. Este ok, trebuie să pășim dincolo de linia de confort ca să ne păstrăm speranța unei evoluții personale continue.
Avem un mix de psihedelic, progresiv, fusion, groove, jazz și naiba mai știe ce, cert este că a ieșit ceva epic.
Rare sunt cazurile, când ceva care nu se află în sfera mea obișnuită de interes, mă prinde atât de tare încât să simt o nevoie viscerală să ascult ceva de două ori consecutiv. Ei bine, australienii ăștia cu nume funky au făcut-o. Este posibil ca așa ceva să se întâmple doar cu mine și vouă să vi se pară o porcărie sinistră.
Un disc absolut relaxant, ca o iarbă de calitate, după un sex ca la manual, ca răsăritul fastuos privit de pe malul mării, ca să fim romantici. Bine, toate astea după o partidă de sex, bineînțeles.
Frumos album, recomand cu plăcere .
Dă-i play AICI
➡️ Putrescine/ Kosmogyr – Desolate Tides (2022) – 8,5 din 10
Avem un split album, adică unul pe care doi artiști cu viziuni de obicei diferite, o pun de o colaborare și fac, cumva, ca discul ăla să sune ca un tot.
Cu șorturi de culoare albastră îi avem pe Putrescine, din Statele Unite, alea ale Americii, care zic ei despre ei că răspândesc death metalul în lume și cu șorturi de culoare roșie, că fondatorul este din China, pe Kosmogyr, care a fugit cu tot cu black metalul lui din țara lui Mao, în Cehia.
Fiecare band vin pe Desolate Tides cu câte trei piese, și toate șase par compuse de o singură formație. Dacă aș fi întrebat care parte ar fi cea favorită, nu aș putea să aleg.
Totul este extrem de bun, Putrescine sună ca Putrescine însă foarte ușor ar putea să sune a Kosmogyr.
Tot ce este mai bun din brutalitatea death-ului și din melodicitatea tăioasă a black-ului a fost adus ca ofrande pe altarul zeilor muzicii extreme. Și zeii au zâmbit.
Absolut visceral acest disc, pe mine unul m-a agățat bine de tot, atât de bine că l-am ascultat de două ori. Excelent, vă spun, excelent.
Dă-i play AICI
Cam atât pentru astăzi, sper din suflet să găsiți ceva care să vă placă. Și tot din suflet sper să îmi oferiți ceva feedback. Ca de obicei, eu mă înclin, vă urez să aveți parte de dragostea alor voștri și să aveți puterea de a o oferi pe a voastră.
Surse:
https://distortedsoundmag.com/
https://antichristmagazine.com/
Bine ați venit! Sper să găsiți ceva care să vă placă. Aștept și ceva feedback.
Promit că nu mușc. Doar dacă vreți.
Comentariu beton!15
Servus.
Pentru că în ultima vreme, nu am fost foarte prezent pe aici, astăzi am ţinut să-mi mai spăl din păcate şi să postez la timp.
Trecem la partea cu albume şi note… nu muzicale, ci mai prozaice…
Major Parkinson – Valesa – Chapter 1 : Velvet Prison – (2022) – 4/5 – Major Parkinson este o trupă distinctă, cu o abordare neconvențională, asociativă și aproape irațională a artei de a scrie muzică, cu o colecţie de melodii uriașe, cârlige pop captivante, ritmuri imposibile și versuri psihedelice. Evoluând în propria lor bula aproape debordantă de rock progresiv, pop avangardist, umor negru și teatru, Major Parkinson este un secret bine păstrat al muzicii norvegiene… aproape!
Piesele de pe noul album Valesa – Chapter I: Velvet Prison, au apărut din întunericul primordial al Blackbox din 2017, într-o ceață neon de synthpop/rock progresiv… trupa a evoluat dintr-un nucleu melodic – adesea îmbrăcat sub un pânză de experimentare progresivă, iar compozițiile lor extrapolează cu o nouă focalizare și invenție… mai puțin complicat, dar cu siguranță mai pop.
The Bobby Lees – Bellevue (2022) – 4/5 – The Bobby Lees nu se încadrează perfect într-un anumit subgen, dar piesa de titlu aproape hardcore care deschide Bellevue, este, fără îndoială, un fel de punk rock. Albumul este experimental, ciudat, eclectic, excentric, sălbatic, vibrant și poate putin, clasic.
Din punct de vedere muzical, există o mulțime de diversitate, cu linii de bass zguduitoare, și riff-uri care mișcă sufletul. Merită aprofundat…
Queensryche – Digital Noise Alliance – 3,5/5 – Digital Noise Alliance, cel de-al 16-lea album de studio, dacă nu mă înșel, este un album de cel mai înalt nivel, care reafirmă locul lui Queensryche ca pionieri în lumea prog-metal. Este evident că adn-ul începuturilor trupei este programat în fibrele muzicii actuale, dar muzica sună mai inspirată decât orice album pe care l-au făcut în până acum. Membrii trupei cântă în cel mai inspirat mod în această înregistrare, si aici putem vorbi despre basul lui Eddie Jackson ce oferă o coloană vertebrală puternică și a adăugat dinamică sunetului (ce plăcut să auzi o linie de bass proeminentă), plus partenerul său de ritm, avântul percutant al lui Casey Grillo, care este demn de interpretarea la tobe a anului. Pare să fie o nota de prospețime în interpretarea la chitară, Michael Wilton și Mike Stone având foc în degete. Și să nu uităm de performanța lui Todd La Torre, care nu poate fi suficient de lăudată… ce voce!
Monster Truck – Warriors (2022) – 4/5 – Monster Truck sunt adânciți în cosplay-ul lor clasic rock, iar caracteristica remarcabilă sunt chitarele care împachetează mult mai multă dimensiune și care merg cu câțiva pași mai departe decât în mod normal. Există multă pasiune și inimă în Warriors, astfel că fiecare colț al acestui album este plin de pozitivitate și este imposibil să nu te simți încântat în timp ce asculți riff-urile trupei și vocea puternică de bandă. Este ca o injecție pură de serotonină în sufletul tău… ceva asemănător cu o experiență spirituală.
Stortregn – Impermanence (2021) – 4/5 – cel de-al cincilea album al lor marchează un punct de cotitură, deoarece pivotează și mai mult către un sunet și mai clar informat de nuanțele melodice și tehnice ale spectrului Death Metal, dar nu trebuie să ne facem griji, deoarece trupa nu și abandonat complet rădăcinile. Vorbim aici despre creativitate și convingere, intensitate și execuție… este vorba despre o trupa care merge pe propriul ei drum, își găsește propria voce și reușeșste să transpună asta în muzică.
Caustic Casanova – Glass Enclosed Nerve Center (2022) – 3/5 – cel mai ciudat albumal lor, de până acum. Glass Enclosed Nerve Center este plin de pasaje progressive sludge/stoner rock și, uneori, teme creative experimentale îndepărtate… muzica este, de asemenea, plină de viață și foarte diferită de ceea ce am auzit de la trupă, înainte. Pentru că este un album cu mai multe straturi, necesită mai multe ascultări pentru a înțelege pe deplin totul… plin până la refuz cu riff-uri distructive extrem de acute, care se schimbă mereu, lovituri constante de energie și ritmuri absorbante.
King Gizzard & The Lizard – Ice, Death, Planets, Lungs, Mushrooms and Lava (2022) – 3/5 – Senzația psihedelică reală transmisă de acest album se găsește în limbajul muzical comun, care este expus pe cele șapte piese ale sale. Instrumentele se pliază unul în celălalt și fiecare jucător pare să savureze șansa de a explora împreună aceste spații sonore cu adevărat. Chiar dacă fiecare piesă are o senzație de „jam session”, aceste melodii merg de fapt independent, explorând diferite colțuri ale riff-ului principal sau ale progresiei acordurilor înainte de a reveni înapoi la groove-ul colectiv.
Putrescine/Kosmogyr – Desolate Tides (2022) – 4/5 – Putrescine, după cum sugerează și numele, joacă un brand destul de fetid de death metal cu o notă tehnică. Muzica este disonantă și grea, cu ceva groove serios și apoi, de nicăieri, apar tendințe progresive. Deși sunt cunoscuți în primul rând pentru că, cântă death metal, Putrescine nu se teme să se provoace cu tot mai mult sonic.
Pe cealaltă jumătate a albumului, avem Kosmogyr, o trupă care nu și-a pierdut înclinația pentru post-black metal. Ei se bazează pe atmosferă și creează acest tip de ambianță care vibrează înainte ca vocea să vină. Odată ce o fac, muzica expandează și se intensifică într-o natură aproape cosmică. Una peste alta, Desolate Tides arată că două trupe care provin din genuri cu totul diferite pot găsi o anumită unitate care să se căsătorească cu munca lor. În timp ce Putrescine cântă death metal cu o mână grea, Kosmogyr nu se teme să cânte marca lor de black metal cu o senzație mai tradițională.
Mulţumiri lui Edel, pentru rubrică şi lui Mihai, pentru găzduire.
Acestea fiind zise, vă doresc zile liniştite.
Comentariu beton!28
Servus.
Eu am postat… atât că după ce a fost trimis spre aprobare, a dispărut.
Mno, pătăști…
Comentariu beton!22
Mulțumesc. Îi dau mesaj patronului.
Mulțumesc de comentariu. Nais. Vezi, ziceai că nu este. Și acu ai dubluri.
Cum spuneam, păţăști…
Al doilea se poate sterge, mulţumesc.
P.S. Restul (partea de news), poate reuşesc diseară.
Comentariu beton!22
Îs aPtsolut delicioasele descrierile matale.
Bag o ureche mai târziu când scot căștile la plimbare, că muzicile de aici nu se pupă cu boxa mea micuță și delicată.
Fără legătură directă cu muzica, ieri m-am îndrăgostit. De niște Bose care mi-au acoperit urechile cum n-a știut să o facă nimeni și nimic până acum. Nu-s ale mele, doar suspin.
Bose? Stop it, you killin me.
Servus.
Pentru că în ultima vreme, nu am fost foarte prezent pe aici, astăzi am ţinut să mai spăl din păcate şi să postez la timp.
Trecem direct la partea cu albume şi note… nu muzicale, ci mai prozaice…
Restul (partea de news), poate reuşesc diseară.
Major Parkinson – Valesa – Chapter 1 : Velvet Prison – (2022) – 4/5
Major Parkinson este o trupă distinctă, cu o abordare neconvențională, asociativă și aproape irațională a artei de a scrie muzică, cu o colecţie de melodii uriașe, cârlige pop captivante, ritmuri imposibile și versuri psihedelice. Evoluând în propria lor bula aproape debordantă de rock progresiv, pop avangardist, umor negru și teatru, Major Parkinson este un secret bine păstrat al muzicii norvegiene… aproape!
Piesele de pe noul album Valesa – Chapter I: Velvet Prison, au apărut din întunericul primordial al Blackbox din 2017, într-o ceață neon de synthpop/rock progresiv… trupa a evoluat dintr-un nucleu melodic – adesea îmbrăcat sub un pânză de experimentare progresivă, iar compozițiile lor extrapolează cu o nouă focalizare și invenție… mai puțin complicat, dar cu siguranță mai pop.
The Bobby Lees – Bellevue (2022) – 4/5
The Bobby Lees nu se încadrează perfect într-un anumit subgen, dar piesa de titlu aproape hardcore care deschide Bellevue, este, fără îndoială, un fel de punk rock. Albumul este experimental, ciudat, eclectic, excentric, sălbatic, vibrant și poate putin, clasic.
Din punct de vedere muzical, există o mulțime de diversitate, cu linii de bass zguduitoare, și riff-uri care mișcă sufletul. Merită aprofundat…
Queensryche – Digital Noise Alliance – 3,5/5
Digital Noise Alliance, cel de-al 16-lea album de studio, dacă nu mă înșel, este un album de cel mai înalt nivel, care reafirmă locul lui Queensryche ca pionieri în lumea prog-metal. Este evident că adn-ul începuturilor trupei este programat în fibrele muzicii actuale, dar muzica sună mai inspirată decât orice album pe care l-au făcut în până acum. Membrii trupei cântă în cel mai inspirat mod în această înregistrare, si aici putem vorbi despre basul lui Eddie Jackson ce oferă o coloană vertebrală puternică și a adăugat dinamică sunetului (ce plăcut să auzi o linie de bass proeminentă), plus partenerul său de ritm, avântul percutant al lui Casey Grillo, care este demn de interpretarea la tobe a anului. Pare să fie o nota de prospețime în interpretarea la chitară, Michael Wilton și Mike Stone având foc în degete. Și să nu uităm de performanța lui Todd La Torre, care nu poate fi suficient de lăudată… ce voce!
Monster Truck – Warriors (2022) – 4/5
Monster Truck sunt adânciți în cosplay-ul lor clasic rock, iar caracteristica remarcabilă sunt chitarele care împachetează mult mai multă dimensiune și care merg cu câțiva pași mai departe decât în mod normal. Există multă pasiune și inimă în Warriors, astfel că fiecare colț al acestui album este plin de pozitivitate și este imposibil să nu te simți încântat în timp ce asculți riff-urile trupei și vocea puternică de bandă. Este ca o injecție pură de serotonină în sufletul tău… ceva asemănător cu o experiență spirituală.
Stortregn – Impermanence (2021) – 4/5
Cel de-al cincilea album al lor marchează un punct de cotitură, deoarece pivotează și mai mult către un sunet și mai clar informat de nuanțele melodice și tehnice ale spectrului Death Metal, dar nu trebuie să ne facem griji, deoarece trupa nu și abandonat complet rădăcinile. Vorbim aici despre creativitate și convingere, intensitate și execuție… este vorba despre o trupa care merge pe propriul ei drum, își găsește propria voce și reușeșste să transpună asta în muzică.
Caustic Casanova – Glass Enclosed Nerve Center (2022) – 3/5
Cel mai ciudat albumal lor, de până acum. Glass Enclosed Nerve Center este plin de pasaje progressive sludge/stoner rock și, uneori, teme creative experimentale îndepărtate… muzica este, de asemenea, plină de viață și foarte diferită de ceea ce am auzit de la trupă, înainte. Pentru că este un album cu mai multe straturi, necesită mai multe ascultări pentru a înțelege pe deplin totul… plin până la refuz cu riff-uri distructive extrem de acute, care se schimbă mereu, lovituri constante de energie și ritmuri absorbante.
King Gizzard & The Lizard – Ice, Death, Planets, Lungs, Mushrooms and Lava (2022) – 3/5 Senzația psihedelică reală transmisă de acest album se găsește în limbajul muzical comun, care este expus pe cele șapte piese ale sale. Instrumentele se pliază unul în celălalt și fiecare jucător pare să savureze șansa de a explora împreună aceste spații sonore cu adevărat. Chiar dacă fiecare piesă are o senzație de „jam session”, aceste melodii merg de fapt independent, explorând diferite colțuri ale riff-ului principal sau ale progresiei acordurilor înainte de a reveni înapoi la groove-ul colectiv.
Putrescine/Kosmogyr – Desolate Tides (2022) – 4/5
Putrescine, după cum sugerează și numele, joacă un brand destul de fetid de death metal cu o notă tehnică. Muzica este disonantă și grea, cu ceva groove serios și apoi, de nicăieri, apar tendințe progresive. Deși sunt cunoscuți în primul rând pentru că, cântă death metal, Putrescine nu se teme să se provoace cu tot mai mult sonic.
Pe cealaltă jumătate a albumului, avem Kosmogyr, o trupă care nu și-a pierdut înclinația pentru post-black metal. Ei se bazează pe atmosferă și creează acest tip de ambianță care vibrează înainte ca vocea să vină. Odată ce o fac, muzica expandează și se intensifică într-o natură aproape cosmică. Una peste alta, Desolate Tides arată că două trupe care provin din genuri cu totul diferite pot găsi o anumită unitate care să se căsătorească cu munca lor. În timp ce Putrescine cântă death metal cu o mână grea, Kosmogyr nu se teme să cânte marca lor de black metal cu o senzație mai tradițională.
Mulţumiri lui Edel, pentru rubrică şi lui Mihai, pentru găzduire.
Acestea fiind zise, vă doresc zile liniştite.
Comentariu beton!19
Beton… acum e de două ori!
Comentariu beton!22
Roșcata aia….🍑😝
Uite om care trece peste orice barieră muzicală pentru o gagică bună. Luați aminte. Dă-l dracu de growling, trăim cu asta, baby, la ce cur ai.
Comentariu beton!13
Din partea mea poate face precum un vârcolac la luna plină, că tot nu mă sperie. 😉
Pe mine roșcatele mă sperie și mă intrigă în același timp. Asta are și voce… îmi aduce aminte de roșcata lui John Snow… că tot winter is coming! Servus la băieți!
@BaGheRa: Rose Leslie? Gizăs, îmi plouă-n gură numa’ când o văd. 🤤
Major Parkinson este pt toate gusturile, să știți. Adică vă puteți gândi la toate roșcatele din lume și alea care vă sperie și alea care nu în timp ce ascultați.
Urmaresc toate postarile, multumesc.
Eram SIGUR 100% ca “cele doua” vor fi Lorna Shore 🙂
Eu intru zilnic pentru noutati si pe http://www.angrymetalguy.com
Mă bucur, Ciprian. Și eu folosesc Angry. Cu câțiva din cei care fac reviews mai corespondez. Dar mă enervează că au un aer elitist din ăsta gen, aici nu se vorbește de Arch Enemy. Sau de Lorna. Că sunt mainstream. Lorna sunt in tur acum și este sold out. Pt o trupă de genul este o chestie mare. Și trupele extreme care ies mediatic în față fac un mare serviciu metalului extrem.
Lorna Shore am lăsat să curgă. Ca ploaia aia.
Dar m-ai spart cu Polyphia. Inițial am dat play din cauză de Vai. Dar nu pot pune stop.
Mulțam!
Lorna Shore este gingășie și brutalitate, disperare dar și dorința de speranță, este ceva ce nu ar trebui să găsești, nu la ei. O mare contribuție în abordarea asta o are Will Ramos, care este un bun simț și timiditate fenomenală. Vocal este o bestie. Știam ca Polyphia o să placă. Mă bucur.
Bai, pe multe le-am discutat, dar intre timp m-a prins si pe mine Queensryche si Bobby Lees. Cat de tare e doamna – ca Amyl and the Sniffers, dar mai misto muzical :)))
Eu nu știam de Bobby Lees darămite de Amyl and Sniffers.
Queensryche m-a agățat și pe mine din prima.
Amyl sunt ok, dar sunt oarecum previzibili, după prima piesă cam știi ce urmează să livreze. La Bobby treaba este un pic mai diferită, nu se tem să experimenteze și până acum le-a ieșit. Dacă ți-a plăcut uite ceva care promite https://youtu.be/fKUPEon6cyA.
MiticaS: Chiar suna bine acordurile alea. Vocea parca nu-mi place la fel de mult, dar e ceva acolo (as vrea cred ca niste punk cu un vocal feminin care seamana cu tipa de la Interrupters).
Din categoria news, am păstrat: Polyphia – Ego Death feat. Steve Vai 😀 , Beyond The Black – Winter Is Coming 😀 , League Of Distortion – My Revenge si Halestorm – Wicked Ways. Pentru restul, va trebui să găsesc timp… astăzi nu! Seară faină!
Comentariu beton!17
Nu te grăbești nimeni cu nimic. Încă nu normăm comentariile.😝
Cuvântul cheie, este „încă”… 😝
Comentariu beton!20
Beyond the Dark continua sa ma surprinda, dar All for Metal zici ca sunt Brothers of Metal… suna aproape identic.
P.S: Ultimul album Halestorm merita cu totul.
Să nu citească asta cu Halestorm, Bogdan, că îi crește tensiunea și apoi el se reglează cu vocea baritonala a lui Călin. Și este duminica.
BogDan a citit de Halestorm. Doar că era prins cu noul Alter Bridge, literalmente o rupere de disc, așa că a trecut mai ușor peste aceste cuvinte despre trupe care nu contează :))
Cât despre vocea lui Călin, știi părerea mea, omul este marca trupei. Mai departe este despre cum crede fiecare :))
Ne ești foarte drag și trecem cu vederea peste această rătăcire.
Of, dar vă foarte mulțumesc :))
E relaxant :)))
P.S: Pe de alta parte, eu am ascultat Satriani, Vai si… Powerwolf pana acum :))
Caustic Casanova sunt ce trebuie pe partea melodioasă, mi-a plăcut mult talentul instrumental și flexibilitatea stilistică. Nu știu dacă mi se pare, dar parcă am auzit ceva din Soundgarden la piesa aia de 20 minute.
Să știi că la Soundgarden mă gândeam și eu.
Major Parkinson cu piesa Behind the door imi aduc aminte de Jurjak:
https://www.youtube.com/watch?v=T39Gwu5bfCghttps://www.youtube.com/watch?v=o85EnWVFunQ
MP au voce oarecum mai intimă și crește ușor bombastic când linia melodică o cere. Nu știam de Jurjak. O piesă buna.